luni, 28 octombrie 2013

(Re)Imaginarea contractului social

În urmă cu vreo două săptămâni, un amic din Suedia a postat imaginea asta întrebându-și prietenii cam în care din cerculețe s-ar afla. Având în vedere că dânsul nu avea prea mulți amici suedezi în lista sa de prieteni, cei mai mulți dintre ei gravitau fie spre cerculețul verde (liberalism clasic), fie spre cerculețul negru (minarhism) și sporadic câțiva spre cerculețul galben.
Cerculețul galben reprezintă poziția voluntaristă (uneori numită și anarho-capitalism) în care Statul nu există practic deloc și toate interacțiunile dintre indivizi au loc voluntar fără aplicarea forței de către Stat.
Ei, eu am supărat pe toată lumea când am zis că-s fix pe linia dintre cerculețul galben și cel negru (unde am pus și X-ul) și, evident, am generat întrebări de genul: „De ce nu mergi cu voluntarismul până la capăt?” din partea voluntariștilor și întrebări de genul „De ce nu în cerculețul verde având în vedere că aia e viziunea libertariană - liberalismul clasic?”
De ce nu-s în cerculețul verde am explicat în articolul precedent unde am ilustrat, zic eu destul de clar, de ce și cum piața liberă nu numai că este capbilă în teorie, dar este și în practică, să genereze soluții pentru infrastructură la niște costuri seminificativ mai mici și de o calitate net superioară față de ce poate oferi Statul.
De asemenea, protecția în fața focului nu-i cu nimic diferită față de asigurarea de cutremure sau asigurarea medicală privată. E genul de serviciu pe care-l poate genera piața liberă fără nici cea mai mică problemă. Dacă s-a putut cu asigurarea de sănătate (un serviciu foarte complex și scump), se poate și cu serviciu de pompieri care e oricum mai ieftin.
Poziția mea politică nu este una strict libertariană. De-aia și de multe ori mă veți putea auzi spunându-mi libertarian de dreapta. Prin comparație cu partidele politice din Germania de anul ăsta, eu sunt foarte aproape de FDP.
Modelul 100% voluntarist (sau anarho-capitalist, dacă vreți) sunt foarte-foarte bine. Minunat chiar! Și tocmai asta e și problema lui. Tocmai pentru că sună atât de bine e momentul de făcut un pas înapoi și privit cu atenție.
Realist vorbind, n-avem nicio șansă să abolim statul în timpul vieților noastre. Și nici în timpul vieții copiilor noștri. Ăsta e adevărul.
Mai pe românește, voluntarismul la scară cât de cât largă, să zicem la nivelul României, este pur și simplu utopic. Iar eu tind să stau departe de utopii căci utopiile au tendința să frigă.
Mai apoi, întreg argumentul pentru un sistem 100% Voluntarist, deși coerent din punct de vedere logic, omite un aspect important: Statul s-a născut dintr-o stare de astatalitate („statelessness” cum ar zice Friedman). Așadar, chiar dacă am reuși să abolim integral Statul, nu există absolut nicio garanție (ba dimpotrivă chiar!) că nu va răsări alt Stat mai devreme sau mai târziu.
Un alt motiv pentru care nu subscriu la ideea ca Statul să se bage în business-ul cu drumuri și protecție mai mult decât e strict necesar e acela că o dată intrat Statul în aceste domenii, cu greu mai poate fi oprit din creștere.
Cel mai puternic argument anti-minarhist este că SUA a fost construită după model minarhist și acum a ajuns cel mai mare guvern din lume (ca potență financiară) chiar dacă totuși reprezintă în continuare în economie mai puțin (ca proporție) decât reprezintă guvernul Franței în Franța de pildă. Acest argument este corect - dar nu din motivele pe care le cred statiștii. Exemplul SUA este grăitor pentru faptul că Statul trebuie ținut afară din viețile indivizilor cât mai mult. Gândiți-vă că din 1776 și până în 1913, SUA nu a avut impozit pe venit. Deloc. Și asta într-o țară care în 1913 duduia din punct de vedere economic. Și când a fost introdusă, în 1913, cei mai mulți dintre cetățeni oricum erau scutiți iar cei mai mulți dintre cei care totuși plăteau, aveau o taxă de 1% (detalii suplimentare vă oferă Peter Schiff). Păi se compară cu nivelul de astăzi când 99% din populație plătește minimum 30%? Nu prea se compară.
Cum a putut crește într-așa un hal? Simplu - construcția statului american permitea acest aspect. Sigur, în prezent, ultimele 3-4 administrații, și mai ales administrațiile Obama, s-au șters cu totul la cur și cu constituția, și cu principiile și cu tot. Dar Statul era mare și pe vremea lui Bush Senior. Și pe vremea lui Reagan. Și pe vremea lui Kennedy era deja prea mare. Ajunsese așa de mare pe căi perfect legale.
Construcția SUA a făcut jumătate de treabă bine - partea cu inalieanbilitatea drepturilor conferite de prima versiune a Constituției. Mai pe românește, nu poate nimeni să abolească Primul Amendament, de exemplu. Sau pe cel al Doilea (cel pe care statiștii se chinuie de ani buni să-l distrugă). Nu se poate și gata. Ăsta e un lucru bun.
Partea proastă e că se pot adăuga amendamente, pe de o parte, și că lipsește mărimea maximă admisă a Statului din constituție. Sclavia de pildă putea fi abolită și fără adăugarea celui de-al 13-lea amendament. Însă taxarea nu putea fi introdusă fără al 16-lea amendament! Și-aici s-a dus dracului totul cu statul mic și liber al SUA.
Thomas Sowell:
Nu există soluții perfecte. Există doar compromisuri
(orig: There are no solutions, there are only trade-offs. Sursa)
Așadar, având vedere cele spuse mai sus, având în vedere că indivizii nu sunt perfecți și având în vedere că nu există soluții care să răspundă la toate problemele, voi încerca să explic cum cred eu că ar trebui să arate Statul în așa manieră încât să nu afecteze interacțiunile voluntare foarte mult și în același timp să fie fezabil și să nu devină din nou stat maximal.
Voi încerca să aplic pe România și nu am nicio secundă pretenția că ce zic eu aici e perfect. Nu e. Am doar pretenția că e un compromis mult mai bun decât ce avem în prezent în România și că e un compromis bun între viziunea utopică 100% voluntaristă și viziunea clasică de minarhism. Puteți să-i spuneți Minarhism Vâlsanian. Glumesc, desigur.
Dacă ești un individ care crede că Statul trebuie să aibă grijă de tine, te rog să citești, dacă poți, cu mintea deschisă. Dacă nu poți - salvează articolul și revino altădată. Scriu articolul ăsta ca exercițiu de genoflexiuni pentru creier - nu ca să mă cert cu statiști și nici cu pretenția c-o să fiu eu dictator.
Începem cu principiile de bază și pe-urmă vom încerca să și explicăm cum se poate aplica pornind de la situația de astăzi. Bun, să-i dăm drumul..

1. Principiile de bază

1. Indivizii sunt liberi și inegali. Atât indivizii cât și Statul au obligația de-a se supune celor 5 principii:
   1.1. Răspundere personală
   1.2. Responsabilitate personală
   1.3. Caracterizare prin merit individual
   1.4. Interdicția inițierii agresiunii și/sau a violenței
   1.5. Respectul pentru proprietatea personală

Și cu asta sunt acoperite majoritatea problemelor sociale rezultate din interferența imbecilă a Statului. Affirmative Action-ul cade la principiile 1.1 și 1.3 - având în vedere că AA implică răspundere coletivă și caracterizare după orice altceva în afară de merit individual. Roșia Montană, Gazele pe Șest, etc. cad la principiul 1.5, cu amendamentul că indivizii care vor vrea sonde pe propriul teren vor avea și dreptul să negocieze.
Un articol foarte bun despre cele 5 principii scris de James Huff, producătorul emisiunii mele de radio, puteți citi aici (în limba engleză).

2. Proprietatea este absolută

Coroborat cu principiile 1.4 și 1.5, individul are drept absolut de a dispune de proprietatea sa atâta vreme cât nu afectează proprietatea altuia. Altfel spus, n-am voie să sap pe sub curtea ta doar pentru că am început de la mine cu săpatul.
Acest punct 2 e foarte important pentru că în România, de mai bine de 70 de ani, românii nu mai au drept la proprietate la modul real. Practic, în România, poți fi taxat, perfect legal. pentru apa din fântâna ta! Nu râdeți! Se întâmplă deja.
Și se întâmplă pentru că dreptul la proprietate e definit anapoda, după model socialist. Resursele subsolului de pe proprietatea individului nu aparțin individului (cum ar fi normal) ci aparțin Statului (complet anormal!).
Implementarea acestui principiu nu e utopică absolut deloc. Citiți romane/nuvele/articole românești scrise în anii 20 sau la sfârșitului secolului al XIX-lea și veți vedea că există descrieri ale unor indivizi care au scăpat de sărăcie pentru că s-a găsit petrol la ei în curte.
De asemenea, sub acest princpiu, toate legile aberante cu privire la cote de sex/rasă în companiile private devin nule. Pe proprietatea mea, în compania mea, angajez pe cine vreau. Nu-ți convine? Fă-ți tu companie și angajează pe cine vrei tu și fă-mi concurență și bagă-mă în faliment!

3. Statul se obligă să ofere exclusiv servicii de securitate națională (armată), poliție inter-județeană în condiții limitate, instanțe de judecată pentru infracțiuni penale și curți de arbitraj contra-cost pentru litigii civile.

Partea cu „exclusiv” e menită spre a exclude Statul automat din orice altă activitate în afară de cele amintite.
Sub acest principiu, organizarea poliției locale rămâne la latitudinea comunităților. În acest mod, Poliția va putea fi definită de comunități în funcție de nevoile lor.
De pildă, în orașul Cluj, rata infracționalității e neglijabilă prin comparație cu județul Alba, de pildă. Și totuși, o serie întreagă de angajați trebuiesc ținuți pe banii comunității clujene pentru că „așa e structura venită de la Minister”. Eu zic că indivizii din comunitate știu mai bine care le sunt nevoile.

4. Statul se va finanța printr-o singură taxă (TVA sau ceva similar) care nu va depăși 5% din suma taxată iar indivizii din România nu pot fi taxați sub nicio formă, indiferent de motiv, cu mai mult de 10%.

Un TVA de 5% ar fi arhisuficient să finanțeze serviciile descrise la punctul 3. Mențiunea explicită de 10% vine ca urmare a faptului că unele comunități ar putea dori să-și finanțeze servicii suplimentare, în vreme ce altele nu. În felul ăsta ar apărea concurență între regiuni/județe pentru investitori noi. Practic, dacă rămân județele actuale, am avea 42 de laboratoare ale libertății.
Veți vedea că unii zic că un impozit de 10% pe venit e mai bun decât TVA-ul. Personal înclin spre TVA pentru că ăla mi se pare mai greu de evitat. Dar, la sfârșitul zilei, cât dau maxim 10% la Stat, eu sunt mulțumit.

5. Statul nu are voie sub nicio formă să reglementeze mersul presei scrise, Internetului, radioului, sau a oricărui alt mijloc folosit pentru răspândirea liberă a ideilor.

Așadar, dacă vreau să le zic țiganilor țigani, trebuie să am voie s-o fac, nu să vină un birocrat ungur de la București să mă amendeze.
Principiul 5 nu exclude însă dreptul platformelor private de-a-și elabora propriile reguli după cum cred de cuviință și nu exclude nici înțelegerile individuale cu privire la nedivulgarea unor anumite informații.
Principiul 5 e țintit în special împotriva CNA, împotriva UE, care încearcă să limiteze libertatea de exprimare și în general către ideologii care ajung vrând nevrând prin Stat și care au senzația că pot să ne spună tuturor ce-avem voie să gândim și ce-avem voie să spunem.

6. Statul nu are voie să se asocieze financiar cu nicio organizație privată dincolo de îndeplinirea logistică a serviciilor de la punctul 3 și trebuie să fie complet separat de orice organizație ideologică.

Asta înseamnă că dacă Statului îi trebuie o clădire pentru tribunal, o poate cumpăra/închiria de pe piață. Dar dacă Statul vrea o școală - nu poate, pentru că școala nu este în atribuțiunile sale.
De asemenea, dacă Statul vrea să dea bani pentru Catedrala Mântuirii neamului, nu poate - atât pentru că s-ar asocia cu o organizație ideologică, cât și pentru că finanțarea n-are treabă cu îndeplinirea logistică a serviciilor de la punctul 3.
Acest principiu însă nu exclude ca Primăriile, la dorința comunității, să facă donații Bisericii, să ridice școli, să finanțeze universități, etc. Despre cum se pot face Universitățile rentabile (plecând de la premiza că rămân în patrimoniul Statului) am scris aici.

7. Dreptul individului de a se apăra, inclusiv prin forță letală cu armă de foc împotriva agresiunii, inclusiv agresiunii ilegale a Statului, este inalienabil.

Deși este subînțeles din primele principii (responsabilitate personală pentru inițierea agresiunii), acest aspect trebuie menționat explicit.
Un Stat liber este acela în care Poliției îi este frică de cetățean, nu invers.
În România ne plângem des că Miliția n-are suficientă autoritate în lupta cu infracțiunea violentă - dar nu observăm că infracțiunea violentă e totuși la un nivel scăzut în România și că Miliția are enorm de multă autoritate în lupta cu infracțiunea imaginară.
Știu sute de cazuri, cu nume, prenume și CNP de indivizi abuzați de Miliție în ultimii 5 ani și care au fix zero șanse de-a-și găsi dreptatea. Nu mai zic de câte cazuri știu de indivizi care au fost ei înșiși cercetați penal pentru că s-au apărat pe ei înșiși sau și-au apărat proprietatea de agresori - iar agresorii n-au pățit nimic.
În lumea reală, nu stă nimeni să măsoare cât de tare dă agresorul ca apoi să aplice o forță egală sau proporțională în încercarea de-a se apăra. În lumea reală, lucrurile sunt mult mai simple - dacă nu te aperi, riști să mori! E atât de simplu.
Nu mai zic că în România, un infractor poate face rost de-o armă letală în 2-3 ore - în vreme ce un cetățean care respectă legea nu poate face rost deloc de-o armă de foc letală iar de una neletală poate face rost la prețuri exorbitante (grație suprataxării Statului) și, după ce face rost de ea constată că n-o poate folosi niciodată pentru că normele de folosire ale ei sunt atât de greu de respectat încât îți bagi picioarele-n ea armă.
Rezultatul? Bandele de șmecheri se pot împușca în voie (vezi Craiova) iar cetățeanul responsabil nu are absolut nicio modalitate de-a se apăra.

8. Egalitatea există doar în fața legii iar inculpatul/inculpații din cazurile penale sunt prezumați la modul absolut ca fiind nevinovați până la dovedirea dincolo de orice dubiu a vinovăției acestora.

Deci nu tu „rape-shield”, nu tu „hate-crime”, nu tu nimic de tipul ăsta.
În plus, dovezile circumstanțiale pot fi folosite pentru construirea unui caz dar nu sunt nici pe departe suficiente pentru o condamnare. Doar pentru că ai dovedit că un individ PUTEA să comită o infracțiune, nu înseamnă c-a și comis-o.
Cazul Marcel Țundrea este grăitor pentru ce se poate-ntâmpla când acest principiu nu este aplicat deloc în legislație. Sau, dacă vreți un exemplu mai recent, cazul Cioacă. Statul a reușit să demonstreze că individul S-AR PUTEA SĂ FI COMIS o crimă - dar n-a demonstrat nici că infracțiunea a avut loc (nu există cadavru) și nici că el a comis-o (probă directă cu obiectul crimei).
Pe scurt: E preferabil să mai scape câte un vinovat din când în când, decât să intre fie și măcar UN singur individ nevinovat la pârnaie.

9. Statul se obligă să acționeze împotriva creării situațiilor de monopol la nivel național atât intern cât și extern.

Prin „atât intern cât și extern” înțeleg atât în interiorul afacerilor statiste cât și în exteriorul acestora.
Concret: Am zis la punctul că Statul se obligă să asigure instanțe de judecată penale și curți de arbitraj civil contra cost. Arbitrajul civil însă poate fi asigurat și de piața liberă. Statul se obligă să nu stea în calea formării curților private - deci Statul nu deține monopol pe acestea.
În ceea ce privește exteriorul, acest punct e practic o variantă condensată de lege anti-trust.

10. Proprietatea intelectuală este recunoscută pe o perioadă de 10 ani pentru produsele artistice și de 15 de ani pentru produsele non-artistice.

Ăsta e un punct în cazul căruia încă n-am ajuns nici eu la o concluzie. Proprietatea intelectuală este în sine un drept pozitiv. Pe de altă parte, fără proprietate intelectuală, progresul științific ar fi ceva mai lent.
De-aia spun „recunoscută” și nu „garantată”. Asta înseamnă că proprietarul este responsabil pentru apărarea sa, nu Statul (așa cum e-n prezent). Ceea ce face ca Statul să nu poată emite legi de tip ACTA însă poate oferi curți de arbitraj pentru cei care consideră că le-au fost încălcate drepturile de proprietate intelectuală.
În plus, în cazul medicamentelor de pildă, proprietatea intelectuală este ceea ce motivează companiile să investească sume mari în dezvoltarea lor. Fără proprietate intelectuală, n-ar fi băgat nimeni miliarde de dolari în medicamente care au făcut din HIV o boală cu care se poate trăi în prezent și zeci de ani în condițiile în care acum 20 de ani un diagnostic de seropozitiv însemna practic maxim 2 ani de trăit și garanția unei morți în chinuri.

11. Deficitul Statului nu poate depăși 3% din valoarea bugetului pe anul precedent iar această valoare nu poate fi atinsă mai mult de doi ani la rând.

Practic, Statul e obligat să trăiască din ce are. Nu-i ajung banii? Să taie din cheltuieli! Cât? Suficient cât să ajungă pe zero.

12. Parlamentul poate fi unicameral sau bicameral și trebuie să conțină minim un reprezentat la fiecare 75000 de cetățeni (267), dar nu mai mult de un reprezentant la 50000 de cetățeni (400) și cu condiția ca 100% dintre ei să fi fost votați în mod direct.

Așadar, locurile garantate pentru minorități dispar din start. Vor minoritățile om în Parlament? Să facă precum ungurii! Nu le-ajung numerele? Să coopereze! Cu cine? Cu oricine! Ce-i aia loc garantat în Parlament?
Personal, un parlamentar la 75000 de locuitori mi se pare de bun simț având în vedere atribuțiunile scăzute ale Statului.

2. Pașii de aplicare

Fără pretenția de-a fi un plan exhaustiv, voi încerca să dau câteva idei despre cum s-ar putea pune în aplicare acest format în România. Am gândit ideile spre a fi puse în aplicare în următorii 10-15 ani - în ideea că o tranziție mai lentă ar face ca efectele negative să fie minime. În plus, trecerea bruscă de la un Stat de 70%, cât e în prezent, la un stat de maxim 10% nici nu se poate face în câteva zile sau în 2-3 ani cu îndeplinirea tuturor obligațiilor (începând cu pensiile și terminând cu împrumuturile de Stat).

2.1. Descentralizarea


Unii vor cu regiuni, alții cu județe. Eu prefer județele actuale. Cu cât mai mici comunitățile, cu-atât mai bine. Însă în afară de discuția regiuni vs. județe, prea puțin s-a discutat și mult mai puțin s-a și făcut în zona asta a descentralizării deși toate partidele politice vorbesc despre ea.
Ideea e ca banii să nu mai plece din județe cu destinația București spre redistribuire, ci doar 5% din economie să plece spre București iar restul să rămână în județe.
Am putea începe prin desființarea CNADR (Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri). După desființarea CNADR, drumurile ar putea trece în primă fază în administrarea Consiliilor județene.
Coroborată cu abolirea accizelor pe combustibil, o mare parte din redistribuire ar dispărea instant. Și asta e realizabil în sub 2 ani!
În prezent, drumurile oricum sunt întreținute de consiliile județene, dar cumva banii îi mânuiește tot Bucureștiul - generând astfel pierderi suplimentare și risipă de bani grație birocrației și corupției inerente ce rezultă din prezența birocrației.
Mai apoi, Consiliile județene trebuie să aibă voie să-și voteze propriile legi.
De pildă, județul Cluj ar putea avea o taxă de 2% iar județul Vaslui o taxă de 5%. De exemplu. Sau orice altă combinație.
Și nu numai în domeniul taxelor. De pildă, unele județe poate vor dori să legalizeze marijuana. Sau să introducă reglementări mai stricte în domeniul jocurilor de noroc. Sau să legalizeze prostituția. Posibilitățile sunt multiple!
Marele avantaj al acestui sistem este că devine mult mai ușor pentru cetățeanul de rând să influențeze societatea în jurul său. E greu să convingi 11 milioane de români că prostituția trebuie legalizată. Mult mai ușor e însă să convingi 150 de mii.
Pe termen mediu (15 ani), puterea trebuie descentralizată și mai mult. În 10 ani ar trebui ca influența Consiliului Județean să scadă și mai mult și Primăriile să aibă o pondere mai mare. Mai apoi, în 15 ani să se ajungă la punctul la care nici primăriile să nu mai conteze atât de mult - ci însăși comunitățile, pe cartiere de pildă. Acest aspect există deja în multe sate din România și orașe mai mici. Prin micșorarea guvernului de la București, modelul poate crește cu ușurință și rezultatele sunt remarcabile, după cum am arătat în articolul cu drumurile și podurile.

2.2. Pensiile

În bunul stil al lui Thomas Sowell, nu există răspuns bun în problematica pensiilor. Și asta pentru că pensiile de stat în România sunt o bulibășeală totală.
Am explicat în articolul meu De ce pensia de stat e de porc cam cum trebuie făcut ca problema să fie rezolvată cât mai echitabil. Iar partea asta cu pensiile trebuie rezolvată oricum - fie că vom trece vreodată la un model minarhist, fie că nu. Modelul actual pur și simplu nu este sustenabil. Va da faliment. Sigur și precis!
Pe scurt, în maxim 10 ani Statul va trebui să închidă robinetul de pensii noi. Altfel spus, pe 1 noiembrie 2023 ar trebui să intre ultimul pensionar nou în sistem. Pe lângă asta, pensiile curente trebuiesc reduse. Cât? Mult! De ce?! Păi pentru că altfel nu mai primește nimeni pensie.
E momentul ca Statul să fie sincer și să admită că nu mai poate plăti.
E deja cam târziu pentru reformare. Generația celor născuți după 1980 nu va mai primi pensie. Ăsta e un fapt. Știu, e un fapt dureros. Dar așa stau lucrurile.
Practic, cei născuți înainte de 1965 trebuie anunțați sincer că vor primi pensii mai mici decât se așteaptă în prezent. Mulți dintre ei încă mai au timp să-și mai facă rezerve private - și vor avea și ocazia s-o facă odată cu scăderea taxelor. Cei născuți după 1965 trebuie anunțați sincer că nu vor primi nicio pensie de la Stat.
Grupul născut înainte de 1965 e totuși mare. De-aceea scăderea taxelor de la 70% (nivelul din prezent) la 5% în doar un an nu e posibilă. Am spus 5% pentru că Bucureștiul atât va avea voie maximum.
O soluție ar fi ca Primăriile să preia o parte din plățile de pensii, acolo unde e posibil. Chiar și-așa, o bună parte din bani tot vor trebui puși din alte surse. Care alte surse? Din economiile făcute la desființarea birocrațiilor inutile și trecerea cât mai rapidă spre zona minimală. Asta ar genera și o serie de bani din vânzarea de active.

2.3. Plătirea datoriei publice

Statul român are o datorie de circa 70 de miliarde de euro (unele cifre bat spre 100 dar alea includ și datoriile private - dar alea nu ne interesează - vezi principiile 1.1 și 1.2). Par mulți bani, dar dacă Statul va începe un proces de reducere reală a dimensiunii, 70 de miliarde se pot plăti în 15 ani fără mare stress.
Existența acestei datorii e un alt motiv pentru care nu se pot scădea taxele într-un an de la 70% la 5%.
Pentru a pune în aplicare principiul nr. 11, e clar că împrumuturile Statului trebuie să înceteze curând. Cât de curând? Cel târziu la 1 noiembrie 2014. De ce un an de grație? Pentru că finanțele reale ale Statului român sunt atât de date peste cap încât e nevoie de niște bani de buffer când le pui în ordine și începi să tai.
În plus, proiectele de investiție începute deja (nu-s multe, dar câte sunt) trebuie totuși terminate. Sigur, o parte din ele nu merită terminate, dar o parte trebuie terminate pentru a nu irosi capitalul deja investit.

2.4. Programele sociale

În principiu ele ar trebui transferate primăriilor - și să vezi dup-aia ce repede se sortează. Dar să le luăm pe rând.
Legea venitului minim garantat trebuie abolită complet. Ce-i aia venit minim garantat? Dacă Primăria are nevoie de servicii în folosul comunității, poate folosi deținuți în mod gratuit în schimbul a scăderii de zile din perioada de pârnaie pe care o au de executat.
Sau, în cel mai rău caz, poate angaja prin contract de prestări servicii.
Variantă de compromis: Primăria angajează prin contract de prestări servicii dar se obligă să-i facă eligibili în primul rând pe cei mai săraci membri ai comunității care sunt dispuși să muncească. În felul ăsta cei mai mulți dintre ei primesc într-o formă sau alta suport public, iar lichelele nu primesc nimic (așa cum e și normal).
În plus, s-ar stopa hemoragia de bani existentă când mulți primesc ajutor social și pe perioada iernii sau în luni în care oricum nu e nimic de făcut. E timpul să încetăm să mai plătim oamenii să stea degeaba!

Concediul de creștere a copilului (CCC) trebuie redus în primă fază doar pentru părinții care au muncit și-au plătit taxe. În prezent, plafonul minim e 600 de lei și plafonul maxim e 3400 de lei, părintele primind 75% din media veniturilor nete realizate în ultimul an.
Asta înseamnă că dacă un individ are media veniturilor nete 10000 de lei, nu primește decât 3400, chiar dacă i s-ar cuveni 7500 (căci pentru un venit de 10000 plătești taxe de sughiți!) - în vreme ce dacă un individ are media 400 sau 0 (zero!), primește tot 600 pe lună. Am explicat pe larg problema curentă a CCC-ului în urmă cu peste un an și jumătate.
Pe termen scurt (următorii 5-6 ani), plafonul inferior ar trebui coborât la zero lei pe lună și plafonul superior ar trebui desființat. Pe măsură ce taxele vor scădea, numărul de luni de acordare a beneficiilor (nu valoarea acestora!) va scădea la rându-i. Pe termen mediu (15 ani) beneficiile de la Stat pentru creșterea copilului vor trebui să ajungă la exact zero lei pe lună. E timpul să încetăm să mai plătim oamenii să facă copii! În special oamenii care refuză să muncească și fac copii de dragul de-a face copii!

Programul laptele și cornul (și mărul, și ce-o mai fi) trebuie trecut în finanțarea directă a primăriilor. Cine și-l poate permite, bine. Cine nu, nu. De asemenea, trebuie scăzut nivelul de birocrație spre a putea permite ONG-urilor să preia programul. Merg pe varianta asta deoarece constat că programul e relativ popular - deși 99% din cititorii blogului ăsta și peste 90% din populația țării au mers la școală și fără lapte și corn de la Stat. Dar asta-i altă poveste.

Asigurările de șomaj se pot de asemenea privatiza. Astfel, individul care dorește așa ceva, merge singur și depune banii. Dacă vrea. Eu de exemplu am plătit la bugetul de șomaj de-am hâțânat. N-am beneficiat de-un cent măcar pentru că fie „nu mă încadram” fie nivelul de birocrație era atât de ridicat încât timpul pe care l-aș fi petrecut încercând să obțin beneficiile pentru care am plătit costa mai mult decât să produc alți bani. Unde mai pui că asigurările de șomaj din prezent risipesc banii oamenilor cinstiți în stil mare. Cel mai evident exemplu este plata de indemnizație de șomaj pentru ăia de-au picat bacul. E practic o altă formă de-a plăti oamenii să nu muncească. Nu, mersi!

De altfel, trendul general va trebui să meargă în direcția externalizării (fie către autoritățile locale, ONG-uri sau direct în comunități) sau desființării. Dacă Fundația Vodafone poate scoate bani pentru reabilitat două școli așa pe loc, gândți-vă cam câți bani ar putea scoate dacă n-ar mai fi striviți de taxe.

2.5. Sistemul sanitar

Sistemul sanitar de Stat de la noi e o mizerie crâncenă. E un cancer. Ce faci cu cancerul? Îl extirpi!
Hemoragia de bani din sistemul sanitar este absolut imensă iar eficiența sistemului de sănătate de Stat tinde asimptotic spre zero absolut.
Începuse bine acțiunea aia de transferat spitalele către consiliile județene sau transformarea lor în fundații și eventual închiderea lor atunci când deveneau nerentabile. Păcat că s-a încheiat. Acea metodă ar fi o variantă.
O altă variantă ar fi privatizarea în bloc. Cu listare pe bursă. Complet transparent.
Cert este că obligativitatea CASS-ului trebuie să dispară. Principiile 1.1 și 1.2 sunt clare: Responsabilitate și răspundere individuală nu colectivă. Așadar, răspunderea pentru sănătatea individului este pe umerii individului - nu a întregii populații.
Vor exista în continuare orașe care vor dori să aibă un spital public pe care populația locală să-l plătească voluntar. E treaba lor. Dar să obligi indivizii să plătească într-un sistem pe care nu-l vor folosi niciodată este pur și simplu furt.
Ce-ar fi să vă oblige Statul să vă abonați toți la RDS&RCS cu toate serviciile? Ce dacă nu vă trebuie telefon fix și televiziunea de la UPC vă satisface nevoile? Vă puneți și fix și net și tv de la RDS, chiar dacă nu le folosiți, pentru binele „sistemului”! Sună aberant? Ei, la fel de aberant sună și pentru mine când îmi trimite Statul factura la „sănătate” în condițiile în care spitalele private îmi servesc nevoile de peste jumătate de deceniu fără nicio problemă.

2.6. Educația

În cazul învățământului superior, am explicat deja cu lux de amănunt aici. Pe scurt: Treceți-le în administrația primăriilor și eficientizați-le din punct de vedere economic. Alternativ - privatizare completă. Desigur, toate subvențiile, inclusiv locurile „la buget” trec în responsabilitatea primăriei.
În cazul învățământului pre-universitar, problema e mai complicată. La principiul 6 am zis că Statul nu trebuie să dețină școli. Asta însă nu înseamnă obligatoriu ca Statul să nu aibă implicare în educație. Sistemul de vouchere este un exemplu de explorat.
Oricum, problema educației pre-universitare e, după părerea mea, singura care nu va putea fi rezolvată în 15 ani - ci mai degrabă în 20.
Primul lucru care trebuie făcut, de preferință de azi, este tăierea banilor de liceu și trecerea liceului ca facultativ (8 clase obligatorii, nu 10 cum e acum). Ce-i aia? Plătim elevii ca să consume un serviciu pe care tot noi îl plătim?!
De asemenea, procesul de autorizare a unei școli private trebuie simplificat drastic și implicarea Statului în curiculă minimalizată. Așa cum am explicat și cu alte ocazii, în prezent e incredibil de complicat să-ți faci o școală privată și, chiar dacă reușești s-o faci, nu poți introduce prea multe elemente care s-o facă totuși diferită față de una de Stat - ceea ce înseamnă că motivația de-a-ți deschide o școală privată e scăzută.
Totodată, principiul 6 spune că Statul nu poate deține o școală - dar nu spune nimic de comunitățile locale. În plus, în prezent, comunitățile locale deja sunt responsabile de școli. Însă în prezent comunitățile locale n-au niciun drept asupra școlii - chiar dacă au povara responsabilității.
Eu zic că e timpul să avem și la noi directori de școală votați de comunitate, curicula stabilită în acord cu părinții și în general școala să fie mai aproape de comunitate - nu aproape complet izolată de aceasta, așa cum e cazul în prezent. Acest aspect poate fi implementat fără mari probleme încă de anul viitor școlar.
Și în momentul în care comunitatea plătește și decide în mod direct, eu sunt dispus să pariez că vor dispărea și aberațiile din programă mult mai repede decât ne-am aștepta și vor dispărea și orele inutile (deloc puține!) din programul elevilor căci comunitatea s-ar putea să nu fie dispusă să-i mai plătească salariul profei de desen, spre exemplu, precum și naveta acesteia pentru c-așa zice Ministerul (așa cum se-ntâmplă în prezent).

2.7. Taxele

Ăsta e cel mai greu punct.
Pentru început, impozitul pe profit trebuie să dispară. Asta se poate face repede. Până la 1 ianuarie 2015 cel târziu. O analiză despre ce s-ar întâmpla puteți citi pe SoLib. Articolul SoLib merge chiar mai departe și propune desființarea pe loc a tuturor impozitelor mai puțin TVA-ul care să rămână cât e acum. Chiar și în varianta aceea, impactul pentru Stat ar fi totuși mic.
Eu vreau să merg mai lent și mai disciplinat.
Mai apoi, de la 1 ianuarie 2014, TVA ar trebui să scadă de la 24% la 22%, urmând ca până la 1 ianuarie 2015 să ajungă măcar la 18% (o scădere de la 22% la 20% poate fi operată la 1 iulie 2014, de pildă). Ulterior, o scădere de 0,5% pe an e de recomandat (dacă se va opta pentru TVA ca finanțare a Statului) sau de 1% pe an dacă se va opta pentru impozitul pe venit (vezi principiul 4).
Cota unică ar trebui să scadă de la 16% cât e în prezent la 12% începând cu 1 ianuarie 2015 și mai apoi la 10% până cel târziu la 1 ianuarie 2017. Urmând mai apoi să fie ori eliminată complet până la 1 ianuarie 2028, ori redusă la 5% în cazul în care se optează pentru impozitul pe venit ca metodă de finanțare a Statului și nu pentru TVA (vezi principiul 4)
Contribuțiile obligatorii la sănătate, după cum am zis mai sus, trebuie să dispară. Până cel târziu la 1 iulie 2016.
CAS-ul individual trebuie să dispară complet înainte de 1 ianuarie 2021. Pentru început, ar putea fi redus de la 10.5% cât e în prezent la maxim 5% până la sfârșitul anului 2015. De asemenea, CAS-ul pe chirii și alte aberații recent introduse trebuie să dispară de azi.
Contribuțiile obligatorii la șomaj de asemenea trebuie să dispară complet înainte de 1 ianuarie 2016 prin privatizarea sistemului de asigurări de șomaj și deschiderea sectorului pentru piața liberă.
CAS-ul așa-zis „plătit de angajator” (în realitate plătit tot de angajat) trebuie să scadă de la 20,8% cât e în prezent la maxim 15% până la finalul anului 2015, urmând a se opera o scădere de 1,5% pe an până în anul 2020 și apoi o scădere de 1% pe an până la eliminarea sa completă.
Impozitele pe proprietate plătite guvernului central trebuiesc eliminate începând cu 1 ianuarie 2014. Comunitățile locale pot menține această măsură cu condiția ca această măsură să nu ducă la indivizi care să plătească mai mult de 10% în total Statului (vezi principiul 4). Aplicabilitatea acestei măsuri va fi dificilă până în 2028 (anul în care ne propunem s-ajungem la un stat de 10%) însă concurența între județe va rezolva în mare parte problema până la atingerea dezideratului exprimat în principiul 4.

2.8. Taxele non-fiscale

Pentru început, toate creșterile de accize programate trebuie DEprogramate.
Mai apoi, accizele trebuiesc tăiate la jumătate până cel târziu 1 ianuarie 2016. Urmând apoi să fie eliminate prin tăieri succesive de 3-4% pe an.
TVR-ul trebuie privatizat, sau distribuit în aceeași manieră ca televiziunile private și obligat să supraviețuiască din banii strânși de la distribuitorii de cablu și din reclame. Am explicat pe larg anul trecut cum se poate face TVR-ul să fie sustenabil. Pe termen scurt, taxa radio-tv trebuie redusă la maxim 4 lei/contoar până la 1 ianuarie 2016, indiferent dacă e firmă sau persoană fizică (în prezent firmele plătesc mai mult, chiar dacă nu folosesc deloc serviciul) și la maxim 2.50 lei/contoar până la 1 iulie 2019 - urmând ca ulterior să fie redusă la zero până în 2021 și TVR-ul să fie transformat fie în regie autonomă, fie privatizat complet.
Pentru finanțarea drumurilor, după trecerea acestora în administrarea consiliilor județene, se poate păstra o acciză la carburant care să aibă maxim 20% din valoarea curentă. O variantă care-mi place mie mai mult este ca absolut fiecare porțiune de drum care intră în componența unei localități să devină responsabilitatea acelei localități iar porțiunile dintre localități să fie finanțate dintr-o taxă de 1% plătită Consiliului Județean de cetățenii județului. Această a doua variantă e mai bună pentru că nu generează costuri mai mari pentru toate produsele. La sfârșitul zilei, însă, județele vor alege diferit - ceea ce va crea concurență suplimentară.
Costurile cu birocrația (care-s tot taxe non-fiscale) ar trebui să scadă de la sine o dată cu scăderea taxelor în general și micșorarea scopului statului în societate.

2.9. Căile ferate

Scurt și la obiect: SNCFR trebuie privatizată. Când? Azi, de preferință. Cum? Prin bursă - transparent și cu șanse reale pentru toată lumea c-un caiet de sarcini transparent.
Serviciile CFR sunt de-a dreptul infecte. Doar Republica Moldova, țară de lumea a treia, stă mai rău. E timpul să admitem că statul a eșuat în acest sector. Nu-i o rușine să eșuezi, dar e o rușine să nu recunoști!

2.10. Alte subvenții

Tot ce este subvenționat din alți bani decât cei primiți de la m.U.E. (marea Uniune Europeană, firește), trebuie să înceteze de la a mai fi subvenționat.
Și-aici avem destule.
„Gratuitățile” plătite de guvernul central pentru elevi/studenți/pensionari/etc. trebuie să dispară. Există deja o mulțime de firme private din toate domeniile care acordă reduceri pentru categoriile menționate mai sus. Se poate spune că există un interes în piață pentru aceste categorii.
Această măsură nu înseamnă neapărat dispariția completă a gratuităților, ci doar tăierea lor de la țâța guvernului central. O primărie poate să subvenționeze transportul elevilor, dacă-și permite. Dacă nu, nu. De asemenea, această măsură nu oprește județele de la a se asocia pentru a subvenționa o anumită reducere sau în general nu oprește niciun fel de inițiativă locală în acest sens. Doar că guvernul central nu le va mai finanța deloc.
Primele reduceri care trebuie să dispară sunt gratuitățile oferite persoanelor cu handicap pe tot teritoriul României. E o „gratuitate” enorm de scumpă - mai ales că în România certificatele de handicap s-au dat la kilogram ani de zile aproape oricui. Conform legii 448/2006, persoanele cu handicap primesc o legitimație cu care pot călători gratuit cu toate mijloacele de transport în comun de suprafață de pe teritoriul României (inclusiv unele private). Acest cretinism trebuie să dispară. Vrea Primăria Cluj să plimbe persoanele cu dizabilități pe gratis? Perfect! Vrea Primăria București să facă aceeași treabă? Perfect! Dar de ce trebuie să plătească individul din Brașov pentru asta?! Sau individul din Turda?! Această „gratuitate” ar trebui să dispară azi. Sau de la 1 ianuarie 2014 cel târziu.
Mai apoi, reducerile/gratuitățile finanțate de guvernul central pentru pensionari trebuie reduse treptat o dată cu apropierea anului 2023 când sistemul de pensii trebuie să „închidă la pâine” în ceea ce privește admiterea de noi beneficiari.
Mai apoi, există o serie întreagă de categorii de persoane care au „dreptul” la 24 de călătorii cu autobuzul (inclusiv privat). Nu de puține ori, aceste persoane dau talonul gol firmei cu care merg iar firma completează Satu Mare-București, chiar dacă individul a mers de la Cluj până la Turda. Astfel, operatorul autobuzului încasează subvenția traseului mare (aprox 120 de lei), în loc de traseul pe care chiar a mers asistatul (7 lei). Genul ăsta de practici nu-s deloc rare. Hemoragia de bani pe acest segment este uriașă.
Până cel târziu la 1 ianuarie 2015, acest „drept” trebuie redus la maximum 14 călătorii urmând a se tăia câte două pe an până la eliminarea completă a programului.
În cazul reducerilor/gratuităților pe trenuri, acestea vor urma să fie tăiate de îndată ce SNCFR va fi fost privatizat - rămânând apoi ca universitățile/școlile să negocieze direct cu firma/firmele care vor deține căile ferate în cazul în care vor să mențină o serie de facilități.
Orice subvenție la încălzire (fie pentru firme, fie pentru persoane fizice) finanțate de la bugetul central trebuie să fie eliminată până cel târziu la 1 ianuarie 2017. Subvențiile acordate în prezent de unele primării pot rămâne atâta vreme cât vor putea continua să și le permită.
De asemenea, subvențiile acordate pentru o serie întreagă de intervenții medicale nenecesare (începând cu avortul sau operațiile estetice) trebuie să dispară cel târziu la 1 ianuarie 2014. Restul vor dispărea ușor-ușor pe măsură ce taxele vor scădea și sectorul privat va prelua asigurările de sănătate.

2.11. Energia

Statul poate păstra segmentele profitabile din energie pentru a-și consolida bugetul (Nuclearelectrica, Porțile de Fier, etc.) cu condiția ca atunci când vor deveni neprofitabile să le vândă.
Tot ce nu e profitabil din sectorul energetic trebuie vândut pe bursă cât mai repede.
De asemenea, conform principiilor 1.5 și 2, reglementările aberante din energie de la ora actuală trebuie să dispară. Pentru început, Statul ar putea înceta să mai naționalizeze rețelele construite de comunități și mai apoi să le mai ceară și bani. De asemenea, în virtutea principiului 2, firma de distribuție a energiei electrice trebuie să piardă dreptul legal pe care-l are în prezent de-a-și pune stâlpul la mine-n curte fără să mă-ntrebe și de-a-mi cere bani pe-un contoar care rămâne tot proprietatea lor. Nu merge-așa! Proprietatea e absolută!
Vrei să pui stâlp la mine-n curte? Ok! Hai să negociem. Mie ce-mi iese?
Analog și cu distribuția de gaze.
Programul de deregularizare deja în vigoare trebuie respectat. Din păcate, românii (o bună parte dintre ei, nu toți) au plătit energia la un preț mult sub valoarea sa reală. Și cum petrecerea s-a terminat, acum vine nota de plată. În sistemul propus de mine însă această notă de plată nu va durea prea tare pentru cei mai mulți întrucât scăderea de taxe va înghiți o parte din creșteri plus că scăderile succesive de taxe vor atrage investiții noi. În plus, pe termen mediu, prețul energiei, atâta vreme cât Statul va sta departe de inginerii în piață, ar cam trebui să scadă.

2.12. Alte măsuri cu caracter social

Simplificarea procedurii de înființare a unui ONG.

Ridicarea plafonului până la care un ONG poate face profit fără să plătească taxe de la 10 mii de euro pe an cât e în prezent la maxim 35 de mii de euro. Ridicarea la minmum 12 mii ar trebui să se facă până la 1 iulie 2015, urmând apoi să crească cu câte 3000 de euro pe an. Totul cu condiția ca banii să nu părăsească ONG-ul și să fie folosiți fie cu scopul de-a-i înmulți fie cu scopul de-a implementa obiectivele ONG-ului respectiv. O astfel de măsură ar încuraja ONG-urile să angajeze oameni pe deoparte și să concureze cu Statul și cu primăriile pe problemele sociale. ONG-urile dovedesc aproape zilnic că fac treabă mult mai bună pe orice problemă (și mai ales pe probleme sociale!) decât Statul.

Liberalizarea sistemului electoral. România are în prezent cel mai complicat și mai restrictiv sistem electoral din Europa. E mai ușor să-ți faci partid în Belarus decât în România! Pentru început am putea coborî pragul electoral de la 5% la 3% de la alegerile viitoare. Apoi, am putea simplifica legea partidelor.
În prezent, un partid are nevoie de minimum 700 (sper să nu greșesc) de semnături de susținere din fiecare județ plus municipiul București (adică aproape 30 de mii de semnături!). E o aberație! De-aia de pildă nu poate candida la parlamentare Forumul Democrat al Germanilor din România, spre exemplu. Eu zic că 5000 de semnături de la cetățeni români, indiferent de domiciliul lor, este arhi-suficient.

Reducerea la minimum a contactului cu Statul pentru firmele mici. Pe scurt - readuceți în legalitate vândutul de cireșe la poartă!

Scoaterea Statului din familie. Căsătoriile să fie oficiate de biserici (dacă e cazul) iar din punctul de vedere al Statului familiile să fie privite ca un contract - dacă acesta există - sau ca o relație de concubinaj dacă acesta nu există. Pe scurt, lăsați indivizii să-și negocieze termenii între ei. Se vor descurca mult mai bine decât Statul căci ei știu mai bine ce și cum, nu statul!

Simplificarea legislației în domeniul moștenirilor cu emfază pe testament. În prezent, testamentele sunt constant ignorate și zeci de mii de familii din România bat drumurile pe la notari și instanțe de judecată pentru a-și obține drepturile de proprietate în urma procesului natural de moștenire. Și-aici mă refer la familiile în care nu există dubii și certuri. Însă legislația e făcută de-așa natură în prezent încât e aproape imposibil să lași o moștenire fără să creezi probleme imense celor cărora le-o lași. Practic, ești obligat să le „vinzi” moștenirea urmașilor și să plătești niște bani la Stat (deloc puțini!) pentru asta. E timpul ca porcăria asta să înceteze și transferul de proprietate să fie mult simplificat.

Eliminarea „vârstelor protejate” de pe piața muncii. În prezent, acestea există numai pe hârtie căci oricum nu le respectă niciun om sănătos la cap - însă existența lor încurajează evaziunea fiscală și munca la negru. Aici mă refer în primul rând la interdicția de a angaja persoane cu vârsta sub 16 ani și la dificultatea legală pe ca o întâmpină o persoană cu vârsta peste 65 de ani care dorește să se angajeze. Eu însumi am văzut pe pielea mea cât de complicat e să lucrezi de la 12-13 ani - nu pentru că nu te-ar angaja nimeni, căci aia nu era greu, ci pentru că legile sunt făcute de-așa natură încât să mă pedepsească pe mine că vreau să fac niște bani și să-l pedepsească și pe cel care dorește să m-ajute în scopul ăsta. De partea cealaltă, cunosc zeci de cazuri de vârstnici săriți de 65 de ani care au probleme serioase în a rămâne angajați din punct de vedere legal și nu reușesc nici ei înșiși să înțeleagă de unde vine problema având în vedere că Statul are nevoie de taxele lor și ca ei să evite să iasă la pensie.
Peste toate astea se adaugă faptul că un individ nu poate începe să-și încaseze pensia privată din pilonul II înainte de 63 de ani, chiar dacă a plătit un sac de bani și o dorește atunci. Toate prostiile astea trebuie să dispară. Nu putem cere individului să fie responsabil pentru sine fără a-i lăsa și libertatea absolută în ceea ce-l privește.

Simplificarea procesului de acordare a autorizațiilor de construcție de orice fel. În prezent, dacă vreau să-mi construiesc o fântână cu hidrofor în curtea mea, indiferent dacă afectează pe cineva sau nu, trebuie să plătesc suplimentar Statului și să aștept luni la rândul pentru a putea face asta pe proprietatea mea.
Nu mai zic de nasoaelele pe care le pățesc comunitățile care-și construiesc singure rețea de apă și apoi se trezesc amendate pentru că se săturaseră să aștepte peste jumătate de an ca Statul să-și miște curul și să le dea o nenorocită de hârtie. Nu le putem cere indivizilor să se autoguverneze fără să ne dăm din calea lor când încearcă să se dezvolte.

3. Alte completări și concluzii

Fără îndoială după ce voi publica acest foarte-foarte lung articol, îmi voi da seama că am uitat cel puțin 5-6 aspecte și că în cel puțin 4-5 locuri n-am explicat suficient de clar.
Dar, la urma urmei, articolul ăsta e fitness pentru creier. Nu e o constituție și nu e un manifest politic în sensul c-o să-mi fac partid folosindu-l ca model.
Motivul pentru care am ales formatul acesta progresiv (dacă-mi este permisă exprimarea) este că România în acest moment are mult prea mulți oameni dependenți de Stat. Și, așa cum am zis și în începutul articolului, nu sunt deloc convins că intratul cu buldozerul și abolirea completă a Statului în 3-4 ani va avea rezultate minunate.
Pe de altă parte însă, nu e deloc utopic să ne imaginăm că în 8-9 ani Statul ar putea ajunge să consume 60% din ce consumă acum și că în 15-20 de ani ar putea ajunge să consume de 7 ori mai puțin decât acum. Asta nu mi se pare utopic absolut deloc. S-a putut în țări mai mari (India) și cred că se poate și la noi.
Observați că n-am zis nimic de Uniunea Europeană - iar motivul pentru care n-am făcut-o este că viitorul Uniunii este profund nesigur. Eu îmi mențin pariul că moneda euro nu va prinde cea de-a 30-a aniversare (în 2029) și că Uniunea Europeană fie va fi cu mult micșorată în importanță și putere, fie se va prăbuși sub propria greutate (la fel ca și URSS-ul) până cel târziu în 2025. Indiferent dacă pariul meu se va dovedi corect sau nu, ce-am zis în articolul ăsta este perfect aplicabil.
Consider că oamenii răspund la stimulente (incentives). Și atâta vreme cât statul stimulează ne-munca, parazitismul și furtul instituționalizat, la fel se va comporta și o bună parte a populației.
Eu consider că un segment semnificativ din populația neproductivă din prezent e formată din oameni care ar putea reuși și ar putea fi viitori stâlpi ai unei societăți libere - însă atâta vreme cât pentru ei e mai rentabil să nu facă nimic (și să primească bani pe care Statul îi fură de la mine), vor acționa în consecință. De asemenea, consider că în România există o serie de oameni ținuți în mod intenționat în sărăcie. Întrebați oameni care-au avut o mică afacere în ultimii 5-6 ani de ce au închis-o. Veți rămâne surprinși să aflați că lipsa de clienți nu este în primele 3 motive pentru insuccesul afacerii lor. De regulă primele 3 motive sunt, în ordinea asta: Taxele, Abuzurile inspectorilor fiscali și Reglementările aberante. Iar genul ăsta de povești nu sunt deloc puține.
Încă ceva despre care n-am menționat deloc în articol: Privilegiul de a vota. Votul este un privilegiu, nu un drept - asta ca să fim bine înțeleși. Dacă se va opta pentru o taxă pe venit și nu pentru TVA, atunci se poate vorbi și despre trecerea la un vot cenzitar modern - în care privilegiul de a vota nu mai vine o dată cu vârsta, ci o dată cu statutul de plătitor de taxe.

Nu am pretenția că sistemul propus de mine ar rezolva toate problemele. Nici pe departe. De asemenea, nu am pretenția că ideile mele sunt perfecte, iluminatoare sau noi.
Dar am pretenția că sistemul propus de mine e un compromis (trade-off) mai bun decât ce avem în prezent iar costurile merită.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

vineri, 25 octombrie 2013

Îți trebuie un UPS la centrala termică

În special dacă locuiești în zone unde stabilitatea furnizării energiei electrice este discutabilă (și nu-s deloc puține astfel de zone în România) și îți încălzești casa folosind o centrală termică pe gaz sau pe lemne, atunci e cazul să contactezi un magazin care comercializează ups centrale lemne, deși cazurile de suprasarcini cel puțin sunt din ce în ce mai dese în ultima vreme.
Centralele termice sunt chiar mai sensibile decât un calculator desktop, care de regulă e victima sigură în cazul suprasarcinilor sau întreruperilor succesive de curent pe perioade scurte. În plus, calculatoarele s-au tot ieftenit în ultimii ani iar sursele au devenit suficient de performante ca să nu mai prăjească tot calculatorul. De aceea mulți își permit în prezent să nu-și mai facă atâtea griji în privința calculatorului atunci când furnizorii de energie electrică se joacă de-a „na curentul, dă-mi curentul”.
Însă în cazul centralelor termice, problemele sunt multe și pagubele sunt mari. O centrală termică e ceva mai scumpă și cele mai multe familii strâng bani pentru o perioadă atunci când își instalează una acasă. Prin urmare, o defecțiune majoră la aceasta implică o serie de costuri pe care multe familii care trăiesc în climatul economic nesigur din România de azi le-ar putea găsi chiar prohibitive.
Însă nu doar suprasarcinile și întreruperile repetate de curent îți pot afecta grav centrala termică. În special în cazul celor care locuiesc la casă, o defecțiune minoră la instalația electrică poate să cauzeze un scurtcircuit și să-ți distrugă centrala electrică. Iar dacă acest moment se întâmplă când centrala e ieșită din garanție (deși unii producători nu acordă garanție oricum în cazuri de scurtcircuite cauzate de defecțiuni independente de centrala în sine), tocmai v-ați făcut cu o cheltuială neprevăzută care să vă dea serios planurile peste cap, în special dacă nu sunteți o gospodărie care generează minmum 5-6 mii de euro pe lună venit.
De asemenea, există destul de multe situații în care o pană de curent poate dura și 5-6 ore, iar dacă aceasta are loc în timpul unei nopți friguroase de decembrie, de tipul celor care au fost în iarna trecută de pildă, inconveniențele pot fi chiar foarte serioase. Pe mine unul m-ar deranja grav să stau fără căldură o noapte întreagă când afară sunt -20 de grade celsius.
Un ups centrala termica are marele avantaj că începe să furnizeze curent electric pentru centrala ta instantaneu și deci îți protejează centrala de efectele destul de urâte ale unei căderi de tensiune. Funcționează practic pe același principiu cu un ups folosit la un calculator: Conține acumulatori și un stabilizator și astfel îți protejează consumatorul (centrala, adică) de toate problemele care pot apărea când consumatorul e conectat direct la rețea.
Un astfel de dispozitiv e bun și pentru ceva mai desele situații în care tensiunea la bornele rețelei nu este una corespunzătoare – iar asta-i foarte util. De pildă în orașul meu natal, în zona unde locuiam eu, 220 de V la priză era mai degrabă rara avis – 190 sau chiar 175 fiind valorile mult mai des întâlnite, ceea ce făcea ca o serie de electrocasnice să funcționeze necorespunzător.
Așadar, având în vedere că iarna e pe drum (și a și venit deja în unele zone ale țării), dacă îți încălzești casa folosind o centrală termică sau plănuiești să-ți instalezi una, du-te la acest website și întreabă de un ups potrivit pentru centrala ta. O să-mi mulțumești mai devreme decât ai crede!
Iarna trecută au fost zone întinse din țară unde alimentarea cu energiei electrică a fost sistată ore bune în repetate rânduri și iarna aceasta se anunță una cel puțin la fel de grea. Unele dintre modelele de UPS-uri au autonomie până la 16 ore iar prețurile sunt de foarte mult bun simț prin comparație cu cât te-ar costa să-ți înlocuiești centrala în caz de probleme sau cu disconfortul creat dacă rămâi fără apă caldă și căldură în miezul iernii pentru o noapte.
Se spune în multe situații că e mai ușor să previi decât să tratezi o problemă. Iar în cazul centralelor termice, prevenția se numește ups centrale termice. Mergi la site-ul oficial și preîntâmpină problemele cauzate de rețeaua electrică înainte să ți se-ntâmple și ție!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Și cine o să mai construiască podurile?

Unul din argumentele care apare mereu ori de câte ori cineva propune micșorarea drastică a statului (minarhism) sau chiar eliminarea completă a acestuia (voluntarism) sună în forma: „Dar cine o să se ocupe de drumuri și poduri?”
Există multe motive, foarte puține dintre ele valide, pentru care eliminarea completă a statului nu e chiar cea mai bună idee în 2013. Însă micșorarea acestuia la maxim o cincime față de cât e acum e o urgență. Însă dintre aceste multe motive de opoziție, „ce facem cu podurile?” e fără îndoială printre cele mai, dacă nu chiar cel mai, imbecil dintre ele.

Așa, pe scurt, câteva exemple din România:
Sătui să umble prin noroi cu cizme de cauciuc și văzând că Statul face ce știe mai bine - stă și nu face nimic în afară de a fura prin taxare cetățenii - localnicii din Târșolț, jud. Satu Mare au pus mână de la mână și și-au făcut satul bec. După care, văzând că se poate, localitatea vecină a luat exemplul și a făcu școala bec. Nu le-a trebuit studii de fezabilitate, jdemii de hârțoage inutile și training-uri de „goal-orientation” sau alte aberații care se-audi prin birouri. A apărut o nevoie și indivizii s-au asociat și-au rezolvat nevoia. Scurt și fără povești.
Locuitorii din Negoiești, comuna Brazi, jud. Prahova se săturaseră până în gât de camioanele care treceau prin hârtoapele de-acolo cutremurându-le (și deci afectându-le) casele. Așa că într-o zi s-au supărat și au zis: „Gata! Ne facem centură a satului!” Și au făcut! Au strâns bani, au angajat o firmă și au trântit o centură de nu ar fi făcut Statul nici în 50 de ani.
Centura satului Negoiești are și trotuare și chiar și benzi pentru bicicliști. Nota de plată? 1,2 milioane de lei. E mult? Este. Dar când te gândești că la Stat costă 1 milion de euro aceiași treabă, nu mai pare atât de mult.

Ce vreau să spun e că piața liberă e perfect capabilă să ofere și astfel de servicii la o calitate net superioară și la un preț net mai bun. În plus, când șoseaua chiar e a comunității, motivația de a o proteja e mult mai mare. Astfel că sătenii au avut grijă să se ocupe și de hoții de fier vechi și în genere s-o mențină.
S-ar fi întâmplat asta dac-o făcea Statul? Sigur că nu. Cui îi pasă de proprietatea statului?
Bonus: Genul ăsta de situații au crescut și gradul de coeziune al comunității! Și totul cu zero lei bani publici și cu niște rezultate în termeni sociali pe care nu le-ar atinge nici 1000 de proiecte europene de dezvoltare rurală sau alte baliverne retorice goale de conținut practicate de statiștii de astăzi.

Păi și statul ce face?

Ei,... statul face ce știe mai bine: Se pune de-a curmezișul.
Primarul satului zice că...
Podul de beton a fost luat de ape pe 27 iulie [2008, n.m.]. Problema este ca el se afla in proces de reabilitare.
Atunci se lucra la el si de aceea a fost distrus usor. Astfel, constructorul a fost nevoit sa refaca documentatia tehnica, proces care a cam durat pana in decembrie. Oricum, a fost chiar ieri o intalnire cu autoritatile de la judet si cei de la ape. Nimeni nu vrea sa ii pedepseasca pe localnici. Ei au facut o treaba buna
Deci în loc să se facă efectiv podul, stăm să se facă 347329847398472398 de catraliarde de hârțoage complet inutile și eminamente imbecile pentru c-așa vrea Statul.
Între timp, sătenii l-au făcut singuri într-o singură zi. Și nu i-a costat nimic. Nu le-a trebuit nici documentație tehnică, nici experți nu-ș-de-care, nici nimic.
Încă aveți îndoieli că oamenii își pot rezolva singuri majoritatea problemelor folosind mijloacele pieței? Tot din articolul hotnews din 2009:
Localnicii din Marginea nu sunt la prima fapta de acest gen. “Am mai facut tot asa, fara autorizatie, un drum de 1,3 kilometri. Pe un drum forestier, tot asa, un pod s-a daramat si am facut fara autorizatie un pod pe care trec acum camioanele incarcate cu lemn. Am mai facut cu oamenii inca un pod. Asa suntem noi, numai cu ilegalitati din astea ne ocupam”, mai spune Ghita Mafteian.

Impreuna cu un asociat de al sau, Ghita Mafteian a dotat cu calculatoare cateva scoli din judetul Suceava. El sustine ca, la inundatiile de anul trecut, si-a folosit utilajele pentru a salva o familie blocata intr-o casa aflata in mijlocul puhoiului. “Pompierii nu puteau intra cu masina si am mers eu cu buldo-escavatorul, da` nici atunci nu aveam autorizatie”, spune localnicul.
Și Statul? Păi Statul vroia să le dărâme oamenilor podul, Și, conform unor surse (recunosc, nu foarte credibile) chiar l-au și dărâmat. Au construit însă altul în loc ăștia de la Stat? Evident, nu.
Sunt aceste cazuri singulare? Pfoa... nici pe departe. Sunt norma.

Comuna Coșteiu, jud. Timiș. Râul Timiș are obiceiul să mai iasă din când în când din matcă. Așa că în iulie 2013, podul de peste râu a intrat în „reabilitare” (a se citi „statul promite că face ceva și chiar încearcă să se facă că face” - cacofonia e intenționată).
Problema e că „reabilitarea” înseamnă că podul e închis. Dar oamenii au nevoie să treacă râul căci au proprietăți de cealaltă parte a râului. Așa că autoritățile „au încercat” să „găsească soluții”. Presa locală de-acolo raportează evoluția situației și, sincer, sună ca-n filmele cu proști. Și zice-așa:
Astfel au improvizat un pod în aval din tuburi de 1 metru diamentru şi balastru pentru a prelua debitul apei. Podul avea 5 metri lăţime. Din păcate acesta nu a rezistat prea mult fiind luat de ape. La sfârşitul lunii septembrie, edilul comunei Coşteiu a refăcut podul tot din tuburi şi balastru care nu a rezistat mai mult de trei săptămâni şi a fost şi el luat de apele Timişului.
Primarul comunei Coşteiu cunoaşte problema sătenilor şi a construit un alt pod provizoriu zilele trecute, care însă a fost luat din nou de apele Timişului, umflate de ploi.
„Sâmbăta trecută am terminat podul şi miercuri a crescut debitul apei şi a luat balastrul de pe ţevi, ţevile sunt tot acolo. Am făcut podul în limita posibilităţilor, am pus ţevile pe două rânduri, pentru ca volumul de apă să treacă prin tuburi, dar apa a spălat balastrul pe de ţevi.
Este pentru a doua oară când construim podul provizoriu. Acum suntem nevoiţi să facem altul, dar aşteptăm să mai scadă apa. Asta este cu natura nu ne putem pune”, a declarat Petru Carebia primarul comunei Coşteiu.
Ultima frază e definiția neputinței statiste. Cum adică nu te poți pune cu natura? Păi cum? În anii 30 s-a construit rețeaua de tunele prin care trece și astăzi trenul între Suceava și Vatra Dornei. În anii 30! S-a săpat manual prin munte! 13 tunele, din care unul de 13,8 km în curbă (tunel care de altfel deține și astăzi recordul de cel mai lung tunel în curbă din Europa). Atenție! Asta era acum aproape 80 de ani! Și acum e greu să faci un amărât de pod peste Timiș în 3 luni?
Singura diferență e că tunelurile de care am amintit au fost făcute de un consorțiu italian angajat de un grup de firme românești care vroiau o cale rapidă de transport a lemnului de la Suceava către Ardeal și către Occident în general. Și s-a făcut! În sub 6 ani a fost gata!
Dar cel mai interesant este că „reabilitarea” podului original costă 600 de mii de lei. Deci pentru câțiva metri, costul la Stat e jumătate dintr-un km de șosea ultramodernă construită privat în jud. Prahova.

Sunt curios cât ar fi cerut firma de partid care se ocupă de pod ca să facă centura Negoeștiului.

Problema n-ar fi atât de mare dacă Statul măcar s-ar da la o parte - cum se-ntâmplă în Germania. În Germania, dacă localnicii iau problema pe cont propriu, statul îi scutește de impozite până când se acoperă investiția făcută astfel că Statul rămâne cu drumul dar lucrarea se face în timp record și mult mai repede și mai ieftin decât ar fi făcut-o Statul. Bonus: Statul nu cheltuiește nimic.
Dar la noi nu - Batman! Batman! La noi vine Statul să-ți dărâme podul/șoseaua pentru că n-ai trecut pe la toți plimbătorii de acte, aplicatorii de ștampile, experții în agrafe, „doamnele” de la cele 4387947823947329843298 de miliarde de ghișee de cele câteva zeci de mii de instituții cu multe inițiale care „se ocupă” de asta.

Alt exemplu: Colonia Borhanci e un cartier din Cluj Napoca. E cartier al orașului din 1989. Dar până în 2008 n-a avut apă curentă. De fapt, n-ar fi avut nici astăzi dar locuitorii din zonă și-au construit singuri rețea de apă. Şi? Ce-a făcut Statul? I-a amendat cu 1000 de lei! De ce? Că n-aveau autorizație! De ce n-aveau autorizație? Pentru că se plictisiseră să aștepte peste 7 luni ca Primăria să le dea nenorocita aia de hârtie.

Aș putea continua cu încă vreo 100 de exemple dar mă opresc aici.
Așadar, dragi statiști, data viitoare când vă veți mai întreba „cine o să construiască podurile/drumurile/rețelele de apă/etc.?” amintiți-vă că Statul nu e vreo magie și că indivizii știu foarte bine care le sunt nevoile și fără să le spună un birocrat tâmp cu curul pătrat în timp ce le aplică o ștampilă inutilă pe-un document inutil pe care urmează apoi să-l folosească pentru a lua alt aviz inutil de la o altă instituție la fel de inutilă.
Statul demonstrează în fiecare zi că e cel mai slab administrator al problemei infrastructurii. Și nu doar la noi! Norvegia, o țară super socialistă și pe care o laudă majoritatea stângiștilor (atunci când iau pauză de la lăudat Suedia - alt rai progresist) are drumurile la fel de proaste ca Albania! De ce? Pentru că totul e monopol de Stat și legile sunt cam ca-n România la aspectul ăsta.
Și atenție! Vorbim de Norvegia - o țară cu excedente bugetare uriașe. Anul trecut Norvegia a avut 44 de miliarde de euro excedent bugetar și 0 Euro datorii, la o populație de 4 ori mai mică decât România (puțin peste 5 milioane de suflete) și cu un teritoriu cu 30% mai mare decât România.

Și în Norvegia, ca și-n România, problema nu e lipsa banilor. Ci acuta lipsă de eficiență care este implicită în tot ce atinge Statul. De-aia Statul trebuie făcut cât mai mic și responsabilitatea pentru majoritatea lucrurilor trebuie lăsată indivizilor.

O să mai vorbim despre responsabilitate individuală. Deocamdată mă opresc aici.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails