miercuri, 25 februarie 2015

Tincuța Apăteanu și paralelismul cu realitatea

Ziarul Adevărul de la o vreme încoace scoate minimum o inepție pe zi.
Nu trebuie să mă credeți pe mine. Dați o raită atentă pe pagina lor de Facebook și vă puteți convinge singuri. Numai în ultimele zile ziarul Adevărul ne-a explicat cum să alungăm spiritele rele, ne-a iluminat cu privire la „minuni” făcute de „duhovnici români”, ne-a povestit cum un român a inventat statuetele de la Oscar, cele mai bune măști „naturiste” pentru ten, cum Columb a putut traversa Atlanticul cu ajutorul tabelelor de la Oradea (!!) sau despre cum o să ne ia Dracu' pe toți dacă ne uităm la ”50 Shades of Grey”.

Ei bine, astăzi, o domnucă pe numele său Tincuța a făcut-o iar de oaie pentru ziarul Adevărul cu un articol de-a dreptul dement intitulat Copiii și tehnologia. Și-o să-l disecăm un pic. Începe așa:
În Marea Britanie, toţi copiii de 5 - 6 ani învaţă programare la şcoală - cu alte cuvinte, ei nu învaţă doar să editeze un text în Word sau să facă o prezentare în PowerPoint, ci sunt capabili să scrie ei programe şi să le testeze.
Această afirmație este falsă în totalitate.
Este adevărat că acum câteva luni - în spetembrie 2014 mai precis - Regatul Unit a devenit porcușorul de Guinea pentru experimentul predării de algoritmi la copii (sursa). Însă programul este unul încă în testare - nicidecum aplicat în toate școlile.
Majoritatea școlilor din UK precum și majoritatea părinților nici măcar n-au apucat încă să-și dea cu părerea cu privire la implementare. Altfel spus, Tincuța minte de-ngheață apele. Nici vorbă „toți copiii de 5-6 ani” să învețe programare la școală în UK. Or fi englezii progresiști - dar nici chiar așa.

Mai apoi, Tincuța ne dă o listă de chestii pe care chipurile „elevii englezi de 5-7 ani” le pot face. Habar n-am de unde a scos lista aia și mai ales unde a găsit partea cu utilizatul tehnologiei „într-un mod responsabil, păstrând confidenţialitatea informaţiilor personale, să ştie unde să solicite sprijin” - nu de alta dar partea asta nu apare în niciun comunicat oficial sau articol de presă. Până la proba contrarie, o să presupun că Tincuța a scos informația asta de unde-i cald și pufos (din buzunar, evident).

Apoi continuă cu mai multe minciuni și inexactități:
În Estonia, ţară mai mică şi cu un sistem educaţional mult mai flexibil decât al nostru, programarea este parte din trunchiul comun şi este predată în toate şcolile din clasa I. Finlanda şi Germania se pregătesc să facă acelaşi lucru în viitorul apropiat.
Uite ce, Finlanda are două limbi oficiale - finlandeză și suedeză. Finlandeză nu știu - dar suedeză știu. Și pe bune c-am căutat aproape o oră o sursă oficială din Finlanda care să confirme că această țară se pregătește să introducă programarea obligatorie începând cu clasa I. Încă n-am găsit. Dacă găsiți voi - vă rog indicați-mi. Până atunci, o să presupun că și pe-asta a scos-o Tincuța din buzunar.

Cât despre Estonia - acolo lucrurile sunt ceva mai complicate decât ar vrea Tincuța să credem.
Pentru început, Estonia e o țară cu 1,3 milioane de locuitori cu o suprafață de 45227 de km2 (adică aproximativ cât suprafața a cinci județe din România - cifre brute aici). Altfel spus, să compari Estonia cu România e ca și cum ai compara mere cu scobitori. Nu orice merge pe națiuni liliputan și omogene e obligatoriu să meargă pe națiuni medii (precum România) sau foarte mari (precum SUA).

În al doilea rând, piața IT din Estonia este temporar distorsionată de ceea ce se numește în industrie „mafia estoniană”. Termenul e un pic cam urât - dar descrie totuși un fenomen real.
Pentru cine nu știe, Skype este o invenție estoniană recent cumpărată de Microsoft. Ei bine, banii cu care Microsoft a cumpărat Skype nu au fost deloc puțini (la fel cum deloc puțini n-au fost nici banii cu care Microsoft a cumpărat RAV) - că doar nu credeți că Microsoft se ferește de la a cumpăra produse declarând oficial doar 10-15% din tranzacție, nu?

Ei bine, cei care au încasat bănetul de la Microsoft au acum mulți bani de ars investit și sunt de facto singurii investitori și jucători de pe piața de profil din toată zona (deci inclusiv Letonia și Lituania).
Așadar: Țară de dimensiunea a 5 județe cu populație mai mică decât Bucureștiul în care piața e distorsionată temporar versus România unde piața nu e distorsionată și crește organic. Fiind o țară mică, la banii ăia nu a fost deloc complicat de făcut lobby cu succes pe lângă guvernul socialist (care și-a terminat mandatul în 2014).

Pe lângă asta, sistemul educațional din Estonia nu este „mai flexibil” pentru că-s politicienii de treabă - ci pentru că sistemul educațional privat este mai bine dezvoltat decât în România. Nu e fabulos și în mod cert nu e „mult mai flexibil” - dar e mai solid decât cel din România.

Toți acești factori sunt complet ignorați de Tincuța pentru a construi narativa cum că ce înapoiați suntem noi că nu punem copchiii de 5 ani să se gândească la problema turnurilor din Hanoi sau copchiii de 10 ani să-și tocească nervii cu Dijkstra.

Continuă Tincuța apoi să ne spună că:
Ce face între timp România? Ei bine, noi ne gândim încă dacă nu cumva ar trebui să facem TIC obligatorie în şcoli. Să ne inţelegem, TIC se referă la utilizarea programelor concepute de alţii. În general la TIC se predau subiecte pe care copiii le-ar descoperi singuri în câteva ore dacă ar fi lăsaţi.
Uite ce, deși în liceu numeam TIC drept ”Timp Important Consumat” - sunt dispus să admit că niște ore de ”TIC” n-ar strica să fie introduse la toate profilele de liceu. Am mai și scris despre asta în trecut și despre cât de penibil e să tot dau peste doctoranzi și alți fandosiți și fandosite cărora dacă le tai netul îs în plop și plopu'-n aer și nu-s în stare să-și conecteze un proiector și să dea F5 după ce și-au deschis fișierul ppt(x).

Pe de altă parte, să spui că „la TIC se predau subiecte pe care copiii le-ar descoperi singuri în câteva ore dacă ar fi lăsaţi” e cel puțin naiv. Păi dac-ar fi așa, n-ar mai exista o întreagă piață pentru firmele și persoanele fizice (autorizate sau nu) care câștigă bani frumoși din făcut prezentări Power Point, precum și alte instituții private și de stat care câștigă o pâine din cursuri cu plată care te învață să folosești Office-ul (exemplu). O astfel de afirmație, ca cea făcută de Tincuța, e complet paralelă cu realitatea - nu doar cu realitatea din România - ci cu realitatea în general. Doar nu aveți impresia că majoritatea nemților sau olandezilor știu măcar o treime din ce se predă la TIC. Iar dacă aveți impresia asta, e clar că trebuie să mai ieșiți din casă.

Da, dacă ai mâncat calculatoare pe pâine, ai o oarecare înclinație naturală și - bonus - ai crescut în perioada în care cumpăratul de calculator nou era o imposibilitate financiară - normal c-ai învățat altfel. Însă, surpriză - nu toți oamenii sunt egali - și, drept urmare, nu toți oamenii învață în același ritm și, la sfârșitul zilei, nu toți oamenii trebuie să fie programatori. De altfel am avea o economie crâncen de disfuncțională dacă toți oamenii ar fi programatori.
Dezbaterea despre introducerea programării în toate şcolile NU există la nivelul opiniei publice sau la Ministerul Educaţiei.
Nu există pentru că ideea de programare la 7 ani e esențialmente imbecilă în sine. Fix 0% din cei mai de succes programatori din ziua de azi au făcut programare la 7 ani. De fapt, fix 0% din toți programatorii sunt în aceeași situație.

La dracu' nici măcar Steve Jobs nu le dădea tablete copiilor săi, darămite să-i învețe programare. Să-nțeleg că în opinia Tincuței toți îs niște proști înapoiați?
În preuniversitar, în afara unor opţionale sporadice, programarea se învaţă doar la liceele cu profil mate-info, însă tot într-un mod teoretic, abstract, fără aplicabilitate imediată.
Zău? Și dacă nu-i așa?
Uite, aceasta este planificarea unei profesoare de școală generală pentru „Informatică - clasa a V-a” ce conține, printre altele, la capitolul al cincilea, lecții despre: „Noţiunea de algoritm, reprezentarea algoritmilor, obiectele cu care lucrează algoritmii și structuri de control (liniară, alternativă, repetitivă)”.

O școală generală din Călărași se laudă că predă predă programare încă din 1996 (!). În județul Vaslui știu personal 5 unități de învățământ gimnaziale (sau mă rog, care includ și ciclul gimnazial) în care programarea este în trunchiul comun încă de la clasa a VI-a. Și asta nu de ieri - ci de prin 2000.

Din nou - Tincuța ne arată că habar n-are despre ce vorbește. Scrie ca să n-adoarmă și ca să facă ziarul Adevărul trafic - căci de citit e cam greu cu pagina Adevărul fără Adblock plus.

Dar stai, că exemplele pe care le-am dat eu nu-s bune căci acestea includ C și Pascal și,... vezi tu... asta-i cumva de porc. Zice Tincuța:
Suntem blocaţi în C++ şi Pascal deşi celelalte sisteme educaţionale sunt concepute într-un mod mult mai flexibil şi cu mare atenţie la aplicabilitate. Sunt utilizate platforme prietenoase, interactive precum Scratch sau Khan Academy, sunt învăţate limbaje de programare ceva mai abordabile precum Python, Java Script, Ruby.
Ruby e limbaj abordabil?! Pe bune?!?!?!?!
Să afirmi că Ruby e mai abordabil pentru un copil de 10 ani în comparație cu Pascalul (care Pascal e practic cel mai aproape limbaj de cel uman) se cheamă că habar n-ai nimic despre pedagogie și despre cum se predau în general materiile astfel încât să-ți și priceapă măcar jumătate din clasă ceva.

Mai apoi, să afirmi că Java Script e „mai abordabil” decât C++ se cheamă că habar n-ai nimic nici despre Java și nici despre C++ căci vezi tu, cele două nu sunt chiar atât de separate. Știi C++ - învățatul de Java e-o glumă.

În plus, de unde noțiunea asta că C++ e brusc depășit? Că nu de alta dar nu-i deloc.
În plus, dacă știi C - chiar dacă nu ajungi programator, e foarte util și în alte zone ale vieții care n-au legătură cu programarea. De pildă în peticirea programelor de contabilitate - care programe de contabilitate de pe la noi tind să fie foarte-foarte proaste din motive pe care n-am să le discut acum.

Apoi Tincuța continuă prin criticarea părinților care nici nu vor s-audă de „manuale digitale” în școli - și zice-așa:
Tot în România, părinţi îngrijoraţi de efectele nocive ale tehnologiei asupra copiilor reacţionează negativ la introducerea manualelor digitale în şcoli. De fapt ce este un manual digital? Conţinutul este acelaşi, informaţiile cuprinse sunt aceleaşi, doar că nu sunt pe hârtie, ci online, nu sunt statice ci interactive şi dinamice, exact pe gustul noilor generaţii de copii digitali.
Totul bine și frumos până ieși un pic din casă și constați că solicitările pentru „manuale digitale” sunt de asemenea complet paralele cu realitatea.
Una din 7 școli din România nu are autorizație sanitară - adicătelea canci apă caldă, WC-ul în curte (sau deloc!) iar unele nici măcar n-au toți cei 4 pereți întregi (de acoperiș deja vorbim fantezii).
1 din 7 e cifra la nivel național. Căci în jud. Suceava de pildă, 80% din unitățile de învățământ (da, da 80%) se află în aceeași situație.

Și-acum întreb și eu: Care-i urgența mai mare? Manuale digitale sau unități educaționale mai umane ca să nu mai moară copiii în câcat (la propriu - nu glumsc).

Oare elevii (și părinții acestora) care studiază într-un container ce-ar prefera? Să aibă manuale digitale (pe care să le încarce la hamster poate - căci de unde electricitate?) sau să aibă... nu știu... o școală?! Poate ne explică Tincuța și nouă ăstora mai „înapoiați”.

Căci să ne înțelegem - mulți părinți nu se opun introducerii manualelor digitale neapărat pentru că le e frică de tehnologie - ci pentru că văd măsura ca fiind din categoria „chelului tichie de mărgăritar” sau, mai neortodox, din categoria „iaca alata-n fundu' preotesei". Și pe bună dreptate, aș zice eu.

Nici Bucureștiul nu e ferit de astfel de școli.
Și-acum, că avem un pic de perspectivă, întreb: Cam cât de paralelă cu realitatea poate deveni Tincuța?

Și răspunsul vine în paragraful următor:
În condiţiile în care copiii români au motivaţia cea mai slabă din toate statele participante la testele PISA, eu zic că este cazul să ne gândim care ar fi metodele prin care să le creştem interesul pentru şcoală. Integrarea noilor tehnologii în educaţie ar fi o astfel de metodă utilizată cu succes în alte sisteme mai performante.
Eu zic că mai puține școli în care se moare în latrină ar crește motivația medie de-a merge la școală. Din același registru, mai puține școli cu acoperiș găurit, mai puține școli în care se degeră de frig și mai puține școli în care lipsește câte-un perete - astea s-ar putea să facă minuni.

Și acum Tincuța dă bomba:
Când mă gândesc doar la faptul că şcoli din Suedia folosesc Minecraft la clasă pentru a preda geometria în spaţiu sau elemente de arhitectură, îmi dau seama cât de departe suntem noi totuşi de astfel de evoluţii.
Ei aș - ia, hai să vorbim un pic despre Suedia.
Suedia este o țară care stă chiar mai rău decât România în ceea ce privește declinul educației.
Și n-o spun eu - o spun taman testele PISA pe care Tincuța le citează. Sistemul educațional suedez e în cădere liberă. Asta e o realitate observabilă de oricine care urmărește această țară.

În plus, să dai exemplu Suedia ca ceva pozitiv înseamnă că fie ești meschin (sau Marxist-progresist, tot aia), fie habar n-ai despre ce vorbești. Înclin totuși să cred că Tincuța e din cea de-a doua categorie.

Suedia își îndoctrinează copiii că nu sunt băieți și fete. Ar trebui cumva să adoptăm și noi asta?! Tot din minunățiile sistemului educațional suedez, poate n-ar strica să menționăm că în Suedia, Statul îți răpește copilul dacă încerci să folosești articolul legislativ care dă dreptul la educație acasă (homeschooling).

Și-aș putea continua până mâine. Suedia e un azil condus de nebuni și în care oamenii normali sunt pacienții - o națiune în curs de degenerare pe care experții ONU o prognozează ca o națiune de lumea a treia până în 2030 - mult sub România sau Grecia.

Să-mi spui că Suedia e un exemplu pozitiv în educație - când tocmai „educația” suedeză e un dezastru total, înseamnă că mă iei la mișto grav pe mine cititor.
Nu sunt însă mirat prea tare. Tincuța - fie că e doar ignorantă (cel mai bun caz), fie că e meschină (cel mai rău caz) - se încadrează în tiparul majorității românilor care chiar cred sincer, în pofida dovezilor, că țările scandinave sunt un model de urmat. Nimic nu e mai departe de adevăr. Sunt șanse mai mari ca Moș Nicolae să fie real decât ca Suedia să fie un model de succes demn de urmat de oricine (nu doar de România).

Suedia este pentru Europa cam ce este Arabia Saudită pentru lumea musulmană. Un model foarte bun de „AȘA NU”. Ca și-n Arabia Saudită - jurnaliștii și bloggerii suedezi care îndrăznesc totuși să deschidă pliscul și să expună niște realități altfel observabile pentru cine nu aderă la Jantelagen sau nu e orbit de uriașul aparat de propagandă guvernamentală care nu mai contenește să-și laude propria degenerație drept „societatea perfectă” - sunt hăituiți și exilați, persecutați de Stat și uneori bătuți de agenții propagandei deghizați în ONG-uri „anti-rasiste” și „pro-gay” care ocazional le mai și dă foc la case pentru „crima” de-a scoate în evidență eșecul sistemului educațional suedez, eșecul sistemului de imigrații și altele de pe lunga listă de eșecuri ale Statului suedez. Atacurile sunt mai apoi aplaudate de „societatea civilă” (care și în Suedia, ca și-n România - e formată dintr-un conglomerat de demenți fără nicio legătură cu realitatea).

De ACOLO vrea Tincuța să luăm exemplu? Eu aș zice că Tincuța trebuie să se mai gândească. Și se mai gândește pentru ca mai apoi să ne zică:
Ar trebui să ne gândim că poate frica noastră, a adulţilor, de necunoscut, de nou, de schimbare, de inovaţie, ne poate ţine copiii în loc. Le negăm nevoile doar pentru că sunt diferite de ale noastre, le interzicem accesul la tehnologii care i-ar putea pregăti mai bine pentru viitor.
Despre ce vorbește, nici ea nu cred că știe. CINE le interzice copiilor accesul la tehnologii? Aș zice că nimeni având în vedere că aproape toți programatorii tineri care deja câștigă foarte bine sau vor câștiga foarte bine în câțiva ani sunt majoritar auto-didacți.

Aș zice așadar că nimeni nu „interzice” accesul copiilor la tehnologie. Asta e o aberație.
Faptul că nu plătesc plătitorii de taxe (jupuiți de aproape 70% din venit, să nu uităm asta!) pentru tablete în școli nu înseamnă că accesul copiilor la tehnologie este interzis. Ci înseamnă că plătitorii de taxe nu consideră asta o necesitate. Și am arătat mai sus că chiar nu este! Cel puțin nu când ne uităm onest la realitatea din teren care se întâmplă să fie complet diferită de bula în care trăiește Tincuța.
Copiii noştri nu vor trăi în trecut, nu au nevoie de tipul de educaţie care a funcţionat (sau nu) la noi - vor trăi în viitor, într-o lume profund afectată şi determinată de progresul tehnologic. În timp ce noi îi ţinem în loc cu obsesia noastră pentru felul în care se făceau lucrurile „pe vremea noastră", colegii lor din alte ţări încep să se perfecţioneze încă de la 7-8 ani în domenii pe care noi le consideram high-tech.
Încă o dată: „colegii lor din alte țări” nu se perfecționează în nimic. Asta e o tâmpenie pe care Tincuța a inventat-o.
În SUA nu învață nimeni programare la 8 ani de zile - și totuși, cumva, cei mai săraci americani îs mai bogați decât clasa de mijloc din Europa. Cei mai săraci dintre săracii americani au mai mult spațiu de locuit decât clasa de mijloc din Suedia.

Nu mai zic de România căci și clasa de mijloc din România e mult sub cei mai săraci americani. Și asta fără programare la 8 ani, fără taxe de 65-70% (cum e-n România sau Suedia).

Să afirmi, cum afirmă Tincuța în articol, că a nu face programare la 7 ani înseamnă un viitor în care copiii noștri vor fi exagerat de prost plătiți și mai săraci decât noi e o demență în sine. Oriunde te uiți în Europa sau America de Nord, lucrurile pur și simplu nu stau așa.

Concluzii

Uite ce, îs de acord că sistemul educațional de la noi e slab în multe privințe și chiar îs de acord că niște ore de TIC la toate profilele de liceu (măcar clasa a IX-a și a X-a) n-ar strica.

Dar ceea ce propune Tincuța în articolul ei de pe Adevărul nu e doar „chelului tichie de mărăgăritar îi mai trebuie” ci e o demență în sine. Într-o țară în care elevii încă mai mor în latrina școlii - discuția despre „manuale digitale” actualizate „printr-un simplu update” (implicând că există internet măcar în toate școlile - ceea ce iarăși e fals) este complet paralelă cu realitatea.

Tincuța prezintă discuția ca fiind o disensiune dintre „cei care privesc în trecut” și clasa de „iluminați progresiști” (din care Tincuța crede că face parte) care nu vrea decât binele.
Problema e că lucrurile nu sunt deloc atât de clare.
Și în UK - unde există proiectul pilot pe care Tincuța ni-l prezintă ca fapt indubitabil generalizat pe toată țara (o mare minciună a Tincuței încă din primul paragraf) - discuția e la fel de nuanțată. Nu-s deloc puține voci (inclusiv în rândul progresiștilor) care se tem, și pe bună dreptate, că o astfel de abordare poate ricoșa negativ și să sperie mai mulți copii decât să atragă spre programare.

Pe lângă imposibilitatea logistică de care am vorbit mai sus, mai e și problema pur pedagogică. Cum predai Programare-Orientată-Obiect copiilor de 10-12 ani care dup-aia trebuie să meargă să prășească la câmp? Serios întreb - căci terțe ONG-uri, după 10-15 ani de trial and error abia s-au prins cum să predea limba română unor astfel de copii. Să crezi că Statul (prin definiție mai lent și mai incompetent decât inițiativele private) va găsi brusc o soluție one size fits it all să predea programare copiilor nu e nimic altceva decât gândire magică. Oricât ai vrea să se întâmple - realitatea tinde să vină cu multe constrângeri.

Până una alta, așa cum am arătat - cea mai bună soluție pe acest subiect rămâne în continuare piața liberă dublată de surogatul „autonomiei școlare”.
Altfel spus, școlile la nivel individual decid dacă este potrivit sau nu să introducă și cursuri de informatică de la o vârstă mai fragedă. În felul ăsta, toată lumea are o opțiune și, mai important, în felul ăsta nivelul de risipă a resurselor este mai scăzut.

Da, nu e o situație perfectă - dar e o situație mai bună și, mai ales, sustenabilă, spre deosebire de ceea ce ne propune Tincuța care nu e nimic altceva decât gândire magică: hai să ne imaginăm ce-ar fi dacă și dup-aia să ne tot gândim la asta că poate se-ntâmplă prin măreția Statului.

Hai mai întâi să mai scăpăm de orele inutile din școli (ohooo, și nu-s deloc puține!), să redeschidem școlile profesionale, să admitem că nu toată lumea e la fel, să mai scăpăm de situațiile logistice de secol al XIX-lea în care se află unele școli și pe-urmă mai discutăm.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

Un comentariu:

  1. Eu cred ca Tincuța Apăteanu are macar partial dreptate in principiu, nu la partea cu programarea, dar la cea cu manualele digitale interactive. Tocmai "chelului" i-ar fi mai de folos o "tichie" - nu neaparat "de margaritar", ca tipa n-a zis sa le luam copiilor iPad-uri, cred ca manualele alea digitale ar merge si pe tablete mai ieftine - parca se gasesc unele cu Android si pe la 300 lei (in jur de 100$). Si tocmai pe copiii defavorizati i-ar ajuta sa aiba acces la civilizatie, sa le deschida orizontul - ca aia mai favorizati primesc de la ai lor gadgeturi de-astea.

    In copilarie, in vacante la bunici, foloseam si eu buda din curte, dar crede-ma ca daca mi-ar fi aratat cineva o tableta (sigur, nu existau pe atunci), mi-ar fi aratat ce poate face si m-ar fi intrebat: "Ce preferi, o chestie de-asta sau sa ai si aici WC ca la bloc ?" nici o clipa n-as fi ezitat - si cred ca nici tu. Pe copil il intereseaza mult mai putin cum se c**a decat cum se joaca.

    Sigur, apare problema cat ar costa toata treaba, dar daca tableta ar fi robusta si ar rezista la socuri, ar putea asigura toate manualele copilului dintr-a I-a pana intr-a VIII-a, plus alte chestii: carti clasice in format electronic, jocuri educative, implicit google maps pe post de atlas geografic... caz in care poate ca suma de 300 lei/copil nu mai pare asa imensa.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails