luni, 29 octombrie 2012

După dealuri

Atenție! Acest articol poate conține spoilere! (sursa foto: Wikipedia)

Am fost sâmbătă să văd și eu coproducția româno-franco-belgiană „După dealuri” (Au-delà des collines) în regia lui Cristian Mungiu - fără îndoială Dumnezeu pe pământ în materie de regie în România la ora actuală.
Filmul este, după cum deja cred că știți, bazat pe povestea reală a uciderii prin crucificare întru exorcizare a unei femei la mânăstirea ortodoxă de la Tanacu, jud. Vaslui pentru care s-a plătit cu câteva luni de pârnaie.
Recunosc că în primă fază n-am fost exagerat de impresionat însă cel mai probabil s-a întâmplat asta pentru că știu prea bine cum gândește popa ortodox de la țară din județul Vaslui, cum reacționează săteanul din jud. Vaslui când îi spune popa ceva și în general sunt mâncat de contextul zonei după ce am stat peste 10 ani în zona aia.
Pe de altă parte, însă, nu înțeleg de ce s-au supărat mai marii popilor ortodocși pe filmul lui Mungiu întrucât Daniel Corogeanu este portretizat mult mai rațional decât este el în realitate. În plus, filmul specifică în mai multe rânduri că preotul nu era în grațiile mai marilor Corporației Ortodoxe Române (renunțase la salariul de popă din bani publici și episcopul Hușilor îl hârjonea și nu vroia să-i sfințească biserica găsindu-i constant nod în papură). Cu alte cuvinte - filmul chiar nu pune în lumină proastă BOR-ul - poate chiar dimpotrivă.
Știu că filmul îl prezintă pe Corogeanu mai rațional decât e el în lumea reală pentru că am stat de vorbă cu cadrele și cu directorul penitenciarului unde a fost „cazat” Corogeanu. Având în vedere c-a stat un pic pe-acolo - înclin să cred că opiniile cadrelor care l-au văzut aproape zilnic și au stat la palavre cu el sunt destul de bine fundamentate - sau în orice caz mai bine fundamentate decât ale autoarei romanului non-ficțional după care indică Mungiu că s-a inspirat.
Însă probabil ăsta e singurul minus al filmului. În rest, filmul portretizează foarte bine contextul locului, mentalitatea oamenilor locului, practicile destul de curente ale unora dintre familii - aceea de a lua copii recent deveniți adulți care nu mai pot sta în casele de copii și de a-i exploata, precum și modul cum îi percep localnicii pe cei care au fost plecați o vreme și acum s-au întors și-s foarte nervoși de putreziciunea pe care-au găsit-o acasă.
Pentru cei care cunosc bine zona de nord a județului Vaslui (sau județul Iași - că nu-i mare diferență, oricât ar zice unii c-ar fi), acest film poate părea pe alocuri plictisitor și prea lung (are totuși două ore și jumătate) însă fără-ndoială aceste momente sunt mai mult decât necesare pentru cei care n-au ieșit niciodată din Cluj sau București, cât, mai ales, pentru cei care habar n-au nimic despre România și despre unul dintre cele mai sărace județe ale țării și oamenii de-acolo.
Dintre personajele principale fără-ndoială Cristina Flutur (Alina - „posedata”) joacă magistral, deși personal am fost impresionat și de Valeriu Andriuță (în rolul lui Daniel Corogeanu). Însă, nu mă pot abține să nu remarc și evoluția foarte bună a celor din rolurile secundare, mai ales a lui Ion Sapdaru (în rol de căpitan în Poliția Județeană Vaslui care anchetează cazul), a lui Costache Babîi (în rolul doctorului Solovăstru - psihiatru) și a Ceraselei Iosifescu (doctorul care constată decesul Alinei) - ultima dintre ele cu o atitudine excelentă și atât de des întâlnită în lumea reală.
Recunosc însă că n-am fost foarte impresionat de prestația Danei Tapalagă (în rolul de maica stareță), însă, din fericire, acest lucru nu afectează prea mult prestația per total a celorlalți.

Filmul are, după cum spuneam, 150 de minute însă înțeleg pe deplin dorința regizorului de a reprezenta cât mai bine și mai detaliat contextul evenimentelor - și fără-ndoială asta i-a și adus succesul de care s-a bucurat la nivel internațional.

De la începutul filmului când vedem plăcuța de la intrarea în mânăstire cu inscripția: „Aceasta este casa lui dumnezeu. Accesul strict interzis celor din alte religii. Crede și nu cerceta!”, trecând prin momentul în care preotul refuză să o arunce pe Alina în stradă știind că n-are pe nimeni și până la momentul în care Alina decedează ca urmare a practicilor pur medievale și barbare ale preotului - ai tot timpul senzația că povestea nu se va termina așa cum știm că s-a terminat în realitate. Ceea ce îi dă o aliură de thriller cum din ce în ce mai rar vedem prin filmul românesc.
Și, pe lângă asta, filmul predă și o lecție esențială cu privire la faptul că intențiile așa-zis „bune” nu garantează niciodată un rezultat pozitiv.
Ba mai mult, Cristian Mungiu nici nu încearcă să portretizeze pe cineva ca fiind vinovat în toată povestea - ceea ce reprezintă un argument în plus pentru nedumerirea mea vis-a-vis de supărarea popilor pe filmul ăsta.

Filmul rulează în continuare în cinematografe.
În Cluj Napoca poate fi văzut la Cinema „Florin Piersic” până joi inclusiv de la orele 14:00 și 20:00 la prețul de 8, respectiv 10 lei (5 lei pentru studenți). Tot până joi inclusiv poate fi văzut și la Cinema City (Iulius Mall) la orele 15:30, 18:30 și 21:30.
În Iași rulează tot până joi inclusiv la Cinema Victoria începând cu orele 12:00, 14:30, 17:00 și 19:30.
În București sunt cel puțin 7 cinematografe care rulează acest film, toate până joi inclusiv, de cel puțin două ori pe zi și, per ansamblu, cam la toate orele - ceea ce-nseamnă că nu există scuza că „n-ai avut cum s-ajungi la film” dacă stai în București.
Filmul mai poate fi văzut și în Timișoara, Brașov, Constanța, Târgu-Mureș, Ploiești, Craiova, Pitești, Arad, Baia Mare, Brăila, Bacău și Tulcea.
Din luna noiembrie, filmul va ajunge și în cinematografele din Piatra Neamț, Sibiu, Oradea, Deva, Botoșani, Alba Iulia, Bistrița și Râmnicu Vâlcea - deși distribuitorii dau asigurări că într-un final, până la sfârșitul anului 2012, toate județele vor avea minim un cinematograf care va rula măcar o dată filmul ăsta. Așa cum e cazul unor orașe fără cinematograf precum Miercurea Ciuc, Slobozia, Lugoj, Alexandria sau Călărași unde proiecțiile vor fi organizate în case de cultură sau alte locuri.
Așadar, numai dacă nu vreți, nu vedeți filmul ăsta - deși eu-l recomand cu fermitate. Vă recomand pagina oficială a filmului unde se va actualiza constant lista cu orașele unde filmul va fi proiectat - și vor fi incluse multe orașe fără cinematograf!
Vă las mai jos și trailer-ul. Vizionare plăcută.


Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S.: Aparent filmul a rulat în avampremieră la Vaslui și Câmpina la finalul lunii septembrie - însă mărturisesc că n-am văzut nicăieri o mențiune a acestui eveniment înainte de a se fi întâmplat.

miercuri, 24 octombrie 2012

Un cunoscător despre Uniunea Europeană

Vladimir Constantinovici Bucovski (Владимир Константинович Буковский) a ajuns între timp la 70 de ani și este unul dintre puținii activiști pentru drepturile omului din anii 60 care încă e în activitate și a cărui obiect de activitate nu este legat de marxism în general sau de obiective cu iz marxist (ecologie, corectitudine politică, etc.).
A făcut în total 12 ani de pârnaie în închisorile sovietice și în „spitalele psihiatrice” în care erau internați cei care îndrăzneau să nu fie de acord cu perspectiva marxist-leninistă a partidului-stat sub prezumția că numai dacă ești nebun ți se poate părea că marxismul e de porc.
Norocul lui a fost că era foarte cunoscut iar sovieticii aveau de recuperat un prizonier politic din Chile de la Vest așa că a fost obiectul unui schimb de prizonieri politici și astfel începând cu 1976 Vladimir Bucovski locuiește în Regatul Unit Marxist al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Nu întâmplător am denigrat numele complet al Marii Britanii căci o dată cu aderarea la UE, această țară a devenit din ce în ce mai aproape de regimul de care Vladimir Bucovski a fugit și de altfel pe experiența sa ca cetățean britanic și-a bazat cea mai importantă publicație a sa: „EURSS - Rădăcinile sovietice ale integrării europene”, publicată în 2004 și pe care v-o recomand cu căldură.
Dacă există oameni care chiar se pricep la analizarea totalitarismului și a semnelor ce duc spre instaurarea unui regim totalitar, anti-democratic și complet paralel cu drepturile individuale, cu siguranță Vladimir Bucovski este unul dintre ei.
Vă recomand un filmuleț scurt de 5 minute cu opinia domnului Bucovski despre marea Uniune Europeană.
Filmulețul conține implicit subtitrare în limba română. Vizionare plăcută.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

duminică, 21 octombrie 2012

Pușca din cameră

Doamnelor, ce faceți în legătură cu pușca din cameră?

Recent am luat parte la o serie de discuții despre situațiile din societate în care apare violența. În special, violența împotriva bărbaților comisă și inițiată de femei. Acum câteva luni un număr semnificativ de politicieni și celebrități din SUA și-au unit vocile într-un clip publicitar pentru a pune în gardă toți bărbații că indiferent de situație, subgrupul umanității modelat cu cromozom Y nu trebuie sub nicio formă să ridice mâna în apărarea lor în fața violenței inițiată de femei.
Evident, nu s-au exprimat așa - ci au folosit clișeul standard „niciodată să nu lovești o femeie” pe care l-au repetat în terțe feluri alături de tot felul de asocieri deja previzibile și plictisitoare că orice bărbat care îndrăznește să-și imagineze că are dreptul la legitimă apărare când este atacat de o femeie nu este un „bărbat adevărat”.
Sau poate că în lumea fantastică a celebrităților, femeile nu sunt niciodată violente și că agresiunea fizică este rezervată celui mai oribil aspect al identității umane - masculinitatea.

În ciuda propagandei constante făcută de mass-media, idea fantezistă cum că violența are sex e una care pică fără probleme la prima examinare în lumea reală sau comparație cu zecile de ani de statistici colectate despre violența domestică. Dar simpla inconsecvență în fața verificării faptelor nu e cea mai mare problemă cu această perpetuare a unui mit.
Mitul că violența are sex e mai rău decât simpla ură cultivată pe un aspect al identității biologice a unor indivizi. Problema este întreținerea și reconfirmarea prin propagandă a ideii false cum că femeile nu sunt ființe umane reale. Formularea destul de comună, „violență masculină”, pe lângă că atașează un sex lângă o acțiune pe care o întreprind toți oamenii de orice sex, aduce cu sine conceptul mult mai sinistru cum că identitatea feminină ar fi cumva unică și specială, angelică, perfect și pură.

Pentru aceia dintre voi care sunteți noi pe acestă planetă, creaturile divine pline de grație pură nu există. Femeile, contrar propagandei din reclame, sunt doar ființe umane. Se pârțâie, se scobesc în nas, se descurcă prost în conflice - exact ca toți ceilalți de pe planeta Pământ. Mâncarea intră pe-un capăt, căcatul iese pe celălalt. Femeile sunt ființe umane - iar ființele umane sunt agitate, irascibile, reacționează emoțional și sunt animale semi-inteligente.

Acest joc în care pretindem că femeile sunt cumva mai inocente, mai pure și speciale este o farsă grotescă ce scuză și pepetuează un carnagiu uman în desfășurare în lumea reală. Acel carnagiu, apropo, afectează și femeile și bărbații. Acest joc mai include în conceptele sale și o idee complet depravată care deseori rămâne complet neadresată - respectiv ideea că femeile nu sunt parte din acțiune și nu au voință.

Ideea de inocență, bunătate și minunăție înnăscută în femei este doar o față a monedei false - cealaltă față fiind că femeile cumva nu sunt ființe umane complet realizate. Acesta este de fapt mitul cum că femeile sunt ca niște păpuși - niște obiecte ce nu acționează. Și, într-un mod de-a dreptul bolnav, parțial și din cauza modului cum ne creștem fetițele, deja există un segment uriaș și în creștere în populația feminină care e gata să perpetueze și să mențină această ficțiune - așa zise adulte fără capacitatea aparentă de acționa. Evident, capacitatea de a acționa există, însă aceasta este exercitată prin altceva despre care nu vorbim, dar care e atât de evident în lumea reală încât toată lumea o știe - hipo-capacitatea de acționare, sau acționarea prin interpuși sau prin împuterniciți.

În cultura noastră se neagă constant relația dintre percepția cultivată de hipo-capacitate și inițierea prin interpuși a violenței în numele celor pe care-i percepem ca fiind incapabili de violență. În orice interacțiune simplă dintre un bărbat și o femeie în această cultură ajungem până la urmă să ne întrebăm ce facem cu pușca din cameră.

Despre ce pușcă e vorba?

Este pușca pe care o aduce orice femeie cu ea într-o conversație. Este pușca ce în orice situație în care un bărbat vorbește cu o femeie - este orientată către el.

Acum,... până la acest punct al discuției deja sunt familiarizat din conversațiile precedente cu câteva dintre obiecțiile standard. Prima dintre ele este o variație de: Nu știu despre ce vorbești! sau... Ești ridicol și isteric!
Realitatea este că o femeie poate, pur și simplu rostind câteva cuvinte, iniția violență cu ajutorul poliției sau a altor bărbați cu rol de cavaleri albi. Cea mai simplă e acuzația de viol sau de agresiune sexuală - sau, mai simplu (și imposibil de dovedit) - hărțuire sexuală, și-așa mai departe. În cultura noastră, aceasta e o metodă foarte eficientă de folosire și îndreptare a puștii pe care orice femeie o are cu ea la orice coversație cu un bărbat. Uneori există și consecințe pentru folosirea abuzivă a puștii, dar prin comparație cu consecințele asupra bărbatului, acestea sunt minore.

Steven Berkimer și Pierce Harlan mențin un site care colecționează articole din mass-media exact pe acest fenomen - și sunt zeci de mii de evenimente despre care s-a scris în presă și care descriu invocarea puștii sub forma de acuzații false. Domnul Berkimer și domnul Harlan adaugă noi cazuri descrise cu lux de amănunt în presă în fiecare săptămână. Și rețineți - ei adaugă doar cazurile de la suprafață ajunse în ziarele mari în care acuzațiile false ale femeilor au dust la distrugerea vieții (și chiar uciderea) a mii de bărbați.

Da, există o pușcă în cameră. Să negi că există înseamnă fie să admiți că ești mânat(ă) de prostie, fie lipsă de onestitate intelectuală.

Următoarea cea mai des întâlnită obiecție este că: Majoritatea femeilor n-ar face niciodată asta. Pentru asta, arăt din nou înspre numeroasele articole din presa internațională de pe site-ul mai sus amintit. Judecând după numărul de povești deja acumulate pe acel site și pe altele care sunt deja cu miile - toate copiate din presă - și care demonstrează că femei obișnuite din toată lumea au invocat și continuă să invoce pușca din cameră pe care o dețin pe motiv că sunt de sexul feminin - e destul de evident că multe femei n-au niciun fel de problemă să lanseze acuzații false. Citind printre poveștile colectate, era plictisită e un motiv destul de popular și des întâlnit.

Așadar, pentru oricine sugerează că majoritatea femeilor n-ar face așa ceva, în această afirmație este inclusă deja recunoașterea că pușca este totuși în cameră. Prin urmare, le-aș sugera acestor indivizi să mă scutească.
Următoarea obiecție, care de regulă vine de la o femeie care aude această explicație, este: Oh Doamne, EU n-aș face niciodată așa ceva!
Oh,... serios?! Dacă-i așa, atunci de ce ai o pușcă? De ce taci când ții pușca în mână, încărcată și orientată către orice bărbat cu care stai de vorbă?!

Când apar tot felul de reclame la televizor care pretind că încearcă să reducă problema violenței domestice - dar în același timp portretizează o imagine falsă cum că această violență se manifestă în forma sa simplistă în alb și negru cu bărbați violenți, furioși și bețivi care victimizează femei gingașe, incocente și cu ochi blânzi ca de căprioară - practic armăm și ochim cu pușca. Le reamintim tuturor de la polițiști la copii și îi punem în gardă pe bărbați că pușca este ațintită către ei.

Când vorbim despre „cultura violului” - ca și cum ar fi un fapt - ne asigurăm că pușca este îndreptată către bărbați. Astfel, orice femeie de oriunde, prin simplul fapt că zice (fără nicio dovadă) că e amenințată, că e speriată, că a fost agresată sexual, etc. - bărbați în uniformă și cu insigne și arme vor acționa fiind informați și încrezători că armele lor sunt orientate către „bărbatul rău” care, desigur, este orice bărbat pe care ea îl indică.

Această neîntreruptă perpetuare a poveștii cum că femeile-s tot timpul victime și bărbații sunt Dracu' - nu face decât să armeze pușca - iar pușca este în cameră, în orice cameră în care un bărbat și o femeie se întâmplă să stea de vorbă, sau doar să se uite unul la celălalt.

Iar pentru o femeie, și totodată un adult în această lume, care nu reacționează împotriva aceste minciuni, fie prin acțiune, prin luări de poziție sau activism - nu putem să conchidem decât că astfel de individe sunt mulțumite ca pușca să existe și să rămână acolo și-s foarte bucuroase să aibă controlul asupra armei și să o orienteze oricând înspre orice bărbat cu care binevoiește să vorbească sau la care să se uite.

Prin urmare, se impune o întrebare: Îmi doresc eu cumva o putere care să contrabalanseze situația? Altfel spus, îmi doresc, metaforic vorbind, propria mea pușcă?!
Nu. După cum am mai spus-o, și sunt convins că va mai trebui s-o repet, violența îmi repugnă - și nu sunt deloc încântat de ea. Însă nu vreau să mai pretind că încerc să formez o prietenie, o legătură amoroasă sau chiar să am o conversație sub prezumția că acea relație e bazată pe afecțiune, iubire, respect sau altă valoare - totul în timp ce această prezumție este contrazisă flagrant de faptul că este o pușcă în cameră.
Pușca din cameră este motivul pentru care, pe lângă alte chestii pe care le evit, nu ies la întâlnire în sensul convențional. Sigur, vor exista unele care vor pretinde că nu înțeleg despre ce-i vorba, sau vor nega, sau vor pretinde că metafora nu e potrivită sau vor spune - Ce? Eu n-am nicio armă!
Asta e însă ca și cum un ucigaș ar sta cu mâna pe trăgaci țintind înspre un butoi în care și-a înghesuit victima și, chiar înainte de a trage, îi șoptește la ureche duios: Ai încredere-n mine.

Așadar, se impune o întrebare ce trebuie pusă oricărei femei capabile să înțeleagă această discuție. Tu ce faci și ce vei face ca să iei arma din cameră și s-o arunci?

Și singurul răspuns care n-o să surprindă pe nimeni, este liniștea...

Traducerea și adaptarea: Lucian Vâlsan
Autor: JohnTheOther (canal youtube)
Articol original: AVoiceForMen.

vineri, 19 octombrie 2012

Legislația în Suedia


Am spus-o de mai multe ori, în special după ce am publicat aici documentarul Köskriget în urma căruia cei care nu vorbesc limba suedeză au avut ocazia de a vedea cine conduce Suedia, ce înseamnă de fapt Riksorganisationen för Kvinnojourer och tjejjourer i Sverige (ROKS) și, practic, care sunt rezultatele inevitabile a luării feminismului în serios, altfel decât un gunoi ideologic vecin cu nazismul demn de aruncat la lada de gunoi a istoriei.

De asemenea, am spus că Suedia are legi care discriminează pe față bărbații și instituie de facto condiția de cetățeni de mâna a doua taților și bărbaților în general în Regatul Matriarhal Suedez. Însă doar am spus - fără să și demonstrez.
Azi a venit vremea să și demonstrez.
Alături de corespondentul meu din Suedia, activistul pentru drepturile taților și transparență guvernamentală - pe care-l știm sub numele de Daddys-Sverige, am răsfoit vreme îndelungată legislația suedeză și apoi ne-am comparat descoperirile ajungând într-un final la o serie de prevederi legale mai mult decât evidente pentru ceea ce vroiam să demonstrăm.

1. Preambul

În constituția suedeză (ca de altfel în toate constituțiile din Europa) este negru pe alb stipulat că toată lumea este egală în fața legii și că este strict interzis ca în momentul tragerii cuiva la răspundere în fața legii să se aplice vreo formă de discriminare (pozitivă sau negativă) pe criterii de sex, religie, orientare sexuală, origini etnice, etc. etc.
Suedia e cea mai egală țară din lume, nu? Sau mă rog, asta pretinde guvernul de la Stockolm. Dar aspectul pe care-l evită și nu-l explică statul suedez când vorbește despre orice formă de eglaitate între oameni este cum definește statul egalitatea între sex. În fapt, Suedia folosește feminismul ca șablon pentru a implementa egalitatea între sexe. Rezultatul (de altfel logic pentru orice adult cu mai mult de 2 neuroni funcționali) este că în Suedia nu se mai aplică de ani buni principiile fundamentale ale democrației.
În prezent, bărbații sunt discriminați negativ în Suedia încă de când sunt scrise legile. Sigur, statul numește asta „discriminare pozitivă” sperând că nu observă nimeni adevărul. Dar întâmplător totuși noi îl observăm. În special îl observă acei bărbați suedezi care-și văd drepturile fundamentale încălcate fără nicio jenă aproape zilnic. A mai fost o țară europeană în istorie care a încercat ceva similar în anii 30. Atunci ținta era o minoritate religioasă. Atunci n-a ieșit bine.

2. Analiză amănunțită a legislației suedeze

Legea e una pentru toți și toți oamenii sunt tratați egal prin lege, da? Ei bine... NU! Sau cel puțin NU în Suedia. Hai să începem cu Socialtjänstlag sau, în traducere liberă, Legea de Funcționare a Serviciilor Sociale. Textul integral, în limba suedeză, poate fi accesat aici. Și zice-așa:
Capitolul 5, art. 11:
Îndatoririle Serviciilor Sociale includ deservirea victimelor infracțiunilor cu violență și asigurarea de ajutor și suport (emoțional) familiilor lor.
Serviciile Sociale sunt obligate să acorde interes sporit și special femeilor care au fost victime ale violenței sau altor forme de abuz din partea unor oameni apropiați lor și astfel se află în situația de a avea nevoie de suport (emoțional) și ajutor pentru a schimba situația.
Corolar: Bărbații care au fost victime ale violenței sau altor forme de abuz din partea unor oameni apropiați lor se pot duce-n paștele mamii lor. Atenție, asta e LEGEA în Suedia.
Continuăm cu Folkbokföringslagen care, în traducere liberă, înseamnă Legea Emiterii Certificatelor de Naștere (mot-a-mot ar veni Legea Introducerii în Carte a Populației). Textul complet, în limba suedeză, aici. Și zice-așa:
Art. 2
Un copil năsuct viu în această țară este înregistrat dacă mama este înregistrată sau dacă tatăl îndeplinește simultan calitatea de cetățean înregistrat și tutore al copilului. Un copil născut peste graniță din mamă suedeză va fi de asemenea înregistrat.
Altfel spus, dacă mama moare la naștere, copilul nu va fi înregistrat deloc ca fiind născut decât dacă tatăl acționează în instanță statul și câștigă. Și nu, testul de paternitate nu e suficient!
Mergem mai departe la Legea Cetățeniei. Ne interesează partea cu dobândirea cetățeniei la naștere. Și zice-așa legea suedeză:
Dobândirea cetățeniei la naștere
Articolul 1: Un copil dobândește cetățenia suedeză la naștere dacă:
În primul rând mama este cetățean suedez,
În al doilea rând, tatăl este cetățean suedez și copilul e născut în Suedia,
În al treilea rând, tatăl este cetățean suedez și este căsătorit cu mama copilului
În al patrulea rând, tatăl este decedat dar la momentul decesului era cetățean suedez și copilul era născut în suedia, sau
În al cincilea rând, tatăl este decedat dar la decesul său era cetățean suedez și căsătorit cu mama copilului
Deci cu alte cuvinte, dacă mama e suedeză, nu mai contează nimic - copilul e automat suedez - chiar dacă-i negru cu ochi oblici.
Dacă mama însă nu e suedeză (și e să zicem nemțoaică) și tatăl este suedez - copilul nu e automat suedez - chiar dacă blond cu ochi albaștri.
Ba mai mult, dacă tatăl e suedez și mama româncă (să zicem) și copilul se naște în Ungaria, copilul NU este automat suedez dacă părinții nu sunt căsătoriți legal în Suedia (sau să aibă căsătoria deja recunoscută de statul suedez).
Altfel spus, ești cetățean suedez și dacă ești „pe jumătate suedez” - dar cu condiția ca jumătatea aia să fie mama. Practic, se instituie din lege că tații reprezintă mai puțin de jumătate din materialul genetic și mai puțin de jumătate din importanță atunci când vine vorba de drepturi parentale.
Repet: Asta e LEGEA în Suedia.
Continuăm cu Brottsbalk (Codul Penal). Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa:
Capitolul 4, art. 4, litera a:
O persoană care comite o infracțiune încadrabilă în capitolele 3, 4 sau 6 împotriva unei rude sau unui fost asociat va fi condamnată dacă fiecare dintre infracțiuni reprezintă parte dintr-o violare repetată a integrității părții vătămate și partea vătămată a suferit grave afecțiuni ale stimei de sine - pentru violarea integrității persoanei în mod repetat se aplică un surplus la sentința finală cuprins între minim 6 luni și maxim 6 ani de detențiune.
Dacă actele descrise în primul paragraf sunt comise de un bărbat împotriva unei femei cu care el a fost sau este căsătorit sau cu care locuiește sau a locuit în concubinaj, se vor aplica prevederile privind încălcarea brutală a păcii femeilor și se vor aplica aceleași pedepse. (Vezi Legea nr. 845/1999 privind pacea femeilor)
Și da, nu glumesc și nu inventez nimic! Suedezii chiar au lege privind „pacea femeilor”.
Dar pe lângă asta, practic, dacă nevasta-ți strică chi-ul, prin lege, face mai puțină pârnaie decât dacă-i strici tu chi-ul. Am ales formularea „strică chi-ul” pentru că mi se pare aberant să ai o lege penală pentru afectatul stimei de sine a cuiva. „self-esteem-ul” e varianta seculară pentru „chi-ul echilibrat” iar corectitudinea politică e feg shui-ul.
Mergem mai departe și ajungem la Legea nr. 283/2004 sau Lagen om sjöfartsskydd - adică, în traducere liberă, Legea Securității Marine. Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa:
Articolul 14:
Perchezițiile corporale amănunțite se vor efectua în spații separate. Astfel de percheziții trebuie să aibă loc în prezența martorilor dacă persoana percheziționată solicită acest lucru sau dacă este posibil fără alocare de foarte multe resurse. Percheziția corporală asupra unei femei trebuie efectuată și asistată doar de o altă femeie cu excepția investigațiilor făcute cu un detector de metale sau un dispozitiv similar. Perchezițiile corporale limitate doar la obiectele pe care le care o femeie cu ea pot fi efectuate și asistate și de către un bărbat.
Altfel spus, o femeie poate dezbrăca un bărbat cu scopul de-a-l percheziționa (strip search) - invers însă e strict interzis. Mai vreți? Hai că abia m-am încălzit.
Mergem mai departe la Legea nr. 371/1976 cu privire la tratamentul deținuților și arestaților preventiv. Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa, tot legat de percheziții:
Articolul 2, litera b:
Perchezițiile corporale sau examinarea fizilogică nu pot fi mai detaliate decât reglementarea strictă a instanței. Executarea strictă a mandatului judecătoresc va fi supravegheată. Dacă este cu putință, va fi prezent și un martor. Un deținut va fi mutat separat de ceilalți deținuți dacă este necesară punerea în aplicare a unei decizii de examinare fizică amănunțită.
Perchezițiile corporale sau examinările fiziologice ale unei femei nu pot fi efectuate sau asistate de altcineva decât o femeie, o doctoriță și/sau o asistentă medicală înregistrată. Aceste acțiuni pot fi efectuate și de un bărbat numai dacă:
1. Percheziția corporală respectă prevederile articolului 2 și 
2. Percheziția corporală se face cu un detector de metale sau un dispozitiv tehnic similar
În traducere liberă - dacă există o singură deținută într-un întreg penitenciar, unitatea e obligată să aibă un martor femeie și un doctor femeie pentru că altfel e de porc. Anii lungi de aplicare a acestei legi a dus, practic, la imposibilitatea angajării de doctori bărbați în penitenciare căci femeile puteau pipăi pe toată lumea.
Practic, dacă ești femeie și doctor, ai un avantaj competitiv pe piața muncii, prin lege, pentru simplul fapt că ești femeie - indiferent de competența ta.
Hai să mai luăm, tot din sfera asta a perchezițiilor corporale.
Mergem la Legea 740/1942 numită cel mai des Rättegångsbalk - Codul de Procedură Penală. Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa:
Capitolul 28, art. 13:
Perchezițiile corporale sau examinările fizice ale unei femei nu pot fi efectuate sau asistate de altcineva decât de o femeie, o doctoriță și/sau de o asistentă medicală înregistrată. Perchezițiile care înseamnă doar obiectele pe care le are o femeie cu ea și examinarea fizică ce se rezumă doar la probe de sânge, respirație sau mostră de salivă pentru analiza ADN poate fi executată și asistată și de un bărbat. (vezi legea 878/2005)
De altfel, aceste prevederi sunt practic peste tot în legislația cu privire la percheziții și nicăieri în legislația suedeză nu există o prevedere similară pentru bărbați.
Legal, bărbații pot fi pipăiți de oricine, oricând vrea statul - femeile nu.
Încă un exemplu (doar aparent ceva mai permisiv) vine din Utlänningslagen sau Legea Imigrației sau Legea 716/2005 a cărei conținut integral în limba suedeză se găsește aici.
Capitolul 9, art. 2:
O femeie nu poate fi percheziționată în prezența altor bărbați cu excepția situației în care doctorul este bărbat. Dacă percheziția implică doar un obiect pe care-l are femeia cu ea, atunci cu aprobarea superiorului direct, percheziția poate fi efectuată și asistată de un bărbat.
Așadar, aici măcar ai voie să fii bărbat dacă ești doctor. Însă, nu poți asista la percheziția unei femei dacă aceasta a comis o infracțiune (sau e suspectată de ea) decât cu semnătura superiorului direct. Cum nimeni nu stă să caute șeful pentru asta - în realitate cei care percheziționează sunt în cruntă majoritate femei datorită avantajului competitiv oferit prin lege persoanelor cu vagin. Practic, asta e definiția ca la carte a ceea ce eu numesc constant „privilegiu ginecocentrist”.
Dar să mergem mai departe la Förundersökningskungörelse - adică Legea nr. 948/1947 cu privire la notificarea cetățenilor în legătură cu un proces care-i privește direct precum și la notificarea cetățenilor în ceea ce privește anchetele preliminare într-un caz penal. Textul integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa această lege cu nume lung:
Art. 7
Când un martor este interogat, este necesară prezența unei persoane suport conform Legii 324/1981 sau un consultant popular al mortorilor, dacă acesta este disponibil.[un fel de avocat din oficiu pentru martori]
Când se va interoga o femeie, autoritatea trebuie să angajeze o femeie pentru a pune întrebările și de asemenea consultantul popular al martorului trebuie să fie tot femeie dacă deținuta solicită acest lucru.
Deci cum?! Dacă martorul (sau infractorul) are vagin, automat are dreptul legal de a discrimina pe bază de sex pe cine să-i ofere statul din oficiu ca s-o apere?! DA! Pentru că suntem în MATRIARHATUL suedez.
Există vreo lege similară pentru bărbați?! Evident, nu.
Mergem mai departe la Föräldrabalken sau, în traducere liberă, Codul Familiei (mot-a-mot ar fi Codul Parental). Text integral, aici. Și zice-așa:
Capitolul 1: Paternitatea și maternitatea copiilor
Art. 1: Dacă la naștere mama este căsătorită cu un bărbat, soțul va fi automat considerat tatăl copilului, cu excepția prevederilor din art.2. La fel se aplică și dacă mama este văduvă iar copilul s-a născut într-un interval de timp după moartea soțului încât putea fi conceput înainte de moartea acestuia (Legea 254/2009).
Dacă soțul aprobă în scris recunoașterea paternității de către un alt bărbat respectând prevederile articolului 4, statul va conchide că soțul nu este tatăl copilului. Confirmarea finală, totuși, în acest caz trebuie mereu contrasemnată și aprobată în scris de către mamă. (Legea 1526/1990)
Art. 4: Recunoașterea paternității se va face în scris și va fi contrasemnată de doi martori. Confirmarea va fi aprobată în scris de către instanța de tutelă (Curtea Familială) și de către mamă sau, după caz, un tutore special numit al copilui. În cazul în care copilul are peste 14 ani sau se încadrează la prevederile Cap. 6, art.2 din prezenta lege și nu este în custodia nimănui, confirmarea va fi autorizată de către însuși copilul.
Cu alte cuvinte, o femeie este automat mamă și părinte cu drept de custodie și semnătură, în timp ce un bărbat este tată și părinte cu drept de custodie și semnătură numai dacă vrea mama. Testul ADN nu este admis sub legea aceasta în instanță.
Practic, dacă nu vrea „mama eroină” - nu ești tată! Copiii aparțin mamei și statului - iar bărbații care încă se mai îndoiesc de asta nu fac altceva decât să se masturbeze intelectual.
V-ați plictisit?! Eu nu! Legi cu evident bias ginecocentrist se găsesc și în alte zone decât Codul Familiei și probleme din zona asta.
Haideți să citim puțin din Lag om inkomstgrundad pension sau Legea nr. 674/1998. Mot-a-mot ar fi „Legea Pensiilor bazate pe venit” și sincer nu găsesc o traducere și adaptare mai bună întrucât în Suedia există 3 piloni de pensie și sistemul e complicat rău și ticsit cu birocrație (text integral aici). În fine, poate vom vorbi și despre asta cândva. Însă până atunci, hai să vedem influența matriarhală în lege:
Capitolul 3, art. 13:
Dacă nu se face vreo notificare în prealabil în baza Art. 1, suma colectată va fi oferită partintelui care, pentru anul corespunzător, are cea mai scăzută bază de pensionare după grila din Cap. 4, art. 2. Dacă niciunul dintre părinți nu are o bază de pensionare corespondentă pentru acel an sau au ambii aceeași bază, suma pensionabilă va fi oferită din oficiu mamei sau dacă părinții sunt de același sex, celui mai în vârstă dintre ei.
Legea aceasta se referă la pilonul II de pensie care e oferit din impozitele colectate de la copii. Deci, chiar dacă copilul a fost crescut integral de tată și acesta câștigă foarte bine acum și n-a mai vorbit cu mă-sa de 20 de ani, dacă nu are grijă să meargă la birocrați să-i anunțe, copilul o va întreține automat pe mă-sa, c-așa-i în tenis.
Rămânem în sfera banilor primiți și mergem la Lag om allmänna barnbidrag, adică legea care reglementează alocațiile pentru copii. Suedia fiind un stat comunist asistențial, e nevoie de-o lege întreagă pentru că pomenile de la stat sunt multe și, de facto, alocate integral părinților cu vagin. Textul legii, aici. Și zice-așa:
Art. 4: Părintele care are custodia unică a copilului are dreptul de a încasa alocațiile generale pentru acel copil. În cazurile de custodie comună, se aplică următoarele: Dreptul de a încasa alocația copilului aparține părintelui înregistrat ca beneficiar. Notificările privind eventualele modificări trebuiesc făcute de ambii părinți la Agenția de Asigurări Sociale. Dacă nu se face nicio modificare, mama are dreptul de a primi alocația copilului.
Cu alte cuvinte, un tată nu are dreptul niciodată de-a încasa alocația copilului atâta timp cât mama refuză să contrasemneze. Indiferent dacă copilul stă mai mult la el decât la ea sau dacă el are custodia unică. Practic, responsabilitatea în fața legii poate fi și a tatălui - dar drepturile sunt doar ale mamei, rezervate după criteriu ginecocentrist.
Mai vreți? Stai că mai am.
Mergem acum și citim din Lag om omskärelse av pojkar, adică legea circumciziei masculine. Textul integral în suedeză îl puteți consulta aici. Și zice-așa:
Art. 1: Circumcizia în prezenta lege este intervenția chirurgicală pentru a elimina integral sau parțial prepuțul penisului și nu este considerat act medical sub înțelestul articolului 1 din Legea 763/1982, Legea Sănătății.
Această lege se aplică circumciziei băieților până la vârsta de 18 ani.
Art. 3: Circumcizia poate fi efectuată la cererea sau cu consimțământul tutorelui băiatului și numai după ce tutorele a fost informat de ceea ce implică această procedură. Dacă băiatul este în grija a doi tutori, se aplică prevederile de mai sus amândurora. Cel care va efectua intervenția chirurgicală este responsabil de infromația pe care o oferă și trebuie autorizată de o persoană cu calificări medicale.
Aceste informații se oferă și băiatului, dacă acesta este la vârsta maturității în sensul legal de persoană care înțelege informația oferită. [În Suedia asta înseamnă 14 ani]
În Suedia, toată lumea are dreptul la integritate corporală, cu excepția băieților sub 18 ani. Legea în sine stipulează că circumcizia nu poate fi făcută împotriva consimțământului băiatului însă prevederea cu „vârsta maturității” face ca această stipulare să fie irelevantă întrucât toate circumciziile se fac când băieții au câteva săptămâni vârstă.
În plus, prepuțul joacă un rol important în sexualitatea masculină și, prin urmare, niciun copil pre-puber nu poate lua o decizie informată asupra procedurii și a consecințelor acesteia. În mod normal, niciun băiat nu ar trebui circumcis mai devreme de 18 ani (sau 16) când poate lua o decizie informată asupra subiectului.
Însă, grija pentru drepturile omului variază în Suedia în funcție de prezența sau absența vaginului. Astfel, tot în Suedia, există și Förbud mot kvinnlig könsstympning sau Legea 316/1982 care interzice explicit circumcizia feminină. Text integral aici. Și zice-așa:
Art. 1: Intervenții chirurgicale pe organele genitale feminine externe cu scopul de a le mutila sau produce schimbări permanente nu pot fi efectuate, indiferent dacă tutorele își dă sau nu consimțământul pentru această intervenție.
Deci ne-am înțeles, da? Băieți putem mutila oricând - fete nu.
Hai încă una, tot din Föräldrabalken din care am mai citat și mai sus. Țineți minte când am spus că copiii (sic!) sunt proprietatea femeii și a statului? Uite că legislația suedeză nu se sfiește să instituie și de jure chestia asta - că de facto oricum e valabil peste tot în Europa și America de Nord. Zice-așa:
Capitolul 6, art. 3:
Copilul este la naștere în custodia ambilor părinți dacă aceștia sunt căsătoriți și în orice alt caz în custodia unică a mamei. Dacă părinții se căsătoresc mai târziu, copilul va fi în custodia ambilor, cu excepția situațiilor în care o instanță a decis în prealabil asupra custodiei copilului în favoarea unuia dintre ei.

Căsătoria, în Suedia, înseamnă oferirea dreptului legal unei femei de a fura din posesiunile unui bărbat fără să facă o zi de pârnaie chiar dacă e prinsă și fără obligativitatea de a returna ce a furat. Ba mai mult, uneori instanța o și ajută să fure chiar mai mult decât a îndrăznit ea sub legea „păcii femeilor”.
Așadar, dacă nu-i oferi mamei copilului tău dreptul de a te fura, nu ai dreptul să fii tată.
Interesant este că CEDO a condamnat Germania care avea exact aceeași lege în urmă cu câțiva ani ceea ce-nseamnă că Suedia încalcă un cârd de legi internaționale prin această lege. Evident, nu observă mai nimeni căci informația în limba engleză despre Suedia nu prea se găsește și, în plus, UE e preocupată de fetițele din Afghanistan - nu de bărbații care alimentează bugetele muncind ca sclavii practic pentru Stat.

3. Rezumat, comentarii personale și concluzii

Așadar, în Suedia cea egalitară bărbații și tăticii sunt de jure și de facto cetățeni de mâna a doua și respectiv părinți de mâna a doua.
Tot în Suedia, ROKS și organizațiile similare primesc milioane de euro anual în vreme ce organizațiile care apără bărbații de violența domestică sunt complet ignorate și exceptate prin lege de la masa negocierilor cu guvernul în cazul unei dezbateri publice privind fenomenul. În prezent există circa 500 de adăposturi pentru femei presupuse victime ale violenței domestice și exact zero pentru bărbați. Finanțarea pentru un adăpost pentru bărbați este de zero coroane suedeze/an și se preconizează că primul de acest gen va apărea în primăvara lui 2014, construit din donații private.
Mamele primesc automat custodie la nașterea copilului - tații o primesc numai dacă aprobă mama.
Mamele primesc automat beneficiile financiare acordate de stat părinților - chiar dacă mama nu are deloc contact cu copilul și este crescut de tată.
De asemenea, tații nu au niciun cuvânt de spus nici în cazul avortului și nici cazul adopțiilor și doar fetițele sunt protejate de mutilare genitală - băieții nu.
În plus, bărbații pot fi umiliți de gardience sau polițiste în percheziții umilitoare - invers însă nu pentru că ar încălca „pacea femeii”. E noaptea minții țara asta, serios de nu!
Evident, nu există nicio lege de tip „pacea bărbatului” sau o lege netură de tip „pacea oamenilor” sau ceva similar. Nu. Integritatea psihologică a bărbaților poate fi oricând călcată în picioare de oricine și cu orice motiv - cea a femeilor însă niciodată, nici măcar când comit crime.

Nu există nicio lege în Suedia care să discrimineze implicit sau explicit împotriva femeilor (sau a oricărui alt grup pe orice criteriu ar fi constituit) în Suedia. Bărbații sunt singura categorie declarată de jure și de facto cetățeni de rang secund în legea suedeză.
Rata sinuciderilor în rândul femeilor în Suedia este 7,1 la suta de mii de locuitori în timp ce a bărbaților este 17,7 - de două ori și jumătate mai mare. În Suedia, 82% dintre oamenii fără adăpost sunt bărbați însă guvernul derulează un program pentru ajutorarea... ați ghicit - femeilor fără adăpst.
Jurisprudența penală suedeză admite în instanță „sindromul premenstrual” ca scuză pentru crimă/omucidere. Evident, se aplică doar femeilor. De asemenea, după cum am văzut, în Suedia nu există (legal vorbind) infractori de sex feminin care să fi comis violență. Cele două studii care au trecut de cenzură au arătat totuși că violența domestică este reciprocă (ca de altfel oriunde pe planetă) însă cu toate astea în ultimii 5 ani au fost doar 3 condamnări definitive în rândul femeilor. În Suedia sunt 5000 de deținuți și 300 de deținute - cel mai disproporționat număr de infractori în pușcării din Europa.
400 de mii de copii suedezi își văd o dată pe lună sau mai rar tatăl în ciuda petițiilor repetate ale taților și copiilor trecuți de 14 ani de a schimba ordinele aberante dictate de instanțele feministe.

Colegul din Suedia are deja 674 de zile de când nu și-a mai văzut fiica din simplul motiv că mama are dreptul legal de a preveni contactul copilului cu tatăl (în ciudat faptului că tatăl nu a fost nici măcar acuzat vreodată de vreo infracțiune împotriva copilului sau mamei).
Însă colegul meu a fost deja acuzat și amendat o dată în Suedia pentru că a spus că feminismul e de porc pe blogul său!
Libertatea cuvântului e o glumă proastă în Suedia iar mass-media este în mare parte controlată de stat fie prin subvenții fie prin Pressens Opinionsnämnd (PON - Consiliul Presei), un organism semi-privat care acţionează precum Poliția Gândirii în mass-media suedeză și care nu dă socoteală de facto nimănui. Teoretic, PON dă socoteală instanței însă în fapt Deparatamentul de Justiție pentru Afaceri Civile s-a făcut în repetate rânduri că nu vede abuzurile comise. Cel mai evident a fost când toată mass-media l-a numit violator și pedofil pe un băiat de 15 ani pentru că se presupusese că făcuse sex cu un alt băiat de 4 luni mai tânăr decât el - deși dosarul penal a fost foarte subțire.
Sunt multe de spus despre abuzurile flagrante asupra drepturilor fundamentale ale omului și asupra statului de drept în Suedia și cu siguranță voi mai vorbi despre acest subiect însă era necesar să listez măcar câteva din situațiile în care însăși legea suedeză instituie de facto misandria.
Între timp, Suedia finanțează transplantul de uter - căci asta era marea urgență națională.
O mai țineți minte pe Margareta Winberg din documentarul Könskriget? Dânsa a fost ministru în guvernul comunist de la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000.
Pe când era ministru al „Egalității de gen” în Suedia, în 2002, doamna Winberg s-a exprimat oficial (și nu a retractat niciodată delcarația - ba chiar a apărat-o în două rânduri) exact în următorul hal:
Heterosexualitatea nu este nimic altceva decât viol patriarhal în grup.
Mai merită oare să ne întrebăm de ce stau lucrurile așa cum stau în Suedia, atâta timp cât astfel de gunoaie umane ajung în poziții de conducere și fac declarații mai mult decât evidente de ură viscerală împotriva a peste 98% din populație care este heterosexuală?!?!
Tot doamna Winberg considera că femeile sunt prin definiție lesbiene de fapt și că această „unitate heterosexuală” este de fapt băgată cu forța pe gâtul femeilor și de oprimate ce sunt nu se revoltă și nu-și proclamă identitatea unică și adevărată - cea lesbiană, desigur.
O listă cu citate discutabile ale doamnei puteți consulta aici(în suedeză). Eu o să redau unul pe care l-a făcut în miezul zilei la un post de radio la câteva luni după ce a părăsit postul de ministru pentru „egalitatea de gen”:
Uneori sunt surprinsă că sunt atât de puține femei care urăsc bărbații cu adevărat. Să fie oare din cauza ignoranței ierarhiei structurale (de gen)? Sau femeile văd asta ca pe problema lor privată? Sau poate că unitatea heterosexuală e atât de puternic băgată cultural pe gâtul lor în societatea noastră încât femeile nu găsesc energia și îndrăzneala de a se revolta? Încă nu am un răspuns clar la dilema asta.
Eu am, doamna Winberg: Majoritatea femeilor - și majoritatea oamenilor de pe planetă fac parte din sectorul non-feminist și non-aderant la fascismul sexual. Pe cale de consecință logică imediată, majoritatea oamenilor văd astfel de gunoaie umane exact ca ceea ce sunt: niște gunoaie umane ce promovează un gunoi ideologic.

Deocamdată atât. Voi mai reveni și cu altă ocazie.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

joi, 18 octombrie 2012

Hai să votăm partide insignifiante! Nu glumesc!

Ieri seara, în timp ce aveam cu totul altă treabă, doi prieteni mă abordează „pă net” și mă-ntreabă ce părere am despre „demonstrațiile de forță politică” ce-aveau loc la București.
Deși am locuit acolo, Bucureștiul mi se pare acum parcă de pe altă planetă pentru că sunt ani buni de când s-a întâmplat ultima dată ceva în București care să aibă sens și consecvență din punct de vedere logic.
Așa că m-am pus pe citit știri, update-uri peste update-uri și am încercat să mă uit și la televizor - deși asta nu prea mi-a reușit decât în măsura în care m-am umplut de nervi după vreo 50 de secunde. Așa că am rămas doar la citit știrile.

Astfel am aflat că Uniunea Social Leftistă(USL) chiar și-a dus la bun sfârșit parada de inspirație nord-coreeană pe Arena Națională unde „și-a prezentat candidații”. Toți, unul și unul adevăru-i că. Atât de unici încât nu știi de care să fugi primul.
Adevăru-i că „demonstrația de forță politică” a social-leftiștilor a fost atât de interesantă încât cred că aș putea-o rezuma pe un capăt de hârtie igienică folosită.

De partea cealaltă ARD (în flăcări) s-a gândit că e koșer să cheme adevărații conducători ai acestei țări - numai indivizi unul și unul, adevărate simboluri ale democrației - mai ales Herman Van Rompuy (care are 0 voturi populare la activ - dar e președintele Uniunii Europene) și Jose Manuel Durao Barroso, care a fost votat ultima dată de public acum mai bine de 5 ani însă e de facto primul ministru al UE în condițiile în care a candidat singur pentru funcția asta fiind ales de un Parlament European care conține semi-analfabeți și foști agenți KGB cu o majoritate de tip Marea Adunare Națională.
Sigur, n-are nicio relevanță că domnul Barroso e un maoist (n-a condamnat niciodată comunismul și nu a retras nimic din ce-a spus în anii săi de activism maoist - ba chiar a încercat să-i cenzureze pe cei care i-au cerut clarificări pe tema asta). Nu. Domnul Barroso o arde acum democratic - chiar dacă pentru el n-a votat practic nimeni și cel puțin jumătate din cetățenii UE nici măcar nu-i știu numele complet sau naționalitatea.
Oricum, sunt convins că Barroso s-a simțit ca acasă având în vedere că întâlnirea a avut loc în chiar unul din simbolurile comunismului în București după cum chiar și presa internațională a remarcat cu ironie.
Ultima oară când a fost Barroso ales pe bune a ajuns prim-ministru al Portugaliei. Se vede clar că a făcut o treabă minunată și Portugalia acum, la aproape 8 ani de la măsurile lui revoluționare, o duce excelent și e motorul economiei europene. Unde mai pui că încă două guverne după ce a plecat el din Portugalia erau conduse de fapt tot de el și unde mai pui că Barroso este de facto acum prim-ministru și în Grecia și în Italia.
Ce să mai, adevărate simboluri ale democrației domnule, nu alta!

Deci... să recapitulăm:
A venit un maoist și un belgian de care n-a auzit nici dracu dar e președintele UE (și cu antecedente dovedite de suprimare a democrației în țara sa) alături de câțiva nimeni-pe-lume plus Angela Merkel, găzduiți de un Băzeus care trebuia să fie OUT de mult - să ne spună de ce trebuie să luăm mai multă m.U.E.
În paralel, Uniunea Social-Leftistă țopăia pe Stadionul Național pe care România a luat-o marți rău de la Olanda. Simpatizanții și membrii USL țopăiau de bucurie de parcă ar fi bătut ei Olanda la fotbal sau ar fi câștigat ceva.
Și ăștia chiar se așteaptă să fie votați!?
Partea mai tristă e că chiar vor fi votați.
În realitate, ca să votezi pe bune cu USL sau cu ARD(în flăcări) - tu fiind cetățean care nu ai de câștigat direct de pe urma victoriei unora sau altora - trebuie să fii puțin căzut în freză.
Unii spun că votanții PD-L (ARD) sunt ma inteligenți decât votanții PSD (USL). Da, sunt de acord! Chiar și după manifestarea de ieri generatoare de triple-facepalm.
Practic, ca să votezi cu PSD-ul îți trebuie IQ de 2 puncte - în vreme ce ca să votezi cu ARD, după demonstrația de ipocrizie de astăzi, îți trebuie 3.
Nu știu în ce măsură un om cu IQ 2 e chiar cu mult sub un om cu IQ 3 - dar mă rog... să zicem.

Adevăru-i că eu p-ăștia nu i-aș vota nici tăiat mărunt cu lama, violat cu fierul roșu și îngropat în sare!
În martie anul ăsta întrebam cititorii: cu cine mama dracu să votez? și, deși articolul a fost citit de peste 1800 de oameni, am primit sub 50 de răspunsuri (comentarii plus facebook și e-mail) - din care minim 40 complet nesatisfăcătoare sau pe lângă subiect.

Îmi mențin predicțiile pe care le-am făcut atunci. Practic, singura diferență notabilă față de acum 7 luni când am scris articolul ăla e că UNPR și Becali Party au „întors armele”. Ah da,... și între timp Remus Cernea s-a făcut socialist cu acte în regulă (că ideologic oricum era de peste doi ani de zile). Recunosc că nu sunt nici șocat și nici surprins. Ba dimpotrivă, sunt tentat să întreb de ce le-a luat așa de mult timp.

Soluția mea e să votez partide mici venite de nicăieri și care se duc niciunde.
Să nu mă prezint la vot nu este o opțiune pentru mine. Iar să-mi anulez votul nu știu cât e de productiv căci anulându-mi votul practic las să se contorizeze doar voturile activiștilor de partid de o parte sau cealaltă.
Având în vedere că sistemul electoral de anul ăsta va contoriza și voturile pe partide la nivel național și astfel vor apărea mandate și pentru partidele mici care n-au câștigat niciun colegiu dar au scos la nivel național minim 5% (sau cât o fi pragul electoral).
Așadar, întrebarea e: Care partid minuscul ar merita să-l votăm, noi ăștia care nu punem botul la vrăjeala social-leftistă și la fanfaronada maoistului Barroso și omului cu o carismă de cârpă umedă, Herman van Rompuy?!?!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

marți, 16 octombrie 2012

Violăm împreună dar plătim separat - justiție(?!)

Am spus de mai multe ori că femeile primesc cu până la 40% mai puțină pârnaie chiar și când comit infracțiuni identice cu bărbații și am citat de mai multe ori studii făcute în UK și SUA care confirmă acest fapt indubitabil.
Unde mai pui că-n România însuși codul de procedură penală prevede că deținuții de sex feminin cu condamnare la detențiune pe viață pot fi eliberați condiționat la 60 de ani, în timp ce bărbații la 65 de ani.
Tot pe acest principiu al egalității în fața legii numai în drepturi, nu și în obligații și responsabilități, a mers și Tribunalul Hunedoara, dacă e să luăm de bun ce spune Ziarul de Hunedoara citat și de realitatea.net.
Și zice-așa:

Tribunalul Hunedoara a hotârât trimiterea în închisoare a hunedoreanului Alin Sav (27 de ani), cercetat pentru viol şi pornografie infantilă. Bărbatul a corupt, împreună cu soţia sa, învinuită în acelaşi dosar, o minoră de 13 ani, cu care a întreţinut relaţii sexuale. Fata a fost şantajată să nu depună plângere la Poliţia. Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis arestarea preventivă a lui Alin Vasile Sav, pentru o perioadă de 29 de zile, în timp ce soţia lui, Cătălina Sav *(foto) ,care are în îngrijire un copil de trei ani, va fi cercetată în libertate.
Și aparent nu-i nimic în neregulă. N-am văzut niciun comentariu în care să ridice cineva o sprânceană. Sunt convins că dacă erau doi bărbați și unul era lăsat liber pentru că are un copil toată lumea săra în sus (și pe bună dreptate) că nu are nicio relevanță faptul că are un copil ci faptul că individul a încălcat legea.
Însă cazul devine de-a dreptul bizar în următoarele rânduri:

Iniţial, minora a fost convinsă de cei doi tineri să întreţină relaţii sexuale cu Cătălina Sav. Acestea ar fi avut loc într-o locuinţă din Băcia, de unde sunt şi agresorii şi victima. "Promisiunea cu care au momit-o pe fată a fost că vor face materiale pornografice pe care le vor posta pe un site şi vor face mulţi bani", a precizat procurorul Victoriţa Povarnă. "Fata a crezut că va câştiga bani suficienţi să cumpere o casă, însă Alin a folosit înregistrările pentru a o şantaja."
Așadar, primul act de pedofilie (sau perversiune sexuală cu un minor - ca să fim corecți din punct de vedere legal) a fost comis de infractorul de sex feminin. Ba încă sunt indicii că ar exista și o înregistrare cu aceste evenimente petrecute între Cătălina Sav și copilul de 13 ani.
Prin urmare, exista din belșug cauză probabilă pentru arestarea preventivă a amândurora!
Ba mai mult, dacă e să dăm crezare articolului, cei doi au fost încadrați juridic la fel - respectiv pornografie infantilă și viol.
Dar cumva, când o femeie violează un copil „nu e așa grav”.
Ba mai mult, articolul ne spune la final cât riscă Alin Sav să stea în bulău - dar nu ne spune și cât riscă doamna Sav. Poate și ziariștii îs conștienți că duduia s-ar putea să nu facă deloc pârnaie sau cel mult 5 ani în regim deschis - de preferință la Arad ca să facă doamna pedofilă și niște cursuri de comunicare asertivă (pe bani publici, evident) în penitenciar; ca data viitoare să nu mai fie prinsă violând copii.

În justiția din România, practic, violatorii de sex feminin scapă aproape mereu (ca să nu zic „de fiecare dată”). Apropo, Luminița Perijoc, cea care l-a violat și tăiat pe taximetristul din Tulcea, face pictoriale sexy, pozează în victimă și dă interviuri în tabloide - în loc să fie la pârnaie, acolo unde de regulă stau (sau ar trebui să stea) oamenii care încearcă să bage un cuțit în capul altui om și îl violează.

Ați văzut pe vreunul din fandosiții ăștia de se isterizează la abuzurile justiției luând vreo poziție? Evident, nu. Și nici n-o să vedeți. Pentru că astfel de probleme nu interesează pe nimeni în România!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

miercuri, 10 octombrie 2012

Na rasismul, dă-mi rasismul. Bambilici cu Asztalos și Platini

Știu că mulți dintre cititorii acestui blog nu se uită la fotbal și nu le pasă de ce se-ntâmplă în acest sport. Mie-mi pasă și pentru că am de câștigat din acest sport dar și pentru că e un sport cu care mă identific din multe puncte de vedere.
Însă indiferent dacă vă pasă sau nu despre fotbal, astăzi o să vedem cum și acest fenomen este lovit dur de mentalitatea corectitudinii politice precum și de instituția dublului standard - atât de „dragă” mie și multora dintre cititorii de-aici.

1. Evenimentele pe scurt

Pe 24 septembrie 2012 s-a disputat pe Arena Națională din București meciul dintre Steaua București și Rapid București contând pentru etapa a IX-a a Ligii I la fotbal. Steaua nu mai învinsese de 10 ani pe teren propriu formația din Giulești și avea mare nevoie de victorie pentru a se menține pe primul loc în ierarhia națională. De partea cealaltă, Rapidul jucase între prost și foarte prost în primele 8 etape, ceea ce constituia un argument că „militarii” vor sparge în sfârșit gheața.
Meciul s-a jucat într-o singură direcție - spre poarta Rapidului - giuleștenii necontând deloc în atac dând senzația de echipă de ligă secundă venită să se apere și să facă anti-joc sperând la un 0-0 salvator și prelungit tradiția invincibilității în deplasare cu Steaua.
Steaua s-a impus într-un final cu 1-0 gol marcat de un jucător care nu marchează niciodată și venit la ultima fază de joc în minutul 90+6.
Așa, și? Păi nimic... am zis eu. Meciul a fost frumos, a avut faze periculoase de poartă, galeriile au fost la înălțime - și spectacolul a fost aproape total. Dacă mai și juca Rapidul ceva fotbal în loc de trageri repetate de timp probabil ar fi fost tacâmul complet pentru o seară de gală.
Ei bine... NU! Nu, pentru c-așa vrea Csaba Asztalos și o mână frustrați care au senzația că Universul se învârte-n jurul ego-ului lor imens.

Spiritele s-au încins de la un banner afișat de galeria stelistă pe care scria „Respect Eugen Grigore”. Eugen Grigore e un nene mort de vreo 10 ani și care în urmă cu vreo 30 și ceva de ani a mătrășit niște țigani care îi uciseseră familia. Cam urât, ai zice, cu-atât mai mult cu cât Mihai Stoica nu s-a prins de poantă sau s-a prins dar s-a făcut că nu vede.
Da, dar nu-i nimic ieșit din comun dacă e să ne uităm cum sună banner-ele și scandările fanilor la meciurile de hockey dintre Csikszereda și Steaua București când fanii din „secuime” nu contenesc în a scanda „Trianonul e o minciună” și „Cinste lui Horthy”. P-ăia nu-i vede domnul Asztalos și domnul Tanczos Barna (președintele federației de hockey).
(Sursa foto: Mediafax)
La fel cum nu-i vede nimeni nici pe fanii Rapidului când se pișă (la propriu) pe banca de rezerve a adversarilor de pe teren propriu sau când salutul galeriei față de propriii jucători conține injurii și referiri rasiste - iar asta se-ntâmplă constant de peste 70 de ani. Nici aia nu se vede.
În schimb se vede UN banner (e drept, discutabil) și faptul că UN cântec (din cele vreo 30) a unei peluze conține referiri rasiste asociate cu clubul Rapid. Numai asta se vede.
La fel cum s-a văzut că Gabi Safta (până pe 24.09.2012 crainicul de stadion pentru Steaua) a dat tonul la un astfel de cântec ce începe cu „Am avut și vom avea mereu...”. Gabi Safta a fost nevoit să-și facă seppuku corect politic în public după meci pentru ceea ce se face de 70 de ani și nu se mai ofensa nimeni.
Desigur, la meciurile Rapid-Steaua nu-i nicio problemă când crainicul stadionului dă tonul la cântecul ăla cu „1923...” și la scandarea aia cu „în canale”. Dacă vreți, citiți aici șirul de scandări practicate la Rapid.
Toate astea nu contează! Dacă spui grupului advers „țigani” e un mare bai. Dacă le spui „aurolaci din canale” - e ok.
Mai mult, un grup de corecți politici s-au dus să se plângă la al-de Barroso și clica lui și teoretic putea fi sancționat Gigi Becali ca individ (chiar dacă el nu a fost văzut strigând nimic la meciul cu pricina). Ce mai contează detaliile? „Capul lui Moțoc vrem!” strigară hoarda de corecți politici.
Ba încă unii au mers până-ntr-acolo încât să spună că meciurile trebuiau oprite și acordate victorii cu 3-0 la masa-verde. De ce? Pentru niște înjurături la adresa lui Arpad Paszkany (patronul lui Kolozsvari Vautas Sport Club) de la meciul Dinamo - KVSC 0-1 și pentru marele rasism din cuvântul „țigani” de la meciul Steaua - Rapid.
Scandalul a continuat și clubul Rapid a cerut ca instituția de tip Orwellian numită eufemistic CNCD să intervină.
Acțiunea a avut succes parțial pentru clubul Rapid și în mare parte asta s-a datorat și PR-ului foarte prost al clubului militar întrucât Gigi Becali și PR-ul au la fel de multe în comun ca mine cu limba japoneză. Însă chiar și-așa, cu modul său nepotrivit de a expune problema, Jiji a zis clar: „Este vorba de duşmănie, o rivalitate între galerii. Se cânta împotriva galeriei, nu împotriva ţiganilor.”. Și așa și este!
Probabil însă că domnul Csaba Asztalos avea nevoie de traducere pe ungurește căci dânsul nu pare să priceapă sensul cuvântului „rivalitate” care n-are nici în clin nici în mânecă cu „ura de rasă”.
Ba chiar și probabil cel mai important țigan din România, Mădălin Voicu a zis că e o prostie toată târășenia și chiar s-a întrebat retoric: „Eu dacă aş fi hingher înseamnă că îi discriminez pe dinamovişti?”.

2. Situația în prezent și corul de erori de logică și minciuni

Însă nici apelul la logică și nici explicațiile amănunțite nu au contat. CNCD fiind determinată să dea amenzi pentru c-așa vroia Asztalos.
Punctul comun în ideologia acestor oameni, pentru care „non-discriminarea” e mai degrabă religie decât un considerent ancorat în realitate, este acela că ei au senzația că știu cel mai bine ce și cum.
Practic, în ochii acestor oameni, nu are nicio relevanță dacă o faptă este sau nu discriminatorie sau dacă presupusa persoană sau grup discriminat consideră sau nu respectiva faptă discriminatorie. Pur și simplu nu contează! Tot ce contează e ce spun ei că e discriminatoriu - și aia e legea.
E ca-n SUA (sau UK) unde din ce în ce mai mulți negri ies în față și spun: „Încetați cu politicile discriminatorii la adresa albilor! Nu suntem discriminați! Suntem oameni și nu e corect ca cei care nu au culoarea corectă politic a pielii să fie trimiși în spate doar pentru că noi o avem!”. Norocul lor e că, ei fiind negri, nu vor fi acuzați de rasism când critică o măsură tembelă. Însă statul vine și spune: „Ba nu. Sunteți discriminați c-așa zicem noi!”.
La fel și-aici - nicio diferență.
CNCD a umplut câteva teancuri de hârtii cu amenzi pe numele clubului Steaua și clubul a riscat chiar suspendarea terenului. Aparent sloganuri de tipul "Nu răguşiţi şi nu vă agitaţi / mâine după fier vechi tre' să strigaţi" sau "Avem deasupra noastră dovada că poliţia franceză îşi face treaba" sunt extreeeem de dure. Ce mai... îi putem considera mini-Hitleri pe suporterii care au scris asta! E chiar mai rău decât camerele de gazare, așa-i?
Dar poate rapidiștii chiar se supără in corpore când le zici țigani, nu? Păi nu prea... căci dacă s-ar supăra, n-ar îndemna pe toți să-și bage unghia-n gât spunând cupa este la țigani după ce izbutesc (ocazional, ce-i drept) să mai câștige câte un trofeu, nu?
Cu-alte cuvinte, e ok să spună ei: „Ha! V-am tras-o! Din nou e cupa la țigani!” dar nu e ok să spună alții „diseară jucăm cu țiganii”, nu?!

Între timp a mai murit un copil de 16 ani înjunghiat de prietenoșii și săracii discriminiați și oprimați țigani. Sigur, asta nu prea contează. Contează să fim corecți politic.

(sursă foto: Ziarul Ring)
A urmat meciul cu FC København (FC Copenhaga - FCK) unde observator de joc din partea UEFA a fost Marton Esterhazy, fost jucător în anii 80 la Ferencvarosi și Honved Budapesta alături de legendarul Detari (Hagi al Ungariei).
La scurt timp după meci, domnul Csaba Asztalos a afirmat cu subiect și predicat că a plouat cu rasism și xenofobie la meciul dintre Steaua și FCK și că domnul Esterhazy a scris un raport gros și vai ce nasoale o să pățească Steaua.
Desigur, toată lumea s-a grăbit să spună că „iar aberează ciobanul”, referindu-se la Gigi Becali, atunci când a spus că Asztalos e nebun și visează cai verzi pe pereți.
Problema e că Asztalos chiar e nebun și chiar a visat cai verzi pe pereți (asta dacă nu cumva a mințit intenționat pentru un interes). Domnul Esterhazy a venit și a spus cu subiect și predicat că domnul Asztalos vorbește în dodii.

3. Expozeu de ipocrizie europenistă

Îmi cer scuze cunoscătorilor fenomenului că primele două capitole au ieșit așa de lungi dar trebuia să explic cu lux de amănunt căci contextul e foarte important pentru mini-expozeul de ipocrizie europenistă ce a urmat acestor momente.
Practic, după aceste două meciuri, a urmat o adevărată noapte a minții atât în ceea ce privește fenomenul fotbalistic, cât și-n afara lui.

În timp ce clubul Steaua se juca de-a na rasismul dă-mi rasismul cu domnul Asztalos, făcând slalom printre minciunile sfruntate ale acestuia, în Franța, țiganii primeau o mostră de iubire, multiculturalism și minte deschisă a Europei și totodată un exemplu pentru porcii rasiști români care îndrăznesc să se supere când statul îi discriminează în propria țară în favoarea țiganilor.
Cum s-a manifestat această mostră? Păi simplu: Au venit niște cetățeni sătui de mostra de civilizație multiculturală adusă de țigani și le-au dat foc. Scurt! Fără comentarii, fără vrăjeli!
Ce-au făcut autoritățile franceze care dau pe-afară de non-discriminare și grijă pentru minorități? Au venit și-au zis: „Ah, foarte bine, acum o să-i putem expulza mai ușor!”.
Ba mai mult concluzia anchetei oficiale a fost că „Nu s-a comis niciun act de violență”.
Ah... păi dac-așa zic autoritățile franceze, așa o fi,... nu?
La nici două zile după această mostră de iubire și multiculturalism arătată de francezi pentru neamul țigănesc, domnul Michel Platini, alt francez, trimetea un avertisment dur pentru cluburile românești de fotbal că e de mare porc rasismul de la noi.
Hai nu mă-nnebuni domnu Platini! Zău așa! Las-o bă nene jos că măcăne! Adică faptul că două galerii se numesc reciproc „țigani” (nu vă-nchipuiți că galeria Rapidului nu-i numește țigani pe steliști), „aurolaci”, „spurcați”, etc. etc. e de mare-mare porc și de o importanță continentală, nu? Dar faptul că d-alde tine dau foc țiganilor, aia e ok! Acolo nu e violență, nu e rasism - nu-i nicio problemă. E perfect în regulă. Nu?

Tot domnul Platini nu pare să observe nicio problemă în faptul că de pildă suporterii lui Manchester United și ai lui Liverpool se înjură reciproc invocând tragedii cu zeci de morți prin cântece de-a dreptul bolnave ce fac scandările din România să fie cântece de-adormit copiii prin comparație.
Alea-s OK. Și alea se-ntâmplă de vreo 20 de ani - dar probabil pentru că nu-s cu țigani îs OK.
Și dacă tot ne-am apucat, nu l-am văzut pe domnul Platini sărind de cur în sus când suporterii bosniaci au strigat „țiganii, țiganii!” pe tot parcursul partidei Bosnia - România (2-1) sau când suporterii bulgari au strigat același lucru pe parcursul partidei CSKA Sofia - Steaua (1-1). Alea sunt perfect OK. Însă un banner pe care scrie „Nu răguşiţi şi nu vă agitaţi / mâine după fier vechi tre' să strigaţi” este răul suprem, rasismul rasismelor și Dracu în persoană și trebuie numaidecât înlăturat.

Desigur, când un țigan spune că românii sunt lași și trădători, nu mai e nici rasism, nici discriminare, trebuie musai să fie adevăr. Atunci nu mai sare de cur în sus nici Csaba Ferenc Asztalos, nici Platini, nici Barroso, nici pă paștele mamii lor. Și nici ambasadorul Franței nu face gât - la fel cum nu face nici când cetățenii pe care-i reprezintă dau foc țiganilor.
Însă ambasadorul Franței dă avertismente „dure” atunci când Românii îndrăznesc să spună: „știți ce? Ne-am cam săturat de vărjeala asta!”

Pe cale de consecință logică imediată - deducem că nu-i ok să le spui țiganilor țigani. De fapt nu e ok nici măcar să folosești cuvântul țigan într-un duel vechi de zeci de ani între două galerii frumoase ale României. Însă e ok să le dai foc, e ok să-i deportezi (cică libertate de circulație - loooool) și e ok să asociezi numele României cu patria țiganilor. Asta e perfect ok.
Dar e ok numai când o fac francezii. Când o fac românii, vine Rona Hartner supărată și face un film de tipul „Gadjo Dilo”!

Și domnul Asztalos, deși expus că a mâncat mult desert turcesc cu canciocul și a dovedit că. deși Gigi Becali nu-i o sursă credibilă de informații, de data asta a avut dreptate, a continuat.
Domnul Asztalos și a sa instituție orwelliană a „luat atitudine” pentru că managerul Stelei Mihai Stoica a îndrăznit să pună un steag al României pe gazonul Arenei Naționale la finalul partidei dintre Steaua și KVSC încheiat 1-0 pentru „militari”.
Da, mai nou, arborarea drapelului național este un act discriminatoriu sancționabil instituțional. Bă nene, ăștia s-au dilit de tot?!
Desigur, din nou, arborarea drapelului Ungariei la Miercurea Ciuc, arborarea unei hărți cu imaginara „Ungarie Mare” la TOATE meciurile de-acasă ale KVSC-ului, intonarea imnului ținutului secuiesc și huiduirea imnului României la meciurile echipei naționale de hockey (meciuri sponsorizate din bani publici, apropo) - toate astea nu reprezintă niciun fel de problemă. Nici pentru Tanczos Barna, nici pentru domnul Asztalos, nici pentru UEFA, nici pentru ambasadorul nu-știu-cui, nici pentru nimeni! Totul e minunat și frumos! Numai atunci când porcii oprimatori majoritari îndrăznesc să-și afirme identitatea e o problemă.
Singurul care a luat atitudine pentru aceste cretinisme a fost singurul jurnalist încă onest din toată presa sportivă de la noi - Cătălin Tolontan. Cam puțin, aș zice eu.

4. Povestea-i veche, numai că abia acum ajunge și la noi

Cretinismele manifestate din plin în jurul acestor 3 meciuri de fotbal sunt doar începutul. În alte țări gândirea asta abjectă are ani buni vechime.
În SUA, în unele zone, este strict interzisă afișarea steagului țării pentru că e „ofensator”. Și nu vă-nchipuiți că e un caz izolat. Sunt chiar multe școli unde afișarea steagului american este interzisă pe motive de marxism cultural. Ba încă nici în cimitir n-ai voie cu steagul țării. Și nici măcar la geamul apartamentului tău n-ai voie. Nici măcar de ziua națională!
În Anglia, n-ai voie să umbli cu steagul Angliei, pentru că e „ofensator”. Chiar dacă naționala de fotbal are meci la Campionatul Mondial!
Ba încă și-n Elveția s-a pus problema interzicerii steagului elvețian pentru că ofensează musulmanii.
Tot în minunata SUA, e perfect OK ca un negru să se mândrească cu marea s-a realizare de a încropi o listă cu „top 15 cei mai supraestimați oameni albi”. Însă să mânânci (sau să vorbești!) despre sandvișuri cu unt de arahide este rasism.
Nu de mult am povestit aici cum modul de gândire e cam așa: Dacă-s negri/țigani/filipenezi/alt grup decât bărbați albi heterosexuali = rasism. C-așa-i în tenis!

M-am săturat să fie perfect legal și „expresie a diversității” când un grup întreg mă-njură și mă urăște pentru că m-am născut bărbat alb dar să fie „prejudecăți demne de Evul Mediu” când îndrăznesc măcar să răspund la injurii.
M-am săturat să-mi tot spună altcineva ce-am voie să gândesc și să spun și ce nu - dar să pretindă că asta-i democrație și libertate.
Nu m-ar mira ca în curând să-mi bată Miliția la ușă și să merg la pârnaie pentru ce scriu aici.
În Marea Brtianie un băiat de 19 ani a luat 3 luni de pârnaie pentru muuult mai puțin!

M-am săturat ca sensibilitățile unora să fie legea în timp ce exprimarea realității să fie „ofensatoare”!
Galeriile de fotbal se vor înjura câtă vreme va exista fotbal! Obișnuiți-vă cu ideea! Universul n-o să se schimbe ca să se adapteze la sensibilitățile cretine ale câtorva! Viața-i dură!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

vineri, 5 octombrie 2012

„Diversitatea” și religia ecologiei contează mai mult (pe banii noștri, evident)

1. Să citim mai întâi articolul preluat de pe gandeste.org

Titlu complet: „Autonomisti unguri si “salvatori” de la Rosia Montana privilegiati cu fonduri de la stat de sute de mii de euro in defavoarea Muzeelor Romaniei, a Documentelor Unirii si a Detinutilor Politici. Jaful anti-national de la AFCN”

Administratia Fondului Cultural National (AFCN) ar trebui sa fie, cel putin dupa nume, dedicata culturii nationale. In realitate, dupa cum arata rezultatele proiectelor admise spre finantare din banul public (contribuabili, pensii si alocatii taiate, etc) avem de a face cu o veritabila retea de manipulatori de fonduri ale statului roman in scopuri anti-nationale bine determinate, care ar trebui sa se afle atat in atentia organelor de control ale Guvernului si Ministerului de Interne cat si, mai ales, a SRI.

Nu o sa ma refer la recentul scandal lansat de o suma de profitori si roitori pe langa fondurile publice, in frunte cu Eugen Simion si ciparii sai, care de fapt sunt deranjati doar pentru ca nu li s-au aprobat lor proiectele, dupa cum se obisnuisera ani la rand. Ci o sa punctez, prin comparatie, cum proiecte cu adevarat nationale au fost depunctate in favoarea stipendierii unor operatiuni anti-statale mascate cultural, cu o dominanta maghiara romanofoba.
Dar in primul rand cine sunt “girantii” AFCN. Anii trecuti, din Consiliul AFCN, institutie publica subordonată Ministerului Culturii şi Patrimoniului National, faceau parte nume “grele”: domnii Liiceanu, Manolescu, Pippidi si, evident, nelipsitul “dr” Patapievici. Pana intr-o zi, cand niste ziaristi mai batuti in cap, de genul celor care au acum proces de tip “politia gandirii” cu dl Liicheanu, pardon!, Liigheanu, pardon!, Liiceanu, s-au gandit sa scrie – pe vremea cand mai existau ziare – ca nu se prea poate ca domnii din Consiliu sa si ceara bani pentru proiectele lor private sau de grup si tot ei sa (si) le aprobe. Domnii cei “grei” ai culturii chipurile romane nu-si dadusere seama de parascovenia asta cand se instalasera in fotoliile (platite) de la AFCN.
Asa ca, acum, “greii” mafiei culturnice s-au dat mai pe la spate, o obisnuinta pentru ei, si i-au bagat in fata pe mai tinerii de azi. Dar vai, chiar si numele lor, desi par neimportante, mai toate sunt cu “cîntic”. Iata-le:  Delia Ruxandra Mucică (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional),  Emese Nagy (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional), Ariadna Ponta (Institutul Cultural Român), Hajnalka-Erzsebet Kerekes (Consiliul Minorităţilor Naţionale), Mihai Ghyka (membru), Florin Cîntic (membru), Oana Băluţescu (membru), Vasile Ernu (membru), Nicoleta Călina (membru), Nicolae Mandea (membru), Lia Maria Voicu (membru). Nu o se le iau pe toate la rand pentru ca e pierdere de vreme. O sa trec direct la subiect, la produsul mintii lor si al “comisarilor” din Comisiile de Evaluare, respectiv Aurelia Duţu, Dragoș Neamu, Chiriţă Lenuţa, Troc Gabriel Simion, Furu Arpad, Dragoș Ungureanu, Cistea Ioana (cel putin in ce priveste Patrimoniul Cultural National).
Asadar, o sa incep cu Lista finală a beneficiarilor de finanțări nerambursabile la aria Patrimoniu Cultural National, după soluționarea contestațiilor. Din capul locului, ce sare in ochi?
Ultima pe lista, cu voia Dvs, Asociaţia Aurarilor “Alburnus Maior” cu proiectul “Patrimoniul din Roşia Montană în imagini”. Punctaj: 80 de puncte din 100. Bistari: 53 729 lei noi.
De ce iese in evidenta: pentru ca, desi are punctajul minim admis, proiectul primeste aproape cei mai multi bani dintre proiectele aprobate.
Este intrecut, cu… 24 de lei, doar de catre… Uniunea Cercetaşilor Maghiari din România-Romaniai Magyar Cserkeszszovetseg care, pentru proiectul “Barock. Zilele Castelului Banffy”, cotat cu 83 de puncte (deci tot pe la coada) primeste 53 753 lei noi. Asadar, o chermeza ungureasca la Banffy, badabum, vreo 13.000 de euro de la poporul roman.
O sa ziceti ca sunt rau, cel putin cu bietii “aurari” de la Rosia Montana si Asociatia condusa de “luptatorul continuu” Eugen David, cel care tocmai a recunoscut public ca e platit de Soros, ca nu-l intereseaza de comunitate si ca, citez, “se pisa pe ea de criza”. Normal, are si de ce, daca noi ii platim berile ca sa-si poata exercita mictiunea pe criza cu cea mai buna presiune…
Chestiunea tine insa si de organele de cercetare, pe care le evocam mai sus. 13.000 de euro ca sa faci niste fotografii intr-un satuc de munte e, cred eu, putin cam multisor.
Mai ales cand stiu ca colegii lor de “opozitie”, Fundatia Culturala Rosia Montana (fosta Fundatie Soros – Rosia Montana) tocmai si-a lansat cu surle si trambite un foarte frumos si de calitate Ghid Turistic si Cultural “Rosia Montana”, realizat cu fotograful Lorin Niculae – in timpul liber “program manager” la Fundatia Soros – Romania. Carevasazica, tocmai a fost fotografiata pe toate partile Rosioara si, cred eu, sa mai tot fi ramas vreo jdemii de poze pe-afara Ghidului, de la atatia “salvatori” cati bat biata Rosie. Taman bune de “cumparat” de colegii de opozitie de la “Alburnus Maior”. Cum s-ar spune, o mica… spalatorie de bani? Sau poate o finantare “la negru” a urmatoarei editii a FasFest, festivalul iubitorilor de satanism, pornografie, droguri si tiganie? By MT Productions. Nu, nu Mihai Tatulici si nici sotia lui, cea bagata cu mafia tiganeasca, ci Mircea Toma si surata, bagata de pensionarul MApN in alte mafii. Ale “Romaniei Curate”. Curat-murdare.
Recapitulam: 53 729 lei pentru niste poze de la Rosia Montana, la un punctaj minim – finantare aproape maxima si 53 753 lei pentru o petrecere secuiasca la un castel unguresc. Si-acum, sa comparam cu ce a ramas “pe-afara”.
In primul rand, cel mai revoltator, pentru mine cel putin, un proiect ce privea marcarea locurilor suferintelor si a martiriului fostilor detinuti politic si a luptatorilor din rezistenta anticomunista din munti. Un proiect al Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST):Cunoaşterea patrimoniului cultural cu valoare memorială. Situri de suferinţă din România (1944 – 1964). RESPINS! Cu 78,67 puncte. Cata precizie! 78,67 versus 80.00. Dar poate o sa ziceti ca sunt subiectiv.
Haideti sa luam alte exemple:
Muzeul Judeţean Satu Mare – “DOLIA DACICA” Chipul dacic şi arheologia experimentală. RESPINS!
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia – Conservarea şi valorificarea Documentelor Unirii de la 1 Decembrie 1918. RESPINS!
Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” – Mărturii de artă şi cultură ortodoxă din Arhiepiscopia Dunării de Jos. RESPINS!
Muzeul Naţional de Artă Contemporană – Artă monumentală din România – o arhivă digitală în imagini. RESPINS!
Mănăstirea Bistriţa Vâlcea -  Salvaţi bisericile rupestre- etapa I– strategia intervenţiei de urgenţă pentru conservarea bisericilor Ovidenia şi Sfinţii Arhangheli din cadrul rezervaţiei ştiinţifice Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul/Liliecilor- Vâlcea. RESPINS!
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei -  Palatul guvernatorului Daciei romane de la Apulum. Valorificarea patrimoniului. RESPINS!
Etc, etc, etc…
In schimb, ca sa mai dau un exemplu, Fundaţia “Transsylvania Nostra” primeste 20 426 lei (cu 82 de puncte) pentru “Protecţia structurilor portante istorice şi societatea – a 14-a ediţie a – Conferinţei Internaţionale de Structuri Portante Istorice”.
Va dati seama, poate fi de vorba o conferinta internationala: doi unguri din Ungaria si doi din “Transsylvania”. Fundatia iese in relief din prima prin nume. Nu cred ca vreun roman o sa spuna altfel decat “Transilvania noastra”. Apoi, ostentativ, afiseaza stema Transilvaniei cu “sapte scaune”, care se regaseste atat pe stema “Ungariei Mari” cat si, stilizata, in simbolul ales de extremistul Laszlo Tokes pentru partidul sau autonomist, al “transilvanenilor” (vezi foto sus),Erdélyi Magyar Néppárt, la a carui constituire acelasi Mircea Toma a sustinut autonomia Ardealului. Poate nici asta n-ar conta. Din tampenie, stema este folosita si de unele autoritati asa-zis romane. Dar ce mai sare, de fapt, in ochi, in stilul “Alburnus Maior”, este ca aceeasi Fundatie primeste fonduri de la AFCN la inca doua categorii, ajungand la un total de peste 60 000 de lei cadou de la poporul roman rupt in fund. Iata:
Fundatia Transsylvania Nostra este admisa de AFCN la categoria “Pentru Carte” cu 18 900 lei (tot 82 de puncte) pentru… “Intervenții la structuri portante istorice”
Fundaţia Transsylvania Nostra este admisa de AFCN la categoria “Pentru Reviste” cu suma de 23 375 pentru a publica doua numere din Revista “Transsylvania Nostra”, respectiv nr. 3/2012 și 4/2012
Tot comparativ, INST primeste pentru a publica patru numere din “Arhivele totalitarismului”, respectiv 1-2/2012, 3-4/2012 numai  11 475 lei. Interesant, nu?
Alte proiecte “interesante” aprobate:
Asociația de Dans Bekecs – Dialog intercultural prin elemente de specificitate a spectacolului de dans teatral, “Csongor şi Tünde”, Vörösmarty Mihály: 42 506 lei
Asociația de Prietenie Korunk – Gyáni Gábor: Az urbanizáció társadalomtörténete (Istoria socială a procesului de urbanizare): 8 085 lei
Asociaţia pentru Cultivarea Limbii Maghiare din Transilvania – Variante regionale maghiare din Transilvania ale limbajului de contact interpersonal, Erdely Judit:  6 590.00 lei si Identitatea şi limba vorbită în zona Târgu Secuiesc, Rancz Terez: 6 590.00 lei
Editura Didactică și Pedagogică R.A. – Az irónia nyelve a két világháború közöti magyar lírában (Limbajul ironiei în lirica maghiară din perioada interbelică): 6 278.00 lei
Editura Pallas-Akadémia – Rituális szimbólumok a székely-magyar jelképkultúra világából (Simboluri rituale din cultura expresivă a maghiarilor secui), Balays Lajos: 10 511.00 lei
Münchhausen báró kalandjai a mélabús tornyok városában (Aventurile baronului Münchhausen în Oraşul Turlelor Melancolice), Bogdan László: 7 273.00
Asociaţia Filmtett – Portal de artă și educație cinematografică www.filmtett.ro (in maghiara): 16 125 lei
Asociaţia Media Index Multikult – divesitate kulturala online: 20 739
Fundaţia Jakabffy Elemér Alapítvany Digitalizare pentru intereculturalitate II:  31 835 lei
Fundaţia Free Press Romania – Suplimentul cultural al portalului maszol.ro (maghiar):  23 178
Fundaţia Free Press România SZINKEP – supliment cultural săptămânal al cotidianului UJ MAGYAR SZO: 35 400
Editura Riport SRL Renașterea paginii de web: www.erdelyiriport.ro: 20 885
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita – Poarta unica a patrimoniului cultural din judeţul Harghita: 29 485
Fundaţia Communitas – Magyar Kozoktatas – Învăţământ public maghiar: 34 313 lei
Asociaţia de Prietenie Korunk – Korunk: 26 744
Institutul de Istorie a Religiilor (Plesu) – ARCHAEUS. Studies in the History of Religions vol. XVI (2012):  22 950
Fundaţia România literară (Manolescu) – România literară: 7 885
Dintre proiectele respinse:
Editura Doxologia (a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei): Sapte titluri respinse
Editura Academiei Române: Mihail Eminescu. Poesii (toate editiile comparate), Nicolae Georgescu; Nuvelistul Rebreanu, Constantin Cublesan
No (more) comment

2. Comentarii personale și precizări

Articolul ăsta l-a descoperit un cititor al blogului meu și mi l-a recomandat. Vă spun sincer că nu sunt chiar un fan al comunității gandeste.org întrucât există o serie de articole acolo cu un conținut îndoielnic și profund în afara lumii reale (conspirații tripate rău, etc.) însă constat acolo și o serie de articole puternic realiste în special despre Uniunea Europeană și modelul economic propus de aceasta dar și despre alte teme precum piața muncii, abuzurile poliției și ipocriziile corectitudinii politice.
După cum arată stilurile de scris par să fie cel puțin 20 de autori diferiți care scriu pe acest site din care cel puțin 15 par să știe foarte bine despre ce vorbesc în timp ce cel puțin 5 dintre ei sunt destul de sau chiar complet rupți de realitate.
Însă, per ansamblu, sunt destul de multe articole bune pe acest site și merită aruncat un ochi din când în când pe-acolo dar cu scepticismul în gardă în mod constant.

Revenind la acest articol, probabil că e unul din puținele articole cu referire negativă la lobby-iștii maghiari cu care sunt aproape integral de acord. De ce „aproape”? Pentru că din punctul meu de vedere, statul a procedat foarte bine când a respins proiectele editoriale ale Mitropoliei Moldovei și proiectul de a reedita a țâșpea oară niște cărți de Eminescu ce zac și-acum în librării și nu le mai cumpără nimeni întrucât se găsesc în orice bibliotecă publică din România. În plus, Mitropolia Moldovei este fără îndoială una dintre cele mai prolifice afaceri din zona de nord-est a României și cu siguranță cea mai prolifică afacere dintre subsidiarele regionale ale Corporației Ortodoxe Române. Prin urmare, aruncarea a noi bani publici în această zonă nu se justifică absolut deloc.

Însă, în afară de acest aspect, consider că aceste acţiuni ale AFCN dovedesc o dată-n plus că ecologismul nu e decât o religie şi, ca orice religie, transformată-n afacere pe bani publici. Dar acest articol îmi dovedește mie, însă, că m-am înșelat cel puțin parțial atunci când am spus acum aproape un an că roșiamontanismul nu e decât o vrăjeală multilateral dezvoltată. Ei bine, acest articol (cu dovezile pe care le aduce) îmi demonstrează că roșiamontanismul este o vrăjeală multilateral dezvoltată, dar o vrăjeală profitabilă pentru ONG-iști. Nu e chiar o mare surpriză dar nu știam că între timp niște ONG-uri anonime s-au apucat de căpușat și pe ciolanul ăsta de activism irațional.

La fel cum am spus și-n articolul precedent despre proiectul AFFMR în care noi cu toții, pulimea, băgăm vreo 177 de miliarde pentru nimic, la fel spun și-acum: De ce trebuie să dăm noi peste 80 de milioane pentru „Az urbanizáció társadalomtörténete”?
Sau de ce peste 60 de milioane pentru „Az irónia nyelve a két világháború közöti magyar lírában”? Ca să studiem cum se ironizau ungurii între ei în perioada interbelică? Cu ce ne ajută pe noi chestia asta? Ba încă privind nivelul acut de sărăcie din județele Covasna și Harghita, chiar și un cetățean onest de etnie maghiară poate întreba în mod legitim cu ce dracu îi ajută ca statul să dea atâția bani pe chestia asta? Bazd meg!
Ziarul „Uj magyar szo” este un ziar cu viziune separatistă care propovăduiește separarea pe criterii etnice a teritoriilor locuite majoritar de maghiari. N-am nimic cu ziarul în sine. Libertatea de exprimare li se aplică și lor și consider că trebuie să aibă dreptul să scrie ce vor. ÎNSĂ, de ce trebuie să le plătim noi toți difuzarea ziarului?!
Și, poate mai important, de ce trebuie să plătim noi aproape 540 de milioane pentru niște POZE (atât, niște nenorocite de poze!) de la Roșia Montană? Și tot aproape 540 de milioane pentru ca niște unii să dea o mică petrecere la Bonțida? (Castelul Banffy se află în comuna Bonțida, jud. Cluj)
Banii ăia sunt clar pentru un puiuț de bairam cu grătar în aer liber și strigături căci Castelul Banffy numai „castel” nu e. Stă un amărât și paște trei oi în timpul verii în castel. De fapt, „castel” e un cuvânt prea mare căci nu mai e decât o jumătate dintr-unul din ziduri și o bucată din fosta intrare. Atât e „castelul” Banffy.
N-aveam nicio problemă dacă se alocau bani în reconstrucția și restaurarea unui castel (fie el Banffy sau alt castel unguresc din jud. Cluj - de pildă castelul Kornis din Mica (lângă Dej), care spre deosebire de Banffy e un pic mai întreg și e chiar mai frumos. Dar doar pentru un bairam ca să se „simte” bine niște activiști maghiari? Totuși cred că e o prostie!
La fel, nu înțeleg de ce noi toți trebuie să dăm peste 200 de bulioane ca să-și facă un ONG separatist o conferință internațională. De ce?
Repet, n-am nicio problemă - să-și facă ungurii chermeză la castelul Banffy și „Transsylvania nostra” chermeze și conferințe „internaționale” în care să spună că românii-s de porc până sughiță. Să-și facă! E dreptul lor. Dar de ce trebuie să dau eu bani pentru chestia asta? Ca să ce?

Ce-ar fi ca statul român să finanțeze o conferință internațională ateistă condusă de Richard Dawkins în România? Și aia ar fi de porc - dar atunci îndată s-ar trezi Katy Andronescu sau Sulfina Barbu să zică „oh vai mais qu'est-ce que ç'est ça? E criză, e alea alea!”. Și ar avea dreptate. Dar aparent nu e criză când trebuie făcute chermeze și poze peste poze și deasupra alte poze în valoare totală de peste un miliard.

Sigur, pe lângă golănia AFFMR, care ne costă peste 170 de miliarde, astea par mizilicuri. Însă dacă le adunăm pe toate vedem că iese ceva mărunțiș cu care s-ar fi putut face altceva sau cu care nu s-ar fi putut face nimic și s-ar fi putut implementa o scădere de taxe - că oricum indivizii privați administrează mai bine banul decât o s-o facă în vecii vecilor statul.
Ideal ar fi ca AFCN să se dizolve și muzeele să intre într-un regim semi-privat așa cum a reușit cu succes Olanda să implementeze un sistem care funcționează impecabil. Sigur, acest lucru nu este deocamdată cu putință. Însă, dacă tot nu se poate asta, poarte n-ar strica să vedem AFCN-ul chiar să se ocupe cu administrarea fondului cultural național - respectiv întreținerea de muzee sau restuararea clădirilor istorice.

Până una alta, nu pot să nu remarc jaful sistematic și proiectele de doi lei desfășurate pe munți de bani publici în timp ce statul vine și-mi spune mie că mai trebuie să-mi mai crească un pic taxele că a rămas fără bani. Păi mai dă-vă-n sloboz! Tăiați din conducta de risipă, tăiați din batjocura asta cu „diversitatea” și din privilegiile discriminatorii sponsorizate de stat și pe-urmă mai discutăm!

Pe mine mă distrează furia aproape proletară a unora care se dau de ceasul morții că există o foarte mare evaziune fiscală în România. Păi cum să nu existe? Ce om sănătos la cap mai vrea să plătească bani la stat când aceștia se duc pe cognac de lux pentru primul ministru, sute de miliarde pentru proiecte de nefăcut nimic prin conferințe, workshop-uri și altele asemenea sau pe editarea unor reviste cu caracter separatist și pe gargară culturală care într-un final nu ajută în niciun fel pe nimeni dintre cetățeni - fie ei români, maghiari, țigani, turci, tătari, ucrainieni sau ce-or mai fi.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails