miercuri, 30 ianuarie 2013

Votul universal nu-i bun. Cazul pentru votul cenzitar modern

De vreun an de zile (poate chiar un pic mai mult) am ajuns la concluzia că votul universal nu este o idee bună. De fapt, e probabil cea mai proastă idee de când votul a apărut ca opțiune de luare a deciziilor în paradigma etatistă. Însă n-am zis mare lucru pe subiectul ăsta până când n-am mai purtat niște discuții și cu alți oameni și până când n-am fost eu convins că pot măcar schița un model alternativ.
De ce trebuie să schițez un model alternativ? În primul rând, pentru că nu sunt adeptul Teoriei Critice - și deci nu critic ceva doar de dragul de-a critica. În al doilea rând, pentru că e puțin probabil ca statul să dispară cu totul ca instituție și concept. Da, vor da faliment mai multe state însă cum ne-cum (în principiu prin jaf sistematic instituționalizat) vor reapărea, din simplul motiv că mulți sclavi ai statului nu pot trece peste mentalitatea de sclav și suferă de sindromul Stockholm și sunt dispuși să apere statul. Sigur, mi-aș dori să dispară mâine statul. Sau astăzi. Când apăs butonul de publicare, statul să nu mai existe și acest articol să fie inutil. Dar clar asta nu se va-ntâmpla. Pe cale de consecință, trebuie să reconciliez într-un fel ideile mele cu faptul că puțină lume chiar înțelege inutilitatea statului.

Majoritatea cititorilor mei, dacă nu chiar toți, s-au gândit măcar o dată la faptul că votul universal nu-i bun și că ce minunat ar fi dacă cretinii n-ar avea drept de vot. Inclusiv leftiștii care încă mai citesc pe-aici au fantezii despre cum ar limita ei votul. Și e normal să fie așa. Și știți de ce? Pentru că până și leftiștii realizează în sinea lor că oamenii chiar nu sunt egali. Însă, leftiștii și în general suporterii statului, nu vor admite niciodată lucrul ăsta - pentru că le-ar submina toată poziția lor. Căci dacă oamenii nu sunt egali, atunci e clar că judecarea în grupuri de rasă, sex, „clasă” sau etnie e de porc. Și deci judecarea individuală e mai bună. Și uite-așa s-a dus dracului tot leftismul lor. De-aia nu vor recunoaște niciodată, chiar dacă unii dintre ei ajung s-o gândească!

De-a lungul istoriei votul n-a fost universal. De fapt, nici acum nu e chiar universal. N-avem nicio problemă să restrângem dreptul la vot celor bolnavi mintal sau celor care au comis anumite tipuri de infracțiuni (unele dintre ele totuși non-violente, dar mă rog, aici e altă discuție) - și asta prin lege. Nu mai vorbim prin practică.
Însă, de-a lungul istoriei, faptul că votul universal nu-i bun a fost luat ca axiomă. Unde s-a greșit însă de-a lungul istoriei, într-o oarecare măsură, a fost faptul că s-a decis după criterii arbitrare și/sau cretine cine să aibă drept de vot și cine nu. În foarte multe locuri de pe planetă dreptul la vot a fost intim legat de stagiul militar. Cine făcea armata și deci „servea patria” - avea și un cuvânt de spus în politica statului.
Argumentul de fond - și anume că trebuie să contribui cu ceva în societate ca societății chiar să-i pese de ce părere ai tu este unul bun. Problema e că contribuitul cu armata nu e chiar o idee bună din simplul motiv că în armată nu ajung neapărat cei mai inteligenți și mai productivi indivizi. Nu ajung acum, nu ajungeau nici atunci. De-aia era un criteriu cretin.
În alte zone, s-a folosit criteriul rasial - un criteriu bazat pe presupunerea că rasa X nu e productivă și deci nu ne pasă de ce părere au. Greșeala aici a fost exact gândirea de tip colectivist. Da, foarte probabil unii dintre membrii rasei X (chiar poate majoritatea) nu sunt indivizi productivi. Dar asta nu înseamnă nici că toți membrii rasei X (cea fără drept de vot) sunt neproductivi și deci nedemni de-o opinie informată și nici că toți membrii rasei Y (cea cu drept de vot) sunt toți productivi și demni de-o opinie informată.
Și din critica de mai sus a practicilor din trecut, e evident ce propunem acum.

Conduceți țara ca pe o firmă

Imaginați-vă că aveți o firmă. Nu o firmă mare. O firmă cu, să zicem 50 de angajați. Să zicem că aveți firma asta de vreo 10 ani și ați fondat-o alături de 3 prieteni și între timp ați mai primit între timp alți 7 asociați și, de dragul argumentului, să zicem că aveți toți participațiuni relativ egale în firmă.
Evident, în societatea pe acțiuni de mai sus, deciziile le luați voi ăștia 10 care ați adus parnosul în firmă și prin expertiza și productivitatea voastră ați dat scop firmei ducând-o spre prosperitate. Imaginați-vă că se decide în firmă ca angajații să aibă drepturi egale cu board-ul de conducere. Ce s-ar întâmpla? Păi e simplu:
În prima săptămână (aș zice chiar în prima zi, dar fie) angajații vor vota scurtaarea programului de lucru de la 9 ore la 7 ore pe zi, păstrând plata inițială, invocând „dreptul” la timp liber.
Peste încă o săptămână, angajații vor vota creșterea retribuției cu 20% și introducerea ca parte din program a unei pauze de o oră pe lângă pauzele obișnuite de 10-15 minute la fiecare două sau trei ore de lucru.
Peste alte două săptămâni, angajații vor vota dublarea zilelor de concediu de la 21 la 42 de zile lucrătoare pe an, plus al 13-lea salariu.
Peste alte două săptămâni, angajații vor vota scurtarea programului de lucru de la 7 ore (din care deja o oră jumate e pauză oricum) la 5 ore. Ei... deja firma se clatină la modul grav și dacă voi 10 veți încerca să le spuneți că o să vă duceți dracului toți și că măcar 6 ore să stea la muncă - îți vor arunca în față pastila cu „noi suntem ăia 80% - e democrație și majoritatea decide”. Așa că tu, supune-te și plătește-i! Că ei au „drepturi” și trebuie respectate, nu?
Peste încă o săptămână, supărați că v-ați opus majorității, angajații vor vota să vă dea afară.
Ei și peste încă o săptămână, adică la două luni de la „votul universal” firma dă faliment.

Vă sună cunoscut?

Exact așa s-antâmplat și cu țările. Toată lumea a avut drept de vot, statul i-a învățat pe neproductivi că-i va ține în spate pe spinarea celor productivi. Fast forward până în prezent, câteva generații mai târziu, și acum neproductivii au ajuns să miorlăie că nu-și permit o vacanță, chiar dacă n-au produs una de-un leu toată viața! Nu e o glumă. În UK, presa de stânga chiar deplânge cu lacrimi de crocodil o familie de paraziți sociali care se plâng că cei 1000 de lire pe lună plus „social housing” (adică casă pe bani publici) plus alte beneficii nu sunt suficiente și că nu-și permit și ei o vacanță ca tot omul măcar în Belize sau Portugalia și că maximum ce-și pot permite e să meargă cu cortul până-ntr-o pădure tot în Anglia - iar acolo să ajungă cu mașina lor personală. Și asta în timp ce cei care aleg să muncească în loc să stea cu mâna întinsă muncesc de sparg pentru 1000 de lire după care-s taxați cu 55%, pentru ca statul s-aibă bani să-i țină pe paraziți!
În prezent, majoritatea statelor europene sunt cam la a 7-a săptămână echivalentul din scenariul meu ipotetic cu firma și se îndreaptă vertiginos spre a 8-a și ultima săptămână. 

Cum se poate evita dezastrul? Păi simplu - dați drept de vot doar celor care chiar produc!
Să restrângem acum la România care, spre deosebire de Grecia, Portugalia sau Irlanda, se află undeva pe la sătpămâna a 5-a spre a 6-a în scenariul de mai sus. Adică au început cei productivi să-și cam dea seama ce fac neproductivii dar încep să cadă în monstruoasa greșeală de a nu pune piciorul în prag și de-a-i lăsa pe paraziți să ruineze stabilimentul și să-i afecteze așadar pe toți - productivi și neproductivi deopotrivă.
E plină presa românească de cazuri de indivizi analfabeți care au pus degetul pe listele electorale - pentru că nu puteau iscăli - dar care totuși au votat. Ei,... cum credeți c-au votat? Sau, mai corect spus, crezi că au habar pe cine au votat?
Clar analfabeții ar fi primii cărora ar trebui să li se retragă dreptul la vot. Păi la ce să ne pese de părerea lor când ei n-au avut bunul simț să-nvețe măcar să iscălească? Nu mai vorbim de înțelegere cât de cât decentă a politicii sau a modului cum funcționează societatea semi-modernă în care trăim.
Dar dincolo de analfabeți, e suficient să te uiți cum se comportă partidele și politicienii în campanie electorală pe la noi prin țară. Și aici vorbesc de toate partidele.
Ați auzit de vreun partid vorbind în campania electorală despre tăiat taxe? Eu nu. Ați auzit vreun partid în campania electorală adresându-se tinerilor cu propuneri de tipul „scutim tinerii sub X ani de taxe dacă se apucă de-o afacere”? Eu nu. Ați auzit vreun partid de la noi suflând o vorbă despre cum afacerile din România mai trebuiesc lăsate să și respire și că poate e totuși de-a dreptul porcesc să le taxăm cu 80% (cât e nivelul real de taxare în România)?
În schimb, câte partide ați auzit vorbind despre pensionari, asistați sociali, studenții bugetari de la bullshit studies sau angajații din aparatul bugetar? Păi... toate! De ce fac asta? Păi pentru că știu că de la ăia vor primi voturi mai multe. În România singurii oameni care contează cu adevărat în discursul politic sunt bugetarii și pensionarii - atât! Restul? Dă-i în pizda mamii lor! Să muncească și să plătească taxe ca să mai ținem niște paraziți care votează „cum trebuie” - iar dacă nu plătesc taxe îi etichetăm ca „evazioniști” și venim cu propuneri cretine precum trimiterea armatei să colecteze taxele.
Numai că ce să vezi - unii dintre noi chiar ajungem să ne mândrim că suntem evazioniști. Pentru că în momentul în care libertatea devine ilegală, doar infractorii sunt cu adevărat liberi.

Așadar, propunerea mea este un sistem de vot cenzitar modern, bazat pe un singur criteriu: să fii un individ productiv. Se mai poate discuta pe marginea noțiunii de „productiv” și cât de „productiv” e nevoie. Însă pe scurt, eu aș merge în primă fază pe varianta următoare: În ultimele 6 luni să fi produs tu mai mulți bani decât ai primit de la stat.
Sunt mulți care încasează și câte-un ajutor de la stat (indemnizație pe handicapuri imaginare, pensii de urmaș, pensii pe boli imaginare, etc. etc.) dar care produc și ei câte ceva. Modelul pe care-l propun ar rezolva problema atât pe termen scurt cât și pe termen lung - când toate ajutoarele vor fi luate la puricat și redusă drastic risipa de bani publici.
Datorită acestui criteriu, e lesne de înțeles că bugetarii nu vor avea drept de vot. Cum spuneam: conduceți țara ca pe o firmă! Bugetarii ce sunt? Angajații plătitorilor de taxe. Prin urmare, cum să fie angajații egali cu angajatorii? Nu! Lucrezi la stat? Atunci dansezi după cum îți spune angajatorul - adică cei care plătesc taxe.
De asemenea, este lesne de înțeles că o bună parte dintre studenții la buget nu vor avea drept de vot. Spun o bună parte pentru că există studenți la buget care produc în paralel în mediul privat mai mulți bani decât subvenția pe taxa de școlarizare de care beneficiază. Cinste lor! Restul, ar face bine să producă dacă vor să voteze!

Critici

Principala critică pe care o am la modelul pe care-l propun este că nu adresează situația particulară a unei părți dintre pensionari. Mai ales cei foarte bătrâni. Problema cu aceștia e că nu au avut opțiunea să opteze pentru o pensie privată. Prin urmare, nu pot să-i trag la răspundere pentru o alegere pe care nu o puteau face oricât ar fi vrut.
Acest grup este constituit din persoane care s-au născut mai devreme de 1960 (sau poate chiar 1955). Una din soluții ar fi introducerea unei excepții pentru acest grup pentru simplul motiv că acest grup n-avea cum să facă alte alegeri ca să evite pierderea dreptului la vot. Deși aștept și alte soluții din partea cititorilor.
O altă critică pe care o am la acest model este că ar costa un pic implementarea lui - întrucât la fiecare alegeri trebuiesc făcute noi liste electorale bazate pe analiza de productivitate. Deși aș zice că e un cost care merită plătit decât să continuăm pe drumul actual de turnat literalmente tone de bani publici în paraziți sociali care mai apoi se adună și votează cu partidul care să le dea și mai mult și implicit să-i fure pe cei productivi și mai mult.
Suficient cu părțile negative - căci sunt sigur că audiența leftistă se va ocupa de restul.

Ce ar aduce bun?

În primul rând ar elimina grosul de asistați sociali care în prezent reprezintă masa de manevră a partidelor. Aș spune că în principal a PSD - pentru că ei au fost dovediți de mai multe ori că au procedat astfel după model stalinist: „dacă mai vreți ajutoare sociale - marș toți la vot și votați X”. Însă nu e momentul să înjurăm doar PSD-ul și să-i scutim de scuipați pe politrucii care se dau „de dreapta” din PD-L și PNL dar care când au ajuns la putere au luat măsuri socialiste, precum alegerea de-a crește lefurile bugetarilor în loc să scadă din taxe.
În al doilea rând, ar determina pe o parte dintre cei care acum stau cu mâna întinsă să meargă la muncă. Sunt o grămadă de indivizi perfect capabili de muncă ce aleg să stea acasă nu pentru că-și permit (au un venit pasiv dintr-o afacere) ci pentru că statul le dă suficienți bani să stea pe cur în fotoliu și să-njure guvernul că nu-i dă mai mult.
În al treilea rând, ar motiva o mare parte dintre românii care acum nu merg la vot s-o facă întrucât atunci când știu că votanții sunt tot plătitori de taxe ca și mine, e mai probabil ca aceștia să voteze mai responsabil.
Și, nu în ultimul rând, ar pune puterea exact în mâinile celor care oricum țin societatea în spate, dar care acum n-au niciun drept - în mâinile indivizilor productivi.

Cum s-ar putea implementa în România?

În primul rând, trebuie modificată Constituția, în special această porțiune:
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
În opinia mea, acest alineat din Articolul I al Constituției trebuie să arate așa
România este un stat de drept, democratic, cu o economie liberă de piață, în care libertatea individuală, dreptul la proprietate, dreptul de a-și apăra proprietatea prin orice mijloace, libera dezvoltare individuală a personalității umane și dreptatea reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și a idealurilor indivizilor productivi și sunt garantate ca drepturi inalienabile.
În momentul în care acest alineat va suna cam așa, atunci abia vom putea spune că nu mai trăim într-un stat comunist. De asemenea, dacă prin Constituție vorbim de idealurile indivizilor productivi, atunci nu va fi nicio problemă să introducem un sistem de vot cenzitar modern.
Marele avantaj e că acest sistem nu avantajează bogații sau pe cei care produc puțin - ci doar îi avantajează pe cei care produc în detrimentul paraziților sociali. Altfel spus, cel care produce 300 de lei pe lună are drept la vot egal cu cel care produce 500000 de lei pe lună. Astfel, nu numai că evităm colapsarea într-o plutocrație feudală, dar încurajăm și pe alții să intre în rândul indivizilor productivi, astfel crescând competiția și, într-un final, competitivitatea - adică exact ceea ce e nevoie să existe într-o societate capitalistă funcțională.
Mai apoi, pentru ca acest model să fie corect cu toți indivizii productivi, trebuie să dispară din lege limita minimă de vârstă. Atâta timp cât adolescenții de 15 ani pot munci și deci sunt jefuiți de stat taxați, e perfect normal să poată și vota ca orice alt individ productiv.
De asemenea, calculul de venit produs în economia reală se va face după datele de la ANAF. E normal că dacă nu contribui cu impozite, atunci nu ești parte din clubul productivilor. Nu-mi place deloc asta dar, așa cum spuneam și în introducere, e un compromis pe care aș fi dispus să-l accept strângând un pic din dinți. Însă, privind din perspectivă statistă, modelul ăsta ar fi foarte bune că ar scoate la lumină o parte din economia neagră. Iar privind din perspectivă cinică, în felul ăsta garantat în maxim un ciclu electoral taxele o vor lua la modul grav în jos și astfel succesul personal va fi mult mai bine protejat și în sfârșit am începe să ne ocupăm ca țară și cu altceva decât refistribuirea sărăciei, redistribuire cunoscută și sub numele de „socialism”.
Ah... și nu în ultimul rând, dreptul de a fi ales va fi de asemenea supus aceluiași criteriu. Asta înseamnă că o bună parte din actualii politicieni nu s-ar califica - în frunte cu Remus Cernea care are o experiență în câmpul muncii mai mică decât a mea deși are o vârstă aproape dublă.

Alte ramificații

Pe termen mediu, acest sistem ar duce la o scădere drastică a taxelor precum și a cheltuielilor guvernamentale, ar duce la o scădere drastică a împrumuturilor și va încuraja o creștere economică sănătoasă. Spun pe termen mediu pentru că în primă fază cei care s-au obișnuit să stea pe cur acasă și să-i întreținem noi se vor revolta și-și vor cere „drepturile” - iar unora dintre ei chiar n-ai cum să le explici că nu există „dreptul” de a primi bani furați de la cei care-i produc, „dreptul” la o locuință pe banii altora, „dreptul” de a face bullshit studies la facultate pe bani publici, „dreptul” de a merge în stațiune pe bani publici, „dreptul” de a te plimba „gratis” cu transportul în comun pe spinarea celor câțiva care chiar plătesc sau „dreptul” de a nu fi concediat exact atunci când serviciile tale nu mai sunt necesare. N-ai cum să raționezi cu o parte dintre aceștia.
Prin urmare, va trebui negociat cu ei exact cum a făcut-o Margaret Thatcher cu minerii la mijlocul anilor 80.
Pe termen mediu se va ajunge la privatizarea sau externalizarea majorității serviciilor pe care în prezent statul are aproape monopol - cum ar fi educația, transportul feroviar, producția de energie electrică sau sistemul de sănătate.
Pe termen scurt (maxim 8 ani - minim 3), până când primele măsuri sănătoase vor intra în vigoare și economia va începe să se recupereze la modul real și sănătos, acest sistem ar aduce și o serie de alte tulburări sociale. Eu aș argumenta că nivelul acestora nu va fi deloc comparabil cu ce vedem în Grecia. Motivul pentru care cred asta e pentru că mulți greci s-au trezit că de la minim 800 de euro pe lună (timp de 13 luni - chiar 14 unii dintre ei) acum dacă mai prind 200 (timp de 12 luni) - deci o scădere de 75%. La noi însă, cu excepția bugetarilor care vor trebui concediați (adică circa 80% din actualii bugetari), mulți nu vor suferi scăderi drastice și brutale de nivel de trai

Comentarii finale

Nu o să pretind că ce-am scris aici e inatacabil. Dimpotrivă. Sunt convins că modelul poate fi perfecționat.
Însă e timpul să admitem o dată la nivel public ceea ce e mai mult decât evident: Și anume că oamenii nu au fost, nu sunt, nu vor fi și nici nu trebuie să fie vreodată egali.
De asemenea, e timpul ca România să înceteze să mai fie un stat socialist colectivist și valorile fundamentale să fie banii și proprietatea - nu umanismul după model idealisto-irațional și alte vrăjeli. Leftiștii o să-mi vină cu argumentul că oamenii sunt mai importanți decât proprietatea. Nu! Proprietatea e mai importantă decât viața infractorului. Punct!
E timpul ca sărăcia datoartă alegerii voluntare de a nu munci să aibă consecințe reale fatale.
Cel puțin jumătate dintre cei care primesc indemnizație de dizabilitate, indemnizație de hrană și alte ajutoare prin legea 448/2006 (legea persoanelor cu dizabilități), de fapt n-au nici pe dracu și pot munci! E timpul ca cifra de ajutorare a acestora să se transforme în zero.
De asemenea, e timpul ca unele dintre boli să nu mai fie acoperite de legea 448/2006 - cum ar fi, de pildă, virusul HIV. Nu se mai pune problema să iei HIV la dentist sau în spital (deci împotriva voinței și controlul individual). În plus, chiar presupunând că iei, ar trebui să fie responsabilitatea spitalului sau a doctorului/asistentei care se face vinovat - nu a societății ca întreg. Mai multă responsabilitate individuală și mai multă libertate individuală! Pe lângă virusul HIV, o mare parte din afecțiunile trecute ca „nevăzători” ar trebui scoase de pe lista de ajutoare de stat. La segmentul „nevăzători” e o întreagă mafie condusă de Asociația Nevăzătorilor din România. În mare parte ăia nu-s nevăzători - și nici măcar persoane cu probleme cu-adevărat grave de vedere.
La naiba, până și afecțiunea de care sufăr eu (moștenită) e încadrabilă ca grad de dizabilitate.

De asemenea, e timpul să readucem în practică definiția originală a termenilor „ajutor de șomaj” și „concediu de creștere a copilului”. Asta înseamnă zero lei pentru cei care toarnă copii deși n-au lucrat nici măcar o zi și 80% din leafă pentru cei care-au lucrat - oricât ar însemna asta. Nu cum e acum: dacă produci 5000 de lei pe lună sau 9000 - n-are nicio relevanță. Dacă intri în concediu parental statul îți dă înapoi din taxele tale tot 3400 de RON (pentru că ăsta e plafonul maxim). În schimb, dacă produci 200 de lei pe lună sau zero lei pe lună, statul îți dă tot 600 de lei (plafonul minim). Detalii despre legea imbecilă din domeniu - aici. Nu! Eu zic să coborâm pragul minim la zero lei și să abolim pragul maxim. În felul ăsta eliminăm stimulentul pentru cei neproductivi să toarne plozi pentru ajutor social și mărim stimulentul pentru cei productivi să ia o pauză și să crească un copil. Pe termen lung însă, ideal ar fi ca acest concediu de creștere a copilului să nu mai existe - și toată reposnsabilitatea să cadă pe umerii indivizilor ce decid să aibă copii - iar banii economisiți să fie folosiți în noi reduceri de taxe.
În prezent se acordă „ajutor de șomaj” celor care abia au terminat facultatea sau liceul. Ba chiar și celor care au terminat liceul dar n-au fost în stare să ia amărâtul ăla de Bac! Asta trebuie să dispară urgent. Ce-i aia ajutor de șomaj de stat degeaba? Ideal ar fi să nu existe deloc ajutor de șomaj - să fie tot sub responsabilitatea individuală de a economisi. Însă deocamdată ar fi bună și soluția micșorării numărului de beneficiari (începând cu cei care n-au contribuit un cent dar în prezent beneficiază).

De asemenea, trebuie urgent adresată problema găurilor din buget - Oltchim, CFR, Tarom, TVR și altele. Acestea trebuiesc de urgență după caz lichidate sau privatizate. Nicio companie privată nu rezistă atâta vreme cu pierderi atât de mari. Unde mai pui că aceste companii de stat au fost și „iertate” de niște datorii și oricum nu prea le au cu plătitul de taxe. Face cineva asemenea favoruri companiilor private? Nu. Și nici n-ar trebui s-o facă. Și-atunci de ce mă rog astea de stat ar fi mai cu moț?

Consider că aceste probleme vor fi într-o oarecare măsură rezolvate mai repede și mai eficient cu modelul propus. În plus, ar aduce în prim planul politicii românești teme care acum sunt eminamente tabu și care ar însemna sinucidere politică dacă un politician le-ar aminti fie și-n treacăt.

Acestea fiind spuse,
Să curgă înjurăturile!

luni, 21 ianuarie 2013

Proporțiile dezastrului - gândește tu pozitiv! Eu nu pot

În urmă cu vreo lună, o bugetară de 40 și ceva de ani îmi zicea mie că am dreptate în majoritatea lucrurilor pe care le spun și că-mi respectă inteligența însă mă sfătuia să gândesc mai pozitiv.
Răspunsul meu - și anume că gândirea pozitivă este pentru naivi și neinformați, iar eu nu-s nici naiv și nici neinformat - nu prea i-a plăcut. Însă a trecut peste. Sau mă rog... așa a dat impresia. Recunosc că-mi pasă puțin spre deloc până la urmă.
Discuția avea în loc în contextul cheltuielilor uriașe generate de sistemul educațional de pe la noi - cheltuieli care nu mai sunt de mult justificate prin rezultatele în lumea reală ale elevilor.
Practic, crunta majoritate a absolvenților de liceu de astăzi sunt, ca nivel de pregătire pentru lumea reală, mult sub nivelul unui absolvent de 10 clase din 1985. Nu mai vorbim de proaspeții pensionați - care-s de 1000000 de ori mai bine pregătiți decât or să fie majoritatea generației '88-'95 în 10 vieți.
În instituțiile statului, alea care încă mai merg, indiferent de activitate, steagul mai este anemic ținut sus de cei câțiva oameni bine pregătiți care cumva au reușit să evite epurările politice din ultimii ani, epurări care au loc la absolut fiecare schimbare de guvern.
La privat, literalmente ORICE angajator îți poate spune că pur și simplu nu găsește forță de muncă. Mai nou și forța de muncă necalificată e din ce în ce mai greu de găsit. Sigur, o parte din problemă o reprezintă statul asistențial și mentalitatea de asistat social perpetuată de acesta, mentalitate tradusă în eterna replică: „Decât să lucrez pe 450 de lei/lună 4 ore pe zi, mai bine stau acasă pe legea venitului minim garantat și mai dau zăpada ocazional câteva zile pe an și iau 350-400 de lei/lună”.
Însă statul asistențial nu e singura problemă. O altă problemă o reprezintă simplul fapt că școala e pur și simplu degeaba. Și e pe cale să devină și mai degeaba.
În urmă cu câteva zile, tovarășa ministresă Ecaterina Andronescu a anunțat că liceele care au produs hoarde analfabeți nu vor păți nimic. Și sunt SUTE de astfel de licee. Verificați link-ul că vă oferă o listă uriașă cu licee care au avut o promovabilitate sub 15%. Asta înseamnă că aproximativ un elev din 7 a trecut bacul. Și asta în cazul fericit. Spre capătul listei sunt câteva zeci de licee unde promovabilitatea este între 0,43% și 1,03% sau pur și simplu 0,00% - adică ZERO ABSOLUT.
Cu-alte cuvinte, există sute de mii de elevi în care noi cu toții am băgat literalmente tone de bani și care nu pot identifica România pe hartă, nu pot construi un enunț în care să utilizeze cuvântul „glas” (asta a fost în subiectul de la limba română din 2012), nu sunt în stare să facă un calcul elementar (nu mai vorbim de integrale, limite de funcții și alte „aberații” de-astea pentru „fraieri”) și ai toate șansele să primești ca răspuns „Ăsta la ce echipă juca?” dacă-i întrebi cine-a fost Ștefan cel Mare, Victor Babeș, Cuza sau Burebista.
Vi se pare că exagerez? Vă recomand o raită pe TPU.ro! Și nu glumesc! Site-ul ăla are peste jumătate de milion de utilizatori (552676, mai exact) din care minim 400 de mii sunt din generația 88-2000 - adică au între 13 și 25 de ani. Având un număr atât de mare de utilizatori, este foarte reprezentativ pentru societatea românească actuală. Cele mai populare categorii sunt „Adolescenți”, „Jocuri PC/online”, „Dragoste și sex”, „Conversații” și „Beauty and Fashion”.
Văicărelile de tipul „Ce jegoși sunt mami și tati că nu vor să-mi ia telefon de 25 de milioane!” sunt mai mult decât des întâlnite pe-acolo. Iar dacă le spui „păi ia-ți un job pe vară, strânge banul și pe-urmă cumpărăți-l tu - să vedem dacă mai ești dispus să-ți arunci munca pe două-trei-patru luni pe-un gadget inutil care-ți poate fi furat peste trei zile” - vin și miaună că ești al dracu'! De fapt, când am citat din văicărelile lor am greșit - pentru c-am scris corect. De regulă văicărelile apar în formatul „taik-miu e bulanghiu k mia zis k numi ia un telefon asha de skump k numi trb iar maikmea a zis kas lucruri mai importante de rezolvat dekt telefonul meu. ai mei is nebuni sh nu intzeleg k mie kiar imi trb sh eu zik k merit k doar am numa 9 sh 10 la shkoala”.
Ăștia-s genul de tupeiști cărora-ți vine să le arzi una după cap de câte ori deschid gura!

Marea problemă e că acești indivizi nu sunt lăsați să se descurce și lăsați să moară de foame la propriu atunci când nu se descurcă. Nu! Acești indivizi devin dup-aia șomeri cu acte!
Poate nu știați - dar orice absolvent de liceu e eligibil pentru ajutor de șomaj. La fel și orice absolvent de facultate d-asta inutilă (SNSPA, Studii Europene, Studii Americane, FSEGA, FEEAA, PR, Relații Internaționale, Administrație Publică, etc. etc. etc.). E cea mai mare cretinitate! Le dai ajutor de șomaj celor care n-au lucrat o secundă în economia reală.
Pe vremuri, șomajul însemna un ajutor modest pe care-l primeai din banii pe care i-ai plătit în CAS și alte taxe cât ai fost angajat pentru ca tu să supraviețuiești până îți găsești din nou de lucru. În prezent însă, ajutorul de șomaj e pentru toată lumea.
Tot pe vremuri, „concediul de creștere a copilului” însemna în principiu niște bani pe care îi primeai din banii pe care i-ai plătit în taxe cât ai fost angajat(ă) pentru a-ți putea permite să stai acasă și să-ți crești copilul până la o vârstă la care putea fi lăsat cu altcineva (bunici, bone, etc.). Căci de-aia se și cheamă „concediu”. Concediul este intervalul de timp determinat în care salariații sunt scutiți legal de a veni la muncă primind însă compensația bănească cuvenită. Așa scrie-n Dex.
În prezent însă, „concediul” de creștere a copilului e pentru toată lumea care toarnă plozi - indiferent dacă au lucrat vreodată în viața lor sau nu. Păi stai așa prietene, dar de când și până când suntem obligați noi toți să-ți creștem plozii pe care i-ai turnat în mod iresponsabil?
Altfel spus, am ajuns să le plătim analfabeților și „concediu” la stat degeaba.

Cititorii de pe-aici cunosc foarte bine lucrurile astea. Nu vă spun lucruri noi și nici n-am descoperit eu apa caldă.
Ce e trist însă e tocmai faptul că unii încă mai sunt atât de naivi și vin și-ți spun c-o privire din aia de bovină că „stai calm, că lucrurile se vor rezolva, nu mai fi așa negativist”.

În urmă cu 4 ani și ceva scriam așa:
Pe la colţuri toţi sunt nemulţumiţi şi au câte ceva de comentat dar când îi pui să semneze o hârtie într-un demers în acest sens totul se rupe. "Vai, dar să mă pun rău cu Părintele" (aceeaşi problemă şi dacă este vorba despre primar,profesor, director, şef... etc).
Și o lună mai târziu mai adăugam:
Cu cât timp rămânem mai mult ancoraţi în trecut, acu atât avem mai multe şanse să ajungem o ţară de cretinoizi conduşi de nişte unii "cu burţile mari". [...]
Se tot vorbeşte despre mărirea salariilor profesorilor. Foarte bine! Să le mărească! Cu 100%, de ce nu? Dar nu se pune, din păcate, problema şi câţi dintre ei merită această mărire?
Bun, am înţeles, dacă-i dă afară rămân elevii fără profesori. Probabil că dacă s-ar renunţa la nepotisme (ce pretenţii mai am şi eu !) şi s-a înnăspri condiţiile de admitere în învăţământ, situaţia s-ar reglementa, dar din păcate nu în 4 ani... ci în minim 7 !
Guvernele vin şi pleacă dar problemele par să rămână veşnic aceleaşi, ba chiar mai apăsătoare de la un an la altul.[...]
Au dreptate profesorii care pregătesc olimpici şi de pe mâna cărora au ieşit oameni de mare valoare să ceară salarii mai mari. Dar e corect ca această mărire să se aplice şi profesorilor care îşi desfăşoară orele pe sistemul "las-o bă că merge-aşa" ?
Interesul pentru şcoală al tinerilor a scăzut. E drept. Dar o dată cu el a scăzut şi interesul multor profesori. Societatea competitivă în care ne-a aruncat "alipirea" de Statele Unite ale Europei ne-a făcut să realizăm că nu toate ne sunt necesare. Acum, pentru că tot a venit o criză, oamenii crescuţi cu mentalitatea că "orice lucru în plus pe care-l poţi învăţa e bine de ştiut" au ajuns să facă diferenţa.
Astfel de oameni erau crescuţi odinioară.[...] Viitorul NU sună bine.
Şi atenţie! Ăstea-s rânduri pe care le-am scris când nivelul meu de înțelegere a lucrurilor era mai scăzut decât este în prezent. De unde cheful de citat din articole pe care le-am scris acum 4 ani? Păi e simplu - acum 4 ani încă mai gândeam pozitiv și cele mai pesimiste predicții ale mele s-au dovedit a fi muuult prea optimiste în comparație cu ce s-a-ntâmplat în realitate.
Uite, de pildă în urmă cu 4 ani fără 4 zile eram încă optimist că scrisul complet agramat n-o să ajungă un fenomen generalizat și după ce mă oripilam că ajunsesem să nu înțeleg nimic din ce era scris pe unele forumuri (deși era în limba română!) încheiam cu „Eu încă mai sper că nu se va ajunge acolo însă exemplele din ce în ce mai multe din juru-mi par să mă facă să nu mai fiu aşa sigur. Dar să mai sperăm totuşi.”.

Însă mi-a trecut!

Gata! No more Mr. Nice Guy, acum ar zice americanul.
N-am cum să gândesc pozitiv când sunt obligat sub amenințarea răpirii și sechestrării (redenumite generic „arestare” atunci când le comite Statul) să plătesc pentru niște lepre. N-am cum să gândesc pozitiv când văd că oamenii de care-mi pasă, adică cei productivi, pleacă acasă fără 42% din ceea ce produc, iar acel procent se duce direct în întreținerea oamenilor de care nu-mi pasă.
N-am cum să gândesc pozitiv când văd cum sunt creați pe banii mei sute de mii de analfabeți și cei vinovați de asta nu primesc nici măcar un șut în cur și o concediere - ba încă mai sunt și mângâiați pe cap, în loc să fie călcați pe același cap.
Chiar nu pot să gândesc pozitiv când văd cât de mulți pun botul la toate minciunile sfruntate și-i văd cum refuză in corpore să se documenteze - dar se dau mari raționali.
Ar fi chiar o dovadă de cretinism cras din partea mea să gândesc pozitiv când simpla scriere corectă în limba maternă a ajuns să fie o raritate.

Da, sunt un porc insensibil! Însă, spre deosebire de alți porci insensibili, eu măcar nu-s ipocrit. Eu chiar recunosc că nu dau doi bani pe o mare parte din populație pentru că pur și simplu nu merită!
De ce să-mi pese de toți cretinii care au senzația că lumea se-nvârte-n jurul lor și în momentul în care îi pui la muncă îți zic că ești fascist?
De ce să-mi pese de niște oameni care refuză sistematic să se ajute pe ei înșiși și de niște oameni care chiar se mândresc că ei nu iau viața prea în serios? De ce?

Firmele private străine au ajuns să dea teste de limbă română. Pe bune! Nu-i o glumă! Străinii au ajuns să testeze românii la limba română. Și românii pică testele! Păi și voi vreți locuri de muncă bine plătite? Păi pe ce? Am citit și corectat cu mânuța mea câteva zeci de articole care erau scrise de-o profesoară de română! Și voi îmi spuneți că trebuie să crească lefurile profesorilor? Nici gând! Dimpotrivă! Sunt prea mari cum sunt acum! Muuuult prea mari!
Cel puțin o dată la două zile dau, într-o formă sau alta, de oameni care vin și-mi vorbesc mie despre domeniul meu de activitate deși ei n-au lucrat nici măcar o zi în niciun domeniu, nu știu câte urechi au în cap și sunt într-o formă sau alta dependenți de banii plătitorilor de taxe - dar se ofensează când îi trimit în paștele mamii lor și le recomand întâi să lucreze măcar jumătate cât am lucrat eu și pe-urmă să-și dea cu părerea.

Insist foarte mult pe generația 88-2000 din simplul motiv că asta e generația cea mai importantă. Celelalte generații, în special cele de dinainte de 1950, vor muri curând. Nici generația anilor 60 n-o s-o mai ducă foarte mult. Însă ce vine din urmă e un dezastru total.
Economia are nevoie de disciplină și competență - or ăstora le lipsesc într-o mare măsură ambele calități.

Așadar, gândiți voi pozitiv, dacă mai puteți. Oricum peste 5 ani nivelul de trai prin toată Europa va scădea drastic căci crizele economice au darul de-a-i readuce ușor-ușor cu picioarele pe pământ pe toți. Și oricât de mult ar vrea leftiștii sau statele socialiste din Europa, nu poți păcăli realitatea economică prin inflație la nesfârșit. Mai devreme sau mai târziu te-ajunge din urmă! Oh... și Europa va fi la modul grav ajunsă din urmă de tâmpeniile pe care le-a făcut de la crearea monedei Euro încoace!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect!

joi, 17 ianuarie 2013

Nici cârpele socialiste nu-și mai știu ideologia

A început să mi se cam acrească grav de repetarea ad nauseam a cretinismul potrivit căruia „național socialismul” este de dreapta. Mai las-o-n mizda pă-sii de treabă! Nici măcar să remarcați cuvântul „socialism” din „național-socialism” nu mai sunteți în stare?
De la ce mi s-a luat? Ah, păi de la așa-zisul „scandal de rasism” din Timișoara.
Pe 11 ianuarie, fosta portavoce băsistă hotnews.ro titra: Timișoara: Dosar penal pentru rasism, după ce o grupare naționalistă a anunțat că recompensează femeile rome care se sterilizează. În mod normal, încă din titlu îţi dai seama că-i ceva putred în Danemarca în toată tărășenia.
Dar să citim din articol:
Pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara a fost constituita, vineri, o cauza penala in care se efectueaza cercetari cu privire la savarsirea infractiunii ce incrimineaza fapta de "promovare a ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, savarsita prin orice mijloace, in public". Dosarul a fost deshis dupa ce o grupare nationalista din Timisoara a anuntat ca va oferi o recompensa de 300 de lei oricarei femei rome care se sterilizeaza.
Și, așa-zisa mișcare naționalistă mai zice pe propriul site următoarele:

Daca nu-si pot educa progeniturile pentru a nu mai fi o povara a societatii romanesti, noi le oferim GARANTAT 300 de lei pentru operatia de sterilizare voluntara efectuata in anul 2013
Păi întrebarea mea sinceră este: Așa, și? De când și până când este ilegal să plătești pe cineva să se sterilizeze?!
Ilegal și inuman e ce-au făcut ăia în Uzbekistan unde statul a dat ordin să se ia țigănci cu japca, să se anestezieze total și să fie sterilizate - fie că vor, fie că nu vor. Aia e antiuman!
Însă să-ți dau bani să te sterilizezi nu e antiuman. E o propunere de afaceri. Poți alege să vrei, sau poți alege să nu vrei. Legal vorbind, dacă statul nu demonstrează că au constrâns pe cineva, le-o poate lua în mână ăstora căci pur și simplu n-are ce le face.
Însă un pic mai jos în același articol aflăm exact despre ce-i vorba:

Conform Ordonantei 137/ 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, autorii mesajului pot fi amendati de catre CNCD cu pana la 8.000 de lei, a mai spus Csaba Ferenc Asztalos.
Presedintele CNCD a mai aratat ca daca se adreseaza instantei, ONG-urile care au denuntat aceasta initiativa pot solicita si plata unor despagubiri morale, in calitate de reprezentanti ai comunitatii la care se face referire.[...]
Totodata, organizatiile Romani Criss si MCA Romania au anuntat ca vor sesiza Parchetul cu privire la aceasta initiativa de sustinere a sterilizarii femeilor.
Altfel spus, e vorba despre un scandal creat ca gunoaiele organizaționale precum Țigani Chiș să mai sugă niște bani pentru faptul că clipesc frumos și taie frunze la câini pe bani în principal publici. Atât! Nu-i vorba de niciun rasism și de nicio grijă sportiă din partea „autorităților competente”. E doar vorba de supt niște bani în plus în perioada asta când statul social, sub greaua povară a grevei fiscale din ce în ce mai accentuate, nu prea mai are bani de pomeni.
Pe 15 ianuarie, același ziar, publică un nou articol în care de data asta ne arată și care-i agenda politică din spatele acestui scandal și titrează așa: Cine este gruparea naționalistă din Timișoara care a cerut sterilizarea țigăncilor.
Și începe articolul să povestească cum îs ăia fasciști, cum își zic ei „naționaliștii heil hitler” sau ceva de genul ăsta, cum au publicat ei prin ceva fițuici de șters la cur pe care nu le citește nimeni de prin Germania sau Serbia (lol!) și alte mizilicuri de doi lei. Apoi continuă autorul articolului care nu-și declină numele (i-o fi și lui rușine de ce nutreț a scris?) și povestește cu patos de parc-ar fi descoperit apa caldă că marșul împotriva mafiei imobiliare al Noii Drepte din Timișoara nu e „nimic altceva decît o formă codificată de anti-ţiganism”. Ei așa! Să mori tu? Zău că nu mi-aș fi dat seama.
Mie nu-mi plac ăștia de la Noua Labă pentru că o ard religioso-irațional prea grav și în cantități industriale. Vidanje pline cu bullshit nu pot suporta. Însă, strict punctual pe tema asta, oricine a locuit, locuiește sau cunoaște cât de cât Timișoara, e la curent cu faptul că o parte dintre clădirile istorice ale orașului au fost acaparate cu forța de către țigani - țigani care ulterior nu le-au întreținut (așa cum scrie legea) ci mai degrabă le-au distrus, făcând centrul orașului s-arate mai degrabă ca un căcat cu moloz deasupra în loc de centru vechi al unui fost mare centru economic și cultural al zonei.
Faptul că Noua Labă a protestat împotriva acestei situații în primul rând ilegale e de bun augur - indiferent de motivele pentru care au făcut-o. Tot ilegală rămâne fapta și dac-o comit niște țigani cu bani! Dar asta nu par să înțeleagă cei de la Țigani Chiș și alți tăietori de frunze la câini din aceeași tagmă.
Însă, lăsând la o parte Noua Dreaptă, articolul al doilea îi numește chiar din subtitlu pe ăștia cu descrierea „grupare extremistă de dreapta”. Hmm... i-auzi, ce chestie! Având asta în minte, articolul devine extrem de scârbos în momentul în care ajung să descrie activitatea și poziția ideologică detaliată a grupului în cauză.
Și zice-așa:
În principiu, Naţionaliştii Autonomi români luptă prioritar pentru „rezolvarea problemei ţigăneşti”, pentru unificarea necondiţionată cu Republica Moldova (chipurile după modelul german!), pentru „conservarea genotipului rasial” moştenit de la strămoşi, pentru interzicerea totală a avorturilor, pentru „eliminarea capitalismului (...) şi înlocuirea acestuia prin naţionalsocialism (comunitatea poporului)”, pentru desfiinţarea „bazelor militare americane pe teritoriul românesc”, luptă contra multiculturalismului, „împotriva globalizării şi terorismului americano-israelian”, împotriva Uniunii Europene, împotriva homosexualilor
Halt! Achtung! Ce mă?! „eliminarea capitalismului și înlocuirea acestuia prin național-socialism”?!?!
Și ziceați că ăștia-s „de dreapta”? Hai să moară proverbiala mă-ta! Ăștia-s de dreapta cam cum sunt eu Stalin.
Să spui că o mișcare care cere eliminarea capitalismului e de dreapta e ca și cum ai spune că Margaret Thatcher era o cârpă socialistă care abia aștepta să facă naționalizări! Exact! E pur și simplu o minciună!
La „nume autor” ni se spune „RFI” - adicătelea Radio France International - oficios de propagandă leftistă cam... dintotdeauna. Bine, bine, ziar leftist, ziar leftist. Dar nici măcar propria ideologie nu v-o mai știți? Sau v-ați prins și voi că militarea pentru eliminarea capitalismului e cam de mare porc și-ați decis să faceți ce știți voi mai bine - să aruncați în curul dreptei?! E greu de spus care dintre cele două variante întrucât e suficient să te chinui două minute și găsești minim 100 de leftiști care nu-și cunosc nici măcar propria ideologie iar aruncarea în curul dreptei pentru propriile nasoale e un sport vechi practicat de leftiști.
Un leftist chiar încerca să mă convingă că nasoalele și falimentul din URSS au survenit din cauză că URSS-ul era un sistem capitalist. De-aia am și decis să calc pe cap orice leftist și să închei orice dezbatere. Oamenii ăștia sunt pur și simplu cretini.
Mai apoi, dacă tot îs ăștia așa de „de dreapta”, poate-și amintește cineva sub care regim a fost interzis avortul și sub care regim se făcea pârnaie pentru homosexualitate în România. Să fie oare... regimul comunist?! Adică de stânga?! Nu,... n-are cum pentru că Ceaușescu era de dreapta, nu?!

Și mai amuzanți acești pulifrici care nu știu câte urechi au în cap, dar ei îs „de dreapta” devin în penultimul paragraf al articolului care zice-așa:
Într-un lung articol publicat în revista colegilor lor germani, „Schwarze Fahne” (Steagul negru), ei prezintă pe larg mişcarea legionară, identificîndu-se cu principiile promovate de adepţii lui Codreanu: antisemitism, anticomunism, combaterea politicianismului şi crearea omului nou.
Aoleu! Păi nu erau sovieticii mă trăi-v-ar familia voastră de cârpe socialiste cu „crearea omului nou” în gură toată ziua?! Nu-s oare tot cârpele socialiste recent mutate de la Moscova la Bruxelles cu crearea omului nou (de data asta „european” și nu „sovietic”) toată ziua în gură?
Asta, desigur, dacă nu cumva va veni vreun leftist și de data asta să-mi spună că de fapt Jose Manuel Durao Barroso nu e un comunist jegos și că filmările cu el arzând-o Maoist sunt o conspirație sau ceva similar. Îi cred în stare. Dacă e ceva ce-am învățat în ultima vreme - e să nu mă îndoiesc niciodată de capacitățile stângiștilor de-a vomita noi cretinisme.

Să ne-nțelegem: băieții ăștia de la NAT88 sau cum mama naibii i-o chema sunt din punct de vedere economic de stânga la modul grav. Hitler era mult mai liberal decât ăștia. Hitler n-a vrut abolirea capitalismului sau a proprietății private. El vroia doar control mai bun al statului asupra privatului de câte ori statul considera necesar.
Însă, per total, ideologia ăstora e un borș de socio-conservatorism, comunism, bigotism și mult-mult cretinism - pentru că trebuie să fii cel puțin cretin să vrei „unirea necondiționată cu Moldova” coroborată cu abolirea capitalismului. Păi cine mai crează avuția și bunăstarea necesară integrării economice a Moldovei mă copii dacă aboliți capitalismul și anexați o țară care-i cu vreo 100 de ani în urma României economic vorbind?! Aveți senzația că socialismul crează avuție?! Socialismul redistribuie sărăcia, atâta tot. După modelul vostru, transformați Banatul și Ardealul - singurele zone în care încă se mai produce câte ceva, în Republici Moldova. Atât! O ardeți cu „modelul Germaniei” dar uitați că Germania încă n-a integrat economic complet fosta Germanie de Est în ciuda eforturilor susținute și rezultatele de până acum sunt totuși rodul capitalismului și a investițiilor - nu rodul socialismului.

Întrebare: Mai există vreun ziar de limbă română - fie el și unul de propagandă - dar care să-și cunoască propria ideologie, să fie consecvent logic cu propriile poziții și care să-și facă naibii temele înainte să publice cretinisme?

Acestea fiind spuse și întrebate,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Originile corectitudinii politice

Aceasta este o adaptare a unui discurs ținut în mai multe universități americane la începutul deceniului trecut.

De unde vin toate aceste lucruri de care tot auzim în ultima vreme – feminismul pentru victime profesioniste, mişcările LGBTQI cu cereri aberante, statisticile inventate, istoria rescrisă, minciunile, revendicările iraționale şi restul? Pentru prima dată în istorie, americanii (și românii pentru a doua oară doar în ultimul secol) au motive să se teamă vizavi de ceea ce spun, de ceea ce scriu şi de ceea ce gândesc. Trebuie să le fie teamă că ar putea folosi cuvântul greşit, că un cuvânt ar putea fi denunţat ca fiind ofensator, insensibil sau rasist, sexist sau homofob.
Am văzut asta în alte ţări, mai ales în cest secol, în care acesta a fost cazul. Şi noi, americanii, le-am privit întotdeauna cu un amestec de milă, şi ca să fim sinceri, cu amuzament, deoarece ni se părea atât de straniu ca oamenii să lase o situaţie să se dezvolte până la punctul în care să le fie teamă de cuvintele pe care le folosesc. Dar acum avem această situaţie la noi în țară (și-n toată Europa subjugată UE). O avem în primul rând în campusurile universitare, dar se întinde în întreaga societate. De unde vine? Ce este?
O numim „Corectitudine Politică”. Numele a apărut oarecum din glumă, luată ad-literam, într-o carte de benzi desenate, şi încă ne gândim la acest nume și concept doar pe jumătate în mod serios. De fapt, este mortal de serios. Este marea boală a secolului acestuia, boala care a ucis zeci de milioane de oameni în Europa, Rusia, China şi în întreaga lume. Este boala ideologiei. Corectitudinea politică nu este amuzantă. Corectitudinea politică este mortal de serioasă.
Dacă o privim în mod analitic, dacă o privim istoric, aflăm repede ce este de fapt. Corectitudinea Politică este Marxism cultural. Este marxism tradus din termeni economici în termeni culturali. Este un efort ce datează nu din anii 1960 şi hipioţii cu mişcarea pentru pace, ci încă din primul război mondial. Dacă comparăm principiile de bază ale corectitudinii politice cu marxismul clasic, paralelele sunt foarte evidente.
În primul rând, amândouă sunt ideologii totalitare, Natura totalitară a corectitudinii politice nu este dezvăluită nicăieri mai clar ca în campusurile universitare, multe dintre ele fiind în acest moment nişte Nord Coree în miniatură unde studentul sau membrul facultăţii care îndrăzneşte să încalce oricare dintre liniile trasate de feminism, de activiştii pentru drepturile homosexualilor, de grupurile locale de negri sau hispanici sau oricare dintre „victimele” sanctificate în jurul cărora se învârte corectitudinea politică, se va găsi repede având probleme juridice. În cadrul micului sistem legal al universității, aceştia riscă acuzaţii formale – unii sunt supuşi procedurilor camerei stelare – şi pedepse. Aceasta este o ocheadă în viitorul pe care corectitudinea politică îl plănuieşte pentru întreaga lume care se lasă păcălită. 
Într-adevăr, toate ideologiile sunt totalitare deoarece esenţa unei ideologii este să ia o parte de filozofie şi să afirme pe baza ei că anumite lucruri trebuie că sunt adevărate – cum ar fi că întreaga istorie a culturii noastre este istoria oprimării femeilor. Din moment ce realitatea contrazice asta, realitatea trebuie să fie interzisă. Trebuie să fie interzisă recunoaşterea realităţii istoriei noastre. Oamenii trebuie să fie forţaţi să trăiască o minciună şi din moment ce oamenii au o reticenţă naturală faţă de traiul în minciună, în mod natural îşi folosesc urechile şi ochii să privească afară şi să spună „Stai puţin. Asta nu este adevărat. Pot să văd că nu este adevărat.”, puterea statului trebuie să fie pusă în spatele cererii de a trăi o minciună. De aceea ideologia creează invariabil un stat totalitar.
În al doilea rând, marxismul cultural al corectitudinii politice, la fel ca şi marxismul economic, are un mod de a explica istoria bazat pe un singur factor. Marxismul economic spune că toată istoria este determinată de dreptul de proprietate asupra mijloacelor de producţie. Marxismul cultural sau corectitudinea politică spune că toată istoria este determinată de putere, de către care grupuri definite în termeni de rasă, sex etc., au putere asupra căror altor grupuri. Nimic altceva nu mai contează. Toată literatura este despre asta. Totul din trecut este despre acel lucru.
În al treilea rând, aşa cum în marxismul economic clasic, anumite grupuri, de exemplu muncitorii şi ţăranii, sunt a priori buni, şi alte grupuri, de pildă burghezii şi proprietarii de capital sunt răi, în marxismul cultural al corectitudinii politice anumite grupuri – femeile feministe (doar femeile feministe, femeile non-feministe sunt decretate ca inexistente), negrii, hispanicii, homosexualii – sunt stabilite ca fiind „victime” şi astfel, în mod automat, bune, indiferent de ceea ce ar face oricare din ele. În mod similar, bărbaţii albi sunt clasificaţi automat ca fiind răi, devenind astfel echivalentul burgheziei din marxismul economic.
În al patrulea rând, atât marxismul economic cât şi cel cultural se bazează pe expropriere. Când marxiştii clasici, comuniştii, au preluat o ţară cum ar fi Rusia, au expropriat burghezii, le-au luat proprietăţile. În mod similar, când marxiştii culturali preiau campusurile universitare, ei expropriază prin lucruri cum ar fi cotele de la admitere. Când unui student alb cu calificări superioare i se respinge cererea de admitere la un colegiu n favoarea unui negru sau hispanic care nu este la fel de calificat, studentul alb este expropriat. Şi într-adevăr, discriminarea pozitivă, în toată societatea de astăzi, este un sistem de expropriere. Companiile deţinute de albi nu primesc un contract deoarece contractul este rezervat pentru o companie deţinută  de, să spunem, hispanici sau femei. Deci exproprierea este o unealtă principală pentru ambele forme de marxism.
În cele din urmă, ambele au o metodă de analiză care dă în mod automat răspunsurile pe care le doresc. Pentru marxistul clasic, este economia marxistă. Pentru marxistul cultural este deconstrucţia. Deconstrucţia ia în esenţă orice text, îi înlătură toată semnificaţia şi reintroduce orice sens se doreşte. Astfel descoperim de exemplu că toată opera lui Shakespeare este despre oprimarea femeilor, sau că biblia este de fapt despre rasă şi gen. Toate aceste texte devin pur şi simplu furaje pentru moară, ce demonstrează că „toată istoria este despre care grupuri au putere asupra căror grupuri”. Paralelele sunt foarte evidente între marxismul clasic cu care suntem familiarizaţi din vechea şi dulcea Uniune Sovietică şi marxismul cultural pe care îl vedem astăzi sub forma corectitudinii politice.
Dar paralelele nu sunt accidentale. Paralelele nu au apărut din neant. Esenţa problemei este că această „corectitudine” politică are o istorie, o istorie care este mult mai lungă decât bănuiesc mulţi oameni care nu e prea cunoscută în afara unui mic grup de academicieni care au studiat acest lucru. Şi istoria sa merge departe, cum am spus, până la cel de al doilea război mondial, la fel cum o fac şi multe dintre patologiile care astăzi ne trag în jos societatea şi chiar cultura.
Teoria marxistă spune că atunci când va veni războiul general în Europa (aşa cum a venit în Europa în 1914), clasa muncitoare din întreaga Europă se va răscula şi va da jos guvernele - guvernele burgheze – deoarece muncitorii aveau mai multe în comun unii cu alţii chiar dincolo de frontierele naţionale decât aveau în comun cu burghezii şi cu clasa conducătoare din propria lor ţară. 1914 a sosit şi nu s-a întâmplat. În toată Europa, muncitorii s-au adunat în jurul steagurilor lor şi au marşat fericiţi să se lupte unii cu alţii. Kaizerul a dat mâna cu liderii Partidului Social Democrat Marxist din Germania şi a spus că acum nu mai există partide ci doar germani. Şi asta s-a întâmplat în fiecare ţară din Europa. Deci ceva era greşit.
Marxiştii au ştiut prin definiţie că nu putea fi vorba de teorie. În 1917 au primit în sfârşit un puci marxist în Rusia şi părea că teoria funcţionează, dar a stagnat din nou. Nu s-a extins, şi când s-au făcut eforturi să se întindă imediat după război, cu revolta Spartachistă din Berlin, cu guvernul Bela Kun din Ungaria sau cu Munchenul Sovietic, muncitorii nu i-au susţinut.
Aşa că marxiştii aveau o problemă şi doi teoreticieni marxişti s-au apucat să o rezolve: Antonio Gramsci în Italia şi Gyorgy Lukacs în Ungaria. Gramsci a spus că muncitorii nu îşi vor vedea niciodată interesele de clasă, aşa cum sunt ele definite de marxism, până nu vor fi eliberaţi de cultura occidentală şi în mod special de religia creştină – că sunt orbiţi de cultură şi religie în faţa adevăratelor lor interese de clasă (nu vă sună cunoscut?). Lukacs, care era considerat cel mai strălucit teoretician marxist de la Marx însuşi încoace, a spus în 1919, „Cine ne va salva de civilizaţia occidentală?” El a teoretizat de asemenea că cel mai mare obstacol în crearea paradisului marxist este cultura: civilizaţia occidentală însăşi.
Lukacs primeşte şansa să îşi pună ideile în practică, deoarece când guvernul bolşevic Bela Kun se stabileşte în Ungaria n 1919, el devine comisar adjunct al culturii şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să introducă educaţia sexuală în şcolile maghiare. Asta a asigurat că muncitorii nu vor susţine guvernul Bela Kun deoarece poporul maghiar a privit îngrozit această mişcare, atât muncitorii cât şi restul populaţiei. Dar el deja făcuse conexiunea care ne surprinde şi astăzi pe mulţi dintre noi, pe care am considera-o „cel mai recent lucru”.
În 1923 în Germania, se înfiinţează un grup de gândire (think-tank) care preia rolul de a traduce marxismul din termeni economici în termeni culturali, care creează corectitudinea politică aşa cum o ştim noi astăzi, şi, în esență, până la finele anilor ‘30 a creat bazele pentru aceasta. Acest lucru provine de la faptul că extrem de bogatul tânăr fiu al unui milionar negustor german pe nume Felix Weil a devenit marxist şi avea mulţi bani de cheltuit. El este deranjat de diviziunile dintre marxişti aşa că sponsorizează ceva pe nume Prima Săptămână Marxistă de Muncă unde îl aduce împreună timp de o săptămână pe Lukacs şi pe mulţi dintre gânditorii germani cheie pentru a lucra la diferenţele din cadrul marxismului.
Şi el spune, „Avem nevoie de un grup de gândire”. Washingtonul este plin de grupuri ide gândire şi le considerăm ca fiind foarte moderne. De fapt ele au luat fiinţă destul de demult. El dotează un institut asociat cu Universitatea din Frankfurt, înfiinţat în 1923, care avea ca scop originar să fie cunoscut ca Institutul pentru Marxism. Dar oamenii din spatele lui au decis la început că nu era în avantajul lor să fie identificaţi pe faţă ca fiind marxişti. Ultimul lucru dorit de corectitudinea politică este ca oamenii să îşi dea seama că este o formă de marxism. Aşa că au decis în schimb să îl numească Institutul de Cercetare Socială (Institut für Sozialforschung).
Weil îşi face bine cunoscute scopurile. În 1971 i-a scris lui Martin Jay, autorul unei cărţi principiale despre Şcoala din Frankfurt, cum curând a devenit în mod neoficial cunoscut Institutul pentru Cercetare Socială şi i-a spus, „Am vrut ca institutul să devină cunoscut, poate faimos, pentru contribuţia sa la marxism”. A avut succes. Primul director al institutului, Carl Grunberg, un economist austriac, a concluzionat în adresa de deschidere, conform lui Martin Jay, „declarându-şi în mod clar loialitatea faţă de marxism ca metodologie ştiinţifică”. Marxismul, a spus el, are să fie principiul dominant la institut, iar acest lucru nu s-a schimbat niciodată.  Munca iniţială de la institut era destul de convenţională, dar în 1930 a căpătat un nou director pe nume Max Horkheimer, şi vederile lui Horkheimer erau foarte diferite. El era un renegat marxist. Oamenii care crează şi formează Şcoala de la Frankfurt sunt marxişti renegaţi. Sunt încă foarte marxişti în gândire dar sunt efectiv scoşi din partid. Moscova se uita la ceea ce făceau ei şi spunea „Hei, aia nu suntem noi, şi noi nu vom susține așa ceva”.
Erezia iniţială a lui Horkheimer este că era foarte interesat de Freud, iar cheia translaţiei marxismului din termeni economici în termeni culturali este în esenţă că l-a combinat cu freudismul. Din nou, Martin Jay scrie:

Dacă se poate spune că în primii ani din istoria sa, Institutul s-a preocupat mai mult cu o analiză a substructurii socio-economice a societăţii burgheze”, - şi vreau să indic că Jay este foarte înţelegător cu Şcoala de la Frankfurt, nu citesc dintr-un critic aici – „în anii de după 1930 interesele sale primare s-au găsit în superstructura sa culturală. Într-adevăr, formula tradiţională marxistă în legătură cu relaţia dintre cele două a fost adusă în discuţie de către Teoria Critică”.
Lucrurile pe care le auzeam în această dimineaţă – feminismul radical, departamentele de studii ale femeilor (redenumite „studii de gen”/gender studies), departamentele de studii ale homosexualilor (queer studies), departamentele de studii ale negrilor (black studies sau „African-American studies”) - toate acestea sunt braţe ale Teoriei Critice. Ce face efectiv Şcoala de la Frankfurt este să extragă atât din Marx cât şi din Freud în anii 1930 pentru a crea această teorie numită Teoria Critică. Termenul este ingenios deoarece eşti tentat să întrebi „Care este teoria?” Teoria constă în a critica. Teoria constă în faptul că modul de a distruge cultura occidentală şi ordinea capitalistă este de a nu oferi vreo alternativă. Ei refuză în mod explicit să facă asta. Ei spun că nu se poate face, că nu ne putem imagina cum ar arăta o societate liberă (după definiţia lor a unei societăţi libere). Atâta vreme cât trăim sub represiune – represiunea unei ordini economice capitaliste care creează (în teoria lor) condiţia freudiană, condiţia pe care Freud o descrie în indivizii reprimaţi – nici nu ne-o putem imagina. Teoria Critică este doar despre criticare. Ea antrenează cea mai distructivă formă de critică posibilă, în orice mod posibil, făcută să distrugă actuala ordine. Şi, desigur, când auzim de la feministe că toată ordinea socială este făcută doar ca să oprime femeile, acel mod de a critica este derivat din Teoria Critică. Totul provine din anii 1930, nu din anii 1960.
Alţi membrii care se alătură în această perioadă sunt Theodore Adorno, şi, mai important, Erich Fromm şi Herbert Marcuse. Fromm şi Marcuse introduc un element central pentru corectitudinea politică, iar acela este elementul sexual. În mod special Marcuse, care în propriile sale scrieri cheamă la o societate de „perversitate polimorfă”, care este definiţia lui a viitorului lumii pe care doresc să o creeze. Prin anii 1930, Marcuse în mod special scrie nişte lucrări extreme despre nevoia unei eliberări sexuale, dar acest curent circulă prin tot institutul. La fel o fac şi majoritatea temelor pe care le vedem în corectitudinea politică noi - și tot în anii 1930. Din perspectiva lui Fromm, masculinitatea şi feminitatea nu erau reflexii ale unor diferenţe „esenţial” diferite, cum credeau romanticii. Ele erau derivate în schimb din funcţii ale vieţii, care erau în parte determinate social. Sexul este un construct; diferenţele sexuale sunt un construct. (Sună cunoscut? În numele acestei idei zeci de mii de oameni au fost mutilați sau uciși)
Alt exemplu este emfaza pusă acum pe ecologism. „Încă de la Hobbes, materialismul a dus la o atitudine dominantă manipulativă asupra naturii” Asta este ce scria Horkhemier în 1933 în Materialismus und Moral. „Tema dominării naturii de către om”, după cum spunea Jay, „urma să devină o preocupare centrală a Şcolii de la Frankfurt în anii ce vor urma.” „Antagonismul lui Horkhemier faţă de fetişizarea muncii, (aici se vede unde se îndepărtează de dreapta credință marxistă) exprimă o altă dimensiune a materialismului său, cererea pentru fericirea senzuală umană.” Într-unul din eseurile sale mai tranşante, Egoismul şi Mişcarea pentru Emancipare, scrisă în 1936, Horkhemier „a discutat ostilitatea faţă de gratificaţia personală inerentă culturii burgheze.” Şi a făcut în mod special referire la Marchizul de Sade, în mod favorabil, pentru al său „protest împotriva ascetismului în numele unei moralităţi mai înalte.” (Sună cunoscut? Evocarea pozitivă a personajelor criminale din romane se practică și-acum. În Suedia, unele adăposturi ale ROKS se numesc „Bellas Vänner” - după un personaj feminin de roman care omora bărbați c-așa avea ea chef)
Cum de ne inundă toate aceste lucruri? Cum inundă universităţile, şi chiar vieţile noastre? Membrii Şcolii de la Frankfurt sunt marxişti, ei sunt de asemenea, pentru un bărbat, evrei. În 1933 naziştii au venit la putere în Germania şi în mod deloc surprinzător, au închis Institutul pentru Cercetare Socială iar membrii acestuia au fugit. Au fugit la New York şi institutul s-a restabilit acolo în 1933 cu ajutorul Universităţii Columbia. Gradual, în anii 1930, membrii institutului, deşi unii au rămas să scrie în germană, şi-au mutat interesul de la Teoria Critică asupra societăţii germane, critica distructivă despre orice aspect al societăţii, înspre a aplica Teoria Critică în direcţia societăţii americane. Mai este o tranziţie importantă în momentul începerii războiului: Unii dintre ei merg să lucreze n guvern, inclusiv Herbert Marcuse care devine o figură cheie în OSS (predecesorul CIA), iar unii, inclusiv Horkheimer şi Adomo, se mută la Hollywood.
Aceste origini ale corectitudinii politice nu ar însemna astăzi prea mult pentru noi, cu excepţia a două evenimente ulterioare. Primul a fost rebeliunea studenţilor de la mijlocul anilor 1960, care a fost suscitată în mare parte de rezistenţa faţă de încorporarea forţată şi de războiul din Vietnam. Dar studenţii rebeli aveau nevoie de ceva teorie. Nu puteau doar să iasă în public şi să spună „La naiba, n-o să mergem”, aveau nevoie de o explicaţie teoretică în spate. Foarte puţini erau interesaţi să citească Das Kapital. Marxismul clasic, economic nu este atrăgător şi cei mai mulţi radicali ai anilor 1960 nu erau ei prea profunzi în gândire. Din fericire pentru ei şi din nefericire pentru ţara noastră de astăzi, şi nu doar în universităţi, Herbert Marcuse a rămas în America când Şcoala de la Frankfurt s-a relocat înapoi în Frankfurt după război. Şi în timp ce Dl. Adorno din Germania este îngrozit de rebeliunea studenţească când izbucneşte acolo – când studenţii rebeli vin în clasa lui Adormo, el cheamă poliţia să îi aresteze – Herbert Marcuse, care a rămas aici, a văzut rebeliunea studenţească ca pe o mare şansă. El a văzut oportunitatea de a duce munca din Şcoala de la Frankfurt şi să o transforme în teoria Noii Stângi în Statele Unite.
Una din cărţile lui Marcuse a fost cartea cheie. Practic, a devenit biblia SDS-ului şi a studenţilor rebeli din anii 60. Acea carte a fost Eros şi Civilizaţia. Marcuse susţine că sub o ordine capitalistă (el minimalizează marxismul foarte tare aici, cartea fiind subtitrată O cercetare filosofică a lui Freud, dar scheletul este marxist), represiunea este esenţa acelei ordini, ceea ce ne dă persoana descrisă de Freud – persoana cu toate inhibiţiile, nevrozele, deoarece instinctele sale sexuale sunt reprimate. 
Ne putem imagina un viitor doar dacă putem să distrugem această ordine opresivă existentă, în care să eliberăm erosul, să eliberăm libidoul, în care să avem o lume a „perversităţii polimorfe”, în care poţi să „faci ce doreşti”. Şi apropo, în acea lume nu va mai exista muncă, doar joacă. Ce mesaj minunat pentru radicalii din anii 1960! Sunt studenţi, din generaţia baby boom, şi au crescut fără să trebuiască vreodată să-şi facă griji în legătură cu orice altceva decât eventual nevoia de a trebui în cele din urmă să-şi găsească un loc de muncă. Şi iată că aveau un om care scria într-un mod pe care îl puteau înţelege cu uşurinţă. El nu le cerea să citească mult marxism greoi şi le spunea tot ceea ce ei doreau să audă, care în esenţă este „Fă ce doreşti”, „Dacă e plăcut, fă-o” şi „Nu trebuie să lucrezi vreodată”. Apropo, Marcuse este de asemenea cel care creează fraza „fă dragoste, nu război” (Make love, not war!) - care încă prinde la mulţi naivi. Revenind la situaţia cu care se confruntă oamenii în campus, Marcuse defineşte „toleranţa eliberatoare” ca intoleranţă faţa de orice vine dinspre Dreapta şi toleranţă pentru orice vine din Stânga. Marcuse s-a alăturat Şcolii din Frankfurt în 1932. Deci toate acestea provin din anii 1930.
În concluzie, America de astăzi (precum şi Uniunea Europeană, Australia, Noua Zeelandă şi Canada) este în convulsiile uneia dintre cele mai mari şi mai cumplite transformări din istoria sa. Devenim un stat ideologic, o ţară cu o ideologie de stat oficială aplicată prin puterea statului. În „crimele din ură” (hate-crimes) avem acum oameni care sunt în închisoare condamnaţi pentru crime ale gândului. Iar Congresul (şi parlamentele din mai multe ţări) caută să extindă acea categorie şi mai mult. Discriminarea pozitivă face parte din aceasta. Teroarea asupra oricărui disident faţă de corectitudinea politică în campus este parte din aceasta. Este exact ceea ce am văzut întâmplându-se în Rusia, Germania, Italia, China şi acum vine aici. Şi nu o recunoaştem deoarece o numim corectitudine politică şi o trecem cu vederea în amuzament. Mesajul meu de astăzi nu este amuzant, este aici, creşte şi în cele din urmă va distruge, aşa cum caută să o facă, tot ceea ce am definit ca fiind libertatea şi cultura noastră.  


Am făcut mici adaptări la text cu scopul de-a-l face ceva mai ușor de citit. Varianta originală se găsește aici.
Mulțumesc enorm Valentinei Saturnine care a făcut traducerea brută.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails