joi, 30 iunie 2011

Cum se prezintă generaţia de mâine

... sau falimentul învăţământului gimnazial.
Eu am dat examen de capacitate (care se redenumise fix în anul acela "Test naţional") la limba şi literatura română, la matematică şi la geografie (se putea alege dintre istorie şi geografie). Nu mai ţin minte precis cât am luat la geografie şi la română, undeva între 9.00 şi 9.40.
Însă, ţin minte că la matematică am luat 9.50 pentru că pur şi simplu nu mi-am putut aminti teorema înălţimii. Şi-acum dacă mă pui şi prin somn ştiu să-ţi spun teorema înălţimii pentru că m-am ofticat teribil. Ce să mai spun de un alt fost coleg care a luat tot 9.50 pentru că nu a desenat figura şi pe foaia de examen şi se dădeau 0.50 puncte pentru trasarea unei diagonale pe una din feţele cubului. Dacă mă chinui puţin cred că mi-aduc aminte şi subiectele, măcar în mare.
La Bacalaureat n-am avut absolut nicio emoţie şi am mers foarte relaxat. În schimb, la examenul de capacitate/test naţional am fost foarte stresat întrucât eu nu doream să merg decât fix la liceul la care aveam să ajung şi fix în clasa în care aveam să ajung. Prin urmare, o medie sub 9.00 mi-ar fi pus în pericol (credeam eu) accederea în acea clasă.
Până la urmă lucrurile au mers foarte bine însă de pe-atunci se putea observa un trend descendent pe care aveam să-l conştientizez abia 2 ani mai târziu.
Dacă în anul precedent (deci când eram eu clasa a VII-a) ultima medie fusese 8.95, în anul în care am fost eu admis ultima medie coborâse deja până la 7.85.
Doi ani mai târziu deja erau elevi admişi şi cu 6.70 pe la unele clase.
Aţi putea spune că scădea nivelul liceului. Nimic mai fals. Elevii cu medii mari s-au orientat spre alte licee însă rezultatele la olimpiade au rămas tot în curtea liceului pe care şi eu l-am absolvit.

Unde vreau să ajung? Îndată vă explic însă am scris pasajul de mai sus ca să nu mai dau loc la comentarii cretinoide de tipul celor pe care le-am primit la articolul despre bacul de anul ăsta.

Ideea e-n felul următor: Bacalaureatul pentru filologie este exponenţial mai uşor decât bacalaureatul pentru matematică-informatică. Asta e o realitate care din păcate persistă. E simplu: româna şi geografia/istoria sunt la fel pentru ambele profile, însă matematica şi fizica/chimia/informatica/biologia lipsesc cu desăvârşire din programa filologilor pentru bacalaureat. Între timp, au aflat şi absolvenţii de clasa a VIII-a de chestia asta. Căutaţi pe Google "la ce profil să dau?" sau chestii similare şi veţi vedea nenumărat sfaturi către proaspeţii aboslvenţi de clasa a VIII-a care-i îndeamnă să aleagă profilul uman din simplul motiv că-i "mai uşor, inclusiv la bac, şi o să ai timp să te şi distrezi". Prin urmare, mediile de admitere la liceu pentru profilele filologie au crescut iar cele pentru matematică-informatică au scăzut.
Aşa, şi? Vor spune unii. Ei bine, întâmplându-se asta, automat scade nivelul lucrărilor la Bacalaureat din simplul motiv că în majoritatea liceelor, la filologie nu prea se face carte. Nu e cazul să-mi sară absolvenţii de filologie în cap. În UNELE licee se face carte la toate profilele, dar de cele mai multe ori, la uman se freacă mâţu'. Iar dacă la liceul respectiv se freacă manganu' în general, la profilul uman se freacă manganu². Este o realitate extrem de uşor de verificat de către oricare dintre dumneavoastră!

Şi ce treabă are asta cu gimnaziul şi cu generaţia de mâine? Are pentru că elevii care aleg un profil doar pentru simplul fapt că "e mai uşor" fac această alegere din cauză că nu se simt siguri pe cunoştinţele lor. Din păcate, însă, spre deosebire de elevii de liceu, nu prea putem da vina pe elevi ci trebuie să ne reorientăm. Nu putem acuza nişte copii de 14 ani de lipsă de viziune sau de lipsă de seriozitate, etc. etc. Nu prea ai cum din simplul motiv că cel puţin doi ani, dacă nu chiar 3, din ciclul de 4 ani ai gimnaziului se desfăşoară într-o perioadă tulbure pentru elevul în sine. După cum bine ştim (sau ar fi bine să ştim) perioada 11-14 ani este cam cea mai dificilă. Asta e! Asta e, însă nici profesorii şi nici părinţii nu se preocupă în niciun fel de chestia asta!

Şi-acum să trecem la realităţi: Subiectele de la matematică de anul acesta de la Evaluarea naţioală (tot un fel de "capacitate" dar numai că acum nu se mai poate pica - toată lumea promovează, inclusiv dacă ia 1.00) au fost nepermis de banale. Se putea trece şi dacă ştiai doar matematică de clasa a IV-a şi puţin a V-a.
În anul în care am dat eu test naţional, au fost 5 elevi în toată România care au avut media 10! 5! Atât!
Acum, numai în judeţul Mehedinţi au fost 108 medii de 10! În total, nu mai puţin de 3298 de elevi au luat 10! Adică 1,5% dintre cei examinaţi. Aş spune în condiţii normale, într-o ţară cu un învăţământ normal, că 1,5% nu e un procent rău. E bine, e în limite normale.
Pe de altă parte, însă, având în vedere că gradul de dificultate al subiectelor a scăzut considerabil, examenul în sine şi-a cam pierdut credibilitatea.
Să luăm exemplu judeţul Vrancea care a avut o creştere de peste 1000% de elevi cu nota maximă faţă de anul 2005, când au avut doar 4 elevi cu nota maximă şi 2011 când au 41.

Problemele apar însă când privim cealaltă parte a clasamentului şi vedem cum numărul elevilor cu note sub 5 este uriaş în ciuda scăderii dificultăţii examenului: Mai mult de un sfert dintre elevi au luat note între 1.00 şi 4.99.
În judeţe precum Tulcea, Călăraşi şi Timiş, procentul chiar sare de 40%! Să nu mai zicem de Vaslui, Sibiu, Ialomiţa sau Hunedoara care sunt la rândul lor judeţe cu aproape 40% dintre elevi nepromovaţi! Prietene, 40%! Se pare că totuşi europenii aveau dreptate. Din păcate pentru noi şi din fericire pentru ei. O populaţie ticsită cu proşti e mană cerească pentru cine vrea să facă bani!
Se pare că evaluarea naţională a creat şi premizele unor tentative de suicid.

Nu vreau să fiu cinic însă nu pot să nu remarc o chestie: Mama fetiţei spune după ce fiica ei a fost salvată, cam aşa: "Am certat-o când a picat examenul și cred că din cauza asta a ajuns aici. Regret enorm!".
Mai mult decât atât, atât mama cât şi fiica au fost foarte fericite să afle că în noul sistem, nimeni nu pică, nici dacă ia 1.00! Toţi ajung la liceu că se face media cu notele din şcoală (care evident sunt mult umflate, în mai toate cazurile!).
Întrebările mele sunt următoarele:
1. Aşa de rău am ajuns cu venerarea copiilor încât să regretăm că-i certăm pentru că au picat un examen banal de uşor?!
2. Care e rolul mamei în ecuaţia asta având în vedere că dânsa habar n-avea cum se desfăşoară primul examen serios din viaţa fiicei sale?
3. De ce fiica sa merită să intre la liceu când ea habar n-avea ce examen dă şi cum se calculează media?! Merită doar pentru că a băgat Furadan şi a dat-o la ziar?!

Spuneţi-mi cinic, nesimţit, fără inimă, cum vreţi dar eu nu înţeleg de ce toată lumea trebuie să intre la liceu! Pe bune! Da' cu sapa nu dă nimeni în ţara asta?
Dar liceele unde se învaţă tâmplărie, lăcătuşerie sau meseria de ospătar, n-au şi ele nevoie de elevi? De ce trebuie să intre toţi la un liceu teoretic?
O mare prostie că s-au desfiinţat şcolile de arte şi meserii! Acelea trebuiau păstrate!
Eu întreb de ce trebuie să intre toţi la un liceu dintr-un simplu motiv: Pentru că 1 din 3 habar n-are să scrie! Dacă iei sub 5 la subiectele alea e clar că nu ştii să scrii! Cine e de vină? Din păcate toţi mai puţin elevii, din motivele pe care le-am explicat mai sus.
Dacă aţi uitat, vă recomand să revedeţi acest reportaj.
Părinţi, profesori, psihologi şi, în cazul satelor, chiar şi autorităţile locale, ar trebui să-şi caute un loc călduţ de dat cu capul pentru că o mare parte din vină apasă pe umerii lor.

Lanţul slăbiciunilor: Elevii nu prea pot (legal vorbind) să rămână repetenţi în ciclul primar. Prin urmare, aceştia ajung în clasa a V-a aproape sigur, indiferent dacă ştiu să scrie sau nu. Apoi, în gimnaziu există tendinţa de a umfla considerabil notele în multe şcoli şi tot acolo unii elevi încep să exerseze pupincurismul (eu n-am înţeles care-i plăcerea unui profesor de-a fi lins pe toate părţile de-un copil de 12 ani, în fine). După aceea, ajung la testele naţionale/examene de capacitate/evaluare naţională/cum-mama-dracu'-le-or-tot denumi unde vor promova doar prin simpla prezenţă. Vă reamintesc, în formatul acesta şi cei cu 1.00 promovează. Apoi, ajung la liceu (preferabil la filologie, că-i mai uşor). La liceu, de teama pierderii finanţării per elev, profesorii au tendinţa de-a-i promova pe toţi, indiferent dacă merită sau nu. Încet-încet ajung în clasa a XII-a (sau a XIII-a, după caz) neştiind mare lucru. Atunci, apar şi primele "atenţii" care pot fi fie sub formă de meditaţii (măcar aşa tot învaţă ceva), fie sub formă de atenţie directă. Vorba fostului meu profesor de matematică: "Se promovează fie din milă, fie din silă fie din pilă". Oricum, rareori se întâmplă ca elevi de clasa a XII-a să nu intre în Bacalaureat. Şi, dacă un profesor face aşa ceva, de regulă este după aia numit ca "al dracu'", chiar şi de către colegii săi, după cum am văzut când am vorbit despre bac (cu "b" mic, aşa!). Apoi, la Bacalaureat, se copiază şi, cum necum, se promovează. Ce iese la final: Un număr considerabil de deţinători de diplomă de Bacalaureat care au pe hârtie rezultate echivalente (sau chiar mai mari!) cu a celor care chiar au muncit în timpul şcolii. Rezultat: locuri bugetate la facultăţi ocupate de toţi neaveniţii şi nervi întinşi la maximum pentru cei cu adevăra pregătiţi (câţi mai sunt, din ce în ce mai puţini).

Ce se face în acest sens: Se lucrează la capătul lanţului, încercându-se micşorarea fenomenului de fraudare la bacalaureat. Spre surprinderea mea, anul acesta s-au eliminat şi cu sutele deodată elevi pentru copiat. Nu e rău! Însă şi aici sunt probleme: Nu toate liceele au fost supravegheate cu camere. În plus, în unele licee camera filma podeaua! Bonus, camerele erau de performanţă slabă ceea ce-nseamnă că cel puţin un rând de bănci nu era nici pe departe acoperit.
Este ceva! E un pas minuscul (aş spune chiar microscopic) înainte. Dar e totuşi un pas înainte.
Pe de altă parte, însă, dacă chiar s-ar vrea revigorarea sistemului ăsta, ar trebui să se înceapă tot de la gimnaziu şi nu de la Bacalaureat.

Un licean supărat zice cu frustrare că anul ăsta bacul chiar s-a dat pe bune.

V-o spun cu toată sinceritatea că nu mă aşteptam ca Funeriu să se ţină de cuvânt.
Şi totuşi, ce facem cu gimnaziul?! O strategie pe termen mediu nu are ministerul ăsta.
Degeaba stai cu paru' să nu copieze elevii dacă de multe ori oricum nu-i pregăteşti încât să fie în stare să treacă examenele şi fără să copieze!

Mai mult, judecata mea (şi a multora din mediul urban) e înceţoşată de faptul că am învăţat în licee în care aşa ceva nu exista.

În altă ordine de idei, într-o ţară în care dacă nu eşti bun te ejaculează, nu poţi avea pretenţii prea mari.

Vă salut cu respect.

marți, 28 iunie 2011

Drama Bacalaureatului şi a unei ţări

Nu ştiu dacă ştiţi dar ieri s-a dat "temuta" probă scrisă la Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat. Subiectele le puteţi vedea aici[fişier pdf].
Eu am citit întâi subiectele şi abia apoi m-am interesat în presă să văd care-s reacţiile.
După ce am citit subiectele, am ajuns la concluzia că subsemnatul ar fi luat undeva între 8.50 şi 9.00. Nu mai mult pentru că sigur aş fi pierdut puncte la subiectul II întrucât Stănescu nu mi-e drag şi cu atât mai puţin n-aş fi avut spor în a comenta ceva ce-i aparţine. Pur şi simplu nu pot.
Ar trebui să menţioneLinkz că subsemnatul n-a fost niciodată un elev eminent la limba şi literatura română, mai ales în liceu. De când s-a scos de tot gramatica am avut mereu probleme cu limba română. Nu neapărat cu notele cât cu obiectul în sine a cărui programă mi se părea (şi încă mi se pare) cretinoid structurată.
În fine, nu ăsta-i baiul.

1. Prezentarea situaţiei

Să cităm mai întâi subiectul III:
Redactează un eseu de două–trei pagini, despre particularităţile de construcţie a personajului dintr-un text dramatic studiat, aparţinând unuia dintre autorii canonici: I.L. Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
− susţinerea unei opinii despre modul în care se reflectă tema textului dramatic în construcţia personajului ales;
− prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/ conflictele textului dramatic;
− relevarea unei trăsături dominante a personajului, ilustrate prin două episoade/ secvenţe dramatice semnificative/ citate comentate;
− ilustrarea a patru elemente de structură si compoziţie ale textului dramatic ales, semnificative pentru tipologia personajului (acţiune, conflict, relaţii temporale si spaţiale, indicaţii scenice, tehnici specifice, limbaj, final etc.).
E clar? Clar ca lumina zilei aş spune eu. Am înroşit cele două expresii pentru că fix acelea au fost omise de o mare parte dintre elevi.
Din punctul meu de vedere, doar dacă nu citeai cerinţa puteai să te-apuci să scrii despre "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" la cerinţa asta, opera lui Camil Petrescu fiind o operă epică din specia roman şi nici într-un caz o operă dramatică.
Şi totuşi, subiectul acesta a creat imense controverse

2. Problema în sine

Se estimează că circa 40% dintre elevii care au susţinut Bacalaureatul anul acesta au scris despre "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război".
Păi... şi care-i problema? Înseamnă că 40% dintre elevi habar n-au să gândească! Aş spune eu...
Ei pă dracu'! Se pune chiar serios problema să fie punctaţi în vreun fel (măcar acolo, ceva, la ciupeală) şi cei care au scris total pe lângă subiect.
Citatul următor este edificator:
Dacă dai peste un profesor mai al dracu' şi ai greşit subiectul dar tu totuşi ai scris bine despre el n-o să-ţi puncteze nimic, dar dacă dai peste un profesor bun, acela o să te discrimineze pozitiv şi o să-ţi puncteze ceva. - Cristina Petrescu, profesor de limba şi literatura română la Liceul "Jean Monnet" din Bucureşti
Poftim? Pentru un comentariu de genul acesta, în alte ţări ai zburat. Fără prea multe comentarii suplimentare!
Păi ce să-nţelegem cu toţii de-aici? Că profesorii corecţi şi verticali (atâţia câţi mai sunt) sunt de fapt "ai dreacu'" pentru că-i pică bacu' pe nerozii semi-analfabeţi (o să vedeţi îndată de ce-s atât de dur cu actualii absolvenţi) şi, în acelaşi timp, lăbarii relativişti (majoritari în cadrul tuturor catedrelor de română) care pun note pe scris frumos şi pe ce-i gâdilă pe ei la orgoliu sunt de fapt "profesorii buni" care "discriminează pozitiv". Ştiu pe pielea mea ce-nseamnă să te toace mărunt un profesor de limba română doar pentru că nu scrii ce-i place lui şi care te depunctează indiferent dacă respecţi convenţiile discursului şi arăţi că ştii să argumentezi o idee.
Ştiu pe pielea mea ce-nseamnă să vezi lăbari visători (care acum sunt şomeri şi stau pe capul părinţilor, apropo) care sunt discriminaţi pozitiv pentru că sunt mai sentimentali şi gâdilă corazon-ul de babă obosită al epavelor care se numesc profe de română (prietenii ştiu de ce).
Se pare că pentru mulţi elevi români "text dramatic" înseamnă text care conţine o dramă. O să vă arăt imediat citate din semi-analfabeţi ferm convinşi că nu au greşit scriind ce-au scris pentru că Gheorghidiu trăieşe o dramă în romanul cu pricina şi deci este un text dramatic.
Eu sunt curios: Dacă scria acolo "text epic", la ce oare s-or fi gândit? La Epic FAIL?! Dar dacă scria "text liric"? S-ar fi gândit la Lirica Cavalerească? Sau poate la lira sterlină cu care să-şi ia Masserati prin credinţă.

3. Comentariile elevilor

Prostia din elevi a izbucnit crunt pe forumuri unde aceştia încep să dea vina pe toată lumea, de la profesorii incompetenţi, la minister şi pe cei mai în vârstă care-i critică pentru neatenţia lor.
Să fim bineînţeleşi: Există un nucelu puternic de incompetenţă în rândul profesorilor de română (mai ales că încă sunt mulţi foarte bătrâni care mai mult delirează decât predau - am avut şi eu aşa ceva în 2002-2003). Pe de altă parte, ministerul şi Funeriu n-au nicio vină la faza asta. Dar strict la faza asta. Nu îi iau apărarea lui Funeriu pentru că din cauza lui s-a promulgat odioasa lege actuală a învăţământului şi tot din cauza lui degradarea sistemului educaţional s-a accentuat crunt. Însă, strict la faza asta legată de Bacalaureat, Funeriu chiar e curat ca lacrima.
Dar să dăm cuvântul absolvenţilor:

bah fratilor nu cred ca a fost liceu in care sa nu se poata copia da ce sa va fac curaju il strica pe om io 11 miam scos fituiciele am luat ce aveam nevoie si pe urma scrie tata fara numar 2 h incontinuuu ma durea mana nam scris cred niciodtaa atat [elev 1]

astai sunt nebuni si io amscris ultim anoapte si cand mai era vreo 15 min mia spus un coleg care terminase ca nu e bn ca si el o muscase si am am taiat si am scris cateva randuri dinm o scrisoae pirerdutta zoe trahanache vreo 10 rand maxim cred da nu cred o sami puncteze cv [elev 2]
i eu ma.. in subiectul trei si mai presus de totate in capul lor..sunt handicapati.. siiti spun ce imi vine s fac.. maine sa scot de toate sa copiez si sa ma dea afara si sa reiau bacul de la apat si sa speram ca voi avea mai mult noroc.. mi`e enorm de ciuda ca analfabetii astia nu au stiut sa formuleze o simpla cerinta bine.. la mte Doamne`ajuta.. nush ce ma fac .. [elev 3]
a inceput eram si eu derutata am facut celelalt subiecte..dar dak a fost primu I.L.Caragiale m am gandit imd ca O scrisoare pierduta e mai sigur sa scriu dkt roman psihologik adik ultima... Oricum mi s a parut greu la sub3 pt k ne a inkurcat klar..iar de jokul ielelor ce sam zik NICI NU L AM FACUT IN LICEUU urmeaza l mate precis o fi greu akol kiar nu st mare luckru[elev 4]
V-aţi plictisit? Stai aşa că mai vin:
da dai draq wa k aia stau cu pula in miana toata ziu si tot pe noi ne fute
ne mai baga si camere
si ANDREEA acum 3 ani era mai ushor sa iei bacu nu aveai camere dadeai 2000euro luai bacu cu 10 [elev 5]
le fut dumnezeii masii cu tot cu bacu lor dau a 2 sesiune mia dat mie dramaturgie pularie
sa la iau mortii in pula nici nu ma asteptam la astea
ma asteptam la vreun roman la vreo nuvela ceva imi da mie da astea sa imi sugi pula BOC [elev 6]
km vad sh io subiectele de la bac????? [elev 7]
deci sa pricep si eu ... Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi nu e drama ? da aia ce, nu sufera acolo pe toate planurile ?[elev 8]
bah da daca am scris "La hanul lui manjoala" e bn ca asta mia cazut prima in ochi de la I.L. Cragiale si aia am scriso nu a mai cautat prin fituici ca imi era lene pt ca nu invatasem nimic [elev 9]
cerinta era ambiguua.Se cerea un text dramatic si Ultima noapte are multa drama in el.Asa si Moartea Caprioarei are drama si multe altele..Ultima noapte e si dramatic (drama razboiului,drama iubirii,drama intelectualului) deci ar trebui sa dea punctaj.Daca asta care au facut subiectele sunt prosti. [pam-pam.... elev 10]
Ne-am lămurit?! Deci Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este şi text dramatic, la fel ca şi "Moartea căprioarei" pentru că are multă dramă ca şi multe altele iar profesorii ar trebui să dea punctaj! Hai, ziceţi voi, nu-s drăguţi?!
La naiba că doar nu e o veşnicie de când am dat eu Bacalaureatul. Şi totuşi, în anul în care am dat eu bacalaureatul, pe forumuri, dăinuia o cantitate mai mică de prostie. Mult mai mică. Poate pentru că erau mai puține conexiuni la internet? Nu zic, era prostie şi atunci şi, de asemenea, şi atunci dacă nu erai atent sau nu trecuseşi pe la ore puteai să dai gherle. Şi totuşi, cei care au scris greşit atunci au făcut ceea ce era firesc: s-au resemnat şi şi-au asumat greşeala. Punct!
Acum, analfabeţii prind curaj şi-şi cer "drepturile" şi cer nici mai mult nici mai puţin decât să le fie punctate inepţiile!

4. Consecinţe şi realităţi

Vă daţi seama că o mare parte dintre aceştia vor ajunge studenţi?! În curând o să-mi fie frică să spun că sunt student. Nu de alta dar îmi e ruşine să împart acest statut cu astfel de specimene.
Şi nu e chestia că nu ştiu să facă diferenţa dintre un text dramatic şi un text epic. Dă-le-n mă-sa de texte că între noi fie vorba şi Iona (varianta corectă) şi Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (varianta greşită, preferată de mulţi) sunt nişte texte oribil de proaste. Serios! Trebuie să mă screm serios să găsesc un text literar bun românesc. Şi în general Camil Petrescu nu e cel mai atractiv autor. Prin urmare, problema oamenilor raţionali nu e că ăştia nu s-au prins de poantă şi că au fost neatenţi (nu toţi au fost neapărat dobitoci, ci doar repeziţi sau neatenţi) ci că ăştia au tupeu şi că în general ei nu ştiu mare lucru despre nimic.
Pe termen lung, nu e un capăt de ţară că iei 6-7 la bac la română sau că nu ai ştiut ce-i ăla un text dramatic într-un anume moment al vieţii tale. Asta e! Când te-angajezi nu o să te-ntrebe nimeni ce-ai scris la bac sau alte rahaturi de genul ăsta! ÎNSĂ, faptul că nu ştii să scrii şi că insişti în prostie în ciuda evidenţelor, e o imensă problemă care va afecta şi pe cei din jur.
Nu am mai citat aici căci nu vreau să fac un articol doar din perlele elevilor însă am văzut aproape la fel de multe apeluri la divinitate sau blesteme în numele divinităţii de credeam că sunt pe ortodoxiatinerilor.ro. Pe bune!
Semianalfabeţi, inculţi, neatenţi, superficiali şi ortodocşi la mânie. Cam aşa arată portetul a aproape jumătate dintre bacalaureaţii de anul acesta. Şi nu e nevoie de un studiu a lui Soros pentru asta. E suficient să citeşti comentariile de pe forumuri la subiectele dedicate acestei probe de bacalaureat.
Reacţiile de după această probă de bacalaureat scot la iveală o realitate cruntă: Aceea că Traian Băsescu a avut dreptate. Şi simplul fapt că se dovedeşte că Băsescu a avut dreptate e o realitate cruntă. Însă nu a avut dreptate oricum, ci a avut dreptate când a spus că sistemul actual de învăţământ scoate idioţi pe bandă rulantă. Să nu uităm că iubitul nostru preşedinte nu este nici pe departe o persoană educată.
Uite tati mostră aici, că îmi vine să mă dau cu capul de pereţi şi să-mi rezerv bilet dus către Papua Noua Guinee:
Ce e asa greu k subiectee sa fie redactate clar, corect , fara exercitii de logica sau de alta natura decat cea strict legata de domeniul literar si lingvistic ? Ce rganul de mers al echinodemelor e in capul lor de ministeriabili ? Inspectorat care inca pune akcentul pi toceala ! [Alex]
Deci vă e clar, da? Hai să facem subiecte ca la clasa a V-a şi preferabil să punem supraveghetorii să explice cuvânt cu cuvânt cerinţele şi să dicteze rezolvările candidaţilor. Pariem că nici atunci nu ia toată lumea 10? Aţi fi surprinşi câţi "bacalaureaţi" nu pot scrie după dictare! Eu am colegi la Litere care nu pot scrie după dictare pe româneşte. Şi-apoi vor să scrie după dictare în limba rusă şi se-ntreabă de ce nu pot. Oare de ce?
O consecinţă gravă însă o să o vedem peste câţiva ani. O parte din ea deja se resimte întrucât Bacalaureatul este un examen dezechilibrat de mai mulţi ani. Dar, peste 5-6 ani, o să fie şi mai rău.
Trecând peste eterna problemă a faptului că diplomele sunt echivalente deşi unii dau examene la nişte materii foarte banale în comparaţie cu cei de la real unde se dă un examen adevărat la matematică şi unul la fel de adevărat la fizică/chimie/informatică, bacalaureatul se va transforma într-un examen de un leu! Că de doi lei este acum!
Este suficient să te uiţi pe subiectele date la Bacalaureat la română şi matematică din ultimii 10 ani şi vei observa că în ultimii 3 ani subiectele au fost mult mai uşoare decât în precedenţii 3 ani iar acestea la rândul lor mult mai uşoare decât în precedenţii 4.
Şi, cu toate acestea, încă sunt probleme. Învăţământul românesc nu mai promovează performanţa ci îşi propune să promoveze cât mai mulţi elevi, dacă se poate toţi. Învăţământul de acum pur şi simplu se chinuie din răsputeri să facă absolvenţi la normă. Ştacheta este în cădere liberă.
Exemplu concret: Subiectele de la Matematică MT1 pe care le-am avut eu în 2009 au fost mult mai grele decât ce-a fost în 2010 la aceiaşi disciplină. Aştept cu nerăbdare să le văd pe acestea din 2011. Mă aştept însă ca trendul descendent să continue.

Aşadar, drama cea mare nu este că un text nu a putut fi înţeles clar deşi era dat mur în gură. Drama cea mare este că oamenii care nu au fost în stare să priceapă acest text vor fi peste câţiva ani conducătorii noştri.
Eu atât îmi doresc: Să fiu plecat înainte ca aceştia să ajungă la putere.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

luni, 27 iunie 2011

Închisoarea căsătoriei

Atât cei deja căsătoriţi, cât şi cei care plănuiesc o căsătorie vor avea la dispoziţie, de la 1 octombrie, mai multe variante de alegere a viitorului financiar, comun sau separat

Odată cu intrarea în vi­goare a noului Cod Civil, soţii sau viitorii soţi vor avea la dispoziţie 3 va­rian­te de regim matrimonial: co­m
u­nitatea legală, separaţia de bu­nuri sau comunitatea convenţio­nală. Însă convenţiile cu privire la bu­nuri vor putea fi modificate ori­când.
Soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu moral prin desface­rea căsătoriei, va putea cere so­ţului vinovat să îl despăgu­bească. Pe lân­­gă aceasta, în anumite con­diţii, poa­te să-i mai ceară vinova­tului şi o pres­taţie compensatorie, con­stând în sume globale sau o rentă pe via­ţă. Inclusiv logodnicul nevinovat are dreptul la despă­gubiri.
Noul cod civil are o viziune complet diferită faţă de cel ante­rior în ceea ce priveşte regimul bu­­nurilor dobândite de soţi în tim­­­pul căsătoriei. Acest regim se alege de către soţi, însă nu rămâne bătut în cuie, ci se poate schimba oricând şi ori de câte ori doresc.
Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii le­gale (care era şi până acum) se face prin încheierea unei convenţii ma­trimoniale în faţa notarului. A­ceas­tă convenţie se poate în­cheia a­tât îna­inte, cât şi în timpul căsătoriei.

Modificarea regimului matrimonial
Soţii pot să înlocuiască re­gi­mul ma­trimonial existent cu un alt re­gim matrimonial ori să îl modifice. De ase­menea, atunci când celălalt soţ înche­ie acte ca­re pun în pericol interesele pa­trimoniale ale familiei, modificarea regimului poate avea loc pe cale judiciară.
Modificarea convenţională poa­te avea loc după cel puţin un an de la în­cheierea căsăto­ri­ei. Schim­barea regimului ma­trimonial nu poate fi o portiţă pentru a scăpa de creditori. Da­că există creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea re­gi­mului matrimonial, aceş­tia pot formula acţiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formali­tă­ţile de publicitate sau, după caz, de când au luat cu­noştinţă mai înainte de aceste îm­prejurări pe altă cale.
Separaţia de bunuri poate fi pronunţată de instanţă la cere­rea unuia dintre soţi, atunci când celălalt soţ în­cheie acte ca­re pun în pericol in­te­re­sele pa­trimoniale ale familiei. Sepa­raţia de bunuri pronunţată de către instanţă face ca regimul matrimonial anterior să înce­te­ze, iar so­ţi­lor li se a­plică regi­mul separaţiei de bunuri. Cre­ditorii soţilor nu pot cere sepa­ra­ţia de bunuri, dar pot interveni în cauză.
Partajul În timpul căsătoriei
În actualul cod civil, partajul în tim­pul căsătoriei nu este ad­misibil de­cât pentru motive te­meinice. Le­gea nu specifică în ce constau aceste mo­ti­ve, astfel în­cât asemenea partaje erau po­sibi­le în foarte puţine si­tuaţii, cum ar fi cazul separaţiei în fapt, când unul din soţi în­tre­ţi­ne re­la­ţii de concubinaj şi deţi­ne o par­te din bunurile c­omu­ne.
Potrivit noului cod civil, partajul în timpul regimului comunităţii de bu­nuri e posibil oricând, fără a trebui motivat. Bunurile comune pot fi împăr­ţite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică no­taria­lă, în caz de bună învoială, ori pe ca­le ju­decă­to­rească, în caz de neîn­ţe­le­ge­re. Partajul poate fi total sau doar cu pri­vire la anumite lu­cruri. Bunu­rile atri­buite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii, iar bunu­rile neîmpăr­ţite rămân bunuri comune.

Despăgubiri pentru soţul nevinovat
Articolul 388 din noul cod civil pre­vede dreptul soţului ne­vinovat la des­păgubiri de la cel vinovat. „Soţul ne­vinovat, care suferă un prejudiciu prin desfa­cerea căsătoriei, poate cere soţu­lui vinovat să îl despăgu­bească”. Legea nu face distincţie dacă este vor­­­ba de un prejudiciu ma­te­rial sau mo­ral, astfel încât se a­plică în am­be­le si­tua­ţii. Deci da­că unul dintre soţi a fost „în­cornorat” de celălalt se chea­­mă că a suferit un prejudiciu mo­ral şi legea îi dă dreptul la despă­gubiri. Prejudiciile mo­ra­le pot lua naştere şi din insul­te sau orice altceva.

Prestaţii compensatorii pentru soţul nevinovat
Distinct de dreptul la despă­gu­biri, noul cod civil mai preve-de şi dreptul la prestaţia compensatorie. Deci, soţul nevinovat poate obţine de la cel vinovat atât despăgubiri, cât şi prestaţii compensatorii.
În cazul în care divorţul se pronun­ţă din culpa exclusivă a soţului pâ­rât, soţul reclamant poa­te beneficia de o pre­staţie ca­re să compen­se­ze, a­tât cât este po­sibil, un dezechilibru sem­ni­fi­cativ pe care divorţul l-ar de­ter­­mina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită. Prestaţia com­pensatorie se poate acorda însă nu­mai în ca­zul în care că­sătoria a durat cel puţin 20 de ani.
La stabilirea prestaţiei com­pen­sa­torii se ţine seama atât de resursele soţului care o solicită, cât şi de mij­loacele celuilalt soţ din momentul di­vorţului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului ma­trimonial, precum şi de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta şi starea de sănătate a soţilor, contribuţia la creş­terea copiilor minori pe care a a­vut-o şi urmează să o aibă fiecare soţ, pregă­tirea profesională, posibi­li­tatea de a desfăşura o activitate producă­toa­re de venituri şi altele asemenea.
Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei su­me globale sau a unei rente viagere, ori în natu­ră, sub forma uzufructului asu­pra unor bunuri mobile sau imo­bile care aparţin debitorului. Renta poate fi stabilită într-o cotă pro­centuală din venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată.
Renta şi uzufructul se pot constitui pe toată durata vieţii celui care solicită prestaţia compensatorie sau pentru o perioa­dă mai scurtă, care se stabileşte prin hotărârea de divorţ.
Mai mult, instanţa, la cere­rea so­ţu­lui creditor, îl poate obliga pe soţul debitor să constituie o garanţie reală sau să dea cauţiune pentru a asigura executarea rentei.

Despăgubiri şi pentru logodnici
Nici în cazul logodnei, par­tea vi­no­vată nu scapă de des­pă­gubiri. No­ul cod civil spune expres la art 269 că „Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despă­gu­biri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsători­ei, în măsura în care au fost po­trivite cu împreju­ră­rile, precum şi pentru orice alte preju­dicii cauzate”.
Nu merge nici să încerci să-l pro­voci pe celălalt să rupă lo-god­na pentru a scăpa de despă­gubiri pentru că, la alin. 2, legea spune că „Par­tea care, în mod culpabil, l-a determinat pe ce­lălalt să rupă logodna poate fi obli­gată la despăgubiri”.
În definiţia codului civil, „Logod­na este promisiunea re­ciprocă de a în­cheia căsătoria. În­cheierea logodnei nu este su­pu­să niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de pro­bă”. Cu alte cuvinte, este vor­ba de orice concubinaj.


Alte găselniţe cu privire la relaţiile dintre soţi
- Dreptul de a fi informat cu privire la veniturile şi datoriile soţului: Indiferent de regimul matrimonial ales, fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale. În caz de refuz nejustificat, se poate adresa instanţei de tutelă. Instanţa poate să îl oblige pe soţul celui care a sesizat-o sau pe orice terţ să furnizeze informaţiile cerute şi să depună probele necesare în acest sens. Atunci când informaţiile solicitate de un soţ pot fi obţinute, potrivit legii, numai la ce­rerea celuilalt soţ, refuzul acestuia de a le solicita naşte prezumţia relativă că susţine­rile soţului reclamant sunt adevărate.
- Actele de dispoziţie care pun în pericol grav interesele familiei: Aceste acte se referă la actele prin care un bun este transferat dintr-un patrimoniu în altul. De exemplu, înstrăinarea unor bunuri, prin vânza­re sau donaţie. Indiferent de regimul matrimonial ales, legea spune că dacă unul dintre soţi încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soţ poate cere instanţei ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres. Dacă totuşi în­străinează un bun fără consimţământul so­ţului, actul e lovit de nulitate. Totuşi, este con­siderată o măsură excepţională şi durata acesteia nu poate depăşi în total 2 ani.
- Dreptul la compensaţie pentru ajutor profesional dat soţului: Soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.
- Clauza de preciput: Prin convenţie ma­trimonială se poate stipula ca soţul su­pra­vieţuitor să preia fără plată, înainte de par­tajul moştenirii, unul sau mai multe din­tre bunurile comune, deţinute în de­văl­măşie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecă­ruia dintre soţi.
- Publicitatea convenţiei matrimoniale: Pentru a se evita fraudarea creditorilor prin transferul bunurilor în proprietatea so­ţului fără datorii, de exemplu, noul cod civil instituie reguli dure de publicitate a con­venţiilor matrimoniale. Acestea se în­scriu în Registrul naţional notarial al regi­murilor matrimoniale, organizat potrivit le­gii.
Ţinând seama de natura bunurilor, convenţiile matrimoniale se vor nota şi în car­tea funciară, se vor înscrie în registrul co­mer­ţului, precum şi în alte registre de pu­blicitate prevăzute de lege. Mai mult decât atât, orice persoană, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul notarial al regimurilor matrimoniale şi poate solicita, în condiţiile legii, eliberarea de extrase certificate.

Regimul comunităţii legale
Acesta este regimul care există acum şi care va rămâne valabil şi du­pă intrarea în vigoare a noului cod civil, dacă soţii nu se hotărăsc cu pri­vire la alt regim. Bunurile dobândi­te în timpul regimului comunităţii le­ga­le de oricare dintre soţi sunt bu­nuri comune în devălmăşie ale soţ­i­lor. Deci, în principiu, în caz de di­vorţ, acestea se împart în mod egal, indiferent cine a câştigat banii cu care au fost plătite.
Noul cod civil aduce însă nişte lă­muriri în privinţa unor aspecte ne­clare până acum şi anume soarta bu­nurilor comune ce fac obiectul unui aport la societăţi, asociaţii sau fun­daţii. Sub sancţiunea nulităţii, niciu­nul dintre soţi nu poate singur, fără consimţământul scris al celui­lalt soţ, să dispună de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru do­bân­direa de părţi sociale ori, după caz, de acţiuni. În cazul societăţilor co­merciale ale căror acţiuni sunt tran­zacţionate pe o piaţă reglemen­ta­tă, soţul care nu şi-a dat consim­ţă­mântul scris la întrebuinţarea bu­nu­rilor comune nu poate pretinde de­cât daune-interese de la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândi­te de terţi. În acest caz, calitatea de a­sociat este recu­nos­cută soţului care a aportat bunul comun, dar părţile so­ciale sau acţiu­ni­le sunt bunuri co­mu­ne. Soţul asociat exercită singur drepturile ce de­­curg din această calitate şi poate realiza singur transferul părţilor sociale ori, după caz, al acţiunilor deţinute.
Calitatea de asociat poate fi re­cu­noscută însă şi celuilalt soţ, dacă acesta şi-a exprimat voinţa în acest sens. În acest caz, fiecare dintre soţi are calitatea de asociat pentru păr­ţi­le sociale sau acţiunile atribuite în schimbul a jumătate din va­loarea bu­nului, dacă, prin convenţie, soţii nu au stipulat alte cote-părţi. Părţile sociale sau acţiunile ce revin fie­că­ruia dintre soţi sunt bunuri proprii.


Regimul separaţiei de bunuri
Dacă aleg acest regim, fiecare din­tre soţi este proprietar ex­clusiv al bunurilor dobândite în nu­me propriu după în­cheierea căsă­to­riei. Însă bunurile dobândite îm­preu­nă de soţi aparţin a­cestora în pro­prietate comună pe cote-părţi, în con­diţiile legii.
Niciunul dintre soţi nu poate fi ţi­nut de obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ. Cu toate a­ces­tea, soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor o­bişnuite ale căsătoriei şi a celor le­ga­te de creşterea şi educarea copiilor.
Dacă unul dintre soţi încheie singur un act prin care dobân­deş­te un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri apar­ţinând celuilalt soţ, acesta din urmă poate alege, în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţio­nat şi a pretinde daune-interese de la soţul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca soţul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bu­nul a fost achiziţionat de către soţul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt soţ.
Prin convenţie matrimonială, păr­ţile pot stipula clauze privind li­­chidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achizi­-ţi­o­nate de fie­care dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din dife­ren­ţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.

Regimul comunităţii convenţionale
Regimul comunităţii convenţio­na­le se aplică atunci când se derogă, prin convenţie matrimonială, de la dispoziţiile privind regimul comunităţii legale. În cazul în care se adoptă comu­ni­tatea convenţională, convenţia ma­trimo­nială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: 4 includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobân­di­te sau a datoriilor proprii născute îna­inte ori după încheierea căsătoriei 4 restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume de­terminate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt do­bândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsă­to­riei 4 obligativitatea acordului ambi­lor soţi pentru înche­ie­rea anumitor acte de administrare; în acest caz, da­c­ă unul dintre soţi se află în im­po­sibilitate de a-şi exprima voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să în­che­ie singur actul, în­să numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă 4 includerea clauzei de preci­put; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lu­cru nu e posibil, prin echivalent, din valoarea ac­tivului net al comunităţii 4 modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.

Sursa: Săptămâna Financiară

P.S.: Voi comenta zilele acestea pe larg. Deocamdată sunt curios de nişte păreri mai raţionale căci comentariile de pe site-urile de ştiri mă dezgustă într-o proporţie mare de tot.

duminică, 26 iunie 2011

Ateii şi furia lor

Vorbim astăzi despre atei şi furia acestora.
A fost destul de greu de scris acest articol şi s-ar putea să vi se pară şi un pic mai greu de citit decât de obicei, chiar dacă am un istoric lung de articole kilometrice. În plus, există o posibilitate destul de mare să nu fiu aşa de temperat cum sunt de obicei. Deseori am fost acid în exprimare şi aprecieri dar în acest articol există şi o mare posibilitate să las furia în întregu-i să iasă la iveală.
Sunt touşi de părere că e important să fac şi asta.
Am primit critici atât din partea unor atei care încă ezită în a spune cu subiect şi predicat că sunt necredincioşi cât şi din partea unor creştini care rezonează cu viziunea secular-umanistă: "De ce eşti aşa nervos? Fii mai relaxat! Dracu' nu e aşa negru!". Aşadar, vorbim astăzi despre:
1. De ce sunt ateii furioşi?
2. De ce furia noastră/lor este validă, importantă şi necesară.
3. De ce e o idioţenie fără de margini să încerci apelul la calm cu ateii în situaţia de faţă.

1. De ce sunt ateii furioşi?

Sau, mai degrabă, de ce sunt eu şi unii dintre atei furioşi, căci în afară de necredinţa în zei nimic nu ne aseamănă prea mult.
Sunt furios că vecinul de la 7 îmi bate în ţeavă când îmi urlă muzica sâmbăta la 10 dimineaţa dar nu are nicio problemă când duminica MC Popa de la catedrala de vizavi răcneşte falsând "dumnezero milueşte-ne" de nu pot să dorm decât cu geamul închis. Şi nu-i deloc fain să dormi cu geamul închis la 38 de grade celsius!
Sunt furios că declaraţiile organizaţiilor extremiste sunt luate în serios iar vocile raţiunii apar foarte rar sau chiar deloc în spaţiul public. Sunt furios că-n imnul naţional avem "Preoţi cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină" iar mulţi chiar cred asta.
Sunt furios că oastea creştină luptă în războiul altora.
Astea sunt mizilicuri, urmează unele mult mai mari!

Ateii din România sunt furioşi că se pune semnul egal dintre ateism şi comunism şi se formulează acuzaţii prin asociere la adresa ateilor. Trecând peste faptul că ateii din Norvegia, SUA, Canada, Arabia Saudită sau Uganda n-au cunoscut comunismul, este totuşi idiot să nu observi cum selecţia observaţională este politică de stat în România.
Nu numai că este idiot să asociezi o doctrină politică şi o opinie în raport cu mitologia sperând să spui ceva, dar regimul comunist din România a fost orice numai ateu nu! Sunt furios pentru că nu pricepe nimeni poţi să explici până mâine faptul că problema comuniştilor era disidenţa. Dacă erai de acord cu ei, îi durea-n trei litere că eşti de acord cu ei în numele lui dumnezeu, krishna, moş crăciun sau Gandhi. În schimb, dacă nu erai de acord cu ei aveai probleme cu ei, indiferent dacă aveai credinţă în zei sau nu.
De altfel, până acum nu s-a găsit nici măcar un caz de individ persecutat pentru că n-a vrut să-şi jure ateismul. Şi, poate mai important, nu s-a găsit niciun caz de individ lăsat în pace pentru că era ateu, fiind şi disident în acelaşi timp!
Suntem nervoşi că educaţia sexuală este un tabu în România iar statul judecă prin prisma religiei orice are legătură cu sexul, în loc s-o facă prin prisma realităţii.
Suntem nervoşi că reclamele la prezervative sunt interzise în România înainte de ora 00:00 deşi numărul sarcinilor în rândul minorelor este în continuă creştere.
Suntem nervoşi că şi în România, ca şi în Africa, se transmit boli cu transmitere sexuală pentru că înalţi ierarhi ortodocşi şi catolici deopotrivă consideră că folosirea prezervativului îl face pe iisusul mic din icoane să plângă.
Suntem furioşi că numai în anul 2009 au murit 8 femei după ce au încercat să-şi provace singure avort în urma refuzului medicilor de a-şi face datoria pentru care noi cu toţii îi plătim!
Suntem furioşi pentru că la aceste 8 femei se adaugă alte câteva zeci de mii decedate în timpul regimului comunist când de asemenea avortul a fost interzis. Cea mai mare parte din decesele de această natură erau în rândul femeilor care aveau deja mulţi copii. Personal sunt extrem de furios pentru că în ciuda acestei realităţi crude, părerea lăbarilor cu tendinţe totalitare care-şi doresc ca statul să oblige femeile să nască copii nedoriţi şi să-şi pună viaţa în pericol de dragul unei grămezi de celule este omniprezentă. Ba chiar medicii care-şi impun propria dogmă cretină pacienţilor lor sunt propuşi pentru titlul de medicul anului.
Sunt furios când preoţii dau sfaturi unor persoane aflate în dificultate, sfaturi cu privire la viaţa sexuală, relaţia de cuplu, etc. etc. bazându-se pe ce le spune religia că lor că vrea dumnezero de la noi şi nu pe ceea ce vreo dovadă despre ceea ce funcţionează sau nu pe creierele indivizilor sau în vieţile acestora. Şi, cel mai tare, mă deranjează că părerile acestor dezaxaţi sunt luate în seamă în dauna unor păreri avizate bazate pe studii adevărate!
Mă scoate din minţi când mulţi credincioşi se roagă ca şi cum ar întocmi o listă cosmică de cumpărături în ceea ce priveşte boala şi vindecarea. Mă enervează crunt că şi unii medici fac asta. Mai rău, unii credincioşi aruncă astfel de porcării şi peste copiii bolnavi sau pe moarte. În fapt, îşi învaţă copiii că dumnezeu e mare şi că dacă nu li se îmbunătăţeşte starea e vina lor! E vina lor că nu s-au rugat cu suficientă ardoare, că nu s-au rugat corect sau că i se rupe lui dumnezeu de viaţa lor! Ce poate fi mai minunat decât călcarea în picioare a psihicului unui copil aflat în stadiu terminal de boală SIDA?!
Şi mai enervanţi sunt credincioşii ăia special. Care au văzut Adevărul (neapărat cu majusculă, având senzaţia că-s mai "cul").
Genul ăsta de credincioşi sunt ăia care insistă că lista cosmică de cereri nu este adevărata menire a religiei şi a rugăciunii şi că propria lor teologie îmbârligată este adevărata înţelegere a lui dumnezeu. Mă calcă pe nervi când tipul ăsta de credincioşi insistă că rugăciunile cu cereri punctuale sunt oricum puerile şi că nimeni nu le ia în serios aşa că ateii irosesc timp criticându-le.
Genul ăsta de oameni sfidează simultan şi religia şi raţiunea alegând pe bucăţele ce le place. Cu genul ăsta de oameni rareori poţi purta o discuţie căci dacă le arăţi cu zeul lor comandă genociduri sau încurajează pedeapsa cu moartea pentru adulter, o ard în chec cu "erau alte vremuri" sau că dumnezeul lor e mai pro...fund de-atât.
Ne enervează la culme când se fac asocieri între tragedii şi prezenţa ateilor. Şi asta nu pe bloguri creştinopate obscure ci chiar în mass-media! Acelaşi gen de asocieri se face când se laudă organizaţii religioase care fac câte ceva bun(asta în prima treime a articulului) şi mai apoi se ridică în slăvi cât de bună şi minunată le e religia. Ceva de genul s-a întâmplat când organizaţia creştină Armata Salvării a donat nişte bănuţi pentru sinistraţii din Japonia. Cu toate astea, românii au uitat că înalţi ierarhi ortodocşi au condamnat japonezii pentru cutremur sau că Hitler era omul lui dumnezeu.
Mă enervează că în România nu mai pot nici să strănut sau să flatulez fără un sobor de preoţi. La deschiderea anului şcolar, un sobor de preoţi. La cumpărarea unei case sau inaugurarea unei clădiri de uz public, un sobor de preoţi. La dracu' până şi motorul maşinii se sfinţeşte! Până şi bordelurile ilegale sunt sfinte! Oare dacă-i dau bani la un popă îmi sfinţeşte şi DVD-ul cu pornoase nemţeşti?!
Ateii din România sunt de asemenea nervoşi de prezenţa asiduă a horoscoapelor şi a altor şarlatanii din aceiaşi speţă gen Urania, Oreste(despre el în detaliu altădată), homeopaţi care spun că homeopatia e o medicină care funcţionează, etc. etc. Ca să nu mai vorbim de tripaţii cu sfârşitul lumii cărora li se alocă spaţiu de ştiri. Pe lângă toate acestea, pseudo-ştiinţa este la modă peste tot în România.
Ateii din România sunt supăraţi rău pe lipsa de educaţie ştiinţifică a Românilor. În ţara noastră o formulare de tipul "ştiinţa spune" transformă aberaţia în adevăr, chiar dacă sursa articolului este femeia.ro şi nu vreun studiu serios. (exemplu)
Suntem supăraţi rău de tot pe faptul că profesorii de religie ne terorizează copiii transformându-i în victime ale fanatismului.
Şi mai crunt este că şi mulţi părinţi îşi terorizează propriii copii care sunt oricum susceptibili să ia de bun tot ce zic părinţii şi, în plus, iau literalmente tot ce le spun părinţii! Aceşti părinţi le spun copiilor lor poveşti traumatizante despre ardere eternă şi tortură pentru a se asigura că progeniturile vor fi mult prea speriate şi măcar pentru a pune la îndoială aberaţia religioasă!
Şi mai nervos sunt atunci când în şcoală se spune pe faţă că şi însăşi punerea la îndoială a religiei este un păcat de moarte care garantează locul în iad!
Extrem de nervoşi suntem şi pe privirile ciudate pe care le primim de la terţi indivizi care consideră că ne abuzăm copiii când încercăm să-i protejăm de îndoctrinarea religioasă ajuns aproape politică de stat în România. Unii dintre noi chiar suntem apostrofaţi că refuzăm copiilor noştri bucuria de a fi sclavii zeului iudeo-creştin! Suntem apostrofaţi de aceiaşi oameni care consideră că religia în şcoală ar trebui să fie o obligaţie!
Am mai spus-o şi-am s-o repet că sunt enervat până în vârful firului meu lung de păr pe faptul că religia menţine educaţia sexuală la nivelul de tabu în România. Mai mult, copiii noştri sunt învăţaţi la şcoală să-şi urască propria sexualitate, fetiţele sunt învăţate în cadrul "spovedaniilor în grup" să-şi urască feminitatea şi, colac peste pupăză copiii sunt învăţaţi să urască orientările sexuale diferite. Vă daţi seama cum se simt adolescenţii care au avut un gând sau o tendinţă homosexuală? Abuzul emoţional e literă de lege la noi!
Enervat până la culme sunt pentru că profesorii de religie care comit abuzuri cu nemiluita (blogul ăsta e plin de aşa ceva) scapă nepedepsiţi. Ba încă unii dintre ei (vezi profesoara Giuşcă de la Colegiul "Codreanu" din Bârlad) sunt şi apreciaţi pentru abuzurile emoţionale la care-şi supun elevii!
Mă enervează la culme când mi se cere ceva să ştiu "ca pe tatăl nostru" deşi eu nu cunosc în totalitate rugăciunea cu pricina şi, mai mult, primesc priviri ciudate când spun că e o tâmpenie să ceri cuiva să cunoască aberaţiile religioase ale tuturor!
Ne enervează teribil de mult că în România se moare în spitale, se închid şcoli, se renovează spitale doar când sunt donaţii dar toate autorităţile locale şi guvernamentale donează din banii mei, ai tăi şi-ai noştri bani pentru catedrala mântuirii neamului prost! Catedrală de un miliard de euro ne putem permite
Mă enervează că în ciuda acestor fapte, nesimţirea cruntă de care dă dovadă Corporaţia Ortodoxă Română trece neobservată, ba chiar este şi încurajată. Nouă, necredincioşilor, ni se pare inadmisibil ca o organizaţie privată să ceară unei primării o cincime din bugetul pe un an şi mai apoi să primească altceva decât scuipaţi în meclă din partea oricărui om sănătos la cap.
Şi mai enervant pentru noi, necredincioşii, este faptul că mulţi credincioşi aduc osanale credinţei obediente fără dovezi şi numesc asta o virtute şi o trăsătură a caracterului care dă bunătate şi nobleţe oamenilor. Apoi, continuă să acuze ateii că sunt ignoranţi şi refuză să vadă Adevărul (neapărat cu majusculă!). Însuşi CEO-ul Corporaţiei Ortodoxe Române o spune clar şi simplu: Toţi care nu sunteţi ortodocşi, sunteţi cetăţeni de rang secund!
Mă enervează teribil când se bagă câte-un credincios în seamă în discuţia mea cu cineva despre univers sau despre o serie de noi descoperiri ştiinţifice. Mă calcă pur şi simplu pe nervi aceşti credincioşi care vin peste mine şi-mi spun că poţi afla cel mai mare adevăr al naturii şi universului doar ascultându-ţi inima (?!?!). Şi, după asta, acuză ateii că sunt aroganţi. Desigur, chestia asta cu ascultatul inimii e arogantă nu doar la adresa ateilor dar şi la adresa altor religioşi care (poate?) şi-au ascultat şi ei inima şi-au ajuns la concluzia că pentru ei e ok mahomedanismul, adventismul sau orice altă religie decât pravoslavnicia.
Suntem nervoşi pentru că unii credincioşi intră în dezbateri cu noi şi tratează fenomene încă neexplicate ştiinţific ca fiind vreun fel de dovadă a existenţei unui designer inteligent sau ceva de genul. Devine enervant că în ciuda unor mii de ani în care în mod constant explicaţiile supranaturale au fost înlocuite de explicaţii ştiinţifice clare, bine documentate şi repetabile, ei încă vin şi ne spun că fiecare fenomen neexplicat de ştiinţă este o dovadă a existenţei lui dumnezeu. Şi mai tare mă enervează că atunci când se mai adaugă o explicaţie neştiută până atunci, fie încearcă să o oprească (vezi scoaterea evoluţionismului din manualele româneşti de biologie), fie o ard intelectual şi zic: "Hmm, se prea poate. Aia poate n-o fi supranatural/dumnezeiesc. Dar cu asta? [alt fenomen încă neexplicat] O poţi explica băi ateu arogant nesimţit ce eşti? Nu poţi! Deci există un dumnezeu!"
Mă enervează şi mă amuză în acelaşi timp că eu ştiu mai multe despre religia lor decât ei înşişi ştiu despre religia lor. Devine enervant să aud tâmpenii bazate pe un text religios greşit şi eu să-i corectez!
Pe noi, ateii din România, ne enervează la culme când Corporaţia Ortodoxă Română are aere de "biserică naţională" şi etichetează ca intolerant şi o insultă la adresa poporului român pravoslavnic orice formă de critică la adresa religiei ortodoxe! Dacă spui "nu sunt de acord cu tine", "sunt de părere că e greşit să...", "nu are nicio logică!", "cred că poziţia aia este eronată din punct de vedere moral" [vezi Leviticul sau Deutoronomul din biblie] sau "unde sunt dovezile pentru afirmaţiile acelea?", eşti automat categorisit ca intolerant decât orice ierarh ortodox. Ba mai mult, dacă îndrăzneşti să spui asta la orele de religie, poţi fi chiar insultat în cele mai groteşti moduri cu putinţă iar dacă te plângi, s-ar putea să te alegi tot tu sancţionat pentru că ai îndrăznit să pui la îndoială cele spuse de tovarăşu' profesor de spălare pe creier.
Şi, că tot veni vorba, mă enervează la culme când creştinii se comportă ca nişte oprimaţi sau ca nişte copchii răzgâiaţi. Mai ales ierarhii ortodocşi! Sub pretextul că "au fost dărâmate nu-ştiu-câte biserici în timpul comunismului", acum au nesimţirea de a pretinde literalmente tone de bani şi terenuri de la stat (iar statul, obedient şi incompetent cum îl ştim, se supune) pentru a construi mai multe biserici. Cât de multe? Cam una la două zile din 1990 până în 2010 de-am ajuns ţara cu cele mai multe biserici per capita din U.E.. 18564 de biserici ortodoxe sunt în ţara asta, din 21498 câte sunt din toate confesiunile creştine! Sunt enervat că în ciuda faptelor şi cifrelor evidente, sunt contrazis vehement când afirm că e vorba de o dictatură ortodoxă.
Ne enervează crunt pretenţiile tuturor cum că doar ei deţin adevărul absolut despre lume şi despre dumnezeu.
Că doar interpretarea lor a bibliei este cea corectă şi că ceilalţi sunt nişte "sectari" care au fost manipulaţi şi înţeleg greşit cuvântul domnului.
Mă enervează la culme când cei pe care-i întreb de ce nu vine Iisus când îl chem vin şi-mi spun că partea cu Isus răspunzând la toate rugăciunile este în mod evident o metaforă. Dar partea cu flăcările eterne ale iadului şi cu homosexualitatea fiind un păcat abominabil contra naturii e literalmente adevărată. Şi invers, mă calcă pe nervi cei care vin şi spun că partea cu Sodoma şi Gomora e o metaforă dar partea cu ajutorarea aproapelui este de fapt ce a vrut să spună dumnezero când a inspirat prin fantoma sfântă unul din autorii bibliei.
De unde mama dracu' ştiu toţi apologeţii ăştia care parte din Biblie/Tora/Qu'ran/Bhagavad-Gita e metaforă şi care trebuie luată ca atare? Cu ce drept vin indivizii ăştia peste mine să-mi spună şi să-mi impună ceva în numele zeului lor?
Şi, poate cel mai tare dintre toate, ne enervează la culme când primim scuze idioate sau chiar acuze pentru nesimţire. Am auzit-o de "n" ori p-asta: "Ei şi, ce dacă a venit preotul la tine în clasă şi te-a stropit cu aghiasmă? Ai murit? Dacă te deranjează atunci chiar eşti îndrăcit. Altfel, dacă nu crezi, de ce eşti aşa revoltat?". Sau p'asta: "Ei şi ce dacă se construiesc biserici? Nu te obligă nimeni să te duci şi-n plus se construiesc din taxele celor 80% români dreptcredincioşi" - desigur, aici este omis intenţionat faptul că cea mai mare parte a ateilor lucrează în mediul privat în vreme ce în acel procent de 80% sunt incluşi o grămadă de copii, bătrâni sau bugetari care oricum nu plătesc taxe(bugetarii plătesc taxe însă nu produc bani suplimentari fiind oricum plătiţi din taxele celor care lucrează în mediul privat).
Sau p-asta: "Păi dacă tu nu crezi, de ce te bagi peste ortodoxie care totuşi ne-a ţinut neamul unit şi [introdu aberaţie religios-legionară aici]? Ar trebui să nu-ţi pese. De ce eşti aşa revoltat dacă tu oricum nu crezi?" - oamenii de genul ăsta mă înfioară cu ignoranţa lor.
Şi... cea mai tare, ză best ăf ză best, "dacă a fi ateu e aşa de minunat, de ce eşti aşa de supărat?". Răspunsul pe scurt e că trăiesc într-o ţară ticsită cu bigoţi mistici. Răspunsul pe lung, vine îndată.

2. De ce furia noastră este validă, importantă şi necesară

Răspunsul la întrebarea "de ce eşti aşa supărat/nervos?" nu e chiar aşa de complicat: Pentru că întotdeauna a fost necesar!
Pentru că furia a stat în spatele fiecărei mişcări pentru schimbări sociale atât în ţara asta cât şi în lume.
Alegerea lui Cuza în 1859, procalamaţia de la Islaz, reforma agrară, răscoala de la 1907, unirea de la 1918, revoluţia de la 1989, mişcarea LGBT, mişcarea pentru dreptul femeilor de a vota, revoluţia din Egipt, mişcarea anti-război, orice vreţi voi din România sau de oriunde din lume. Toate acestea au avut în spate o imensă cantitate de furie şi supărare. Furie datorată injustiţiei, brutalităţii şi neajutorării!
Pe bune! De ce mama dracu' s-ar mai deranja cineva cu mişcările sociale? Mişcările sociale sunt dure! Necesită timp, energie şi uneori asumarea unor riscuri asupra carierei, comunităţii şi chiar a vieţii. Nimeni nu s-ar deranja în morţii mă-sii de treabă dacă n-ar fi furioşi pe ceva anume!
Aşa că atunci când îi spui unui ateu să nu mai fie aşa de furios şi revoltat, îi spui, în esenţă, să se dezaprobe. Să tacă-n gura mamii lui din gură. Le spui să renunţe la singura unealtă puternică pe care o au la dispoziţie. Le spui să fie politicoşi, diplomatici şi obedienţi (!) în ciuda istoriei care ne arată că diplomaţia în mişcările pentru schimbări sociale funcţionează mult mai bine când sunt combinate cu furia.
E ca şi cum în bătălia dintre David şi Goliat i-ai spune lui David să arunce praştia că nu-i frumos să dai cu praştia şi... nu ştiu... să-l roadă de genunchi pe Goliat sau ceva de genul.
Recunosc că furia este o unealtă dificilă în mişcările sociale. Te poate face să acţionezi pripit, îţi poate da dificultăţi în a gândi limpede şi te poate face să-ţi tratezi potenţialii aliaţi ca duşmani. În cel mai rău caz poate duce la violenţă. Furia este valoroasă, validă şi necesară dar poate da şi rateuri, uneori în mod ireversibil.
Şi totuşi, atât timp cât nu punem în pericol siguranţa cuiva sau rănim pe cineva (vezi cazul Tanacu), nu ţine de religioşi să ne spună nouă când să fim şi când să nu fim nervoşi!
Nu e treaba religioşilor să le spună ateilor când au mers prea departe cu furia lor şi că ar trebui să se calmeze. Niciodată nu e prea departe când vine vorba de idei şi comportamente sociale.

3. De ce e o idioţenie fără de margini să încerci apelul la calm cu ateii în situaţia de faţă

Când îndemnul la calm vine de la religioşi, nu ajută cu nimic. E mai degrabă tratare cu superioritate! Vine mai degrabă ca o nouă încercare de a defăima ateii şi de a-i face să tacă din gură. Şi, chestia asta ne va enerva şi mai rău.
Şi când credincioşii le spun ateilor militanţi că extremismul nu e bun şi că adevărul e pe undeva pe la mij...loc comit o imensă greşeală. Nu pentru că-ţi vine să le dai un stuchit între faruri. Comit o greşeală pentru că pur şi simplu nu au dreptate.
În raport cu revoluţia din '89, ce-a făcut Gorbaciov a fost poziţia moderată. În raport cu romanele lui George Orwell, acţiunile U.E. reprezintă poziţia moderată. În raport cu Inchiziţia, Biserica Catolică are acum o poziţie moderată. În raport cu Iranul, Arabia Saudită este moderată. În raport cu Grecia(teocraţie ortodoxă de jure şi de facto), LinkRomânia e o ţară moderată. În raport cu China, în ceea ce priveşte drepturile omului, SUA e o ţară moderată. Vă recomand să citiţi şi acest articol.
După ce citiţi şi acel articol şi exemplele de mai sus, să văd după aia cum o să mai veniţi să-mi spuneţi mie că poziţia moderată este de obicei şi cea corectă!
Şi încă ceva: Ne-ar trebui puţină perspectivă în toată treaba asta cu furia asupra tiraniei religioase din România.
Uitându-mă la religiile din România (nu doar la habotnicii creştinopaţi tripaţi pe căpitan şi alte asemenea dar şi la aşa-zişii "moderaţi") văd cam aşa: O veritabilă Corporaţie care toacă mărunt bani publici cu nemiluita, îndoctrinarea copiilor pe bani publici privită ca pe o normalitate, un patriarh căruia i se permite să dea ordine în Parlament, organizaţii care fac treaba murdară a cultelor (ASCOR şi Noua Dreaptă sunt două exemple), aceleaşi ONG-uri care bagă prostii în cap copiilor cu acceptul explicit al directorilor de şcoli. Citiţi doar acest articol al provita Sibiu şi o să înţelegeţi la ce mă refer.
Pe de altă parte, mă uit la cei câţiva atei militanţi din România care uneori sunt mai vehemenţi dar deseori doar critici ironici prin bloguri, uneori prin ziare şi foarte rar la televizor.
Şi zic aşa: Putem avea şi noi o ţâră de perspectivă?
Pentru că, pe de altă parte, sunt nervos că în acest articol am atins poate 1% din ce mă enervează ca ateu cu privire la societatea românească ticsită cu misticisme ieftine. Nici n-am zis mare lucru de moaşte, de mărţăguşe, de căsătoriile aranjate, eeehaa. Nici măcar n-am început bine să zic ce-am de zis şi, deşi am zis în alte articole, aici nici n-am apucat măcar să enumăr succint.
Ştiu sigur că după ce voi publica acest articol, în timp ce voi fuma ţigara de după citind să văd eventuale greşeli de gramatică sau de tastare, îmi vor veni în cap cel puţin 5 chestii la care nu m-am referit deloc şi puteam să le spun. Aş putea să scriu o carte în "ţ" volume despre ce mă enervează doar pe mine la religie şi religioşi şi tot n-aş termina.
Despre ce vorbim aici? Cel puţin un mileniu de abuzuri dintre cele mai grosolane, intruziune a bisericii în viaţa privată şi publică, înşelăciune în masă şi promovare asiduă a ignoranţei şi inculturii. Pe de altă parte, ne uităm la 3-4 ani (maxim 5) de ateism militant pe câteva bloguri şi la maxim 2 ani în care secular-umanismul (nu ateismul!) au apărut cât de cât în spaţiul public.
Şi... vi se par cumva că cele două sunt în vreun fel echivalente? Sau că duelul este proporţional?
Sau, mai rău, ţi se pare că ateii sunt o problemă mai mare în România decât miliardele de lei noi tocate pe burta Corporaţiei Ortodoxe Române?

Dacă ţi se pare asta, cu tot respectul, du-te-n paştele mă-tii!

Şi-acum ne putem întoarce cu încredere înapoi la încercările de a fi politicoşi în Republica Teocrat-Trepanată România.


Post scriptum: Articolul este o parafrază a unui articol scris de Greta Christina. Am eliminat multe pasaje din articolul original şi am adăugat altele întrucât furia ateilor americani este diferită şi fondată pe alte motive decât cea a ateilor români. Să nu uităm că americanii nu îndobitocesc pe bani publici copiii. Însă, la americani, în unele state avortul este semi-ilegal (la noi e ilegal de sărbătorile ortodoxe). În plus, deşi a început şi la noi, la americani peisajul religios este mult mai diversificat şi mai concurenţial.
Mai mult decât atât, furia ateilor din România este în special împotriva susţinerii cu bani publici a cultelor (inclusiv prin ore de religie în şcoli) şi mai puţin împotriva a alte aspecte întrucât cultele din România nu vor avea prea curând tupeul să ceară măsuri radicale în numele credinţei lor căci după 50 de ani de comunism românii vor susţine mai reticient măsuri totalitare, fie ele şi-n numele zeului iudeo-creştin. Deşi... sunt motive de îngrijorare.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Limba română corectă politic

Ideea din spatele acestui articol nu este nici pe departe nouă. N-am descoperit eu apa caldă şi faptul că limba română (ca de altfel orice limbă) este aidoma unui organism viu într-o continuă schimbare. Unii aleg să spună acestei schimbări evoluţie, alţii involuţie iar scepticii de-alde mine rămân doar la termenul de schimbare. Dacă a fost în bine sau în rău timpul va decide.
Recent am citit trei cărţi (pentru că da, mie nu-mi ajunge o singură carte toată viaţa pentru toate întrebările). Una dintre ele era editată în 2009 iar celelalte două la mijlocul anilor '90. N-are importanţă prea mare titlul cărţilor şi autorul lor (oricum erau toate trei traduceri). Importanţă are însă faptul că limbajul folosit era extrem de asemănător în cele două editate în anii '90 şi destul de diferit faţă de cea editată în 2009 deşi tema era apropiată.
Practic de 10 ani încoa' au intrat în limbă la grămadă termeni care numesc o stare de fapt care avea deja denumire în limba română dar care o face să pară mai puţin intensă. Fenomenul e manifestat în special la noţiunile ce definesc aspecte negative ale vieţii.
În continuare voi da o serie de exemple şi apoi voi încerca să scot ceva semi-inteligent. Dacă-mi iese bine, dacă nu, măcar rămânem cu exemplele.

Handicapaţii. Oooo! Ce-ai bă? Eşti tâmpit? Cum să le spui handicapaţi?! Nu! Acum se cheamă persoane cu dizabilităţi. Ştiaţi că Microsoft Word XP versiunea în limba română nici nu recunoaşte cuvântul dizabilităţi şi că subliniază cu verde (adică expresie incorectă) expresia "persoană cu dizabilităţi"? Testaţi voi înşivă şi-o să vedeţi! Există asistenţă socială pentru handicapaţi încă de pe vremea lui Ceauşescu şi, până la celebra lege 448/2006, eligibili pentru această formă de asistenţă erau handicapaţii. Şi, peste tot, în toate legile, atât cele date de MAN cât şi ulterior de Parlamentul României, aceştia erau numiţi handicapaţi. Şi, atâtea zeci de ani n-a avut nimeni nicio problemă cu chestia asta. Ba încă şi-n prezent la ţară oamenii tot handicapaţi îşi numesc rudele din familie care suferă de unele afecţiuni, fie ele congenitale (din născare, adică), fie ele dobândite.
Mai mult, exisăt posibilitatea să fii chiar apostrofat dacă spui despre un olog că e handicapat. Au! Am zis olog? Oh dar vai! Acum nu mai avem ologi. Nu! Avem persoane cu dizabilităţi de deplasare, sau cu dizabilităţi locomotorii. Nici măcar compromisul handicap locomotor nu mai este apreciat!
Nu mai vorbim de orbi! Pardon, nu orbi ci nevăzători. Deşi e interesant că există în România vreo câteva sute de persoane încadrate ca "nevăzători" care totuşi au carnet de conducere şi conduc regulat şi chiar foarte bine!

În prezent nu mai vorbim de nebuni. Cum să-i zici nebunului că e nebun sau să-i spui cuiva că o rudă de-a sa e nebună sau retardată mintal? Nu! Nu-i frumos. Aşa că acum zicem persoană care suferă de o afecţiune de natură psihiatrică sau derivaţii de-acest gen. Până şi bătrânul Spital de Nebuni "Socola" s-a transformat în Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" şi are chiar şi o sărbătoare a instituţiei în care scoate nebunii la zâmbit frumos pentru cameră. Desigur, nu o să se mai spună niciodată "scos nebunii la zâmbit frumos pentru cameră" ci ilustrarea rezultatelor terapiei ocupaţionale pe o serie de pacienţi instituţionalizaţi de-ai noştri.
Nu mai "punem nebunii la muncă" ci includem persoane cu deficienţe psihiatrice în programe de terapie ocupaţională.

Nu o mai avem pe "tanti Dana de la Personal" ci doamna Dana Popescu, referent resurse umane în cadrul departamentului de HR.
Nu mai avem "planul cincinal" ci strategia de promovare şi profit pe termen mediu. Nu mai "atingem/depăşim planul de producţie" ci ne facem targhetul.
Nu se mai dă "bacul oral la română" ci proba de competenţe lingvistice la limba şi literatura română.
În prezent nu mai spunem ce-avem de spus în ceea ce priveşte o activitate ci dăm feedback.
Nu mai dăm oameni afară spunându-le "eşti un incompetent şi mi s-a acrit de tine, pa!" ci le spunem că având în vedere o serie de performanţe mai puţin reuşite, va trebui să ne despărţim însă sunt convins(ă) că abilităţile tale îţi vor fi extrem de utile în altă parte.
Nu mai zicem "şatre" ci grupuri de cetăţeni nomazi de etnie rromă. Nu mai zicem ţigani ci populaţia de etnie rromă.

În România nu mai avem copii proşti în şcoli. Nu! Avem copii cu deficienţe de învăţare.
Militarii români care se-ntorc în viaţă din războiul altora şi mai apoi se sinucid sau comit crime nu "au luat-o razna după ororile văzute în teatrul de război" ci sufereau de un şoc post-traumatic.
În clasele primare, în 2011, mai peste tot toţi copiii au primit coroniţe şi astfel n-am mai avut un "cel mai bun din clasă" şi un "cel mai slab din clasă" ci elevul cu rezultatele cele mai ultragigadeosebite şi ultimul dar nu cel din urmă premiant. În clasa în care am fost eu s-au acordat două premii I, două premii II, trei premii III şi 4 menţiuni. Şi aşa mi se părea cam mult. Dar dă-o-n mă-sa de treabă, chiar tuturor?!

Aţi observat că nu prea se mai moare în România? Pe bune! Toţi trec în nefiinţă, trec în lumea drepţilor, i-a vrut zeul iudeo-creştin mai repede la el, a căzut o stea, s-a stins o stea, toţi se sting din viaţă, flacăra sufletului li s-a stins, etc. etc. Serios acum! Da' de murit, îngropat şi putrezit nu mai moare nimeni? Trecem peste dezbaterea privind viaţa inexistentă de apoi, dar chiar nu mai moare nimeni?

N-am mai auzit de mult timp, nici măcar la ştirile de la ora 5, că un nebun, de beat mort ce era, a pus mâna pe topor şi şi-a tranşat familia. Nu! Ci doar că un cetăţean, aflat în avansată stare de ebrietate, a comis un multiplu asasinat, aplicând multiple lovituri cu un obiect contondent[nici măcar nu-i mai zice pe nume - topor], ca urmare a unei vechi dispute familiale.

Nu mai putem spune despre cineva că este un "habotnic cretin cu ochelari de cal şi încăpăţânat" ci că este o persoană cu idei preconcepute şi cu o viziune mai puţin largă asupra aspectelor din discuţie. Nici măcar să spunem că are o viziune îngustă nu e bine!
Deşi ţara este în prag de război civil (o să discutăm pe larg şi asta) nu avem lucruri naşpa, de-ampulea, aiurea, stupide, cretine, oribile prin ţară ci doar aspecte mai puţin pozitive sau nu tocmai democratice.
Nu am voie să spun găozar, pârţar sau poponar ci doar homosexual sau persoană cu orientare sexuală gay. Nu mă înţelegeţi greşit. În mare parte sunt de acord cu pretenţiile comunităţilor LGBT deşi sunt heterosexual şi nu-mi stă în caracter să discriminez în funcţie de gaura în care se scarpină individul din faţa mea. Pe de altă parte, e ok ca preşedintele meu (nu l-am votat dar e din păcate şi preşedintele meu) să spună găozar, dar eu nu am voie pentru că nu e frumos. Îmi vine să mă dau cu capul de pereţi când o aud p'asta cu "nu e frumos". Cine zice? Statul? m.U.E.? (marea Uniune Europeană, desigur)
Nu am voie să spun "sidos" ci doar persoană infectată cu virusul HIV. Din nou, aceiaşi chestie: Am prieteni care sunt seropozitivi. Pe de altă parte, cunosc cel puţin 10 indivizi pe care eu i-aş eutanasia cu mâna mea pentru iresponsabilitate şi pentru că sunt o ruşine pentru rasa umană (o să povestesc pe larg cândva). Ei, cel puţin ălora 10 eu aş vrea să le pot zice sidoşi!

Aţi observat că nimic nu mai pute în România, mai ales la oraş? Acum totul are un miros neplăcut sau influenţează negativ analizatorul olfactiv. Acum nu mai pute! Am auzit numai în ultimele 3 zile vreo 4 replici de genul "vai, ce fel miroase". Eu răspundeam: "da, pute a balegă" şi mi s-a răspuns aproape invariabil cu " da, miroase cam neplăcut". Zi-i frăţică pe româneşte că pute sau duhneşte a balegă!
Aţi observat că la ştirile despre explozii în casele oamenilor nimeni nu mai are reşouri? Acum toate exploziile sunt cauzate de o defecţiune la instalaţia electrică improvizată de încălzire. Sună aproape ca aia cu "o extorsiune a unui degajament...". Pe bune! E şi mult mai lung şi total neclar!

Nu ştiu dacă ştiţi dar în România există deja, finanţate de stat, clase pentru retardaţi în interiorul şcolilor publice. Şi nu mă refer aici la clasele pentru copiii ce suferă de retard mintal*. Ci la clase concepute, chipurile, pentru a asigura o învăţătură mai adaptată nevoilor copilului din clasele primare.
Apropo de copii cu retard mintal. Nu le zicem retardaţi (deşi asta sunt). Le zicem copii cu nevoi speciale.
Pe scurt, revenind la SbS, sunt clase de trepanare generală cu denumire pompoasă. Se numesc clase primare de învăţământ Step-by-step(SbS). Sunt clase cu materia concepută ca pentru americani. Nu mai vine tovarăşu' învăţător să-ţi spună şi ţie şi mă-tii că sunteţi nişte cretini că a ajuns copilul la 10 ani şi încă nu ştie să scrie. Dimpotrivă, chiar e de dorit asta la Step-by-Step. Eu am crezut că e un caz izolat cazul pe care-l ştiam eu din Bârlad de la clasa de step-by-step unde erau doi elevi (doi ştiam eu, cine ştie, poate erau mai mulţi) care erau în clasa a IV-a şi abia scriau, cu viteza melcului şi habar n-aveau probleme simple de mişcare sau o ecuaţie simplă de gradul I cu împărţire exactă. Chestiile astea noi le mâncam pe pâine în clasa a IV-a (am şi manualul de atunci ca dovadă).
Mai mult, o fostă colegă de gimnaziu, mutată în Canada mi-a povestit o chestie pe care o intuiam dar nu credeam că lucrurile stau aşa de rău. I-a dat vărului ei, elev în clasa a VIII-a în Canada, o problemă care reprezenta o banalitate în clasa a VI-a în România. Răspunsul vărului ei: "Stai s-o-ntreb pe soră-mea [care se pregătea pentru bacalaureatul canadian] că noi n-am ajuns nici pe departe până acolo. Era o problemă banală de geometrie în plan!
De ce-am povestit asta? Pentru că în România "nu e frumos" să spui că învăţământul SbS creează semi-analfabeţi! O, nu! Eşti nebun? Cum să spui asta? Sunt inspectori care şi-au dat odraslele la forma asta de învăţământ, deci e de încredere. În realitate şi-au dat copiii acolo ca să fie trendy cu ultimele găselniţe, dar asta-i altă poveste. În România nu se cheamă că eşti la învăţământ pentru retardaţi semi-analfabeţi ci că urmezi o formă de învăţământ modernă şi alternativă care cultivă relaţionările dintre copii.

Aş putea continua mult şi bine cu exemplele dar mă opresc aici cu speranţa că s-a-nţeles la ce mă refer. De ce mă iau de subiectul ăsta? Păi, e destul de simplu.
Promovarea acestui limbaj de lemn aduce după sine promovarea mentalităţii de negare a realităţii sau măcar de slăbire a percepţiei asupra ei.
Acest limbaj, care spune în mai multe cuvinte o noţiune sau o stare pentru care există deja un cuvânt în limba română, duce la o pozitivizare forţată.
N-aş avea nimic împotrivă dacă pozitivizarea lucrurilor ar fi şi în fapt şi nu doar în formă. Titu Maiorescu a zis-o acum peste 150 de ani dar noi pur şi simplu nu vrem să învăţăm.
Credeţi că handicapaţii, orbii şi ologii se simt mai bine sau sunt ajutaţi în vreun fel pentru că li se spune persoane cu dizabilităţi, nevăzători şi respectiv persoane cu dizabilităţi de deplasare? Simpla schimbare a numelor nu cred că le ieftineşte costul medicamentelor sau le vindecă afecţiunile!
Sau credeţi că membrii comunităţilor LGBT s-ar supăra aşa de tare că unii le spun găozari, poponari sau altcumva dacă societatea le-ar acorda drepturile cetăţeneşti fireşti? Eu cred că i-ar durea fix în trei litere.
Credeţi că retardaţii mintal se simt mai bine sau percep altfel dacă le spunem persoane cu nevoi speciale? Nu de alta dar expresia "cu nevoi speciale" trivializează aprecierea "Eşti o persoană specială!". Nu-i mai poţi spune cuiva acum că este "special" pentru că s-ar putea s-o perceapă ca o analogie între persoana lui şi un retardat mintal! Ah... sau aia-i ok, nu?

Realitatea este una singură pentru toţi. Deformând-o cu un limbaj de lemn şi cretinoid n-o vom schimba. Făcându-te că nu există o problemă sau deviindu-ţi atenţia măcar parţial de la ea, n-o va face să dispară!

Vă salut cu respect.

luni, 20 iunie 2011

Educaţia parentală - eu te-am făcut, eu te omor!

"Eu te-am făcut, eu te omor!" este mentalitatea şi motto-ul după care se ghidează imensa majoritate a părinţilor români chiar dacă mulţi dintre ei nu mai recunosc asta în prezent sau, mai rău, nici măcar nu-şi dau seama că aplică asta în fapt deşi (poate) iniţial nu intenţionau asta.
O perioadă lungă de timp am fost implicat într-un ONG care se ocupa preponderent cu asistenţa socială la cam toate nivelurile. Prin urmare, ce voi afirma în rândurile următoare se bazează pe observaţiile pe care le-am făcut în timp, în perioada 2006-2009 pe 609 părinţi din 6 judeţe (preponderent judeţul Vaslui, la care se adaugă Iaşi, Brăila, Galaţi, Bacău dar şi Cluj) părinţi de generaţiile '50, '60, '70 şi chiar '80 (doar 30 de cazuri). La acestea se mai adaugă o serie de observaţii ale subsemnatului făcute mai mult bazate pe discuţii decât pe fapte concrete demonstrate cu acte, observaţii din care am eliminat de cam considerat eu ca fiind "înflorituri" de-ale unora pentru a părea mai "ciumegi" în relaţia lor cu progeniturile lor.
Fără a avea pretenţia că sunt vreo autoritate în domeniu sau că metodele mele sunt infailibile, voi încerca în cele ce urmează să creionez realitatea relaţiilor părinte-copil din România sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI.

1. Despre ce vorbim, cum se manifestă şi la ce niveluri

Considerentul "eu te-am făcut, eu te omor!", pe care-l vom numi pe scurt "ETEOM" (nu, nu este o denumire ştiinţifică!) nu este neapărat unul literalmente ci şi la niveluri mai subtile şi mai puţin perceptibile de către o bună parte dintre adulţii care au şi calitatea de părinte.
Şi simplul fapt că părinţii declară la recensământ religia copilului ca fiind religia lor, deşi "copilul" are 16-18 ani, este tot un ETEOM.
Faptul că mulţi români (dintre aceştia mulţi dintre ei şi părinţi) consideră că generaţiile trebuie să fie la fel, trase la xerox, contribuie la apariţia şi perpetuarea ETEOM. De fapt, ETEOM contribuie în principal şi la transformarea deja existentului şi firescului gol dintre generaţie (generation gap) într-o imensă prăpastie dintre generaţii, prăpastie care pe viitor va fi generator puternic de conflicte ireconciliabile dintre părinţi şi copiii ajunşi la maturitate. A sunat cam pompos, aşa-i?
Pe scurt, modul autoritar în care înţeleg părinţii români să facă educaţie este şi principalul motiv pentru care apar certurile în familie. Iar aici de vină sunt în principal lipsa de educaţie şi religia. Vom discuta îndată de ce.
Manifestarea ETEOM este foarte complexă şi mi-ar trebui măcar o licenţă în psihologie ca să fiu în stare s-o descriu complet, licenţă pe care evident n-o am. Şi totuşi, cele mai pregnante manifestări sunt şi cele mai evidente, în speţă la nivel psihologic (călcarea în picioare a libertăţii de conştiinţă), la nivel fizic (impunerea unui anumit standard) şi la nivel social.
Deşi manifestările sunt distincte, acestea trei sunt interconectate şi foarte rar apar cazuri în care ETEOM este aplicat doar la nivel fizic şi social sau doar la nivel psihologic, sau în oricare altă combinaţie. De regulă, dacă părinţii merg pe principiul ETEOM, îl aplică la toate nivelurile şi manifestarea asupra viitorului adult apare aşijderea la toate nivelurile.
Desigur, există şi numeroase excepţii însă acolo trebuie creditat copilul pentru caracterul mai puternic şi eventualul noroc pe care l-a avut. Exemplu concret: Un copil dintr-o familie autoritariană găseşte imediat după Bacalaureat un loc de muncă sau este admis la studii într-o altă ţară. Acela este un individ norocos şi la care se vor vedea mai puţine manifestări ale ETEOM, tocmai datorită ruperii de acel mediu în cel mai scurt timp cu putinţă. În continuare vom trata în detaliu cele trei manifestări identificate.

2. ETEOM la nivel psihologic

Aceasta este cea mai cruntă, crudă şi iremediabilă formă de ETEOM. Totodată, la această formă sunt mai predispuse fetiţele.
Am auzit de mai multe ori decât mi-am schimbat şosetele răspunsul "Bine, dar tu eşti băiat/bărbat, e altă treabă". Răspunsul acesta îl auzeam de fiecare dată când spuneam "Băi da' ai mei nu mă băteau la cap la 16 ani să fiu la 22:00 acasă", "Ai mei nu mi-au impus ce şcoală să aleg", "Ai mei nu mă întrebau la 18 ani cu cine ies, unde mă duc, ce fac, de unde am bani" etc. etc. Invariabil, primeam acelaşi răspuns de la fetele/femeile cu care discutam despre familie extinsă, părinţi, relaţii şi alte cele.
Am o prietenă care are 23 de ani şi care din motive care nu ţin de ea şi pe care nu le voi detalia aici încă locuieşte cu mama sa. Ne cunoaştem de când eram ţânci amândoi şi, evident, o dată pe an, sau mai rar, când avem ocazia să ne vedem, ieşim şi noi ca orice adulţi care ne ştim de-o viaţă, la o bere şi la un pahar de vorbă. Ei bine, absolut de fiecare dată conversaţiile noastre trebuiesc întrerupte de cel puţin 10 ori de telefonul ei care sună la capătul celălalt fiind maică-sa întrebând-o invariabil "Când vii acasă". Asta după ora 22:30. După ora 00:00, discursul mamei se acutizează şi se transformă în "ai ieşit la vagabondat cu băieţii" şi altele pe care am să mă abţin să le discut aici. Singura şansă să nu iasă şi mai rău e să merg mai apoi cu ea până acasă şi să-i explic eu în persoană maică-sii că a fost cu mine în locul X, moment în care maică-sa se mai domoleşte uşor ştiind că cu mine nu iese la vagabondat. Asta, deşi însăşi fiică-sa îi spusese la telefon că e cu mine în locul X şi stăm la o vorbă! Şi totuşi, pe mine, pe care mă vede o dată la 2 ani, mă crede când vin cu ea acasă, dar pe fiică-sa, nu!
Mult timp m-am întrebat de ce până când mi-am dat seama că răspunsul era fix în faţa mea: de vină este mentalitatea patriarhală de prost gust (ia să vezi feminazistele cum vor cita de-aici că recunosc eu că există patriarhat - lol). Practic, maică-sa avea mai multă încredere într-un bărbat care-i spunea despre fiică-sa decât în fiică-sa care-i spunea despre ea.
"Un fleac, un caz izolat", am spus eu la vremea respectivă. Ulterior însă am constatat cu imensă tristeţe dar nu şi cu foarte multă surprindere că nu era deloc un caz izolat.
De ce spun că fetiţele sunt mai predispuse la acest mod de abuz emoţional? Pentru că mentalitatea patriarhală este un pilon de bază al mentalităţii multora dintre părinţi. Prin urmare, acestora li se pare legitim să-i dicteze fiicei lor fiecare aspect din viaţa lor, în vreme ce unui eventual fiu nu li se mai pare atât de legitim, aplicând cu o mult mai mare uşurinţă principiul "e major, facă ce-o vrea". Asta neînsemnând chiar deloc că aceeași chestie nu e din ce în ce mai prezentă și în cazul fiilor - în special în cazurile familiilor monoparentale, unde sexul copilului nu contează deloc căci părintele tot va dori să dicteze tot sub pretextul că „dorește ce-i mai bine pentru copilul său”.
Cunosc părinţi (sau tutori legali - care îndeplinesc şi îndatoria de părinţi) care caută răspunsuri pentru educaţia minorului în scrierile religioase. Şi nu sunt deloc puţini!
Iată o mostră:
Cea mai mare datorie pe care o aveti voi cei casatoriti, asta este: sa aveti mare grija cum va cresteti copiii. Daca in familie, cat ai copilul acasa in cei sapte ani, nu te-ai grijit sa-l inveti rugaciuni, sa faca cruce, sa stie Tatal nostru, Crezul, sa-l duci la biserica, sa stie ce inseamna post, sa stie ce inseamna pacat, sa se fereasca de pacat, atunci cresc niste bestii, niste fiare. Vai si amar de lumea asta!
Sa nu credeti dumneavoastra ca-i gluma. Copilul, daca nu stie ce-i pacatul, ce-i rusinea, ce-i ascultarea de parinti, devine o fiara. [pr. Arsenie Papacioc]
Ei bine, ce-avem aici? Păi cum ce-avem? Un îndemn clar, răspicat şi evident, la modelul autoritarian de educaţie sub ameninţarea unei nenorociri folosind falsa dilemă şi apelul la sentimente şi ignoranţă, apeluri care din păcate funcţionează foarte bine în mentalul colectiv românesc.
Hai să mai luăm două mostre şi după aia vă explic de ce atâtea referinţe religioase:
Nu mai putin daunatoare pentru viata de familie sunt si casatoriile mixte, adica cele care se incheie intre crestinii ortodocsi cu parteneri apartinand altor confesiuni, catolica, protestanta sau cultelor neprotestante sau chiar necrestini: mahomedani, evrei, budisti, hinduisti, brahmani si altii. [Preot Nicolae Necula]
V-am spus la inceput ca nunta este radacina firii omenesti si daca radacina a pornit prost si-i salbatica si stricata - ca s-au luat doi care sunt satui, femeia de barbat si barbatul de femeie -, de la inceput rele sunt si ramurile. Sa nu asteptati fericire in casatorie sau liniste sau impacare sau avere sau cinste, ci blestem, sfada, saracie, boala si toate rautatile care vin din necinstirea Tainei Nuntii. [Cleopa]
Casatoriile, nu mai vorbim, se fac de-a valma, fetele pentru un ghiul, un inel, leaga prietenie cu negri, finlandezi, arabi si se casatoresc cu ei. [tripatul legionaro-ortodoxoid Iustin Pârvu]
Ei bine, aici avem în multe cuvinte şi cu mult apel la zeul iudeo-creştin, ceea ce auzim în mod constant şi ne calcă pe nervi în jurul nostru zilnic.
Deşi majoritatea părinţilor nu citesc neapărat aceste scrieri şi poate nici nu sunt religioşi practicanţi ci cel mult ortodocşi miserupişti (adică d'ăia de se declară la recensământ şi se bazează Corporaţia Ortodoxă pe ei când suge din banul public), aceştia impun în mentalul progeniturilor lor "învăţăturile" acestor habotnici creştinopaţi experţi în tot şi-n toate şi care-şi dau cu părerea vis-a-vis de vieţile tuturor oamenilor şi judecă în mod îngust şi nefundamentat.
Fără să-şi dea seama, fix asta fac şi părinţii autoritarieni practicanţi de ETEOM cu copiii lor! Le impun acestora ceea ce lor le-a fost impus la rândul lor şi, mai mult, îi sperie pe aceştia că nerespectarea celor impuse de către ei va duce la un imens dezastru personal pentru ei.
De altfel, mentalitatea ETEOM la nivel psihologic este unul din principalele motive pentru care "instituţia" căsătoriei încă mai există.
Pe sistemul "cum îi turcu'-i şi pistolul", ETEOM a pătruns şi în şcoală. Cunosc personal două doamne profesoare care au promovat (şi încă o fac) în clasele în care erau preponderent fete mentalitatea "sunteţi frumoase şi deştepte, măritaţi-vă cu unul cu bani şi o să vă fie bine".
Tot ce am scris mai sus ar putea fi demolat cu afirmaţia "părinţii au dreptul de a-şi educa progeniturile după propriul lor sistem de valori". Ei bine, tocmai asta pun eu la îndoială. ETEOM exact asta este şi observăm că nu prea funcţionează (ca să nu spunem că e de porc târâit prin parcarea de vidanje pline).Link
Din păcate, soluţia la ETEOM găsită de unii părinţi este fix contrariul, care este de asemenea o soluţie greşită, în speţă venerarea copiilor. Îndoctrinarea copiilor că ei sunt speciali, cei mai cei dintre cei mai cei şi necontenirea în aprecieri şi superlative este de asemenea o idee proastă, mai ales când superlativele nu sunt fundamentate nici pe departe. Am întâlnit părinţi de copii care făceau clasa a VII-a a treia oară şi care erau ferm convinşi că fiica lor e frumoasă şi deşteaptă şi că profesorii aveau ceva cu ea. Sunt dispus să cred că un profesor poate avea o ranchiună personală pe un elev. Se întâmplă des în România. Pe de altă parte, e destul de improbabil ca 12 profesori să aibă ceva cu un elev trei ani la rând.
Tot o manifestare psihologică a ETEOM este neîncrederea în alţi oameni, naivitatea excesivă şi obedienţa. "Dacă nu zici/gândeşti/faci cum îţi spun eu, poţi nici să nu te mai consideri fiul/fiica mea!". Această propoziţie au auzit-o, o aud şi din păcate o vor tot auzi foarte mulţi copii români - în această formă sau în alta gen "Eu ştiu cel mai bine şi doar eu îţi vreau binele aşa că bine-ai face să zici/faci/gândeşti ca mine că oamenii sunt răi".
Ameninţările şi autoritatea excesivă, combinată cu îndobitocirea religioasă transmisă copiilor şi patriarhatul prost înțeles (și mai des perpetuat de mame), conduc la numeroase drame.
În absolut toate cazurile de naşteri în rândul minorelor, vina aparţine în mod exclusiv părinţilor care au aplicat ETEOM la nivel psihologic îndoctrinându-şi fetele că trebuie să fie virgine în noaptea nunţii, că sexul în afara căsătoriei e un păcat, că nu trebuie sub nicio formă să facă sex (că dacă faci, mie nu-mi vii acasă că "ne faci de ruşine!") şi că avortul e un păcat de moarte.
În judeţul Vaslui, de pildă, în ultimii 3 ani a fost doar un singur caz de minoră cu părinţi libertini, care nu aplicau ETEOM şi care a născut. Motivul: I-a fost frică de operaţia de avort iar părinţii i-au spus că o susţin indiferent ce decizie ar lua.
În rest, toate celelalte cazuri au fost cu minore care au ascuns sarcina de frica părinţilor sau care chiar nu au ştiut de sarcină decât când era mult prea târziu, tocmai pentru că părinţii au considerat că educaţia sexuală nu îi este necesară.
Şi-acum eu mă întreb: Care e răul mai mare? Să ştie copilul de la 11-12 ani de "perversiunile diavoleşti", să facă sex protejat şi cu responsabilitate de la 15-16 ani şi să-şi termine studiile şi să aibă un orizont de carieră cât de cât conturat? Sau să nască un copil/să devină tată la 15-16 ani, să fie mâncat de vină tot restul vieţii că "are un copil din flori", să-şi rateze complet viitorul prin întreruperea prelungită a studiilor şi să fie un candidat sigur la Legea 416?!
Modelul autoritarian de a face educaţie, atât în familie cât şi în şcoli, este unul totalmente depăşit însă la noi nu s-a înţeles nici pe departe asta. Cunosc un profesor de liceu, de unde va din România. Dânsul practică metoda dialogului, deşi predă o ştiinţă exactă şi-mi spunea: "Luci, am nevoie mai mere de minim un semestru ca să-mi obişnuiesc elevii să dialogheze cu mine. Unii chiar îmi recunosc pe faţă că se obişnuiesc greu pentru că-s obişnuiţi de la celelalte materii cu formula - vine profu', pictează nişte formule pe tablă, mai dictează ceva, înţelegi ce poţi, munceşti pe rupte acasă dacă vrei notă mare şi... asta e! Eu nu pot să fac asta. Eu vreau să ajut elevii să descopere singuri ştiinţa şi din aproape-n aproape, prin dialog, chiar funcţionează şi reţin pentru mult mai multă vreme decât dacă aplic aşa-zisa 'metodă clasică'. Totuşi, merge greu."
Profesorul în cauză aplică ceea ce se face în Finlanda (ţara cu cel mai bun sistem educaţional din Europa) de ani buni. Şi la ei funcţionează. Va funcţiona şi la noi, dar atunci când din 14 profesori, măcar 12 vor gândi aşa! Acum, din 14 profesori, eşti un norocos dacă ai la catedră măcar 2 care gândesc aşa. Or... astfel nu se poate face educaţie performantă.
De altfel, mulţi copii şi viitori adulţi nici măcar nu realizează că este o problemă în ETEOM şi că-i afectează la nivel psihologic, tocmai pentru că văd asta şi în şcoală. Tot din această cauză, o bună parte dintre ei au în prezent probleme în a se adapta pe piaţa muncii unde "noi muncim, nu gândim" este de mult istorie.
Tot din cauza aplicării constante a ETEOM, mulţi adulţi de astăzi cu vârstele între 19 şi 29 de ani, au serioase probleme în a lua o decizie şi-şi pun constant problema vis-a-vis de "ce-o să zică mama/tata/bunica/mătuşa, etc.". Am o colegă de facultate ce-şi minte părinţii că locuieşte la cămin deşi locuieşte cu prietenul ei. De ce face asta deşi are 24 de ani? Pentru că prietenul ei este arab iar părinţii ei ar face ca toţi dracii dacă ar afla că fiica lor trăieşte "imoral" cu un "necreştin". Deşi nu mai depinde de ei financiar şi deşi se consideră liberă, are în continuare o teamă uriaşă de părinţii ei, o teamă ce izvorăşte din subconştientul ei deşi raţional este conştientă că aceştia nu au ce să-i facă. Da! Până-ntr-acolo duce ETEOM la nivel psihologic.

3. ETEOM la nivel fizic

Dacă la nivel psihologic lucrurile sunt destul de abstracte, controversate şi uneori subtile, la nivel fizic ETEOM îşi arată colţii într-un mod foarte clar şi pragmatic.
Principiul este simplu: E copilul meu, deci am voie să-l mutilez cum vreau eu, să-i fac găuri unde vreau eu, să-l îmbrac cum vreau eu (şi mai apoi să-i dictez cum să se îmbrace) şi să-i dictez cum să arate ca să-mi placă mie, indiferent de ce consideră el că e frumos, util, plăcut, util, inutil etc. etc.
Aici se pot încadra cu uşurinţă circumcizia la băieţi (procedură care are utilitate reală zero - excepţie făcând cazurile de fimoză), mutilarea genitală feminină (care, spre deosebire de mutilarea genitală masculină, este interzisă), găurile în urechi pentru cercei la fete (generatoare de traume în copilărie - traume pe care ulterior fetele le reneagă pe motiv că "aşa trebuia să fie") şi impunerea unui cod vestimentar (inclusiv modul în care-ţi porţi podoaba capilară).
În România secolului XXI, dacă o fetiţă/adolescentă este tunsă zero, este considerată fie scăpată de la orfelinat, fie pedepsită de părinţi (cunosc caz de fată care a fost rasă în cap de tatăl ei după ce a aflat că şi-a pierdut virginitatea la 17 ani!). La rândul lor, băieţii/adolescenţii cu pletoşi sunt consideraţi potenţiali infractori, drogaţi, satanişti sau nespălaţi.
Aceste prejudecăţi provin tot din ETEOM, copiii fiind deseori învăţaţi de mici: "Eşti băiat/fată, eşti obligat(ă) să te comporţi ca atare! Mă vezi pe mine sau pe oricare bărbat matur pletos? Nu! Deci şi tu trebuie să fii la fel! O vezi pe maică-ta cheală? Nu! Deci şi tu trebuie să fii la fel". Modul ăsta de gândire e generat tot din mentalitatea stupidă cum că generaţiile trebuie să fie la fel, trase la xerox.
Nu mai vorbim de ce probleme au cei care vor să-şi bage sârme în ei (piercing-uri). Mie nu îmi plac piercing-urile sub nicio formă. Pe de altă parte, nu consider corect ca eu să dictez altcuiva, indiferent cine e acel altcineva, dacă să-şi bage sau nu sârme în el. N-aş avea nimic cu o astfel interdicţie din partea părinţilor dacă n-ar fi ipocriţi. Adică e ok să-ţi expui copilul la un pericol de moarte prin botez, la pericol de contractare a hepatitei B prin împărtăşirea cu o linguriţă pe care au pus gura şi alţi 100 de oameni, la sufocare şi bruscare cărându-l după tine la concurs de pupat moaşte sau să-i dăm "măcar una aşa... peste gură" când te contrazice(Merită citit acest articol). Toate astea, împotriva voinţei lui. Deci alea sunt "ok". Dar nu e ok ca progenitura ta să se expună în deplină cunoştinţă de cauză, unui risc de 0,1% să facă o infecţie locală minoră, puându-şi un piercing într-un mediu steril şi curat.
"Ţin la integritatea corporală a copilului meu, arată inestetic piercing-ul şi-n plus, pân' la 18 ani trebuie neapărat să asculte de mine că de nu...". E interesant că atunci când vrea plodul să se mutileze cu un risc calculat, părinţii îşi găsesc brusc moralitatea.

4. ETEOM la nivel social

Aici treburile sunt şi mai evidente şi de-a dreptul crunte. De asemenea, această categorie se intersectează cu ETEOM-ul la nivel psihologic însă efectele sunt mult mai vizibile.
Principiul aici sună cam aşa: "Eşti copilul meu, deci ai voie/poţi să faci în societate doar ce-ţi recomand eu (a se citi "dictez") că e bine".
De nenumărate ori am auzit părinţi scuzându-se pentru impunerile bruşte din viaţa socială a copiilor lor spunând "aşa o fi cum zici tu [n.m. că au făcut o greşeală impunându-şi punctul de vedere acolo unde nu era deloc necesar] dar e mai bine-aşa".
În această categorie intră cu precădere părinţii ultra-protectivi şi paranoici. Părinţii care îşi supun copilul la un veritabil interogatoriu ori de câte ori acesta vine acasă după ce a fost plecat singur mai mult de 20 de minute până la magazinul din colţ. "Unde-ai fost, ce-ai făcut, cu cine-ai fost, zi-mi-i pe nume pe toţi, cine-s părinţii ălora, ce gândesc ăia?" - toate acestea sunt întrebări pe care părinţii ultra paranoici le pun constant, deseori şi după ce copilul trece bine de 18 ani.
Iar acum, de când telefonia mobilă a devenit accesibilă din punct de vedere financiar pentru toţi românii, părinţii le cumpără copiilor telefon mobil în special pentru a-i putea controla cât mai în timp real cu putinţă. Am colegi de facultate pe care-i sună părinţii de cel puţin 3 ori pe zi pentru a verifica dacă au mers la cursuri, cu cine umblă, ce fac, dacă se culcă devreme, dacă nu cumva beau şi ei o bere după sesiune, etc. etc.
Aţi văzut filmul "Prayers for Bobby"? Vi-l recomand cu căldură. Filmul prezintă un caz extrem (şi real!) de ETEOM la nivel social!
Cunosc caz real din Bârlad de părinte care considera că şi-aşa a făcut o imensă concesie permiţându-i fiului său de 17 ani (!!!) să iasă 4 ore sâmbăta cu "roackerii ăia satanişti" dar considera total inacceptabil ca noi să-i explicăm fiului său că morala nu are monopol religios, că femeile nu sunt incubator de plozi sub tutelă patriarhală şi alte asemenea. Acesta a trebuit mai apoi să mituiască (da, da, pe bune! să mituiască!) un profesor care să spună că făcea "pregătire la matematică" cu el pentru ca acesta să poată ieşi. Nu vă spun ce scandal a făcut taică-su când l-a văzut pe acesta vorbind cu noi în pauză în curtea şcolii. "Educaţia i-o fac eu! Să nu vă mai prind pe lângă copilul meu! Din cauza voastră a ajuns acum să-l conteste pe dumnezeu şi să umble după fete înainte de însurătoare!".
Spre norocul individului ce avea atunci 17 ani a prins o bursă de studiu în SUA iar acum are imense dureri în sex de habotnicia părinţilor dezicându-se total de ei nemaivrând vreodată să audă de părinţii lui şi de taică-su în special care acum regretă tardiv modul cum s-a comportat cu fiul său.
ETEOM-ul la nivel social afectează pe viitor progenitura şi în relaţiile cu sexul cu opus. Multe fete/femei se plâng de băieţi/bărbaţi că sunt curvari şi disperaţi după sex şi mulţi bărbaţi se plâng de femei că sunt curve materialiste şi superficiale. Este adevărat că atât mentalitatea cât şi atitudinea de tipul ăsta provine atât din superficialitate cât şi din lipsă de educaţie sănătoasă.
Pe de altă parte, cel puţin o parte din vină o poartă "educaţia" din familie.
Cunosc părinţi (vreo 30 numai în Bârlad) care şi-au educat fetiţele în felul următor: "Când îţi place un băiat, uită-te mai întâi să nu fie vreun terchea-berchea ce n-are-un leu. Să nu-mi vii dup-aia mie acasă să-mi ceri bani să ieşi cu el. Şi-n plus, dacă ajungeţi să vă căsătoriţi, să aibă ce să-ţi asigure, nu să tragi ca proasta cot la cot la el!". Zadarnic poţi încerca să le explici acestora că 1. nu e obligatoriu ca fiică-sa să se căsătorească vreodată şi 2. mai mult rău îi faci învăţând-o să fie materialistă pentru că nu se va mai concentra foarte mult pe dezvoltarea sa ca persoană.
De asemenea, cunosc şi părinţi de băieţi care şi-au învăţat progeniturile în felul următor: "Bă, dacă nu vrei să te-nsori cu ea, uită-te măcar s-arate cât de cât de să nu-ţi fie ruşine când ieşi cu ea pe stradă şi să prinzi ceva experienţă cu ea dacă tot cheltui bani pe ea. Vezi să nu te-ndrăgosteşti ca bou' că te-ai dus în cap. Femeia e mai rea decât Dracu'!". Zadarnic încerci să le explici acestor părinţi (spre surprinderea mea am aflat că nu doar taţii îşi învaţă copiii astfel ci şi mamele!) că 1. E eronat să-ţi înveţi copilul că femeia e obiect sexual (pentru că nu e), 2. Că nu e obligatoriu să se însoare niciodată cu niciuna dintre femeile din viaţa sa, şi 3. Că mai mult rău îi faci învăţându-l să fie misogin şi nepăsător.
De ce am spus că se intersectează cu ETEOM-ul la nivel psihologic? Pentru că astfel de "învăţături" venite din partea părinţilor se impregnează adânc în subconştientul viitorului adult întrucât copiii au o susceptibilitate mai mare de a lua de bun tot ce zic părinţii. Prin urmare, dacă a fost învăţat de mic(ă) să desconsidere femeia/să fie materialistă, greu îşi mai schimbă concepţiile chiar şi dacă va avea parte ulterior de o educaţie sănătoasă.
Tot în această categorie intră şi părinţii care trasează copiilor un traseu în viaţă şi le forţează mâna să urmeze acel traseu. Există nenumăraţi studenţi în România care fac drept, economie, business sau chiar medicină, din simplul motiv că aşa au vrut părinţii şi nu pentru că s-ar simţi atraşi de respectivul domeniu.
Sigur că putem să-i învinovăţim şi pe ei pentru că nu au avut tăria de a se opune familiei dar când eşti îndoctrinat de mic(ă) că familia este cea mai importantă din viaţa ta şi că este bine să asculţi de părinţi întotdeauna şi fără ezitare şi că aceştia au tot timpul dreptate şi "ştiu mai bine", lucrurile nu mai stau chiar aşa. Îmi vine să mă dau cu capul de pereţi când aud fraza asta cu "părinţii ştiu mai bine". Bun venit în realitate! Părinţii, de cele mai multe ori, habar n-au nimic!
Cum ar fi să-mi spună mie părinţii la ce facultate să mă duc, ce să fac, ce să lucrez, cu cine să lucrez şi ce să aleg pentru că "ei ştiu mai bine"? Cum ar putea ei şti mai bine când ei au terminat facultatea acum 30 de ani într-un sistem cu totul şi cu totul din temelii diferit şi nu au mai călcat prin Cluj de 20 de ani? Cum ar putea ei şti mai bine decât mine, care stau aici, ce-ar fi mai bine pentru mine să aleg şi să fac în Cluj?! Desigur, părinţilor mei li se pare foarte raţional să-şi vadă de treabă şi să nu-mi dea mie lecţii de genul ăsta pentru că înţeleg că lucrurile nu stau nici pe departe cum ştiau ei acum mulţi ani. Din păcate însă, mulţi părinţi au senzaţia că ei ştiu cel mai bine şi ei deţin adevărul absolut iar progeniturile lor trebuie să asculte şi să se supună fără comentarii deciziei lor.
Tot aici putem încadra fără greşeală adolescenţii şi tinerii care nu îşi cer drepturile. Am fost de mai multe ori refuzat atunci când m-am oferit gratis să reprezint interesele unor elevi sau studenţi abuzaţi emoţional (şi chiar hărţuiţi sexual!) de către profesori pe motivul că "mama a zis că să nu fac nimic. Şi-are dreptate. Las' că acuş termin şi gata. Ce să mai fac eu valuri şi să creez probleme?!". Nu m-ar fi deranjat dacă m-ar fi refuzat pe mine pe motiv că n-aveau încredere în mine sau în competenţele mele şi ar fi mers la un avocat sau s-ar fi descurcat singuri. Dar nu! Pur şi simplu au refuzat să încerce să-şi găsească dreptatea acceptând să fie călcaţi în picioare.
De cele mai multe ori această atitudine are legătură tot cu ETEOM. Dacă au fost îndoctrinaţi de mici să asculte fără crâcneală de părinţi, atunci când părinţii le comunică faptul că profesorul X are dreptul să-i facă orice, individul se supune orbeşte şi se lasă călcat în picioare tocmai pentru că deja este obişnuit cu asta şi uneori chiar ajunge să creadă că merită asta!

5. Precizări şi concluzii

5.1. Precizări
1. M-am referit în special la părinţii a căror copii au între 12 şi 26 de ani.
2. Prin acest articol nu doresc să desconsider faptul că părinţii aleg şcoala primară a copilului lor sau faptul că părinţii au deseori cele mai bune intenţii. Ce contest eu este legat de modul cum aceste alegeri se fac, de gradul de corectitudine a lor şi de educaţia în sine a părinţilor, care nu realizează că trebuie să înveţe şi ei câte ceva.
3. O sursă principală de erori la acest mini-studiu este faptul că 104 cazuri din cele observate reprezintă părinţi de copii cu dizabilităţi, unele dintre ele destul de grave şi în care lucrurile stau oricum un pic diferit. De menţionat însă faptul că 38 dintre cazuri sunt părinţi de copii infectaţi cu HIV, unde observaţiile generale se aplică întrucât în prezent copiii infectaţi cu HIV pot duce o viaţă normală graţie medicinei moderne şi nu rugăciunii.
4. Îmi asum omisiunile şi eventualele corectări sau completări însă garantez pentru calitatea observaţiilor întrucât cazurile "de studiu" le cunosc până în cele mai mici detalii şi deci relativitatea este redusă.
5. Între cei 609 părinţi observaţi atent şi pe o perioadă mai lungă se află atât persoane cu puţine studii (şi chiar trei cazuri de persoane analfabete), cazuri de doctori, avocaţi, ingineri şi medici dar şi cazuri de părinţi plecaţi peste hotare care acum fac educaţie mai mult prin telefon. (despre asta altă dată)

5.2. Concluzii

Aşadar, având în vedere aceste aspecte, este total iraţional şi fantezist să sperăm că se va schimba ceva în bine în România următorii 20-30 de ani. Pur şi simplu nu ai oameni ca să faci aşa ceva!
O mână de oameni raţionali câţi mai sunt prin ţară sunt pur şi simplu insuficienţi pentru a face diferenţa în România.
De asemenea, este foarte improbabil ca o revoluţie în orice formă din partea tinerilor să aibă loc în următorii ani. De ce? E simplu! Din cauza ETEOM-ului la nivel social! Din cauza faptului că ne învăţăm copiii (noi ca societate, nu eu sau cititorii de-aici în special) să fie obedienţi, să asculte negreşit de părinţi şi de toate formele de autoritate "autorizate" de aceştia - profesori, biserică, politicieni sau cărţi "sfinte".
Atâta vreme cât românii consideră că părinţii, biserica sau statul au voie să se bage până în cele mai mici detalii în vieţile lor şi mai apoi ei înşişi au voie să dicteze altuia ce să facă, România nu va înainta nici cât un penis de colibri.
"Libertatea de exprimare nu înseamnă libertate pentru aspectele pe care le agreezi ci mai degrabă pentru aspectele pe care le deteşti visceral" - Larry Flint. Câtă vreme acest aspect nu va fi înţeles în România, mentalităţi diferite decât cea de turmă nu vor pătrunde în spaţiul românesc decât sporadic şi în enclave mici.
Câtă vreme în România sunt interzise reclamele la prezervative până la ora 00:00 dar bucile pe ecran la ora 19:00 la ştirile "sportive" sunt ok; câtă vreme în România educaţia în şcoli e o bătaie de joc în timp ce Corporaţia Ortodoxă Română prosperă; câtă vreme educaţia parentală este zero barat iar tinerii se informează de pe unde-apucă şi de cele mai multe ori eronat şi câtă vreme statul nu are bani pentru cercetare dar are pentru Catedrala Mântuirii Neamului Prost, România nu va progresa!
Avem motive reale să ne temem de schimbul de generaţii. Dar nu pentru că această nouă generaţie ar fi mai slab pregătită, mai "degenerată" sau mai nu-ştiu-cum. Ci dimpotrivă! Pentru că această nouă generaţie are foarte mari şanse să fie exact la fel! Adeptă a sistemului autoritarian excesiv şi nejustificat, bigoată, îngustă în viziune şi cu tendinţe totalitare.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

P.S.: Dacă cumva va folosi vreodată cineva articolul ăsta ca sursă pentru ceva, îl/o rog să menţioneze sursa. Mulţam' anticipat.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails