marți, 27 noiembrie 2012

Closer2Oxford Episodul 4: Victorie seacă, dar logică

Probabil ați remarcat că am trecut la episodul 4, fără să scriu nimic despre episodul 3. Asta pentru că episodul 3 a fost cam ca meciul Danemarca - România 2-2 în care România a jucat impecabil și a dominat cu autoritate partida iar arbitrul a decis că România nu trebuie să câștige.
Cam așa am pățit eu și destoinicul meu coleg de echipă Andrei Kiper în etapa a 3-a când am cedat 46-49 cu un adversar bun dar cu un arbitru care deși a admis că meciul a fost dominat autoritar de noi, a decis inexplicabil să-i proclame pe adversari câștigători. Firul etapei și cum am pierdut acum 3 luni în al treilea meci îl puteți urmări aici.
Am amintit de eșecul din al treilea meci pentru că acum, în a 4-a etapă, deși am învins la o diferență chiar mai mare decât o arată scorul (48-42), victoria nu ne-a mai propulsat atât de sus cum ne-am fi dorit, clasându-ne abia pe poziția a 7-a (din 17) în regiunea Iași și doar pe locul 2 în regiunea Cluj deși regiunea Cluj era până acum dominată autoritar de echipa noastră. În plus, la nivel național ne-am clasat pe poziția a 12-a, cu puțin mai sus decât în runda în care am pierdut, atunci clasându-ne pe 19 și fiind o mare surpriză având în vedere că noi eram formația care câștigaserăm două etape consecutiv (ceea ce nu s-a mai întâmplat în concurs nici până la noi și nici de la noi încoace).
Îi spun victorie seacă deoarece clasarea slabă are de-a face tocmai cu calitatea adversarului. Vă invit să urmăriți firul dezbaterii pe moțiunea „E timpul să interzicem publicitatea adresată copiilor” în care eu și Andrei ne-am constituit echipă negatoare într-unul dintre cele 22 de meciuri jucate în această etapă.

Meci: 'Doina si Loredana' (afirmatori) vs 'Andrei si Lucian' (negatori)

A1 (Loredana Alina Anghel) 

Tehnologia  din domeniul mass-media a evoluat atat de mult incat si numarul de programe difuzate la televizor a crescut. Problema care a aparut  o data cu aceasta evolutie este cea a reclamelor  care pe zi ce trece sunt tot mai multe si tot mai agresive.
Reclamele ridica o mare  problema in randul copiilor deoarece ei sunt un public tinta pentru multe companii.
Pentru a intelege mai bine problema trebuie mai intai sa intelegem conceptul de ”copil” si cel de ”reclama”.
Termenul de ”copil” este greu de definit deoarece definitiile lui difera de la o tara la alta, de la o zona la alta. In general ”copil” face referire la o fiinta umana care nu depaseste o anumita limita de varsta. De exemplu in Franta, Germania, Grecia se considera a fi copil, individul care are 14 ani sau sub. Conform Conventiei pentru drepturile copilului ONU ca 18 ani este varsta pana la care un individ este considerat a fi copil.
Publicitate este orice forma de promovare e unui produs, serviciu, cauza sau idee pentru a obtine profit.
Reclame pentru copii sunt  orice mesaj comercial platit care se adreseaza unui program pentru copii. De aseamenea poate cuprinde orice mesaj comercial care este clasificat de catre compania de televziune ca adresandu-se direct copiilor si sa fie difuzat pe orice program.
Reclamele adresate ar trebui interzise copiilor ar trebui cel putin limitate si trecute printr-un control strict daca nu chiar interzise de tot. Pentru a sustine acesta ipoteza avem urmatoarele argumente: mintea unui copil este usor de manipulat si nu poate distinge intre ce este necesar si ce nu, reclamele sunt prea multe si prea agresive si incurajeaza consumul excesiv de produse.
In primul rand pentru ca atunci cand un copil aude un slogan sau un joc de cuvinte acestea i se imprima in memorie si i se creeaza dorinta de a detine acel produs motiv pentru care isi preseaza parintii pentru a i se  cumpara acele produse. Un studiu efectuat in Qubec a aratat ca interzicerea reclamelor despre fast-food copiilor a dus la reducerea ratei obezitatii deoarece copii nu mai au acces la acele imagini sau sloganuri care sa ii convinga ca mancarea sau bauturile pline de zahar sunt cele mai bune sau le sunt vitale.
In al doilea rand companiile care produc produse pentru copii si chiar si companiile farmaceutice investesc in reclamele pentru copii doarece sunt constiente ca acest public  este unul dintre cei mai mari consumatori chiar daca nu sunt ei cei care face efectiv cumparaturile. Toate acele produse in forma de dinozauri sau figurine amuzante ii fac pe copii sa fie entuziasmati si sa le ceara parintilor sa le cumpere acele produse. De cele mai multe ori parintii se vad in situatia in care trebuie sa cumpere acele produse pentru ca un simplu ”nu” nu mai este suficient pentru a calma dorintele copilului.
In urma studiilor s-a dovedit ca atunci cand copilul creste si ajunge sa aiba bani de buzunar incepe sa consume produse din ce in ce mai nesanatoase. Astfel de rezultat a avut studiul facut de catre doctorul  Leah Lipsky si doctorul Ronald Iannotti de la Eunice Kennedy Shriver National Institute of Child Health and Human Development, studiul poarta numele de “Associations of Television Viewing With Eating Behaviors.
Prin urmare interzicerea reclamelor adresate copiilor ar fi un lucru benefic pentru ei deoarece nu ar mai fi predispusi la acele reclame agresive care ii manipuleaza si le stimuleaza simtul consumului fara control.

N1 (Lucian Vâlsan) 

În primul rând trebuie să menționăm că în România noțiunile de „copil” și „minor” nu coincid. Minorul este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani, în vreme ce copilul este persoana care nu este răspunzătoare penal. În România, minorii sunt răspunzători penal de la vârsta de 14 ani, şi de la 16 ani se pot căsători[1], pot munci și plăti taxe. A1 nu clarifică dacă de exemplu reclamele direcţionate către adolescenţi reprezintă o problemă sau nu. Şi dacă da, de ce?
În al doilea rând, echipa negatoare recunoaşte că nu izbuteşte să înţeleagă ce doreşte A1 să transmită prin următoarea frază: „Reclamele adresate ar trebui interzise copiilor ar trebui cel putin limitate si trecute printr-un control strict daca nu chiar interzise de tot.”. Ar trebui interzise sau doar limitate? Și dacă doar limitate, cât de limitate?
În al treilea rând, așa cum recunoaște și A1, părinții sunt cei care au ultimul cuvânt, nu copiii înșiși. Pe cale de consecință, considerăm că este responsabilitatea părintelui să aibă grijă ca al lor copil să nu piardă ore-n șir în fața televizorului și să se ocupe de o dezvoltare armonioasă a copilului. Propunerea înaintată de A1 încalcă atât libertatea economică ce dă dreptul agentului economic să-și facă reclamă așa cum dorește și în același timp prezumă că părinții nu sunt capabili să-și educe copiii de-așa manieră încât să discearnă realitatea de ficțiune și să îi facă să înțeleagă ce e bun și ce nu pentru ei.
În al patrulea rând, îi rugăm pe afirmatori să ofere o sursă pentru acel studiu efectuat în Quebec căci concluziile presupusului studiu nu sunt convingătoare. Doar pentru că printr-o măsură punitivă copiii nu mai văd niște imagini la televizor nu înseamnă neapărat că nu își vor mai dori unele produse. Să nu uităm că aceștia merg la școală sau grădiniță și ies în oraș singuri sau cu părinții și socializează, astfel luând contact cu alții copii (sau adulți) care au fost la respectivele restaurante fast-food și care le recomandă și lor. În plus, unele restaurante fast-food au reclame luminoase uriașe, ceea ce face interzicerea reclamelor pentru copii la televizor să fie oricum în mare parte inutilă.
În al cincilea rând, îi rugăm pe afirmatori să ne ofere măcar un exemplu de companie farmaceutică ce investește în reclame pentru copii. Și, pe lângă asta, îl rugăm pe A1 să aducă o dovadă pentru faptul că într-adevăr există un număr foarte mare de copii care-și presează părinții să le cumpere medicamente chiar și când nu sunt bolnavi.
Mai apoi, echipa negatoare este de părere că dacă unii părinți nu sunt capabili să-și convingă propriii copii cu un simplu „nu” că respectivul produs nu le este necesar, probabil că părinții înșiși ar trebui să caute ajutor și nici într-un caz statul să intervină în defavoarea tuturor pentru că unii părinți nu fac o treabă tocmai bună.
În al șaselea rând, rugăm echipa afirmatoare să detalieze care sunt studiile acelea care au dovedit că „atunci cand copilul creste si ajunge sa aiba bani de buzunar incepe sa consume produse din ce in ce mai nesanatoase”. Rugăm afirmatorii să facă aceste precizări pentru că singurul studiu pe care l-au numit în treacăt (fără să facă nicio referință clară) demonstrează doar că uitatul prelungit la televizor corelează cu săritul peste micul dejun și consum mai mare de fructe, suc și mâncăruri fast-food, obiceiuri pe care autorul studiului le consideră nesănătoase[2]. Însă studiul spune că simplul act de uitare prelungită la televizor corelează cu acest comportament, nu și conținutul programelor urmărite. Altfel spus, conform studiului, și uitatul la Discovery Science și uitatul la „Românii au talent” corelează cu acest tip de comportament.
Or, corelația nu implică neapărat și cauzalitate. Prin asta, demonstrăm că A1 se înșeală atunci când spune că acel studiu îi demonstrează afirmația.
Prin urmare, echipa negatoare consideră că reglementarea guvernamentală nu va avea niciun efect pozitiv asupra copiilor, însă va genera noi dureri de cap televiziunilor și-așa sufocate de reglementările din ce în ce mai multe și mai restrictive aplicate de CNA și de Stat în general.
__
[1] Codul Civil, art.272 alin. 2 - http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_civil_republicat_2011_noul_cod_civil.php
[2] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22566548

A2 (Doina Goro) 

În primul rând, chiar dacă a fost adusă o clarificare a noțiunilor  de ,,copil’’ și ,,minor’’,informația nu este prea relevantă în contextul în care și adolescenții  în egală măsură ,de cele mai multe ori,sunt expuși publicității ,,bine fabricate’’ de agențiile de publicitate.În spatele fiecărui spot publicitar se află persoane cu un nivel de pregătire destul de înalt în domeniul psihologiei.Chiar dacă e posibilă o delimitare ,în acest sens,între termenii mai sus menționați,oricum acest public-copiii,adolescenții sau minorii ziceți-le cum vreți sunt direct influențați de reclamele,,copioase’’ și foarte bine,, programate’’.
În al doilea rând, ca să clarific fraza,citată de N1 ca fiind neânțeleasă,voi reproduce ideea:,,Reclamele adresate copiilor ar trebui limitate,trecute printr-un control foarte strict,iar ca ultimă măsură ar putea fi folosită interzicerea lor’’.
În al treilea rând,au părinții ultimul cuvânt dar nu întotdeauna.Cum rămâne cu copiii ai căror părinți nu sunt alături de ei din diferite motive(de ex:sunt plecați peste hotare și rămân în grija bunicilor),atunci nu ar fi bine să-și pună televiziunea umărul la educarea corectă a copiilor și la promovarea unui mediu sănătos pentru aceștia?Această idee mi se pare foarte indiferentă,și dacă ar crede  toată lumea la fel cum rămâne cu viitorul nostru?
În al patrulea rând,trebuie să recunoaștem că impactul reclamelor de la televizor este mai mare decât publicitatea care se face prin ,,viu-grai’’ ,a promovărilor care apar involuntar în procesul de socializare al oamenilor.Ideea e că până la o anumită vârstă copii sunt însoțiți peste tot și atunci nu neapărat dau tocmai peste acele panouri publicitare,în timp ce la televizor sunt foarte expuși,în timp ce urmăresc o emisiune sau un program preferat.Și aici...părinții nu pot sta ca jandarmii,nu pot interzice,pentru că se lezează personalitatea copilului.
În al cincilea rând,poate nu e vorba neapărat de o companie farmaceutică ,ci de toate farmaciile ce au promoții la tot felul de produse îndeosebi  la vitamine,mai colorate,mai rotunde,mai alungite-de tot felul,și când zic asta mă refer la vitaminele efervescente,prezentate ca supliment alimentar și care pe lângă toate,,beneficiile’’prezentate,au în compoziție prea multe  E-uri. Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Director Stiintific al ,,Institului de Cercetare Alimentare’’ , - R&D București   afirmă că organismul stochează și inactivează temporar unele E-uri în grăsimea corpului, acumulându-le în timp. De aceea, s-a constatat că sub influența E-urilor, mai ales a conservanților, cadavrele nu mai putrezesc. De asemenea, susține faptul E-urile care sporesc gustul și aroma alimentelor pot astfel exacerba preferința copilului pentru gusturile dulce, sărat, gras. În timpul copilăriei, unele E-uri, în special coloranții de sinteza, pot declanșa sindromul de hiperactivitate și deficiența de concentrare a atenției .
În al șaselea rând nu ar trebui să fim indiferenți ,sau să lăsăm toată treaba pe umerii părinților,statisticile scot la iveală cifre crescătoare și îngrijorătoare atunci când ne refrim la rata obezității. Conform datelor furnizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate din România (CNEPSS), prevalenţa obezităţii la copiii 3-16 ani a crescut din 2004 -în 2010 de la 0,7% în mediul rural şi 1,6% în mediul urban la 1,5%, respectiv 3,1%(1).O fi ăsta doar impactul așa numitei publicități ce vehiculă ca urmare a proceselor de socializare?Nu cred,publicitatea are cel mai mare rol în furnizarea unor informații eronate privind cum ar trebui să arate și ce gust ar trebui să aibă o mâncare sănătoasă.
În al șaptelea rând,copiii sunt și așa înfluențați de reclamele care poate nu îi au pe ei în vizor,dar îi tentează .Ca exemplu aduc aici băuturile alcoolice.(2)La ora actuală: publicitatea pentru produsele alcoolice este interzisă: pe prima şi pe ultima copertă sau pagină din materialele tipărite în presa scrisă; pe biletele de călătorie pentru transportul public și cam atât.
Nu mi se pare relevantă grija purtată de N1 pentru durerile de cap ale televiziunilor.Până la urmă nu asta ne interesează,ci sănătatea fizică și intelectuală a copiilor și valorificarea unor concepte adevărate,fără a fi eronate,cu referință la mâncara,,bună’’din fast-food-uri ,a vitaminelor ce te fac energic.Până când sunt bune toate astea?Și de ce nu ar veni televiziunea în ajutor?Poate o să survină aici întrebarea că atunci când cresc acești copii oricum vor consuma  și chiar dacă nu văd un spot publicitar oricum vor consuma,dar putem face minimul necesar-de a reduce numărul acestora.

Citez sursa pentru studiul realizat în Quebec:  http://parenting.blogs.nytimes.com/2012/07/13/ban-on-advertising-to-children-linked-to-lower-obesity-rates/
(1)http://www.umfcv.ro/files/o/b/Obezitatea%20primara%20la%20copil,%20aspecte%20etiopatogenice,%20clinice%20si%20profilactice.pdf
(2) http://cna.ro/

N2 (Andrei Chiper-Leferman) 

În primul rând, considerăm că echipa afirmatoare nu reușește să interpreteze corect moțiunea curentă, nereușind să facă diferența între noțiunile de ”adolescent” și ”copil”. Considerăm evident faptul că discernământul, interesele și motivațiile unui adolescent diferă radical față de cele ale unui copil. Mai mult, din punct de vedere legal, adolescenții pot întreține relații sexuale, se pot căsători, pot plăti taxe și munci, așa cum bine punctează N1, având venituri proprii și o libertate mai mare de consum.
Reclamele destinate celor două categorii nu pot fi compuse și judecate după aceleași criterii; În esență rolul tuturor reclamelor este de a ”influența”, sau mai degrabă a convinge consumatorul de a cumpăra un produs.
În al doilea rând, moțiunea de față pune în discuție interzicerea, și nu limitarea reclamelor, iar echipa afirmatoare nu precizează ce ar presupune aceasta și prin ce mecanisme ar fi posibilă.
În al treilea rând, copiii vor fi mereu dependenți de un adult, părinte, sau tutore legal pentru a avea acces la diversele produse etalate în reclame. A2 deviază de la tema dezbaterii și comite o eroare de logică printr-un apel la consecințe :dacă ar crede toată lumea la fel cum rămâne cu viitorul nostru?[1]
În al patrulea rând, nu sunt aduse argumente clare menite să susțină ideea conform căreia ”impactul reclamelor de la televizor este mai mare decât publicitatea care se face prin viu-grai”. Considerăm că în viața de zi cu zi intervin o multitudine de alți factori, precum instictul gregar, nevoia de a aparține la un grup, nevoia de a fi remarcat, etc.
De exemplu : toți copiii prieteni cu Gigel au o jucărie roz cu luminițe. Prin urmare, Gigel își va dori și el respectiva jucărie pentru a-și afirma apartenența la grup.
Rolul părinților nu intervine în a-și păzi polițienește copiii de orice ”influență” străină, ci de a le refuza capriciile atunci când consideră că este justificat.
În al cincilea rând, toate produsele vândute în farmacii au indicația ”A nu se lăsa la îndemâna copiilor”. Administrarea corectă a acestora rămâne din nou o datorie a familiei și nu a firmelor producătoare de reclame.
În al șaselea rând, echipa afirmatoare nu a reușit să stabilească o relație de cauzalitate clară între rata obezității și reclame. Sedentarismul este considerat principala cauză a obezității la copil [2], indiferent dacă individul este expus constant sau nu la publicitate.
De asemenea, considerăm că nu revine agențiilor de publicitate obligația de a ne aleage mâncarea, a ne învăță modul corect de a mesteca, sau de a ne spăla pe dinți.
În al șaptelea rând, reamintim echipei afirmatoare că moțiunea dezbaterii se referă strict la publicitatea adresată copiilor, iar a discuta despre problema publicității produselor alcoolice ar însemna să deviem de la subiect. Toate reclamele la alcool au mențiunea ”pentru cei peste 18 ani”.
În concluzie, considerăm că publicitatea care se adresează copiilor nu ar trebui interzisă, deoarece responsabilitatea ultimă revine părinților sau tutorilor legali în privința modului în care își cresc copiii și ce produse vor consuma aceștia, studiile citate de echipa afirmatoare nu sunt concludente, o corelație clară între reclamele de la televizor și obezitate nu a fost stabilită, iar dorințele de consum ale copiilor sunt motivate puternic și de alți factori.
----------------------------------------------------------------------------------------------
[1] http://www.scientia.ro/homo-humanus/60-erori-de-logica/214-erori-de-logica-apelul-la-consecinte.html
 [2] http://www.medicalnewstoday.com/releases/7140.php


Decizia:

Mihaela Gherghe 

A1:
In primul rand tin sa iti atrag atentia asupra modului cum ti-ai structurat discursul. Desi este, categoric, necesar sa definim termenii cheie ai motiunii, esential pentru a sustine pozitia pe care o argumentam este sa oferim argumente in sprijinul acestei pozitii. Or, in cadrul discursului tau, aproximativ 50% din discurs este rezervat definitiilor, si doar jumatate este rezervat argumentelor propriu-zise. Raportul ar trebui sa fie cam 20%-80%, in functie de cat de dificil de definit sunt termenii motiunii.
De asemenea, pe viitor, cand prezinti un studiu (cum ar fi cel efectuat in Quebec la care faci referire) este necesar sa oferi si sursa la care ai gasit acel studiu, pentru ca echipa adversa si arbitrul sa poata sa-l studieze la randul lor (si sa-l contraatace).
Cat priveste argumentele propriu-zise, din cauza faptului ca au fost expuse foarte sumar, ele nu au nici impactul pe care ar fi putut sa il aiba asupra motiunii.
Punctaj:
Continut: 9
Strategie: 7
Stil: 4
Total: 20
N1:
Au fost utile precizarile cu privire la diferenta copil/minor si la modul cum este apreciat discernamantul unui minor in functie de varsta sa de catre legislatia civila. Este clar ca motiunea nu are in vedere adolescentii de 16-18 ani, ci mai degraba copiii carora le lipseste, realmente, discernamantul.
De asemenea, aveai dreptate cand ai cerut o sursa pentru sondajul invocat de afirmatori, insa incearca pe viitor sa contraargumentezi ideea din spatele acelui sondaj, fara sa te rezumi doar la sondajul propriu-zis - asa cum ai facut-o in cazul celui de-al doilea sondaj, in care l-ai identificat singur si ai demonstrat, cu succes, ca nu poate fi clar identificata legatura de cauzalitate la care fac referire afirmatorii. 
Punctaj:
Continut: 11
Strategie: 8
Stil: 5
Total: 24
A2:
Desi este perfect adevarata, nu am identificat impactul precizarii pe care o faci referitor la copiii care nu se afla in grija parintilor. Si in aceste cazul, fondurile de care dispune copilul pentru a-si satisface nevoile/poftele nu sunt administrate tot de alta persoana? Totodata, nu oferi niciun rationament logic care sa sustina ca publicitatea de la televizor are o influenta mai mare decat recomandarile prietenilor sau decat banner-ele luminoase. 
Nu reiese clar nici impactul argumentelor oferite cu privire la companiile farmaceutice/rata obezitatii - in primul rand, din nou nu oferi o sursa pentru studiul realizat de Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, si chiar in absenta acestui detaliu, nu argumentezi esenta, si anume daca reclamele realmente influenteaza copiii sa consume medicamente care nu le sunt necesare.
Punctaj:
Continut: 11
Strategie: 7
Stil: 4
Total: 22


N2:
Sunt de acord cu delimitarea pe care o faci intre cele doua categorii, de copil si adolescent. De asemenea, am retinut si faptul ca ideea ineficientei publicitatii prin "viu-grai" nu a fost sustinuta de afirmatori. 
Cu privire la rolul parintilor/tutorelui, problema nu este la fel de simpla pe cat pare. Aici, dezbaterea care ar fi meritat a fi purtata era daca, in societatea secolului XXI, in care parintii sunt mult mai putin prezenti in viata si in educatia copiilor lor, este sau nu nevoie ca statul sa intervina pentru a cenzura influentele negative la care acestia sunt expusi, in conditiile in care o astfel de cenzura ar intra in conflict cu o serie de drepturi ale companiilor care comercializeaza produse/servicii.
Punctaj:
Continut: 12
Strategie: 8
Stil: 4
Total: 24




Decizia mea merge catre echipa negatoare. 
In cadrul dezbaterii nu putem vorbi despre arii de conflict clar conturate, ci mai degraba despre arii de discutie pe care echipele s-au concentrat mai mult. 
Astfel, cu privire la diferenta copil/adolescent, avand in vedere ca ambele echipe discutau in cadrul argumentelor lor despre problemele care rezulta din lipsa de discernamant a publicului-tinta, putem fi de acord ca precizarile echipei negatoare cu privire la cum ar trebui sa fie interpretata notiunea de "copil" au stabilit cadrul dezbaterii.
Alta discutie a fost cu privire la o corelatie intre expunerea la reclame si obezitate/consumul de E-uri etc, insa, in lipsa unor dovezi solide ale afirmatorilor care sa demonstreze legatura de cauzalitate, atacurile negatoare au ramas "in picioare".
Dupa cum spuneam si negatorului nr. 2 in feedback-ul individual, discutia care merita a fi purtata era referitoare la raspundere - daca, in continuare, ea ar trebui sa apartina exclusiv familiei sau daca, fiind clar ca familia nu mai face fata, ea ar trebui sa fie preluata si de stat intr-o anumita masura. Insa discutia nu s-a conturat sub forma aceasta pe parcursul dezbaterii, pierzandu-si astfel relevanta.
Va felicit pentru o dezbatere de calitate, si imi reiterez sugestiile cu privire la importanta citarii unei surse pentru afirmatiile pe care le facem si cu privire la o buna economie a discursului si la cat de important este sa demonstram care este impactul ideilor noastre in contextul motiunii. 
A1 - 20 puncte
N1 - 24 puncte
A2 - 22 puncte
N2 - 24 puncte
Castiga echipa:

Andrei si Lucian (negatoare)


Nicio secundă nu ne-am închipuit eu sau Andrei că nu vom obține a 3-a victorie din 4 participări în acest concurs. Însă, după cum se poate vedea în firul meciului, dezbaterea a arătat ca o discuție pe net cu câte-un etatist care are senzația că doar coerciția statului e sfântă și că libertatea economică e mai mult o comoditate decât o necesitate fundamentală a unei societăți funcționale și sănătoase la cap.
Înainte să aflăm pe ce poziție vom juca, eu și Andrei discutaserăm și eventualitatea în care vom pica din nou pe poziția contrară valorilor noastre individuale și chiar schițaserăm un caz destul de decent pentru eventualitatea nefericită în care am fi picat pe poziția afirmatoare.
Ce vreau eu însă să evidențiez este că, deși fără îndoială echipa noastră a fost mult mai bună, adversarul s-a prezentat atât de slab încât practic ne-a fost imposibil să ridicăm din nou ștacheta peste bariera de 50 de puncte și să obținem din nou o clasare bună.
Meciul ăsta ar fi fost ca și cum ai pune Manchester United să joace cu FC Zalău. Sigur, în 100% din cazuri bate Manchester United însă United nu va impresiona pentru că nivelul jocului arătat de învingători depinde foarte mult și de opoziția arătată de învinși și de ritmul acestora.

Să ne-nțelegem: Nu vreau să scuz clasarea slabă - până la urmă o victorie e o victorie și echipa noastră fără-ndoială și-a făcut treaba excelent.
Însă vreau să subliniez că, în ultimul an, calitatea adversarilor în dezbaterile organizate sau neoficiale este într-o vertiginoasă scădere iar asta este foarte trist.
Nu ai cum să performezi și să faci o dezbatere de calitate atâta timp cât adversarul povestește despre studii semi-imaginare, inventează corelații pe care nu le demonstrează și, într-un final, vine și mănâncă din piesele de șah de pe tablă și apoi încearcă să proclame șah-mat.

Iar în această dezbatere, această problemă s-a văzut din plin.

În fine, contează mai puțin acum. Important e c-am câștigat și am un moral bun pentru ce-o să se întâmple la Amsterdam în curând, iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc în primul rând coechipierului Andrei Kiper.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

duminică, 25 noiembrie 2012

Viszlát, Románia? No bine!

Mi s-a acrit până-n vârful pletelor mele lungi și înapoi de subiectul ăsta cu autonomia așa-zisului „Ținut Secuiesc”. Mi se pare un subiect la fel de cretin precum ăla cu reinstaurarea monarhiei.
Însă, cel mai simplu să scapi de niște cretini care cer o chestie absolut cretină, și care refuză categoric să înțeleagă că ceea ce cer ar fi în primul rând în detrimentul lor, e chiar să le dai ceea ce cer.
Ieri, domnul Csibi Barna, umbla prin centrul orașului Sfântu Gheorghe c-o pancartă pe care scria „Viszlát, Románia” (La revedere, România). Acum, luată din context, ai putea înțelege că domnul Csibi Barna plănuiește să se care din țară, nu? Ei aș... normal că nu.
În opinia lui, orașul Sfântul Gheorghe nu e în România ci în unitatea imaginară „Ținutul Secuiesc” care este (sau trebuie să fie, în opinia lui) ceva diferit față de România din toate punctele (sau „puncturile” - cum se exprimă el) de vedere.
Acum, dac-ar fi să fiu rău, aș zice că n-ar strica să i se retragă cetățenia română. Însă nu sunt rău - ba chiar parțial empatizez cu domnul Csibi Barna căci și eu când aveam 14 ani eram tentat să gândesc ca el. Dar măcar eu aveam 14 ani, n-aveam drept de vot și nu lucram ca bugetar și costam statul român 10 dolari pe lună - dar asta-i altă poveste.

Cei de la iRealitatea zic că vorbele domnului Barna „șochează România”. Eu nu cred că mai șochează pe nimeni. Poate, eventual, pe câte-un legionar verde rătăcit - deși cred că și ăia s-au săturat să rumege aceleași argumente ad nauseam.

Realitatea e simplă: Majoritatea locuitorilor județelor Covasna, Harghita și Mureș nu-și doresc o autonomie teritorială. Mai mult, autonomia economică pur și simplu nu este posibilă. De fapt, posibilă este, dar ar însemna un dezastru căci niciunul din cele trei județe nu e-n stare să acopere în totalitate cheltuielile pentru sănătate și celelalte forme de asigurări sociale. În plus, în afară de pită cu cartofi (care ce-i drept e bună rău), cartofi, ceapă, mere și apa minerală Borsec (de-asemenea foarte bună) - alte produse de calitate nu prea vin din zona aia. Deci cam greu de suplinit prin producție proprie de bunuri și servicii.
În plus, oricine stă în Cluj cunoaște cel puțin un individ venit din zona HarCov sau din satele de la marginea județului Satu Mare (de după Carei) care constată că nu se poate angaja pentru că nu vorbește limba română aproape deloc.
Eu am avut un coleg de cameră maghiar care nu știa aproape deloc românește - și nu pentru că n-ar fi vrut să învețe ci pentru că părinții săi au institat să meargă la liceul maghiar din Satu Mare, asta dupå ce fåcuse 8 clase la el în sat tot exclusiv în limba maghiară iar acum face facultatea tot în ungurește.
În cuvintele lui: „Când aveam 14 ani m-am bucurat că n-a trebuit să mă stresez cu limba română, dar acum, când mai am un pic și termin facultatea, îmi dau seama că am șanse mici să îmi găsesc ceva de lucru dacă nu mă grăbesc să învăț bine românește înainte să termin facultatea”.

Așadar, prin acest segregaționism pe care l-au practicat intens, mulți dintre ei deja și-au creat singuri probleme (iar unii dintre ei nici măcar nu sunt de vină pentru asta - ci mai degrabă părinții lor) iar o eventuală autonomie teritorială și economică ar fi dezastruoasă.

Dar,

În virtutea dreptului la auto-determinare mai mult sau mai puțin bine înțeles, eu chiar propun o formă prin care să-i mulțumim pe acei foarte puțini care chiar vor o formă extremă de autonomie pe criterii etnice.
Eu chiar aș vrea să se organizeze un referendum la nivel național (ca să poată vota și maghiarii din Cluj, Maramureș, Oradea, etc. etc.) cu întrebarea: „Doriți existența unei țări autonome maghiare pe actualul teritoriu al României?” și opțiunile „DA” și „NU”.
Apoi, numărăm voturile „DA” și astfel aflăm cam câți locuitori ar avea viitoarea „țară”. Pariul meu e că nu sunt mai mult de 50 de mii de oameni în toată România care chiar să dorească așa ceva. Dar, de dragul discuției, să zicem că sunt 500 de mii.
Fiind 500 de mii, asta înseamnă aproximativ numărul de locuitori din Covasna și Harghita. Prin urmare, declarăm județele Covasna și Harghita teritoriu suveran și punem graniță și oricine dorește să se mute de-acolo nedorind să locuiască într-un regim ales pe criterii etnice (sau din orice alt motiv) îl vom trata așa cum se cuvine și oricine dorește să se mute acolo, îl vom trata ca pe orice alt individ care vrea să părăsească România - adică îi vom ura mult succes.

Și-aici vine partea frumoasă. Secesiunea dintr-un teritoriu aparținând UE nu atrage după sine păstrarea acelui teritoriu ca membru al UE. Asta înseamnă că noua țară - să-i zicem Republica Maghiară Harcov - trebuie să aplice din nou pentru aderare. Or, pe lângă faptul că județele alea nu îndeplinesc deloc criteriile de aderare, chiar și dacă le-ar îndeplini, e nevoie de acordul unanim al statelor membre pentru a intra în UE și așa cum Macedonia nu intră în UE pentru că nu vor grecii, la fel n-ar intra și noua republică maghiară pentru că nu vom vrea noi. Desigur, asta presupunând că UE ar mai exista până atunci.
De asemenea, asta mai înseamnă că statul român nu trebuie să respecte niciun fel de acord cu autoritățile de la Sfântu Gheorghe sau Miercurea Ciuc sau unde-și vor pune capitala. Nefiind nevoie de asta, putem să tratăm noua republică creată (sau poate vor monarhie, mai știi?) ca pe teritoriu ostil intereselor noastre - ceva în stilul în care tratăm Republica Kosovo în acest moment.
Astfel, îi putem taxa cu sume exorbitante de fiecare dată când vor să străbată teritoriul românesc în drum spre Ungaria, putem să le cerem cvadruplu decât prețul obișnuit pentru cereale (căci să le importe din Ungaria e scump și nefezabil - dar să le „importe” din jud. Vaslui e foarte fezabil) și, desigur, le putem impune condiții draconice de obținere a vizei de tranzit sau de ședere temporară. Ceva în stilul în care procedăm în prezent cu cetățenii Republicii Kosovo care vor să vină în România. Intrați pe site-ul Ministerului de Externe ca să-nțelegeți la ce mă refer.
Sună draconic ceea ce zic? Poate!
Dar gândiți-vă și-așa: Le vom respecta granițele suverane, vor putea să-și numească orașul Csikszereda în loc de Miercurea Ciuc și Sepsziszentgyörgy în loc de Sfântu Gheorghe și nimeni nu-i va mai obliga să pună plăcuțe bilingve! Vor putea avea plăcuțe într-o singură limbă - maghiara - și pot da chiar o lege prin care să interzică limba română și să pretindă că nu există. De asemenea, își vor putea preda modelul revizionist de istorie în școli fără să-i întrebe de sănătate „oprimatorii români” de la București.
De asemenea, nu vor mai trebui să se „simtă jigniți” când cei 100 de români din Sfântu Gheorghe sărbătoresc ziua națională pe 1 Decembrie și Laszlo Tokes va avea în sfârșit ocazia să aibă orgasme multiple în fiecare milisecundă a zilei. Unde mai pui c-ar putea institui obligativitatea intonării „imnului Ținutului Secuiesc” la orice început și final de sindrofie?
Nu e minunat?

Ce poate fi mai minunat decât să le dăm tot ceea ce cer dar cu tot cu responsabilitățile care decurg din asta?!
Atât eu cât și bunicii mei am trăit momente umilitoare în jud. Covasna când am fost tratați cu sictir de către unii „maghiari primitori” care îmi spuneau că „abia așteaptă să fie nevoie de pașaport ca să vină românii la ei”. E drept, trebuie să recunosc că am întâlnit și oameni minunați în jud. Harghita în special în Siculeni (Mádéfalva) - însă aceia erau cei mai vehemenți anti-UDMR-iști și anti-autonomiști pe care i-am întâlnit - și cu argumente cât se poate de raționale.
Însă, ce poate fi mai minunat pentru ungurii verzi decât să-și vadă visul cu ochii?

Desigur, acest „vis” ar ține maximum 5 ani până când colapsul financiar ar deveni total ș-apoi ar veni în genunchi rugându-se să-i reanexăm - dar asta-i altă poveste. Sau, cine știe, poate noua republică maghiară s-ar descurca imediat și ar deveni un nou Liechtenstein, mai știi?

Acum, revenind în lumea reală, încă nu pot să-mi dau seama de ce povestea asta cu autonomia încă mai este un subiect politic având în vedere că în termeni de civilizație și ieșit din Evul Mediu, județele Covasna și Harghita nu sunt deloc diferite de vecinele lor Neamț și Bacău sau de alte județe precum Vaslui sau Vrancea ale căror nivel mediu de trai e varză spre inexistent. Adică pe bune, chiar s-au terminat toate problemele din viața de zi cu zi a cetățenilor încât exact asta mai trebuia făcută?!
Partidele astea compuse din start pe principii dezaxate precum UDMR și PPMT nu scot scoruri de doi lei în alegeri pentru că-s puțini maghiari - ci pentru că ușor-ușor, moșii care-au prins „vremurile de aur ale lui Horthy” dau firescul ort al popii iar tinerii maghiari care au mai ieșit din propria comunitate realizează că româniii nu-i urăsc în mod spcial și că, per ansamblu, abureala asta cu autonomia e în fapt o non-problemă.

Nu mă înțelegeți greșit - autonomia în general este o idee bună. Așa cum este și descentralizarea. Însă propaganda în favoarea autonomiei așa-zisului „Ținut Secuiesc” chiar nu își are argumentele ancorate în lumea reală. Una e să fii Scoția și să ceri independența față de Regatul Unit al Marii Brtianii sau să fii Catalunya și să ceri independența față de risipitoarea Spanie (care-i târâie și pe catalani în rahat deși ca societate catalanii sunt cei productivi) și cu totul și cu totul (sic!) altceva e să fii în top 10 cele mai praf județe ale țării în termeni de resurse și economie și să vrei autonomie sau independență când nu ești în stare ca societate să-ți întreții cele câteva spitale vai mama lor și amărâtele alea de pensii și concurezi cu județul Vaslui la primul loc pe țară ca cele mai puține firme care înregistrează profit.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Misandria elvețiană

Ai crede că țara europeană care a legiferat votul universal abia în 1971 și care e singura țară din Europa care permite cetățenilor săi să poarte arme pentru a se apăra, e totuși ceva mai sănătoasă la cap, mai puțin tixită de comuniști și marxiști pe față și mai puțin misandrică în ceea ce privește instanțele de divorț și legislația în general.
Recunosc că eu așa am fost tentat să cred, deși nu m-așteptam la minuni ci doar la o fărâmă suplimentară de creier din partea celor care conduc țara cantoanelor prin comparație cu restul Europei care e deja profund scufundată în căcat marxism.
Însă, așa cum se-ntâmplă de cele mai multe ori când judeci după percepție, m-am înșelat.
Elveția e foarte comparabilă cu matriarhatul suedez iar ținuturi cucerite bine de marxismul cultural precum UK sau Franța, par adevărate raiuri prin comparație cu ce se-ntâmplă în Elveția în ceea ce privește misandria din legislație și din practica judiciară.

Vă propun un documentar realizat de televiziuna Россиа2 (Rusia 2) despre practicile anti-masculine din jurisprudența familială helvetă, precum și despre faptul că în Elveția feminizdele nici măcar nu se ascund cu faptul că promovează marxism-leninismul și își asumă deschis identitatea de gunoaie comuniste.
Documentarul are 24 de minute, interviurile sunt dublate în limba rusă și conține implicit subtitrare în limba română. Subtitrarea e 98% bună (am mâncat vreo două litere și am trântit o exprimare cam anapoda) dar, având în vedere condițiile în care am făcut-o, sunt mulțumit de ea și, evident, invit pe cei mai competenți decât mine să facă una mai bună.
Dacă din varii motive nu puteți vedea filmulețul inclus din vimeo.com, l-am pus într-o variantă în două părți pe youtube. Pe youtube, partea I o găsiți aici și partea a II-a o găsiți aici.
Vizionare plăcută.


Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

duminică, 18 noiembrie 2012

Nu există nicio „identitate europeană”

Încă de la lansarea monedei euro, s-a tot băgat în cap populației civile din țările UE o doză crescândă de optimism nerealist cum că ne așteaptă pe toți un viitor strălucit fondat pe ceva dubios și nedefinit precum „identitatea europeană.
În țara mea, România, foștii profesori de „socialism științific în societatea socialistă multilateral dezvoltată” (un obiect intens studiat în vremea lui Ceaușescu) s-au apucat acum de predicat studenților atât în licee cât și în universități, despre aceeași noțiune ciudată și nedefinită a „identității europene”.
O profesoară chiar a început să mă-njure pe mine și pe câțiva dintre colegii mei pentru că nu putea înțelege cum de cineva îndrăznește să pună la îndoială existența „identității europene” - asta în timp ce ea uita lecțiile pe care tot ea ni le predase care vorbeau despre războaiele interminabile pe care națiunile le-au purtat una împotriva celeilalte. Ea nu putea nici măcar concepe că cineva ar putea totuși pune la îndoială colaborarea durabilă dintre Franța și Germania, două țări care s-au umilit reciproc în războaie sângeroase de mai multe ori în ultima sută de ani.
Dar nu e doar asta. Problema cu „identitatea europeană” e că pur și simplu nu există. Mai puțin de jumătate din populația care locuiește în UE consideră că apartenența la acest construct este un lucru bun[1] și 53% sunt ferm convinși că vocea lor nu contează absolut deloc în UE - iar asta era înainte de problemele economice și înainte ca vreo țară să înceapă să-și repună vămile în funcțiune și să revoce unilateral unele dintre prevederile acordului Schengen.
Oameni c-o gândire precum Baroneasa Ema Nicholson sau Jose Manuel Barroso, care cred că oamenii sunt în totalitate la fel și toți se bucură de minunățiile „identității europene” sunt mai degrabă o raritate, decât norma. Mai mult decât atât, ascultându-i discursurile lui Barroso, pare din ce în ce mai clar că el și colegii lui eurocrați trăiesc în afara lumii reale.
Think tank-uri compuse din oameni ca domnul Barroso acum recunosc pe față că vor să schimbe pur și simplu istoria[2] și denumesc acest proces „investiție în identitatea europeană”. În ziua de azi, în multe școli din UE este obligatoriu să pui așa-numita „istorie în context european” deasupra istoriei naționale, fapt ce duce la o eludare drastică a adevărului istoric. Doar pentru că statul german există abia din 1871, asta nu-nseamnă că istoria populațiilor vorbitoare de germană nu poate fi studiată ca „Istoria Germaniei” - așa cum spun aceste think tank-uri. La fel și cu istoria României - care există ca stat din 1859 dar uniuni teritoriale de populații vorbitoare de română au existat încă din secolul al XIV-lea, cel puțin. La fel se poate spune despre aproape toate țările din Europa - atât țări membre UE câte și țări non-UE.
Soluția oferită de birocrații nealeși pentru toate aceste probleme nu este o invitație la mai multe dezbateri sau un apel la răbdare - ci o invitație la „mai multă integrare” care de fapt se traduce în erodarea și mai abitir a democrațiilor naționale și a dreptului la auto determinare a individului și a popoarelor și transferarea acestor puteri în mâinile Comisiei Europene.
Una e să convingi 27 de națiuni să fie de acord pe standardele cu privire la ambalajul mâncării și cu totul și cu totul altceva să crezi că poți să convingi 27 de națiuni complet diferite să fie de acord pe politici privitoare la imigrație, sistem de sănătate, bugete sau politici agricole.
În plus de asta, să spui că oamenii care-s din ce în ce mai rigizi în a-i asculta pe eurocrații care le spun ce pot și ce nu pot să facă sunt „extremiști populiști de dreapta” nu va rezolva deloc problema - ci mai degrabă va mări prăpastia dintre UE și cetățenii săi.
Majoritatea partidelor politice naționale nu vorbesc nici măcar în treacăt despre politicile europene la convențiile lor sau în campania electorală[3]. Și nici n-o vor face prea curând atâta timp cât prezența la vot la alegerile europene este sub 30% în vreme ce alegerile generale naționale aduc cel puțin 60% din electoral la vot.
Pe cale de consecință, din ce în ce mai multe voci își exprimă îngrijorarea că sistemul european este mai degrabă unul anti-democratic[4] decât unul democratic. Respingerea acestor voci ca fiind nedemne de a-și exprima o opinie nu numai că va diminua orice urmă de coeziune care poate exista înainte între europeni, dar va aduce cu sine și o creștere a animozității cu privire la prăpastia crescândă dintre Europa și europeni.

____

[1] http://www.foreignpolicy.com/articles/2012/01/03/the_myth_of_europe
[2] http://euobserver.com/political/115759
[3] http://www.spiegel.de/international/europe/citizens-of-the-eu-how-to-for...
[4] http://www.youtube.com/watch?v=aw2SvdfKzbw


Publicat de mine pe 23 septembrie 2012 pe platforma Debate@Europe. Aceasta este o variantă tradusă din engleză în română. Originalul poate fi citit aici.
Acest articol a fost al doilea cel mai comentat articol din competiție și al treilea în topul celor mai multe vizualizări și accesări unice.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S.: Pregătesc o surpriză pentru prietenele noastre feministe. În curând pe ecrane.

vineri, 16 noiembrie 2012

„Gen” hai sictir!

Mai țineți minte când Autoritatea Electorală Permanentă spunea că e ilegal să îndemni populația în campanie electorală să meargă la vot? Spuneau asta în timpul campaniei electorale pentru referendumul din 29 iulie.
Ei, da, dar atunci era atunci. Acum, la nici 4 luni distanță, aceeași instituție, a decis să arunce pe foc peste două miliarde de lei vechi (50 de mii de euro) pentru o campanie în care îndeamnă populația... să voteze.

Dar trecând peste inconsecvența logică din discursul celor de la AEP (întrucât oricum inconsecvența logică a ideilor e norma pe la noi), problema cea mai mare e modul cum a ales această instituție să chletuiască banul public pentru a transmite acest mesaj.
Nu o să pun filmulețul aici, însă-l puteți vedea în știrea de pe Mediafax.
Din același link citim:
Autoritatea Electorală Permanentă a lansat joi campania pentru promovarea prezenţei la vot, la alegerile parlamentare, pentru tinerii între 18 ani şi 20 de ani, sub sloganul "Dă un refresh la fază gen votează", fiind prezentate o serie de clipuri ce se adresează acestora.
Ce-i aia „gen votează”? Sincer am intenționat să pun ca titlu pentru acest articol „Gen du-te-n paștele mă-tii!” - însă am renunțat din rațiuni de Pi-aR.

Însă dincolo de cum aș vrea eu să-i înjur pe inițiatorii acestui mesaj absolut jenibil, nu pot să nu întreb în primul rând dacă chiar există măcar un singur om în România care s-ar lăsa convins de-un astfel de mesaj și-n al doilea rând dacă nu cumva mesajul este per total mai degrabă zeflemitor la adresa tinerilor.
Nu mi-ar păsa câtuși de puțin de această „campanie” dacă n-ar fi făcută pe bani publici. Dar pentru că e și pe banii mei, îmi permit să întreb: „Bă voi sunteți sănătoși la cap?”.

Și zice vicepreședintele acestei instituții, a cărui nume n-am să-l menționez (poate-l uităm):
„Şi pe mine m-a surprins puţin atunci când au venit cu această propunere , i-am şi rugat să-mi prezinte câteva date. Din câte am înţeles, şi cred că aşa este, este noul limbaj pe care generaţia tânără îl utilizează, şi eu sunt în grupa de vârstă peste 30 de ani şi cred că există un soi de prăpastie între noi şi cei care vin din spate. Deci cred că este un mesaj aplicabil acestui segment de vârstă.”
Ah... păi zi-i așa frate! Deci dac-ai văzut tu „câteva date” și așa ai „înțeles” tu, înseamnă c-așa și este, nu?
Eu sunt în grupul țintă. Locuiesc în mediu urban dezvoltat și am între 18 și 25 de ani. Însă consider cel puțin vomitiv mesajul de fond al campaniei iar filmulețul îl consider de-a dreptul jignitor.

Nu sunt deloc convins că există mai mult de 3000 de ciumpalaci de bani gata din București care să se exprime cu „așea”, „dă refresh la fază” și „gen votează”. Și sunt generos când zic 3000.
Dar să presupunem că nu-s 3000. Să presupunem că-s 3 milioane. Chiar crede cineva că ăștia ajunși la nivelul ăsta de „cultură” vor putea fi impresionați de o campanie jenibilă? Chiar merită aruncați pe fereastră atâția bani care oricum sunt obținuți prin furt instituționalizat (sau „taxare” cum îi zice în mod eufemistic) de la cei care NU gândesc așa și NU se exprimă așa?

În mare parte cei care se exprimă în felul ăsta n-au produs una de-un leu la viața lor și-s mai degrabă plini de bășini nefondate de nu le-ajungi nici cu prăjina la nas.
De ce am avea nevoie de o campanie făcută pe banii noștri pentru a încerca să motivăm niște indivizi neproductivi, a căror părere oricum n-ar trebui să conteze, să-și exprime frustrările?
Cu-această ocazie, îmi reafirm poziția că votul universal nu-i bun și că votul cenzitar ar fi mult mai potrivit. Dar despre asta o să detaliez altă dată.

Încă ceva: Îmi explică și mie cineva, de unde vine și ce înseamnă mai exact exprimarea asta care conține „gen” pe post de semn de punctuație?

Vă mulțumesc anticipat.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

marți, 13 noiembrie 2012

Acțiunea afirmativă este discriminare sponsorizată de stat

Începând cu anul 1980[1], UE s-a angajat pe față să urmărească în mod activ idealul marxist al egalității de rezultat. Nu numai că acest ideal este imposibil de atins decât dacă am trăi într-o realitate paralelă distopică, dar pe drumul spre acest ideal, discriminarea reală este implementată și, de asemenea, sunt create și menținute de către Stat probleme artificiale care erau inexistente înainte.
Mai întâi de toate, avem Curtea Europeană de Justiție care literalmente spune că acordarea de tratament preferențial pentru femei în lege nu înseamnă discriminare în timp ce acordareade tratament preferențial pentru bărbați în aceeași lege înseamnă discriminare.[2]. Ce fel de justiție e aia în care standardele duble sunt considerate legale și ridicate la rang de adevăr indubitabil?
Problema cu acest tip de discriminare, care în fapt legalizează orice discriminare împotriva bărbaților în timp ce acordă prin lege privilegii speciale oricărui alt grup socia, merge mai adânc și este rezidată în mentalitatea de revoluție perpetuă din spatele marxismului cultural care se manifestă prin sintagma „justiție socială” care nu e nimic altceva decât o concatenare de termeni puși de-așa manieră încât să fie imposibil să obiectezi. Ei bine... eu obiectez!
„Justiția socială” este o concatenare de termeni nerelevanți care contribuie la fabricarea unui nou lexic de subînțelesuri și o programă care într-un final reduce la tăcere gândirea. „Justiția”(dreptatea) este principiul moral care determină comportamentul just sau administrarea pedepsei cuvenit sau respectiv a recompensei. Simbolul „justiției” este o figură care ține în mână o balanță și care poartă o legătură la ochi. Justiția, așa cum o știm, este imparțială și nu face niciun fel de evaluare de stare (socială sau de altă natură). Legătura la ochi contează! Dar când adăugăm „social” lângă acest concept, înseamnă că starea socială e luată în considerare - ceea ce-nseamnă că dăm jos legătura de la ochi. În momentul în care dai jos acea legătură de la ochi, nu mai există justiție/dreptate ci doar ideologie și necinste.
Eurocrația nealeasă are un fond special compus din banii contribuabililor din care finanțează discrtiminare activă și o numesc „acțiune afirmativă”. Această formă de rănire a indivizilor productivi are și un nume fantezist: Programul Operațional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane[3].
Principiile acestui „program” sunt atât de vag definite încât literalmente permite Statului să discrimineze activ împotriva propriilor cetățeni doar pentru că o Comisie Europeană pentru care n-a votat nimeni vrea asta.
Sub acest „program”, în România, Statul plătește fetele pentru că se duc la master după licență, indiferent de situație. În sistemul universitar românesc, studenții care au rezultate remarcabile primesc burse de merit sau de studiu în funcție de medii. Totuși, din acest an, toți studenții de sex feminin vor primi o bursă, indiferent dacă au rezultate bune sau nu la admiterea într-un masterat. Condițiile de obținere a aceste burse din bani publici sunt atât de relaxate și vagi încât peste 90% dintre studenții de sex feminin sunt eligibili[4]. Aceste burse se adaugă peste cele deja existente pentru studenții săraci sau orfani dar pentru a căror obținere sunt condiții mai dure de eligibilitate (cum ar fi de exemplu chiar să fii sărac). Asta înseamnă practic că studenții săraci de sex feminin vor fi plătiți pentru că merg la un masterat indiferent de situație în timp ce studenții săraci de sex masculin vor trebui în continuare să muncească în timpul facultății la fel cum au făcut-o și până acum. Totul se întâmplă cu aprobarea și girul UE.
În România plătim Agenția Națională pentru Romi pentru ca aceasta să facă pe banii noștri „campanii de informare”, „sesiuni de traininguri” pentru ONG-uri și alte activități complet inutile care nu ajută pe nimeni dar ne fac pe toți corecți politici[5].
Alte țări merg chiar mai departe și literalmente dictează companiilor private pe cine ar trebui să aleagă în caz de egalitate relativă între abilitățile a doi candidați pentru un post[6]. Această practică lasă ușa larg deschisă abuzurilor atâta timp cât Statul poate dicta companiilor private ce să facă cu banii lor. Numiți-o „fascism”, numiți-o „statism”, numiți-o cum vreți, dar această practică este fără-ndoială discriminare activă sponsorizată de stat.
Ce s-ar fi întâmplat dacă legea era: „Dacă doi candidați au abilități egale și unul din ei este evreu, angajatorul are obligația să acorde tratament preferențial candidatului non-evreu”? Aia ar fi prejudecată sau „anti-Semitism”, nu?
Margaret Thatcher a devenit un politician de succes pentru că era cea mai bună pentru asta la vremea ei și nu pentru că o lege de inspirație marxist-culturală spunea asta.
Nu e nici treaba UE și nici a guvernelor naționale să aleagă câștigătorii și perdanții. Nu este treaba Statului să facă față problemelor individului[7].
___
[1] Acțiunea afirmativă în SUA și UE – Comparații și analiză - Paginile 3 și 4 - http://facta.junis.ni.ac.rs/lap/lap2003/lap2003-06.pdf
[2] http://www.nytimes.com/1997/11/12/world/european-union-court-upholds-aff...
[3] http://www.fonduri-structurale.ro/Document_Files/resurseumane/00000030/r...
[4] http://www.rsf.uaic.ro/index.php/component/content/article/47
[5] http://www.femrom.ro/guvern.html
[6] http://www.msnbc.msn.com/id/30438609/ns/world_news-europe/t/affirmative-...
[7] Interviu cu Margaret Thatcher. La întrebarea a 27-a, fosta prim ministru adresează problema acțiunii afirmative și a mutării responsabilității individuale pe umerii guvernului - http://www.margaretthatcher.org/speeches/displaydocument.asp?docid=106689

Publicat de mine pe 23 septembrie 2012 pe platforma Debate@Europe. Aceasta este o variantă tradusă din engleză în română. Originalul poate fi citit aici.
Acest articol a fost cel mai comentat articol din competiție și articolul care a avut cele mai multe vizualizări și accesări unice. Al doilea articol în această ierarhie îmi aparține tot mie și-l voi traduce cu o altă ocazie.
N-are rost să încercați să intrați acum pe platformă să mai comentați întrucât nu mai are rost (cel mai probabil, în afară de mine și de organizatorii și supervizorii platformei, nu o să le mai citească nimeni).

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Tot ziens in Amsterdam!

Cu tristețe-n suflet și cu scârbă-n glas, cum ar zice un clasic în viață, anunț cu mare bucurie că începând cu 28 noiembrie anul curent și până pe 2 decembrie voi fi prezent în minunata capitală a Olandei, Amsterdam.

Nimic mai adevărat este și că nu aș fi ajuns în această fază a competiției fără suportul incredibil pe care l-am primit pe parcursul celor 31 de zile de competiție de la cititorii acestui blog în urma apelului meu în care rugam cititorii vorbitori de limbă engleză să lase comentarii pe platforma Debate@Europe întrucât accederea mea în această fază depindea și de acest aspect pe lângă aspectul primar al corectitudinii și coerenței argumentelor din punct de vedere logic.

Le mulțumesc foarte mult tuturor celor care au dedicat timp să se acomodeze cu greoaia și slab dezvoltata platformă Debate@Europe care în mod constant funcționa la parametri incredibil de slabi - și asta pe lângă faptul că se puteau lăsa comentarii numai după ce utilizatorul își făcea cont, iar procedura de înregistrare e una destul de contra-intuitivă. Sincer pot înțelege că stau lucrurile așa pentru că platforma respectivă nu e locul unde să vină trolii ci e locul unde se poartă dezbateri la cel mai înalt nivel.

Având în vedere că totul s-a desfășurat în limba engleză iar o bună parte dintre cititorii de-aici se exprimă slab sau nu vorbesc deloc limba engleză (de unde și numărul mare de filme pe care le subtitrez înainte să le aduc aici), cred că totuși a ieșit bine.
Ca să fim bine înțeleși, articolele mele au atras cele mai multe comentarii din competiție, asta în condițiile în care unii dintre competitori erau deja „bătrâni” în competiția asta sau erau din Anglia, ceea ce oricum le-a oferit avantajul de-a avea în principal vorbitori nativi de limbă engleză prin preajmă care puteau comenta. În termeni de cifre, articolele mele au atras 114 comentarii iar următorul cel mai comentat blog strânsese 53 de comentarii în ultima zi a competiției. Așadar, vorbim de diferențe mari iar această diferență uriașă de peste 50% se menține și la nivelul vizualizărilor.

În cercul restrâns de oameni unde am anunțat prima dată că iau în considerare participarea la această competiție, unul din colegi mi-a spus: „Make us proud!” (Fă-ne mândri!)
Acum, la finalul competiției, sunt mândru de toți oamenii care m-au susținut și cu siguranță la Amsterdam voi încerca să promovez în continuare tipul de discurs pe care l-am promovat în timpul competiției.

La final, le mulțumesc și celor care au intrat acolo ca să-mi critice pozițiile. N-aveți idee cât de mult m-ați ajutat. Și nu sunt sarcastic deloc - unele dintre criticile primite au fost chiar constructive, iar cele care n-au fost, m-au familiarizat cu modul de gândire al poziției opuse, ceea ce mă va ajuta în următoarea situație când voi prezenta un caz eurosceptic într-o dezbatere.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S. 1: Traducerea titlului este „Ne vedem în Amsterdam!” în limba olandeză.
P.S. 2: În zilele următoare voi publica și aici câte o versiune în limba română a celui mai comentat articol din competiția Debate@Europe, precum și cel de-al doilea în această ierarhie - ambele îmi aparțin.

vineri, 9 noiembrie 2012

Profesorii au voie orice - episodul 2

După proverbul italian „non c'e due senza tre” - dacă tot am scris două articole la rând despre sistemul educațional din minunata noastră țară, atunci trebuie să-l scriem și pe-al treilea. Mai ales că subiecte sunt cu duiumul și am dat peste ele documentându-mă pentru articolul despre Veronica Bereanda.
În urmă cu 8 luni am scris un articol intitulat Profesorii au voie orice - inclusiv să încalce legea - articol pe care, dacă nu l-ați citit, vi-l recomand căci nu voi mai relua tot raționamentul de-acolo.

Atunci am vorbit pe larg despre o altă „doamnă” care a decis să umilească în public doi elevi de sex masculin pentru „infracțiunea” de a purta plete. De ce? C-așa vrea ea.
A pățit ceva? Evident că nu!

Ei bine, astfel de „doamne” directoare cu comportament de Fuhrer, sunt multe - extreeeem de multe în sistemul nostru educațional. Și pe toate japițele astea le plătim noi cu toții!

De data asta avem un caz de la Roșiorii de Vede iar victima este Florentin Bucur de 16 ani. De la EVZ citire:
„Săptămâna trecută, a întrat în clasă doamna directoare Luminiţa Petrescu, care este şi profesoara noastră de Fizică. S-a oprit în dreptul meu şi m-a întrebat: «Ce e cu părul ăsta? Nu-mi place! Dacă nu te tunzi, vineri, te tund eu! » Am crezut că este o glumă, dar vineri, la ora de Fizică, a luat o foarfecă şi mi-a făcut o gaură în păr. De la spate mi-a luat din lungime cam 2 cm din păr, iar de la creştet cam 3 cm. Am fost şocat, mai ales pentru că s-a întâmplat în faţa colegilor mei. Mi-a fost ruşine de mama să mă vadă aşa şi m-am tuns chilug, până să vină ea de la serviciu", a povestit Florentin.
Nu e nici pe departe nici primul și nici ultimul caz de acest gen. Aceste abuzuri crunte și încălcări flagrante ale legii comise de aceste infractoare se succed cu o repeziciune amețitoare. Și ce-i mai rău e că niciuna nu pățește nimic niciodată.
Numărul de infractori din sistemul educațional e uriaș - și în continuă creștere.
Și, așa cum deja e tipic pentru profesorii care se cred dumnezei, cu maximum de sictir și dispreț pentru lege și drepturile individuale, această infractoare a răspuns scurt:
Profesorul i-a transmit Inspectoratului Județean Teleorman că l-a tuns pe elev pentru că „nu avea frizură conform cu regulamentul școlar al liceului, adică fără gel”.
Hai nu zău! Păi zi așa frate! Dacă-i cu regulamentul tău - deci nimeni nu poate să-ți facă nimic, nu?
Cine se oferă să-i dea „doamnei” un Cod Civil și să-i explice că acesta are valoare juridică superioară regulamentului ei care nu valorează nici cât hârtia pe care e scris?!

Elevii din București ostracizați în martie pentru pletele lor au avut noroc că situația lor a ajuns la urechile lui Cristian Hrubaru și echipei RockFM. Aceștia au făcut o vizită doamnei directoare și brusc n-a mai avut nicio problemă cu cei doi elevi.
Dar de ce oare trebuie să vină însuși directorul unui radio mare din România ca să se comporte și „doamnele” ca niște oameni și nu ca niște vite încălțate infractoare?! De ce nu putem să avem niște oameni sănătoși la cap pe post de directori în școli?

Evident, întreb și eu ca să mă aflu în treabă - căci nimeni nu vrea să vorbească despre aceste lucruri.
Opinia publică de la noi nu e interesată de copiii care sunt abuzați fizic și emoțional în mod constant de aceste „doamne”. Opinia publică de la noi are treburi mai importante. Ce-a mai scris Neamțu pe Facebook și cum s-a mai scărpinat în derrier Ponta azi - alea-s subiecte!

Atât.

joi, 8 noiembrie 2012

Să vorbim despre un mare jeg uman și putreziciune în general

Înainte de a spune orice, vă rog să urmăriți următorul fimuleț. Nu e lung și puteți eventual sări de la secunda 30 și urmări doar până la minutul 5, dacă chiar vă grăbiți. Dar vă rog să-l vedeți - e important.
 

Am crititcat în repetate rânduri gunoaie umane care sunt plătite din bani publici și a căror unică realizare este distrugerea personalității copiilor - viitori indivizi eminamente defecți, o dată ieșiți de pe mâna lor.
Însă de fiecare dată am vorbit în principal despre învățământul liceal, puțin despre cel gimnazial și extrem de puțin spre deloc despre învățământul primar.
Motivele sunt cât se poate de simple: 1- publicul meu țintă este format din persoane de sex masculin cu vârsta între 15 și 35 de ani și 2 - e mult mai ușor la liceu ca elevul să ia atitudine, să dea cu pumnul în masă și să-și obțină dreptatea atunci când gunoaiele umane denumite eufemistic „profesori” decid să-l calce în picioare ca individ și să se șteargă la cur cu Carta Drepturilor Copilului și în general cu decența minimală pe care o cam aștepți de la cineva care o arde „profesorește”.

Veronica Bereanda este personajul a cărei voce suavă ați putut-o asculta pe filmuleț cum are ea grijă de educația copiilor și cum aduce dânsa, din vasta sa experiență, tehnici de motivat elevii să învețe de-a dreptul revoluționare precum amenințarea cu aruncatul pe geam, amenințarea cu lovitul cu capul de tablă, torente de jigniri și bineînțeles statul în genunchi pe podea. Mă mir că putreziciunea asta de om n-a venit și cu cojile de nuci de-acasă ca să aibă copiii complet impresia că în interiorul școlii călătoresc în timp cu vreo 130 de ani.
Regret, dar din acest punct încolo, nu mă voi mai referi la doamna Veronica Bereanda cu apelative complet nepotrivite de tipul „doamna”, „doamna învățătoare” sau altele similare căci aș jigni doamnele și doamnele învățătoare. Consider că „jeg uman”, „gunoi”, „cretină” și alte apelative din acest registru sunt mult mai potrivite pentru a ne referi la această vacă ce în mod normal ar trebui să dea interviuri pe la Miliție acum - sau măcar să aibă deja CV-ul urcat pe e-Jobs căutându-și un nou loc de muncă.
Dar, să nu uităm cine e ministru al educației și să nu uităm în ce țară trăim.

Firul pe scurt al poveștii

Înregistrarea a ajuns pe net și a fost ștearsă de mai multe ori. De aceea vă rog ca în cazul în care nu mai puteți vedea filmulețul să mă anunțați căci îl urc la loc și de 10000 de ori dacă e nevoie.
Acest gunoi nu este nici pe departe la prima abatere. Însă acum e prima dată când un grup de părinți chiar au decis să-și pună mintea cu această jigodie și să meargă până-n pânzele albe - sperând ei să creeze un precedent. Sincer le doresc mult succes. Din perspectiva unui individ care a luptat din răsputeri să dea jos o profesoară la fel de nebună ca tantea asta, vă recomand să vă înarmați cu muultă răbdare. O să dureze o veșnicie!
Japițele de tipul ăsta de regulă au susținere „de sus” căci profesorașii „de top” sunt de regulă ajunși acolo după lingeri în cur repetate la „cine trebuie” și-s legați între ei ca câcatul porcului precum o camarilă.
Să cităm din presă:
Protagonista înregistrării este Veronica Bereanda, una dintre cele mai apreciate învăţătoare din Bucureşti. Şocant este faptul că dascălul de la Liceul "Nicolae Iorga", care îi jigneşte pe copii şi îi supune unui stres permanent, are o experienţă profesională de aproape 35 de ani şi se află pe locul 4 în topul gradaţiilor de merit pe Bucureşti.
Cu-alte cuvinte, stimați părinți revoltați, chiar vă doresc mult succes! O japiță atât de bine înfiptă cum este acest jeg e cumplit de greu de dat jos într-un sistem putred și corupt în absolut toate încheieturile!
Umblă vorba prin târg că în cei „35 de ani de experiență” sunt minim 150 de elevi ai căror părinți de-a lungul timpului au decis să-și bage picioarele și să plece din clasa acestei agresoare. Nu m-ar mira ca informația să fie adevărată.
Însă, indiferent dacă-i adevărată sau nu, imediat cum a apărut înregistrarea pe net a și dispărut pentru că ar „avea conținut menit să agreseze și/sau să hărțuiască”. Apoi înregistrarea a fost urcată din nou - și iar a dispărut sub tirania butonului de „raportare”.
Pe lângă asta, tovarășul director de la instituția de învățământ care o tolerează pe acest jeg uman s-a grăbit să pună batista pe țambal astfel că presa a consemnat în primă fază următoarele:
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Muncipiului Bucureşti s-au autosesizat în acest caz şi au luat legătura cu cei din conducerea liceului. Conform primelor informaţii, nu vor fi luate măsuri prea aspre, ci doar o reducere salarială.
Însă, nesimțiții ăia de părinți n-au vrut nici de-ai dracu să tacă și au continuat să promoveze înregistrarea și să ceară dreptate.
Postul România TV, simțind că e rost de-un puiuț de rating, a organizat o dezbatere pe 3 noiembrie în care a venit un doctor psihiatru, un reprezentant al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, directorul instituției care încă o tolerează pe această japiță, avocatul părinților care vor să se constituie parte vătămată într-un viitor caz în instanță și, surpriză, tovarășa Katy Andronescu - un personaj pe care de altfel nu-l suport nici cât negru sub unghie.
Am văzut și eu dezbaterea. A fost o mizerie mai mare chiar decât comportamentul acestui gunoi uman. Rezumatului unui user pe forumul desprecopii.ro este cât se poate de corect:
Rezumatul e:
- dupa vacanta copiii se reintalnesc cu multiubita si stimata invatatoare;
- la indicatia Abramburicai directorul o va trimite pe consilierul psihologic al scolii sa stea in clasa sa asiste la ore, cica pana se definitiveaza ancheta;
- Abramburica ne-a asigurat ca ancheta va dura zile, nu ani; - si ca se vor lua masurile juste [limbaj de lemn];
- directorul a sustinut ca parintii au venit cu rugamintea mutarii din clasa/scoala, nicidecum ca el le-ar fi spus nemultumitilor sa se mute;
- Abramburica a trecut la replici subversive, sugerand ca psihiatrul e subiectiv pentru ca a fost angajat pe bani de catre reclamanti; acesta a replicat ca-si face treaba pro bono, la fel ca si avocatul;
- Abramburica a parasit emisiunea, scuzandu-se ca are treaba;
- directorul a plusat precizand ca reintalnirea cu invatatoarea va fi supravegheata audio/video;
Cineva a precizat ca vreo doua sute (!!!) de elevi s-au transferat de-a lungul catorva zeci de ani de la aceasta invatatoare si se intreba daca actualul director stie asta si ce parere are. S-a pierdut insa firul asta (extrem de relevant) in abrambureala discutiei.
Cu-alte cuvinte, un mare nimic - și o nouă încercare pe față a Abramburicii să mușamalizeze tona de nasoale care se-ntâmplă în sistemul educațional românesc, nasoale pe care atunci când le comit profesorii, aceștia nu plătesc aproape niciodată. Pentru că profesorii au voie orice şi sunt un fel de clasă socială de care n-ai voie să te atingi. Lor nu li se aplică nici Codul Civil și nici Codul Penal.
Ați crede că s-a schimbat ceva în urma insistențelor părinților și în urma detaliului „minor” potrivit căruia minim 12 copii au depus deja cerere de retragere de la clasa acestei japițe, nu? Ei pă DRACU! Evident, nu! Profesorimea puteredă și coruptă e solidară. Priviți numai de la minutul 2:00 încolo al emisiunii de la Antena 3 „Se întâmplă în România” - ce atitudine de sictir față de presă și față de părinții care caută dreptatea au atât Inspectorul General al Municipiului București precum și tovarășa ministresă Abramburica. Ambele oficialități sunt atât de sigure pe ele că nu li se poate întâmpla nimic și-i doare fix în 14 și de copii și de cei care le cer să-și facă treaba pentru care noi cu toții îi plătim. Nu le pasă pur și simplu. Chiar vă rog să vă uitați la înregistrare - dacă aveți stomac. Eu m-am umplut de nervi pe la minutul 11 și am încetat să mă mai uit în continuare.
Însă, dacă nu aveți stomac să priviți reportajul Antena 3, haideți să citim din Evz care titrează, perfect just: „Mușamalizare: Cum este scos basma curată un dascăl abuzator”. Și zice-așa:
Singurii români suficient de curajoşi să se ia la trântă cu învăţătoarea care le-a traumatizat copiii spun că se luptă cu morile de vânt. Susţinătorii şi colegii de breaslă ai celei acuzate i-au ameninţat de faţă cu avocatul.
"Şcoala îi tratează pe clienţii mei ca pe nişte infractori”, reclamă Meda Tocaciu, avocata care a acceptat să-i reprezinte pro bono pe părinţii elevilor abuzaţi de Veronica Bereanda, învăţătoare la Liceul „Nicolae Iorga” din Capitală.
Părinţii nebuni, înregistrarea trucată
Avocata le-a fost alături la audierile de acum două zile, în faţa comisiei administrative a şcolii şi spune că, pe lângă elevi, şi părinţii au sfârşit traumatizaţi. În loc de scuze şi soluţii la drama copiilor lor, familiile celor afectaţi au fost ameninţate cu exmatricularea copiilor şi acuzate de vedetism de profesorii şi părinţii solidari învăţătoarei. „Azi, de exemplu, am ajuns în faţa unei comisii formată din profesori şi învăţători. O comisie pe care am aşteptat-o cooperantă şi paşnică, dar am găsit-o părtinitoare şi arţăgoasă. (...)"
Cum vă spuneam! Nu le pasă. Sunt perfect siguri pe ei înșiși că pot pune batista pe țambal și data asta și nici în cur nu-i doare nici de legi, nici de părinți, nici că traumatizează niște copii - nici de nimic. De ce? Pentru că știu că întotdeauna vor exista retardați mintal care să le scuze profesorilor absolut orice abuz. Despre cei care scuză acest gunoi uman, vorbim îndată.
După cum am spus mai sus, profesorii sunt solidari și legați între ei ca câcatul porcului, chiar și când vine vorba de comis infracțiuni - și o fac fără nicio jenă și fără să clipească. Zice articolul Evz așa:
De la începerea întregului scandal, învăţătoarea acuzată nu a mai trecut pragul şcolii. A fost însă reprezentată de câţiva colegi de breaslă care, de la intimidări făţişe şi până la modificarea proceselor verbale, au încercat totul pentru a o scoate nevinovată.
„S-au repezit la ei ca nişte vulturi. Mămicilor şi aşa răvăşite li s-a spus că înregistrarea audio nu constituie o probă în penal şi că cine a făcut-o va fi exmatriculat. Pe final, noroc că am recitit procesele verbale. Le completase comisia după bunul plac şi clienţii mei ar fi semnat neadevăruri”, povesteşte avocata Tocaciu.
Însă părinţii sunt optimişti în continuare - mai ales avocata lor. Citiți în detaliu în Evz.
De asemenea, pentru mai multe informații de la fața locului și cum sunt tratați părinții care îndrăznesc să pună la îndoială practicile acestui jeg subuman, puteți citi pe blogul ăsta. Nu recomand acel blog în general, dar articolele despre tema asta sunt foarte bune și conțin mai multe detalii pe care nu le puteți găsi în presă.
De asemenea, vă las adresa instituției de învățământ unde predă acest gunoi: licniorga@yahoo.com
Știu și eu... poate vreți să le transmiteți un gând bun. 

Consecințe și analiză generală

În România, nimeni n-a făcut niciodată pârnaie (sau măcar să fie condamnat penal cu suspendare sau la amendă penală) pentru abuz emoțional. Unul din motivele pentru care lucrurile stau așa este acela că abuzul emoțional e foarte greu de dovedit. Însă nu ăsta e principalul motiv. Principalul motiv este că de regulă probele precum această înregistrare nu sunt admise în instanță.
Și-aici vrea doamna avocat care-i reprezintă pe părinții sătui de traumele pe care le suferă copiii lor - să încerce să creeze un precedent. Îi doresc succes! La fel cum îi doresc succes și avocatei familiei Țundrea care încă se luptă să creeze un precedent cu privire la pedepsirea celor care se fac vinovați de încarcerarea unui om nevinovat.
Însă indiferent dacă avocata Tocaciu va reuși sau nu - dezbaterea care ar trebui să aibă tema: „Până când și cât mai tolerăm gunoaiele umane la catedră?” trebuie să aibă loc.
Acest caz are marele avantaj că are dovezi irefutabile și mai are în spate o mână de părinți inteligenți și care refuză să se dea bătuți.
Însă pe lângă acest caz mai există câteva zeci de mii cel puțin - împrăștiate în toată țara și întâmplate în ultimii 10-15 ani de când bătaia în școli cică „a dispărut” și de când Carta Drepturilor Copilului a început să conteze, măcar la nivel declarativ, ceva mai mult decât ca hârtie igienică cu care să se șteargă gunoaiele umane de la catedre la cur.

Nu poți găsi scuze rezonabile pentru asemenea comportament decât dacă ești bătut în cap. E vorba de copii de 6-7 ani! Nu merge că „elevii sunt agresivi și că-s de porc”. Chiar nu merge! Mai poți scăpa, într-o oarecare măsură, cu argumentul ăsta dacă e vorba de clasa a XI-a, unde mulți dintre ei sunt chiar majori - dar la clasa I niciodată.
Însă, aparent, există foarte mulți bătuți în cap în România - care au senzația că un astfel de comportament e unul normal sau care aduc argumentul suprem: „și eu am trecut prin asta și n-am mai murit”. Ei aș! Să mori tu?! Păi zi așa frate! Dacă tu ai trecut - deci e de bine.
Știi, și bunicul meu a supraviețuit înrolării forțate în armată și în război - dar asta nu înseamnă că înrolarea forțată împotriva voinței proprii e un lucru bun.

Nu sunt deloc un susținător al extremei celeilalte - de tip Step-by-step - pe care o consider o modalitate de a crea indivizi incapabili să-și asume decizii individuale și care au senzația că totul li se cuvine pentru simplul fapt că respiră.
Dar parcă totuși aș prefera ca în școli copiii să nu fie înjurați ca la ușa cortului, amenințați cu violența, cu moartea sau să fie bătuți. Oare cer prea mult?!
Unul din copiii care a avut nefericita soartă de a suporta acest jeg uman, încă își dorește să se sinucidă. Vă spun foarte sincer că dacă era fiul meu sau rudă cu mine, o aruncam eu pe geam pe tovarășa învățătoare - și credeți-mă că nu mi-ar fi părut rău de eventualele consecințe. Sună dur?! Se prea poate. Dar un părinte care asistă neputincios la zdrobirea psihică a propriului copil are niște limite! Sau poate o fi bias-ul meu împotriva celor care torturează copii în orice fel - o prejudecată pe care mi-o asum și nu intenționez să mi-o schimb.
Astfel de cazuri reprezintă unul din principalele motive pentru care consider că un control psihiatric (sau măcar unul psihologic dar bine făcut) obligatoriu pentru profesori ar fi o măsură cât se poate de justă.

Am citit niște scuze jenante de tipul „poate era stresată” sau că „doamna are nervii distruși de acești mici „îngeri””. Știți ce? Nu-mi pasă! Absolut deloc! Putea să-i fie mutilată familia în fața ei! Nu ești în stare să-ți faci treaba?! PLECI! Te pensionezi! Și cu-asta basta!
Ei drăcie, mai nou infractorul e victima?! Începem și-aici cu vrăjeli de-astea?!

Acest statut de dumnezei intangibili pe care-l au profesorii trebuie să dispară. Profesorii trebuie să poată fi concediați mai ușor - mai ales în astfel de cazuri evidente de pe lună. Polonia e o țară cam ca România. Ba încă și economic e similară (1 leu = 1 zlot). Ei bine, în Polonia jegul ăsta era în pârnaie acum. De ce nu se poate și la noi?! Să se poată! Avem nevoie de mai mulți profesori în pârnaie!
Pot să vă ofer eu o listă mare de profi (și mai ales învățători) care trebuiau să fie în pârnaie de mult pentru bătăile crunte pe care le-au suferit și le suferă copiii.
Mai țineți minte cazul dirigintei care a legat de scaun o elevă de clasa a V-a? Ce, aveți senzația că a făcut pârnaie sau a pățit ceva?! Nu, stați liniștiți. E profesoară și-acum la aceeași clasă!!!!
Dar pe educatoarea care a bătut un băiat de 4 ani de l-a ascultat cu urechea? O mai știți? E tot acolo - n-a pățit nimic.
Pot continua la nesfârșit cu aceste exemple - și de altfel de aproape 4 ani de când am blogul ăsta am scris despre sute astfel de cazuri - toate încheiate cu același rezultat: Profesorul NU a pățit NIMIC.
Așa stau lucrurile - aceste gunoaie, aceste japițe, aceste jeguri umane nu pățesc aproape niciodată nimic! Spun „aproape” pentru că singurele cazuri în care chiar sunt dați afară, sunt situațiile în care „demenți” ca mine, sau ca acești părinți pentru care am tot respectul, decid să nu se oprească și se ceartă ani la rând cu Inspectoratele până când obțin dreptatea. Dar aceste cazuri sunt foarte puține. În majoritatea cazurilor, ISJ-urile pun batista pe țambal și merg mai departe!

Situația asta nu e de ieri, de azi. Ci are binișor minim 15 ani de când e fenomen generalizat.
Aparent, în anii 70 era mai ușor să dai afară un profesor/învățător cu comportament abject decât este astăzi. Spun asta pentru că în anii 70, când bunica mea a făcut o reclamație împotriva unei învățătoare de-a unei mătuși de-ale mele - agresoarea a zburat scurt după o anchetă și mai scurtă.

Consecințele deja încep să se vadă. Însă se vor vedea și mai abitir peste alți 15 ani.
Peste alți 15 ani vom avea în principiu două grupuri mari de foști elevi - figuranții, care cred că li se cuvine orice pentru simplul fapt că respiră și demotivații/sictiriții cărora nu le va păsa de nimic și de nimeni, ca rezultat direct al „studiului” cu astfel de jeguri umane la catedră. Sigur, acestea nu vor fi singurele grupuri - dar vor fi cele mai numeroase.
Nu trebuie să fii sociolog sau psihiatru ca să-ți dai seama de asta. E suficient să te uiți la liceenii din prezent care, să recunoaștem, se împart trei grupuri - al treilea fiind rebelii. Însă, acest al treilea grup, care de regulă aduce și inteligență după sine, este continuă micșorare. De ce? Păi e simplu! Atâta vreme cât umpli școlile cu camere de luat vederea, cu intimidări pe față și cu suprimarea individualității - nu te poți aștepta să scoți indivizi care să gândească pentru sine! Nu e chirurgie pe creier - își poate da seama orice cu mai mult de doi neuroni funcționali de chestia asta!

Având în vedere cele de mai sus, sunt sceptic că această japiță va păți ceva (altceva decât o sancțiune minoră la leafă). Ca de-obicei, îmi doresc să mă înșel. Dar am o experiență îndelungată de luptă cu sistemul educațional românesc - și din experiență spun că rareori câștigi, iar când câștigi, de regulă e datorită hazardului, nu datorită faptului că legea funcționează și că chiar îți poți găse dreptatea în țara asta.
Însă pe lângă asta, învățământul primar în forma asta are problemele pe care le are și din cauza unui număr foarte mare de părinți cretini. Am pus recent mâna pe un ghiozdan al unui copil de clasa a II-a. Vă spun sincer că aveau minim 10 kg!
Părinții sunt dispuși extrem de ușor să accepte să dea sume impresionante de bani pe tot felul de caiete speciale care-s în cruntă majoritate complet inutile. Aceiași părinți, n-au nicio problemă în a face chete ca să-i cumpere „cadouri tovarășei”. Mi-aduc aminte că pe vremea mea exista o tovarășă învățătoare a cărei casă nouă fusese parțial mobilată din „cadouri” de la părinți (cuptor cu microunde, mașină de spălat, serviciu de vase, etc. - toate „luxuri” la vremea lui 1997).
Știu sigur (și pot să și dovedesc) cel puțin 15 cazuri din prezent în care părinții sunt „strânși cu ușa” și  li se pretind sume mari de bani (400-500 de lei) pentru chete care se scurg în buzunarul „tovarășei”. Când le-am propus unora dintre părinți să-i ajut să o denunțe mi-au răspuns aproape invariabil: „Eh... lasă... dăm, ce-o să facem acum? Cum să ne certăm cu Doamna?”

De-aici pleacă totul! Vedem și-n acest caz, de la care am pornit, că nu toți părinții sunt implicați. Ba încă unii chiar îi agresează pe cei care îndrăznesc să spună că acest jeg uman trebuie să plece!
Nu-i bănuiesc de rea intenție pe aceștia. Îi bănuiesc însă de prostie și de incapacitate de a gândi pe termen un pic mai lung.
Majoritatea părinților care se pretează la astfel de practici (cadouri la limita legii, pupincurism la adresa învățătoarei chiar și când e abuzivă, etc.) se gândesc că altfel copilul lor ar putea fi ostracizat. Cei care nu se gândesc la asta, o fac pentru a-și satisface ego-ul lor imens când le spune tovarășa: „vai, dar ce copil deștept și minunat aveți” - neînțelegând că tovarășa spune asta pentru a mai stoarce niște „cadouri”.

Modul ăsta de abordare la ciclul primar e foarte vechi și deja putreziciunea este larg extinsă. Și mi-e greu să cred că se va schimba ceva în următorii 50 de ani. Poate un eventual faliment național să mai trezească pe cineva - deși cred că nici atunci nu se va-ntâmpla asta.

Ah... și să nu uit: Știți că în prezent în majoritatea claselor primare din România TOȚI elevii primesc diplome și coronițe, nu?!
Ah... și încă ceva: Mai țineți minte cazul cu proful de sport și eleva de 18 ani de la Jean Monet? Săracul prof a făcut pârnaie nevinovat, a fost ostracizat în presă și dat afară din învățământ. În contra-partidă, profesoara din Târgu-Jiu care futea elevi de clasa a X-a și unul din ei s-a sinucis din cauza asta, n-a pățit nimic. Sigur, Codul Penal zice că proful de fute elevi e de porc și zice că sinuciderea unei victime constituie circumstanță agravantă de sentință de minim 10 ani cu executare la maximă siguranță. Așa zice Codul Penal. În realitate, tovarășa profesoară predă și în prezent!

Deci p-aia care practic a omorât un elev prin manipulările ei, n-a dat-o nimeni afară. Așa că le doresc succes părinților cu tovaărșa Veronica Bereanda pentru mizilicuri de-astea gen înjurături ca la ușa cortului și doar amenințări cu moartea și cu violență.

Atât. Deja îmi vine să vomit.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails