luni, 30 aprilie 2012

Să râdem cu USL-ul

Deja știe toată lumea că a picat guvernul Ungureanu. Ce să zic... previzibil. Foarte previzibil. Pentru mine asta a fost o veste bună. Orice șpiț în trei litere pe care-l ia PD-L pentru mine e o veste bună. Din păcate, însă, vestea asta bună vine la pachet cu o veste crunt de proastă - la putere vine USL.
În urmă cu aproape două luni mă întrebam cu cine voi vota și am lansat o serie de săgeți și la adresa USL, pe care o consideră o ciorbă sau o struțo-cămilă dacă vreți și în genere o formațiune pe care, ideologic vorbind, n-aș vota-o nici picurat cu ceară. În plus, chiar presupunând că mi-aș călca pe rațiune și aș trece peste evidenta și sus-numita ciorbă, tot nu pot vota USL atâta timp cât are în componență o listă imensă de politicieni pe care eu i-am declarat eminamente indezirabili și nevotabili sub nicio formă în viața asta.
Mulțumesc lui Steve pentru poză. Este probabil cea mai bună reprezentare pentru basmul cu care suntem îndoctrinați de mici cum că „votul tău contează”. Poate-ar conta dac-ar fi și o prezență la vot mai mare precum și o calitate superioară a electoratului, or, ambele condiții nu sunt îndeplinite. Și nu, votul obligatoriu nu va schimba nimic în sensul ăsta sau, în orice caz, nu prea mult. Dar despre votul obligatoriu vorbim altădată.
O dată cu căderea guvernului lui Ungureanu - care a căzut, apropo, ca urmare a trădărilor masive și a plecărilor din partidul prezidențial și înscrierilor în USL, nu din cine-știe-ce convingere a unora că nu se mai putea - la putere a ajuns formațiunea care mai nou are majoritatea, respectiv construcția struțo-cămilică formată din PNL, PC și eternul PSD. Sigur, pe sistemul „îmi dau demisia în 5 minute de la votul din parlament dacă mă suspendă”, și USL-ul s-a lăudat că vine cu guvern și cu program de guvernare la 30 de secunde de la demiterea lui Mihai Răzvan Ungureanu. Eh... au trecut deja aproape 4 zile și încă nu. Mâine e 1 mai... deci mai așteptăm. Ce știm sigur e că la Justiție are mari șanse să rămână domnul Predoiu - care, apropo este în funcție de pe vremea lui Tăriceanu, din februarie 2008. Fabulos! Bag seamă că penitenciarele, care sunt în subordinea domniei sale, și sistemul juridic de la noi, merg fabulos din moment ce domnia sa e lăsat în pace de toată lumea. Sigur, nu există nicio discriminare împotriva nimănui în sistemul juridic, penitenciarele sunt curate și sistemul corect, mai ales cu bărbații, așa că de ce ne-am plânge?
Nu ne-a dat încă USL-ul o listă clară de oameni pe care va încerca să-i coopteze în guvern, dar a scuipat un soi de program de guvernare pe care realitatea.net îl publică integral și pe seama căruia eu unul m-am amuzat copios și pe seama căruia aș vrea să comentez și să ne amuzăm împreună. Pentru mine „programul” ăsta e un motiv crâncen de nervi dar vom face și puțin haz de necaz. Așadar, să cităm și să ne minunăm.
În viziunea sa despre economie, USL a avansat promisiunea de a face un milion de noi locuri de muncă, astfel încât numărul de angajaţi să devină cel puţin egal cu numărul de pensionari, promiţând, totodată, o creştere economică de 4% anual. Obiectivul de creare a un milion de noi locuri de muncă va fi posibil, în viziunea USL, în principal, prin reducerea costului muncii şi prin scăderea fiscalităţii. USL a promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum şi zero taxe pentru angajarea în regim part-time şi creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună.
Super! Mai mult statism! Niciodată n-am înțeles-o p'asta cu forţarea notei ca să fie mai mulţi angajaţi decât pensionari. Dar de ce? De ce să nu încurajăm sistemele private de pensii şi cine-a muncit şi-a pus ceva deoparte are cu ce trăi, cine nu, nu.
Acest prim paragraf însă îmi dă şi motive de zâmbit (pe care mi le va tăia scurt în paragrafele următoare, după cum vom vedea) pentru că scăderea fiscalităţii şi eliminarea statului din ecuaţia asta e întotdeauna de bun augur. Însă, mă distrează că nimeni nu observă faptul că taxele în România sunt mai mari decât în Danemarca sau Suedia, ţări recunoscute pentru nivelul mare de taxare şi pentru socialismul lor.
Dacă eu ca angajator vreau să-i dau unul angajat 600 de lei pe lună în mână, pe mine mă costă efectiv treaba asta exact 1024 de lei! Ceea ce înseamnă, de fapt, un nivel de taxare de 42%, având în vedere că eu plătesc 1024 de lei iar angajatul primeşte doar 58% din sumă, adică 600.
Propunerea USL de a reduce CAS cu 5% pentru angajatori va face ca în loc de 1024 de lei în exemplul meu să fie necesari doar 1013 lei (mai precis 1012,8) în loc de 1024. Vai, ce reducere. Într-adevăr o să pornească economia chestia asta!
Dacă taxele s-ar reduce de la 42% la o cotă unică reală de 16%, angajatorii şi-ar putea permite chiar să crească salariile reducându-şi costurile cu personalul! Ei şi-abia atunci ai genera ceva pozitiv în economie şi ai încuraja mediul privat să facă angajări! Dar spune-le asta socialiştilor!
Dar hai să mai râdem puţin:
USL va păstra plafonul de 16% şi va introduce impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, astfel: cota 8% - până la 800 lei/lună, cota 12% - de la 800 lei/lună până la 1600 lei/ lună şi cota 16% - pentru ce depăşeşte 1600 lei lună. După patru ani de mandat USL promite că TVA va reveni la 19%. USL promite, totodată, deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată şi asigurări private de sănătate, cu plafon stabilit.
De asemenea, USL va introduce cota redusă de TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte şi legume (TVA 24%, din care 9% către buget şi 15% dedus producătorului).
Repet, procentele alea nu sunt reale. Luat în calcul şi ce plăteşte angajatorul, cota reală de impozitare în România este de 42%, nici într-un caz de 16. Iar reducerile alea cu care se laudă USL-ul ar însemna diferenţe de maxim 30 de lei la salarii de peste 1600 de lei/lună şi de maxim 10 lei la salarii mai mici. Într-adevăr, mă dă pe spate că o să-mi pot permite două pachete de ţigări în plus din salariu - poate!
Deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privată şi asigurări private? De ce nu eliminarea completă a impozitării? Abia atunci ai stimula cu adevărat responsabilitatea personală a individului şi nu "contractul social" a cărui eşecuri continuăm să le vedem peste tot dar pe care puterea ipocrită şi corectă politic se face că nu le vede atâta timp cât ţine la prostime.
Cât despre TVA,... ce să zic. Uite SUA n-a avut niciodată TVA iar acest aspect este foarte important având în vedere că e unul din principalele motive pentru care marile afaceri şi marile invenţii şi în general marile progrese determinate de capitalism şi de piaţa liberă s-au întâmplat în SUA şi nu în Europa. Pentru că în SUA statul fură taxează cu o mână, maxim două - nu cu 7-8 ca la noi.
Dar hai să mai râdem puțin:
USL promite că va acorda şi un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsă între 5.000 şi 100.000 de Euro şi că va capitaliza CEC şi Eximbank. Viziunea USL asupra guvernării, în domeniul economic, cuprinde şi plafonarea împrumuturilor guvernamentale pe piaţa internă. De asemenea, contractarea unor împrumuturi externe nu se va mai face decât pentru investiţii. USL promite, totodată, să restructureze ANAF, Garda Financiară şi Vama şi să desfiinţeze 6.000 de posturi numite politic în perioada 02009-2010. De asemenea, USL promite să plafoneze cheltuielile cu bunurile şi serviciile la minus 50% din valoarea actuală, să adapteze acordul actual cu FMI şi să negocieze în 2013 un nou acord cu FMI.
Oh da, hai să împrumutăm IMM-urile cu garanții din bani publici. Sună bine? Da, dar doar în teorie. În practică mereu sună prost. Și asta din simplul motiv că majoritatea IMM-urilor nu se vor califica iar asta va crea o concurență neloială suplimentară, pe lângă concurența generată de faptul că unele firme au abonament la conducta cu bani publici (contracte nu tocmai avantajoase cu statul) în vreme ce firme ceva mai serioase sunt trase pe fese masiv de controale și supracontroale de la ultraînfometatul ANAF.
În plus, cine poate garanta că împrumuturile pentru IMM-uri nu se vor acorda la rândul lor politic? De fapt, eu îndrăznesc să pun altfel problema: Cine pune pariu pe 50 de euro cu mine că împrumuturile astea pe card de credit se vor acorda în proporție de peste 90% pe criteriu politic?
Cât despre cheltuieilile cu bunurile și serviciile ale statului,... hai să fim serioși. Dacă ne uităm cu rigurozitate la cifre constatăm că tăierea finanțării către Corporația Ortodoxă Română ar lăsa loc și pentru o triplare a cheltuieilor cu bunuri și servicii și tot ar mai rămâne bani și de-un spital-două.
Dacă chiar vrei să stopezi risipa de bani publici, te uiți să vezi cum kilometrul de autostradă prost construită costă triplu decât în Macedonia, te uiți cum pe biserici se cheltuie de 20 de ori mai mult decât pentru știință, te uiți cum pe proiecte inutile precum priamida cu weceu sau catedrala cu buncăr sau te uiți cum Facultatea de Studii Europene are 15000 de euro buget de PR în timp ce majoritatea școlilor din România nu au un laborator de fizică sau chimie de bun simț.
Vrei să desființezi 6000 de posturi din ANAF sau vamă? Mai pune un zero la cifra aia și pe-urmă mai discutăm despre realism.
Hai să mai vedem ce mai visează promite USL-ul:
USL are în vedere, de asemenea, crearea a 50.000 de noi locuri în grădiniţe şi creşe până în 2016. Viziunea USL în ceea ce priveşte administraţia prevede că funcţiile politice se vor limita doar la miniştri şi la secretarii de stat, Uniunea având în vedere ca în prima lună de guvernare să modifice Legea-cadru a descentralizării. Pe de altă parte, USL şi-a propus să desfiinţeze Ministerul Dezvoltării, având în vedere că din 2012 se realizează trecerea de atribuţii şi de competenţe de la Guvern către regiuni.
Normal, dacă l-au luat pe Dugulescu la ei și sunt premize de neo-decreței, trebuie și-așa ceva. La fel a făcut și Ceaușescu după decretul 770.
Personal nu am o opinie formată despre subiectul creșe și grădinițe. În principiu poate fi un lucru bun dar nu sunt convins că statul ar trebui să facă asta și nici nu sunt convins că ar trebui să fie gratuit, ba dimpotrivă. Spun asta pentru că atunci când e „gratuit” de fapt prețul serviciului respectiv crește considerabil (ca orice serviciu subvenționat) dar și pentru că atunci când nu-i costă efectiv pe părinți aceștia sunt încurajați să-și semi-instituționalizeze copiii de mici creând rupturi majore între familie și copii. Spuneți-mi tradiționalist sau cum vreți dar sunt de părere că noțiunea de „cei 7 ani de-acasă” nu înseamnă „cei 7 ani de semi-instituționalizare în creșe și grădinițe” ci chiar „cei 7 ani de-acasă”.
Și nu-mi spuneți vă rog că „e bun pentru socializare” că știți foarte bine că e o vrăjeală. Poate socializa liniștit și în propriul cartier/sat și va avea oricum dup-aia minim 10 ani în care alții să-i facă programul și să-i dicteze ce să gândească, ce-are voie să spună, ce-are voie să gândească și în general să-l ruineze ca individ - pentru că da, școala ruinează personalitatea și mai ales creativitatea din om.
Argumentul pentru desființarea Ministerului Dezvoltării mi se pare amuzant. E drept, nici nu puteau să spună la televizor că-l desființează ca să încurce prietenii Elenei Udrea care și-au făcut ONG-uri și firme-căpușă și s-au abonat confortabil la conducta cu bani publici din direcția sus-numitului minister.
De-aici încolo, însă, „programul” USL devine horror:
USL îşi propune, de asemenea, să comaseze terenurile agricole şi să realizeze gratuit cadastrul pentru acestea.
Mai mult, USL îşi propune ca, până în 2020, să construiască 1.200 de kilometri de autostradă.
Ideea de a face agricultură la comun și nu în parcele de câteva zeci de metri pătrați fiecare nu este una deloc nouă și în general nu una rea. Adrian Porumboiu realizează profituri colosale (și plătește un milion de euro pe zi impozit la stat) din agricultură „la colectiv” arendând terenurile și unind parcelele, maximizând astfel capacitatea de producție și, evident, profiturile.
Însă, când statul face chestia asta, aduce mult a CAP-uri și colective. Ceea ce nu văd eu cu ochi buni, din motive evidente.
Cât privește 1200 de km de autostradă... permiteți-mi să mă rostogolesc pe jos de râs.
PSD, în intervalul 2000-2004 a izbutit să facă aproximativ 250km de autostradă. PNL, în 2004-2008 circa 25-30, hai să zicem 50. Deci în 8 ani actualul USL a izbutit fabuloasa performanță să facă 300 de km de autostradă. Acum își propun de 4 ori mai mult într-un interval similar în condițiile în care situația economică s-a înrăutățit iar ei abordează problema cu fix aceiași oameni? Și eu ar trebui să-i cred, sau cum? Unul din motivele pentru care nu mi-s dragi nici PD-L și nici USL este acela că s-au obișnuit să mă ia de prost, pe mine ca cetățean. Pentru ca mai apoi să mă califice pe mine pe rând ca vierme sau huligan când îndrăznesc să nu fiu atât de prost și să pun botul la vrăjeală ieftină.
Dar stați așa că USL-ul poate mai mult:
În ceea ce priveşte turismul, USL are în vedere să scutească trei ani de la impozitul pe profit investiţiile în acest domeniu, să elaboreze un nou act normativ de reglementare a situaţiei plajelor, să amplaseze bariere în larg pentru oprirea algelor, să extindă sezonul estival, să iniţieze programul „Prima piscină”, cu o cofinanţare de la bugetul de stat.
Scutitul de impozit pe profit într-un stat social-asistențial în domeniul turismului și-a arătat „eficiența” în Grecia unde multe hoteluri țineau o aripă „în construcții” și astfel beneficiau de scutiri pentru că aveau un „proiect de investiție în lucru”.
Programul „Prima piscină”? What the fuck? Pe când programul „Prima câcătoare” sau „Primul colier cu cristale swarowski” sau, de ce nu, „primul Vuiton”?!
Trecând peste hilarul „program” constatăm acolo o serie de măsuri care țin de Primăria Constanței mai mult decât de Guvern. Bariere pentru oprirea algelor poate pune CJ Constanța sau Primăria, la fel și extinderea sezonului estival și alte mărunțișuri de-astea.
Dar USL nu se oprește aici:
De asemea, există un document intitulat "Cele 15 propuneri ale USL pentru guvernare", care prevede evitarea situaţiilor în care premierul nu ştie ce documente internaţionale îşi asumă ţara, precum în cazul ACTA.
USL îşi propune un dialog susţinut cu opoziţia, ONG-urile, societatea civilă în legătură cu aderarea la Schengen şi cu MCV precum şi combaterea politizării corupţiei promovate sistematic de către PDL.
Un alt punct vizează combaterea corupţiei guvernamentale şi "stoparea spolieriibugetului de stat" prin modificarea şi aplicarea Legii achiziţiilor publice şi prin exercitarea controlului Curţii de Conturi asupra activităţii ANAF şi ANRMAP.
Așa rău am ajuns? Ne trebuie o lege pentru ca premierul să știe ce-și asumă în numele întregii țării? Bă las-o-n mizda pă-sii de treabă!
Apoi, nu știu ce-i aia MCV! Serios, mă simt un ignorant. Poate mă lămurește cineva. La fel, nu știu ce-i aia ANRMAP. Prea multe inițiale, nu-mi vine în minte o explicație porcoasă. Zău, lămuriți-mă și pe mine ca să nu mor prost.
În altă ordine de idei, „dialogul susținut cu societatea civilă” înseamnă în versiunea socialistă de fapt dialogul cu cei care sunt de acord cu noi. E o chestie care se poate verifica în orice țară cu guvernare de stânga. Două exemple: În Suedia, când s-a dezbătut modificarea Aektenskapsbalk (un fel de Codul Familiei) nu au fost primite la dezbateri ONG-uri precum cea care a făcut filmul Raetten att vara pappa[varianta cu subtitrare în engleză aici]. Analog, în Marea Britanie, când s-a pus problema modificării legislaţiei în domeniul imigraţiei, nu au fost primite la dezbateri ONG-uri precum Liga de Apărare Engleză sau orice alt ONG care militează pentru încetarea nebuniei care li se tolerează musulmanilor în prezent şi în numele căreia este cenzurată libera exprimare a populaţiei indigene indignate.
"combaterea politizării corupţiei" poate însemna multe - poate USL va binevoi să clarifice ce vrea să spună prin asta. O să-mi permit să suspend judecata până la clarificări.
Dar USL-ul nu se oprește aici:
Totodată, documentul USL prevede depolitizarea structurilor deconcentrate şi retragerea "Legii Igaş" privind dreptul de a candida al funcţionarilor publici, precum şi revenirea la valorile pensiilor şi salariilor de dinainte de iunie 2010, asumarea unui deficit de 3% convenit cu FMI şi modificarea de urgenţă a Legii responsabilităţii fiscale, care nu conţine niciun articol care să prevadă răspunderea în faţa Parlamentului a celor care încalcă legea.
Programul USL vizează şi reglementarea de urgenţă a actelor normative privind Fondul de Rezervă al prim-ministrului, anchetarea şi controlul "băieţilor deştepţi din energie", respingerea proiectului Roşia Montană, cu "evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice".
Când am spus că roșiamontaniștii au în spate agendă de stânga ați zis că-s nebun. Bă ce chestie, IAR am avut dreptate.
Cât despre funcționarii publici, cu excepția judecătorilor și magistraților, eu aș fi de acord ca toți să poată candida pentru funcții publice. De ce nu? Dreptul de a fi ales parcă era pentru toți. Ba chiar și judecătorii ar trebui să poată candida dar doar independenți - și spun asta gândindu-mă la imparțialitatea de care trebuie totuși să dea dovadă în sălile de judecată.
Cât despre revenirea salariilor la nivelurile din 2010, eu nu sunt de acord ca acest lucru să se întâmple pentru toți deodată. Am scris de mai multe ori aici că ar trebui implementat - și este posibil, fără mare stres - un sistem de salarizare pe bază de competențe.
Spre exemplu unii dintre profesorii din școlile noastre merită încă o tăiere cu 25%, în vreme ce alții ar merita o creștere cu 150% și nu văd de ce acest lucru nu ar fi implementat. Mai mult, un astfel de model ar atrage și oamenii mai competenți către sistem. Căci da, oamenii competenți fug de catedră în sistemul public din cauza salariilor penibile. Însă salarizarea pe criterii de performanță ar motiva oamenii competenți să vină în sistem. Atâta vreme însă cât un profesor care nu știe pe unde curge Dunărea pe hartă are un salariu aproape la fel cu un profesor care scoate olimpici pe bandă rulantă la geografie, competența de la catedrele din România va fi în continuă scădere. Iar mărirea salariilor în bloc nu va schimba mare lucru căci buba mare va rămâne.
În plus, salariile bugetarilor sunt acum foarte disproporționate. Nu mi se pare deloc normal ca un inspector de la ISU, care-și riscă viața în fiecare zi să aibă un salariu mai mic sau egal cu al unui învățător. Pur și simplu așa ceva e aberant. La fel cum un pompier are un venit comparabil cu al unei asistente de spital. Dar asta deja e altă poveste.
Să mai citim din „programul” USL:
USL mai propune pentru guvernare modificarea legislaţiei fiscale, în sensul aplicării unor taxe diferenţiate pe venituri, cu impozitarea până la 10% a averilor mari. Acelaşi document prevede şi creşterea valorii salariului minim la 850 de lei, din asigurări şi venituri suplimentare la buget, relansarea companiilor de stat, "nu prin privatizare pe bani puţini şi comisionane mari, ci prin asigurarea unui management privat, autentic şi prin soluţia clasică şi sănătoasă a retehnologizării".
Acum vor 850 de lei. Mă rog... mai sus parcă ziceau 800. În fine, având în vedere că-i 670 acum... să-i văd eu făcându-l 750 și pe-urmă mai discutăm.
Nu-nțeleg însă asta cu impozitarea cu 10% a averilor mari. În prmul rând, ce-nseamnă averi mari? Dacă-i până-ntr-acolo, sunt maxim 10 oameni în România care au averi cu-adevărat mari. Restul sunt niște pulifrici. Dar nici asta n-ar fi o problemă, problema e modul hoțesc de gândire.
Până la proba contrarie, toți acei oameni cu averi „mari” și le-au dobândit legal, deci plătind o dată taxe pentru respectivele averi. Și ce face USL-ul acum? Vine și le mai fură încă 10% pentru simplul fapt că au îndrăznit să reușească. Atât! Fără niciun alt motiv! Și-apoi ne mirăm de ce marile afaceri aleg să-și mute capitalul în Cipru sau în Insulele Cayman iar afacerea mare în mult mai prietenoasa Bulgarie. Păi de-aia! Pentru că statul român e lacom și spoliază mediul privat! Și e pe cale să devină și mai lacom!
Deci să ne-nțelegem! Ca să rămân cu 100 de lei eu trebuie să produc 120. Scad 16% și rămân aproximativ cu 100 de lei. După care, vine USL-ul și spune că mai trebuie să mai dau încă 10%, adică încă 10 lei, pentru că 100 de lei e mult! Și uite-așa rămân cu 90 de lei, din 120 în condițiile în care eu am muncit pentru 120 de lei. Acesta este principiul! Unora li se pare că e corect, mie mi se pare de-a dreptul hoțesc și înfiorător. Suprataxarea, oriunde pe planetă, a dus la sufocarea economiei - de ce are cineva impresia că la noi e altfel?
Evaziunea fiscală este aproape tot timpul un lucru bun - tocmai pentru că majoritatea statelor au adoptat de mult mentalitatea de hoț, de jefuitor, de spoliator de pe urma profitului realizat prin muncă și creativitate întru redistribuirea resurselor către cei ce refuză să muncească și așteaptă ca alții să fie obligați să le poarte de grijă.
USL continuă și încheie apoteotic:
USL îşi mai propune "descurajarea UDMR în a mai ridica pretenţii şi a mai pune condiţii (inclusiv în ceea ce priveşte scindarea pe criterii etnice a UMF Târgu Mureş". Ultima propunere este adoptarea unei legi electorale negociată cu toate partidele şi susţinută de întreaga clasă politică, precum şi promovarea iniţiativei legislative a USL privind reducerea numărului de parlamentari la 312. Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că punctele principale din programul de guvernare al USL, care priveau o eventuală guvernare după alegerile parlamentare, sunt "perfect valabile" şi acum
La punctul cu UDMR-ul, le doresc succes dar sincer îmi permit să mă aștept la un eșec apoteotic. Atâta timp cât UDMR va prinde mandate în parlament, nimic nu se va schimba în ceea ce-i privește.
În ceea ce privește reducerea numărului de parlamentari, am mai spus-o și-n trecut, mi se pare un cretinism. Economiile financiare sunt nesemnificative din acest demers însă pierderile la nivel democratic sunt uriașe, cel puțin dacă e să fim realiști și să ne așteptăm la un comportament de sictir al parlamentarilor, ca și până acum.
Să nu uităm câte legi cretine au trecut prin „adoptare tacită” printr-o cameră și au fost respinse la limită după ce societatea civilă a remarcat pericolul pe care-l reprezintă. Transformarea parlamentului într-unul unicameral o să fie un dezastru.
Mai mult, ar micșora reprezentativitatea. Sistemul de-acum e foarte bun și are o proporție decentă de reprezentativitate și permite unui parlamentar interesat să vorbească cu cât mai multă lume din colegiul pe care-l reprezintă. Acest lucru însă va fi cu mult îngreunat dacă populația pe care o reprezintă un parlamentar se va dubla peste noapte.
Practic, nivelul și-așa scăzut de responsabilitate în fața electoratului a unui parlamentar va scădea și mai mult, iar asta n-are cum să fie un lucru bun. O să-mi spuneți că „boborul” a votat această reducere însă și eu vă spun că a votat-o printr-un referendum care a fost și nu prea valid (având în vedere prezența la urne) și în urma unei campanii mai degrabă unilaterale a referendumului. Cum ne-cum, prea puțini oameni au îndrăznit să susțină deschis și poziția „NU” de pe referendum, temându-se poate să nu supere „boborul” pentru că de multe ori adevărul doare și adevărul e ceva foarte subiectiv în perioada asta și din ce în ce mai absent din spațiul public.

Domnule Ponta, stimați USL-iști și stimați oameni care sunteți încântați de USL, fără pretenția de a fi un Guru, îmi permit să vă reamintesc că nu de speranță avem nevoie. „Programul” de mai sus e o glumă și o jignire pentru orice minte sănătoasă și cât de cât conștientă de realitatea din jur.
Ok, știm, Băsescu e de porc. Știm și suntem de acord. Ok, știm, PD-L e de porc. Știm și suntem de acord. Hai totuși să depășim momentul și să abordăm mai cerebral lucrurile, se poate? Răspunsul, este „da, dar nu cu USL”.
De fapt, răspunsul meu este „Da, dar nu cu USL, nu cu UNPR, nu cu minoritățile și nu cu UDMR”.
Întrebarea ”Dar cu cine?” rămâne încă valabilă și personal încă nu am un răspuns la ea. Dacă Ron Paul ar fi român, cred că pe el l-aș vota... dar nu e! Oare n-avem și noi un Ron Paul? Și dacă n-avem, atunci poate măcar o Margaret Thatcher sau un Sarkozy. E imposibil să nu existe cineva de tipul celor pe care i-am dat eu exemplu. Sau măcar prin zonă.
Ce e foarte important la noi este că nu există deloc o formațiune de dreapta. Există formațiuni ultraconservatoare (PNG-CD și PRM) dar nu din acelea sunt acum necesare, ci formațiuni de dreapta din colțul din dreapta jos al compasului - din acelea nu sunt deloc. Diferența dintre PD-L și PSD este că PD-L e mai aproape de centru, iar PSD un pic mai departe - dar amândouă sunt de stânga. Iar PNL e chiar mai aproape de centru decât PD-L, dar tot de stânga se manifestă, în ciuda a ceea ce scrie în statut. Singura măsură cu adevărat de dreapta luată de PD-L a fost noul cod al muncii - ATÂT! Cu o floare nu se face totuși de dreapta. În rest, cam toate măsurile sunt profund de stânga - de la creșterea taxelor și până la mărirea zonelor de subvenționare.
Și, dacă nu se poate un partid de dreapta atunci poate măcar actualele partide să se reformeze cumva. Am mai spus-o și-n articolul în care mă întrebam cu cine să votez: Atâta timp cât într-un partid nu există divergențe de opinie, acel partid n-are ce căuta la putere.
E imposibil ca-ntr-o construcție atât de mare cum este USL să nu existe divergențe de opinie. Și normal că ele există, însă sunt tratate superficial și deseori cei care îndrăznesc să aibă o opinie diferită sunt reduși la tăcere sau maziliți.
Nu de mult Mircea Geoană - pe care ca om îl dezapreciez din multe motive însă ca politician nu mă sfiesc să-i recunosc meritele și calitățile care-l recomandă ca ministru de externe sau ambasador - a fost dat afară din PSD iar acest partid și-a dat singur cu tesla-n ouă pierzând funcția de al doilea om în stat (președintele Senatului, adică).
Tot în PSD a fost umilit și „trimis la reeducare” (exact termenul ăsta s-a folosit în public!) un individ care a îndrăznit să pună la îndoială tabuul cu privire la evrei. E incredibil cum chiar n-ai voie să spui nimic care nu este ultrapupincurist la adresa evreilor. Bă nene, de când a devenit obligatoriu să-mi placă evreii? Poate în curând o să punem și-o taxă de 1 leu pe cetățean non-evreu pentru un fond de plăți compensatorii pentru evrei. Compensare pentru ce? Pentru ceva ce s-a întâmplat unor oameni care nu mai sunt în viață și care le-a fost făcut de alți oameni care iarăși nu mai sunt în viață. C-așa e-n corectitudinea politică.
Și dacă la PSD mai înțeleg - fiind vorba de un partid socialist - același lucru l-am putut vedea cu toții și în PD-L, care s-a dat de dreapta deși până în urmă cu 8 ani era în Internaționala Socialistă. Europarlamentarul PD-L Cristian Preda a fost propus pentru excludere din partid pentru îndrăzneala de a arăta cu degetul cretinismele și inconsecvențele lui Boc sau aberațiile aruncate de Băzeus. Până la urmă a fost iertat și acum o susține pe feminista pro-vită Sulfina Barbu în încercarea ei de-a câștiga primăria sectorului 4 al Capitalei. Însă simplul fapt că s-a încercat mazilirea lui și reducerea lui la tăcere spune multe despre ce se-ntâmplă în acest partid.
Și Cristian Preda nu e singurul caz din PD-L.
La fel de sumbru stau lucrurile și în PNL, unde Călin Popescu Tăriceanu e redus complet la tăcere și are statut de membru cotizant și-atât în condițiile în care, până una alta, cu el în frunte PNL a făcut istorie, ba încă și una care nu e deloc de tristă amintire pentru români. Tot de la PNL am putea să ne amintim și de Florin Călinescu, de asemenea exclus pentru că avea altă părere decât Crin Antonescu.

Aceste situații întâlnite la toate partidele - de la cele mai mici la cele mai mari - sunt rodul unei mentalități de tip stalinist - cine nu-i cu mine, e-mpotriva mea sau în varianta mai nouă: ce nu-mi place mie trebuie numaidecât interzis - de care dau dovadă foarte mulți români în general, nu doar politicieni. Uitați-vă numai câți oameni se bucură ca proștii că OTV va fi cenzurat și toți se bucură pentru că sunt de părere că emisiunile de la postul cu pricina sunt un gunoi. De acord cu ei sunt și eu, că emisiunile lui Dan Diaconescu sunt un gunoi. Însă asta nu înseamnă că eu, sau statul sau orice entitate ar trebui să aibă dreptul de a interzice postului cu pricina de a se adresa segmentului de populație care apreciază gunoiul ZeroTevist.
Exemplul cu ZeroTV este elocvent privind mentalitatea dăunătoare pe care o au foarte mulți români - ce nu-mi place mie, să se interzică. Libertatea de exprimare nu înseamnă să se spună lucrurile pe care le apreciezi și cu care ești de acord ci dimpotrivă să se spună lucrurile pe care nu le apreciezi și pe care le detești din rărunchi.
Cetățenii americani se plâng - de multe ori pe bună dreptate - de scăderea libertății de exprimare, în special pe anumite subiecte. Totuși, ați văzut pe cineva să ceară interzicerea postului Fox News când aceștia fac campanie pentru republicani 350 de zile pe an? Sau l-ați văzut pe Obama sau pe cineva de la Partidul Democrat cerând interzicerea sau amendarea Tea Party când aceștia își făceau campanie cu 4 luni înainte de a începe campania efectiv și ziceau nasoale de Obama? Nu, dimpotrivă! Reacția a fost una simplă: „Păi... e dreptul lor să zică și dreptul nostru să nu fim de acord. Vom comenta mai multe în campanie” - și gata!
Acest gen de mentalitate, al pluralismului ideilor în propria organizație - fie ea partid sau ONG - nu prea se practică la noi. Ușor-ușor, firmele private încearcă din răsputeri - de multe ori fără succes, dar continuă să spere - să implementeze acest lucru în interiorul lor pentru că s-au prins că pluralismul ideilor duce de multe ori la maximizarea profiturilor.

M-am lungit foarte mult dar mi-am permis acest lucru pentru că scriu rar despre politica românească în acest mod - despre partide, despre oameni politici în general, etc. Asta și pentru că nu mă consider un bun analist politic dar și pentru că am încetat de mult să mai fiu atât de naiv încât să cred că e doar vina politicienilor și m-am împăcat într-o oarecare măsură cu ideea că ne merităm conducătorii pe care-i avem.
Problema nu stă în faptul că democrația reprezentativă nu funcționează. Sigur, are carențele sale dar, cu tristețe constat că majoritatea politicienilor pe care-i avem chiar reprezintă foarte bine mentalitățile și gândurile pe care le au majoritatea celor cu buletin românesc. Un prim pas ar fi să nu ne mai ferim de adevăr - un proces teribil de greu într-o societate obișnuită cu ipocrizia dusă la rang de doctrină de partid și de stat atât în România cât în general la nivelul U.E.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

marți, 24 aprilie 2012

Uitaţi-vă la asta!

Nu, nu e unul din articolele când mă iau de cineva în mod explicit şi nici unul din articolele în care vreau să fac mişto de cineva. La fel cum nu este nici unul din articolele în care vreau să exprim o opinie mai mult sau mai puţin tranşantă şi nici unul din articolele în care încerc să disec firul în patru în căutarea unui răspuns care să satisfacă limitele raţiunii şi să fie pe cât posibil eliberat de bigotism şi cretinism.
Nu. De data asta vreau doar să vă invit să vă uitaţi la un filmuleţ. Are puţin sub un sfert de oră dar reflectă impecabil modul cum sunt trataţi copiii traumatizaţi de deciziile - deşi uneori raţionale, dar cu efecte reprobabile asupra copiilor - pe care părinţii sunt nevoiţi să le ia. Comparaţi vă rog evoluţia primului caz prezentat cu evoluţia celui de-al doilea caz prezentat şi vă rog să urmăriţi modul cum a intervenit statul cu precădere şi ce efecte au avut aceste intervenţii. Mă opresc aici şi altădată, când voi dispune de mai mult timp, voi expune şi un punct de vedere pe larg. Până atunci vreau să văd dacă nu cumva doar mi se pare mie sau dacă, nu cumva, genul de părtinire şi neînţelegere completă a supra psihologiei minorului este o realitate pe care, din ignoranţă sau rea voinţă, sistemul se face că n-o vede.
Încă ceva, dacă aveţi senzaţia că sunteţi cuprinşi de terţe sentimente mai mult sau mai puţin puternice în vizualizarea acestui filmuleţ vă rog să puneţi pauză sau stop, să mergeţi să beţi un ceai, o cafea, să v-aprindeţi o ţigară sau să faceţi ce credeţi de cuviinţă că vă calmează şi apoi să reluaţi vizionarea filmuleţului. Unul din motivele pentru care eu mă abţin acum de la comentarii este tocmai acela că sunt conştient că nu aş putea fi suficient de obiectiv. V-aş ruga ca atunci când veţi scrie un comentariu aici sau pe facebook sau unde mai vedeţi postarea asta, s-o faceţi numai după ce v-aţi asigurat că sunteţi calmi şi aveţi obiectivitatea la cote cât de cât ridicate.
Vă mulţumesc şi vizionare plăcută...


Şi, dacă aveţi nervi, uitaţi-vă, vă rog, şi la prima bucată din acest al doilea filmuleţ:

marți, 17 aprilie 2012

Te-a mutilat nevasta? Aşa, şi?

Un bărbat căruia bărbia i-a fost mâncată de către iubita lui speră că povestea lui spusă public va încuraja şi alţi bărbaţi să iasă în faţă şi să scape de chinul constant pe care-l îndură acasă.
Fostul ofiţer de poliţie, Michael Pattinson a avut nevoie de operaţii complicate şi, pe lângă asta, a rămas cu traume psihice ce-l vor marca pentru restul vieţii după ce prietena lui, Tracey Pattison literalmente i-a rupt o bucată de carne cam de dimensiunea unei prune de pe faţa sa vara trecută.
Bărbatul de 41 de ani din Darlington [matriarhatul englez, unde altundeva?] încă este bântuit de coşmaruri cu domnişoara Pattison cu faţa acoperită de sângele lui iar coşamrurile vii cu traume fizice nu lipsesc din peisaj.
În plus, va avea nevoie de o nouă operaţie pentru a repara şi daunele fizice mai puţin vizibile, de sub piele iar doctorii i-au spus că paralizia nervilor faciali - adică lipsa oricărui simţămint la faţă, cam ca la o anestezie dentală puternică - îi va rămâne tot restul vieţii.
Domnul Pattinson a mai spus şi că a pierdut masiv din greutate de la atacul din august anul trecut şi că multă vreme a fost nevoit să se hrănească cu paiul, doar cu mâncare lichefiată.
Întorcându-se acum acasă la locul faptei, la el acasă, a ieşit să se plimbe prin grădină şi a văzut pe jos ceea ce iniţial credea că e o căpşună din recolta lui care se rostogolise - însă avea să realizeze că era doar o altă bucată propria-i carne de pe faţă.
Ia imaginaţi-vă cum e să vă găsiţi o bucată din faţă prin grădină, spune el, cam cât de aiurea e asta? Pur şi simplu toate ororile mi-au revenit brusc în minte. Nu trece o zi fără să mă gândesc la acel moment. A fost ciudat în cel mai urât mod cu putinţă. A fost canibalism, ce să mai zic?
Chirurgul a zis că dacă mă muşca câţiva cm mai jos, de gât, muream sigur.
Am văzut multe răni urâte în cariera mea de poliţist, dar tot mă iau frigurile pe şira spinării de fiecare dată când mă gândesc.
Credeam că o să leşin pentru că pierdeam foarte mult sânge şi ea putea să-mi facă orice dacă m-aş fi dus înapoi în casă. Ştiam că trebuie să contactez cumva - şi repede - măcar un vecin, iar imediat după ce vecinul a ajuns la mine în casă, am leşinat.

Domnul Pattinson, care a fost ofiţer de poliţie în Durham şi West Midlands şi care acum este şofer de taxi, spune că asta ar trebui să arate multora că nu doar femeile sunt victime ale violenţei domestice.

Şi bărbaţii pot fi victime a urii iraţionale a unei femei, spunea el în urmă câteva seri. Se întâmplă. Eu sper doar ca povestea mea să încurajeze şi alţi bărbaţi să caute ajutor şi sper eu că prin cazul meu arăt şi că nu este nimic de care să-ţi fie ruşine.
Domnişoara Pattison, de 38 de ani, mamă a doi copii din Newcastle, a pledat vinovată pentru "rănire involuntară ilegtimă" [involuntară?] şi săptămâna aceasta a fost condamnată la 9 luni cu suspendare şi câteva ore de muncă în folosul comunităţii.
Cei doi aveau o relaţie cu năbădăi dar după ultima despărţire, din vară, domnişoara l-a rugat pe domnul mutilat să o reprimească în casă - însă o dată ajunsă acasă la el, au început să se certe. În acel moment, domnul Pattinson a rugat-o să plece, însă doamna a refuzat.
Mai târziu în noapte, ea l-a trânit la podea pe domn şi apoi, domnişoara Pattison, fără antecedente penale, şi-a înfipt dinţii în faţa domnului Pattinson când acesta era la podea lângă ea.
Christopher Baker, avocatul apărării a spus că ea arătat remuşcări sincere [poftim?!] şi că cercetarea penală la care a fost supusă în sala de judecată a fost "traumatizantă" [nesimţiţii, cum să cerceteze biata penal femeie?].
Judecătorul Les Spittle a spus în motivarea sentinţei că nu o trimite la închisoare datorită caracterului ei "bun" de până la comiterea infracţiunii şi pentru că a fost "legitimă apărare dusă la extrem". [Normal, nesimţitul i-a zis să plece din casa lui, trebuia să se apere muşcându-i faţa, nu?]

Povestea am luat-o de aici şi de aici.

Astfel de cazuri - care sunt cu milioanele doar în Europa - mă fac să contest din start orice jeg subuman feministă care-mi aruncă în față filmulețe lacrimogene cu criminale de la Târgșor care varsă lacrimi de crocodil făcând 3 ani la semi-deschis (în loc de minim 10 la maximă siguranță) pentru crimă cu premeditare sau care-mi aruncă în față ”statistici” privind ”violența domestică” dar care, din greșeală, se întâmplă să includă zero bărbați în dreptul victimelor, făcând să pară că violența domestică e ceva comis și instigat doar de bărbați și de care suferă doar femeile și ocazional copiii (dacă se poate și-atunci doar fetele).
Cum bine spun și comentatorii din rubrica ziarului, dacă acest caz ar fi fost invers, dacă un bărbat i-ar fi mestecat fața unei femei, poza și numele lui ar fi fost prin toate ziarele, reportajele despre ea ar fi curs săptămâni în șir iar el cu siguranță ar fi făcut minim un an de închisoare plus restrângerea unor drepturi pentru mai mulți ani post-eliberare.
Însă, fiind vorba de o canibală, nu vedem poza ei ca să știm să ne ferim de ea, numele ei complet nu ne-ajută căci Tracey Pattison e ca și cum te-ar chema la noi Manuela Ionescu și, bonus, pedeapsa ei pentru mutilarea pe viață a unui om este o bătaie pe umăr - 9 luni cu suspendare și să măture niște străzi câteva ore. Mare brânză!
Data viitoare când îmi mai spuneți că sunt misogin pentru că observ realitatea, amintiți-vă ce pedepse primesc femeile pentru cele mai abominabile agresiuni. În actuala U.E., și în special în matriarhatul englez și cel suedez, dacă ai uter poți să faci orice, oricui și, în cel mai rău caz, faci câteva luni de închisoare, în timp ce victima (dacă are norocul să supraviețuiască) rămâne pe cont propriu pentru că nu există niciun fel de asistență (de stat sau privată) pentru bărbații mutilați de femei malefice. Și nici nu are cum să existe prea curând având în vedere că legea britanică cel puțin nici nu admite că există bărbați victime ale violenței domestice - prin urmare, un ONG care vrea să asigure pe bani privați asistență acestor bărbați trebuie obligatoriu să ajute și femei, căci altfel nu primește deduceri de taxe și scutiri de impozite - c-așa-i în tenis. Ai voie să cluburi doar pentru femei, dar nu ai voie să ai cluburi (fie ele și cluburi ale victimelor) doar pentru bărbați. Eternele ”gentlemen clubs” cu vechime de sute de ani în UK sunt constant supuse asediului feminazist sub acuzația de misoginism pentru că își permit ca pe proprietatea lor să nu primească decât membri de sex masculin. Totul în timp ce la câțiva metri mai încolo funcționează săli de forță care primesc membri doar de sex feminin și pe care nimeni nu-i acuză de misandrie.
Deci, ca să-nțelegem bine: 9 luni cu suspendare și câteva ore de muncă în folosul comunității pentru mutilarea pe viață a unui om. De ce? Pentru că știm noi că e o femeie bună în esența ei (doar are uter, nu? deci e clar că nu minte) și vedem că e traumatizată de faptul că trebuie să suporte cercetarea penală și rigorile legii (fie ele și mai mult la mișto, de ochii misoginilor ălora ca Angry Harry). Și-n plus, n-a mai mușcat pe nimeni de față până acum (sau cel puțin nu așa de tare încât să aibă urme vizibile și să-l creadă medicul când a raportat infracțiunea). Și, pentru că e femeie, vom presupune a priori că era în legitimă apărare. Nesimțitul ăla de polițist n-a auzit că n-ai voie să-i ceri unei criminale, pardon, unei femei să plece din casa ta? Și ce dacă erai pe proprietatea ta? Religia noastră, feminazismul, spune că tot ce-i privat care implică posesoare de uter este de fapt public și politic - deci așa facem. O bătaie pe umăr ca pedeapsă și treaba polițistului cum se descurcă cu traumele. Treaba polițistului, nu treaba ”victimei” căci victima e cumva tot doamna care molfăie fețe de polițist în timpul liber, clar?!?!?!
Ah și, dacă era un bărbat cu copii care molfăia fața unei doamne, statul îi lua copiii instant. În acest caz, evident, copiii au rămas în custodia ”mamei” care molfăie fețele oamenilor în timpul liber. Săracii copii! Să stea cu monstrul în casă! Probabil sunt amândoi băieți, deci nu-i pasă nimănui de siguranța lor - chiar dacă poate într-un acces de furie le molfăie și lor fețele.

luni, 16 aprilie 2012

Varianta mea anti-avort

În urmă cu doi ani, tot de paşte, scriam un articol despre medicii în care dă brusc cre(ş)tinismul refuzând să facă avorturi la cerere. De ce? Că-i "săptămâna mare" şi că plânge bebeluşul isus, sau zombie-ul Isus, n-am înţeles prea bine atunci, cum de altfel nici acum nu înţeleg.
Nu am să mai stau acum, mai ales că abia am dedicat un articol provitelor, să explic pe larg de ce poziţia pro-life chiar nu are substanţă în lumea reală şi nici nu o să mă mai forţez să reiau argumentaţia pro-alegere. De ce? Că n-are sens! Oricum am mai făcut-o şi oricum e Internetul plin cu-aşa ceva, deci cine vrea, găseşte. Şi, hai să fim serioşi, în epoca asta, indiferent de opinia ta - provită sau pro-alegere - cunoşti fără discuţie argumentele celeilalte tabere dacă ai ajuns să citeşti rândurile astea.
Am început articolul ăsta în 7 sau 8 feluri diferite, cu abordări diferite. Vroiam să mă iau de creştini, vroiam să mă iau de provite, vroiam să mă iau de medici şi, nu în ultimul rând, vroiam să mă iau de Partidul Democrat-Penticostal care a propus cretinismul ăla de lege, similar cu cretinismul din Statele Totalitare ale Americii, prin care doamnele care solicită avort să trebuiască mai întâi să asiste la o prezentare pasiv-agresivă provita denumită eufemistic în lege "consiliere". De asemenea, vroiam să fac mişto de Sulfina Barbu, susţinătoare a proiectului de lege mai sus-menţionat, pe care toate feminazistele o pupau în cur în urmă cu puţin timp şi pe care, de asemenea, manginele (de la man + vagina) o lingeau masiv pentru "curajul" ei de-a introduce feminazismul de facto în legislaţia românească. Faptul că o feministă susţine proiectul care introduce primul pas spre interzicerea avorturilor ar trebui să dea de gândit tuturor celor care, din ignoranţă, nepăsare sau chiar prostie, au senzaţia că avortul este o problemă de drept al femeii sau, mai rău, o temă feministă.
Când am adoptat public poziţia anti-feministă, ştiut fiind faptul că vis-a-vis de avort sunt pro-alegere, am fost apostrofat că nu pot fi anti-feminist atâta vreme cât adopt "poziţia feministă" când vine vorba de avorturi. Fals! Problema avorturilor este una de drept al omului în general (şi nu doar a femeii) şi este o problemă complexă de bioetică ce nu poate fi tranşată cu delir mistic creştin şi cu istericale feministe. Nici pe departe! O să explic îndată totul.
Aşa că astăzi o să abordez tema din altă perspectivă, din care n-am mai abordat-o decât sporadic până acum şi nici n-am văzut-o abordată pe nicăieri - pornind de la ce apropie poziţiile pro-life şi pro-alegere, şi nu de la ce distanţează cele două poziţii, cum se face deseori când se dezbate problematica.
Voi folosi termenii de "prochoiceri" şi "proliferi" din raţiuni de spaţiu, fiind mai uşor de scris şi de înţeles decât "cei a căror poziţie este pro-alegere" şi "cei a căror poziţie este una provita". În plus, în felul ăsta îmi voi putea stăpâni şi eu mai uşor tentaţia de a-i numi pe proliferi, provite.

1. Puncte comune şi selectarea argumentelor

În ciuda aparentului război etern dintre pro-liferi şi pro-choiceri, de fapt, într-un final, ideal vorbind, ambele tabere îşi doresc evitarea pe cât posibil a avorturilor - din motive diferite şi cu metode diferite de lucru, dar scopul este acelaşi.
Pro-liferii au mult de pierdut din cauza faptului că aduc în discuţie foarte multă pseudo-ştiinţă şi exagerat de multă religie, iar asta îi costă scump pentru că într-o dezbatere raţională, introducerea de elemente iraţionale duce până la urmă la pierderea dezbaterii.
Pro-choicerii, pe de altă parte, încep să piardă şi ei teren pentru că exagerează în momentul în care vorbesc despre avort ca fiind la fel de simplu ca spălatul pe dinţi (sau ca o deparazitare, cum zice un om pe care de altfel îl apreciez mult). Şi poate că asta ar putea fi trecut uşor cu vederea. Însă mai greu de trecut cu vederea este atunci când unii prochoiceri aleg să prezinte avortul ca fiind ceva cât se poate de normal sau, mai rău, ca ceva eliberator pentru femei (de parcă o operaţie de orice fel - nu neapărat avortul - poate fi elibertator şi exclusiv îmbucurător pentru oricine).
Însă eu şi asta trec cu vederea însă ce nu pot trece cu vederea este faptul că pro-choicerii prea des pun problema dintr-o perspectivă unilaterală şi vorbesc doar de drepturi şi doar de femei. N-ar fi neapărat un lucru rău dacă aceeaşi oameni nu şi-ar schimba brusc discursul o dată ce copilul este născut, moment în care tatăl trece de la statutul de "irelevant" la statutul de "are şi el obligaţii, că doar mama nu l-a făcut singură".
Altfel spus, câtă vreme mama este însărcinată, este decizia ei şi doar a ei (în opinia unora dintre prochoiceri) însă, o dată cu naşterea copilului, nu poate fi vorba de decizia tatălui (şi doar a tatălui) dacă vrea să ajute la creşterea lui, sau nu. Atunci brusc tatăl are obligaţii parentale. Sigur, oficial are şi drepturi parentale, dar practica justiţiei pro-mame de la noi ne demonstrează că e o masturbare intelectuală să crezi că taţii mai au drepturi în societatea noastră ultrafeminizată.
La discrusul de mai sus probabil proliferii zâmbesc, în vreme ce prochoicerii vor veni să spună - şi pe bună dreptate - păi bine dom'le, dar este o încălcare a drepturilor omului să obligi o femeie să nască un copil pe care nu-l vrea, căci asta e, accidente se întâmplă.
Analog, proliferii ultrareligioşi vor veni să spună - păi asta e, se întâmplă, dar ştiai la ce riscuri te expui când ai făcut sex. Proliferii mai raţionali, pe de altă parte, vor veni să spună - păi asta e, dar contraceptive de ce n-ai folosit? Nu e ca şi cum n-aveai acces la ele. Şi culmea e că, aceştia din urmă, ar avea şi parţial dreptate.
Mai mult, peste aceste două tipuri de discurs pot veni ultranaţionaliştii şi ultraconservatorii care să spună că vezi doamne fost-au 22 de milioane de avorturi din 1990 până-n 2010 şi că e prea mult! Deşi nu sunt convins că cifra de 22 de milioane este una corectă, totuşi şi aceştia au dreptatea lor. 22 de milioane de avorturi în 20 de ani e mult. Chiar e mult!
Şi, peste aceste 3 discursuri, vor veni socialiştii în special dar etatiştii în general care să spună că trebuie făcut numaidecât ceva pentru a spori natalitatea în ritm alert căci astfel vom ajunge să nu aibă cine să ne plătească pensia. Eu pentru aceştia din urmă am câteva întrebări: Aşa de tare ar trebui să ne preţuim copiii? De-aia facem copii? Din raţiuni egoiste ca să aibă cine să ne plătească pensia? Pentru bani? Păi dacă-i vorba pe-aşa atunci foarte bine că suferim de declin demografic! Hai la mai mare, zic eu! Merităm! Merităm dacă atât ştim noi să preţuim la copiii noştri şi-i vedem doar ca nişte sclavi numai buni de suprataxat ca să facem noi curu' mare la bătrâneţe întru funcţionarea unei scheme Ponzi falimentare denumite eufemistic - sistem public de pensii.
Complicaţiile apar inevitabil căci aceste 4 modele diferite de discurs, cu submodelele aferente, nu sunt prezente fiecare la câte un individ. Ci, de regulă, un individ adoptă două sau mai multe modele şi/sau submodele dintre cele de mai sus. De regulă mulţi proliferi sunt şi etatişti din fire astfel că nu mare e mirarea când aceştia, rămaşi fără misticism, aduc în discuţie "aspectul social-moral al problemei", după cum numesc ei necesitatea socialist-etatistă de a menţine în funcţiune schema Ponzi.
Cum facem să-i împăcăm? Modelul actual pune problema mult prea unilateral. În toată ecuaţia taţii sunt neglijaţi complet iar discursul prolife nu ia decât rareori în calcul asta, iar când o face, ia în discuţie numai cazul în care tatăl îşi doreşte copii şi mama avortează. Însă nu ia în calcul şi cazul opus, profund dăunător pentru viaţa şi bunăstarea tatălui.
În toată această nebuneală s-a creat o falsă dihotomie - cum că problema nu poate fi abordată decât în două moduri: Modelul decretului 770, a cărui nefuncţionalitate şi orori stau mărturie 22 de ani de aplicare a lui, şi modelul actual, a cărui efecte negative de asemenea le vedem şi stau mărturie alţi 22 de ani de aplicare a lui, cu amendamentul că efectele negative sunt APARENT (şi doar aparent) mai mici faţă de efectele produse de perioada decreţeilor. Aşa să fie oare? Doar pentru că nu mai mor oameni pe capete şi doar pentru că femeile nu mai sunt afectate, înseamnă că putem să ne facem că nu vedem dramele prin care trec bărbaţii puşi să crească copii ce nu sunt ai lor sau puşi să plătească pensii alimentare împovărâtoare pentru copii pe care nu şi i-au dorit de la bun început?
Prochoicerii contestă - şi pe bună dreptate - mentalitatea pe care o afişează uneori proliferii cum că mamele ar trebui să-şi "ducă crucea" sarcinii (că tot e de sezon) dacă tot au făcut sex. Adică, altfel spus, sarcina ar fi un fel de pedeapsă pe care o merită pentru că au făcut sex înainte de căsătorie sau înainte de a fi suficient de stabile material pentru a-şi permite un copil.
Eu însă contest - şi tot pe bună dreptate - mentalitatea pe care o afişează feministele prochoice cum că taţii ar trebui "să-şi ducă crucea" dacă tot au lăsat o femeie însărcinată şi ea a decis să-l facă. Adică, altfel spus, pensia alimentară ar fi un fel de pedeapsă pe care o merită pentru că nu s-au protejat (indiferent de situaţiile în care viitoarele mămici găuresc prezervativele pe ascuns sau încetează pe ascuns să ia anticoncepţionale).
Cum facem să-i împăcăm pe toţi şi să menţinem totodată scopul pe care-l avem cu toţii - acela de a avea cât mai puţine avorturi? Şi, mai ales, cum facem asta în aşa fel încât să implicăm statul cât mai puţin, pentru a înlătura cât mai mult controlul statului asupra vieţii private şi creşterea responsabilităţii individuale? Adică ceva ce feministele aclamă când e vorba de bărbaţi şi etichetează ca "misogin" când e vorba de femei. Şi tot ceva ce socialiştii în general resping categoric.
La asta vom încerca să răspundem îndată.

2. Propunerile mele de măsuri

Aşa cum am făcut când am prezentat programul meu de reformă în educaţie, acelaşi lucru o să încerc să-l fac şi acum. Cu surprindere constat, recitindu-mi postarea de acum un an şi o lună, că o parte din propunerile mele au ajuns măcar parţial implementate. Cine ştie, poate uşor-uşor vor ajunge toate. Poate ar trebui să-i trimit un mail domnului Baba, aşa cum i-am trimis domnului Funeriu cu acel articol. În fine, să revenim la problema noastră de-acum.
Propunerile mele le-am gândit pornind de la faptul că statul trebuie să se implice cât mai puţin în viaţa privată a oamenilor şi de la ideea că avortul este o problematică ce ţine de drepturile omului în general şi nu doar cvasi-exclusiv de dreptul femeii. Prin urmare, voi încerca să iau în considerare şi aserţiuni ale proliferilor, atâta timp cât ele pot fi aplicate în aşa fel încât să nu lezeze nici drepturile femeilor dar nici drepturile bărbaţilor, din ce în ce mai des ignorate în ultima vreme.

2.1. Introducerea orelor de educaţie sexuală începând cu clasa a VII-a

Măsura am luat-o din articolul mai sus amintit despre educaţie. În Olanda asta a dat rezultate miraculoase. BTS-urile au scăzut la minime istorice, rata avorturilor a scăzut la minime istorice, la fel şi rata sarcinilor la adolescente.
Dacă a funcţionat în Olanda, o ţară în care sexul se vinde peste tot, de ce n-ar funcţiona în România? Poate că nu vom avea şi noi rezultate atât de spectaculoase într-un termen scurt, dar, în 5-6 ani, eu zic că la nivel naţional s-ar vedea nişte tendinţe evidente de scădere atât a incidenţei BTS-urilor, a incidenţei sarcinilor la minore cât şi a incidenţei avorturilor.
Proliferii greşesc când mizează excesiv pe abstinenţă pentru că practica ne arată că nu funcţionează modelul. La fel cum, în opinia mea, greşeşte şi guvernul progresist-feminist britanic (de poziţie prochoice) când alege să promoveze sexul oral în şcoli pentru a contracara ratele ridicate ale sarcinilor la minore.
Educaţia sexuală echilibrată, fără delir mistic şi ultrasanctificarea căsătoriei ca ceva minunat, dar şi fără promovarea agresivă a sexului oricând cu oricine şi oriunde ca o etichetă de "eliberare de sub tradiţionalism", este, în opinia mea, o variantă mai viabilă. Şi Olanda este un bun exemplu în acest sens.
Modelul ales de britanici evident nu funcţionează - au şi mai multe avorturi/an decât noi, la fel şi mult mai multe sarcini la minore, atât procentual cât şi în cifre absolute (cu menţiunea că în cifre absolute e pe undeva normal având în vedere că au o populaţie de 4 ori mai mare).
Trebuie să înţelegem, o dată pentru totodeauna, că adolescenţii fac sex! Că ne place sau nu, că în opinia unora sau altora e bine sau nu - e prea puţin relevant. Realitatea e una pentru toţi!

2.2. Scoaterea avortului de pe lista serviciilor subvenţionate de stat

Oficial în România avortul la cerere este subvenţionat de stat. În realitate, ştim foarte bine că în sistemul nostru sanitar nimic nu e gratuit şi că trebuie "ceva" pentru doctor, pentru asistentă, pentru anestezist (după caz), etc. etc. Deci oricum costă!
La privat e mai simplu: Ai taxa, îţi taie chitanţă şi aia e!
Aşa cum mie nu îmi convine ca statul să construiască Catedrala Mânuirii Banului pe banii mei, la fel poate nu le convine nici proliferilor să finanţeze avorturile. Şi, chiar dacă nu le place multora dintre atei (majoritatea ateilor, inclusiv eu, sunt de poziţie prochoice), ambele categorii au dreptate. Nici catedrală pe bani publici nu-i bun, dar nici avorturi pe bani publici nu-i bun! Nu-i bun că asta e! Ambele reprezintă intruziune a statului.
Dacă vorbim de libertatea de a alege să faci avort sau nu, legitim este ca cea care face alegerea să plătească, nu eu. Aşa cum nu vrem să finanţăm alegerea unora dintre oameni de a fi creştini, la fel nu trebuie să finanţăm alegerea unora dintre oameni de-a face avort. Principiul e acelaşi.
În plus, la ora actuală în România nici n-ar fi o mare diferenţă pentru pacient, după cum am arătat deja. Însă, ar fi o diferenţă pentru spitale căci în loc să bage doctorul, anestezistul, asistenta, etc. banu' în buzunar, ar intra în bugetul spitalului.
Pe de altă parte, nu susţin ideea unora dintre proliferi care şi-ar dori ca avortul să coste decent prima dată, triplu a doua oară şi prohibitiv a treia oară. Am văzut oameni care susţin aşa ceva. În opinia mea e nerealist. La o clinică privată avortul se învârte undeva la 500 de lei. Cu maxime în Cluj unde poate ajunge la 800 de lei şi cu minime în Galaţi unde se poate rezolva cu 200 de lei. Cifrele le-am luat de-aici. Să fim serioşi, nu e mult! Chiar nu e mult deloc! Şi e foarte bine că nu e mult! Nici nu trebuie să fie mult.
De aceea spun că introducerea unei taxe mari în spitalele de stat ar fi o greşeală din toate punctele de vedere.
Mai mult decât atât, măsura asta e uşor aplicabilă întrucât unele spitale de stat deja percep o taxă pentru avorturi cuprinsă undeva între 150 şi 300 de lei, din cunoştinţele mele. La care se adaugă şpăgile, după caz, cum spuneam.
Măsura aceasta, în sine, nu ar micşora numărul de avorturi, dar ar aduce într-adevăr la liman conceptul de "liberă alegere", faţă de struţocămila curentă care parţial sau total finanţează pe banii tuturor alegerile unei minorităţi. Pentru că, să nu uităm, cele care fac efectiv avorturi sunt o minoritate chiar şi în sectorul de vârstă 16-30 de ani. În plus, nu trebuie să omitem faptul că femeile, în general, sunt mai pro-life decât bărbaţii - un aspect constant aruncat sub preş de feministe.

2.3. Eliminarea TVA de la contraceptive

Socialistul Obama vrea să oblige pe toată lumea să plătească la suprapreţ contraceptive doar pentru femei (bărbaţii, să şi le cumpere, nu-i ca şi cum bărbaţii ar fi oameni în societatea noastră feminizată). Eu propun inversul măsurii: Guvernul să se dea la o parte de tot din problemă.
Eliminarea TVA la contraceptive va duce la o scădere de până la 24% a preţului, adică aproape cu un sfert! Or, orice magazin e nerăbdător să vândă produse nepurtătoare de TVA căci e foarte convenabil pentru agentul economic.
Reducerea TVA de la 24% la 0 pentru contraceptive ar încuraja mai multe chioşcuri mici să vândă prezervative în special, crescând aşadar accesul la ele. În plus, farmaciile vor fi mai dispuse să ţină pe stoc mai multe tipuri de contraceptive.
În acest fel, contraceptivele ar ajunge mai uşor acolo unde e buba mai mare - în zonele rurale. În oraşe găseşti prezervative la orice chioşc iar farmacii sunt din metru în metru. Prin urmare nu merge scuza "n-am găsit". Însă la ţară, în prezent, e mai complicat. Eliminarea TVA pe aceste produse ar mai debloca puţin lucrurile. Mai ales că şi la ţară, în ultima vreme, au început să apară farmacii, astfel că problema care era în urmă cu 5-6 ani este mai aproape de final decât am crede.
O să-mi spuneţi că preţurile nu vor scădea aşa de mult şi că efectele de mai sus nu se vor materializa atât de repede şi aşa de consistent. Numai că v-aţi înşela din simplul motiv că orice companie îşi doreşte să poată scădea cumva preţul final de vânzare şi să-şi crească vânzările. Orice companie! Indiferent că vinde telefoane mobile, şosete, muştar, prezervative, ciocolată sau anticoncepţionale!
Or, dacă eu scot prezervativul la 10 lei bucata (să zicem), cu tot cu TVA ajunge în magazin la tine, cumpărător cu 12,40 lei. Şi, să zicem că şi Gigel face prezervative, dar la 10,50 lei bucata - şi deci cu tot cu TVA ajunge la 13,02 lei. Dacă TVA devine 0, eu pot să-l vând şi cu 10,30 lei bucata, căci Gigel oricum n-are cum să dea mai jos căci la el 10,50 e minimul posibil. Dacă dă mai jos, vinde în pierdere! Nicio companie nu are interesul să crească preţul prea mult dacă TVA dispare pe produsul său, pentru că, dacă-l creşte prea mult, n-o să-i mai fie cumpărat produsul. Căci şi vânzarea de contraceptive e tot o afacere, ca oricare alta.
În plus, măsura asta nu discriminează pe nimeni, faţă de varianta americană.
De asemenea, nu m-aş opune deloc ca în cabinetele şcolare să se distribuie gratuit (sau la preţ subvenţionat) contraceptive. Însă, pot numi din memorie 30 de ONG-uri care oferă gratuit prezervative - tot ce trebuie să faci e să ceri. Eu aş încuraja şcolile să ceară de la ONG-uri contraceptive şi să le distribuie gratuit în şcoli. În felul ăsta nici nu costă niciun ban public şi se împuşcă doi iepuri (că tot e sezonul) dintr-un foc.

2.4. Introducerea revocării unilaterale a paternităţii (Legal Parental Surrender)

Aşa cum mamele au timp legal de gândire 12 săptămâni pentru a alege dacă să nască sau nu, ar trebui ca şi taţii să aibă un timp egal de gândire dacă să fie taţi sau nu. Personal aş extinde timpul de gândire de 12 săptămâni, şi pentru mame şi pentru taţi, la 16 sau 18 săptămâni. Dar asta e doar părerea mea.
Oricum indiferent de numărul de săptămâni, ideea e ca şi taţii să aibă acelaşi drept de a se gândi dacă vor să fie taţi sau să facă avort financiar şi să renunţe la drepturile şi obligaţiile paternale.
Măsura nu ar încălca în niciun fel dreptul de a alege al mamei însă ar înlătura privilegiul de care se bucură acum femeile - acela de a jefui cu ajutorul statului bărbaţii folosindu-se de capacitatea lor reproductivă.
Măsura aceasta rezolvă două probleme. În primul rând responsabilizează femeile care intenţionează să facă un copil cu actualul partener cu scopul de a-l ţine lângă ele sau de-a-i forţa mâna să se căsătorească cu ele. Oricât de mult s-ar strădui feministele să spună că aceste cazuri sunt rare, realitatea ne demonstrează că aceste cazuri sunt atât de dese că-s aproape regulă. Prin urmare, nu ar mai merge: "dragă, sunt gravidă şi e al tău - şi intenţionez să-l păstrez! Ar fi bine să te-nsori cu mine!" şi ar apărea conceptul "ok, e dreptul tău să-l păstrezi, dar eu nu vreau să fiu tată acum. Uite-aici formularul completat! O zi bună să ai!".
Pentru că aşa cum sarcina nu trebuie să fie o pedeapsă pentru femeie c-a făcut sex, la fel nu trebuie să fie o condamnare pentru bărbat la 18 ani de pensie alimentară, totul decis în sistem ginecocentrist. O partidă de sex cu o femeie nu reprezintă deloc consimţământul bărbatului de a întemeia o familie cu acea femeie.
În al doilea rând, măsura ar contribui, pe termen mediu, la scăderea numărului de sarcini nedorite. Atâta timp cât doamnele vor şti că au nevoie de consimţământul expres de angajament al soţului/partenerului de a face un copil cu acesta şi că acesta îl va creşte şi va sta cu ea, nu vor mai rămâne însărcinate intenţionat pentru ca mai apoi să avorteze constatând că nu au cu ce-l creşte şi că de fapt nu e pregătită să fie mamă. Or, dacă scade numărul de sarcini nedorite, automat scade şi numărul de avorturi - ceea ce bucură pe toată lumea, proliferi şi prochoiceri deopotrivă.
Unii ar putea spune că această măsură ar putea contribui şi la scăderea numărului de familii monoparentale. Personal nu sunt de acord cu acest aspect, întrucât părinţii se pot răzgândi sau certa când copilul are un an, de exemplu. Alţii ar putea spune că măsura ar lăsa loc de abuzuri din partea bărbaţilor pentru că aceştia ar putea lua decizia prea târziu ca să mai fie timp ca doamna să facă avort. Se prea poate. Însă eu sunt de părere că astfel mamele vor fi încurajate să anunţe soţul/partenerul mai repede!
Nu sunt deloc puţine cazurile când mamele şi-au anunţat partenerii în a 12-a săptămână sau chiar mai târziu, ca să fie sigure că aceştia nu vor putea face nimic. Ăsta e şi motivul pentru care eu aş extinde perioada de gândire la 16-18 săptămâni - întrucât la 18 săptămâni sarcina e deja evidentă şi dacă tu ca bărbat care ai o relaţie cu femeia aia nu te prinzi, apoi chiar că meriţi să te mulgă de bani curva de lângă tine!
În plus, aş face acest acord scris modificabil doar în termenul de 16-18 săptămâni. Cu alte cuvinte, pot să decid în 4 săptămâni că vreau copil, iar în săptămâna 14 să mă răzgândesc. Însă nu mai am voie să mă răzgândesc în săptămâna 20 sau, evident, după ce ea a avortat.
Acordul aş vrea să fie scris numai în cazul în care tatăl nu doreşte copilul şi acest acord să aibă valoare juridică. Altfel spus, o dată înregistrat acordul, orice proces ulterior intentat de mamă pentru pensie alimentară să fie de speţă fiasco.
Pe de altă parte, tatăl nu poate reveni asupra deciziei niciodată. Altfel spus, nu te poţi trezi că eşti tatăl copilului, când acesta are 5 ani, să zicem. Nu! Ai zis că nu vrei să fii tatăl copilului când era mama în luna a doua de sarcină - aia e decizia for ever! De fapt nu chiar for ever, ci până face copilul 18 ani, căci în acel moment poate decide copilul că vrea să îi fii tată. În acest caz, dorinţa copilului (între timp major) renegat de tată ar trebui să primeze în faţa dorinţei tatălui.
Fac aceste precizări tocmai pentru că nu sunt naiv să cred că taţii sunt mereu nişte sfinţi oprimaţi de curvele de muieri ahtiate după bani. La fel cum nu sunt deloc naiv să cred că femeile sunt nişte fiinţe inocente care nu mint niciodată şi care sunt oprimate de porcii de bărbaţi misogini care le tratează ca pe nişte obiecte. Lucrurile în lumea reală nu stau deloc în alb şi negru - iar asta trebuie să priceapă şi proliferii şi prochoicerii.
O imperfecţiune a măsurii este că nu ia în calcul şi cazul în care tatăl vrea copilul şi mama nu-l vrea. Însă momentan încă nu m-am gândit la o soluţie care să fie în echilibru atât cu drepturile mamei cât şi cu drepturile tatălui. Nu ar fi corect să obligi mama să nască un copil pe care nu-l doreşte iar asta trebuie să înţeleagă proliferii.
Să nu uităm însă că oamenii sunt fiinţe care deseori colaborează foarte bine. Or, eu sunt de părere că lăsarea acestui caz în seama înţelegerii amiabile între părţi este de bun augur. Cum spuneam, ideal ar fi ca statul să nu fie implicat deloc.
În cazuri extreme, în care el vrea cu tot dinadinsul şi ea nici în ruptul capului, există întodeauna opţiunea "altă relaţie". În fond, nu scrie nicăieri că trebuie să înfiinţezi o familie cu prima femeie cu care te întâlneşti. Or, dacă nu vă înţelegeţi asupra unui aspect atât de serios, chiar presupunând că ai obliga-o să-l nască (deşi, repet, nu văd asta o idee bună) - ce fel de familie ar fi aia? Cât de durabilă şi cât de benefică pentru copil ar fi aia? Familiile monoparentale nu sunt un dezirat decât pentru feminaziste (atâta vreme cât mama este singurul părinte, evident - şi dacă se poate copilul să fie fată - vezi redfem hub). Însă, la nivel raţional, cea mai bună dezvoltare o au copiii din familii cu doi părinţi - inclusiv dacă cei doi părinţi sunt amândoi bărbaţi sau amândoi femei.

2.5. Relaxarea legislaţiei adopţiei

Unul din argumentele standard ale proliferilor este "nu avorta, dă copilul spre adopţie celor care nu pot face copii deşi îşi doresc". Sigur, majoritatea proliferilor nu formulează argumentul aşa însă am ales prezentarea în forma asta tocmai pentru a extrage ceea ce s-ar putea să aibă sens din el, eliminând balastul mistic neesenţial.
În acest moment este cumplit de dificil, legal vorbind, ca un cetăţean român să adopte un copil, chiar şi dacă îndeplineşte toate condiţiile draconice impuse de stat, şi părinţii biologici şi-au dat deja consimţământul.
Nu mai vorbim de cazurile în care cetăţeni străini ar vrea să adopte un copil din România, caz în care este aproape esenţialmente imposibil. De ce? C-aşa vrea statul! Un prim pas ar fi ca statul să se dea un pic la o parte.
Nu spun că părinţii adoptivi n-ar trebui verificaţi şi că n-ar trebui să existe condiţii, însă, sunt de părere că procesul actual ultra-birocratizat este contraproductiv în special pentru copil, dar şi pentru părinţii adoptivi care ajung la un moment dat să renunţe cu totul la idee având în vedere cât e de greu să adopţi un copil.
În plus, oricât ne-am ascunde după cireş, chiar şi-ntr-o familie modestă financiar dar care şi-a dorit foarte mult şi nu a putut (din varii motive) să aibă copii - tot i-ar fi mai bine acelui copil decât în sistemul de stat. În plus, ar avea o şansă mai mare ca la 18 ani (sau 24, în anumite cazuri, în special dacă e fată) să nu fie aruncat în stradă. Vă recomand acest reportaj din seria "România te iubesc" pentru a vedea câteva din "beneficiile" legilor draconice din domeniul adopţiei.
Şi socialiştii prolife propun o măsură specială, exceptând faptul că ei insistă ca acest lucru să fie făcut de stat. Eu sunt de părere că o relaxare a legislaţiei adopţiei ar pune în mişcare mai multe ONG-uri care sunt mai mult decât nerăbdătoare să preia copii din sistem şi să le găsească o familie sau să le ofere ele însele o viaţă mai bună decât sistemul le-o poate oferi.
Este această măsură perfectă şi nu lasă loc de abuzuri? Evident, nu! Însă, raportându-ne la lumea reală, este cu siguranţă mai bună decât situaţia actuală.
Această măsură poate contribui de asemenea la scăderea numărului de avorturi. În fond, există un număr mare de avorturi la cerere făcute sub motivul perfect logic: "nu am cu ce-l creşte/nu sunt gata să fiu părinte", însă mămica nu este neapărat speriată de eventualele inconveniente care pot apărea ca urmare a sarcinii. Această categorie ar avea cu adevărat o alternativă, dacă un sistem bine pus la punct (fie el privat sau de stat) de plasament al copiilor chiar ar exista pe bune.
În prezent opţiunea există numai pe hârtie - în realitate chiar este o idee proastă să naşti copilul şi să-l laşi pe mâna statului - şi avortul chiar e o soluţie mai bună. Eu sunt de părere că această măsură ar fi un prim pas spre a schimba situaţia curentă. Şi, avantajul e că ar mulţumi atât proliferii (care vor zâmbi că scade numărul de avorturi la cerere) cât şi prochoicerii care ar şti - şi ar avea dovezi concrete - că sarcinile nedorite dar duse la termen nu au ca rezultat copii abandonaţi care să îngroaşe rândurile infractorilor şi asistaţilor social.

2.6. Încurajarea moderată a sterilizării

Au fost două cazuri diferite în ultimul an cu ţări care au încurajat sterilizarea, ambele destul de reprobabile după mine. Mai întâi Slovenia s-a gândit să plătească cu bani cetăţenii care aleg să se prezinte la medic pentru o sterilizare definitivă (vasectomie/legarea trompelor). Momentan programul este suspendat pentru că Ţigani Romani Criss şi alte ONG-uri corecte politic şi care insistă să nege realitatea cu privire la ţigani s-au supărat masiv pentru că majoritatea covârşitoare a celor care au ales să folosească programul guvernamental au fost ţigani.
Un alt caz a ieşit la iveală recent (chiar dacă uşor truncheat în presa occidentală). Este vorba de Uzbekistan care a impus doctorilor norme de sterilizare a oamenilor. Presa occidentală a insinuat că ar fi fost vorba doar de sterilizarea femeilor - ceea ce este fals căci şi chirurgii aveau normă de sterilizare a bărbaţilor pe care-i operau. Dar în fine, contează mai puţin. Diferenţa faţă de programul sloven e că uzbecii efectuau sterilizările împotriva voinţei cetăţenilor, ceea ce este, după părerea mea, contrar drepturilor omului şi indezirabil în accepţiunea mea.
Când spun "încurajarea sterilizării" nu mă refer nici la modelul sloven şi nici la modelul uzbec, ci mai degrabă la o încurajare verbală din partea medicilor şi la o deschidere mai mare a acestora spre a recomanda pacienţilor sterilizare.
Nici nu cred c-ar fi aşa de greu de implementat. În prezent, ginecologii acordă de regulă gratuit 3-4 luni anticoncepţionale pacientelor cărora tocmai le-au efectuat un chiuretaj şi de regulă le recomandă un sterilet dacă ajung şi a doua, sau a treia oară la ei tot pentru avort la cerere.
Eu cred că dacă le-ar prezenta şi varianta unei sterlizări definitve pe lângă varianta steriletului, ar fi o soluţie bună. De asemenea, eu aş încuraja ginecologii care au o pacientă care vine pentru a treia oară în 18 luni să facă avort, să-l cheme şi pe bărbat-su' (fie el soţ, concubin, etc.) şi să-i propună şi lui o vasectomie.

Altfel spus, eu sugerez o înlăturarea tabuului de pe subiectul sterilizării complete.
Această măsură, după părerea mea, este un bun echilibru între plătirea cetăţenilor pentru a se supune sterilizării şi sterilizarea acestora împotriva voinţei lor. În plus, va scădea numărul de avorturi la cerere din partea clienţilor fideli pentru că nu vor mai exista sarcini, mulţumind atât proliferii nemistici, cât şi prochoicerii.
Fac distinciţia "proliferi nemistici" pentru că pur şi simplu refuz să iau în calcul ce-au de spus proliferii care o ard pe modelul "abstinenţa e singura soluţie morală" sau alte aberaţii de genul ăsta.

2.7. Renunţarea la pudoarea CNA

Una din marile mele probleme cu CNA-ul e că s-a transformat într-o instituţie de cenzură ideologică. Una dintre măsurile pe care eu le încadrez aici este măsura care interzice reclamele la prezervative în special - şi la contraceptive în general - înainte de ora 00:00 şi după ora 5:00.
Cum dracu' să-şi amintească lumea să folosească metode de contracepţie dacă singurele reclame la acestea sunt exact în perioada în care aceştia ar trebui să le folosească?
Din nou, sunt convins că vor exista ONG-uri mai mult decât nerăbdătoare care să facă un spot publicitar în care să cheme un medic care să explice beneficiile folosirii contraceptivelor - şi asta nemaipunând la socoteală interesul companiilor producătoare de prezervative de a-şi promova marca.
Nu am să înţeleg nici picurat cu ceară de ce este interzisă reclama la un produs din cauza nefolosinţei căruia apar atâtea şi atâtea probleme - inclusiv o parte din numărul de avorturi la cerere pe care le-am vrea dispărute, proliferi şi prochoiceri deopotrivă.

2.8. Echilibrarea acordării custodiei în instanţă

În prezent, chiar dacă tatăl spune "ok, nu vrei să-l creşti iar noi suntem certaţi. Uite, tu fă-l şi-l cresc eu - zero responsabilităţi din partea ta", tatăl tot n-are nicio şansă, chiar dacă mama acceptă acest gen de târg. În România tatăl este tratat de facto, în instanţele din România, ca părinte de mâna a doua care poate fi ejectat oricând din viaţa copilului.
Nu mai departe până în octombrie 2011, Codul Familiei prevedea nici mai mult nici mai puţin la art.1 alin. 2 că:
Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii
... tatăl? Dă-l în paştele mamii lui! Cui îi pasă de tată sau de bărbaţi în general? Femeilor să le fie bine!
Mamele, sau o persoană de sex feminin din familia extinsă, primesc sentinţe favorabile de custodie unică în cel puţin 96% din cazurile de custodie disputată în instanţă din România. Procentul de 4% reprezentând cel mai probabil diferenţa de bărbaţi şi taţi foarte bogaţi şi potenţi care-şi permit armate de avocaţi care să şteargă pe jos cu mama denaturată atunci când ştiu că au dreptate (vezi cazul Irinel Columbeanu).
Ei bine, având în vedere această realitate de necontestat, în cazul situaţiei descrise în primele rânduri ale acestui subcapitol, copilul va ajunge cel mai probabil la o bunică, sau la o mătuşă dacă mama nu-l vrea - tatăl având doar 4% şanse să primească copilul, deşi este mai mult decât dispus să-l crească singur şi are şi mijloacele necesare pentru asta.
Şi, dacă nu există rude de sex feminin dispuse să crească copilul, statul are obiceiul de a lua cu totul copilul de lângă mamă - de cele mai multe ori fără ca măcar să-l anunţe pe tată. Şi gata! Şi-asta-i tot! Acest gen de practică l-am văzut de prea multe ori pus în aplicare în mai multe DGASPC-uri din România şi orice studiu amănunţit din orice arhivă din ce judeţ vreţi dumneavoastră vă poate confirma ceea ce spun.
O să-mi spuneţi că nu mai există Codul Familiei, însă am arătat în trecut că nici Codul Civil nu e mai breaz. Au eliminat formulările explicit anti-masculine şi anti-taţi însă au lăsat fără nicio jenă restul. Practic, eşti egal cu soţia/concubina în drepturi şi obligaţii până când rămâne ea însărcinată. Din acel moment, soţia are doar drepturi şi tu doar obligaţii. Despre asta am scris pe larg la vremea respectivă.
Acest lucru ar trebui să se schimbe. Nu numai că acest aspect ar avea un efect pozitiv în relaţia taţilor cu propriii copii dar una din consecinţe priveşte şi această analiză - scăderea numărului de avorturi.
Dacă luăm cazul unui cuplu de tipul el 27 de ani, ea studentă 23 de ani originară dintr-un sat cu resurse limitate, în situaţia actuală părinţii ei sau alte rude n-ar putea să-l crească. De asemenea, nici ea n-ar putea să-l crească - unde? În camera de cămin? De asemenea, nici rudele lui nu-s aşa de fericite să-l crească (sau să spunem că nici alea nu pot - că e şi el de la ţară). Însă el ar putea. Practic, în situaţia actuală, are maxim 4% şanse - şi de-aceea, în aceste cazuri în prezent cel mai raţional lucru de făcut este avortul. Dar nu pentru că n-ar exista şi alte opţiuni în teorie - ci pentru că statul răpeşte celelalte opţiuni!

3. Viziune de ansamblu şi concluzii

Sunt măsurile pe care le-am propus eu perfecte? Clar nu. Sunt ele suficiente? Fără discuţie, nu. Sunt ele necesare? Da, cu siguranţă.
Sunt de părere că dezbaterea privind problema de altfel complexă de bioetică a avortului trebuie să se poarte la nivel filosofic iar acţiunile să fie luate în aşa fel încât să nu se intervină deloc - sau cât mai puţin cu putinţă - în viaţa cetăţenilor, mame şi taţi deopotrivă.
Este simplu să spui că încurajezi natalitatea stând în mediul urban aglomerat (Cluj, Bucureşti, Timişoara, Iaşi), la un calculator performant conectat la Internet şi cu un job bun. Nu la fel de simplu este când stai în comuna Siliştea Gumeşti din jud. Vaslui unde televizorul color şi telefonul fix se găsesc doar la primărie iar telefonul mobil e ceva ce vezi doar prin filme sau când mergi 40 km o dată pe an până la oraş.
Deşi atât proliferii cât şi prochoicerii sunt de acord că numărul de avorturi în România este mult prea mare, în dezbaterile dintre cele două tabere apar de prea multe ori apeluri la emoţie, pante alunecoase, reductio ad hitlerum-uri, false dihotomii şi alte erori de logică ce nu aduc nimic constructiv în dezbatere. Mai pe româneşte, de cele mai multe ori, ambele tabere pun problema prost de la bun început.
Proliferii trebuie să înţeleagă că interzicerea avortului nu este o soluţie. Avem suficiente izvoare istorice vii care să ne arate de ce raportul costuri/beneficii este catastrofal pentru societate ca întreg.
Analog, prochoicerii trebuie să înţeleagă că folosind panta alunecoasă aruncând argumente de tipul "atunci să interzicem şi masturbarea căci tot aia e" nu e deloc productiv. De asemenea prochoicerii greşesc mult când se raliază unor puncte de vedere care susţin infanticidul de facto denumit eufemistic "avort post-partum".
Tot în aceeaşi notă, feministele trebuie să înţeleagă că dictonul "corpul ei, alegerea ei" este bun numai în context şi nici într-un caz oricând, oriunde, oricum, indiferent de orice. Nu putem avea "corpul ei, alegerea ei" şi, în funcţie de alegerea ei să avem mai apoi "şi copilul lui şi deci şi buzunarul lui", chiar dacă feminismul are o experienţă largă în apologetica dublului standard.
Mai mult, proliferii nemistici trebuie să înţeleagă că insistenţa lor excesivă pe faptul că "embrionul e om" sau, mai poetic spus "viaţa începe la concepţie", este total neproductivă. La modul cum acţionează proliferii acum, George Carlin i-a descris foarte bine: "în viziunea ăstora, viaţa începe la concepţie şi se termină la naştere".
Personal aş empatiza foarte mult cu proliferii dacă ar veni în clinici de avort şi ar aborda pacientele sau părinţii spunând: "Uite, nu faceţi avort. Ne oferim noi să plătim educaţia copilului vostru. Ne oferim noi să-i cumpărăm scutece, cele trebuitoare imediat după naştere. Ne oferim noi să găsim de muncă unuia dintre voi, ca să vă puteţi şi voi întreţine". Acest gen de atitudine şi acţiune chiar ar descuraja pe mulţi să recurgă la avort. Însă modelul mistico-iraţional "nu fă avort că plânge isus şi o să arzi în Iad", chiar nu este şi nu poate fi unul de succes.
Însă, indiferent de opinie sau de abordare a acestui subiect, toată lumea trebuie să înţeleagă două lucruri: 1. Interzicerea avorturilor nu este şi nu are cum să fie o soluţie şi 2. Avorturile sunt o problemă de drept al omului, nu doar a femeii.
Ai spune că prima e adresată proliferilor şi a doua celorlalţi, însă nu e deloc aşa, căci ambele greşeli le comit ambele tabere. De multe ori am văzut un discurs uşor prolife tratat isterico-iraţional la modul "oh, vai, mais qu'est-ce que c'est ça? vrei să interzici avorturile?" - chiar dacă respectivul discurs nu scosese un sunet pe subiectul ăsta. Şi viceversa, prochoiceri frenetici (de regulă feminişti, dar nu numai) care marşează excesiv pe dictonul scos din context "corpul ei, alegerea ei" şi fac din toată treaba o situaţie unilateral quasi-exclusivă despre femei, ingorând până la momentul naşterii că fătul are şi tată, nu doar mamă.
Argumentul prochoicerilor care marşează excesiv pe mame şi doar pe mame este că "facem asta pentru că mamele sunt cele care duc sarcina". Ba încă unii dintre ei devin obraznici şi spun "dacă ţie ar veni cineva să-ţi pună o piatră imensă în spate şi să te oblige să-l ţii 9 luni fără să te-ntrebe, ţi-ar conveni? N-ai vrea dreptul de a alege?" sau, mai rău, "e o chestiune strict feminină şi bărbaţii nici n-ar trebui să aibă dreptul la opinie pe chestia asta". Vă pot oferi link-uri cu oameni care folosesc acest gen de discurs vădit anti-masculin şi cărora li se pare firesc. Atâta doar că nu e firesc. Şi nu e firesc din două motive: Primul este relevat de psihologia evoluţionară care relevă indubitabil că dezvoltarea copilului este mai armonioasă şi pozitivă atunci când acesta are parte şi de o figură masculină de autoritate. Al doilea motiv este că alegerea mamei de a naşte copilul atrage după sine între 18 şi 26 de ani de obligaţii financiare ale tatălui. Prin urmare, cum oare poate fi echivalent 9 luni de inconveniente fiziologice pentru mamă cu minim 18 ani de obligaţii financiare pentru tată? Muncesc oare taţii pe Marte unde munca nu le crează inconveniente fiziologice?
În altă ordine de idei, proiectul propus de feminista Sulfina Barbu şi de homofobul Marius Dugulescu este foarte periculos, tocmai pentru că ar putea aduce într-un viitor nu prea îndepărtat interzicerea de facto a avorturilor - ceea ce, după cum tocmai am arătat, nu este o soluţie viabilă iar consecinţele îi vor supăra atât pe proliferi cât mai ales pe prochoiceri.
În plus, acest proiect este periculos şi pentru că îşi ascunde binişor intenţiile sub masca "necesităţii consilierii pre-avort". Ştim de la americani ce-nseamnă de regulă această "consiliere" - în principiu fiind propagandă unilaterală provita. În plus, consilierea pre-avort are loc şi acum, exact cum este orice consiliere înainte de orice operaţie - în care doctorul explică pacientului în ce constă procedura, care sunt riscurile, care e perioada de recuperare, care sunt alternativele, etc.
Oricât de mult nu le place proliferilor, chiar nu se justifică o supraconsiliere, ba dimpotrivă.
Având în vedere că am plecat de la premiza că majoritatea proliferilor precum şi majoritatea prochoicerilor sunt de părere că avortul nu este ceva dezirabil şi că ambele grupuri îşi doresc o scădere a numărului de avorturi la cerere, mi-am permis să scriu acest articol sub prezumţia de bun simţ, zic eu, că există prea puţine spre nesemnificative cazurile în care se duce cineva să facă avort de plăcere şi că e vreo bucurie în toată chestia asta. Pentru că nu e!
De asemenea, mi-am permis să ignor complet din expunerea de motive situaţiile în care sarcina pune în pericol viaţa copilului sau a mamei sau sarcina este rezultatul unui viol real (şi nu unul închipuit). În aceste cazuri, la nivel raţional, îmi permit să cred că nimeni nu şi-ar dori să oblige victimele violului să nască sau să oblige mamele însărcinate cu fetuşi cu probabilitate mare ca aceştia să aibă sindrom Down sau alte boli genetice grave să-i aducă pe lume. Dacă există oameni care gândesc astfel şi citesc aceste rânduri, îi poftesc să caute alt blog pe care să-l citească.

Sunt conştient că îmi voi face din nou mulţi "prieteni" cu acest articol, la fel cum sunt conştient că argumentaţia mea nu este infailibilă. De aceea, vă rog să completaţi sau să aduceţi argumente noi, sau, de ce nu, să contestaţi argumentele pe care le aduc. Vă rog însă să evitaţi pe cât posibil isterizarea iraţională precum şi argumentele cu apel la misticism sau cu erori majore de logică.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Băieți abuzați de mamă? Hristos cu mila!

Cititorii vechi știu că nu e stilul meu să folosesc exprimări de tipul dumnezeu cu mila sau hristos cu mila decât în circumstanțe speciale. De data asta însă e o dublă circumstanță specială: e la modă cu cristoși în perioada asta iar cazul pe care-l avem în atenție e pe bază de cristos.
În timp ce dreptortodocșii vasluieni își vând sângele ca să poată crăpa-n ei ca-ntr-un spital week-end-ul ăsta, presa de mai mică audiență din România răscolește după rezultatele uni caz discutat masiv în urmă cu 5 ani, caz pe care greu mi-l aduc eu aminte deși mă jucam de-a presa pe-atunci.
Sunt nenumărate cazurile în care copiii sunt luați din familie de către Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Neglijat și Exploatat (da, pe bune, ăsta e numele instituției) din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului județene la cel mai mic câr-mâr din partea mamei cum că tatăl ar fi făcut ceva, orice, de i se pare mamei nelalocul lui. Și totuși, aceste instituții cu multe inițiale, CPRUCANE-DGASPC sunt, practic, principalul pion al dublului standard anti-tați, pro-mame și anti-masculin în general. E simplu, intrați pe site-ul oricărui DGASPC din țară sau dați un telefon (aveți aici o listă de contacte) și vedeți câți băieți abuzați de mame au fost efectiv ajutați - ei, băieții, nu mamele! - sau au fost scoși cu totul de lângă mama abuzivă. Proporția e undeva în zona lui ”nimic virgulă ceva” în cam toate județele.
Să fie oare pentru că nu există nicio mamă abuzivă, sau doar câteva, în toate județele țării? Având în vedere dovezile, permite-ți-mi să mă-ndoiesc.

Gabriel Spulber este unul din miile de copii abuzați fizic și emoțional de mamă și pe care statul îi ajută consiliind-o pe mamă și bătându-l pe el pe umăr zicându-i că ”va fi bine” și că ”dumnezeu îi va ajuta”. Și, probabil că te va și crede având în vedere că mama sa a avut grijă să-i inoculeze ideea că este nici mai mult nici mai puțin decât personajul mitologic Isus Hristos.
În urmă cu 5 ani, pe când avea 12 ani, mama sa a decis, ca o mamă eroină și responsabilă ce este - după cum aveau s-o declare autoritățile pe scelerata asta abuzivă - să-l retragă pe Gabriel de la școală, deși era doar clasa a II-a și era depășit masiv de vârstă. Oricum, dacă era după mă-sa, nu ajungea deloc la școală însă a ajuns acolo pentru că tatăl său insistase, în măsura în care legea de astăzi îți mai permite să insiști asupra mamei copilului tău. Dacă nu exista atâta bias anti-masculin și anti-tați, ar fi fost mai simplu, dar deh, să nu uităm că femeile sunt cele oprimate.
Între timp a intrat DGASPC pe fir care a solicitat înlăturarea minorului de lângă mama abuzivă și mutarea acestuia în grija tatălui (care între timp o părăsise pe scelerată) sau măcar mutarea temporară într-un centru special.
Însă instanța n-a fost de acord! Pentru că în societatea noastră patriarhală, nevoile unui băiat și argumentele raționale nu contează în fața opiniei unei femei dezaxate. Dar să nu uităm că mamele sunt cele discriminate de porcii de bărbați și de noi toți în general cei care n-avem obiceiul de a umecta la ideea de ”mamă eroină”.
Tribunalul Galați a decis așadar că Gabriel Spulber are să o ducă mai bine dacă stă lângă mama abuzivă care se crede Fecioara Maria și care-l ține pe Gabriel izolat într-un garaj.
Acum în preajma celebrării sărbătorii în care personajul mitologic Isus a devenit zombie, ridicându-se din morți, presa s-a interesat de soarta celui pe care mama sa îl credea Isus și pe care instanța a crezut-o pe cuvânt!

Și, e interesant cum presa - pe care feministele o acuză că este anti-feminină - prezintă situația curentă a lui Gabriel ca fiind oarecum roză și pe mama sa într-o lumină relativ pozitivă pentru că ”a fost cooperantă”.
Știrile ProTV, via yahoo.com spun că:
In urma cu cinci ani, cei de la Directia pentru Protectia Copilului Galati au cerut in instanta mutarea lui Gabriel intr-un centru de plasament. Judecatorul a hotarat, totusi, ca i-ar fi mai bine langa mama. In ciuda "viziunilor" sale, femeia a colaborat cu autoritatile.
Acum, Gabriel are 17 ani si este in clasa a VIII-a. Incearca sa recupereze anii de scoala pierduti. Este un adolescent normal si plin de viata.
Serios? Păi dacă e aşa de normal şi plin de viaţă, de ce nu-s nici măcar 20 de secunde cu el vorbind la cameră pe varianta video (o puteţi vedea aici)? O variantă mai lungă a aceleiași povești, în variantă video, găsiți aici.
În plus, nu înţeleg de ce scelerarea şi abuzul emoţional evident şi în formă continuată pe aproape două decenii sunt etichetate scurt ca "viziuni" şi trecute extrem de uşor cu vederea. Dacă un tată îşi ţinea fetele în beci sau în garaj pentru a nu se "pângări", nu cred că tonul era atât de prietenos şi nici instanţele atât de indulgente. Ba dimpotrivă, sigur fabrica cineva şi nişte acuzaţii de agresiuni sexuale şi-l băgau la bulău mult şi bine.
Mai mult, oare cât de "normal" este pentru un adolescent la 17 ani să fie în clasa a VIII-a şi să locuiască cu mama care delirează ortodox masiv prin casă?
Chiar daca tanarul nu crede ca ar avea o misiune speciala pe pamant, mama continua sa ii spuna ca a avut viziuni care o determina sa creada ca l-a nascut pe fiul lui Dumnezeu.
Eu sunt de părere că mai degrabă Gabriel însuşi a reuşit să iasă mental din abuzul mamei şi nu că autorităţile misandrine au vreun rol pozitiv aici.
La cât e de mare prin comparaţie cu mă-sa şi la cum i se adresează acum, pare mult mai probabil ca el să fi pus la un moment dat piciorul în prag şi să fi spus "gata, ţi-ajunge! taci! marş!".
Mai mult decât atât, când o mamă îşi abuzează fiul şi acesta dezvoltă sindromul Stockolm, nu e nicio problemă în ochii psihologilor "profesionişti" de la DGASPC. Normal, ei sunt antrenaţi să susţină numai fete - băieţii de peste 15 ani pot merge liniştiţi în paştele mamii lor, că tot e sezonul.
Gabriel vrea sa-si cumpere un tractor si sa-si ajute parintii in gospodarie. Se gandeste, ca un om in toata firea, si la viitorul lui. Ar vrea sa devina bucatar. Pana atunci, departe de "viziunile" mamei, isi petrece timpul liber cu colegii de scoala.
Dacă ăsta nu-i sindrom Stockolm, să mă scuipaţi între faruri. Nu de alta dar nici un om raţional n-ar vrea să-şi mai vadă mama după asemenea abuzuri - de la interdicţia la educaţie, la abuzurile emoţionale, izolare, etc. - darămite să mai şi lucreze pentru ea.
Însă aşa funcţionează sistemul dispensabilităţii masculine - iar societatea, şi mai ales autorităţile, sunt nerăbdătoare să revalideze acest sistem. Pentru că în societatea noastră patriarhală, mamele care-şi abuzează băieţii, primesc o bătaie pe umăr şi interviuri pe sticlă la ore de maximă audienţă - c-aşa-i în tenis.
Mama lui Gabriel a fost sprijinita de specialistii de la Protectia Copilulului.
Păi da, normal c-a fost sprijinită! Doar n-ai fi vrut s-o bage pe biata femeie într-un institut de boli mintale sau în "prietenosul" Socola, că tot e-aproape. Nu, cum să faci așa ceva! Lasă femeia-n pace că doar e dreptul ei să-și țină băiatul needucat într-un garaj și să-l pregătească pentru viața sa de Isus Hristos!
Dacă trăiam într-o societate normală, Gherghina Darabană, căci acesta e numele sceleratei, indivda asta era de mult încuiată într-o cameră cu pereți moi și izolați fonic și cheia aruncată în Bahlui, Dunăre sau Prut iar masa ar fi luat-o la un loc cu ceilalți glumeți similari cu ea care se cred Napoleon, Ceaușescu sau Ludovic al XIV-lea. De fapt, îi jignesc pe cei care se cred Napoleon - ăia măcar se cred un personaj despre care se știe sigur (și știu și ei) că a existat, spre deosebire de tantea asta care crede despre sine și despre fiul ei că sunt niște personaje despre care se știe sigur și indubitabil,... că NU au existat.

Mă întristează însă și mă revoltă simultan reacțiile din comentarii, poate chiar mai mult decât atitudinea necondiționat pro-mamă a autorităților. Încă un exemplu aici.

Nu pot să nu remarc și să nu mă revolt când presa tratează ca fiind ”normal și bun” ca statul să oblige copilul să locuiască și crească lângă o mamă indubitabil abuzivă și alienată mintal și când văd că ”boborul”, orbit de mitologie și de misticism creștinotard, se pierde în argumente teologice omițând parcă intenționat realitatea.
De asemenea, nu pot să nu remarc faptul că bullshit-ul ”progresist” (a se citi feministo-neosocialist) numit eufemistic în lege ”interesul superior al copilului” se aplică numai când este vorba de restrângerea suplimentară a drepturilor tatălui sau de jupuirea de mai mulți bani a acestuia. Atât! În rest, nu există ”interesul superior al copilului” ci doar interesul unic ginecocentrist! Mama e singura care contează, oricâte tâmpenii ar face.

Și credeți că Gabriel e singurul caz? Nici pomeneală. Sunt mii de astfel de cazuri - multe dintre ele mult mai grave - care nici măcar n-ajung în formă de schiță pe un șervețel în DGASPC-uri, darămite sub formă de poveste închegată care să fie publicată în presă.
Cunosc în detaliu vreo 20 de cazuri în zona Bârlad în care lucrătorii sociali s-au deplasat la domiciliu și s-au întors înapoi în biroul călduț după ce mama ”a promis” că ”se îndreaptă”. De fapt, doar a învățat să mintă mai frumos și să ascundă mai bine urmele abuzului. Atât de bine c-a trebuit să fugă copilul de-acasă și să vină fraudulos cu trenul până la Centru ca să fie băgat în seamă că mă-sa îl calcă în picioare! Și, dacă avea ghinionul să fie băiat de peste 14 ani cu o gândire ceva mai matură sau cu un aspect fizic mai matur, ”orfelinat” scria pe el căci cine să-l consilieze? Ca să nu mai vorbim că ”doamnele” din sistem nici nu vroiau s-audă de cazare în regim de urgență. ”Cum să-l băgăm între fetițele de 13-14 ani?!”.
Pentru că da, inclusiv în România, băieții de 13-14 ani abuzați de mame sunt de facto mai puțin victime ale abuzului familial decât fetele de 13-14 ani! C-așa-i în tenis.

Dar să nu uităm că femeile sunt cele discriminate!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails