sâmbătă, 31 decembrie 2011

Gânduri ateiste pentru religioși la final de an

de Albus.

Creștinii și-au încheiat cu bine Crăciunul, ortodocșii români au împânzit spitalele în urma cuțitelor înmuiate în alcool ori, mai pașnic, în urma exceselor alimentare alăturate unui aport substanțial de votcă, palincă, bere sau vin. O serie de porci au fost tăiați, iar despre cei rămași și alții de teapa lor am auzit la știri. Trăiască creștinismul, vivat ortodoxia, sus cumpătarea.
Se mai încheie un an, iar realitatea rămâne la fel, indiferent cât ne este de inconfortabil să o acceptăm așa cum o putem, deocamdată, cunoaște. Nu ne incriminați că ne limităm la cât ne este dat să cunoaștem de progresul tehnologic și științific actual. Nu ne incriminați că vă negăm Zeul, căci mulți dintre noi nu negăm existența Lui: negăm doar faptul că dovezile la care avem acces i-ar sprijini în vreun fel existența. Nu ne incriminați că suntem imorali, căci mulți dintre noi avem vieți exemplare tocmai în conformitate cu standardele pe care voi le afirmați și le călcați în picioare. Iar dacă există elemente morale pe care nu le împărtășim, nu fiți atât de încuiați la cap: să nu uităm că noi credem lucruri diferite despre realitatea în care trăim.

Probabil mulți dintre noi ne-am dori să trăim veșnic, dar în condițiile în care potențiala veșnicie ar fi una pe care să o dorim trăită. Cu toții, cel puțin uneori, ne-am dori un Dumnezeu care să existe așa cum binevoitor îl descrieți voi: bun, îndurător, iertător, în prezența căruia te simți mai bine decât oriunde altundeva, care îți vrea binele dincolo de plăcerile trecătoare, etc. Suntem gata să evaluăm argumente ori dovezi. Cele oferite până acum nu s-au arătat convingătoare pentru noi. Poate vom fi fiind mai pretențioși, dar fără îndoială că nu ne este suficient să ni se ofere doar un context cultural în care să creștem ca niște creștini grași și frumoși. Iar dacă v-am cere o statistică prin care să ne arătați câți din creștini sunt creștini pentru că au avut acces la argumente convingătoare și câți sunt creștini pentru că au fost născuți sau plantați ulterior într-un anumit mediu cultural, care este răspunsul pe care l-am primi?

Nu doresc să susțin aici că argumentele pentru creștinism sunt invalide doar pentru simplul motiv că majoritatea covârșitoare a creștinilor adoptă această religie doar în virtutea faptului că sunt crescuți într-un mediu cultural care favorizează crezul creștin. Dar, ca ateu, aici aș pune o întrebare: „Dacă creștinii sunt justificați să adopte poziția creștină doar în virtutea faptului că acesta este modul în care cultura i-a format, atunci de ce eu ca și ateu, nu aș fi justificat să adopt poziția ateistă/agnostică în lipsa unor argumente convingătoare pentru ceea ce mi se cere să cred?”

Mai mult de atât, chiar voi o spuneți: creștinismul nu este doar despre crez intelectual, creștinismul înseamnă să ai o oarecare experiență cu Dumnezeu/Iisus/Isus (aici diferă de la denominațiune la denominațiune). Așadar, faptul că aș deține pur și simplu un crez nu m-ar face în mod necesar și creștin. Dar cum pot fabrica eu experiența și cum puteți voi verifica, în cazul în care aș susține prezența experienței, faptul că experiența mea este una veridică?

Aplicând aceste criterii se pare că în comunitatea voastră se poate integra orice ateu care (fiind lipsit de scrupule morale, așa cum susțineți voi despre unii dintre noi) afirmă crezul creștin și care afirmă experiența specifică unei dintre denominațiunile voastre. Comportamentul moral nu este o problemă (pentru că la acest capitol oricum ateii stau mai bine), iar ce mai rămâne este cotizația care poartă diferite denumiri prin creștinism (cotizație, zeciuială, etc.).

Și la urmă cu ce rămânem? Crezul intelectual al enoriașilor voștri nu puteți să-l verificați, experiența religioasă nici atâta. Ceea ce puteți verifica este purtarea morală și câți bani dau la biserică. Atunci, pe „verificatelea”, care este diferența între un ateu și un creștin? Faptul că creștinul dă bani la biserică, iar ateul nu.

Cu tot respectul, nu putem lua în serios un astfel de sistem. Dacă singura deosebire practică pe care o avansați în a ne separa de voi este cea legată de participarea financiară, atunci este mai de folos pentru noi să rămânem atei și să ne folosim acea diferență de bani după bunul nostru plac.

Vă invităm în 2012 la comunicare. Vă invităm să ne oferiți cele mai palpabile lucruri de care sunteți în stare. Știm că a aduna bani este un lucru palpabil, dar nu la acesta ne referim. Vrem să ne oferiți cele mai palpabile lucruri despre Dumnezeu, despre Creștinism, despre Iisus Hristos al vostru. Dacă este vorba de acea liniște ori pace pe care voi spuneți că Iisus ori cine mai știe care sfânt o oferă, atunci ne pare rău să vă dezamăgim, dar vă punem o întrebare: „Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a primi această liniște ori pace?”

Dacă acele condiții sunt „să credem orbește” și „să luăm de bun ceea ce nu știm că este adevărat”, atunci va trebui să refuzăm. Noi vă respectăm Dumnezeul. Vrem să credem în ceea ce cunoaștem, la fel cum Iisus spunea „noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem”. Dacă acele condiții sunt de așa natură încât trebuie să fii deja religios pentru „a-L cunoaște pe Dumnezeu”, atunci nu le putem îndeplini: noi dorim să devenim religioși dacă îl cunoaștem pe Dumnezeu. Nu dorim doar să credem că îl cunoaștem devenind religioși.

Sursa: TLP.

Băieţei şi broaşte ţestoase

Mi-am făcut în sfârșit curaj în urmă cu o lună și m-am uitat la primul meu vilmuleț cu circumcizie infantilă. A fost un filmuleț plin de instrucțiuni, cu o imagine cu purici și în alb-negru - și astfel am putut vedea foarte clar totul (și pentru asta sunt recunoscătoare). M-am uitat la început fără sonor. Când într-un final am avut curajul să pornesc și sunetul, singurul aspect mai înspăimântător decât țipetele de durere ale băiețelului a fost răceala și detașarea din descrierea ”clinică” a ”procedurii” pe care o rostea dectorul care opera.

Și eu nu sunt o persoană gingașă. Pe vremea când lucram ca bucătar profesionist la un hotel de lux, eram fata bună la toate de câte ori cineva își bloca accidental mâna adânc în fripteuză sau își tăia vârful degetului, fata care asista răniții, determina dacă e nevoie de asistență medicală profesionistă și, la nevoie, căuta partea corpului tăiată cel puțin ca să nu ajungă în cina cuiva. I-am ținut capul nemișcat copilului meu de trei ani cât timp doctorul îl cusea și am trecut prin durerile nașterii pe cale naturală de trei ori. Am luat serios în considerare chiar și o carieră ca asistent medical.

Dar uitându-mă la acel filmuleț m-a lăsat totuși tremurând, cu gâtul înfundat de lacrimi iar pieptu-mi era strâns și înfierbântat cu acel gen de furie din rărunchi că astfel de barbarii încă se fac altor ființe umane - ba încă și unora foarte neajutorate - în această era așa-zis progresivă. Și nu, acesta nu este un articol despre circumcizia infantilă în sine. Este un articol despre ce ne spune despre societate acceptabilitatea culturală și legală a circumciziei infantile, chiar și în culturi unde nu este o normă și despre rolul bărbaților în acea societate.

Îmi amintesc de asemenea veritabila furtună cu desert turcesc stârnită de mass-media în urmă cu 10 ani în Chinatown-ul din Vancouver când niște vânzători au fost reclamați la Societatea pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (SPCA) (nici mai mult nici mai puțin decât de niște copii oripilați care erau în excursie) pentru că tăiau și vindeau carnea de pe țestoase vii, dând jos carapacea și decupând țestoasa bucată cu bucată cât încă trăia. Vânzătorii înșiși nu înțelegeau care e problema. Ținând țestoasa în viață cât mai mult timp cu putință ținea fiecare bucată de carne proaspătă. Ce putea fi mai simplu și mai ușor? În plus, e doar o țestosă. De ce i-ar păsa cuiva? Susținătorii drepturilor animalelor s-au arătat siderați de practică (ca și majoritatea oamenilor cu care am vorbit atunci despre asta) dar SPCA a considerat-o o ”normă culturală” și de-atunci nu a fost promulgată nicio lege specifică împotriva ei și nu erau prea multe de făcut. Asta pare bizar căci când o persoană calcă un cățeluș, își bate pisica cu furtunul sau își lasă câinele să moară de foame, acea persoană poate fi amendată sau chiar băgată la închisoare, sau să i se interzică dreptul de a mai poseda animale. Denis Leary a avut o rubrică ”amuzant pentru că e adevărat” în emisiunea sa ”Niciun leac pentru cancer” unde a observat foarte bine că ”noi vrem să salvăm doar animalele drăguțe, nu-i așa?” - dar eu cred că e mai complicat decât atât. Nu este doar drăgălășenia unui animal (sau a unei ființe umane) ca factor care influențează modul cum empatizăm sau nu cu ele. E o întreagă sumedenie de percepții pe care le avem cu privire la funcțiile lor, rolurile lor, muncile pe care le pot depune (dacă sunt), contribuțiile, nocivitatea, punctele tari și punctele slabe, care se combină pentru a formula abilitatea noastră de a le prețui ca ființe în sine decât să le translatăm existența exclusiv în funcțiile utilității lor sau posibilitatea de a ne răni.

Țestoasa o fi drăguță, dar are și gust bun. Rolul ei și funcția în relație cu noi este să fie folosită și consumată de noi. E cu sânge rece, cu personalitate fără suflet ca orice reptilă și insuficient de inteligentă încât să poată fi dresată în vreun fel. Este percepută ca moartă din punct de vedere emoțional, prin urmare, durerea ei este percepută ca inexistentă și întreaga-i existență străină experienței noastre proprii. Și în timp ce noi, vesticii, ne permitem de ceva timp luxul de a ne păsa de supraviețuirea și bunăstarea altor specii decât a noastră, nu sunt sigură că există vreo agenție echivalentă a SPCA în China. Cultura lor este în continuare una care vede animalele în principal pentru utilitatea lor, așa cum obișnuiam să vedem și noi. Nu există probabil prea multe oi și prea mulți viței cu nume acolo pentru că atunci când îți numești mâncarea, e mai greu de tranșat. Ai transformat-o în ”cine” în loc de ”care/ce”. Când vine vorba de cruzime față de animalele de companie, ei bine, lucrurile arată diferit pentru noi. Rolurile animalelor noastre de companie și funcțiile lor ne hrănesc umanitatea - iubire, afecțiune, companie. Nu le ținem prin preajmă pentru utilitatea lor ci pentru bucuria pe care ne-o dau. Le admirăm însușirile și ne raportăm la viețile lor emoționale bogate. Și în mod ciudat, pentru că nu ”avem nevoie” de ele, pentru că nu au niciun scop practic, nu fac nicio muncă necesară și chiar sunt adevărate poveri pentru noi... pare că le prețuim chiar și mai mult. Deseori le respectăm simțămintele și dorințele prea mult, le permitem să se îngrașe sau să devină ”șeful casei”.

Eram confuză la un moment vis-a-vis de tendințele societății - atât jumătatea masculină cât și cea feminină - care supraempatizează cu femeile și nu empatizează deloc cu bărbații, dar pe măsură ce mă gândesc mai mult la țestoasele din piața chinezească și la băiețelul legat de masă care urla de durere, pe-atât gândurile mi-s mai clare și-n același timp, mai complexe.

Ce este ”masculin”? Ce caracteristici sunt atribuite de biologia și de cultura noastră masculinității și de ce?

Forță. Independență. Auto-determinare. Duritate. Curaj. Amenințare. Necruțător. Pericol. Competență. Ambiție. Prădare. Reticență. Stoicism. Furie. Agresiune. Violență. Perseverență. Invulnerabilitate. Utilitate. Protecție. Spirit de sacrificiu. Toate astea sunt ”masculine”.

Poate o astfel de ființă să simtă durerea? Și dacă da, de ce-ar trebui să ne pese? Și, mai important, putem, și am fost vreodată capabili să, ne permitem să ne pese?

O imensă parte din rolul pe care l-au avut bărbații de-a lungul epocilor de evoluție au implicat ca ei să nu fie doar agenții care acționează asupra lumii exterioare, dar și să absoarbă violența, riscul, durerea și pagubele produse de natură și de alți oameni prin munca lor pentru ca femeile să nu fie nevoite să facă asta.

Cum a putut societatea să se aștepte la un bărbat ca, de bună voie, cu curaj și fără să se plângă să stea în fața unei femei și să acționeze ca scut pentru ea, să înfrunte toate elementele și posibil chiar moartea, să acționeze ca o suliță pentru ea, să muncească până-i sângerează mâinile ca să fie coasa ei, să se aplece ca să fie taurul ei, să stea înfometat, înfigrurat și speriat în tranșee ca să fie pelerina ei... cum ar putea exista o astfel de așteptare și să mai fie și impusă, dacă am fi simțit cu adevărat empatie pentru acel bărbat, dacă l-am fi văzut cu adevărat om în sine, demn de umanitate pentru simplul fapt că e om, dacă l-am fi prețuit în aceeași măsură în care i-am prețuit utilitatea sau dacă suferința lui ar fi contat cu adevărat pentru noi?

Cum ne putem aștepta de la el - să-i ordonăm chiar - să sufere pentru beneficiul femeilor și a societății ca întreg dacă ne pasă să-l scutim de durere? Dacă ne-am putea pune în pielea lui și să ne imaginăm pe noi acolo, să simțim toată paleta de teamă pe care o ascunde, durerea pe care o suprimă, frica pe care o suprimă, singurătatea pe care o poartă și neajutorarea pe care o neagă?

În Africa, există o mișcare în creștere atât în sânul agențiilor de într-ajutorare cât și în sânul agențiilor federale care dorește să pună capăt practicii barbare a mutilării genitale feminine. În exact același timp există un program susținut de Organizația Mondială a Sănătății pentru a implementa pe scară largă circumcizia infantilă (mutilarea care nu e numită așa cum este), pentru ”beneficiul” societății africane.

Mă gândesc la acel băiețel, prins de o masă în timp ce o bucată din partea sa masculină îi este tăiată pe viu, la țipetele lui la fel de ineficiente ca zvârcolirile unei țestoase căreia i se înlătură carapacea și la vocea doctorului, rece și neempatică, deloc diferită de vocea vânzătorului din piață care spune ”dar e doar o țestoasă!”.

Și singurul mod în care are vreun sens pentru mine e să conchid că masculinitatea acelei tăieturi transformă cumva suferința lui din cea a unui copil, de care s-ar putea să ne pese, în suferința unui individ de sex masculin. E benefic, nu doar pentru el, dar și pentru societate. Chiar dacă nu este. Pentru că puțină suferință masculină nu a dăunat nimănui, nu?

Și îmi imaginez mama acelui copil ținându-l după aceea și consolându-l și chiar lăudându-l, ”ăsta e băiatul meu bun și curajos, bărbatul meu mic și dur...” și apoi sfătuindu-l să nu plângă.

Am fost numită în multe feluri de când am început să scriu despre problemele bărbaților: sexistă, misogină, plină de ură, lipsită de sentimente, sociopată și chiar inumană. Și cel mai important este că aceste acuzații vin cel mai des când empatizez cu bărbații sau cu băieții fără a empatiza cu femeile și fete mai mult.

Nu știu cum să învăț societatea să simtă vreun fel de empatie pentru bărbați. Nu știu dacă e un lucru care poate fi predat. Știu doar că această lipsă de empatie pentru bărbați și această revărsare patologică a societății de empatie pentru femei, stă la baza oricărei probleme majore a bărbaților, este izvorul nesecat al fiecărei nedreptăți pe care o văd și este fundația zidului care stă între bărbați și egalitatea reală.

Scris de girlwriteswhat pe A Voice For Men.

P.S.: La 23:59 se va publica automat un mesaj de anul nou pentru religioși.

miercuri, 28 decembrie 2011

Frauda paternităţii

În România, ca şi în Marea Britanie, unde este produs mini-documentarul pe care vă invit să-l vedeţi, frauda paternităţii este o infracţiune de care nu-i pasă nimănui. Şi tot în România, ca şi în Marea Britanie, descoperirea infracţiunii în sine se poate face doar cu acordul infractoarei.
Spun "infractoarei" pentru că spre deosebire de oricare altă infracţiune, frauda paternităţii este un abuz emoţional şi financiar comis împotriva bărbaţilor şi este în mod exclusiv comis de femei.
Filmuleţele conţin implicit subtitrare în limba română. Vizionare plăcută:






Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

P.S.: În curând vom vorbi despre femeile pedofile şi de mame iresponsabile şi abuze pe care nimeni, nici măcar însăşi legislaţia românească "patriarhală şi făcută de bărbaţi pentru bărbaţi" (citat dintr-o feminazistă celebră) nu le pedepseşte. Prin comparaţie, România e pe cale să dea o lege care va castra chimic pedofilii - însă legea vorbeşte doar de pedofilii bărbaţi - niciun cuvinţel despre femeile care agresează sexual copii. Dar să nu uităm că femeile sunt cele discriminate.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Dublu standard cu privire la sexism



TheAmazingAtheist surprinde foarte bine una din foarte multele ipocrizii ale religiei feministe precum şi a unei societăţi afectate grav de plaga feminismului.
Filmuleţul conţine implicit subtitrare în limba română.

Vizionare plăcută.

marți, 20 decembrie 2011

Feminism/Patriarhat - Hai să redefinim termenii, vreți?

Și nu, nu mă refer aici la schimbarea cuvântului ”patriarhat” în ”chiriarhie” şi lăsarea restului scării sociale relativ neschimbate față de status-quo, cu bărbații bucurându-se de privilegii și femeile suferind de ”sexism benevolent”.
Mă refer la schimbarea cuvintelor cu ajutorul cărora examinăm interacționea socială complexă și rolurile de gen precum și structurile mai mult sau mai puțin oligarhice ce depinde de noi plebea să ne jucăm rolul în marea mașinărie.

Sub modelul feminist, discutăm despre drepturi, libertăți și opresiune. Când ne uităm la relațiile de gen în modul acesta obținem o imagine distorsionată cu femeia ca rang inferior:

  • Bărbații aveau dreptul să câștige bani și să dețină proprietăți
  • Femeile în general nu aveau acest drept. Acest aspect este definit ca opresiune.
  • Bărbații aveau dreptul în căsnicie la autoritate asupra femeilor (și a copiilor) precum și asupra banilor.
  • Femeile erau sub autoritatea bărbaților și deci erau oprimate.
  • Bărbații erau liberi să facă sex cât vroiau înaintea (și uneori și în timpul) căsătoriei cu cine vroiau și de câte ori vroiau fără stigmat social
  • Femeile trebuiau să fie virgine în noaptea nunții și credincioase în căsnicie - și deci erau oprimate din punct de vedere sexual
  • Bărbații aveau dreptul la sex în căsnicie
  • Femeile erau obiectificate sexual - și deci oprimate
  • Bărbații aveau dreptul la o casă curată și la o cină caldă
  • Femeile erau văzute ca sclave domestice
  • Bărbații aveau libertate de mișcare
  • Femeile nu aveau o libertate de acest tip similară și deci erau oprimate
Dar, dacă redefinim puțin termenii și vorbim despre privilegii și obligații în loc de drepturi și oprimări.... ei bine, atunci când ne uităm la ceea ce era considerată atunci unitatea de bază a societății - familia, vedem că:
  • Un bărbat avea obligația de a câștiga bani
  • Femeia nu avea o obligație de acest gen
  • Un bărbat era obligat să asigure toate cele necesare atât soției sale cât și copiilor rezultați din căsătorie
  • Femeia avea privilegiul de a beneficia de acestea
Uau! Câștig net pentru femei! Hai să mai săpăm, vreți?

  • Un bărbat era obligat (atât social cât și legal) să-și asume răspunderea pentru asigurarea celor necesare soției sale și copiilor precum și să se ocupe de finanțele familiei (dacă toți banii se duceau pe femei și curve, el muncea în plus ca să compenseze)
  • Un bărbat, deci, avea privilegiul autorității asupra soției sale, a copiilor și a finanțelor familiei, inclusiv a proprietăților.
  • Femeia nu avea niciun fel de astfel de răspundere (dacă toți banii se duceau pe tratamente spa și abonamente la reviste de modă, tot el - soțul - muncea în plus ca să compenseze), deci, ea nu avea privilegii autoritare asupra finanțelor
  • O femeie era deci obligată să țină cont de părerea soțului în problemele financiare și în general în cele importante
Aha. Adică, cu alte cuvinte, cel care era responsabil pentru bunăstarea financiară a altor oameni, era și cel care avea dreptul să spună pe ce se vor cheltui banii? Mergem mai departe.

  • Femeia avea obligația să-i ofere copii soțului dacă putea (sex)
  • Bărbatul avea obligația să-i ofere soției copii dacă putea (sex)
  • Femeia avea privilegiul (biologic) de a ști cu certitudine că ai săi copii erau sigur ai săi
  • Bărbatul avea privilegiu de a face cât sex dorea înainte de căsătorie și chiar și după căsătorie (adulter) fără prea multă presiune socială
  • Bărbatul nu se bucura de privilegiul de a ști sigur că fiii sau fiicele rezultate din căsătorie erau ai săi sau nu, totuși, avea obligația legală de a crește și susține financiar toți copiii născuți în căsnicie (indiferent ai cui erau biologic vorbind)
  • Femeia avea obligația să rămână credincioasă pentru ca soțul să poată ști că nu plătește pentru copiii altuia

Hmm... aici greu de decis. Meci strâns! Continuăm.

  • Bărbatul avea privilegiul libertății de mișcare
  • Femeia avea privilegiul de a fi protejată în toate situațiile de soțul ei
  • Bărbatul nu avea un privilegiu similar de la soția sa, dar era obligat să și moară pentru soția sa, dacă situația o cerea
  • Femeia avea obligația de a asculta de restricțiile de mișcare impuse de soț, pentru ca astfel, siguranța lui să nu fie pusă în pericol în mod gratuit
  • Femeia avea privilegiul de a împărți venitul soțului
  • Femeia avea obligația de a face muncă domestică în schimbul privilegiului de mai sus
  • Bărbatul avea obligația (atât socială cât și legală) să-și întrețină soția până ce aceasta murea, dacă acest lucru era cu putință

Deci, să recapitulăm:

  • Bărbatul avea privilegiul libertății de mișcare. Avea însă și obligația de a-și purta singur de grijă
  • Bărbatul avea autoritate asupra soției sale. Avea însă și obligația de a-i purta EI de grijă
  • Bărbatul avea privilegiul de a se bucura de confort în casă și curățenie - asigurate de soția sa. Avea însă și obligația de a-i asigura ei mâncare, adăpost, haine și toate celelalte necesități ale ei - totul pe banii lui.
  • Bărbatul avea privilegiul de a se însura cu virgine și de a pretinde fidelitate de la soție. Avea însă și obligația de a întreține toți copiii născuți în căsnicie, ai lui sau nu.
  • Bărbatul avea privilegiul autorității asupra copiilor săi. Avea însă și obligația de a proteja acei copii.
  • Bărbatul avea privilegiul de a realiza venit. Avea însă și obligația de a realiza venit, indiferent dacă era căsătorit sau nu.
  • Bărbatul avea privilegiul de a controla toate bunurile din căsnicie, inclusiv cele aduse de soție. Avea însă și obligația de a ține întreaga familie extinsă pe linia de plutire, să crească averea sau măcar s-o mențină (dacă exista) și el era singurul responsabil social și moral dacă eșua să facă asta.
  • Bărbatul avea privilegiul de a i se oferi copii în căsnicie, dacă soția sa putea fizic asta (sex). Avea însă și obligația de a-și întreține și proteja soția până la moartea acesteia, chiar și dacă aceasta murea cu mult timp după ce toți copiii erau mari, realizați și părăsiseră casa părintească, chiar și după ce soții nu mai erau de mult activi sexuali (și deci o parte din privilegiile lui deveneau nule) și chiar și dacă cuplul nu avea copii

Acum să recapitulăm cum era pentru femei:

  • Femeia avea privilegiul de a fi protejată în toate situațiile omenești posibile de către soțul ei. Avea însă și obligația de a-i respecta autoritatea soțului.
  • Femeia avea privilegiul de a fi întreținută până la moartea sa sau până la moartea soțului. Avea însă și obligația de a se ocupa de toate treburile domestice și de a-i dărui soțului copii dacă putea (sex)
  • Femeia avea privilegiul de a împărți statutul financiar și social al soțului. Avea însă și obligația de a ceda constrolul tuturor bunurilor sale înspre tutela soțului
  • Femeia avea privilegiul de a i se oferi copii (sex) precum și întreținere completă pentru acei copii. Avea însă și obligația de a se asigura că ai săi copii aparțin cu adevărat și soțului ei.
  • Femeia avea privilegiul de a i se asigura protecție completă pentru copiii săi. Avea însă și obligația de a ceda autoritatea asupra acelor copii către soțul ei
  • Femeia avea privilegiul de a fi întreținută, măcar minimal (de către societate sau familia extinsă) chiar și dacă nu se mărita niciodată. Nu avea nicio obligație de a realiza venit
  • Femeia avea privilegiul de a beneficia de protecție minimală (din partea societății sau a familiei extinse) chiar și dacă nu se mărita niciodată. Avea însă și obligația de a respecta restricțiile sociale precum și de a se îngriji de propriul respect și de a se păzi de a se pune singură în primejdie sau de a pune pe alții în primejdie din pricina sa
Din nou... în acest moment, lucrurile nu arată chiar atât de împovărătoare pentru femei, când consideri și privilegiile pe care le primea la schimb față de obligații. În timp ce feministele au susținut că bărbații ”primeau mai mult”, ele nu s-au uitat niciodată la modul onest în termeni de obligații diferite (cel mai important - răspundere atât față de sine cât și față de alții) pe care le aveau bărbații și femeile, iar privilegiile diferite derivă din aceaste obligații. Femeile ”au primit mai puțin” pentru că obligațiile și răspunderea lor era mai mică, responsabilitatea lor în general era mai mică. Bărbații ”au primit mai mult” pentru că țepușele, problemele și banii se opreau la ei, iar uneori banii constau într-un sac de monede, alteori în însuși sângele bărbatului.

Și până acum nici n-am amintit de ce datorau bărbații societății. Îndatoririle femeilor către societate constau în obligațiile pe care le aveau către soții lor - să fie soții, mame, îngrijitoare, etc, sau să fie o povară cât mai mică pentru societate sau familie pentru a se putea descurca. Ce datorau bărbații societății? Creștere economică, serviciu militar, deseori întreținere financiară pentru toată familia extinsă - surorile văduve sau nemăritate, părinții bătrâni ai lui și ai ei, etc, și asta în zilele de dinaintea sistemelor naționale de pensii, al asigurărilor de sănătate, a legii venitului minim garantat.

Era restrictiv? Sigur! Istoria a ratat câteva contribuții serioase pe care femeile le-ar fi putut avea dacă nu ar fi trăit în acest sistem restrictiv? Da. Acest model se potrivește în vreun fel cu lumea de astăzi - o lume cu transport public relativ sigur, societate relativ sigură, subvenții pentru grădiniță, joburi în servcii mai puțin restrictive, contracepție, vaccinuri și o multitudine de conveniențe ale modernității? La dracu, nu. A fost totuși o societate perfectă plină de privilegii și ușoară pentru bărbați? La dracu, eu nu cred asta.

Dar imposibilitatea unui târg diferit pentru majoritatea femeilor și copiii lor până foarte recent a făcut să devină important și prioritar pentru societate să țină de sistemul obligație/privilegiu și să-l susțină pentru toți. Adevărul sec este că până acum 100 de ani, majoritatea femeilor nu ar fi putut trăi având și copii și să mai și muncească, independente de un bărbat (și multe dintre ele nu pot nici astăzi - realist vorbind). Din cauza acestei realități, obligația bărbaților de a întreține femeile și copiii acestora a trebuit impusă în mod brutal. Și singurul mod cât de cât acceptabil de a impune aceste obligații împovărătoare a fost prin nepermiterea ca ei înșiși să devină privilegii pentru femei.

Apoi natura muncii - atât în casă cât și în afara ei - s-a schimbat, a erupt plaga feministă și... unde suntem acum?

Femeile nu au nicio obligație reală - nici către societate, nici către bărbați. Nu au obligația de a fi fidele în căsnicie, nu au obligația să stea în căsnicie dacă nu vor, nu au obligația să facă sex cu bărbatul cu care sunt căsătorite sau obligația de a-i oferi acestuia copii, nu au obligația de a duce sarcina până la capăt, nu au obligația de a se întreține singure și nu au obligația de a menține relația copiilor cu tații lor.

Doar privilegii. Privilegiul de a împărți statutul financiar și social al soțului, precum și de a împărți venitul acestuia - chiar și când căsătoria încetează. Privilegiul de a nu realiza venituri dacă alege astfel.

Și chiar s-au adăugat privilegii NOI pentru femei care nu au existat în timpul patriarhatului. Privilegiul de a nu fi obligată să fii virgină în noaptea nunții. Privilegiul de a vagabonda fără nicio răspundere, privilegiul de a divorța fără nicio răspundere (chiar și când e vina ei), privilegiul de a avorta fără ca măcar să-și anunțe soțul sau partenerul, privilegiul de a fi întreținută de tatăl copiilor ei (chiar dacă tot ea are și custodia) și privilegiul de a se muta cu copiii unde vrea (rupându-i poate definitiv de tatăl lor) dacă noul iubit se mută. Privilegiul unei femei necăsătorite de a fi întreținute de un bărbat pentru un copil nelegitim (în patriarhat privilegiul venea și cu obligația de căsătorie - altfel nu venea niciun privilegiu). Tot acum femeile au privilegiul de a solicita soțului ajutor la munca domestică chiar și atunci când ea nu muncește deloc în afara casei.

Și bărbații?

Păi... bărbații încă sunt obligați social să fie principarii relizatori de venit, încă sunt social obligați să-și împartă statutul financiar și social cu soția, încă obligați să împartă bunurile și să întrețină o femeie, chiar și dacă aceasta nu mai e soția lui, în multe jursdicții bărbații sunt obligați să întrețină copii cu care nu au nimic în comun (testele ADN dovedind fără de tăgadă infidelitatea soției), încă obligați să realizeze venituri altfel riscând să fie închiși și numiți denaturați, și aparent încă obligați să ofere sex satisfăcător soției, altfel va plăti bani din buzunar.

În SUA, el este încă obligat să facă armata dacă guvernul crede de cuviință și încă obligat să se întrețină singur sau altfel ajunge într-un șanț. El încă are o obligație socială impusă să genereze mai mult venit și mai multe activitate economică decât îi este necesar pentru a-și satisface nevoile primare.

Dar femeile, ele ce datorează societății?

Nu au obligația să facă armata, nu au obligația să producă mai mult (sau măcar tot atâta) cât consumă din economie, nu au nicio obligație față de contribuabilul care îi subvenționează educația pentru a deveni doctoriță sau avocată măcar prin a rămâne pe piața muncii cu normă întreagă pentru a ajuta să plătească înapoi societății costul educației ei. Nu au obligația de a se întreține singure dacă nu vor sau nu pot sau pot găsi un bărbat care să facă asta.

Totuși, ea are în continuare privilegiul de a fi întreținută de societate (printr-o multitudine de programe de asistență sociale care țintesc femeile) și încă are privilegiul de a fi protejată de societate indiferent cât de prostește se comportă sau cât de criminal se comportă. (căutați pe Google criminalitatea în rândul femeilor - partea cu condamnate - veți avea surpriza să vedeți că e cam la aceleași niveluri ca în timpul patriarhatului, fără nicio tendință de a urca)

Femeile au ”dreptul” de a face armata (în timp ce pentru bărbații din SUA rămâne o obligație care le atârnă deasupra capului din secunda în care fac 18 ani), dreptul de a realiza venit și de a-l cheltui așa cum cred de cuviință (și apoi să devină povară pe sistem la vârsta bătrâneții), privilegiul de a fi educate gratuit indiferent dacă o să folosească ce-au învățat sau nu precum și privilegiul de a beneficia de asistență guvernamentală disproporționată cu nevoile lor de sănătate.

Femeile nu au acum nicio obligație de a face ceva ce nu este strict în interesul lor. Faci ce e bine pentru TINE, soro! Și totuși, întreaga societate - inclusiv bărbații cu care a fost implicată mai mult decât tangențial - are o obligație față de ele. Obligația de a le proteja, de a le întreține, de ale accepta, de a le tolera, indiferent cât de proaste sunt și pot fi alegerile femeilor,indiferent cât de tare strică tot, indiferent cât de egoiste sunt și indiferent cât rău fac altora. Atât femeile bune cât și cele rele, cele productive și cele de-a dreptul împovărătoare, toate se bucură de aceste privilegii dacă ele aleg asta. Feminismul n-a făcut altceva decât să înlăture toate obligațiile femeilor și în același timp să le extindă paleta de privilegii.

Și totuși feminismul pare să nu aibă niciun interes din a elibera și bărbații de obligații, nu? Avortul financiar pentru bărbați este demonizat din secunda în care cineva îndrăznește să menționeze, chiar dacă opțiunea este completă pentru femei prin avort unilateral, adopție sau abandon. Există agenții guvernamentale mamut a căror unic scop este să extrag obligațiile financiare (patriarhale) de la bărbați către mame și copii în timp ce nu există nicio agenție similară care să impună vreo obligație pentru femei de a menține relația tată-copil.

Acum 200 de ani nu am fi putut acorda femeilor privilegiul de a realiza venituri fără să înlăturăm rolul de realizator de venituri ca obligație a bărbaților - și fără acea obligație a bărbaților, poate 2% dintre cele mai bogate și educate femei ar fi putut găsi de muncă prin avocatură sau instituții birocratice primare ale vremii, în timp ce restul de 98% ar fi avut șansa de a lucra în mina de cărbune cu copii agățați în spate. Dar acum? Acum lumea s-a schimbat destul cât să eliberăm femeile de obligații către oricine mai puțin către ele însele în timp ce le păstrăm privilegiile neatinse și chiar să le creștem.

Și cine plătește? Privilegiile nu sunt gratis, așa-i? Deci cine plătește pentru asta?

Păi, noi toți. Și dacă aceste privilegii ar fi disponibile egal pentru toată lumea, indiferent de sex, ar fi echitabil, nu? Dar nu sunt! Iar cei cărora nu li se aplică privilegiile patriarhale și cele moderne plătesc acum pentru ele prin acest cost de obligație profund disproporționat.

Cu cât studiez mai mult, cu atât realizez că femeile n-au dus-o chiar așa de rău pe cât zic feministele, și nimeni NICIODATĂ n-a dus-o mai bine decât cum o duc femeile din UE și SUA astăzi. Primesc atenție de la stânga, de la dreapta, din centru, din partea societății, din partea guvernului și din partea bărbaților. Și singura persoană față de care au vreo obligație sunt ele însele. Un târg chiar foarte bun!


Articol scris de bloggerița Girilwriteswhat pe blogul său Owning Your Shit.
Autoarea acestui articol este o doamnă de 40 de ani, divorțată, mamă a doi băieți și o fetiță și este una din multele femei implicatea în Mișcarea pentru Apărarea Drepturilor Bărbaților - în special pentru că se teme de viitorul celor doi fii ai săi despre care crede că vor avea o viață grea spre deosebire de fiica sa despre care nu-și face griji având în vedere că societatea nu prea mai permite femeilor să eșueze. Vă recomand să o ascultați când se prezintă, pentru a nu vă face impresii greșite despre ea.

duminică, 18 decembrie 2011

Îi freacă grija cum îşi trăiesc şi încheie viaţa alţii

Luna asta mi-e cumplit de ocupată. Pe cale de consecinţă, e mai greu cu scrisul pe-aici.
Însă, în ultimele zile m-au călcat pe nervi două chestii: sinuciderile şi spălarea pe creier în şcoli şi alte instituţii ale statului. Nu sinuciderile în sine m-au călcat pe nervi, acest gen de evenimente de regulă lăsându-mă total indiferent. Modul cum au fost ele relatate de mass-media românească însă a fost de-a dreptul deplorabil.
Înainte să povestesc puţin despre asta, vă anunţ că la începutul lunii decembrie am făcut nişte vizite prin câteva puşcării ale patriei. Nu, n-am fost arestat (deși m-aștept la cum evoluează libertatea de exprimare în țara asta) ci am fost în vizită în cadrul unui program mai complex. În fine, asta contează mai puțin.
Ideea e că afirmațiile pe care le-am făcut în ultimii 2 ani cu privire la faptul că societatea asta ieuropenizată e un fel de penitenciar mai mare mi-au fost măcar parțial confirmate. Am văzut unde am exagerat și, din păcate, am văzut și zone unde de fapt e mult mai similar decât credeam eu.

Ce relevanță au astea cu titlul și cu primul paragraf? Au! Pentru că doar în penitenciar mai vezi atâta grijă pentru cum își trăiesc și încheie viața cetățenii din interiorul granițelor - zidurilor în cazul pușcăriilor.
Discutăm așadar despre pușcării, sinucideri și spălări pe creier în școli, nu neapărat în ordinea asta.

1. Chiar e sinuciderea o tragedie?

Probabil știți că o individă de care 99,99997% din planetă n-a auzit niciodată s-a sinucis aruncându-se-n cap de la balcon, asta după ce și taică-su a făcut la fel acum exact 30 de ani. Bonus, o fătucă de 10 la bac s-a aruncat și ea în cap prin Gheorghieni din ce-am înțeles, în municipiul Cluj Napoca. Însă, spre deosebire de anonima despre care au scris toate ziarele, ea a apucat să fie și conștientă când îi trecea ciment prin cap.
Sunt convins că o să fiu înjurat pentru că-s insensibil dar, la modul cel mai rațional cu putință, zău că nu pricep de ce sinuciderea este obligatoriu o tragedie doar pentru simplul fapt că e sinucidere.
Un proverb chinezesc spune că cel mai onorant lucru în viață este să-ți alegi când și cum vei muri. Nimic mai adevărat!
Tot secolul XX s-a făcut ditamai tam-tam-ul ca noi cu toții să avem dreptul de a dispune exact cum ne taie capul de propriul corp iar când fix asta se întâmplă... brusc nu e bine!
Când un individ sănătos se sinucide este alegerea sa nemijlocită de a renunța să mai trăiască. Putem alege să facem mișto de alegerea sa, să nise bârlăre de alegerea sa sau să-i aprobăm/dezaprobăm alegerea. Însă, nu e corect să numim alegerea sa o tragedie!
Tragedie ar fi fost dacă mai trăgea pe cineva după ea împotriva voinței celeilalte persoane. Asta da! Era tragedie pentru că a doua persoană a murit/a fost rănită împotriva voinței ei.
O să-mi spuneți că e tragedie pentru cercul lor de cunoscuți, pentru părinți, pentru prieteni, etc. Eu zic că e discutabil. Sigur, nu mi-ar pica deloc bine dacă aș afla că cel mai bun prieten al meu s-a sinucis însă un prieten adevărat respectă deciziile finale luate de celălalt și, cel mult, încearcă să-i înțeleagă motivele dacă este cu putință.

Dincolo de toate acestea, tragedia pentru familie nu mi se pare mai mare decât dacă decedatul ar fi murit căzând pe scări după ce se-mpiedecase frângându-și gâtul în proces. E același lucru - un eveniment care nu putea fi prevăzut și controlat de terți.
În plus, există destul de multe motive și situații în care sinuciderea este mai degrabă o idee bună! Cine suntem noi și de ce își arogă atât de mulți dreptul de a judeca acțiunile cuiva atâta timp cât acțiunile acelei persoane nu afectează pe nimeni altcineva? Și nu, sentimentele rănite nu se pun.
Însă, așa cum spuneam și în introducere, nu evenimentul în sine m-a deranjat cât acoperirea mediatică neobișnuit de mare de care se bucură astfel de evenimente. Această acoperire mediatică însă are și elemente surprinzătoare: grație mass-mediei putem afla cât de cretini sunt unii oameni și cât de mult se pot lăsa călcați în picioare și se pot pune în situații degradante doar pentru că așa vrea Corporația Ortodoxă Română.
Pe de o parte apreciez că realitatea.net a încadrat știrea la Fun&Monden - Divertisment.
E atât de tragi-comic încât mai că-ți vine să râzi de cât de necrofili pot fi unii oameni în numele unui cretinism de 2000+ ani vechime.
Dacă cineva pune cadavrul bunicii la geam ca să mai încaseze o lună pensia toată lumea e indignată. Însă dacă altcineva mai ține câteva zile cadavrul pe-afară ca să primească un accept fără nicio valoare de la un bărbos plătit ilegal din bani publici ca să spele creiere, asta e ceva de lăudat și de dat la ziar.
Ipocrizia oamenilor mă lasă mască în mod constant!

Am citit comentarii dintre cele mai cretine cum că psihologii și familiile ar trebui să se intereseze nu-știu-cum ca să nu se mai sinucidă lumea și alte dintr-astea. Frățel, doar în pârnaie e interzis să te sinucizi și se face pe dracu în patru să te țină în viață!
Dacă nici libertatea de a-ți termina propria viață fără să fii frecat(ă) la cap n-o ai... atunci ce libertate mai ai?

2. Spălare pe creier de la provite către școlari

Am vorbit despre cum îi freacă grija de cum își încheie viața alții, acum să vorbim despre provite (adică Asociația Pro Vita) pe care-i freacă grija de cum își trăiesc viața alții și care intenționează să invadeze școlile din Cluj și București - adică școlile unde numărul de ortodocși e cel mai mic din România, întru îndoctrinare ortodoxă și frigidizare a copiilor.
Știți despre cine e vorba așa că o să trec direct la a face puțin mișto de argumentele lor căci se pare că au mai adăugat câteva - de fapt tot cele vechi dar sub forme mai cretine ca niciodată.
Pe lângă trip-ul aproape dement pe avort, provitele sunt intense promotoare a abstinenței și a ”instituției” căsătoriei. Despre instituția căsătoriei am mai scris aici.
Luăm pe rând toate (sau aproape toate) ”argumentele” de la capitolul ”Avantajele abstinenței” prezentate pe pagina de reclamă a provitelor, citată mai sus, unde îndeamnă elevii fanatici creștini să prostească diriginiții să vină provitele să expună și pe colegi la propagandă ortodox-fanatică de cel mai rafinat nivel.
Primul argument de-a dreptul cretin vine abia al 4-lea care zice că un avantaj al abstinenței este acela că ești Scutit/a de ameninţarea bolilor cu transmitere sexuală. Zău? HIV, Hepatita B, Sifilisul sau herpesul sunt boli cu transmitere sexuală dar pe care le poți contacta și dacă ești inactiv(ă) din punct de vedere sexual. Ba mai mult, herpesul, HIV și Hepatita B sunt de cele mai multe ori contactate prin alte căi decât cea sexuală (ace de seringă pentru HIV, mâini murdare sau vase nespălate pentru Hepatită B, etc.).
Însă, cretinismele de-abia acum încep:
Scutit/a de riscurile şi efectele secudare ale luării pilulelor şi folosirii altor metode contraceptive
Cică ăsta-i avantaj al abstinenței. Pentru cunoștința provitelor, contraceptivele orale se folosesc și ca tratament în mai multe afecțiuni iar folosirea acestora se recomandă de către medic indiferent dacă pacientul este sau nu activ din punct de vedere sexual. În plus, mai puțin 0,01% dintre persoanele care folosesc mijloace contraceptive - altele decât prezervativul - chiar au probleme. Aici vorbim desigur de persoane care folosesc un mijloc sau altul la recomandarea și sub atenta supraveghere a unui medic - nu despre cele care iau anticoncepționale după ureche sau alte bâzdâgănii de genul ăsta.
În plus, o îndoctrinare anti-contraceptive duce exact la acest efect - folosirea lor după ureche.
Mai luăm 3 ”argumente” la pachet și apoi trecem la dezavantajele sexului premarital.
Scutit/a de obligaţia de a te căsători cu cineva prea devreme
Liber/a să-ţi urmezi scopurile în viaţă
Liber/a să te încrezi mai mult în căsătorie
Liber/a să te bucuri de adolescenţă fără să fii supus presiunilor
Acestea sunt, în opinia provitelor, avantaje ale abstinenței. Pentru ca argumentul lor să fie viabil, ar trebui, logic vorbind, ca acestea să nu fie prezente în cazul persoanelor care nu sunt abstinente, nu?
Păi hai să vedem. În primul rând, cine mama dracu obligă pe cineva să se căsătorească? Pe mine nu m-a obligat nimeni. Or... când afirmi cu certitudine, așa cum o fac provitele, un singur exemplu e suficient pentru a demonstra contrariul.
Mai apoi, în ce măsură o persoană neabstinentă nu este liberă să-și urmeze scopurile în viață? În anumite situații eu aș înclina să cred că însăși absența abstinenței (sună rău dar are sens) dă libertatea unora de a-și urma scopurile în viață. Oricum, eu am fost și sunt în continuare liber să-mi urmez scopurile în viață.
Liber(ă) să te încrezi în căsătorie? Jesus fucking Christ!
Liber(ă) să te bucuri de adolescență fără să fii supus presiunilor? Adică cum? Da ce stă cineva să te preseze să nu ți-o tragi? Ah da... stă! Provitele sunt alea!
Hai să trecem la ”dezavantajele” sexului premarital. Aici m-am distrat și enervat simultan. Le luăm pe rând că-s delicioase:
Sexul înainte de căsătorie tinde să distrugă relaţia cuplului înainte ca mariajul să aibă loc.
Asta e o afirmație precum ”Dumnezeu există”. Ambele sunt false dintr-un simplu motiv: Nu există sursă pentru ele sau dovadă de vreun fel!
În plus, presupunând că afirmația e adevărată, consecința logică și directă ar fi că dacă sexul s-ar practica după căsătorie, ar distruge relația cuplului mai târziu, după ce mariajul va fi avut loc. Corolar: Asta înseamnă mai mult de furcă întrucât divorțul în contextul noului cod civil este anti-masculin pe față.
Mulţi bărbaţi nu vor să se căsătorească cu o femeie care a avut relaţii sexuale cu altcineva. Gândul ar fi: "Este O.K. pentru MINE să am relaţii sexuale cu femeia cu care TU te vei căsători, dar nu este O.K. ca TU să faci sex cu femeia cu care EU mă voi căsători."
Hei! Mă simt exclus! Eu nu vreau să mă căsătoresc cu nimeni. Eu unde mă încadrez? Și, de fapt, din ce în ce mai mulți bărbați nu vor să se căsătorească punct. Indiferent cu ce femeie (sau bărbat în unele țări). Oh... auci! Am amintit de gay! Dacă zici ceva de gay pe lângă provite scot vidanja cu aghiazmă. (am impresia că vidanjă și aghiazmă nu sunt potrivite pentru aceeași propoziție - eh... las-o așa)
Oamenii care au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie tind să aibă căsătorii mai puţin fericite … relaţiile sexuale NU sunt o fundaţie suficient de puternică pentru a construi o relaţie durabilă.
Partea a doua a argumentului este corectă. Tocmai de-aia facem distincția dintre parteneri de sex și relație - două noțiuni care uneori se întrepătrund, dar nu mereu.
Însă, pentru prima parte a argumentului nu mi se dă o sursă. Prin ce orificiu au scos afirmația aia?
Oamenii care au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie sunt mult mai predispuşi la a-şi încheia mariajul printr-un divorţ.
Aceeași chestie: de unde mama dracu știți voi? V-a șoptit zeul iudeo-creștin?
Persoanele, cuplurile care au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie sunt predispuse de asemenea la a avea aventuri în timpul căsnicie. Cei care au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie sunt de două ori mai predispuşi la a avea aventuri, decât cei care nu au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie.
De fapt, e destul de logic că lucrurile stau exact invers. Toți oamenii (chiar dacă multe femei se feresc să recunoască asta) își doresc mai mulți parteneri sexuali de-a lungul vieții. Și e și normal până la urmă să-și dorească asta pentru că oamenii, ca specie, nu sunt monogami.
Acestea fiind spuse când e mai logic să caute un alt partener? Când a avut deja doi-trei și s-a aciuat la tine sau când ești primul/prima și e-n toiul dorinței de experimentare?
Greu cu logica creștină (sic!).
Având relaţii sexuale înainte de căsătorie o persoana poate fi atrasa intr-o casatorie cu o persoana nepotrivita pentru ea.
Cum? Când întreb ”cum?” mă refer cum altfel decât într-o societate în care creștinii intoxică spațiul public cu aberațiile provitelor.
Când ești îndoctrinat(ă) că trebuie să te căsătorești cu primul partener din viața ta și ăla să fie singurul, atunci aserțiunea provitelor este cât se poate de corectă. Soluția: înlăturați provitele, nu sexul!
Persoanele sau cuplurile care au avut relaţii sexuale înainte de căsătorie s-ar putea să ajungă la saturaţie sexuală mai repede decât cei ce se vor căsători. Oricum, ei sunt mult mai puţin satisfăcuţi sexual în timpul căsătoriei lor. Se pare că experienţele sexuale dinainte de căsătorie adesea îi vor urmări.
”Se pare că”? Nu sună prea științific. ”mult mai puțin satisfăcuți sexual în timpul căsătoriei lor”... în raport cu ce? Mai puțin satisfăcuți față de ce/cine/când?
Atât din conversații zilnice cât și din sondaje mai mult sau mai puțin serioase am tot afla că dorința sexuală scade dramatic după căsătorie. Iar acest aspect e valabil indiferent dacă însurățeii au fost sau nu abstinenți înainte de mariaj. Pe cale de consecință, ceea ce spun provitele este... BULLSHIT!
Sexul premarital poate conduce la simtaminte de vinovatie, de intensitate usoara pana la severa.
Vinovăție față de ce? ”Poate” conduce? În ce măsură? Când? În ce circumstanțe?
Sexul premarital distruge virginitatea.
Și cel postmarital nu? Ăla se face paralel cu virginitatea sau cum? Detaliați vă rog poate știți voi alt tip de sex și mă-nvățați și pe mine.
Sexul premarital prezinta riscul unei sarcini nedorite.
Și cel postmarital nu? Ar fi prea frumos ca doar o hârtie demnă de șters la cur cu ea semnată la primărie poate funcționa ca perpetuum-mobile în materie de contracepție.
Sexul premarital poate afecta sau distruge o reputatie.
Zău? Cum? Dacă X și Y sunt necăsătoriți și fac sex în intimitatea lor iar Z și T sunt căsătoriți și fac sex pe statuia lui Matei Corvin din Piața Unirii, a cui reputație este afectată? A lui X și Y după logica provitelor, bag seamă.
Sexul premarital poate avea drept consecinte anumite disfunctii sexuale la barbat.
Serios? Să muriți voi! Cum așa? Păi dacă știți așa bine, de ce nu detaliați? De care disfuncții? Cum se manifestă? De când se manifestă?
Sunt activ sexual de ani buni și n-am fost niciodată căsătorit și zău că n-am probleme. Să mai aștept 50 de ani? Bănuiesc că totuși la 70, dacă trăiesc până atunci, o să am disfuncții sexuale și tot necăsătorit voi fi. Oare o să fie pentru că am 70 de ani sau pentru că am practicat sexul premarital perpetuu?

Dincolo de argumentele de-a dreptul puerile pe care le prezintă, nu pot să nu fiu indignat de faptul că unii oameni, provitele în acest caz dar mai sunt și alții, pur și simplu îi fute grija, ca să fiu în ton cu tema, de ce fac alții.
Sigur, e în regulă să faci educație sexuală în școli - e în mod cert mai necesară decât religia. Însă zău că nu pricep de ce trebuie să transformi asta într-un mod aparent legitim de-a te vârî în intimitatea altuia și de a-ți da cu părerea neîntrebat despre ce face altul în pat - și asta nu cu scop statistic sau de a studia un fenomen ci cu scopul de a-ți impune punctul îngust de vedere.
Și, peste toate astea, provitele sunt de-a dreptul periculoase atunci când răspândesc informații false.
În site-ul de reclamă aceștia afirmă negru pe alb că prezervativele au o eficiență de 65%! Ceea ce nu numai că este fals dar prezentarea acestei afirmații ca adevărată are potențial criminal.
În plus, dacă afirmația ar fi adevărată ar fi trebuit să fi luat și eu un HIV, un sifilis, o gonoree, o blenoragie sau măcar să am un copil nedorit. Sau dacă nu eu, să am în cercul apropiat de prieteni măcar unul care să fi pățit așa ceva. Nu de alta dar 65% eficiență înseamnă că în 1 din 3 cazuri prezervativul nu funcționează - deci șansele ar fi destul de mari măcar să cunosc pe cineva care s-o fi pățit dacă nu să fi pățit eu însumi.

Nu o să vorbesc despre pușcării în sensul de instituții cu ziduri și cu persoane mai mult sau mai puțin vinovate de ceva încuiate între ele. Las asta pe altădată.
Însă, până acolo, avem deja două subiecte despre două închisori mult mai grave însă fără gratii și ziduri: închisoarea prostiei motivate religios și închisoarea ipocriziei motivate religios. Acestea două, spre deosebire de închisorile clasice, ne afectează și pe cei care suntem în afara lor.
O închisoare clasică e menită să închidă delincvenții ca să ne protejeze pe noi restul de ei.
Închisoarea ipocriziei și prostiei motivate religios este însă o barieră care întunecă grav judecata unor semeni iar această întunecare ne afectează pe noi toți.

Atât în exemplul cu sinuciderile cât și în exemplul cu provitele, lucrurile ar fi avut o întorsătură măcar mai decentă dacă nu cu mult mai fericită dacă tratarea generală a subiectului ar fi fost mai puțin cretinoid-ipocrită. Cum așa? veți întreba.
Păi e simplu. În exemplul cu sinuciderile, în ambele cazuri se vorbește că sinucisele sufereau de depresie. Hmm... așa o fi! Poate, habar n-am. Însă, indiferent dacă e așa sau nu, e clar că ambele aveau de gând să se sinucidă. Decizia de a te sinucide nu o iei în 3 secunde și asta ți-o poate explica orice psiholog sau psihiatru.
Dacă sinuciderile din ultimii ani - nu doar cea a Mădălinei Manole sau a anonimei ăsteia tot cu M de la Școala vedetismelor - ar fi fost tratate ca un fapt sec și nu ca un eveniment major și tragic, probabil o parte dintre sinucigași nu s-ar mai fi sinucis.
Orice tratat cât de cât decent despre psihologia sinucigașilor îți spune destul de clar că între cei care au o dorință de a se sinucide, acea dorință se amplifică atunci când au exemple de ”succes” în jurul lor.
Pe cale de consecință, mi se pare legitim să spun că o tratare mai relaxată a subiectelor cu sinucideri, în dauna tratării de acum cu drame și tragedii, ar avea un impact mai mic asupra celor încă în viață care intenționează la un moment dat să se sinucidă.
În exemplul provitelor e și mai simplu: dacă provitele n-ar mai exista absolut totul ar fi mai bine. De ce? Pentru că provitele nu fac altceva decât să nege cu totul realitatea sau să o prezinte prin filtrul îngust al dogmei lor cretinoid-iraționale.
Fapt: oamenii fac sex de la pubertate până la bătrânețe.
Fapt: sexul în sine nu dăunează sănătății în niciun fel - indiferent de starea civilă legală a partenerilor
Fapt: sexul cu responsabilitate este mutual folositor partenerilor
În ciuda acestor fapte, provitele insistă împotriva realității iar acest lucru este nociv.

De ce se întâmplă asta? Pentru că oamenii de acest gen sunt prinși în închisoarea prostiei și ipocriziei, deseori motivate religios.
Această închisoare îi face pe unii oameni să considere legitim să îi frece grija de cum își trăiesc și încheie viața alții.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails