sâmbătă, 25 mai 2013

Mario Vargas Llosa și cultura moaștelor (Guest post)

Sau de ce Humanitas și Facultatea de litere nu ar trebui să mai organizeze vreodată ceva. 

Înainte să intru în pâine, probabil vă întrebați cine sunt și ce caut aici pe blog. Istoric n-o să fac că n-are rost – atât vă spun: se întâmplă să fiu studentă în Cluj și se mai și întâmplă să nu mă prea ocup cu viața socială, așa că îmi petrec timpul citind – orice, oricât, câtă vreme e bun.

Prin liceu, când tot așa nu aveam viață, m-am apucat de citit biblioteca mărețului Colegiu Tehnic „Ion Borcea” care tocmai primise cărți noi. Așa l-am descoperit pe Mario Vargas Llosa și cărțile sale noi-nouțe (concurență nu aveam la ele). În câteva zile plicitistoare de școală am trecut prin vreo 6, de la critică literară (pe care în alt context nu o suport) și până la ”Elogiu mamei vitrege” – prietenii știu de ce. Următorii ani am tot pândit premiile Nobel poate- poate. Când chiar i l-au dat, a fost o zi bună chiar și la standardele mele. Dar mă opresc aici - nu considerațiile mele literare vreți să le citiți – hai! Zi-ne de incompetenți, pseudo-intelectuali, babe la moaște, ceva!

Unde e bucata interesantă? Cum nu sunt redactor la Can-Can, n-am pus titlul să derutez poporul, așa că încep: cu ochii mari și scârbă-n suflet, pot să vă zic că am fost martora mărețului eveniment ”ca la moaște, ce dacă-i ateu?” organizat de Facultatea de Litere.
Mario Vargas Llosa n-are nevoie de introducere - dacă nu știți cine e, repede click pe pagina de Wikipedia, că alfel sigur pierdeți din esența ororii din sala Eminescu a Facultății de Litere. Așadar – ce trebuia să fie evenimentul? Păi avea elemente aparent perfecte: un scriitor de premiul Nobel cu o experiență incredibilă de politician, Gabriel Liiceanu (asta e mai puțin perfect, dar asta e o poveste în sine), cooperarea uneia dintre librăriile de frunte - Humanitas , o facultate de top din România – toate unite într-un eveniment PUBLIC – adică pentru tot boborul.

La asta mă așteptam când am ajuns la facultate o oră mai devreme cu o carte-n mână - urma să primim autografe. Aici opresc povestea – pentru tocilarii ca mine, să ai un autograf de la Llosa e cam același lucru cu a-ți face poză cu Pele sau a fi chemat pe scenă la un concert Rolling Stones. Așa că da, motivația și speranțele erau mari. Daaaar evenimentul a fost numai ce trebuia nu. Pentru început definiția Facultății de Litere a unui eveniment PUBLIC este ”eveniment la care participă doar profii de la litere”. Așadar, studenților le-a zis o tanti iritată să se ducă în altă sală, la etaj - în sala minusculă nu aveau acces decât profii. Așadar, studenții nici nu puteau visa să se apropie de sală, care a fost ÎNCHISĂ (la propriu, încuiată cu cheia!!!), în virtutea spiritului evenimentului public - dedicat tuturor, după cum scria pe site.

Așa că în jur de 200 de studenți ”de mâna a doua” cu tot cu subsemnata s-au adunat într-o altă sală unde... puteam vedea o filmare proiectată pe un perete luminat, folosind o cameră analog, așa că filmarea era întreruptă de purici, sau dungi. Sau purici și dungi. S-a stat pe jos, pe sus, pe sub mese, oriunde. Nu s-a auzit musca atât timp cât au dialogat cei doi. Decanul a anunțat nonșalant că evenimentul putea fi organizat într-o sală mai mare, dar au vrut prestigiu, așa că au înghesuit o mână de profesori într-o sală și gata! Eveniment major!

Dialogul a fost... ciudățel. Liiceanu a insistat să pună întrebări de 10 minute cel puțin, scăpând și afirmația că jumătate din spanioli sunt analfabeți undeva prin context. Asta fără să mai menționez nevoia lui Liiceanu de a-i enumera pe cei doi mari scriitori care păstrează nivelul înalt al literaturii azi: Llosa și Cărtărescu. Serios? În aceeași propoziție?

Trecând de chestiile de prost gust, dialogul s-a terminat frumos, cu scriitorul prezentându-și ultima carte. De-aici începe moștăreala. La nici 3 secunde – mormanul de profi – intelectualitatea Clujului a sărit pe masa scriitorului – unii cu 5-6 cărți în brațe să ia autograf. Era îmbulzeală ca la moaște, numai că de data aceasta se călcau în picioare chiar cei care îi critică de obicei pe credincioșii de la mănăstiri. Fiind o sală mică, având zeci de oameni împingându-se în masa lui și având totuși 77 de ani, scriitorului i s-a făcut rău. A plecat din sală să își revină.
 Noi studenții am stat cuminți în sală deoarece ni s-a zis că scriitorul va veni la noi și vom primi autografe. Am stat și am așteptat privind oripilați cum se calcă profesorii în picioare și își dau coate. Am coborât și am intrat în sala cu pricina. Noi studenții, ăia nașpa care abia am trecut bacul și nu știm decât cluburi și bere, am stat câte doi frumos la coadă uitându-ne la balamuc. Când i s-a făcut rău lui Llosa (probabil de la uimirea în fața intelectualității clujene), l-au dus la decanat. Ni s-a zis să așteptăm în mijllocul holului -  toti 150. Am stat juma' de oră pe hol fără să ne zică nimeni dacă să mai stăm sau nu. În scurtă vreme, scriitorul a fost escortat rapid la mașină și a plecat. Sfârșit. 

Pe scurt, rușine Facultății de Litere pentru că nu dau doi bani pe studenți și îi aruncă într-un colț atunci când nu e nevoie de ei. 
Rușine Humanitas că au făcut reclamă unui eveniment public, care a fost de fapt un club privat de profi care își laudă intelectul unul altuia. Mulți studenți și-au dat ultimul ban pe o carte pe care să o aibă amintire după, dar nu s-au călcat în picioare. Humanitas a vândut ultima foaie cu Llosa făcând reclamă unui eveniment public, care a fost orice altceva. Dar măcar banul a mers. Iar morala finală a poveștii este că atunci când ai spirit moștăresc, poți să transformi în piață chiar și un eveniment de premiul Nobel.

PS: chiar a fost piață - se făcea troc după pe hol.

Autor: Ana Maria Bujor (Tocilarul Furios)

miercuri, 15 mai 2013

Transexualism sau abuz asupra minorului?

În urmă cu vreo 4-5 zile am dat din nou peste-un articol mai vechi din presa britanică, articol ce vorbea despre faptul că niște „părinți” lesbiene își supun fiul de 11 ani la terapie de blocare hormonală și intenționează să schimbe sexul copilului în feminin. Și fac asta încă de când copilul avea 8 ani.
Motivul? Copilul ar fi zic că el se simte fată. Alt motiv? Niciunul!
Și zic stai așa: La 7-8 ani habar n-ai nimic despre hormoni, diferențe sexuale, etc. etc.
În fine, mi-am exprimat opinia că e un cretinism fără margini și că mi se pare mai degrabă un abuz asupra minorului decât o îngrijorare legitimă a „părinților” - așa cum au încercat unii s-o portretizeze.
Însă, un prieten de-al meu s-a dus în groapa cu căcat, un grup plin de demenți corecți politic care au ajuns să sperie până și pe mulți leftiști cu ștate vechi, și a încercat să discute subiectul mai pe larg.
Ce-a urmat? Oh Dumnezeule... uneori chiar aș vrea să existe Iad. Pe bune!

Amicul meu a primit o serie de clipuri pe post de „dovezi” cum că există transexualitate la vârsta de 5 ani(!) sau chiar mai devreme. Seria de clipuri începe aici și are 6 filmulețe. Nu o să pun toate link-urile întrucât oricum găsiți în secțiunea „related videos” chiar primul clip din listă fiind partea următoare.
Vă sfătuiesc să urmăriți seria de clipuri (au cam 40 de minute în total) înainte să citiți restul articolului căci voi face referiri la clipuri fără să mai explic detaliile.

Penisul e un „birth defect”

În clip apare un băiat de 8 ani și o filmare cu el la vârsta de 5 ani când zice că penisul său e un „birth defect”(defect de naștere) și care mai apoi povestește cum e el de fapt fată. Asta în sine e deja greșit și oribil. Dar dacă urmărești mai cu atenție „dialogul„ dintre băiețel și mă-sa, vei constata că de fapt mă-sa îi conduce răspunsurile. Și nici măcar nu e greu. Copiii de 5 ani vor pune botul la orice le zice mămica fără să crâcnească prea mult!
Apoi continuă cu o fetiță despre care părinții ei spun că de fapt e băiat - deși e evident că lucrurile nu stau așa. Pentru ca spre final să ne aducă o fată de 16 ani care zice că e băiat și ne arată și părul de pe piept ca să ne dovedească și zică că „terapiile” hormonale luate la vârsta de 10 ani au ajutat-o mult. Sună frumos, dar toată narativa asta tolerantă se prăbușește instant când ne spune că trebuie să poarte corset ca să nu-i crească sânii (asta deși chipurile „terapia” hormonală ar fi trebuit să blocheze asta) și că oricâte bombe cu hormoni al lua, ciclul menstrual se încăpățânează să vină fix când și cum trebuie, ca la orice fată sănătoasă de 16 ani.
Cu alte cuvinte, natura șterge imediat tot bullshit-ul ăsta că există „identitate de gen” separată de identitatea sexuală naturală dictată de biologie. Oricâți hormoni ai băga în copil ca să întreții iluzia asta că de fapt copilul e de sex opus - în cele mai multe cazuri nu merge. De ce?! E simplu: pentru că nu există transexualitate la vârsta de 7 ani!

Să ne-nțelegem: Jossie din clip, la 5 ani, abia își poate localiza puța și încă nu s-a prins clar de ce puța e bună ca aparat de pișat. O să folosesc exprimarea plastică poate pricep și ideologii.
Având în vedere acest aspect, Jossie n-are cum, sub nicio formă în viața asta, să-și dea seama și să priceapă complexitatea fenomenelor la vârsta de 5 ani și să decreteze definitiv și irevocabil că lui de fapt nu-i trebuie puță. De ce? E simplu: Pentru că habar n-are la ce mai folosește puța aia în afară de aparat de pișat. Pur și simplu nu știe. Și n-are cum să știe. Și nici n-are cum să înțeleagă. Cel puțin nu la 5-8 ani.
Păi și când poate să înțeleagă?
După debutul pubertății! După ce dă prima labă și după ce vede ceva pornache - ar putea începe să înțeleagă la ce mai folosește puța. Probabil cea mai clară decizie ar putea-o lua după prima experiență sexuală cu o altă persoană. Ei... abia atunci poate să zică mai clar că de fapt el se simte femeie pe de-a-ntregul și că puța lui e un „birth defect”.
Deși nici atunci nu e foarte clar. Să nu uităm cazul Sorin(a) Rațiu de la noi. Sorin a luat decizia că de fapt el e femeie la 19 ani. Și ce să vezi, acum, mulți ani mai târziu, admite că a făcut o greșeală și că vrea să inverseze procesul. Problema e însă că procesul nu mai poate fi inversat!

Și-atunci întreb: E oare corect să băgăm copii de 5 ani într-un proces lung, dureros și ireversibil bazându-ne doar pe faptul că respectivii copii zic că de fapt ei sunt de sexul opus?

Don't be judgmental!

Proponenții ideii cum că există transexualitate la 5 ani îți aruncă argumentul „Do not be judgmental” (Nu îi judeca pe alții) imediat după ce rămân fără argumente - ca și cum apelul la a nu judeca (adică la a mă face că nu văd) ar rezolva în vreun fel disputa.
Problema cu acest argument este că nu vorbim de alegeri individuale liber consimțite - ci vorbim de copii lipsiți de discernământ. Și, fiind lipsiți de discernământ, nu putem avea încredere în alegerile lor. Unde mai pui că părinții sunt cei care pun în practică aceste „alegeri” ale copiilor - și de multe ori pe bani publici?!
Să nu uităm de cazul David Reimer. Și acolo părinții au crezut că dacă-i taie puța copilului lor și-l cresc ca fată, totul o să fie ok. Ghici ce? N-a fost! Copilul a intrat în depresie și într-un final, adult fiind, s-a sinucis din cauza multiplelor probleme psihice rezultate din dezechilibrul hormonal adus de practicile bazate pe ideea că există „identitate de gen” separată de sexul biologic.

În seria de clipuri citată la începutul articolului vedem că cele mai puternice „argumente” aduse de „părinți” (mi-e foarte greu să-i numesc părinți, sincer!) sunt acelea potrivit cărora copilul a zis pe când avea 3-4 ani că de fapt e de sexul opus, sau că micuții alegeau să se joace în moduri proprii mai degrabă sexului opus (îi plăcea rozul băiatului, juca fotbal fetița, etc.).
Păi și ce, asta-i face mai puțin băieți sau mai puțin fete? Studiile făcute de dr. Trond Diseth (Norvegia) și dr. Simon Baron Cohen (Marea Britanie) - ambii autorități în domeniu și citați în documentarul Hjernevask - spun că identitatea sexuală este strict biologică și că încercarea de-a crește un băiat ca fată sau invers este futilă. Ba mai mult, studiile pe termen lung făcute de Baron Cohen confirmă că chiar și copiii care au încălcat parțial stereotipul în copilărie (în medie 15% din grup - atât la băieți cât și la fete) au ajuns și s-au dezvoltat ca adulți sănătoși în sexul stabilit de biologie și, deși unii dintre ei erau un pic mai diferiți (bărbați efeminați sau femei masculinizate), niciunul nu a manifestat tendință transgender.
În cuvinte mai puține - argumentul „părinților” cu pricina e bullshit. Doar pentru că progenitura ta nu respectă în totalitate un anumit stereotip - nu înseamnă absolut deloc că progenitura ta are un „birth defect” sau că e de sexul opus.

Îmi amintesc că în școala generală am mers într-o mini-excursie cu școala și am jucat un meci de fotbal fetele vs. băieții. Unii dintre coechipierii mei mai degrabă și-ar fi găsit locul la adversare și unele dintre adversare mai degrabă și-ar fi găsit locul la noi în echipă. Aveam toți cam 12-13 ani pe-atunci.
Înseamnă cumva asta că sus numiții coechipieri erau fete sau că sus numitele adversare erau de fapt băieți?! Evident, nu! În prezent toți și toate sunt adulți funcționali în sexul biologic - chiar dacă au manifestat preferințe proprii sexului opus în copilărie.
Ce s-ar fi întâmplat dacă colegii mei de-atunci ar fi avut „părinți” precum Jessie?! Probabil că acum singurul coleg din acea vreme cu care încă mai țin legătura ar fi fost fată iar tipa care băga alunecări ca-n Liga I și avea o precizie la loviturile libere precum Claudiu Niculescu ar fi fost acum băiat!
La naiba, maică-mea în copilărie era jucător de bază în echipa băieților la fotbal pentru că se demarca bine. Asta-nseamnă că maică-mea e de fapt bărbat?!

Știu, sună amuzant, dar fix pe ideea asta au mers „părinții” cu pricina când au decis să dea curs unei „dorințe” a copiilor lor, copii care, repet, abia-și pot localiza puța - și nicidecum nu-s capabili să ia astfel de decizii.

Completări, comentarii și întrebări

Și-acum să fim bine înțeleși: Nu are nimeni nimic cu adulții care decid să-și schimbe sexul. Nici măcar nu-mi pasă de ce aleg să facă asta. E treaba lor. Nici măcar nu-mi pasă dacă transexualitatea e pe bune sau nu. Chiar nu contează.
Psihiatria zice că există boala numită „gender identity disorder” (tulburare de identitate de gen) și care se tratează mai eficient prin alte metode decât schimbarea de sex care, în esență, dacă e să ne luăm după definiția psihiatrică, ar însemna adaptarea forțată a corpului la boală, în loc să fie invers. Unii psihiatri, mai corecți politic zic că nu-i așa. Știți ce? Nu contează!
Să aleagă indivizii, pe banii lor, fix ce vor și să trăiască fix cum vor!

Problema apare însă cu indivizii care nu au nici banii lor și nici discernământ - adicătelea copii.
Ce te faci dacă respectivii copii greșesc? (Ceea ce-i foarte-foarte probabil să se întâmple)
Mai apoi, de ce să plătească societatea pentru astfel de alegeri? Cu ce drept îmi iei tu, stat, bani din câștigurile mele ca să finanțezi mutilarea unor copii?!
Haideți să fim sinceri pentru o clipă: Dacă acei copii s-au înșelat (sau se răzgândesc), avem de-a face, practic, cu mutilarea pe viață a unui individ complet sănătos - mutilare care s-a produs pe vremea când nu avea discernământ, cu acceptul și încurajarea părinților și, mai rău, cu acceptul și încurajarea unui segment relevant din societate care aplaudă la TV „curajul” unor „părinți” de-a-și expune copilul de 8 ani la tembelizor pretinzând că băiatul ăla spălat pe creier și îmbrăcat în rochiță e de fapt un „copil transgender”.

Unul din „părinții” de-acolo își apără prostia și zice despre copilul său că: „...în afară că e transgender, în rest e un copil normal”. Eu aș formula altfel: „În afară de faptul că nu e fată, în rest e un copil normal”.
Să nu uităm că și în cazul David Reimer lucrurile au fost „ok” până la vârsta de 11-12 ani (adică debutul pubertății) și David n-avea nicio problemă să zică despre sine că e fetiță - ba chiar i se părea normal.

Unde se termină dreptul copilului de 5 ani la o copilărie sănătoasă și unde începe dreptul părinților de a-și mutila hormonal și fizic copilul?
Unde se termină rațiunea și începe „dragostea necondiționată pentru copil” sub umbrela căreia se ascund „părinții” când explică de ce au decis să dea curs unei dorințe copilărești exprimată în totală lipsă de discernământ?!

Soluția rațională în astfel de cazuri eu zic că-i evidentă: Crești copilul în sexul biologic și n-are decât să decidă după 18-21 de ani ce vrea să facă cu viața sa. Cel mai probabil, procedând așa, cei mai mulți dintre ei nici nu vor vrea să audă de transexualitate după ce vor fi trecut prin pubertate și își vor fi înțeles pe deplin identitatea sexuală dictată de biologie.

De ce pocnirea unui copil peste față e considerat abuz asupra minorului, dar mutilarea fizică și hormonală a acestuia e lăudată la tembelizor?!
Abuzul asupra minorului este, în opinia mea, abuz indiferent sub ce umbrelă se ascunde - fie că e „disciplină” (cazul bătăilor) sau că e ideologie (cazul transgenderilor de 5 ani).

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 4 mai 2013

Bani n-avem, dar avem zile libere

Aleșii neamului, în nemăsurata lor înțelepciune, au avut o sculare pe chelie așa bruscă, instantanee și deodată și din al lor puț al gândirii a izvorât nostrușnica idee cum că-n România nu-s suficiente zile libere tovarăși! Și, pe cale de consecință, zis-au domniile lor că pe 9 mai trebuie să se frece pula se stea acasă dar și pe 10 mai. De ce? C-așa vor mușchii lor. Că cică ceva cu regele.

Înainte să mai zic ceva, vreau și eu să propun câteva sărbători legale:

Ziua cafelei
Ziua cafelei ar urma să fie celebrată pe 25 noiembrie și să fie zi liberă prin lege. De ce? 25 noiembrie? Nu știu, găsiți voi un motiv în lista de evenimente petrecute la această dată. Ideea e că vrem o zi în care să stăm pe cur acasă și să bem cafea.
Foarte important: Această zi nu va fi sărbătorită în sistemul medical de Stat - căci acolo oricum Ziua Cafelei este sărbătorită minimum 350 de zile pe an.

Ziua Curului
Această sărbătoare se va celebra pe 17 Octombrie. De ce? Pentru că la americani atunci se sărbătorește și dacă tot am adoptat Velăntains Ghei, de ce n-am adopta și Ziua Curului?
Această zi va fi în special obligatorie pentru Parlamentari și în general lucrătorii de la buget cărora le va fi recomandat să nu stea pe cur în această zi - ci să și-l flendure și să-l arate. Sună grețos? Se prea poate, dar asta ar fi una din puținele soluții când bugetarii chiar ar și munci, sau măcar ar face ceva, orice altceva, decât stat pe cur pe banii noștri.

Ziua Labei (sau ziua masturbării)
Ziua Națională a Masturbării se va celebra pe 7 Mai (numai bun pică atunci când și 9 și 10 mai sunt zile libere - mai rămâne să găsim ceva și pentru 8 mai). Ziua Masturbării se sărbătorește deja „în lumea civilizată” pe 7 Mai de vreo 18 ani de-acuma și în general luna Mai e considerată Luna Masturbării.
Foarte important însă, această zi ar trebui să se aplice tuturor bugetarilor mai puțin politicienilor socialiști (adicătelea cam toți) și profesorilor (universitari sau pre-universitari) de la materiile umane (SNSPA, Studii Europene, Română, Sociologie, etc.). De ce? Pentru că aceștia oricum se ocupă cu masturbarea (intelectuală sau nu) timp de minim 380 (sic!) de zile pe an.

Sfânta Lene și Cuviosul Somn
Acest important Sfânt uitat din calendarul ortodox din rațiuni monetare se sărbătorește pe 8 Mai și ar trebui să fie sărbătoare legală. E de altfel și normal, dup-atâta masturbare pe 7 mai, are și omul nevoie de odihnă, nu?
De altfel, Ziua Masturbării și Sfânta Lene și Cuviosul Somn, dacă ar fi adoptate ca sărbători legale, ar face România un caz unic de sinergie între sacru și profan - mulțumindu-l atât pe dealer-ul de mașini Daniel care e supărat că-i prea puțină religie în legea românească (de parcă noi am avea legi!) cât și pe lăbarul socialist Remus Cernea, îndelung oprimat de prea multa religie de peste tot și îndelung oprimat în general de orice - inclusiv de propriii părinți din a căror casă s-a mutat abia recent și în a căror casă probabil a sărbătorit ca de 7 Mai de mai multe ori decât am strănutat eu de-a lungul vieții.

Ziua Micului
M.U.E. (marea Uniune Europeană, desigur) tocmai vrea să interzică un element care cică se găsește în mici. Problema? Păi problema e că m.U.E. n-ar trebui să aibă un cuvânt de spus în asta și să se mai ducă-n Paștele mamii lor de gunoaie totalitare maoiste ce sunt cam toți din aparatul etatist al m.U.E.
Însă, la români nu merg argumentele astea. La români argumentul suprem e că interzicerea micilor e un atac la „ființa românească” (sau ceva similar).
Păi, în cazul ăsta, eu zic să avem și o zi a Micului - în care să crăpăm în noi mici prăjiți la jar făcut din arderea steagurilor Uniunii Europene. N-ar fi fain? Ponta, ia geană aici. Ăsta-i fără-ndoială cel mai bun instrument de luptă pentru salvare a micului!
Eu zic să se sărbătorească pe 4 mai această zi - căci dacă tot e liber pe 1, 7, 8, 9 și 10 mai, dacă va fi sărbătoare legală și pe 4 mai, o să avem an de an 10 zile minim de nemuncă pentru bugetarii români.

Ziua Taxelor
Și încă una ca să fie 6 (cai frumoși, evident). Având în vedere că-s atât de multe zile libere și economia oricum aproape nu mai există - ne trebuie și o zi a taxelor. Știu, argumentul e inconsistent logic, dar acum gândim ca politicienii din Parlament, deci clar e logic.
Ziua Taxelor se va sărbători pe 3 mai - însă bugetarii vor avea zile libere (pentru că ei oricum nu plătesc taxe). Această sărbătoare va fi dedicată practic plătirii taxelor. Evident, fiind zi liberă pentru bugetari, porcii oprimatori capitaliști nu vor avea unde să le plătească - de aceea, după ce se întorc bugetarii de la crăpat în ei mici, masturbat, lenevit și dormit, băut cafea și preaslăvit regele și ce mai fac ei - aceștia (bugetarii, adică) vor avea ocazia să-i amendeze pe nemernicii de la privat pentru că... ați ghicit... nu și-au plătit taxele de Ziua Taxelor!

Și-acum pe bune...

...bă nene, ne-am țicnit de tot?!?!
Să ne-nțelegem: În România, mai ales în Primării, nu se mai muncește de pe 28 aprilie! Și, cel mai probabil nu se va munci până pe 14 mai inclusiv. Și cum vinerea e „zi scurtă” și joi vine după miercuri, care-i zi de post și prima după revenirea din „vacanță,” practic, în România, în sectorul bugetar, nu se muncește deloc în intervalul 28 aprilie - 12 mai inclusiv. Două săptămâni!
Or să aibă bugetarii scăzut salariul cu 50% pe luna mai pentru că muncesc cu 50% mai puțin? Evident, nu - pentru că ei oricum nu produc nimic și noi, pulimea, îi vom plăti pentru luna întreagă. De ce? C-așa-i în tenis - pentru cine mai ține minte.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

miercuri, 1 mai 2013

The Voice of Europe


N-am povestit deloc aici pe blog despre emisiunea mea de radio de la AVFM Radio.
Așadar, la 8 martie 2013, m-am apucat să fac alături de Huffnágel Pista din Ungaria o emisiune despre misandria europeană. Sau în fine, misandria europeană e subiectul de fond, căci în timpul emisiunii se ating o grămadă de subiecte, în special politică.
Până acum au fost 5 episoade, căci în primă fază am transmis un episod la două săptămâni.
Următoarea ediție o să fie vinerea asta, 3 mai, la ora 21:00 ora României și va putea fi ascultată aici (înregistrarea la același link imediat după terminarea emisiunii).

O să pun mai jos link-urile cu episoadele de până acum, dacă cumva sunt ascultători din România care-s interesați de subiect.






După cum se poate observa, emisiunile sunt integral în engleză, exceptând mesajul de întâmpinare care este în română și maghiară.

Audiție plăcută!

O să fac și o pagină separată pe blog unde o să tot adaug link-urile episoadelor pe măsură ce le vom transmite.
Emisiunea este în principiu în fiecare vineri la ora 21:00 (ora României) și poate fi ascultată pe Internet la link-ul http://www.blogtalkradio.com/avoiceformen și la radio în Statele Unite. Poate într-o zi o să vorbesc și despre audiențe.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails