vineri, 22 februarie 2013

Uite de-asta ținem cu Steaua!

În urmă cu vreo 5 ani, când Steaua se zbătea pe locurile 7-8 în Liga I și încheia greoi pe poziția a 6-a (poziție care ducea în cupele europene tot datorită Stelei - și an în care totuși Steaua juca în Liga Campionilor) am fost întrebat „de ce mai țin cu Steaua, că oricum nu mai face nimic?” - interlocutorul meu presupunând fals că subsemnatul e vreun suporter de rezultat. Urmare a acelei întrebări am scris un articol. Un articol modest care între timp s-a scufundat în negura Internetului și a cărui singură copie s-a dus odată cu un șoc de curent marca E-ON Moldova care mi-a prăjit hard disk-ul pe care-mi țineam gânduri așternute în vremurile când a avea Internet acasă era un lux.
În acel articol, pe scurt, am enumerat o serie de motive, mai mult sau mai puțin raționale (ca și cum pasiunea pentru un club poate fi justificată în termeni seci vreodată!) printre care acela că aș dori să mai trăiesc în timpul vieții măcar o dată o seară precum 25 februarie 2005 și mai ales a doua zi când toți suporterii de fotbal vorbeau laudativ despre faptul că Steaua trimetea la plimbare eroic campioana en-titre a Spaniei (cel mai bun campionat al Europei și-atunci și acum) și deținătoarea Cupei UEFA.
Și s-a-ntâmplat! Pe 21 februarie 2013, la 8 ani fără 4 zile distanță, în aproape același stil, Steaua a trimis la plimbare campioana en-titre a Olandei, Ajax Amsterdam - o formație care n-a stat la discuții cu unul dintre cele mai bogate cluburi al momentului, Manchester City.

Dar acum a fost și mai și!

În 2005 returul eroic s-a jucat în mocirlă iar atunci Steaua și Valencia au părut relativ echilibrate și meciul s-a câștigat cu inima căci în cifre seci, meciul a fost chiar prost, sărac în faze de poarte dar cu multe dueluri fizice și cu multă dăruire în tabăra roș-albastră, genul de dăruire care rămâne în mintea suporterilor și peste zeci de ani.
Acum însă, deși s-a jucat pe-o suprafață de joc proastă, suprafața n-a fost sub cea din partida tur. Puțină lume a remarcat că nici suprafața de pe Amsterdam ArenA n-a fost vreo lumină. În plus, să nu uităm că atunci când aduci argumentul gazonului, trebuie să ții cont că ambele echipe joacă pe-același gazon!
Mai mult, de data asta, spre deosebire de 2005, suporterii Stelei au fost împărțiți. Au fost cei ca mine, minoritatea, care în săptămâna precursoare returului îndemnau la răbdare căci în fotbal se pot întâmpla multe și că Steaua are forța să zdrobească Ajax, în ciuda unui 0-2 nemeritat încasat în tur - și restul, care spuneau că Steaua de-acum trebuie să se gândească la titlul din Liga I căci Europa League e o afacere încheiată. Ăsta a fost și motivul pentru care mulți suporteri care stau în București au decis să-și vândă biletele achiziționate anterior. Știți ce? Foarte bine au făcut! De suporteri de-ăștia de conjunctură nu e nevoie! De suporteri care îndură 3 ore pe stadion încurajând echipa și fiind al 12-lea jucător în încercarea de-a zdrobi adversarul - de-ăia e nevoie!

Și-n condițiile astea a început nebunia

După eșecul lamentabil al lui KVSC, (0-3 cu un Inter venit în vacanță pe-aici pe la Cluj) m-am așezat confortabil și am ales să urmăresc meciul pe Dolce Sport, știind că-l vor comenta exact aceiași oameni care-au comentat în 2005 bătălia cu Valencia. Și-am ales bine - având în vedere că la concurența DigiSport, comentatorii povesteau despre ce-o să se-ntâmple pe postul lor în pauză și după meci în timp ce Iasmin Latovlevici cutremura Arena Națională și minim jumătate de Românie cu lobul său. Dar să-ncepem cu începutul.
Meciul începe rău, cu Gardoș luând galben când nici nu se așezaseră toți suporterii pe scaune și cu o lovitură liberă a lui Eriksen care dă palpitații. Ba mai mult, în minutul 10 Ajax face o fază de hochei în careul nostru și campionii Olandei trag la poartă din toate pozițiile iar Chiricheș salvează eroic. Un gol primit înseamnă game-over pentru noi și olandezii știau prea bine asta.
Însă, ca și-n alte mari meciuri făcute de Steaua, aceea a fost faza care a trezit eroismul. Din acel moment și până mult după minutul 80, Ajax n-a mai existat pe teren. A început apoi să plouă cu cornere, e drept încheiate fără prea mare pericol pentru poarta lui Vermeer, un portar care nu cred c-a-nțeles nimic din meciul ăsta.
Încă din minutul 20 era clar că Ajax va pleca bătută de pe Arena Națională, problema era că un 1-0 sau un 3-1 nu ne era de ajuns. Teama de-a nu primi gol era mare. Însă la Ajax deja se vedea frustrarea. Pur și simplu Ajax nu putea juca nimic - iar pressing-ul ucigător al Stelei dădea roade și mingea era din ce în ce mai des în posesia militarilor. Iar Ajax e genul de echipă căreia îi place să aibă mingea.
Antrenorul lui Witese Arnhem (singura formație care a bătut Ajax în ultima vreme, ba încă de două ori) îi sfătuia pe steliști să dea gol repede căci Ajax se panichează și intră în degringoladă dacă ia gol. În tur nu l-a ascultat nimeni, dar în retur Steaua a fost decisă să pună în practică.
Pe la jumătatea primei reprize Sightorsson face un pic de handbal prin propriul careu dar intransigentul Tagliavento (arbitrul italian al partidei) nu dă nimic - și bine face, am zis și-atunci și zic și-acum.
După minutul 30 terenul s-a înclinat grav înspre poarta lui Vermeer și Ajax începea să arate ca o echipă mică. Și în minutul 32 vedem că Ajax chiar se poate și comporta ca o echipă mică făcând o greșeală de Liga a III-a avându-l în prim plan pe Vermeer care prinde o minge pasată de un coechipier. Lovitură liberă indirectă de la 6 metri de poartă. Toată echipa lui Ajax stă pe linia porții!
Faptul că gigantul Ajax era masat nu doar în propriul careu, ci literlamente cu fundul în poartă, a fost imaginea care cred că a convins toți suporterii Stelei că se poate și că o victorie cu 2-0 nu e imposibilă!
Eriksen își asumă rolul de portar și respinge mingea în corner la șutul lui Rusescu. Atunci, am zis că arbitrul a avut dreptate. Acum, 40 de reluări mai târziu, numai sunt convins, cu-atât mai mult cu cât Tagliavento era la 3 metri de fază. Poate că nu mai discutam de prelungiri dacă se dicta penalty și cartonaș roșu atunci. Dar fotbalul e un sport al oamenilor condus și arbitrat de oameni - și-asta înseamnă și greșeli.
Ratarea uriașă însă nu i-a descurajat pe steliști (cum să recunoaștem se-ntâmplă des cu echipele românești, inclusiv cu Steaua în alte ocazii). Ba dimpotrivă, s-au urcat și mai tare pe adversar iar Ajax părea din ce în ce mai mică sub presiunea a ceva peste 40 de mii de fani care creau o atmosferă în urma căreia de fiecare dată când mingea era-n jumătatea olandeză, poarta lor părea mai mare și era o chestiune de timp până ca Vermeer să fie învins. Și-a fost.
Etern criticatul Chiricheș inventează o diagonală de 60 de metri cum doar Dorinel Munteanu mai dădea și Iasmin Latovlevici ne arată că golul cu Molde și golurile din campionat nu au fost o întâmplare. Bai mai mult, ne arată că știe și tehnică de mare rafinament nu doar șuturi de la distanță preluând impecabil din alergare pe poziție viitoare și apoi lobându-l cu mult calm pe Vermeer.
1-0 și Arena Națională se clatină rezervat. Rezervat pentru că golul lui „Lato” e bun, dar nu suficient cât să conteze în ecuația finală. Însă suficient ca din acel moment „Luptă Steaua!” să aibă un răsunet și mai mare. La 3 minute după golul lui „Lato”, deși aveam geamurile închise și sonorul dat tare, se-auzea din blocul vecin: „Haidem că se poate!” - asta arată cât de intens s-a trăit meciul.
Până la pauză, Prepeliță, epuizat, faultează cinic și ia „galben” însă jocul este dominat cu din ce în ce mai multă autoritate de Steaua.
La pauză, „neamțul” Laurențiu Reghecampf știe că Prepeliță e prea expus, mai ales că are și galben, și înlocuiește cu Lucian Filip, un fotbalist pe care și eu l-am criticat în repetate rânduri și care ne-a dat tuturor peste nas aseară evoluând ireproșabil. Recunosc și îmi asum greșeala de-a fi oftat când am văzut că intră Filip.

Repriza a doua și prelungirile sunt de povestit nepoților

În repriza a doua s-a-ntâmplat ceva ce eu n-am mai văzut de când mă uit la fotbal (și mănânc fotbal pe pâine!) - Steaua a surclasat net campioana Olandei. Ultima dată când Steaua a făcut așa ceva c-un nume mare în Europa s-a-ntâmplat înainte de-a mă naște eu, în sezonul 1987-1988, când după un 1-2 în deplasare cu Glasgow Rangers, Steaua a băgat cu fundul în poartă din primul până în ultimul minut pe campioana Scoției, surclasându-i cu 2-0 pe „albaștri” care n-au înțeles nimic din ce li s-a-ntâmplat.
Ei,... cam așa a fost repriza a doua.
Din minutul 45 și până în minutul 60 Ajax cred c-a atins mingea de maxim 5 ori, între două cornere și-un aut de poartă. În rest, Ajax cu fundul în poartă rugându-se la ceruri să nu ia gol și Steaua entuziasmant atacând în valuri și lăsând impresia că e doar o chestiune de timp până va fi 2-0.
În minutul 60 Adi Popa (cel mai ghinionist jucător în ambele manșe) lovește stâlpul din dreapta portarului (după ce în tur a lovit transversala) și părea că norocul nesimțit al lui Ajax este infinit.
Și, ca să-și desăvârșească impresia de echipă mică, Ajax începe să tragă de timp într-un mod foarte evident, arătând o dată-n plus că tragerile de timp nu sunt „o meteahnă a românilor” așa cum zic unii „specialiști” - ci sunt o meteahnă a echipelor care simt că-s prea mici pentru un meci așa de mare. În plus, nu de puține ori tragerile de timp s-au dovedit eficiente. În fond, am văzut Manchester United trăgând de timp cu Oțelul Galați. Dar să revenim la oile noastre (no pun intended).
Urmează o nouă schimbare, puternicul Nikolici înlocuindu-l pe neinspiratul Tănase. Nikolici nu e vreun Antonio Cassano sau vreun Messi - dar cu Tase, Steaua a părut în 10 oameni de multe ori. Cristi „Dodel” Tănase e genul de jucător care ori îți trântește un meci mare (vezi returul cu Maccabi Haifa), ori e aproape invizibil. Ajax a tremurat o dată la un șut de-al său dar per ansamblu a fost modest în atac, fiind însă util la cărat pianul. E și asta esențial, mai ales că Bourceanu și Pintilii au privit din tribună!
Și s-a văzut imediat! Steaua a câștigat forță iar Ajax s-a ales cu mai multă panică în propriul careu iar cornerele la poarta lui Ajax au început să nu mai fie o jucărie iar Nikolici ne-a arătat că știe și cu driblingul și cu trecerile spectaculoase. Fără-ndoială Nikolici e unul din jucătorii care și-au depășit condiția cu mult.
Terenul deja era înclinat complet înspre poarta lui Ajax iar șuturile bombă ale lui Chiricheș încep să fie din ce în ce mai cadrate.
Și, după cum era firesc, în minutul 76, rolurile se schimbă - Iasmin Latovlevici bate un aut lung, un fudaș al olandezilor respinge la disperare (cum de altfel o făcuse și în nenumărate alte rânduri) iar Chiricheș vine și trimite un șut „din parcarea stadionului” direct în vinclul porții lui Vermeer. 2-0 și Arena Națională se cutremură cu adevărat cum nu s-a mai cutremurat de la inaugurare.
Încă 6-7 minute după golul de 2-0 Steaua a continuat să atace, încercând să dea lovitura pentru un 3-0 izbăvitor. N-a fost să fie.
Ba mai mult, în finalul partidei, Ajax și-a amintit că totuși e Ajax și nu FC Scuipă-n Dunăre și lovește o dată stâlpul din stânga lui Tătărușanu iar un minut mai târziu ne amintim că „Apără Tătărușanu!” este un slogan care Stelei i-a adus un trofeu, a dus-o de două ori în primăvara europeană și fără-ndoială îi va aduce și un titlu anul acesta.
Și-aici este de notat că deși Ajax a avut două ocazii mari în finalul partidei, Steaua n-a intrat în panică și nu s-a apucat de tras de timp. Dimpotrivă, bătea loviturile libere repede și a impus un ritm pe contre cu un Chipciu care a cărat din greu pianul pe tot parcursul meciului și care a dat impresia că nu mai obosește.
Latovlevici ne-a dat emoții la modul grav în minutul 90 când ne pregăteam de prelungiri iar Steaua făcuse toate schimbările (între timp intrase Pârvulescu în locul lui Tatu - o mutare nu tocmai inspirată). Dar Lato a fost de neoprit! Iar publicul l-am împins atât pe el cât și pe ceilalți de la spate. Adi Popa chiar a admis după meci că atunci când simțeau că nu mai puteau, își luau energia direct din public. ASTA înseamnă să ai suporteri și nu spectatori la meci.
În prelungiri, printre greșelile lui Pârvulescu, Steaua a continuat să preseze și n-a tras nicio secundă de timp dând constant impresia că vrea golul de 3-0 și să evite penalty-urile și astfel în minutul 94 Vermeer tremură din nou la șutul lui Latovlevici iar în minutul 101 același portar bâlbâie cu greu mingea prin careu după un corner înșelător bătut de același Latovlevici care era literalmente pe tot terenul.
Pe parcursul prelungirilor s-a jucat ca și cum epuizanta repriză a doua n-a existat. Steaua a continuat să accelereze și meciul a pierdut din ritm doar pentru că Ajax nu putea ține pasul.
În a doua repriză de prelungire a ieșit mai mult în evidență maniera modernă de arbitraj a lui Tagliavento care a abordat modelul laissez-faire alegând să nu dea fault la portar când Tătărușanu a fost lovit încercând să boxeze o minge și alegând să nu-i pese câ Adi Popa a fost busculat serios în careul olandez 40 de secunde mai târziu. Aici e de discutat. Eu zic c-a făcut bine.
Două ocazii mari mai târziu, câte una de fiecare parte, arbitrul fluieră finalul celor 120 de minute.
De-aici încolo, cuvintele sunt de prisos. E imposibil de explicat ce se simte și ce se întâmplă pe teren și în tribune. Se fac listele cu executanți, cu Ajax tremurând serios pentru că ei nu exersaseră loviturile de la 11m. Nici nu-și închipuiau că meciul va ține mai mult de 90 de minute. Steaua în schimb jucase și se antrenase exact pentru momentul ăsta.
Vermeer apărase 4 penalty-uri din 4 sezonul ăsta - deci Ajax putea sta aparent liniștită. Totuși Steaua e neînvinsă la capitolul lovituri de departajare în Europa. E un capitol la care Steaua e suverană.
Și începe. Eriksen ne arată că deși e junior, e totuși cel mai bun junior din lume și nu stă la discuții cu Tătărușanu. De partea cealaltă, Rusescu, deși șters în această partidă, arată și el că e totuși golgheterul Ligii I și că e totuși specialistul penalty-urilor de la Steaua și-l trimite după țigări pe Vermeer. Prima dată în acest sezon când Vermeer ia gol din penalty. 1-1
Și vine Schöne - un jucător arogant, fițos, care a tratat dubla cu Steaua ca și cum ar fi jucat cu vicecampioana Maltei, nu cu o fostă campioană a Europei. Și sictirul se pedepsește în fotbal. Tătărușanu îl citește și respinge fără probleme șutul lui Schöne - care după meci acuza, alături de alți colegi de-ai săi, „bulanul lui Chiricheș” pentru înfrângere, nu impotența și lipsa sa de angajament. Rămâne 1-1.
Și vine Stefan Nikolic (Ștefan Nicolici, căci e mai român decât mulți!) și îi explică lui Vermeer scurt că nu există penalty apărat. 2-1.
Siem de Jong, care mie mi s-a părut a fi cel mai bun jucător al lui Ajax în acest meci, confirmă și la penalty-uri și face 2-2. Era 2-2 însă Steaua avea un penalty mai puțin executat, penalty pe care-avea să-l bată impecabil Filip închizând definitiv gura celor care s-au îndoit de el (inclusiv eu).
Ce-a urmat de-aici încolo e deja legendă. Stadionul simțea că trebuie să mai vină o ratare, de preferință una monumentală, cam ca cea a lui Marco di Vaio din 2005 - o ratare izbăvitoare. Și-a venit. E drept, nu de la un colos precum di Vaio, ci de la Moislander, un finlandez pe care sincer mă întreb de ce și-a irosit Ajax banii. Moislander trimite cu sete în fața cuiva din tribună și deja se vedea Chelsea!
Și, ca să fie totul ca-n povești, Iasmin Latovlevici vine și transformă pentru 4-2 și pentru o explozie de bucurie pe Național Arena, identică sau chiar mai puternică decât cea generată de ratarea lui Marco di Vaio în 2005.
6-2 rezultat final și pe 7 martie așteptăm Chelsea. Sigur, cu Chelsea o să fie altă poveste. Însă nimănui nu-i va părea neapărat rău căci până una alta nu e o rușine să te elimine Chelsea din cupele europene. În plus, „albaștrii” nu vor juca de-a futu-i lelea - căci totuși vor da piept cu echipa care a călcat în picioare campioana Olandei.
Și nu, „a călcat în picioare” nu e o vorbă aruncată de-un suporter pătimaș ci e o constatare a faptelor, urmare a unui meci în care Ajax a tras de timp, a stat cu fundul în poartă, a fost ușor ajutată de arbitru și un meci care dacă se termina 4-0 în timpul regulamentar n-ar fi supărat pe nimeni.
Înțelegem că adevăru-i doare pe olandezi, dar faptele sunt fapte.

Epilog?

Poate că pe 15 martie o să mai scriu ceva similar, poate nu. Nu depinde doar de rezultatul dublei cu Chelsea, ci depinde de timpul meu. În fiecare an zic că scriu mai mult despre fotbal și nu reușesc.
Ce rămâne însă după acest meci? Rămâne bucuria de-a vedea suporteri care înțeleg fotbalul ai rivalelor bucurându-se sincer pentru performanță alături de fanii steliști. Desigur, mai rămâne și tristețea de-a vedea suporterii cretini, atât ai Stelei cât și ai rivalelor, care fie își scot la iveală tot arsenalul de înjurături pentru rivale, fie se pregătesc din nou să spună c-a fost blat, că a cumpărat Reghecampf Ajax-ul sau vreo casă de pariuri sau cine-știe-ce fantasmagorii va mai inventa presa care a supus Steaua unui linșaj mediatic în ultimele 10 zile, un linșaj care a luat pauză 24 de ore, dar care fără-ndoială va continua. De ce? Pentru că invidia e mare și-i macină mărunt pe mulți.
Și-asta mi-aduce aminte de anul 2006 când Steaua și Rapid au făcut curat prin cupa UEFA. În timp ce majoritatea fanilor steliști și rapidiști se bucurau de victoriile celeilalte în Europa, fanii de sub Podul Grant salutau victoriile cu Hamburger SV sau Shaktar Donetsk cu „muie Steaua” - în timp ce fanii de pe Ghencea salutau victoriile cu Betis Sevilla sau Heernveen cu scandări în favoarea Stelei.

Asta spune multe despre invidie, despre caracterul infect al multor suporteri, despre cultura de ciudă și invidie din multe cluburi, precum și despre climatul general din societatea românescă, dincolo de fenomenul fotbalistic, un climat bazat pe invidie și pe prezumția că întotdeauna e ceva necurat când cineva se ridică mai sus decât media și scrie istorie.
De-asta oamenii sănătoși la cap care-nțeleg fenomenul evită să vorbească despre fotbal. Nu pentru că nu le-ar păsa sau pentru că n-au simpatiile lor. Ci pentru că pacienții conduc acum azilul!
Dar lasă, noi să fim sănătoși și Steaua să mai scrie pagini de aur în istorie. Invidioșii din țară vor continua să-și ducă existența visând la o victorie amărâtă din etapă pentru 3 puncte în fața Stelei. Între timp, Steaua va continua să-și ducă existența visând să (mai) bată Valencia, Lyon, Ajax, Real Madrid, Chelsea sau Barcelona.

Cam despre asta-i vorba. Și de asta ținem cu Steaua!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

joi, 21 februarie 2013

CEO american: Francezii sunt leneși

Directorul General al Titan International a răspuns ministrului idustriei (redenumit ministrul redresării producției - căci de ce-ar numi socialiștii francezi (sau români, că tot veni vorba) un minister într-un mod logic?) la o scrisoare pe care acesta o adresase Titan International pe 31 ianuarie anul curent.
Titan International trebuia să cumpere o fabrică de anvelope Goodyear din nordul Franței, însă acesta a renunțat când Ministerul Industriei, alături de leftiștii din sindicate s-au apucat de pus condiții draconice și imposibile - condiții draconice care de altfel au dus la situația din prezent în care fabrica este pe punctul de a se închide.
Și, ce-a zis CEO-ul Titan? A zis ce ar zice orice capitalist sănătos la cap: Marș mă de-aici!
Voi reda în continuare pasaje din scrisoare:
Apreciez că v-ați gândit ca dv. și ministerul dv. să protejeze activitățile industriale și locurile de muncă din Franța. Eu și compania Titan avem o istorie de 40 de ani în care am cumpărat fabrici și companii falimentare, pierzând cu ele milioane de dolari și-apoi întorcându-le la 180 de grade făcând din ele afaceri bune care plătesc salarii bune. Goodyear a încercat vreo patru ani să salveze o parte din locurile de muncă de la Amiens care-s cele mai bine plătite, dar sindicatele franceze și guvernul francez n-a făcut nimic concret decât să trăncăne vorbe-n vânt.
Am vizitat eu însumi fabrica respectivă de câteva ori. Salariatii francezi iau salarii mari dar nu muncesc decat trei ore. Au o ora pentru pauze si pentru a manca, discuta timp de trei ore si muncesc trei ore. Primesc o oră pauză de prânz, vorbesc despre cum trebuie să muncească alte trei ore și muncesc efectiv trei ore. Le-am zis în față sindicaliștilor francezi că așa ceva nu e-n regulă. Răspunsul lor a fost: „Așa-i în Franța!”[...]
Domnule, scrisoarea dumneavoastră zice că vreți să începeți o discuție cu Titan. Cam cât de proști ne credeți? Titan e cea care are banii și talentul să producă anvelope. Ce au sindicaliștii ăia nebuni? Guvernul francez. Fermierul francez de rând vrea cauciucuri ieftine. Nu-i pasă dacă-s făcute în China sau India. Și nici Guvernului dumneavoastră nu-i pasă și v-ascundeți sub mantra: „Noi suntem francezi!”[...]

Titan va cumpăra o companie chineză sau indiană, va plăti sub un euro pe oră salariu și va livra toate anvelopele de care Franța are nevoie. N-aveți de cât să vă păstrați așa-zișii muncitori. Titan nu are niciun interes în fabrica Amien din Nord.
Adică, pe scurt: Mereți mă cu cercul, putori scandalagii ce sunteți!
Întreaga scrisoare o puteți citi (în engleză) aici. Reacția mass-mediei românești, aici.
Domnul Maurice Taylor Jr. a zis cu subiect și predicat ceea ce noi, la dreapta eșicherului politic, zicem de ani buni: salariile și sindicalismul în Europa socialistă sunt prea mari și asta va atrage după sine necompetitivitate și apocalips economic. Ne aude cineva? Maoistul Barroso sigur nu. Și evident, nici poporul francez, din moment ce Francois Hollande a câștigat alegerile exact când era clar că vine apocalipsul economic și deja Franța scârțâia din toate încheieturile.
Acum, ministrul finanțelor deja a zis că Franța e falită. Iar potențialii investitori deja le arată degetul mijlociu scandalagiilor de „muncitori” francezi în timp ce muncitorii chinezi bagă 12 ore pe zi, minim 6 zile pe săptămână mai cu spor ca niciodată nimicind încet dar sigur toate sectoarele productive din Europa socialistă.

Cât muncește un muncitor chinez? 12 ore pe zi, minim 6 zile pe săptămână pe maxim 150 de dolari pe lună. Cât muncește un muncitor francez? Maxim 35 de ore pe săptămână, 4 zile pe săptămână pe minim 1100 de euro pe lună. Păi și e de mirare că produsele franceze nu mai sunt competitive?

Haideți să vă spun o poveste de la ultima mea vizită pe tărâm franțuz.
Știți voi aeroportul Charles de Gaulle? Ei, aeroportul ăla e al doilea cel mai ocupat din Europa (după Heathrow) și e deținut de stat, dar administrat de-un manager privat pentru că managerii politicieni au dat bâca de fiecare dată (exact ca la noi!). Ce-a făcut managerul privat? Păi întâi de toate a slăbit sindicalismul și a terminat-o cu programul de lucru care era o batjocură.
Când am mers eu la Amsterdam, din cauza „eficienței” lucrătorilor de la Aeroportul Cluj, am ratat zborul direct București-Amsterdam, așa că a trebuit să iau o rută alternativă cu escală în Paris. Am stat vreo două ore și jumătate, dar a părut o veșnicie.
În primul rând, jumătate din anunțuri erau în franceză și în franceză - deși e aeroport internațional. Mai apoi, aproape niciun lucrător de la aeroport nu vorbea limba engleză - iar cei care vorbeau, vorbeau engleză în franceză. Noroc că eu știu limba (cu pronunție impecabilă chiar) dar asta tot nu schimbă cu nimic faptul că o serie întreagă de oameni care erau în tranzit nu se puteau înțelege cu nimeni.
Și, cum dumnezeiam eu în stânga și-n dreapta, am ieșit afară să fumez. Așa l-am cunoscut pe Piotr (sau mă rog, așa mi-a zis că-l cheamă, deși nu văd de ce m-ar fi mințit) - un gunoier rus al aeroportului. Eu eram foarte bucuros că pot vorbi cu cineva care îmi înțelegea nervii iar el era bucuros c-avea cu cine sta de vorbă între două mături cu cineva care articulează decent limba lui Pușkin.
Și-am vorbit cu Piotr vrute și nevrute - era incredibil de inteligent. Și, la un moment dat, l-am întrebat cum a ajuns să facă asta și de ce o face având în vedere că e mult mai capabil de-atât.
Și mi-a explicat simplu: Muncește la o carte pe care speră s-o publice în 2014 iar jobul de gunoier la aeroport îi permite să cunoască noi oameni care-i pot servi ca inspirație iar plata nu e deloc rea. În fine, povestea e mai lungă, dar o să sar direct la partea relevantă pentru care am deschis subiectul.
Piotr s-a angajat cu vreo 3 luni înainte să vină noul manager și a prins și „vechea orânduială”. Ca un est-european obișnuit să tragă la muncă, a fost uimit cum în Franța, programul de lucru era de 8 ore, dar din care doar puțin peste 4 ore însemnau muncă efectiv. De asemenea, a fost uimit cât de mulți oameni sunt angajați ca gunoieri și ce sectoare mici au în grijă. Dar n-a comentat, și-a văzut de treaba lui și-și încasa umilul salariu de 1400 de euro (care-n Paris nu e chiar mult).
Însă, când a venit noul manager, a zis clar: Munciți minim 10 ore sau afară! Sindicatele „huoo, grevă, trăiască clasa muncitoare” și tot commie-talk-ul de care suntem sătui. Piotr însă și-a băgat picioarele în sindicatul lor și s-a dus cu tot tupeul la manager și i-a zis: Domnule, eu-s dispus să vin 14 ore (12 muncă, 2 pauză) timp de 5 zile pe săptămână (în loc de 4) și să am grijă de o porțiune triplă față de cea de care am grijă acum. Dumneavoastră ce oferiți?
Ce-a făcut Piotr? A făcut exact ce trebuie făcut în capitalism: te duci și negociezi individual (și nu colectiv) și întâi explici ce poți tu oferi ca angajat!
După ce s-au calmat grevele, lui Piotr i s-a oferit un nou contract - 13 ore pe zi (o oră și jumătate pauză, restul muncă), 5 zile pe săptămână timp de trei săptămâni și 4 zile în a 4-a săptămână și o porțiune de 4 ori mai mare de curățat. Salariul? Cu tot cu sporuri și bonusuri undeva pe la 3100 de euro.
Mult. Foarte mult. Și Piotr e de acord că-i foarte mult - dar doar nu era să zică nu! Așa că Piotr nu a lipsit niciodată de la muncă în ultimii 2 ani și jumătate, n-a stat niciodată măcar un minut peste programul de pauză, face toată treaba c-o eficiență exemplară și porțiunea lui este tot timpul bec. Îți vine să te descalți când treci prin porțiunea îngrijită de Piotr.
Ba mai mult, creșterea salariului lui Piotr cu peste 100% s-a acoperit ușor - prin concedierea a doi angajați francezi a căror muncă a fost dată tot lui Piotr. Altfel spus, aeroportul a economisit bani!
Muncitorul francez vroia să și frece menta și să fie plătit. Muncitorul rus însă e dispus să muncească mult peste cât ar fi dispus vreun francez. Și să fii gunoier la un aeroport prin care trec 60 de milioane de oameni anual nu e deloc ușor!

Din punct de vedere francez, managerul privat e un porc exploatator. Din punctul de vedere al lui Piotr, are job-ul ideal câștigând mult peste cât ar fi putut câștiga în Rusia natală și cu salariul își permite și să economisească, și să trăiască el decent și să-și întrețină familia rămasă în Rusia, ba chiar să se și ducă cu avionul acasă de două ori pe an (față de o dată la doi ani cu trenul).
Sindicatele? Păi au fost slăbite grav pentru că muncitorii ca Piotr au refuzat să fie membri de sindicat or, ce putere are un sindicat când cei mai productivi muncitori NU sunt membri de sindicat? Zero.

Deci da, CEO-ul american are dreptate. Francezii sunt leneși și le pute munca la modul grav - și fug de muncă mai ceva ca Dracu de tămâie!
Statul francez se va prăbuși. Și asta cât de curând - fie că vrea Hollande, fie că nu. Ce se va alege de Franța? Păi nu-s foarte multe opțiuni. Din păcate pentru Franța care refuză să se reformeze și să se adapteze, cele mai mari șanse le are să devină un califat. Și nu e o glumă - musulmanii trag statul francez pe pix de două ori - muncesc la negru și încasează ajutoare sociale. Deja în unele orașe mari din Franța singurii albi îs străinii - restul sunt arabi și negri, în majoritate musulmani care vor nici mai mult nici mai puțin decât instaurarea legii Sharia în Franța. Iar un apocalips economic (ce este deja o certitudine în Franța) va fi ocazia perfectă să încerce asta.

N-au vrut francezii capitalism? Nu-i nimic, or să aibă califat. În ritmul ăsta n-o mai pot duce mult. În Franța ziua de miercuri are același statut cu sâmbăta și duminica. Așa ceva e o prostie!
Pentru francezii puturoși, capitalismul e Dracu. Foarte bine, or să scape de Dracu și o să dea de Taică-su - califatul islamic.

Vive la France!

duminică, 17 februarie 2013

Regizorii vor bani? Hai să nu!

Mare aglomerație pe canalele de știri tot week-end-ul ăsta despre filmul „Poziția Copilului” regizat de Peter Netzer, un regizor de a cărui muncă sunt într-o destul de mare măsură străin. Mai pe românește, n-am văzut niciun lungmetraj de-al lui - deci clar nu pot exprima o părere.
Ei, ultimul său lungmetraj a fost premiat masiv la Festivalul de la Berlin primind atât premiul criticii cât și Ursul de Aur - adică miezul din dodoașcă, trofeul pentru care au venit toți din toată Europa la Berlin.
Ei, ce să zic - bravo lui! E reușita lui și a echipei sale - atât! Aștept filmul în cinematografe la noi și poate o să-i scriu o recenzie, așa cum am făcut și cu „După Dealuri”, cel mai recent film românesc care îndeplinește cele două condiții esențiale ca să merite menționat: E bun și e de succes.

Bun și-atunci de ce scriu despre filmul ăsta dacă n-am văzut filmul? Păi din cauza știrii ăsteia. Să citim de-acolo:
Regizorul Tudor Giurgiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că poate după ce filmul "Poziţia copilului" a primit trofeul Ursul de Aur la Berlinală autorităţile din România se vor trezi şi vor înţelege că în cazul cinematografiei este necesară o altă abordare. (...) Din păcate, aşa cum a remarcat şi Ada Solomon (producătorul filmului, n.r.) în discursul său (de pe scena de la Berlinală, n.r.), nu ştiu ce ar mai trebui să demonstreze filmul românesc ca să determine şi o reacţie din partea autorităţilor, care să se trezească la realitate şi să-şi dea seama că filmul românesc este subfinanţat, că cinematografele se desfiinţează şi că CNC-ul este o organizaţie rămasă undeva în secolul trecut (...) Poate fi acum ceasul al 12-lea în care să ne trezim. Ar putea fi un început nou, dar cred că noi sutem experţi în a pierde şanse (...) Poate acum cineva se va trezi şi îşi va da seama că e nevoie de o altă abordare", a mai spus Tudor Giurgiu.
Cine e Tudor Giurgiu? E ăla de-a regizat unul dintre cele mai proaste filme românești făcute vreodată de la Poker (Sergiu Nicolaescu) încoace. E vorba de „Despre oameni și melci”. Un dezastru de film despre nimic, în care nu se-ntâmplă nimic, plictisitor de lung și cu interpretări modeste. Însă interpretările sunt modeste nu neapărat că actorii au fost/sunt slabi - ci pentru că scenariul și modul de abordare a subiectului e defectuos din fașă. Altfel spus, Tudor Giurgiu e slab.
Cine-s eu să zic că-i slab? Păi sunt un individ care dă bani la cinematograf și merge la filme - adică îs din publicul țintă.
Eh... acum că-i Tudor Giurgiu slab e una, dar că cerșește bani din buzunarele plătitorilor de taxe ca să poată să arate și mai mult cât e el de slab, atunci deja intrăm într-o zonă și mai gravă de dezacord.
În aceeași știre, vedem că Cristi Puiu, un regizor care a făcut cel puțin un film bun și de succes (adică exact ce n-a făcut Giurgiu) are o abordare tranșantă:
Regizorul Cristi Puiu, câştigător al unui Urs de Aur pentru scurtmetraj, la ediţia din 2004 a Berlinalei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun lungmetraj primit, sâmbătă seară, de "Poziţia copilului" ţine filmul românesc în lumina reflectoarelor. Cristi Puiu a spus că nu a văzut filmul "Poziţia copilului", precizând însă că premiul Ursul de Aur este foarte important pentru regizorul peliculei, Călin Netzer. "Este nevoie de câte o confirmare din asta din când în când pentru a merge mai departe. În plus, cred că finanţarea pentru următoarele lui proiecte este asigurată", a spus Cristi Puiu.
Și iată că vedem și în lumea filmului diferența de abordare între cei cu adevărat puternici și de succes și lepre. Cristi Puiu are abordarea unui om puternic: „Da tati, bravo lui - e meritul lui. Acum să confirme că finanțare o să tot aibă odată cu premiul”.
În schimb, domnul Giurgiu, are abordarea unui om slab, a unui sub-mediocru: „Vai, miau, nu ne dă și nouă cineva niște bani - că jur c-aș putea aduce și eu premii dacă s-ar turna bani cu cisterna în noi, miau, miau, miau”.

L-ați văzut vreodată pe Cristian Mungiu, de departe cel mai de succes regizor român, mieunând de lipsă de fonduri? Eu nu. El a produs, a dat din coate, s-a orientat în piață, a obținut premii și a făcut bani - folosindu-și inteligența. Filmele lui Mungiu sunt filmele lui Mungiu - nu ale „țării”!
Și, fiind pe banii lui și pe picioarele lui - poate să zică ce vrea mușchiul lui în filme, chiar dacă se supără unii (Vezi la „După Dealuri” ce-au mai mieunat ortodocșii). Da, dar Mungiu n-a stat pe gânduri - a investit în promovare, filmul lui a fost proiectat aproape pe toată planeta și, foarte important, a intrat în piața americană!
Pentru formațiile de metal (aproape orice fel de metal) e esențial să intri pe piața asiatică, iar pentru formațiile de folk metal și alte chestii cu influență tradițională, e esențial să intri atât pe piața asiatică precum și pe cea americană. De ce? Pentru că alea-s piețe unde oamenii cumpără!
De ce exemplul din muzică? Păi e simplu - că aproape la fel stau lucrurile și-n film. Dacă faci un film în care arăți că e de porc în România (sau a fost de porc în România - cum e cazul 4,3,2 la Mungiu) - atunci baza de public nu e-n România sau în Estul Europei - ci în America de Nord.
Raționamentul e foarte simplu: Cu cât mesajul tău e mai nou pentru public, cu-atât prinde mai bine. Toată lumea din Europa de Est știe că era de porc pe vremea lui Ceaușescu dacă vroiai să faci avort. Nu spui nimic nou. La fel cum toți românii știu că mori cu zile în sistemul de stat românesc care consumă un munte de bani și ne taxează pe toți de ne rupe și ne dă muie în loc. Nu spui nimic nou. Însă la canadieni, care au impresia că e culeanu să-ți dicteze statul la ce spital ai voie să te duci și că sistemul „gratuit” de sănătate e culeanu - un film ca „Moartea domnului Lăzărescu” e binevenit.

De ce nu-i bine să primească banii plătitorilor de taxe - modelul suedez

Suedia este probabil țara care subvenționează cel mai masiv industria filmului din întreaga lume. Din Europa cu siguranță!
Care-s performanțele filmului suedez? Păi cam zero. Filmul românesc, per ansamblu, urinează cu boltă pe filmul suedez.
Și nu, nu-mi veniți cu exemplul Män som hatar kvinnor (tradus eronat „The girl with the dragon tattoo”). Filmul „Män som hatar kvinnor” nu este un film suedez. Acel film este o coproducție suedezo-danezo-germano-norvegiană. Practic, succesul acelui film demonstrează o dată-n plus ceea ce voi spune în rândurile următoare.
În Suedia, dacă vrei să faci un film, ai următoarele 3 opțiuni:
1. Te duci în Norvegia sau Danemarca (țări similare cultural dar o țâră mai capitaliste) și faci banul și lansezi filmul drept co-producție.
2. Pleci cu totul din lumea scandinavă și-l faci în altă parte și-ți bagi picioarele-n ea Suedie și-n comunismul scandinav.
3. Te faci mielușel corect politic și dai cu săru-mâna pe la Stat - aștepți între 6 luni și un an până când Comisia de Cenzură îți evaluează scenariul și face corecturile de rigoare (exact cum era la noi pe vremea lui Ceaușescu) și apoi începi să primești bani. După ce l-ai terminat, mai stai încă 4 luni minim (de regulă 6) ca să-l vadă comisia și să decidă dacă-i bun sau nu. Iar la final, filmul e al țării - nu al tău!

Evident, prima variantă e cea mai uzitată căci a doua înseamnă să nu ai identitate scandinavă în film și-atunci ai pierdut elementul inedit.
De altfel, dacă vă uitați cu atenție, n-o să găsiți prea multe filme făcute în Suedia. Aproape toate-s coproducții.

Până și filmul de pe urma căruia Suedia a beneficiat masiv de capital de imagine, „Låt den rätte komma in” (Let the right one come in) este tot o coproducție Suedia-Spania.
Eu sunt un consumator avid de filme scandinave și singurul film suedez pur pe care-l știu este Lilya-4-Ever, un film de propagandă al organizațiilor care mănâncă mulți bani publici de pomană și se fac că luptă împotriva traficului de ființe umane. Și nici ăla nu e chiar în totalitate suedez, vorbindu-se mult în rusă și având multă implicație rusească în realizarea filmului.
Ce vreau să spun este că a turna bani publici în făcutul de filme este contraproductiv și nociv chiar pentru calitatea filmelor. În momentul în care statul își bagă coada - automat apar reglementări stupide, întârzieri de plăți (căci statul e cel mai neserios partener de afaceri) și tu, creatorul, ești de multe ori la mâna unor fosile sau a unor șoareci de birou care habar n-au cu ce se mănâncă filmul dar vin și-ți spun ție, regizor, ce și cum trebuie făcut.
Așa se-ntâmplă de fiecare dată când statul își bagă coada. De ce mă rog ar fi diferit în România? Păi n-ar fi!

Să luăm chiar filmul recent premiat, „Poziția copilului”. Conform Cinemagia.ro, e vorba de copii de bani gata din părinți îmbogățiți peste noapte din jaful din bani publici și despre corupție mică și mare din instituții de bază ale societății. Păi credeți că statul ar fi finanțat vreodată așa ceva?! Adică statul să dea bani ca să se facă un film de anvergură internațională în care taman statul să fie făcut de căcat?! Nu cred.

Mai apoi, faptul că nu-s cinematografe în multe orașe are tot legătură cu faptul că nu se duc prea mulți oameni - iar când erau deschise, multe din ele erau vai morții lor și la prețuri uriașe.
Mi-aduc aminte că-n urmă cu 10 ani am vrut să merg c-o fată la cinematograful Victoria din Bârlad - încă mai funcționa. Am renunțat. De ce? Pentru că făceai țurțuri la nas de frig în sală și costa 30 de mii de lei vechi de persoană biletul - în condițiile în care un pachet de țigări era cam 14 mii. Transformând în banii de azi, biletul costa cam 25 de lei. Păi un film normal costă în Cluj, acum, maxim 16 lei, însă îl poți vedea și cu 10 și chiar cu 5 în anumite situații.
Păi cred și eu că cinematografele cu prețuri prohibitive s-au dus dracu și alea cu prețuri umane au rămas. Era și firesc să se-ntâmple asta!
De ce au supraviețuit cinematografele de stat în unele orașe (ba încă au apărut și multe private pe lângă)? Pentru că aveau prețuri mici, de-aia!
În plus, la noi nu există în multe orașe cultura mersului la cinema. Sau mă rog, nu mai există. Păi la „După dealuri”, la a doua proiectare, sala de la Cinematograful „Florin Piersic” a fost arhiplină. Și e o sală imensă, cu 729 de locuri - dar cred că erau lejer 850 de oameni în sală că s-a stat în picioare și pe scări la greu. Da, dar prețul era de bun simț - stabilit de piață după model capitalist.
Același film, proiectat în Cinema Victoria, probabil ar fi costat dublu.
Unde vreau s-ajung? La aceeași chestie - umblă la promovare, adu publicul în cinema. Așa se face banul din film. Nu cerși de la stat! Așa vor pierde și regizorii talentați și publicul!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 16 februarie 2013

A început deja: Contribuabilii din Covasna intră în grevă fiscală

De la începutul lui 2013 am zis cu subiect și predicat că în România va debuta un trend cu efect de bulgăre de zăpadă la finalul căruia statul va avea grav de suferit sau poate chiar va pica. Ce trebuie e făcut? E simplu: nu mai dați bani la stat. Deloc!
Și ce-i mai amuzant e că nici măcar nu trebuie făcută propagandă în direcția asta, căci statul socialist românesc își taie singur craca de sub picioare.
ARCON SRL Sfântu Gheorghe (sau Sepsiszentgyörgy pe limba minorităților) este una dintre cele mai mari companii specializate pe hidro și termoizolații din Estul Europei - cu cifra de afaceri în zona lui 30 de milioane de euro și cu sute de angajați. Adică niște nemernici capitaliști exploatatori, după cum ar zice leftiștii.
Ei, acești nemernici capitaliști exploatatori contribuiau numai la bugetul Primăriei Sfântu Gheorghe cu vreo 128 de mii de euro în fiecare an și în ultimii 19 ani au băgat vreo 24 de milioane de euro în zonă, din care 14 în imobiliare - deci investiții care generează în continuare impozite și de pe urma cărora statul îi parazitează constant. Unde mai pui sutele de familii care au ce pune pe masă datorită existenței ARCON.
Pe lângă asta, nemernicii de capitaliști exploatatori de la ARCON au mai băgat niște bani în Spitalul din Sf. Gheorghe, în infrastructura de-acolo și altele. De ce bani vorbim? De vreo 150 de mii de euro așa numai în ultimii 2 ani - ani de criză, să nu uităm asta!

Buuun... și ce-a făcut Statul pentru ARCON? Nimic, evident. Și, cu ce i-au răsplătit pe cei de la ARCON autoritățile locale, adică reprezentanții comunității pe care ei o susțin? Cu o mărire a taxelor locale cu 50%!
Adică exact modelul puturos promovat de socialiști. Noi votăm să ne dai tu mai mulți bani!
Ei, numai că ce să vezi... ARCON a zis clar și răspicat: NU!
Varianta pe scurt a știrii o găsiți pe evz.ro. Ce-a făcut primăria? Păi, în primă fază, s-a făcut că n-aude apelul domnului Ioan Țițeiu, un domn pentru care brusc am o stimă uriașă.
Ei... s-au făcut ei cât s-au făcut că n-aud, dar domnul Țițeiu nu glumește și chiar a dat cu pumnul în masă mai tare. Dând cu pumnul în masă mai tare, a venit și prima reacție, însă nu de la Primărie (adică de la vinovatul principal) ci de la... Camera de Comerț și Industrie. Păi stai așa puțin, CCI nu era chipurile instituție privată care apăra interesele „mediului de afaceri”? Ei pe dracu!
Președintele CCI Covasna este Edler Andras, politician UDMR, exact ca și Antal Arpad, primarul orașului Sf. Gheorghe. Și domnul Andras, cu tot tupeul, zice-așa:
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras, a declarat că firmele vor avea posibilitatea de a-şi recupera sumele plătite către bugetul local şi chiar să le dubleze pe bază de proiecte. Acesta consideră că greva fiscală nu este o soluţie constructivă.
Hai nu zău?! Deci Statul îmi ia banii și-apoi eu să mă duc să mă rog frumos de stat să mi-i dea înapoi și să-i promit solemn că-i cheltui cum vrea statul?
Numai că domnul Ioan Țițeiu a continuat să spună NU! Iar când a auzit de asta cu „proiecte pentru agenții economici locali,” domnul Țiețiu a zis: „marș mă de-aici, pe cine credeți că prostiți?”. În fine, n-a zis chiar așa, dar asta a vrut să spună și are dreptate. Covasnamedia.ro oferă detaliile întregii povești. Și zice-așa domnul Țițeiu despre năstrușnica idee cu „proiectele”:
Este jignitor ca Primăria să spună că va acorda unele avantaje firmelor locale, și altora, probabil cele care nu au sediul social în Sfântu Gheorghe, nu. Toate pe baza unui proiect pe care deocamdată nu l-a văzut nimeni, nu știm despre ce este vorba, e o veritabilă „poveste de adormit copiii” (agenții locali, n.r.). Cred că această politică nu este concurențială și nu este justă față de orice agent economic care vine în Sfântu Gheorghe, pentru a face business corect, a crea locuri de muncă, a plăti impozite” – spune Țițeiu.
Edler Andras zice că nu e politician - deși evident nici el pe sine nu se crede și tot din Covasnamedia.ro aflăm că vicepreședintele CCI, Debreczeni Laszlo, este și consilier local tot din UDMR. Oh... ce surpriză. Sunt toți legați ca câcatul porcului bara-bara cu statul pe spinarea contribuabilului onest. Unde-am mai văzut noi asta? Păi cam peste tot în România!

Efectul bulgărelui de zăpadă

După ARCON, și alți contribuabili mari și mici s-au trezit și au început să zică: GATA! AJUNGE!
Din Covasnamedia.ro citire:
„Sunt de acord cu poziția formulată de către domnul Țițeiu, pentru că noile impozite impuse de Primărie mi se par un pic exagerate în sensul că saltul este prea mare. Există o vorbă care se potrivește la situația actuala: se dă în calul care trage. Consider că semnalele date de autoritățile locale din Sfântu Gheorghe nu sunt de bun augur pentru investitori” – ne-a declarat directoarea generală Billa România, Sorina Georgia.
Billa România, da? Păi dacă intră Billa România în grevă fiscală, nu mai intră nimănui pensia pe luna martie băi Ponta! Și nu e doar Billa România.
„Îl susțin 100% pe domnul Țițeiu și sunt împotriva acestei majorări de impozit. Abia reușim să supraviețuim, chiar nu ne lipsea această mărire de impozit. Împărtășesc opinia formulată de domnul Țițeiu și voi fi alături de el” – ne-a declarat directorul Multi Nr, Bokor Zoltán.
Și hai că pe SC Producție Multi NR SRL încă te mai poți face că nu-i vezi că-s totuși firmă micuță. Însă ce te faci dacă se supără SC Subansamble Auto S.A.? Și s-au supărat deja:
Directorul firmei Subansamble Auto, Ioan Maniga, ne-a declarat că mărirea impozitului pe clădiri este prea mare și că susține inițiativa Arcon. Ioan Maniga a precizat de asemenea că are anumite semne de întrebare legate de cheltuirea banilor publici de către Primăria Sfântu Gheorghe.
Cred că domnul Antal Arpad și în general politrucii nu-și dau seama ce-nseamnă cu adevărat să se supere contribuabili mari precum ARCON, Subansamble Auto S.A. sau Billa România. Păi genul ăsta de contribuabili pot destabiliza guvernul socialist în 10 minute prin supărarea lor. Și nu glumesc!
Ba mai mult, eu chiar sper s-o și facă. De ce? Pentru că trebuie! E momentul ca politrucii să priceapă că-s angajații noștri, nu noi sclavi pe plantația lor. Iar domnul Țițeiu, deși o spune mai diplomat și fără cuvinte licențioase, spune exact ce spune și Mișcarea Antitaxe: Nu ne mai băga mâna în buzunar, că-ți dăm noi exact cât îți trebuie și ne spui exact ce faci! Nu iei tu la grămadă și dup-aia faci ce vrei tu mă politicianule, că nu ești la mumă-ta pe moșie. Și chiar așa zice:
„Aș vrea ca domnul primar să recunoască faptul că a vrut să facă mai multe decât poate susține financiar, să își ceară scuze de la firmele pe care le-a jignit și să revină la forma de impozitare inițială” – a conchis directorul de la Arcon.
Să ne ceară și să ne justifice solicitarea, nu să ne bage mâna în buzunar
Țițeiu spune că a fost întotdeauna devotat comunității locale și că din 1990 încoace a investit în Sfântu Gheorghe, a susținut Spitalul din localitate, diferite organizații nonguvernamentale, cultele, fără să facă vreodată discriminări etnice. „Aș fi fost dispus să sprijin și inițiativele Primăriei, dar punctual, argumentat și atunci când consider că aceste inițiative sunt benefice și justificate. De exemplu aș fi dispus să vin chiar și cu bani în sprijinul Primăriei, pentru a scăpa de mirosul insuportabil care se simte în fiecare seară în oraș. Sunt atâtea probleme pe care domnul primar le are de rezolvat și în care comunitatea de afaceri ar putea fi un real aliat. Dacă însă va înțelege că trebuie să ne consulte și să ne lase să decidem împreună, de comun acord, în ce direcție sunt reinvestiți banii noștri”, a completat Țițeiu.
Iar dacă nu, atunci ne luăm banii și-am plecat. Păi ce? Ai senzația că la chinezi sau peste Dunăre la bulgari nu suntem primiți? Hehe, și-ncă cum!

Așa începe dictatura firmelor

Vă place sau nu, așa vor sta lucrurile în viitorul cât se poate de apropiat. Firmele vor negocia de la egal la egal cu statul și vor câștiga! De ce? Pentru că statul nu mai are bani, de-aia! Și sunt din ce în ce mai puțini dispuși să dea bani la Stat fără să-ntrebe ce se-ntâmplă cu ei.
I-au oprit IMM-urile proiectele socialiste ale lui Obama în SUA - și vorba aia e SUA și cel mai puternic om al planetei. Credeți că aceleași IMM-uri vor avea vreo problemă cu pulete ăsta de Antal Arpad care a ajuns să se creadă pe moșia lui acolo în Sfântu Gheorghe?
Și deja nu mai e vorba doar de Covasna sau Sfântu Gheorghe. Farmaciștii din jud. Timiș, adică tot IMM-uri, au zis de asemenea că intră în grevă fiscală! Și e vorba de vreo 70% din farmaciile din județ - adică toate cele care nu-s alimentate la o conductă de bani publici - farmiciile mici, deținute de întreprinzători mici care încearcă să supraviețuiască în acest jaf organizat denumit eufemistic când „stat de drept” când „fiscalizare”.

Trendul acesta va continua. Ieri Timișoara, azi Covasna, mâine Clujul... și ușor ușor statul va trebui fie să dea înapoi la modul grav, fie să moară.
Ce nu înțeleg socialiștii e că nu există cale de mijloc și era egalității pe banii altora s-a sfârșit. E doar o chestiune de timp!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

miercuri, 13 februarie 2013

Miorlăială cretin-leftistă despre educație

Sincer, n-am vrut să disec cretinătatea imensă de pe CriticAtac (locul de joacă al leftiștilor) în care gunoiul leftist era amestecat cu jumătăți de adevăr (chestiile obișnuite la leftiști) - însă faptul că a trebuit să iau fie și 1% în serios aberația aia ca să explic într-un grup de oameni de dreapta de ce articolul în sine e o cretinătate, m-a făcut să mă răzgândesc.
Articolul la care mă refer se numește Seduși și abandonați de cei 1%, ce alternative le rămân tinerilor? și a apărut în colțul de joacă al neocomuniștilor, CriticAtac, pe 4 februarie anul curent.
Mizeria aia e scrisă de-un nene de care n-am auzit în viața mea - Alexandru Macoveiciuc îi zice. Faptul că n-am auzit eu de el nu-i o mare brânză. Probabil nici el n-a auzit de mine (lucru de care mă bucur). Însă domnul A.M. se descrie pe site așa:
consultant politic, activând în ultimii patru ani în campanii prezidenţiale, parlamentare şi locale. Anterior, a fost jurnalist la cotidianul Adevărul (2005-2009), unde a ocupat inclusiv funcţia de şef secţie politică internă (octombrie 2007 - februarie 2009). Este absolvent al Şcolii Naţionale Ştiinţe Politice şi Administrative, licenţiat în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.
Să ne înțelegem. Ziarul Adevărul a fost, cel puțin din 2003 încoace, un ziar de propagandă. Iar poziția de „șef secție politică internă” (sau șef de cur la moara de vânt, cum zicea bunicul meu) a fost mai mereu acordată celui mai propagandist și mai pupincurist dintre propagandiști și pupincuriști. Să negi asta înseamnă să te minți singur(ă) că în România există presă nepartizană, sau măcar presă partizană dar totuși de bun simț. Nu, nu există - și nu mai există de ani buni.
Eu dacă eram în locul lui, omiteam să spun că-s absolvent de SNSPA - Studii Europene. Pe bune! Niciun absolvent de studii europene sănătos la cap nu se mândrește sus și tare cu asta! Ca să termini „studii europene” trebuie să-ți menții temperatura corpului în jurul la 36 de grade celsius pe parcursul celor 3 ani, să treci pe la școală adunat vreo 5 săptămâni și să nu fii complet retardat mintal (un IQ de 95 e arhi suficient). Cam atât îți trebuie ca să termini studii europene! Și nu glumesc, am parcurs toată programa de la studii europene de-aici din Cluj (cică studii europene de la UBB Cluj e cea mai cu patru ouă din țară) și garantez că pot să iau 6 la orice examen de la studii europene dacă-mi dai 3 ore să mă uit pe materia de examen și-apoi îmi pui subiectele în față.

Sunt importante aceste detalii despre autor - ca să înțelegem de unde vine individul. Altfel stăteau lucrurile dacă termina Politehnica, Istoria, Literele sau Educație Fizică și Sport. Alma mater-ul încă mai contează - mai ales când e vorba de ceva atât de cretin și facil precum studii europene.

Și începe domnul A.M. articolul destul de decent. Primele 4 alineate din articol sunt aproape OK. Nici nu-ți dai seama că e un manifest comunist. Însă și-n primele patru paragrafe am câteva obiecțiuni. Prima e asta:
În ultimii ani, învățământul superior românesc pare că produce pe bandă rulantă numai aspiranți la viața lui Richard Fuld și Donald Trump.
Nu domnule AM. În facultățile economice de pe la noi se predă doar economie keynesiană - nu se predă modelul succesului personal și piața liberă. Și nu cred că aspiră nimeni să fie neapărat Richard Fuld, cel puțin dacă ne uităm ce-a pățit Lehman Brothers.
A doua obiecție minoră pe care o am în primele 4 alineate e faptul că miaună că aveem o societate din ce în ce mai inegală. Păi foarte bine! Egalitatea nu-i bună! Deloc! Însă da, sunt de acord cu el că e anormal să ai 9 economiști la fiecare un inginer. Însă vina pentru asta n-o poartă capitalismul, cum o să vedem că va încerca mai jos să sugereze, ci o poartă statul. Că doar nu capitalismul l-a pus pe stat să bugeteze 5000 de locuri pe an pentru economiști și 100 de locuri pe an pentru ingineri.
Patronii (adică nemernicii exploatatori) au mieunat încă de prin 2005 că învățământul de la noi (atât cel preuniversitar cât și cel superior) e complet decuplat de cerințele pieței muncii. Dar, evident, nu i-a ascultat nimeni. În plus, domnul A.M. pare să uite că planurile pentru anul școlar 2009-2010 (inclusiv bugetările și toate celelalte) le-a făcut chiar doamna Andronescu - socialistă de-a lui, colegă de ideologie. Așa că să nu miaune că cifrele din 2010 arată ca dracu. Unde mai pui că doamna Katy Andronescu a cam tot fost ministresă a educației în majoritatea perioade de declin a sistemului. Dar sigur, A.M. n-o să vadă asta niciodată - căci dac-ar vedea, n-ar mai scrie pe CriticAtac.
De-aici încolo se încheie porțiunea unde ce spune domnul A.M. are vreun oarecare sens logic.
De la alineatul 5 încolo începe să spună niște cretinisme de îți vine să te dai repetat cu capul de tastatură. Și zice-așa:
Discuția despre alegerea pe care aceștia au făcut-o în mod conștient este un subiect fals. Este fals pentru că ei, în fapt, nu au avut opțiuni. Au ales finanțe sau servicii financiare pentru că altceva nu prea au avut de unde să aleagă.
Hai nu zău?! Și pe ce te bazezi când spui asemenea cretinism?
Pe tine cine te-a obligat să dai la Studii Europene? Am venit eu, patronul exploatator cu pistolul la tâmpla ta să-ți zic - „semnează aici și marș la Studii Europene”?!?! Evident, nu.
Mai mult, sunt firmele de vină că statul a ales să bugeteze câte 500 de locuri per specializare la facultățile economice și tot statul a ales să închidă școlile profesionale? Nu. Dimpotrivă - firmele au sărit de cur în sus când Katy Andronescu a desființat școlile profesionale iar acum firmele se zbat să găsească forță de muncă necalificată sau calificată în domenii brute - fierari, lăcătuși mecanici, mecanici auto, etc. etc. Genul ăsta de oameni erau scoși pe bandă rulantă din școlile profesionale - și-și găseau de muncă, chiar dacă nu citiseră Das Kapital și-i durea fix în cur de imaginara luptă de clasă sau habar n-aveau cine-a fost Shakespeare.
Însă Katy Andronescu a tăiat opțiunea aia (chiar dacă ea a continuat să existe pe sub mână căci cu voința pieței nu te pui - oricât ai fi tu de ministru) și a tunat în stânga și-n dreapta (mai mult în stânga, totuși) că toată lumea trebuie să facă o facultate și că vai ce rușine mare e că suntem ultimii ca procent din populație cu studii superioare.
Sigur, când porci ca mine au întrebat: „Dar de ce mă rog frumos trebuie să ia toată lumea bacul și de ce mă rog frumos trebuie să termine toată lumea o facultate?” - Ministresa s-a făcut că plouă sau ne-a aruncat vechea pastilă demagogică „educația e cea mai importantă!”. Păi o fi bă nene educația cea mai importantă - dar cu condiția să fie și potrivită. Că degeaba treci un semianalfabet prin facultate, că n-o să-l ajute cu nimic, doar o să tembelească timpul aiurea și o să consume banii firmelor. Da, da - banii firmelor. Nu există buzunarul statului - ci doar buzunarele noastre.
Însă, cel mai important - acest mehlem denumit (încă) eufemistic „sistem educațional românesc” a fost făcut zob de către prietenul socialiștilor - STATUL. Firmele au miorlăit degeaba - nu le-a băgat nimeni în seamă. O vreme a ținut figura - pentru că statul făcea angajări masive. Însă, ce să vezi, acum nu mai merge pentru că realitatea economică te-ajunge din urmă. Și când nu produci nimic și trăiești din împrumuturi, la un moment dat ți se înfundă!

Și-apoi continuă domnul A.M. și zice-așa:
Vreme de cel puțin 10 ani de zile au fost expuși la un balon de săpun, despre care nimeni nu spunea că se poate sparge vreodată. Pentru că niciodată creșterea economică nu a încetinit și nu a devenit negativă, pentru că niciodată nu au fost și nu vor mai fi crah-uri, pentru că tot ce te oprește de la o îmbogățire ușoară și rapidă este creativitatea cu care poți să subjugi niște instrumente financiare să-ți aducă profit repede. Vorba aia: Fata mea e manager, urcă firma pân la cer!
Interesant e că eu n-am auzit „vorba aia”. Dar mă rog - probabil n-am auzit-o pentru că nu umblu în aceleași cercuri cu domnul A.M. - și bine fac. Însă partea cu „vreme de 10 ani” mi se pare un cretinism. Care 10 ani? Perioada 2003-2013? N-are cum că economia a luat-o pe minus încă din noiembrie 2008. Și-atunci perioada 1998-2008? Păi n-are cum nici aia că în 1998 noi încă băgam recesiune pe pâine și-aveam o inflație cu 3 cifre. Și-atunci care 10 ani?!?!
Perioada de care vorbește el a ținut 2 ani și un pic - hai 3 încărcat. Din 2005 până în 2008. Atât! Restul e vrăjeală. N-a existat în ultmii 30 și ceva de ani un interval de 10 ani în care să fie creștere economică continuă. Pur și simplu n-a existat.
Deci domnul A.M. minte. Oh, ce surpriză - un autor de pe platforma socialistă CriticAtac minte. Sunt șocat de-a dreptul.
Și-apoi continuă așa:
Au învățat că e cool să fii finanțist și că e lame să lucrezi oriunde altundeva decât într-o mega-ultra-corporație, în care ai program de la 9 la 17, bonusuri și facilități executive, unde munca se traduce în rapoarte și analize, în meetinguri și pitch-uri, în risk assement și management. Au fost învățați că sunt cei mai frumoși și cei mai deștepți și că nu au nevoie decât de o engleză satisfăcătoare ca să trăiască visul românesc al clasei de mijloc, cu un salariu de 2.500-3.000-3.500 de lei, bani pentru care renunță la orice libertate, și, uneori, chiar la viață.
Serios? Ăsta în ce țară a trăit?! M-am învârtit în toate cercurile posibile și imposibile de oameni și jur că n-am auzit asemenea cretinisme spuse vreodată. În plus, faptul că unele firme au angajat peste capacitatea lor și s-au ales cu niște trântori e un lucru bun pentru trântori - însă pentru firme s-a dovedit dezastruos și în 2008 s-a făcut dreptate - trântorii au revenit unde le e locul și au rămas doar cei puternici și productivi.
Și din nou - ce vină are capitalismul (sau „cei 1%” cum zice el în titlu) că STATUL a bugetat o căruță de locuri la „facultăți de management”?! Noi, capitaliștii, am zis-o de nenumărate ori - „bă nene, dar la ce dracu școlim atâția șefi? De unde și până unde toată lumea trebuie să fie șef?” - dar din nou, cine să ne-audă? Statul? Hai bre, fii serios.
În plus, ăsta portretizează o caricatură a muncii de corporatist. Întâmplător am lucrat și eu în corporații (da, la plural!) și lucrurile nu-s chiar atât de simple. În plus, de pildă la unul din job-uri, managerul regional (adică ăla de făcea printre altelele și „meeting-uri și risk assessment”) era cel mai eficient din țară pe domeniul lui. Ce studii avea? 12 clase la mate-info la un liceu bun! Atât! Și cel de pe locul 2 pe România tot așa! Și eficiența lui era pe bune - căci era în 2009, când nu mai mergea vrăjeala și dacă nu erai bun, chiar zburai afară și chiar mureai de foame.
Ce spune asta despre sistemul universitar românesc? Păi ce spunem noi capitaliștii de ani buni - că educația din România e paralelă cu realitatea.
Ei, de-aici încolo tipul o ia atât de rău pe arătură încât vă sfătuiesc să încercați să nu vă loviți prea tare cu capul de tastatură.
Și zice-așa:
A murit Raluca Stroescu și nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a învățat nimic.
Păi, în primul rând, faptul că a murit o femeie la locul de muncă nu ar trebui să însemne în sine nimic. 99% dintre decesele la locul de muncă în ultimi 20 de ani sunt bărbați. P-ăia nu-i vedem la știri. Și auzim de ei în forma „10 mineri au murit în subteran” sau „un angajat Electric a murit în timp ce repara instalația dintr-un sat înzăpezit”, sau „un jandarm a murit înghețat în timp ce ducea alimente într-un sat înzăpezit”. Însă cum moare cineva cu vagin (adică o dată la cincinal sau mai rar) - brusc e ditai scandalul media. Păi nu erați voi leftiștii cu egalitatea? Pe când un marș pentru egalitatea între sexe la capitolul decese la locul de muncă?!
Mai, apoi, domnul A.M. ne dezvăluie pe față, dacă mai era nevoie, ideologia lui, zicând așa:
Ce era strălucitor a rămas strălucitor și nu a înțeles nimeni că business-ul corporațiilor este să stoarcă resursa umană ca o lămâie, pentru că lor nu le pasă de oameni, ci doar de botttom line, iar în procesul de a obține un bottom line cât mai bun, oamenii sunt doar o cheltuială, o resursă epuizabilă și degrabă înlocuibilă.
Ei zi să mori tu. Păi dacă-ți pasă așa de mult, de ce nu-ți faci tu cooperativa ta unde să puneți totul la comun și toți să fie egali? Ah da... știu de ce - pentru că ai făcut studii europene și pentru că ai zero cunoștințe de administrare a unei afaceri.
Dar, ce-i mai interesant e că Raluca Stroiescu aia n-a murit de la epuizare rezultată în urma muncii la care a fost pusă de către porcii exploatatori capitaliști. Citim din Evz, un articol din iulie 2012:
„Clienții mei n-au primit încă o citație, dar mă bucur s-aud că se face un pas înainte. Este greșit ceea ce s-a scris, cum că Raluca a murit de epuizare. Noi avem probe clare, de la specialiști ai Colegiului Medicilor, care arată că Raluca a murit în urma unei crize de diabet, un diabet nediagnosticat de Angela Culeva”, a declarat, pentru EVZ, avocatul familiei Stroescu, Cristian Moroianu.
I-auzi! Deci un medic bugetar e de vină - nu capitaliștii exploatatori. Bă ce chestie - un exemplu aveau și socialiștii și p-ăla îl dărâmă realitatea.
Dar chiar și dacă murea de la epuizare, care-i problema? A obligat-o cineva să muncească acolo? I-a pus cineva pistolul la tâmplă? Evident, nu. Ce să vezi - banii nu pică din cer și trebuiesc produși.
Sunt surprins că un articol de pe puroiul ideologic CriticAtac a trebuit să aibă atâtea paragrafe până să atace pe față dreapta politică. Și atacul vine așa:
A venit apoi flexibilizarea codului muncii, flexibilzare atât de bună încât corporatiștii de ieri și de azi, apologeți ai dreptei, susținători ai ideologiei “banii mei” în sănătate, în pensii, în șomaj, în orice, cei care sunt convinși, până la ultima suflare, că “țin în spate pensionarii” (care nu sunt altceva decât niște asistați sociali, care din lene nu vor să pună și ei mâna să mai muncească ceva, că doar nu sunt atât de bătrâni încât să nu poată să facă chiar nimic), s-au bucurat în loc să se întristeze. Nu au înțeles că dacă toată piața forței de muncă este mai flexibilă, atunci și ei sunt mai vulnerabili.
Ok, paragraful ăsta are atâtea cretinisme în el încât nu știu cu care să încep.
În primul rând, flexibilizarea codului muncii a fost probabil singurul lucru bun care s-a întâmplat în România în ultimii 23 de ani. Și asta s-a văzut în toate cifrele de angajări. Știu că sociliștilor nu le place cu cifrele - dar alea nu mint. În primele două luni de la noul cod al muncii, în plină criză, în România se angajau 590 de mii de oameni în două luni. Păi prietene, codul ăla al muncii a creat mai multe locuri de muncă în economia reală decât au făcut-o 10 guverne socialiste prin programele lor de stimulente mâncătoare de bani publici și eficiente precum nuca în perete.
În al doilea rând, pensionarii chiar sunt ținuți în spate de plătitorii de taxe. Asta e realitatea. Bugetul de pensii are un deficit uriaș - iar acel deficit va continua să crească. De ce? Pentru că tot sistemul de pensii de stat e un rahat de schemă Ponzi. Iar schemele Ponzi, mai devreme sau mai târziu, dau faliment. TOATE schemele Ponzi pățesc asta! Am scris deja despre pensia de stat care-i de porc, nu mai reiau. În România se iese „la pensie” la 50 de ani. No scuză-mă dar oamenii ăia chiar mai pot munci în loc să stea pe spinarea noastră. Și știu destule cazuri de ieșit la pensie la 45 de ani. Păi stai așa bă nene, păi ce facem aici?
În al treilea rând, A.M. aruncă o afirmație care-i pur și simplu falsă - că cică „apologeții dreptei” nu au înțeles că dacă toată forța de muncă e flexibilă, atunci și ei sunt mai vulnerabili. Ba da! Au înțeles prea bine. Capitaliștii pe bune, fie că-s angajați sau patroni (sau ambele - în multe cazuri) au înțeles și chiar s-au bucurat! Numai cârpele sindicaliste neproductive miaună la flexibilizare și eficientizare. Pentru oamenii productivi, faptul că aceste cârpe sunt vulnerabile e bine! Pentru că astfel se poate face ușor curat în firmă. De ce să ții 4 angajați cu salarii de 800 de lei când poți să ții doar unul care să facă toată treaba și să-l plătești cu 1600? Astfel, eu ca patron economisesc 1600 de lei și cel rămas (cel cu adevărat productiv) câștigă dublu.
Apoi, A.M. purcede să facă ceea ce știe un socialist mai bine - să împartă populația în grupuri și sub-grupuri de victime și oprimați de către porcii de capitaliști. Divizarea societății e ceea ce fac socialiștii foarte bine - de-aia sunt și periculoși. Așa că el împarte grupul numit generic „tineri” în subgrupul „18-25 de ani” și subgrupul „25-35”. Și-apoi zice-așa:
Primii, 18-25, sunt cei care nu prea mai au nimic de pierdut. Unul din patru este șomer, așa cum am văzut mai devreme, și perspectivele nu sunt încurajatoare, cu atât mai mult cu cât mai toți angajatorii cer acum experiență în muncă, ceea ce este greu de obținut dacă vii direct de pe băncile facultății. Și chiar dacă ar depăși bariera experienței, studiile lor nu sunt conforme cu realitatea din piață.
E greu de obținut experiență dacă vii direct de pe băncile facultății? Hai nu zău?!
Chiar în aceste săptămâni am ocazia să lucrez indirect cu un grup mare de liceeni din Cluj, de clasele a IX-a și a X-a.
Ei, 5% dintre aceștia lucrează. Și alți 5% dintre ei au avut măcar un job. Și niciunul n-are mai mult de 16 ani! Și cei care lucrează nu lucrează pe undeva „băgați de mămica și tăticu” (cum sugerează alți aplaudaci leftiști prin comentarii) - nu! Ei lucrează în web-design pentru câte-o firmă, web developing, editări foto și video, publicitate și alte domenii în care-ți trebuie creier ca să rămâi acolo. Și unii dintre ei au deja un an și ceva experiență! Și atenție, îs liceeni!
Cu alte cuvinte, se poate! Mai mult, cine te oprește să lucrezi în timpul facultății? La unul din joburile de le-am avut, șefa mea directă era masterandă la finanțe bănci. Și era la al 7-lea job! Lucrase într-o bancă vreun an - și lucra deja de-un an când am ajuns eu în subordinea ei. Păi când a terminat ea masteratul, avea experiență căcălău măria sa - și acum se poate angaja fix unde vrea ea.
Da, dar ea pus osul la treabă - n-a mieunat pe CriticAtac că vai ce nașpa-i lumea că mă pune la muncă!
Deci se poate. Ah... că nu pot toți - asta-i altă poveste. Nici nu trebuie să poată toți!
Și-apoi continuă A.M. cu valul de minciuni zicând așa:
Majoritatea celor care au participat la protestele din ianuarie-februarie 2012 sunt tineri tocmai din această grupă de vârstă (18-25 n.m.), tineri care se simt înșelați în așteptările lor. Totodată, sunt și tineri mai dispuși să conteste austeritatea, inechitatea, inegalitatea și lipsa de șansă și de oportunități, pentru că aceste lucruri li se întâmplă lor în mod direct. Ei sunt cei 99% și sunt din ce în ce mai puțin dispuși să accepte dominarea absolută a celorlalți 1%.
În primul rând, afirmația e falsă. Grosul protestatarilor era format din pensionari - numai că unii nu păreau pensionari pentru că erau din grupa ieșită la pensie la 50 de ani. Tinerii au ieșit mai în evidență pentru că ei au mâncat cea mai multă bătaie de la jandarmi - atâta tot. Dar nici vorbă să fi fost ei majoritatea protestatarilor. Ce naiba, ăsta ne ia de proști? Accept că nu sunt sensibil la problemele „clasei muncitoare oprimate” care nu produce una de-un leu dar vrea drepturi - dar chiar să mă iei de prost în halul ăsta și să minți? Mai ușor cu pianul pe scări, ce naiba!
Mai mult, austeritatea, inechitatea și inegalitatea sunt bune! Oamenii nu sunt la fel! Deci de ce mă rog ar avea aceleași resurse? Păi ce, eu-s egal cu semianalfabeții de la facultatea de jurnalism care nu știu să scrie 4 propoziții în limba română care să aibă un sens logic? Nu!
Lipsa de oportunități, pe de altă parte, se vede cel mai mult exact în segmentul de neproductivi. De ce? Păi simplu. Cine dracu ar angaja un semianalfabet sau un analfabet funcțional pentru altceva decât săpat șanțuri, șters WC-uri sau adus cafeaua șefului pe o leafă de maxim 600 de lei? Păi ce, se pricepe la altceva? Nici măcar WC-uri nu știu să șteargă unii dintre ei - dar o ard leftist și pseudo-intelectual că „dom'le... știi... și noi avem drepturi” - da, dreptul să muriți de foame, ăla îl aveți!
În următorul paragraf vedem de ce leftistul nostru a făcut împărțeala. Și zice-așa:
Pe de altă parte, cei între 25-35 de ani, sunt mai reacționari. Au început deja o carieră(...) Au început să aibă sentimentul apartenenței la această fantasmagorică clasă de mijloc, spun fantasmagorică, pentru că să ai impresia că la 2.000-3.000 de lei ești clasă de mijloc, în condițiile în care salariul minim este de 750 de lei, este o aroganță inutilă și gratuită. Mai mult, au început să se creadă mai buni și mai merituoși decât mai tinerii lor colegi de generație care nu reușesc să-și găsească un loc de muncă pentru că niciodată nu au fost pregătiți în mod onest pentru o societate competitivă.
Deci de-aia a făcut el împărțeala. Că oamenii mai cu capul pe umeri tind deja să urineze cu boltă pe ideologia voastră. Ceea ce e și normal. Există o vorbă veche (pe care unii i-o atribuie în mod eronat lui Churchill) care e foarte adevărată: „Dacă nu ești leftist în adolescență, probabil n-ai inimă, dar dacă încă nu ești conservator la maturitate, cu siguranță n-ai creier”.
Zicala fără-ndoială se aplică. Majoritatea celor din segmentul 18-25, dacă e să ne luăm după A.M. (care, să recunoaștem, nu-i o sursă credibilă la câte minciuni pe minut spune), par să fie leftiști - în vreme ce reciproca e valabilă pentru cei din segmentul 25-35 - adică cei care-s deja intrați bine în maturitate.
Mai apoi, A.M. compară mere cu pere. El compară lefuri de 2000-3000 de lei net cu salariul minim pe economie, care e acum 750 de lei brut. Or... 750 de lei brut înseamnă 566 de lei net - iar angajatorul cheltuie 960 de lei ca să plătească un angajat cu 566 de lei net. Pentru că munca este pedepsită în România cu un nivel de taxare uriaș.
Însă scuză-mă, dar un salariu de 3000 de lei chiar e de 5 ori și ceva mai mare decât salariul minim pe economie. Deci nu văd unde-i greșeala în dreptul celui care are 3000 leafă să se considere middle class.
Pe-urmă, A.M. se ia de cei din intervalul 25-35 pentru că aceștia se cred mai merituoși decât colegii lor mai tineri care nu-și găsesc de muncă. Newsflash: CHIAR SUNT mai merituoși!
Iar vrăjeala aia că nu au fost pregătiți pentru o societate competitivă... să mă scutească leftiștii. Cei care au 35 de ani s-au născut în 1977-1978 - deci au copilărit în comunism, în cea mai aprigă perioadă a lui și fix perioada când își formau principiile, iar principiile comuniste erau singurele din jurul lor. Ce-au făcut? S-au adaptat!
Ăștia mai tineri nici măcar n-au fost nevoiți să facă asta - au crescut direct într-o societate competitivă și liberă. Faptul că nu se descurcă este preponderent vina lor! Știu, adevăru-i doare pe leftiști.
Și-apoi, finalul articolului pur și simplu regurgitează căcat comunist fără vreun fel de considerație pentru lumea reală. Și zice-așa:
“Corporatiștii” sunt reacționari, așa cum îi stă bine dreptei, pentru că adânc în conștiința lor știu că între ei și ceilalți, care sunt fără un loc de muncă, nu este o diferență majoră, totul e doar o chestiune de timing și de noroc: ei au prins partea bună a balonului de creștere, așa cum ceilalți au prins partea proastă a aceluiași balon.
Ce mă? Prietene, e nevoie să-ți amintesc câte concedieri s-au făcut după spargerea bulei? Ăia de sunt angajați acum chiar sunt productivi - pentru că nicio firmă nu-și mai permite să țină nici măcar un trântor. E-n joc supraviețuirea firmelor acum - nu mai merg vrăjelile din 2008. Și am o veste proastă pentru leftiști - și nici nu vor mai merge vreodată! Vă place sau nu - viitorul e capitalism pe pâine. Și mie o să-mi placă. Sper să am ocazia să resping la angajare măcar unul dintre voi!
Și-apoi mai mult căcat comunist:
„Cel mai grav însă este că sunt și cei care constestă solidaritatea, punând astfel întregul constract social sub semnul întrebării. Pentru ei, sunt “banii lor” când e vorba de asigurări sociale, asigurări de sănătate și contribuții la fondul de pensii, dar sunt banii statului când e vorba de infrastructură urbană, de sistemul de educație care i-a format, sau de chestiuni esențiale precum: poliția care îi păzește, pompierul care le stinge incendiile sau masa de funcționari care fac ca statul să funcționeze, chiar așa defectuos cum o funcționa el.”
Educația care m-a format? Păi nu tu ai spus mă prietene că educația e de porc? Doar așa ți-ai început articolul. Și-atunci, de ce-aș avea vreun fel de considerație pentru „educația” de doi lei vechi de la care mai aștept și rest?!?!

Ia să fac o dată public calculul ăsta ca să nu mai avem dubii.
 
La privat, un liceu de tipul celui pe care l-am absolvit eu, costă cam 1600 de RON pe an. Deci 4 ani - 6400, da? Bun... mai punem încă 6400 pentru clasele V-VIII și încă vreo 4000 pentru ciclul primar. Iese 16800 de RON, da? Deși cred că pentru ciclul primar am pus cam mult având în vedere că Școala Generală Nr. 1 „Iorgu Radu” din Bârlad, unde am făcut eu ciclul primar avea niște dotări minunate - am făcut ore și la zero grade celsius, se plimbau șobolanii prin clasă iar unele din manuale erau editate în comunism. Nu că aveam o problemă cu asta - dar erau degradate. În fine, de dragul argumentului să zicem 4000 - deși la privat mi-ar fi dat banii înapoi și despăgubiri dacă cereau atâția bani și ofereau asemenea condiții.
Deci 16800, da? Hai să traducem în euro la curs de 4.3 - vine 3906 euro.  Primul meu job l-am avut la 12 ani. Câștigam 1 milion și jumătate (cam 50 de euro în banii de azi). Cum copiii sub 15 ani nu pot fi taxați direct, singura taxă pe care o plăteam era TVA-ul. TVA-ul era 19%. Am lucrat un an la pirmul meu job, timp în care leafa mi-a mai crescut un pic, așa că în medie anul ăla am câștigat cam 55 de euro pe lună. 55x12=660 - din care TVA 125,4 - hai să zicem 125 de euro.
Mai apoi un an n-am lucrat și-apoi am început iarăși și făceam cam 3400000 de lei vechi - adică vreo 85 de euro. Încă n-aveam 15 ani, deci doar TVA-ul îl plăteam care era tot 19%. Până am făcut 15 ani am lucrat un an - deci 85x12x0.19 = 193,8 euro - hai să zicem 194.
Când am făcut 15 ani, lucrurile au luat-o razna rău - căci statul m-a furat în ritm accelerat. Taxarea pe muncă în România e 42%. Într-o perioadă făceam și 19 milioane de lei într-o lună (venit net) - dar hai să punem o medie de 11 milioane (1100 de RON) pe o perioadă de 3 ani - de la 15 ani la 18 ani.
Ei... ca să iei 1100 de RON în mână, salariul brut e 1550 de RON - iar angajatorul cheltuie 1984 de lei. Cine produce diferența de la 1100 la 1984? Tot angajatul, evident.
Așadar, calculăm: 1984(suma reală cheltuită de angajator cu mine)x12 luni x 3 ani x 0.42 (nivelul real de taxare) = 29998,08 RON - hai să zicem 30000. La un curs de 4.3 euro asta vine 6976 virgulă ceva euro - bani plătiți în taxe. Hopa, nu cumva am depășit deja de două ori costul „educației”? Ba da!
Și stai așa că încă n-am mai pus și TVA-ul, care tot 19% a fost și care se calculează cam așa: 1984x12x3x0.58 (căci cu 58% rămân eu) x0.19 = 7870 de RON virgulă ceva. La curs de 4.3 asta vine încă 1830 de euro.
Și-acum să adunăm: 125+194+6976+1830 = 9125 euro. Atâția bani am dat eu la stat de la vârsta de 12 ani până la majorat! Și singurul serviciu al statului de care am beneficiat (obligat fiind) este acel căcat de educație care nu m-a ajutat aproape deloc și care oricum costă sub 4000 de euro! Păi de 9125 de euro îmi permiteam să fac măcar liceul într-o țară străină!
Eu pensie de stat n-o să mănânc, aia-i clar. Într-un spital de stat nu calc nici picurat cu ceară. Mai bine mă duc în cotețul unui porc undeva la țară. S-ar putea ca în coteț să fie mai curat decât în 90% din spitalele de stat. Cât despre Poliție? Fii serios bă nene!
Sincer, A.M., deși mă calci profund pe nervi cu ignoranța și prostia ta, nu-ți doresc să mănânci bătaie pe stradă (sau măcar să fii atacat sau jefuit) și să ajungi la mâna Miliției! În Miliție n-am încredere nici picurat cu ceară. La ce să am încredere? În Miliția care mă ia tot pe mine la întrebări când bat hoțul intrat la mine-n curte? În Miliția care mă bagă tot pe mine la bulău pentru că încerc să-mi recuperez bunul furat (vezi cazul Becali)? În Miliția aia?!?! Fii serios bă nene!

Cât despre „masa de funcționari care fac statul să funcționeze” - personal n-am niciun fel de milă. Tot ce fac ei poate face privatul de 10 ori mai bine și la un cost de cel puțin 5 ori mai mic. Pentru majoritatea bugetarilor, eu aș decreta o scădere a salariului cu minim 90% (de preferință 98%). De ce? Pentru că aia e valoarea lor reală!
Sunt profesori în România care miaună că leafa de 900 de lei nu le ajunge. Păi oricum e prea mare! Am avut eu la clasă profesoară de geografie care nu nimerea nici bătută datele exacte și încă nu-i spusese nimeni că Iugoslavia nu mai există. Păi ăleia eu i-aș da 42 de lei pe lună - cât e alocația unui copil. Oricum valoarea ei ca profesionist nu-i mai mare decât a unui elev de clasa a X-a. Ba încă știu copii de clasa a X-a care pot șterge pe jos cu tovarășa profesoară sus-amintită.

Și pe-urmă, acest propagandist leftist absolvent de studii europene, își permite să mă și urecheze și zice-așa:
Greșeala pe care o face această cohortă atunci când se pune în antiteză cu funcționarul “leneș și inutil”, atunci când contestă solidaritatea socială elementară, atunci când vorbește de “banii mei” și când repetă dihotomia public-privat, este că se consideră, instrinsec, mai bună și decât generația sa și decât alte generații (cei mai bătrâni sunt bugetofagi, cei mai tineri sunt proști sau doar analfabeți, în genere, oricum, incapabili).
Păi de ce e o greșeală? Cifrele nu mint. Eu mi-am „plătit datoria către societate” (cum le place leftiștilor să zică) de vreo 10 ori până acum. Eu zic c-ajunge și zic să vă duceți în paștele mamii voastre de paraziți! Nu vă place? Ei iaca, viața-i dură! Ce-o să faceți? O să votați să vă dau bani? Ei ie-te eu și mulți din „cohorta reacționară” cum ziceți voi tot zicem nu și o să vă râdem în nas!

Și, ca să pară inteligent, leftistul nostru pune și-o întrebare, crede el, profundă:
Întrebarea este: ce se va întâmpla când fiecare din aceste două cohorte își va încorda mușchii?
Ei iaca - ce-o să se-ntâmple? Noi ăștia „reacționarii” o să ne mutăm resursele în străinătate și-o să plecăm și noi după ele - și ne-om întoarce după ce veți fi murit de foame. Asta ar fi o variantă.
O altă variantă e să vă lăsăm să vă măcelăriți între voi ca chiorii (că stânga atâta știe - bâte în stradă - vezi mineriadele). Asta ar fi o altă variantă.
O a treia variantă, și cred eu cea mai probabilă, e să nu ne pese. Să vă lăsăm să fierbeți în suc propriu. Personal nu cred că va fi război civil în România - chiar dacă stânga radicală abia așteaptă și mai nou și unii din dreapta eșicherului se pregătesc de-un asemenea scenariu. Eu totuși nu cred că se va întâmpla. Motivul? Leftiștii sunt, așa cum bine remarcă chiar A.M. din două categorii: boșorogi incapabili de bătaie și hipstări din generația Ț - no income, no jobs, no assets. În plus, românii nu-s greci. Grecii, chiar și grecii socialiști, încă au sânge-n instalație - deși și pe-acolo stângiștii și-o fură grav cam zilnic.

De apreciat însă faptul că și comentariile de la articol îi dau peste bot îngâmfatului ăsta propagandist. Un comentariu bun de-acolo de la userul Serf zice-așa:
Tâmpenii de stânga: salariul minim este cauza principală pentru care tinerii nu se angajează. Ies din școala publică (inclusiv facultăți) fără a fi suficient de productivi pentru a produce măcar pentru salariul minin. Apoi stau șomeri, inactivitatea îi îndepărtează la fel de mult ca și școala publică de ideea de a munci serios. Excepții sunt (programatorii etc) dar nu foarte multe.
Acesta este motivul pentru care modernitatea social-democrată a reinventat sclavagismul, anume voluntariatul: un mijloc de evitarea a salariului minim care permite tinerilor să câștige experiență pentru a-i aduce la un nivel al productivității cel puțin egal cu salariul minim.
Și zice bine! Eu am avut norocul că am lucrat dinainte de a putea fi taxat la modul grav - și deci am prins experiență nefiind nevoit neapărat să fac voluntariat ca să ajung la nivelul de cultură a muncii necesar. În plus, salariul minim în perioada când m-am apucat eu de lucrat era totuși de bun simț și corelat cu piața muncii - ceea ce nu mai e cazul acum.

În concluzie, da domnule A.M. - dreapta e reacționară - pentru că cei care produc s-au săturat să vă mai dea bani. Și problema socialismului, după cum bine spunea doamna Thatcher, este că până la urmă rămâi fără banii altor oameni.
Și nu domnule A.M. - problema nu e doar la noi. Problema e prin toată Europa socialistă. Cei productivi s-au săturat să țină puturoșii în spate. UE, dacă vrea să supraviețuiască în construcția actuală, va trebui să devină o uniune de dreapta - unde profitul, proprietatea și inegalitatea să fie valorile supreme. Cum UE e condusă de un maoist, puțin probabil să se-ntâmple - așa că UE ar face bine să se pregătească de dezmembrare. Și se va întâmpla, fiți fără grijă. Acum 4 ani când am spus-o prima dată aici pe blog toți au zis că-s nebun sau au râs. Acum, nu mai râde nimeni. Nu uitați că în 1984 nu credea nimeni că URSS-ul se va dezmembra. Și s-a dezmembrat! Nicio construcție socialistă nu e eternă!
Și, așa „aroganți” cum îi vedeți dumneavoastră domnule A.M. pe „corporatiști” - ei totuși au dezvoltat o cultură a muncii pe care ceilalți (mai ales paraziții de bugetari) în cruntă majoritate NU o au. Frecătorii de mentă de prin CFR, TAROM, TVR, etc. etc. câștigă la fel sau chiar mai bine decât un director de vânzări (care, de cele mai multe ori, e cel mai important om din firmă). E la mintea cocoșului ca un director de vânzări care bagă 10 ore minim de stress intelectual ca să-și atingă țintele și să-și ajute firma să supraviețuiască să fie bășicat când vede un funcționăraș de la stat care lucrează maxim 90 de minute (chiar dacă stă 5 ore la muncă) că pleacă acasă cu mai mulți bani - bani care i-au fost lui opriți din leafă. Și nu-s deloc puțini. La o leafă de 3000 de lei net - angajatorul cheltuiește 5600 de lei. Deci e nevoie de doi corporatiști cu 3000 de lei net ca să țină o putoare bugetară care ia aceiași bani nefăcând nimic.
Și mai ai tupeul să întrebi de ce-s cei productivi supărați? Ei ie-te de-aia!
Unde mai pui că la noi sunt maxim 4 milioane de oameni productivi. Restul... până la 19 milioane?

Dar ce mă enervează cel mai mult, nu doar la A.M., ci la CriticAtac, precum și la crunta majoritate a neo-comuniștilor, e că sunt mincinoși până-n pânzele albe. Neo-comunistul de rând minte și când respiră.
Ia uite ce scrie pe pagina de cerșetorie donații de la CriticAtac:
CriticAtac este un proiect independent, neafiliat politic şi nonprofit.
Poftim? CriticAtac este un proiect - asta-i singura parte reală. E locul de joacă al neocomuniștilor și locul de propagandă (mă rog, ei au impresia că fac „presă” acolo). Independent fără-ndoială nu e. Neafiliat politic nici atâta. Iar nonprofit... nu știm. Căci, ca orice construcție socialistă care se respectă, nu-și publică rapoartele financiare - nici măcar pentru donatori.
Mă tentează o aroganță - să mă duc să le donez 0.02 RON într-unul din conturi. Pentru că mai mult de 2 bani nu pot să dau pe ăștia.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails