joi, 21 iulie 2011

Părinţii sunt ipocriţi - Studiu

Aşa cum am "ameninţat", vin astăzi cu primul studiu făcut integral de mine.
Voi încerca să introduc tot în acest articol şi comentariile şi interpretările astfel că vom împărţi articolul în două mari capitole: studiul şi cifrele seci şi interpretări.
Cu toate acestea, am făcut studiul strict pentru a avea la ce mă raporta în viitorul apropiat când voi mai emite judecăţi în ceea ce priveşte educaţia din România (nu neapărat sistemul educaţional). Studiul nu are valoare statistică prea mare şi nu am pretenţia că sunt vreo autoritate în domeniu. Înainte de a citi totuşi acest articol, vă recomand o (re)citire a articolului despre ETEOM.
Sunteţi pregătiţi? Să-i dăm drumul!

Capitolul 1: Studiul

1.1. Metodologie şi date preliminare

Studiul a fost realizat în perioada martie-mai 2011 pe un eşantion de 572 de persoane. Datele au fost culese atât prin telefon, on-line dar şi prin intermediul unor chestionare scrise distribuite în şcoli la clasele a VII-a şi a VIII-a. De altfel, criteriul principal de selecţie a fost ca respondentul să aibă în îngrijire cel puţin un copil minor din segmentul de vârstă 13-15 ani.
Întrebările au fost mixte, atât sistem grilă cât şi deschise (întrebat "De ce?" după fiecare întrebare).
S-au avut în vedere părinţi ai căror copii se află în mai multe tipuri de şcoli şi nu doar părinţi ai căror copii studiază la şcoli aşa-zis "bune" sau aşa-zise "de cartier".
Respondenţii se încadrează în intervalul de vârstă 33 de ani - 52 de ani şi au fost în proporţie de 64% mămici, 28% tătici, în timp ce 8% dintre respondenţi au refuzat să-şi declare sexul.
În ciuda faptului că au fost alese şi şcoli unde sunt extrem de mulţi elevi de etnie rromă, 100% dintre repondenţi şi-au declarat etnia ca fiind română.
Mai surprinzător de-atât este că de asemenea 100% dintre respondenţi s-au declarat ca fiind creştini. Deşi studiul nu intenţiona asta, 8% dintre respondenţi au ţinut în mod special să-şi declare confesiunea neoprotestantă. După cum vom vedea îndată, aceştia pur şi simplu nu cunosc diferenţa dintre religie şi confesiune.
28% dintre respondenţi au un singur copil (cel în intervalul 13-15 ani după care părintele în cauză a fost selectat pentru acest studiu), 24% dintre respondenţi au doi copii, 20% au 3 copii, tot 20% sau 4 sau 5 copii şi 8% dintre respondenţi au declarat că au mai mult de 5 copii.
68% dintre respondenţi sunt absolvenţi de liceu teoretic sau colegiu naţional, în vreme ce 4% au doar 8 sau 10 clase. 12% dintre respondenţi au absolvit o şcoală de arte şi meserii, 8% au absolvit o şcoală postliceală şi tot 8% sunt absolvenţi de învăţământ superior (6% nivel licenţă şi 2% nivel masterat). Niciunul dintre respondenţi nu a absolvit un doctorat şi de asemenea niciunul dintre respondenţi nu are studii mai mici de 8 clase.
80% dintre respondenţi locuiesc în continuare în aceiaşi casă cu mama sau tatăl copilului adolescent. Doar 4% dintre respondenţi sunt divorţaţi însă declară că fiul/fiica lor ţine în continuare legătura cu părintele care nu mai are custodia.
Îngrijorător este, însă, că la această întrebare 12% dintre respondenţi spun că fiul/fiica lor nu mai ţine legătura cu celălalt părinte însă motivul principal nu este divorţul ci faptul că celălalt părinte este plecat din ţară. Diferenţa de 4% este reprezentată de acei părinţi care nu au vrut să răspundă la această întrebare.

1.2. Părinţii şi sexualitatea

Nu o să reiau întrebările pe care le-am pus în chestionare (deşi dacă se va cere, voi publica şi chestionarul).
56% dintre respondenţi spun că vorbesc foarte des despre sexualitate şi viaţă sexuală cu copilul/copiii lor. Cu toate acestea, 30% dintre respondenţi au declarat că nu au vorbit niciodată sau o dată dar în treacăt cu copiii lor despre acest subiect. La aceştia se adaugă un procent de 14 care susţin că nu au vorbit încă despre acest aspect cu copiii lor dar intenţionează s-o facă în curând.
Cu toate acestea, doar 20% dintre respondenţi consideră că ai lor copii sunt foarte bine informaţi în ceea ce priveşte igiena vieţii sexuale, profilaxia BTS şi fiziologia aparatului reproducător. 44% dintre respondenţi consideră totuşi că nivelul informaţiilor pe care copiii lor îl au despre acest subiect este acceptabil, în vreme ce 28% consideră că nivelul de informare al copiilor lor cu privire la acest subiect este mai degrabă insuficient sau vag. Diferenţa de 8% este dată de cei care nu au dorit să răspundă la această întrebare sau care nu au înţeles-o.
Întrebaţi când l-i s-ar părea lor în regulă ca fiul/fiica lor să-şi înceapă viaţa sexuală, părinţii au răspuns în procent de 45 că nu pun accent pe vârstă ci pe faptul că aceştia să se simtă pregătiţi.
Totuşi, 16% dintre respondenţi (14 din 16 fiind părinţi de băieţi!) consideră că aceştia ar trebui să-şi înceapă viaţa sexuală obligatoriu după vârsta de 18 ani, 20% consideră intervalul 14-18 ani ca fiind unul optim, în vreme ce 5% spun că şi-ar dori ca aceştia să-şi înceapă viaţa sexuală după 20-21 de ani (văleu!) şi nu mai puţin de 9% dintre respondenţi insistă ca ai lor copii să-şi înceapă viaţa sexuală neapărat după căsătorie. Interesant e că aceştia din urmă nu invocă (doar) motive religioase ci şi motive precum "nu-i trebuie mai devreme" sau "aşa e normal". Diferenţa de 5% este dată de cei care au preferat să nu se pronunţe deloc în această privinţă.
91% dintre respondenţi consideră atitudinea şi interesul copiilor lor faţă de sex ca fiind ceva cât se poate de normal, în vreme ce 9% dintre respondenţi consideră că este anormal ca ai lor copii să fie interesaţi de aşa ceva.

78% dintre părinţii chestionaţi consideră că igiena şi conduita vieţii sexuale trebuie să fie dictate de etică, medicină şi consimţământul partenerilor, 6% nu au ştiut ce să răspundă şi nu mai puţin de 16% dintre părinţi consideră că acest aspect trebuie dictat în mod exclusiv de religie.
Răspunsul strâns de la întrebarea "Consideraţi că într-o discuţie despre viaţa sexuală ar trebui să se facă separare şi diferenţă între fete şi băieţi?" ridică multe semne de întrebare. 52% dintre părinţi consideră ca ar trebui să se facă diferenţă şi chiar consideră că dacă ar fi să se facă lecţii de educaţie sexuală în şcoli ar trebui separaţi băieţii de fete. Ba încă unii au argumentat în favoarea acestei măsuri spunând că "trebuie informaţi, nu să l-i se dea idei". Pe de altă parte 48% dintre respondenţi consideră că nu este nevoie să se facă diferenţă dintre băieţi şi fete întrucât ambii sunt implicaţi în relaţii şi este mai productiv ca fiecare să ştie şi despre celălalt.
Întrebaţi ce reacţie şi ce măsuri ar lua dacă ar afla că fiul/fiica lor ar fi gay/lesbiană, nu mai puţin de 48% dintre părinţii chestionaţi au spus că ar avea o reacţie negativă. Unii dintre ei mergând până-ntr-acolo spunând că s-ar dezice de fiul/fiica lor. 18% dintre cei chestionaţi au spus că ar avea o reacţie indiferentă argumentând că e copilul lor indiferent ce ar face acesta iar 5% au spus că s-ar implica activ în susţinerea fiului/fiicei lor apărându-i de cei care-i vor stigmatiza. Nu mai puţin de 29% dintre părinţii chestionaţi au declarat că nu ştiu ce ar face la auzul unei astfel de veşti.
La întrebarea legată de ce ar face dacă fiul/fiica lor ar veni acasă spunând că a rămas însărcinată/a lăsat-o pe una însărcinată, 52% dintre respondenţi au declarat că şi-ar sfătui copiii să păstreze copilul însă s-ar feri să le impună decizia lor. 39% dintre părinţi spun că ar discuta şi cu părinţii partenerei/partenerului şi s-ar interesa de un avort argumentând că este mult prea devreme ca aceştia să aibă un copil, cariera fiind mult mai importantă. Totuşi 19% dintre părinţii chestionaţi au preferat să evite un răspuns tranşant argumentând că "nu este cazul" sau că nu s-au gândit niciodată la asta şi preferă să n-o facă(!!!).

1.3. Relaţia părinte-copil

În acest set de întrebări am căutat să văd ETEOM-ul. Şi n-a întârziat să apară.
68% dintre respondenţi declară că au o relaţie dechisă cu copilul lor spunând că acesta poate veni să discute orice cu părintele său. E interesant cum poate fi o relaţie deschisă când ei n-au vorbit niciodată despre sex cu copilul lor de 15 ani. În fine... comentăm după aia.
La aceeaşi întrebare, doar 13% au declarat că au o relaţie biunivocă cu copiii lor în vreme ce 19% dintre respondenţi au declarat că au o relaţie închisă cu copiii lor argumentând că nu se pot înţelege cu ei sau că sunt introvertiţi.
La întrebarea legată de anturajul copiilor lor, 47% dintre părinţi spun că ştiu suficiente încât să-şi ştie copilul în siguranţă. Totuşi, 11% dintre părinţi spun că nu ştiu mai nimic sau chiar nimic despre anturajul copilului lor. Să nu uităm că vorbim de copii cu vârste între 13 şi 15 ani.
Pe de altă parte, 31% dintre părinţi declară că-şi urmăresc aproape ca SRI-ul copiii insistând să ştie absolut tot despre fiecare individ cu care umblă copilul lor argumentând că prin control excesiv ei "au grijă de copiii lor".
Totuşi, 11% dintre părinţi spun că nu se pune problema de viaţă socială la copilul lor întrucât acesta nu iese din casă. Motivele sunt diverse: de la faptul că este introvertit până la faptul că i-au băgat părinţii în cârcă enşpe mii de milioane de meditaţii pe cap că n-are timp săracul copil să mai iasă din casă.
Întrebaţi ce ar face dacă ar afla că în anturajul copilului lor se află un homosexual, un ţigan, o persoană de altă religie sau o persoană seropozitivă, 46% dintre părinţi au răspuns că şi-ar forţa copiii să rupă legătura cu respectiva persoană, unii dintre aceştia mergând până-ntr-acolo încât să spună că nu şi-ar mai lăsa copilul să iasă din casă.
10% dintre părinţi s-au ferit să dea un răspuns, 25% au spus că nu ar avea nicio problemă cu asta şi doar 19% dintre părinţi au spus că ar vrea şi ei să cunoască persoana respectivă şi şi-ar sfătui copilul să susţină persoana în cauză pentru a nu fi stigmatizată.
Întrebaţi ce-ar face dacă ar afla că în anturajul copiilor lor se află un fost dependent de droguri sau o persoană care are rude în lumea interlopă, 35% dintre părinţi au declarat că ar face tot posibilul fie să scoată respectiva persoană din anturajul copilului lor fie să-şi scoată copilul din anturajul respectiv, unii dintre ei argumentând că şi foştii dependenţi de droguri sunt periculoşi şi că e mai bine să fie marginalizaţi sau măcar să n-aibă de-a face cu copilul lor.
28% dintre părinţi spun că i-ar impune copilului să se rupă cu totul de acel anturaj, iar 29% spun că doar l-ar avertiza dar s-ar încrede în educaţia pe care i-a oferit-o şi nu va face presiuni suplimentare, aceştia admiţând că un tată interlop nu face neapărat din colegul de anturaj al copilului lor o persoană rea. Totuşi, 8% dintre părinţi spun că şi-ar pedepsi copilul pentru asociere cu oameni "nepotriviţi" declarând că nu vor să fie "făcuţi de ruşine".
Ultima întrebare din chestionar se referea la eventualitatea unui conflict deschis dintre copilul lor şi un oarecare profesor. Întrebaţi ce ar face, 47% dintre părinţi au declarat că ar merge să vorbească cu respectivul profesor dar ar pleca de la premiza că profesorul are dreptate argumentând că în orice conflic elev-profesor, acesta din urmă are dreptate. Unii dintre aceştia au mers chiar mai departe spunând că un elev este incapabil să fie mai bun decât profesorul său. Eu n-aş băga mâna în foc pentru asta. În fine... 10% dintre părinţi spun că ar discuta cu profesorul dar ar pleca de la premiza că fiul/fiica lor are dreptate, doar 13% dintre părinţi ar fi dispuşi să-şi susţină copilul când acesta are dreptate până-n pânzele albe (reclamaţii la inspectorat, minister, etc.).
Şi, poate cel mai reprezentativ pentru situaţia din şcoli, 30% dintre părinţi şi-ar sfătui copiii să zică precum proful şi să facă cum îi taie capul dar să evite să mai deschisă conflicte cu profesorii, chiar dacă are dreptate.
Coroborând cu acel 47%, ne iese că 77% dintre părinţi nu dau doi bani pe părerea copiilor lor. Dar, cu toate astea, 68% dintre ei spun că au relaţie deschisă. Nu e minunat?

1.4. Coroborări, interpretări, date suplimentare

După ce centralizasem 60% dintre chestionare, era cât pe-aci să mă opresc crezând că ceva n-am făcut bine. Am luat din nou de la zero şi nu, nu e o eroare de calcul ci pur şi simplu părinţii români sunt inconsecvenţi şi ipocriţi.
Exemplul cel mai elocvent este chiar ultimul, în care 77% dintre părinţi consideră irelevantă părerea şi poziţia copilului lor într-un conflict cu un profesor cu toate că 68% dintre ei consideră că au o relaţie deschisă cu copilul lor.
Faptul că sunt constant un procent cuprins între 6 şi 10 de răspunsuri aflate la extremă negativă denotă faptul că educaţia părinţilor în sine lasă profund de dorit. Şi studiul acesta e făcut în mediul urban. N-ar strica să fac unul similar şi la ţară. Rezultatele ar fi cu mult mai devastatoare.
Faptul că 52% dintre părinţi şi-ar sfătui copilul de 14 ani să păstreze un eventual nepot iar alţi 19% preferă nici să nu se gândească la un astfel de scenariu intră în evidentă contradicţie cu că 64% dintre părinţi consideră că ai lor copii sunt bine sau foarte bine informaţi cu privire la viaţa sexuală. Păi cum poate fi bine informat dar în acelaşi timp să apară o sarcină şi, aşa informat cum este, să mai şi păstreze sarcina?!
Adunând cei care au făcut liceu, postliceală sau studii superioare, reiese că 84% dintre părinţii chestionaţi au cel puţin studii medii (adică au făcut cel puţin liceul). Şi, cu toate acestea, 92% dintre teste conţin cel puţin două greşeli gramaticale majore.
Am pus vreo 4 chestionare completate de mână separate de teanc. Există un chestionar completat de o mamă care are doar 8 clase şi un chestionar completat de o mamă care are un masterat. Chestionarul completat de cea cu 8 clase are o singură greşeală gramaticală, în vreme ce cel completat de doamna masterand are nu mai puţin de 4 (patru!) greşeli gramaticale.
O altă ipocrizie despre care cifrele vorbesc cu succes este cea legată de orientarea sexuală. Cum pot avea 68% dintre părinţi o relaţie "deschisă" cu copiii lor şi totuşi 48% dintre aceştia să fie în stare să-şi respingă copilul doar pentru că au aflat că acesta iubeşte altfel?
Iniţial am fost tentat să cred că studiul e compromis însă tocmai inconsecvenţa părinţilor şi incapacitatea majorităţii acestora de a urma un fir logic cu propriile răspunsuri a dat concluzia acestui mini-studiu: DA, părinţii sunt ipocriţi!
Studiul are o marjă de eroare de +/- 1%, apărută în urma aproximărilor pentru a evita cifrele cu zecimale extrem de obositoare pentru ochiul cititorului.
Promit să fac şi grafice pe întrebări!

Capitolul 2: Impactul şi relevanţa socială

Să-ncerc să scurtez că dacă dau drumul la cuvinte nu termin nici luna viitoare.
Studiul acesta l-am făcut iniţial cu alt scop. Însă, ceea ce vroiam eu să fac s-a contramandat.
Totuşi, rezultatele acestea se potrivesc perfect peste această isterie iscată de spargerea infecţiei purulente denumite eufemistic sistemul educaţional românesc.
Am tocat milioane de biţi pe această hârtie virtuală spunând aproape ca o moară stricată că sistemul educaţional românesc este putred din temelii şi această putreziciune se confundă cu sistemul însuşi. Evident, nu eram nici pe departe singurul care în 2008-2009 critica dur sistemul de învăţământ atunci când rahatul era ambalat frumos: promovabilitatea la bac era 80%, profesorii luau note mari la titularizare, nu era criză şi alte "cicalaca cichicean"-uri de genul ăsta.
Acum, băşica purulentă s-a spart. Şi, evident, toată putrefacţia a început să se vadă. O, vai! Mais qu'est-ce que c'est ça? Eh... păi ce să fie? Niţel realism!
În momentul în care se poate intra la facultate la stat în România fără să ai bacalaureatul luat, este deja complet aberant să te mai miri de ce există profesori care predau în şcolile de România deşi nivelul lor real este fix de nota 1!
Vă daţi seama? Tantea aia (că doamnă nu pot să-i spun - eventual pot încerca nişte forme de adresare mai vulgare) a predat doi ani limba engleză, dânsa izbutind un fabulos 1,75! Ba încă se şi plânge c-a fost greu! Mă las-o naibii de treabă. La matematică eu unul am văzut subiectele şi sunt la nivel de bacalaureat deşi, teoretic, tu ca profesor trebuie să ştii mai mult decât ce se face la clasă.
Deci... tantea aia a fost deja doi ani profesoară şi vrea să fie profesoară cu mai mulţi bani şi cu post stabil dar se plânge că e greu să te-ntrebe la examen despre subjonctivul sintetic.
Şi-acum: eu sunt un om care a avut note cuprinse între 2 şi 10 la limba engleză şi care nu are pretenţia nici că ştie engleză şi nici să fie profesor de engleză vreodată în viaţa asta. Şi totuşi, subjonctivul sintetic, după puţinele mele cunoştinţe, este un mod într-adevăr mai puţin folosit, rămas din vechime (dacă ai citit Shakespeare în engleză vreodată în viaţa ta l-ai întâlnit sigur) însă care apare şi acum în engleza formală. Şi, deşi nu-l studiezi la clasă ca fiind subjonctiv sintetic (deşi pe noi la mate-info ne-a îndoit cu modurile verbelor deşi nu era în programă) te întâlneşti cu el când redactezi scrisori oficiale în engleză. Or,... în secolul ăsta e imposibil ca măcar o dată în viaţă să nu te confrunţi cu situaţia de a redacta un text măcar semi-oficial în limba engleză. Exemplu: If the news be true, we no longer must be here. (Dacă ştirea este cumva adevărată, noi ar cam trebui să nu mai fim aici). Rog să fiu corectat dacă greşesc. Şi oricum, chiar dacă n-am explicat bine, sigur sunt mai aproape decât tovarăşa profesor-wannabe care pişă ochii că ea n-a auzit de subjonctivul sintetic. Păi fugi la prăşit! Nu la predat limba engleză!
Dacă eu ştiu mai multă teorie gramaticală în limba engleză decât tine (adică fix partea la care nu mă pricep deloc - zic eu), atunci e clar că nu ai ce căuta să predai limba engleză.
Îmi aduc aminte că în timpul liceului, în clasa a X-a sau a XI-a, timp de o lună de zile a venit o tanti în locul profesoarei Bostaca (pe care o detest şi acum din rărunchi, apropo!). Ei bine, chiar şi-aşa, luna aia i-am simţit lipsa odioasei Bostaca întrucât tantea venită în locul ei ştia engleză cam câtă japoneză ştiu eu. De altfel, în primele două săptămâni nu a scos niciun sunet în limba engleză exceptând propoziţiile pe care le dicta şi pe care le avea scrise dar le citea prost. Oare cât o fi luat aia la titularizare? Ah... de mi-aş aminti cum o chema...
De ce insist atât de mult pe examenul de titularizare deşi articolul e despre părinţi? Vedeţi îndată.
Ideea e-n felul următor: Când părinţii sunt precum cei din studiul mai sus detaliat iar profesorii văd virgula ca o întrerupere de sarcină, s-avem puţin pardon! Ce aşteptări mai putem avea de la elevi? De altfel, uşor-uşor încep să înţeleg şi eu de ce elevii au confundat "text dramatic" cu "text care conţine dramă". La profesorii ăştia de română, nu ar fi deloc exclus ca această confuzie să fi fost indusă chiar de către profesorii pe care-i plânge lumea că le-a tăiat Boc salariile!
Profesorii mei de educaţie fizică şi sport se supărau că-i luam la mişto şi că urinam (metaforic vorbind) pe obiectul lor şi pe importanţa orei lor. Păi... de ce n-aş face asta când există note de 1 chiar şi la sport? În clasa a XII-a am avut pe post de profesor de sport un domn numit Căuia, fost antrenor de rugby. Se pare că în calitate de antrenor de rugby domnia sa este un bun profesionist. Se prea poate, nu mă pricep. Totuşi, în şcoală individul ăla nu are ce căuta! (Deşi e profesor în continuare la fostul meu liceu). Domnul Căuia şi-a trecut singur numele pe orar ca fiind "Căuea" iar semnătura sa este "Căua". De asemenea, dacă-l auzi vorbind ai nevoie de dicţionar căci numărul de greşeli gramaticale pe secundă este comparabil sau chiar mai mare decât cel din "sonetele" lui Florin Salam.
Şi... când ai de-a face cu astfel de profesori incompetenţi... tu ca părinte sau ca elev eşti obligat prin procedură să te adresezi mai întâi directorului unităţii de învăţământ. Foarte frumos! Numa' că nici ăia nu-s mai breji!
Ne place să facem mişto de ăştia tineri că habar n-au pe ce planetă trăiesc şi habar n-au nici măcar istoria proprie-i ţări. Dar... cine să le-o predea? Profii de 3,40?
Faptul că în unele judeţe pică peste 90% dintre cei care vor să fie profesori ar trebui să-i determine pe sindicalişti să vină cu alte propuneri decât creşterea cu "x %" a salariilor tuturor profesorilor. Faptul că doamna paralelă cu engleza o spune senin "ah.... nu-i stress că mă duc la concursul de suplinitor că acolo iau toţi note mari" şi este sigură că va ajunge din nou la catedră ar trebui să ridice semne de întrebare în primul rând părinţilor.
Şi-ajungem iarăşi la părinţi. Care părinţi? Acei părinţi care în proporţie de 77% consideră că profesorul are întotdeauna dreptate!

Şi-acum... vine o întrebare perfect legitimă, zic eu: Cum mama dracului se poate simţi un copil de 14-15 ani când are o incompetentă ca profa aia de 1,75 în faţă? El de la desene animate ştie mai multă engleză decât aia. Şi... evident, are tendinţa de a se revolta şi deschide un conflict cu sensibila profesoară. Ei... cum se simte copilul când până şi mă-sa sau tat'su îi spun că "doamna" are dreptate şi că el e mic şi prost şi să tacă dracu' din gură că n-are dreptul de a-i spune tovarăşei profesoare că-i incompetentă? Cum oare se simte un copil în situaţia asta?!

Avem acum tabloul complet: Avem situaţia de la bac, evaluare naţională, examene de titularizare şi situaţia părinţilor prin mini-studiul făcut de mine. Cercul este complet.
Şi-acum vine întrebarea: Unde e logica celor care aruncă cu rahat în ministru sau îi scrijelesc vorbe de dulce pe pereţii liceelor?
E de vină Funeriu că profa aia habar n-are limba engleză? E de vină Funeriu că profu' de sport ia 1 la examen? E de vină Funeriu că părinţii români sunt ipocriţi şi inconsecvenţi? E de vină Funeriu pentru toate astea?!
În ţara asta poţi să ajungi medic fără să ştii să iei pulsul. Dar să fie oare Funeriu sau Ministerul Educaţiei de vină pentru absolut toate?

Mă amuză teribil când mass-media forţează nota cu păreri exprimate de părinţi. Şi nu mă refer aici la cazuri punctuale. De regulă cazurile punctuale de conflicte care ajung în media sunt fix cele în care părinţii au dreptate. Dar nu! Mă refer la cazurile generale în care mai mulţi părinţi îşi dau ei cu presupusu'. Să nu uităm că profesoara de religie de la Săpânţa nu a fost dată afară nici astăzi deşi dânsa caftea elevii şi i se părea normal, mai ales dacă elevii nu erau ortodocşi. De ce? Pentru că dânsa avea o imagine bună în comună şi părinţii au avut doar cuvinte de laudă. Pe bune! Aşa se fac anchetele disciplinare în România!
În ţările sănătoase la cap, cuvântul minorului are o greutate mare întrucât nu pot fi 30 de minori tâmpiţi şi să li se fi părut că i-a caftit tovarăşa profesoară. Însă 30 de părinţi cretini e mult mai probabil să găseşti! Chiar foarte probabil! Am găsit eu câteva sute fără să mă stresez!
Aşa cum spuneam şi în articolul despre ETEOM, lucrurile nu se vor schimba deloc în România. Ba încă vor merge şi mai prost. De altfel puţinii oameni raţionali pe care-i cunosc mi-au spus acelaşi lucru: "Aşteaptă-te la ce-i mai rău. Încă e bine!".

Spuneţi-mi cinic, pesimist, negativist, cum vreţi dar situaţia e destul de clară: Avem părinţi ipocriţi şi inconsecvenţi, profesori fundamental incompetenţi şi psihologi inexistenţi. În aceste condiţii, nu avem voie şi este total iraţional să avem pretenţii de vreun fel de la elevii români.
Faptul că există câteva vârfuri reprezintă doar excepţia care confirmă regula.
Este şi firesc ca puţinii elevi care gândesc măcar cât de cât să se revolte când se face mişto de ei. Dar totuşi, chiar şi-aşa, situaţia generalizată de putrefacţie la toate nivelurile educaţiei rămâne neschimbată!

Frumoasă-i ţara! Păcat că-i locuită.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

miercuri, 20 iulie 2011

E grele rău - Mici actualizări

În primul rând, colaborarea mea cu Tizo a luat sfârşit din simplul motivă că Tizo nu mai există.
Păcat, acum iar trebuie să mă orientez.
În al doilea rând, am ajuns să detest Yahoo din rărunchi. De fiecare dată când intru pe mail-ul meu trebuie să dau "No thanks, return to mail classic". De ce dracu' o fi aşa de greu de priceput că detest visceral interfaţa nouă de mail şi că o prefer pe cea veche?! Cea nouă n-are nimic în plus de care să am eu nevoie iar cu cea veche sunt obişnuit de atâta vreme. Am acel cont din 1997. În afara faptului că se încarcă exponenţial mai greu, nu văd diferenţa şi mi se pare profund aberant să fiu forţat să migrez la opţiuni noi pe care nu le doresc sub nicio formă.
Am aşa o presimţire că-mi schimb şi cărţi de vizită şi tot pe adresa de G-mail.
În al treilea rând, pauza lungă se datorează în principal unei deplasări scurte până la Bârlad unde n-am prea avut timp nici să-mi verific mesajele, darămite să scriu ceva decent şi semi-calitativ pe-aici.
În al patrulea rând, îmi fac paşaport că cel vechi mi-a expirat şi dacă latifundiara Roberta Anastase scapă basma curată fentând voturi în Parlament, parcă n-aş prea vrea să mai stau prea mult prin ţărişoara asta. Nu de alta dar devine enervant să fiu eu corect şi-apoi tot eu să-mi iau şpiţuri în trei litere pentru că mă leg de cine nu trebuie.

Dar, până să plec din ţărişoară, am terminat de centralizat rezultatele primului studiu făcut de mine. Cu chestionare, cu procente, cu tot ce trebuie. Nu am pretenţia că e un studiu demn de a fi citat în elaborarea de politici publice însă pentru a avea o imagine mai clară despre ce vorbim atunci când ne minunăm de rezultatele la examenele naţionale, de prostia din jurul nostru şi de rezultatele la titularizare (am văzut profi căcălău cu 1,75 la titularizare care plângeau ca nişte fetiţe neumezite de 12 ani că le-a dat greu! - o să comentăm pe larg despre asta).
Pe scurt, din studiul meu a ieşit că părinţii sunt cam dobitoci, puţin spre deloc informaţi de ce se-ntâmplă-n jurul lor şi crunt de ipocriţi. Mai mult, ce-am povestit eu în articolul despre ETEOM (bazat doar pe observaţii subiective) este fix pix pe lângă ce mi-a fost dat să citesc prin chestionarele completate de părinţi.
Sper să am timp zilele astea să public măcar cifrele şi să las comentariile pe altă dată deşi aş cam vrea să le pun pe toate în acelaşi articol. Dacă n-o să fie timp, nu-i problemă că există întotdeauna ziua de sâmbătă. Deh... eu n-am tot atâta timp cât au blogger-ii creştinopaţi care postează de mai multe ori pe zi decât pot eu urina.

În altă ordine de idei, le mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis urări de ziua mea. Din păcate, ziua mea m-a prins la fel ca şi anul trecut - în trenul Timişoara Nord - Iaşi. Cu diferenţa că ora 00:00 nu m-a mai prins în gara Salva (judeţul Bistriţa-Năsăud) ci în staţia de troleu aşteptând să merg la gară.

Vă salut cu respect şi revin cu studiul cât de repede pot.

duminică, 10 iulie 2011

Statul de porc

Statul, în esenţa sa ca instituţie, este de porc.
Însă, pentru că rasa umană încă nu a găsit o altă metodă de a se organiza, instituţia statului persită şi va mai persista multă vreme.
Oamenilor le place să fie conduşi. Evident, există şi oameni cărora nu le place asta însă aceia vor fi întotdeauna excluşi (şi chiar eliminaţi fizic) de către stat cu acceptul nemijlocit al celorlalţi.
Şi de-aici o grămadă de clasificări care fac ca unele instituţii statale să fie mai suportabile, altele mai puţin suportabile şi altele de care e bine să fugi cu prima ocazie.
Însă, dincolo de orice clasficiare, statul ca instituţie trebuie să fie în primul rând garantul libertăţilor cetăţenilor săi. Şi-aici e o întreagă dezbatere pentru că de exemplu Iranul nu e întocmai de acord cu asta.

Restrângem discuţia la statul român şi autoritatea sa. Nu de alta dar în România trăiesc, deocamdată şi deci mă afectează direct.
Am văzut în ultimele zile 4 ştiri diferite în publicaţii diferite care m-au făcut în primul rând să renunţ definitiv la orice fel de urmă de empatie pe care o mai aveam pentru Miliţia Română. Deşi am cunoscuţi în această instituţie, consider că aceştia îşi merită scuipaţii în gură şi tăierile din leafă. Mulţi dintre ei nici nu-şi merită dreptul la viaţă. Dar, poate mai rea decât Miliţia, este puterea judecătorească din România. Nu de puţine ori am auzit poliţişti plângându-se că ei fac uneori o treabă foarte bună dar instanţa eliberează infractorii a doua zi năruindu-le eforturile. Ceea ce uneori (rareori!) este adevărat.
Totuşi, pe mine ca cetăţean, mă cam doare-n trei litere care, cum şi de ce a greşit. Din punctul meu de vedere, statul, ca întreg, este de porc şi eşuează lamentabil în a-şi proteja cetăţenii. În continuare pargurgem cele 4 ştiri:

1. Execuţie în stil totalitarist chinez cu familia pusă să plătească glonţul - la Brăila!
Familia unui tanar din Braila, impuscat in urma cu doi ani de politistii care l-au confundat cu un barbat urmarit, a mai primit acum o lovitura.
Familia tinarului omorit de politisti este inca in stare de soc. Pe langa ca s-au chinut degeaba sa afle cine a fost vinovat de eroarea care a dus la moartea Sorin, acum rudele s-au trezit cu o citatie din partea unei firme de asigurari care ii cere chiar mortului sa plateasca 54 de mii de lei -contravaloarea pabugelor suferite de masina politistilor in timpul actiunii. [via ProTV]
Deci... cum? Evident, absolut nimeni nu a plătit pentru decesul lui Sorin Pârvu.
Atunci când un miliţian ucide un om se echivalează ca şi cum s-ar fi băşit în nasul tău în trolebuz. "Ups, n-am vrut! A fost o greşeală".
Treaba n-ar fi aşa de complicată dacă atunci când un Neica Nimeni care nu lucrează în autorităţile statului n-ar face pârnaie până i s-ar acri pentru omor din culpă.
Numai că aici n-a fost vorba nici pe departe de omor din culpă ci de un asasinat profesionist! Şi nici n-a fost vorba de neoprire la semnale sau de foc de avertisment! Când tragi direct în cap se cheamă asasinat în stil mafiot!
Desigur, în Brăila micii mafioţi locali sunt mână-n mână cu miliţienii, iar asta este un fapt. Căutaţi pe Google "Politia Braila mafie" şi veţi vedea o serie întreagă de cazuri de crimă organizată rezolvate abia după ce grupările şi-au extins "afacerile" dincolo de judeţul Brăila. Sunt prea multe coincidenţe!
Păi şi-atunci ce să facă omul de rând când e atacat? Să cheme Poliţia? Ca să ce?! Să vină miliţia şi să te-mpuşte-n cap "confundându-te" ?!

2. Uciderea unei fetiţe de 3 ani se sancţionează cu mustrare scrisă în Poliţia Română
Şeful de post a fost cercetat disciplinar de o comisie constituită la niveul IPJ Sibiu, concluzia fiind că poliţistul se face vinovat de comportament necorespunzător. În aceste condiţii, el s-a ales cu mustrare scrisă. De altfel, „omul legii” nici nu mai este poliţist în acest moment, el solicitând încetarea raportului de muncă, lucru care a fost aprobat de la data de 30 iunie, susţine Tribuna. [via realitatea.net]
Desigur, tovarăşul miliţian este sub anchetă penală. De care aproape sigur va scăpa. Au scăpat ei popi ortodocşi şi măicuţe care nu s-au prezentat la tribunal pentru că se rugau. Scapă şi miliţianul nu-i bai!
Dar, dincolo de asta, tovarăşul miliţian şi-a dat el demisia! Sancţiunea ca angajat a fost doar o mustrare scrisă! Nu concedierea, nu interdicţia de-a mai lucra vreodată în vreo structură a statului... nimic! Mustrare scrisă!
Atât valorează pentru şefii Miliţiei viaţa unui copil de 3 ani.
Văzând asta, e şi firesc ca cei de la Brăila să-şi permită să împuşte în cap oameni la întâmplare pe stradă că poate-l nimeresc pe ăla de-l caută. Iaca mare chestie! Încă o mustrare scrisă la dosar.

3. Răpire, crucificare şi ucidere prin înfometare = 3-4 ani de închisoare

Da, pe bune!
Trei dintre măicuţele complice la crucificarea de la Tanacu au fost eliberate la sfârşitul anului 2010, iar cea de-a patra cu câteva zile în urmă. Iar criminalul suprem urmează să fie eliberat în primăvara anului viitor!
Incarcerata in ianuarie 2008, odata cu alte trei foste maicute si cu fostul preot Daniel Corogeanu, fosta stareta Nicoleta Arcalianu a iesit din penitenciar odata cu ispasirea a doua treimi din pedeapsa, precum si datorita comportamentului exemplar pe care l-a avut pe timpul executarii pedepsei.
Păi cum adică? Deci răpeşti, crucifici, torturezi şi ucizi un om, te comporţi frumos la bulău (bulău care arată a hotel de lux, apropo) 3 ani de zile şi p'ormă gata?! Păi... da.
Pe perioada ispasirii pedepsei maicutele au avut un comportament bun, participand inclusiv la activitatile cultural-educative ale penitenciarului. Totodata, maicutele au participat la slujbele de la capela penitenciarului si au avut inclusiv peste o suta de zile de munca. Toate aceste lucruri au facut ca pedepsele lor sa se reduca si sa fie eliberate conditionat mai devreme
Deci au continuat să spele oameni pe creier şi la bulău iar pentru asta criminalii primesc recompensă? Trăiască Statul Ortodox Român!
În unele cazuri am dubii privind pedeapsa cu moartea. Spuneţi-mi sadic sau cum vreţi dar în cazuri de genul acesta, eu aş propune pedeapsa cu moartea în acelaşi mod în care făptaşii au comis crima. Sau, 3-4 ani de închisoare ispăşiţi în condiţiile în care victima lor şi-a trăit ultimele ore de viaţă. Duşi până la limită, resuscitaţi şi apoi a doua zi de la capăt!
Însă, pentru ierarhii ortodocşi şi pentru miliţieni, legile sunt un pic altfel.
Legile statului şi justiţia funcţionează numai pentru pulime, nu şi pentru cei din aparatul de stat. În aparatul de stat includem şi angajaţii Corporaţiei Ortodoxe Române că doar tot din bani publici sunt şi ei plătiţi.

4. Libertate de exprimare? Da, atâta vreme cât nu jigneşti oamenii statului

La Iaşi, preşedintele Forumului Asociaţiilor Publice pentru Transparenţă în Administraţie, domnul Sorin Bălănescu a fost luat pe sus, bruscat, ameninţat şi amendat de către Miliţia Comunitară, pardon, Poliţia Locală care funcţionează precum paza privată a tovarăşului primar.
Motivul? Împărţea pliante în faţa primăriei în care semnala probleme ale administraţiei Ieşene şi ale oraşului.
Habar n-am cum îl cheamă pe primarul Iaşului şi ca să vă spun sincer nici nu-mi pasă.
Acţiunea oamenilor legii a fost susţinută de ieşeni, care au crezut că Bălănescu este membru PDL.
Reprezentanţii poliţiei locale spun că bărbatul va primi amendă. Cu toate astea, Bălănescu spune că nu va înceta să îşi facă publice nemulţumirile. [via antena3]
Clar?
Habar n-am dacă ce scria în pliante era adevărat sau nu. Irelevant la urma urmei ce scria în pliante. Orice cetăţean are dreptul la liberă exprimare şi atâta vreme cât nu rănea pe nimeni trebuia să i se garanteze acest drept nu să-i fie suprimat cu brutalitate de către "oamenii legii". Crăp când o aud p'asta cu "oamenii legii".
Libertatea de exprimare nu exită în România.
Libertatea de exprimare nu înseamnă să se poate spune chestiile cu care eşti de acord şi le agreezi. Dimpotrivă! Înseamnă libertatea de a exprima aspectele pe care le deteşti din rărunchi!

Asta-i ţara. E ţara în care este revoltător ca alţii să-şi construiască monumente. E ţara în care în numele libertăţii de religie se poate băga jumătate de miliard de euro într-un falus arhitectural dar în care un monument privat este revoltător.
Suntem ţara în care poţi fi anchetată pentru prostituţie virgină fiind dar îţi poţi vedea liniştit de viaţă după ce comiţi asasinate în stil mafiot.

Trăiască democraţia românească! Trăiască Republica Ortodoxă România!

sâmbătă, 9 iulie 2011

Discriminarea pozitivă, femeile şi codul civil - Partea a II-a

Ah ce aiurea e că iar am început să nu mai ajung să scriu în timpul săptămânii. Nu-i nimic, recuperăm cumva.
Am vorbit în partea I despre prevederile noul Cod Civil care va include şi Codul Familiei, cu tot cu nişte amendamente cel puţin discutabile şi care va intra în vigoare la 1 octombrie. Tot în partea I am vorbit despre consecinţele logice imediate şi am făcut câteva supoziţii (pe care timpul le va confirma sau infirma) vis-a-vis de efectele pe termen lung ale aplicării acestui Cod. Şi, tot în partea I, am discutat despre imensa nedreptate a aplicării acestui Cod inclusiv persoanelor căsătorite deja în baza vechilor coduri.
Continuăm astăzi să detaliem de ce acest Cod avantajează în mod implicit şi nejustificat femeile şi despre pseudo-raţiunile care stau în spatele acestui fenomen. Vă recomand să (re)citiţi partea I întrucât nu voi mai relua citatele.

3. Acest Cod Civil este misandru

Desigur, într-un cadru oficial nu va recunoaşte nimeni asta. Cel mult vor folosi prosteala aia corectă politic şi vor spune că acest cod include elemente de discriminare pozitivă la adresa femeilor. Desigur, e tot aia. Dar felul cum o spui o face să pară atât de inocent şi firesc deşi realitatea e cu totul alta. De altfel începem să deprindem şi noi ascunderea rahatului sub preş prin limbaj pozitiv forţat.
Am arătat deja la 2.1 că în România sunt preponderente (şi vor mai fi multă vreme de-acum încolo) cuplurile în care el câştigă mai mult decât ea sau deţine bunuri mult mai valoroase decât ea. De ce şi cum se întâmplă asta nu e treaba mea şi la drept vorbind nici nu prea contează. Ideea e că asta-i realitatea şi n-ar strica dacă ne-am raporta la ea când scriem legi.
Articolul 318, alineatul 4 instaurează prezumţia "relativă" de vinovăţie.
Mai mult, în caz de sarcină, închisoarea căsătoriei devine plutonul de execuţie financiară al căsătoriei în caz de divorţ. E evident că şi aici tot femeile sunt avantajate şi încă cum!
Pentru oamenii raţionali pare de neconceput să găureşti prezervativele în mod intenţionat sau să omiţi în mod intenţionat să mai iei contraceptivele orale doar pentru a-i turna un plod soţului şi a-l obliga să rămână lângă tine împotriva voinţei sale. Dar... oamenii raţionali sunt puţini în România. Grosul este format din individe ca cele ce povestesc pe forumuri.
E interesant că deşi Codul Civil stabileşte o grămadă de obligaţii financiare egale între soţi, când vine vorba de turnat plozi, în mod explicit femeia are numai drepturi şi bărbatul are numai obligaţii.
Spuneam în articolul trecut că în prezent să fii onanist(ă) nu mai este chiar o ruşine ci mai degrabă o alternativă viabilă şi sigură. Ei bine, ca bărbat în condiţiile noului Cod Civil şi al realităţilor din România, literalemente ai câcat steagu' dacă te-ai căsătorit! Nu va exista o greşeală mai mare în viaţa unui bărbat decât aceea de a încheia cununia civilă!
Exemplu inspirat din realitate: Gigel se căsătoreşte cu Tincuţa.
Gigel este manager de bancă iar Tincuţa este asistent manager într-o multinaţională.
Gigel, fiind manager de bancă, beneficiază de discount-uri căcălău la credite aşa că face un credit şi cumpără un apartament cu două camere în Bucureşti pentru el şi soţia lui.
Gigel şi Tincuţa s-au înţeles să nu aibă copii şi folosesc ca metodă contraceptivă pilulele orale.
Tincuţa, însă, simte momentul şi întrerupe pe ascuns tratamentul cu anticoncepţionale (mizând pe faptul că Gigel e foarte ocupat şi nu va observa).
Astfel, la vreo 3 luni după întrerupere Tincuţa rămâne gravidă însă omite să-i spună acest amănunt insignifiant lui Gigel.
Gigel începe să pună întrebări abia alte 4-5 luni mai târziu când sarcina începe să devină evidentă.
Gigel se enervează crunt că n-a fost şi el consultat pe chestia asta şi îi adresează dumnezeii, cristoşii şi crucile de rigoare Tincuţei şi o pofteşte afară din casa lui. (Casa lui, pentru că el cu creditul lui o cumpărase!)
Tincuţa înregistrează momentul şi intentează proces de divorţ.
La proces, Tincuţa va face apel la sentimente şi va poza în victimă (mama eroină abuzată de porcul de bărbatu-su) şi în virtutea art. 324 alin. 1 Cod Civil poate cere nici mai mult nici mai puţin decât excluderea lui Gigel din propria lui casă ţinându-se cont de interesul superior al copilului minor aflat "pe drum" şi de culpa lui Gigel în desfacerea căsătoriei (momentul înregistrat în care Gigel toarnă cu înjurături la adresa Tincuţei pentru tăinuirea sarcinii). Totodată, Gigel va fi obligat să termine de plătit creditul cu care a cumpărat casa dar şi să-i plătească Tincuţei o rentă viageră + pensie alimentară pentru plodul pe care Gigel nu l-a dorit oricum de la bun început.
Ba încă având momentul înregistrat şi nişte hârtii date de nişte psihologi anonimi, Tincuţa poate intenta proces separat lui Gigel pentru abuz emoţional, unde are şi reale şanse să câştige din simplul motiv că e femeie şi mamă.
Exemplul de sus nu l-am dat întâmplător. Un caz similar s-a întâmplat deja chiar în Bucureşti în urmă cu vreo 3 ani. Cu diferenţa că "Tincuţa" mai avea un copil dintr-o căsătorie anterioară, era şomeră iar "Gigel" nu era chiar manager de bancă dar oricum avea un salriu peste mediu. Procesul a durat aproape 10 ani în varianta veche iar beneficiile "Tincuţei" nu au fost chiar atât de mari pe cât i le-ar fi permis acest nou Cod! "Gigel" a ajuns în cazul real om al străzii dar nu a rămas şi dator nevestei, casa considerându-se suficientă.
Însă, cu acest nou Cod, dacă eşti însurat cu o "Tincuţă", s-ar putea să ai nevoie de trei job-uri din care două dintre ele doar pentru a plăti fosta nevastă.
Marea problemă cu acest gen de situaţii, în care copilul/sarcina e folosit(ă) cu scop de tipul ăsta, e că bărbaţii cad vinovaţi indiferent ce alegere ar face. Drepturile bărbaţilor devin inexistente iar drepturile femeilor se transformă în puteri nelimitate dictatoriale.
E interesant că dacă întrebi feministele o ard în vrăjeală că vor drepturi egale cu bărbaţii pentru femei. Însă, în cazuri de genul ăsta, consideră exemplul de mai sus ca fiind unul corect şi just.
Egalitatea între sexe se termină atunci când ea vrea să toarne plozi. Atunci, singurul drept al bărbaţilor este să se supună voinţei estrogenatei în virtutea faptului că "doar nu l-a făcut singură". De acord că nu l-a făcut singură! Dar... nu ştiu... dacă tot nu l-a făcut singură... n-ar fi raţional să-l anunţi şi pe el şi să-l incluzi în procesul decizional şi nu să-l pui în faţa faptului împlinit nelăsându-i nicio alegere de niciun fel?!
Şi, statul, având mare nevoie de forţă de muncă ieftină şi de mulţi proşti, nu va susţine opinia raţională ci va susţine (şi o face deja!) fix acest gen de femei. Statul, deşi are rol de a apăra şi garanta libertăţile şi drepturile individuale, face fix pe dos: calcă în picioare drepturile bărbaţilor fără absolut nicio jenă şi fără să-i pese cuiva.
De ce am zis forţă de muncă ieftină? Păi e simplu. Un "Gigel" proaspăt ajuns pe străzi în urma unui divorţ de o "Tincuţă", credeţi că va fi prea curând în stare să-şi găsească un loc de muncă (pe care să şi-l şi poată ţine) pe măsura competenţelor sale? Cel mai probabil nu. Prin urmare, se va angaja unde va putea (adică pe un post mai prost plătit). De asemenea, copilul "Tincuţei", născut strict pentru a pune mâna pe averea soţului şi crescut de o mamă precum "Tincuţa" are vreo şansă în viaţă? Hmm... depinde cât de mare este averea soţului şi în ce anturaje nimereşte. Dar e cu bătaie lungă! Mai probabil ar fi să ajungă un cocalar cu creier minuscul (metaforic vorbind) care-şi va plânge de milă după ce banii "câştigaţi" de "Tincuţa" se vor fi terminat. Unde va lucra acest copil?! Va lucra el ca manager de bancă? Extrem de puţin probabil pentru că nu va ajunge să aibă studiile necesare. Şi deci, încă o mână de lucru ieftină!
Statului îi convine situaţia asta! Tincuţa rămâne cu averea pe care o va cheltui în mod iresponsabil (pentru că ea însăşi deja a demonstrat că este iresponsabilă prin definiţie) generând creştere a consumului, iar "Gigel" şi copilul nedorit vor îngroşa rândurile forţei de muncă ieftine! Nu e minunat?!
În România, în 95% din cazuri, custodia copiilor minori este acordată exclusiv mamelor iar taţii sunt reduşi la statutul de plătitori de pensie alimentară. Gândiţi-vă numai pentru o secundă cum vor sta lucrurile aplicându-se peste aceste realităţi acest nou Cod Civil.
Codul Civil ce intră în vigoare peste 3 luni va instaura atât de jure cât şi de facto misandria ca normalitate.
Unele studii arată că femeile sunt de 3 ori mai proaste decât bărbaţii. Altele zic că doar percepţia e de vină (bat-o vina!). Percepţie sau nu, suntem cu toţii de acord că ar fi de porc să stipulăm prin lege ca femeile să nu aibă acces la facultatea de matematică (de exemplu) doar pentru că sunt mai proaste sau să nu poate avea carnet de conducere doar pentru că "mult la sută" dintre ele sunt dezastru în trafic. Interesant e faptul că în ceea ce priveşte acest aspect, suntem cu toţii de acord.
Însă, cu plecarea de la premiza că bărbaţii sunt nişte porci iresponsabili violatori în serie şi brute,... avem o problemă. Legile şi instanţele din România pleacă de la această premiză fără nicio jenă iar când îţi cauţi dreptatea eşti luat la mişto. C-aşa-i în tenis.
Există şi cazuri (puţine la număr) în care legea se aplică. Aşa cum sunt cazurile prezentate de reportajul publicat de realitatea.net. Cazuri în care pedeapsa e pe bune. Aşa cum nu e peste tot.
Însă, şi acolo se comit erori grave de percepţie: Dacă vă uitaţi atent, criminalele din reportaj sunt prezentate ca nişte victime. E interesant: pune mâna pe cuţit şi-şi înjunghie profesionist soţul în faţa copiilor, dar ea o victimă ce PeLicanul Mariei! Măi las-o-n mizda pă-sii de treabă!
Însă, când o faptă identică dar cu soţul în rol de criminal are loc, cazul este prezentat în stilul "monstru cu chip de om", "porcul de soţ", "criminal cu sânge rece", etc. etc. Iar dacă soţul ulterior plânge sau regretă fapta, nici măcar nu este luat în serios considerându-se că sunt "lacrimi de crocodil". Însă, când criminalele din reportajul realitatea.net afişează o vădită stare de mulţumire pentru crima lor, ele tot ca victime sunt prezentate!
Ce legătură are asta cu misandria din Codul Civil? Are! Legătura este că acest gen de prezentare a informaţiei contibuie (dacă nu decisiv măcar în mod semnificativ) la formarea percepţiei potrivit căreia este în regulă ca drepturile bărbaţilor să fie călcate în picioare şi este în regulă ca femeilor să li se acorde drepturi în plus pentru simplul fapt că nu le atârnă nimic între picioare!
Aceste aspecte din Codul Civil nu au treabă cu diferenţele naturale dintre sexe cum ar fi că bărbaţii sunt mai decişi (dar şi mai repeziţi) în a lua o decizie (deşi uneori o dau în bară) sau că femeile sunt mai predispuse să fie iraţionale din cauza sentimentalismului lor exagerat. Acestea sunt fapte şi sunt diferenţe naturale dintre sexe. Putem alege să le acceptăm sau să le ignorăm. Ele nu se vor modifica prea curând decât dacă cumva specia umană va evolua către oameni androgini. Deşi e puţin probabil întrucât ar fi uşor contra-productiv din punct de vedere evolutiv.
Noul Cod Civil ţine însă cont doar de o parte a realităţii protejând în mod explicit şi suplimentar în mod nejustificat femeile ignorând complet bărbaţii.
În SUA, de pildă, poţi ajunge la pârnaie pentru simplul fapt că eşti bărbat şi ai privit în direcţia unei femei. Şi, nu numai că faci pârnaie, dar când ieşi de-acolo te afli pe o listă de "sex-offenderi". Iar dacă eşti profesor de meserie, ai murit şi n-ai simţit căci nu mai ai ce căuta la mai puţin de 1km (sau ceva de genul) de o unitate de învăţământ!
La noi încă e bine. Cât o mai fi...
Însă, ce se întâmplă în SUA în caz de divorţuri, în mai puţin de 3 luni va începe să se întâmple şi la noi!
Pe scurt, noul Cod Civil încurajează din răsputeri toate piţipoancele materialiste să se căsătorească din interes, eventual profitând (şi) de îndrăgosteala ăluia!
Apropo, despre abuzuri emoţionale comise de soţii asupra soţilor şi despre călcarea în picioare a sentimentelor de către acestea nu auzi vorbindu-se decât pe la colţuri, în cârciumă sau citeşti pe bloguri obscure sau pe site-urile unor ONG-uri relativ mici.
Însă, despre cum se simt feministele abuzate pentru că termenul de domnişoară este jignitor sau cum nu-ş ce frustrată feministă se simte jignită şi ameninţată de o banală invitaţie la o cafea, citim peste tot. Despre feminism o să dedic un articol între când o să am suficient de mult material.
Faptul că problemele femeilor sunt tratate quasi-exclusiv şi unilateral contribuie la apariţia unor astfel de legi aberante. Cum era şi propunerea aia care cerea ca minim nu-ştiu-cât la sută din candidaţii unui partid să fie femei. Da' de ce? Dacă în partidul respectiv nu sunt femei capabile, de ce să le pună pe listă?!
Aparent am deviat puţin însă nu este aşa. Toate aceste situaţii contribuie la susţinerea şi implementarea unor astfel de legi.
Ne place sau nu, merită conştientizat faptul că în prezent nu mai vorbim despre o egalitate în drepturi între oameni. Femeile sunt mai "egale" decât bărbaţii. Femeile care fac copii, în special, au practic mult mai multe drepturi decât toţi ceilalţi oameni la un loc (inclusiv minorităţile privilegiate).
În prezent, din păcate, nu mai vorbim despre egalitate de şanse între sexe aşa cum şi-a propus iniţial mişcarea feministă.

Despre raţiunile care duc la implementarea misandriei (pardon, a discriminării pozitive a femeilor) vom vorbi în partea a III-a.

Vă salut cu respect.

marți, 5 iulie 2011

Unul din doi elevi e praf

Mai trist pe lângă adevărul afirmaţiei din titlu e că aveam nevoie de Funeriu pentru a conştientiza public această realitate.
Când eram furios pe nota mea de la fizică, acum doi ani, am spus că dacă ar fi pe bune trei sferturi n-ar trece. Atunci mi s-a spus că exagerez.
Ei bine, acum bacul a fost aproape pe bune (încă cu destul de multe scăpări) şi au promovat doar 44,47%. Prea mult, totuşi. Îmi menţin părerea.
De altfel am şi scris-o aici că anul ăsta un procent de 25 ar fi fost mult mai realist. Ieri, un individ cu mult mai multă experienţă decât mine a spus fix acelaşi lucru. E bine. Măcar nu sunt singurul.
Acum doi ani şi trei luni am scris un articol despre cum arată o lucrare de control la disciplina matematică la o clasă de a IX-a dintr-un liceu oarecare din judeţul Vaslui. Îl puteţi reciti aici.
E clar că o mare parte dintre aceştia se vor opri la clasa a X-a şi se vor rata din punct de vedere social. Aşa spuneam eu atunci. Am greşit! TOŢI aceia şi colegii lor, cu tot cu tâmpeniile pe care le scriu în lucrări sunt acum elevi care trec în clasa a XII-a! La anu' aceia vor da şi ei bacalaureatul! Pe bune!
Când am scris că profesorii ar trebui să primească salarii în funcţie de rezultatele odraslelor mi s-a spus că sunt tâmpit. Aşa o fi! Oi fi eu tâmpit. Şi totuşi, oare chiar profesorii din cele 28 de licee de unde n-a promovat nimeni n-ar trebui să păţească nimic? Or fi elevii din ce în ce mai cretini dar parcă totuşi. Chiar toţi?! Atenţie! Acelea sunt licee cu 0 (adică zero! nada! ingeting!) promovaţi! Mai există şi licee care se pot lăuda cu unul-doi sau trei elevi promovaţi! Din punctul meu de vedere tot acolo intră şi acelea şi sunt mult mai multe.
Într-unul din liceele cu pricina, elevii s-au grăbit să-i transmită în scris de dulce lui Funeriu. De parcă Funeriu i-ar fi oprit să înveţe.
Apropo de Funeriu. Spre totala surprindere a mea, a zis un imens adevăr: Rezultatele de anul acesta sunt oglinda societăţii! Din păcate, venind din gura lui Funeriu, e un adevăr şi mai trist.
Ce mi s-a părut de-a dreptul fabulos a fost faptul că anul acesta au existat şi lucrări anulate în timpul corectării pentru că erau identice. În anii precedenţi nu prea se auzea de aşa ceva!

"Da' ce mă, tu eşti mereu corect sau ai fost corect la BAC?" - e o întrebare care nu mi-a fost adresată mie direct ci adresată tuturor celor care consideră că examenul de maturitate de anul acesta a fost în sfârşit mai apropiat de realitate (încă departe, dar totuşi pe drumul cel bun). În ceea ce mă priveşte strict pe mine, da. Nu de alta dar la 3 din cele 4 probe scrise nici dac-aş fi vrut n-aş fi putut copia. Cât despre fiţuici şi alte metode - nu le-am folosit niciodată nici până atunci şi nici de-atunci. Pur şi simplu nu am experienţă în copiat.
Desigur, faptul că eu nu am copiat şi sunt împăcat cu faptul că am fost cinstit cu mine când am dat examenul ăsta nu mă îndreptăţeşte să-mi dau cu părerea, decât cel mult moral. Însă, îmi dau cu părerea pentru că plătesc taxe iar una peste alta examenul ăsta se organizează pe banii tuturor - mulţi, puţini, câţi sunt, tot bani publici se numesc.

Nu am s-o ard aiurea cu "tineretul feisbuc" sau că "tinerii nu mai au respect pentru şcoală". Rahat cu perje! Nici eu n-am avut respect pentru şcoală pentru că nici şcoala nu m-a respectat! Nici eu nu mi-am respectat cea mai mare parte a profesorilor pentru că aceştia nu meritau respect. E simplu! Şi totuşi tot mi-a rămas ceva în cap din timpul liceului.
E drept, eu n-am stat "pă feisbuc" pentru că nu se purta feisbucu' pe-atunci şi eu foloseam e-mail-ul şi telefonul pentru a ţine legătura cu cine aveam nevoie. E drept că eu nu mergeam prin cluburi dar nu din conştiinţă că aveam de studiat ci pentru că nu-mi plăceau (de altfel nici acum nu-mi plac) cluburile sau ideea de a "ieşi în club". Sună ca dracu'! Păi ori "ieşi" ori "mergi la club". E ca şi cum ai spune că urci la vale.
În fine, ideea e că nici eu (şi nici o bună parte din colegii de generaţie din liceul la care am fost eu) nu ne omoram. Am mers în călătorii, la concerte dar şi la muncă. Şi, cu toate acestea, când mergeam la şcoală nu eram aerian. Exceptând, recunosc, eterna mea "dragoste", chimia organică. Acolo poţi să mă pui să fac 200 de mii de ore de meditaţie că tot paralel sunt cu domeniul. N-am depăşit media 5 la chimie cât s-a studiat chimie organică. E drept însă că nici n-am avut nesimţirea să pretind mai mult. Mi-am recunoscut neputinţa şi-am mers mai departe.
Ce vreau să spun cu toate acestea? Vreau să spun că nici eu, nici generaţia din care fac parte şi nici generaţia de anul trecut sau de acum 3 ani, nu au fost generaţii de tocilari. Dovadă stă faptul că procentul de promovabilitate la Colegiul Naţional unde am studiat eu e acelaşi şi anul acesta ca şi în anii precedenţi: 97%. N-am găsit o statistică privind promovabilitatea la liceul concurent din Bârlad. Aş fi fost curios dacă şi-acolo s-au menţinut cifrele.
Şi-atunci dacă la liceele aşa-zis "bune", lucrurile au rămas cam la fel şi cu camere şi fără şi cu stricteţe şi fără, unde s-au schimbat lucrurile? Ei bine, la celelalte licee! Acolo unde se află "grosul" de elevi.

Deşi anul acesta evaluarea a fost mult mai corectă, tot anul acesta s-au înregistrat şi o grămadă de harbaburi şi neglijenţe grosolane.

Şi totuşi, bacul de anul ăsta a adus şi premiere absolute pentru unele licee.

Pe scurt: S-a putut! E pueril să crezi că subiectele au fost mai grele decât în alţi ani sau că au fost prea grele. Nu! Subiectele au fost accesibile şi orice elev care a trecut pe la şcoală trebuia să fie în stare să le rezolve cât de media 6,01!

Desfiinţarea SAM-urilor îşi spune cuvântul şi şi-l va spune şi-n următorii ani. Să nu uităm că SAM-urile s-au desfiinţat în 2008 şi 2009. De la anul o să intre în BAC primele generaţii de elevi care ar fi trebuit în mod normal să ajungă la şcoli profesionale dar care au ajuns la licee! Să vezi atunci rezultate la bacalaureat!

Îl detest visceral pe Funeriu pentru legea educaţiei pe care continui s-o consider o vomă totală. Îl detest pe Funeriu pentru că este agramat. La fel ca şi predecesorul Adomiţei. Ok, Funeriu nu e aşa agramat ca Adomiţei dar tot varză e la capitolul ăsta. Şi, când eşti ministru al educaţiei, chestia asta se vede!
Îl detest visceral pe Funeriu pentru că nu-mi place faţa lui. Pur şi simplu are o faţă care-mi inspiră repulsie. Şi, desigur, îl detest pe Funeriu pentru că este băsist. Nu poţi să te consideri om raţional când eşti băsist. Nu se poate, e un oximoron!

Şi, în ciuda acestor aspecte, insist să-l felicit pe Funeriu pentru modul cum a fost organizat Bac-ul anul ăsta (da, cu "B" mare!). Mai are mult de lucru - asta dacă chiar va vrea să se ţină de treabă pe segmentul ăsta.
Există şi posibilitatea ca această corectitudine să rămână doar o excepţie. Să ne amintim că şi Andrei Marga a făcut ceva de genul într-un an iar apoi în anii următori promovabilitatea s-a dublat brusc!
Aşadar, există posibilitatea ca această situaţie de anul acesta să fi apărut doar ca strategie de a muta atenţia publicului de la alte probleme. Se prea poate! Însă pentru mine învăţământul de doi lei şi-un sfert e o problemă. Aşa că, dacă situaţia de acum a apărut doar ca să nu văd eu că Băsescu a căpiat de-a binelea şi se ia în gură cu ruşii, asta e. Sincer nu-mi pasă! E bine că s-a făcut ceva şi cu frauda care devenise literă de lege. Şi mai bine e că s-a făcut fără să se ştie dinainte - ceea ce creşte acurateţea rezultatului.

Nici acum n-a fost totul roz. Procentele de promovabilitate sunt semnificativ mai mari în liceele nesupravegheate. La aceste situaţii se mai adaugă şi clasele unde supraveghetoarea şi-a băgat curul la înaintare. La propriu!

Spre imensa mea bucurie, am văzut în sfârşit pus în practică şi spus în spaţiul public ceea ce eu am gândit-o şi-am spus-o de 3-4 ani încoace: Nu toată lumea trebuie şi merită să termine liceul!
Chiar nu mai dă nimeni cu sapa în ţara asta?! La săpat şanţuri cine să mai meargă?! Vrem drumuri şi căi ferate. Alea nu se construiesc singure! Trebuie forţă de muncă şi acolo!

Liceul nu e pentru toată lumea. Cu atât mai puţin facultatea. Cică suntem pe ultimul loc la absolvenţi de studii superioare.
În România, pe segmentul de vârstă 15-64 de ani, ponderea persoanelor cu studii superioare a fost de doar 11,2%. Un rezultat ce ne-a aruncat pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene, având în vedere că media celor 27 de state a fost de aproape 22%.
11,2%? E mult! Mai ales că studii superioare se consideră şi facultăţile prin poştă!
Bine... şi studiul e cretin pentru că pe segmentul de vârstă 15-19 ani ponderea persoanelor cu studii superioare este 0% din simplul motiv că e imposibil să ajungi la facultate mai devreme de vârsta de 19 ani. Dar asta-i altă poveste.

Citisem într-unul din articolele despre rezultatele de anul acesta de la bac un mini-interviu cu o "mămică" ce-şi lăuda fetiţa care "a învăţat săraca şi degeaba". Fetiţa ei luase 5.00 la matematică (între noi fie vorba la matematică e chiar greu să iei 5.00 - dacă ştii să faci pe bune până la 5.00, atunci mai mult ca sigur ştii să faci până la 6.00). Cu toate acestea, mama fetiţei era ferm convinsă că ministrul Funeriu e de vină că "şi-a bătut joc de copii" şi nici nu concepea ca odorul ei să nu meargă la facultatea de matematică! Nu e minunat?!
Desigur, genul ăstora de oameni e inutil să încerci să le explici că dacă abia a trecut la banalităţile alea de la bac, la facultatea de matematică o mănâncă profesorii cu totul.

Tocmai de-aceea nu îi înţeleg pe aceia (fie ei elevi, profesori sau părinţi) care preferă să toarne cu tone de înjurături la adresa ministerului sau a lui Funeriu în loc să se uite în propria ogradă.
Atâta vreme cât tu ca profesor ai o clasă întreagă de nepromovaţi, ar trebui măcar să bagi capu' în nisip, ca struţul, nu să-ţi dai aere de şmecher cum că examenul a fost prea dur.
Atâta vreme cât părinţii se simt minunat când odorul lor ia 10 pe linie în loc să se întrebe dacă nu cumva şcoala e prea slabă, aceşti părinţi ar trebui să tacă atunci când odorul lor pică cu graţie sau trece pe sub bancă la primul examen cât de cât decent din viaţa lor.

Per ansamblu, dur sau nu, bacul contează puţin. Chiar şi cu cretinismul ăsta cu admitere pe bază de dosar, tot nu contează prea mult bacul. În afara faptului că am avut nevoie de copie pentru a mă angaja, datele de pe diploma de bacalaureat nu mi-au folosit la nimic. Nu i-a păsat absolut nimănui de ce note am avut eu la acest examen.
Bacul e bun la o singură chestie: Să vezi cam care ţi-e nivelul în acel moment. E bun ca titlu orientativ.
Însă, când e banal şi-l pici cu 1.00, tot titlu orientativ are însă ar trebui să-ţi dea de gândit spre ce ar trebui să te îndrepţi şi mai ales spre ce ar trebui să nu te îndrepţi.

Am dat importanţă acestui subiect din simplul motiv că de mai multe ori am observat în viaţa de zi cu zi faptul că din 4 oameni, de regulă cu 2 nu ai ce discuta, cu unul te înţelegi vag şi doar cu unul ai şanse reale să porţi o conversaţie decentă. Mai aveam puţin şi începeam să cred că am eu o problemă întrucât cifrele relevante pentru această stare de fapt observată de mine întârziau să apară. Rezultatele de anul acesta confirmă însă că n-am observat eu greşit!

Vă salut cu respect.

P.S.: Voi revini cu partea a II-a a articolului început duminică în decursul acestei săptămâni

duminică, 3 iulie 2011

Discriminarea pozitivă, femeile şi codul civil - Partea I

1. Prefaţă

Întâi de toate vă recomand să vizionaţi reportajul publicat de realitatea.net. Voi face referiri la el.
Mai apoi, menţionez din capul locului că acest articol nu se doreşte a fi vreun studiu aşa că invit cititorul să-l trateze ca atare. Structurarea pe capitole este strict pentru a uşura citirea şi pentru a evita divagările.
Vom vorbi puţin, poate prea puţin, despre noul cod civil, despre cum acesta avantajează în mod implicit şi nejustificat femeile şi despre justificarea unor discriminări evidente sub umbrela corectitudinii politice şi a "susţinerii categoriilor defavorizate".

2. De la 1 octombrie se instaurează de facto "Închisoarea căsătoriei", afectând toţi cetăţenii majori ai României care au relaţii cu alte persoane

Înainte să spunem orice, recomand (re)citirea articolului publicat aici despre căsătorie. Link scurt: http://tiny.cc/casatorie.
Sunteţi pregătiţi? Să-i dăm drumul! Ca să-l citez pe Sorin Ovidiu Bălan care cică ar fi mason. Minunat, poate vin şi conspiraţioniştii pe-aici.
În primul rând, Codul Familiei, aşa cum există el astăzi dispare cu totul şi se include (cu tot cu nişte adăugiri discutabile) în Codul Civil. Noul Cod Civil, care intră în vigoare peste 3 luni poate fi citit integral aici. Pe noi însă ne interesează Cartea a II-a, titlurile I, II şi III în mod special. Asupra acestora vom pune accent, deşi modificările sunt şi în alte părţi ale Codului şi de asemenea discutabile pe alocuri.
Şi-acum să le luăm pe rând:

2.1 Realităţi din România şi nu numai

Înainte să discutăm despre prevederi, merită să vedem întâi în ce stadiu ne aflăm şi cărei societăţi se vrea acest Cod să fie aplicat.
Femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii. Asta e o realitate atât în România [1] cât şi în alte părţi [2][3].
Ameninţarea bărbaţilor cu divorţul care implică cedarea tuturor posesiilor lui către soţie este deja realitate în SUA. Nu-i de mirare că au apărut şi primele grupuri anti-căsătorie. [4]
Citat relevant (traducere aproximativă):
Ea a învăţat că ameninţarea cu divorţul este o armă efecientă şi mereu la dispoziţie. Şi de fiecare dată când nu eram de acord cu ea, mă ameninţa cu divorţul.
Aşa că iată-mă aproape să construiesc o casă de două sute de mii de dolari şi o fermă de 97 de mii şi să trăiesc cu o soţie care a fost deja şi la un avocat ca să afle ce-mi poate face. Şi indiferent cât aş încerca să discut raţional cu ea, pur şi simlu nu pot să merg să împrumut atâţia bani să construiesc o casă ştiind că mă paşte un divorţ. [...]
De fapt, avocatul ei e un prieten de-al ei din era "new age". Face o grămadă de bani din divorţuri. După ce am aflat asta am ştiut că nu voi mai sta căsătorit cu soţia mea ştiind că Bill Wear este implicat în viaţa ei aşteptând la cotitură şansa de a-mi lua tot ce deţin.
Povestea este halucinantă şi recomand celor care ştiu limba engleză să citească tot articolul de la [4].
În România nu prea, căci nu ai cum însă în Occident, din cauza unui sistem stupido-cretinoid, sunt foarte mulţi divorţaţi care îşi iau un al doilea job ca să poată să întreţină şi fosta nevastă, chiar dacă nu are copii cu ea!
Fie că le convine unora sau nu, fie că ne place sau nu, în România, cea mai mare parte a femeilor sunt dependente total din punct de vedere financiar de soţii lor. În mediul rural procentul se apropie binişor de 90%.
Nu cred că numărul violenţelor domestice asupra femeii e chiar atât de mare (un act de violenţă la 30 de scunde) aşa cum sugerează realitatea.net. Însă fenomenul există şi este deseori accentuat în mediul rural tocmai din cauza dependenţei financiare de care am vorbit mai sus.
Mă îndoiesc că procentul violenţelor nereclamate ajunge chiar la 75% însă cel mai probabil jumătate dintre ele într-adevăr nu sunt raportate însă aici sunt şi alţi factori responsabili şi nu doar dependenţa financiară: Aici se încadrează fără probleme religia predominant creştin-patriarhală, lipsa de educaţie precum şi frica iraţională de gura lumii. (Ce-o să zică lumea?!)
Ce omite însă reportajul realitatea.net (intenţionat sau nu) sunt cazurile în care femeile încep violenţele iar legitima apărare a soţului sunt considerate violenţă domestică pentru că nimeni nu crede un bărbat care merge să-şi reclame soţia. De cele mai multe ori este crezut abia când e mult prea târziu. [5]
Acestea sunt fapte. Indiferent de părerea mea, a dumneavoastră sau a oricărei feministe obosite, faptele sunt fapte.
O altă realitate este că presa ascunde sub preş cazurile în care soţii sunt ucişi cu sânge rece de soţiile lor. Am căutat pe Google cazuri punctuale despre care aveam notiţe şi brusc articolele au dispărut. Unele dintre ele mai sunt încă păstrate de Google însă în cazurile în care soţia a fost ucisă de soţ, articolul ce prezintă cazul îl găseşti chiar şi dacă a fost acum 9-10 ani.
Discriminarea vădită a bărbaţilor în dauna femeilor este încă la început, exact cum era acum 40-50 de ani prin Occident.

2.2 Prevederile din noul Cod Civil

Întâi le enunţăm, încă nu le discutăm.
Nu o să dau citate din articole de presă din simplul motiv că unele mai şi exagerează şi n-aş vrea să aloc spaţiu contracarând o prevedere care nu există sau care a fost citată tendenţios sau truncheat.
Şi-acum să le luăm pe rând. Începem cu Titlul I:
Art. 259. - (1) Căsătoria este uniunea liber consimtită între un bărbat si o femeie,
încheiată în conditiile legii.
Cât de inocent pare. Atâta doar că nu doar bărbaţii şi femeile au relaţii între ei, dar să trecem peste că doar am zis că nu discutăm.
Purcedem la Titlul II:
Art. 266. - (1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.
(3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu
orice mijloc de probă. [frumos, nu?]
Art. 268. - (1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care
logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea
căsătoriei, cu exceptia darurilor obisnuite. [ce înseamnă "obişnuite"?]
Art. 269. - (1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la
despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum si pentru orice alte prejudicii cauzate.
(2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în conditiile alin. (1).
Nu e frumos? Trecem la Capitolul II din Titlul II şi selectăm următoarele:
Art. 276. - Este interzis să se căsătorească alienatul mintal si debilul mintal.
Art. 277. - (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelasi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelasi sex încheiate sau contractate în
străinătate fie de cetăteni români, fie de cetăteni străini nu sunt recunoscute în
România. [la fel şi cu parteneriatele civile, conf. art. 3]
Art. 281. - (1) În declaratia de căsătorie, viitorii soti vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie si vor mentiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum si regimul matrimonial ales. [vedem imediat de ce e important]
Art. 295. - (1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o
familie este lovită de nulitate absolută. [Sigur, şi marmota?]
Mai departe e ca şi cum aş citi din Arsenie Boca. Pe bune, nu ştiam că ţara asta are un text legislativ atât de bigot. În fine, mergem mai departe:
Art. 312. - (1) Viitorii soti pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,
separatia de bunuri sau comunitatea conventională. [aici o să fie mult de discutat]
Art. 317 - (2) Fiecare sot poate să facă singur, fără consimtământul celuilalt, depozite bancare, precum si orice alte operatiuni în legătură cu acestea. [o să vedeţi că e contrazis mai încolo]
Art. 318. - (1) Fiecare sot poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile si datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat, se poate adresa instantei de tutelă. [şi staţi că asta nu e tot!]
(4) Atunci când informatiile solicitate de un sot pot fi obtinute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt sot, refuzul acestuia de a le solicita naste prezumtia relativă că sustinerile sotului reclamant sunt adevărate. [păi deci am voie să ţin bani ascunşi de nevastă, sau nu? Mergem mai departe]
Art. 324. - (1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuintei de către ambii soti si acestia nu se înteleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soti, tinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei si de posibilitătile locative proprii ale fostilor soti. [Cu alte cuvinte, poţi fi dat afară din casa pentru care tu plăteşti chirie]
(2) Sotul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt sot o indemnizatie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuintă, cu exceptia cazului în care divortul a fost pronuntat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizatia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite sotului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere. [super! şi fără casă şi cu banii luaţi!]
Art. 328. - Sotul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt sot poate obtine o compensatie, în măsura îmbogătirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăsit limitele obligatiei de sprijin material si ale obligatiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei. [o să fie interesant!]
Hai să trecem la regimul matrimonial. Aici e un talmeş-valmeş total!
Art. 329. - Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunitătii legale se face prin încheierea unei conventii matrimoniale. [super! mai multe hârtii, mai mulţi bani la stat!]
Art. 341. - Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale si altele asemenea, precum si veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanta privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunitătii. [poftim?!]
Art. 343 - (3) Pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmeste un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părtile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.
Art. 346. - (1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soti.
(3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obisnuite. [iar asta cu obişnuite?]
Art. 366. - Regimul comunitătii conventionale se aplică atunci când, în conditiile
si limitele prevăzute în prezenta sectiune, se derogă, prin conventie matrimonială, de
la dispozitiile privind regimul comunitătii legale. [Asta e un fel de "contract prenupţial" - bună idee!]
Hai că nu e chiar aşa de rău. Ar spune unii. În plus, unele dintre aceste prevederi nu sunt chiar noi. Şi totuşi, hai să vedem cum e cu divorţurile că aici chiar e complicat rău: Trecem peste divorţul cu acordul soţilor şi divorţul la notar. Acolo e simplu. Însă, avem divorţul din culpă, care instaurează închisoarea căsătoriei:
Art. 384. - (1) Divortul este considerat pronuntat împotriva sotului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria.
(2) Sotul împotriva căruia a fost pronuntat divortul pierde drepturile pe care legea sau conventiile încheiate anterior cu tertii le atribuie acestuia. [Cu alte cuvinte, dacă ai cumpărat o casă din banii tăi dar ai trecut-o pe familie, divorţul din culpă te lasă pe drumuri şi cu banii luaţi, indiferent de ce spui tu]
Art. 388. - Distinct de dreptul la prestatia compensatorie prevăzut la art. 390, sotul
nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere sotului
vinovat să îl despăgubească. Instanta de tutelă solutionează cererea prin hotărârea de divort. [O să fie un articol lung]
Şi-acum vine adevărata închisoare:
Art. 389. - (1) Prin desfacerea căsătoriei, obligatia de întretinere între soti încetează.
(2) Sotul divortat are dreptul la întretinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităti de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
(3) Întretinerea datorată potrivit dispozitiilor alin. (2) se stabileste până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale si cu starea de nevoie a creditorului. Această întretinere, împreună cu întretinerea datorată copiilor, nu va putea depăsi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
(4) Când divortul este pronuntat din culpa exclusivă a unuia dintre soti, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) si (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
(5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligatia de întretinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptătit.
Cu alte cuvinte, dacă nu te recăsătoreşti rapid, şi deci să intri într-o nouă închisoare, s-ar putea să plăteşti pentru toate tâmpeniile făcute de fosta soţie, inclusiv cele cu care tu n-ai nicio treabă.
Art. 390. - (1) În cazul în care divortul se pronuntă din culpa exclusivă a sotului pârât, sotul reclamant poate beneficia de o prestatie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina în conditiile de viată ale celui care o solicită.
(2) Prestatia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel putin 20 de ani. [Fain! Deci divorţăm la 10 ani că e mai ieftin]
Art. 392. - (1) Prestatia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care apartin debitorului. [Maxim! Deci să-i plăteşti şi rentă viageră după ce ţi-a mâncat zilele! Mamă ce de treabă o să aibă avocaţii!]
Art. 393. - Instanta, la cererea sotului creditor, îl poate obliga pe sotul debitor să constituie o garantie reală sau să dea cautiune pentru a asigura executarea rentei [chiar că s-au gândit la toate!]
Art. 394. - (2) În cazul în care prestatia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în functie de rata inflatiei. [Absolut la toate!]
Art. 395. - Prestatia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soti, prin recăsătorirea sotului creditor, precum si atunci când acesta obtine resurse de natură să îi asigure conditii de viată asemănătoare celor din timpul căsătoriei. [Cum spuneam, intrarea într-o altă închisoare]
Cam acestea ar fi în mare prevederile noi care transformă pseudo-instituţia căsătoriei de acum în veritabilul lagăr al căsătoriei. Mai sunt şi altele cel puţin îndoielnice precum şi detalieri exhaustive ale prevederile pe care le-am citat mai sus dar din motive de spaţiu mă opresc aici şi le vom discuta doar pe acestea.

2.3. Consecinţele juridice şi sociale ale acestor prevederi

Înainte de a da frâu liber comentariilor pe care mă mănâncă tastatura să le scriu, să ne gândim mai întâi la consecinţele logice pe care le au asemenea prevederi.
În primul rând articolul 295 care obligă încheierea căsătoriilor doar cu scopul de a întemeia o familie devine de facto NUL.
Nu zic, poate în Norvegia un cod de genul ăsta ar funcţiona. Nu ştiu. Însă ţinând cont de realităţile prezentate la 2.1., în România aceste prevederi lovesc în primul rând în articolul 295. Aici cred că şi susţinătorii familiei tradiţionale sunt de acord cu mine.
Atunci când o lege permite un abuz, acel abuz se va întâmpla. E o lecţie pe care refuzăm s-o învăţăm deşi am văzut-o de-atâtea ori întâmplându-se.
Având în vedere numărul mare de cocalari şi piţipoance din România, aceste prevederi vor semi-legaliza prostituţia. Sună dur?! Ei... poate nu chiar prostituţia cât mai degrabă curveala pe bani. Iar asta e valabilă la ambele sexe, că doar n-or fi bărbaţii sfinţi. Nu de alta dar nu există şi n-au existat vreodată sfinţi.
În realitate, de cele mai multe ori unul din parteneri este îndrăgostit lulea. Dacă se întâmplă ca acel partener să fie şi cel cu mai mulţi bani, treaba e nasoală rău. Cei care cad pradă îndrăgostelii maxime şi neglijează raţiunea considerând "frumos" sentimentul, se supun unui risc imens.
E o chestie simplă şi observată în practica multor cunoscuţi de-ai mei: Cel îndrăgostit are tendinţa de-a se grăbi să se căsătorească cu "alesul/aleasa inimii". Dacă alesul/aleasa este pe fază, se poate îmbogăţi peste noapte în doar un an de zile (căci doar după un an de zile poate face pe nebunul/nebuna în condiţiile acestui Cod).
Exemplu teoretic: Sunt o persoană (indiferent de sex) a cărei unică trăsătură pozitivă este că arăt bine şi vorbesc relativ decent. În rest, sunt sărac şi ratat. Ce pot face? Prostesc o persoană de sex opus cu bani să se îndrăgostească de mine şi să se căsătorească cu mine. Timp de un an de zile aburesc persoana în cauză că eu crăp de îndrăgostit(ă) ce sunt şi după un an îmi trag un avocat adevărat şi cer divorţ. Eventual, în timpul ăsta, fac cumva ca partenerul să pară vinovat de divorţ. Procesul se poate dovedi relativ lung însă efortul merită din plin! Dacă eşti femeie, şansele cresc considerabil.
De asemenea, aceste prevederi vor transforma căsniciile într-un joc de-a şoarecele şi pisica. În plus, la cea mai mică problemă în căsnicie soţii nu se vor mai gândi cum să se împace sau să treacă de momentul dificil ci mai degrabă cum să-şi păstreze averile sau cum să smulgă cât mai mult de pe spinarea celuilalt.
Prevederile care înlătură necesitatea plăţii rentei viagere şi a celorlalte aberaţii în cazul recăsătoririi sunt un bun exemplu pentru cât de mult încurajează acest cod rea credinţa deşi codul e ticsit cu termenul de "bună credinţă".
Păi dacă eu sunt Bill Gates şi divorţez, pe lângă tonele de bani cheltuiţi pe procese, tre' să-i dau fostei soţii rentă viageră.
Ei bine, proastă ar fi soţia să se recăsătorească pentru a mă scuti pe mine de renta viageră. Ca să îşi asigure un nivel de trai apropiat celui din timpul căsătoriei este exclus din start din motive evidente.
Crimele împotriva fostei soţii sau fostului soţ reprezintă acum o raritate în România. De regulă dacă e să se omoare se omoară când sunt căsătoriţi. După divorţ de regulă segregarea e totală şi apele se liniştesc.
Ei bine, eu dacă aş fi Bill Gates şi-aş fi în situaţia descrisă mai sus aş lua în considerare şi angajarea unui asasin care să-mi rezolve problema.
Mai discutăm după doi-trei ani de aplicare a acestui cod şi veţi vedea că acest gen de crime va cunoaşte o urcare vertiginoasă ca fenomen.
Culmea e că deşi e mult mai justificat să te saturi de soţ/soţie după 20 de ani, codul ăsta pedepseşte mai drastic chiar fix aceste cazuri.

2.4. Consecinţele la nivel de percepţie

În mod paradoxal, acest Cod va face pe termen lung un imens bine. De ce? Pentru că va contribui considerabil la creşterea dispreţului faţă de instituţia căsătoriei în sine.
Ce om raţional s-ar mai căsători în condiţiile astea? Vor fi doritori în primele luni însă după câteva cazuri de oameni rămaşi pe drumuri în mod abuziv în urma divorţului, să vezi după aia ce o să scadă numărul de optimişti dornici de semnat chitanţe.
În plus, acest Cod se aplică şi cuplurilor căsătorite deja existente, ceea ce după părerea mea e abuziv. Nu de alta dar cei căsătoriţi acum 10 ani nu au semnat pentru aşa ceva! Dacă cei care s-au căsătorit acum 10 ani ar fi ştiut de acest nou Cod poate că nu s-ar mai fi căsătorit niciodată. Pur şi simplu nu e corect să schimbi regulile în timpul jocului.
Discriminarea pe motiv de convingeri religioase este interzisă în România dar văd că Biblia nu este interzisă. De ce? Tocmai pentru că Biblia a fost scrisă înainte de 2006 când s-a dat legea!
Aceiaşi chestie şi cu căsătoriile. Eu m-am căsătorit, să zicem, în 1992. În caz de divorţ ar trebui aplicate prevederile Codului Familiei din 1992 căci eu când m-am căsătorit am luat decizia asumându-mi acele obligaţii iar în acel cod nu se pomenea de rentă viageră în caz de divorţ!
Prezentul Cod este o formă de abuz împotriva celor care trăiesc în concubinaj. Practic, ca să fiu scutit de aceste prevederi ar trebui să nu scriu niciodată nimic prietenei mele.
Nu de alta dar dacă logodna poate fi dovedită cu orice mijloc de probă şi este considerată promisiunea de a încheia căsătoria înseamnă că un bileţel pe care scrie "Te iubesc şi vreau să te iubesc pentru totdeauna" se poate considera mijloc de probă. Dacă cei doi mai şi locuiesc împreună şi cel care vrea bani argumentează că de fapt s-au mutat împreună pentru a face ceea ce unii numesc "căsătorie de probă", şansele să fii chelit(ă) de bani în instanţă cresc considerabil.
De ce spun asta? Pentru că nu este reglementat nicăieri ce înseamnă "rupere abuzivă a logodnei". Practic, Codul ăsta ar avea nevoie de un Cod mai mare anexat care să explice cum se aplică.
E clar că dacă o prind cu altul nu intru sub incidenţa Codului. Ba dimpotrivă, aş putea-o eu da în judecată. Dar dacă pur şi simplu m-am răzgândit?!?! Se pune ca rupere abuzivă?
De asemenea, mereu am contestat atât în Codul vechi cât şi în acesta prevederea potrivit căreia există situaţii în care poţi fi dat afară din propria casă!
Este pur şi simplu cretinoid, indiferent de motive, să dai proprietarul de drept afară din casa lui în urma unui divorţ. Adică proprietarul îl primeşte gratis în casa lui pe celălalt soţ şi pentru că după 21 de ani de căsnicie îl înşeală, acesta este culpabil pentru divorţ şi poate pierde casa şi să fie supus şi la plata unei rente viagere.
Cu codul ăsta ajung la concluzia că a fi onanist nu mai este chiar aşa o mare ruşine sau un motiv de băşcălie ci mai degrabă o alternativă viabilă! Laba sau vibratorul n-o să te dea în judecată pentru prejudicii morale prin folosirea celeilalte mâini sau a unor bile vaginale şi nici dacă le combini între ele.
De asemenea, faptul că poţi pierde bani produşi de tine şi doar de tine în favoarea celuilalt soţ doar pentru că aşa a picat data scadentă este cel puţin idiot.
Să luăm un exemplu ipotetic: Eu sunt un arhitect. Şi proiectez o clădire de 1,5 km înălţime. Plata mea la treaba asta constituie într-o sumă de bani la începutul implementării proiectului, să zicem 50 de lei, o sumă de bani la finalizarea construcţiei şi trecerea ei de nişte teste, să zicem 100 de lei şi comision de 5 lei pe fiecare apartament vândut din clădire.
Să spunem că termin proiectul în 2011 şi-mi iau cei 50 de lei. După care, mă căsătoresc.
Ei bine, din cauza crizei, clădirea se termină de construit abia în 2013 când îmi iau cei 100 de lei iar apartamentele se termină de vândut în 2016 când îmi iau comisionul de... să zicem 1000 de lei.
Să zicem că cu aceşti 1100 de lei cumpăr o casă pentru mine şi soţie. Apoi, prin 2019 soţia decide să divorţeze pentru că m-a prins cu amanta.
Conform noului Cod, cei 1100 de lei sunt bani comuni pentru că au data scadenţei în timpul căsătoriei, cu toate că eu am muncit pentru ei înainte de căsătorie şi i-am câştigat practic atunci. Prin urmare, casa cumpărată din cei 1100 de lei este bun comun. Pentru că m-a prins cu amanta eu sunt de vină pentru desfacerea căsătoriei.
Coroborând cu Codul Penal, eu risc vreo 2 ani de pârnaie pentru adulter, îmi pierd casa şi trebuie să-i plătesc fostei soţii o rentă viageră. Superb! Crimele nu sunt aşa de aspru pedepsite. Pe bune!
S-ar putea să ajung la concluzia că e mai ieftin să-mi omor soţia decât să divorţez.

Desigur, acesta este un exemplu ipotetic. Desigur că un avocat bun te scoate mai ieftin. Cel puţin de pârnaie te scapă sigur. Şi totuşi, banii tot îi dai, măcar pe avocat.
E interesant că deşi căsătoria este un act liber consimţit de către soţi şi e pentru a ţi-o trage cu contract, statul e primul care vine şi ţi-o trage în caz de neînţelegeri cu soţul/soţia.


Despre justificările discriminării pozitive şi despre cum acest Cod avantajează în fapt femeile vom vorbi în partea a II-a.

Vă salut cu respect

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails