joi, 25 noiembrie 2010

Despre lehamite, sictir, spirit de observaţie şi chef din părţi

Îu! Da' chiar c-a ieşit lung titlul. Eh... de-amu' lasă-l aşa că doar n-o să editez până mâine.
Fac ce fac şi nu ajung să scriu mai des de o dată pe săptămână dar, deh, e criză şi în materie de subiecte de scris căci atunci când eşti pragmatic, articolele vechi spun totul şi e greu să vii constant cu ceva nou.
În fine, una peste alta şi despre sictir am mai scris dar într-un caz particular. De data asta sper să iasă mai generalist.
"Nimic nu e chiar întâmplător", spun conspiraţioniştii; "Un personaj imaginar le aranjează pe toate şi scrierile de acum mii de ani se vor adeveri", spun religioşii de orice fel.
Eu spun doar că istoria are prostul obicei de a se repeta şi o lege a lui Murphy zice cam aşa: "Oamenii învaţă un singur lucru din istorie şi anume acela că oamenii nu învaţă nimic din istorie".
De ce sictir? Pentru că iniţial eram tentat să aloc multe rânduri explicând de ce temerea potrivit căreia atacul Coreei de Nord asupra unei insule aparţinând Coreei de Sud este primul pas spre al Treilea Război Mondial este nefondată. Dar... ce rost are? Nu e destul de evident că n-are nimeni interesul unei conflagraţii la nivel global când e mult mai simplu să-i cucereşti şi să-i domini pe toţi apăsând nişte butoane la bursă? (Ia uite spiritul de observaţie!)
De ce lehamite? Pentru că de asemenea vroiam să aloc mult spaţiu pentru a lăuda măsura potrivit căreia indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi redusă curând de la doi ani, la un an. Am obosit scriind că femeile, în marea lor parte, în România sunt puturoase şi s-au învăţat (prost!) că totul li se cuvine, că ele sunt sensibile şi nu trebuie să facă nimic pentru a primi. Dar, ele se vor egale cu bărbaţii şi porcii de bărbaţi nu vor dom'le să le trateze ca atare, iar când o fac, se plâng.
De ce chef din părţi? Pentru că nici măcar să mai critic sistemul de învăţământ (eternul candidat la ploaia de cuvinte obiective pe-aici) nu-mi mai arde. Ce să mai ceri când anual 40000 de elevi se pişă pe ea şcoală şi caută să facă rost de mâncare? Există o piramidă a nevoilor şi cu stomacul gol, n-ai nevoie decât de acoperiş şi de mâncare. Nici într-un caz de şcoală! Pot doar să felicit studenţii din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pentru tăria de a protesta pe bune. Cam pe când şi pe la noi? Noi, studenţii români, am putea protesta pentru condiţii ca cele de-acum ale englezilor. Şi tot ar fi o treabă. Eh... ei cu ei, noi cu noi.
Şi-acum... după ce-am lămurit astea, ce mai e de zis?
În general, ce mai e de zis când întreţinerea Palatului Victoria costă cât întreţinerea întregului oraş Suceava?
Ce mai e de zis când una dintre puţinele decizii unanime luate corecte de către poporul român, aceia de a feri adolescentele de vaccinul experiment anti-HPV (al cărui reacţii adverse nu se cunosc nici astăzi) este calificată ca "deplorabilă" de către un om care el însuşi este deplorabil, cu tot premiul lui Nobel cu tot?
Şi că veni vorba de întreţinere şi stat la bloc. Acum 10 ani, râdeam de cei câţiva bârlădeni care îşi construiseră sobă în apartament şi făceau focul cu lemne. Ei bine, astăzi, în anul de graţie 2010, fenomenul este chiar unul comun în multe oraşe ale ţării.
Cum să nu-mi fie lehamite când un om pe care l-am apreciat îndelung, Mugur Isărescu, s-apucă şi el de mâncat câcat cu kilu' pe la tembelizor învinovăţind tot cetăţenii pentru datoria externă a României?
Nu zic ba, creditele luate cu buletinul şi garantate din părţi, sunt factor ce determină o criză financiară. Dar, chiar şi-aşa, jumătate din populaţia activă a României are un credit iar datoriile totale se ridică undeva pe la 22 de miliarde de euroi. Bine, bine, dar datoria României este aproape de suta de miliarde de euroi. Păi... şi cine-i vinovat pe bune? Populaţia care are cumulată mai puţin de un sfert din vină? Sau conducerea financiară incompetentă care numără mai puţini indivizi dar a căror creier este direct proporţional în calitate cu numărul firelor din cap ale distinsului Băsescu? Pe bune că multă vreme mi-a fost drag Isărescu. Deja e a doua gherlă urâtă pe care o aud ca din partea lui. Ceva scârţâie. Şi scârţâie rău şi nu a plăcere!
Măi cum naiba nu sunt bani dar când vine vorba de noi sedii ale BOR mereu sunt bani? Argumentul suprem al Primăriei Cluj Napoca pentru reducerea facilităţilor şi-aşa puţine pentru studenţii care doresc abonamente de transport în Cluj este lipsa banilor. Bun. Să zic că mă fac că-i cred. Şi-atunci de ce Primăria e sponsor principal la catedrala mastodont ce se ridică la mine în cartier? Şi-n plus, numai de 3 luni de când stau eu aici şi lucrările au avansat serios! Deci sunt bani! Clar lucru!
Şi ne mai mirăm de ce suntem declaraţi şi oficial cea mai tristă naţie din Europa. De fapt, cred eu că românii nu sunt neapărat trişti cât demotivaţi şi dominaţi de lehamite şi sictir.
Eu aşa o simt mai degrabă decât o tristeţe.
Şi, colac peste pupăză, ne şi încăpăţânăm să rămânem pe loc din inerţie. Ne încăpăţânăm (nu eu, sau dumneavoastră cititorii, ci noi românii cu excepţiile de rigoare) să credem că generaţiile şi viaţa sunt la fel şi trebuie să fie la fel - trase la xerox (da, ştiu, fotocopiator îi zice) din generaţie în generaţie. Nu vrem deloc să pricepem că viaţa e mult mai complicată decât nişte învăţături scrijelite pe-o piatră acum multe milenii. Ne complacem în mizerie şi ne şi place.
Şi eu mă complac uneori dar eu măcar din când în când mai fac şi ceva pentru mine în sensul ăsta. Dar câţi o fac?
La ce mă refer aici? Evident, la cutume. La acele pseudo-reguli care încep cu "se zice că este bine să..." . Alea ne vor mânca multă vreme ca naţie.
Dar despre cutume... altădată.

Până atunci, vă salut cu respect.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Educaţie şi superficialitate

Bine v-am regăsit şi scuzaţi-mi îndelungata absenţă cauzată pe de o parte de dorinţa ca articolul comemorativ la adresa lui Adrian Păunescu să stea cât mai mult primul, dar şi de faptul că am avut nişte zile realmente pline.
Printre altele, momentan încă mă aflu în Bârlad (venit de circa o săptămână), oraş pe care-l voi părăsi în cursul nopţii ce stă să vină.
Ar fi trebuit să plec ieri dar, mânat de faptul că în cursul acestei dimineţi mai am câteva probleme de rezolvat, am decis să particip şi eu la o oră (mă rog... două ore de fapt dar o oră după modelul univsersitar) de dirigenţie ţinută la o clasă de a VIII-a din cadrul Şcolii Generale Nr. 1 din Bârlad, recent orwellizată.
Aşadar ieri, de la ora 15:00, am fost în prezent alături de alţi trei oameni de la Asociaţia "New Chance".
Iniţial nu-mi prea doream să merg întrucât tema dorită era educaţia sexuală or de tema asta sunt sătul. Dar, citind întrebările adresate în scris de elevi înainte de acest moment am "mirosit" cu totul şi cu totul alte probleme decât cele privind educaţia sexuală şi astfel m-am gândit că s-ar putea să fie mai deschişi să stea la poveşti cu mine, care am avut vârsta lor în urmă cu 6-7 ani, decât cu nişte oameni care au avut vârsta lor acum mai bine de 30 de ani şi care fie compară cu gândirea pe care o aveau ei atunci fie, mai rău, nici nu-şi mai amintesc precis cum gândeau atunci.
Şi am "mirosit" bine şi m-am gândit bine, se pare.
Contrar planului iniţial, eu am beneficiat de întreaga oră a doua(care într-un final s-a dovedit insuficientă) şi, ajutat şi de noroc, am reuşit să sparg bariera pregătirilor.
Prima oră la care a asistat (degeaba) şi psihologul prestigioasei şcoli a fost destul de anostă întrucât elevii se pregătiseră sau, mai bine spus, fuseseră pregătiţi. N-am păţit niciodată să merg la o acţiune în şcoală şi să văd elevii punând întrebări de pe fiţuică, ridicându-se în picioare şi rămânând aşa până la finalul răspunsului. Ca să nu mai vorbim că elevii au cheltuit mulţi bani pe nu-ştiu-ce prăjiturele şi pe buchete de flori. Am suspinat când am văzut ce s-a înţeles prin ceea ce doream noi de fapt să facem.
Că adolescenţii sunt în general superficiali şi foarte superficiali, nu este un secret şi nu este ceva ieşit din comun ei aflându-se la vârsta la care se cunosc pe ei înşişi formându-şi totodată personalitatea şi definitivându-şi principii pe care cu greu şi le vor mai schimba pe viitor.
Dar, superficialitatea de care au dat dovadă şi de care am văzut că dau dovadă profesorii m-a lăsat mască.
Ce-am zis eu de naşpa de profesorii de la "Codreanu"? Vaaaai, păi ăia-s zei pe Pământ în comparaţie cu ce-am văzut ieri la Şcoala nr. 1.
Cu tot respectul pentru profesorul diriginte organizator, este şi vina acestuia pentru asta. Cât despre procesul verbal final al acţiunii, eu refuz să cred că în secolul XXI mai poate exista o asemenea exprimare tipică unui secretar de UTC(Uniunea Tineretului Comunist) sau tipică, cel mult, unui profesor de religie.
Păi eu mi-am criticat dirigintele din clasele V-VIII pentru că era habotnic creştin. Dar, cu toate acestea, orele de educaţie sexuală, educaţie pentru sănătate şi educaţie socială nu au lipsit din tematica orelor de dirigenţie şi, chiar dacă tentaţia era mare, au fost ţinute sub aspect laic şi ţinute pe bune, nu doar pe hârtie.
Păi îmi venea să arunc pe geam vreo doi profesori când elevii mi-au recunoscut că psihologul a dat "o dată sau de două ori" pe la ora de dirigenţie dar în ora dânsului s-a jucat "spânzurătoarea" şi "scara mâţii", nici într-un caz nu a fost vorba de vreun act educaţional de vreun fel.
Şi astfel de oameni se plâng că le-au fost tăiaţi 25% din salariu? Eu le-aş tăia 99% şi 1% rămas li l-aş impozita! Şi-apoi se plâng unii sau alţii că "nesimţiţii" jignesc instituţiile statului şi nu le respectă? Păi de ce-aş respecta instituţii care plătesc din banii mei oameni ca să stea degeaba?
Iniţiativă să picteze o ditamai icoana(ortodoxă, desigur) de 2 metri înălţime şi un metru lăţime pe un perete interior al şcolii şi să expună cel puţin 50 de icoane fix de la intrare s-a putut avea. Dar o iniţiativă pentru a îmbunătăţi actul educaţional, cam pe când?
Se mai plângeau cadre didactice că elevii sunt turbulenţi la oră, că sunt obraznici, că nu sunt receptivi, că sunt nu-ştiu-cum... mă nene da' eu cum m-am putut înţelege cu ei fără să am bâtă, catalog, sau orice altceva? Şi eu n-am niciun fel de calificare de profesor sau orator ci doar câteva experienţe similare şi cam atât.
Scriptic vorbind eu sunt inferior unui profesor şi totuşi eu m-am putut face ascultat, mulţi profesori nu se pot face ascultaţi?
Cum oare mie nu mi-a ajuns o oră ca să acopăr măcar jumătate din cât ar fi trebuit şi profesorii nu pot umple o oră? (şi aici mă refer în special la diriginte, profesorul de biologie şi la profesorul de cultură/educaţie civică - materii de care se leagă direct carenţele pe care le au elevii)
De ce până şi cei mai tăcuţi dintre cei mai tăcuţi au putut pune întrebări?
Răspunsul e simplu: Până acum tematicile au fost tratate superficial şi asta în cazul fericit în care chiar au fost tratate.
Că pentru situaţia asta există un cumul de vinovaţi, între care şi părinţii, este o realitate.
Mai bine de jumătate din elevii din clasă au spus că au acasă părinţi autoritari şi cu care le-ar fi imposibil să discute atât de liber cum au putut-o face ieri.
Pe părinţi e mai greu să-i educăm, asta-i clar. Dar dacă părinţii nu pot, profesorii sunt superficiali, psihologul şcolii este inexistent şi situaţia materială nu-i permite unui elev să meargă la un psiholog cu cabinet privat... atunci unde credeţi că se va duce? La anturaj, desigur!
Şi-apoi avem tupeul de a ne mira de ce se întâmplă lucruri ce nu se întâmplau în urmă cu 5-6-7-10-20 de ani. Păi uite de-aia!
Actul educaţional a ajuns o bătaie de joc. Dar bătaia de joc nu a venit de jos în sus neapărat.
Înclin mai degrabă să cred că tot de sus în jos a venit iar adolescenţii pe care mulţi îi critică sunt victime ale acestei superficialităţi crase ce domină învăţământul actual.
Dacă n-ar fi plătit atât de prost m-ar tenta măcar un an-doi să predau ştiinţe sociale într-o şcoală dar numai gândul că un superficial precum psihologul şcolii ia aceiaşi leafă ca mine (sau mai mare că e titular pe post) mi-ar aduce multe frustrări aşa că mai bine nu mă leg la cap dacă nu mă doare.
Trebuie făcută reformă salarială în învăţământ ca să nu mai plece profesorii valoroşi şi să vină toţi neaveniţii? Trebuie, fără de tăgadă doar că scăderile şi majorările de salarii nu ar trebui făcute de-a valma sau în funcţie de categorii de profesori (de real, de uman, titulari, suplinitori, etc. etc.) ci în funcţie de rezultatele avute la clasă.
Să mai menţionez că unii dintre elevi nu stăpâneau deloc limba română şi nu puteau formula o întrebare deşi erau români născuţi şi crecuţi în Bârlad? Păi ce pretenţii să mai am în judeţele Covasna şI Harghita?
Că există unii elevi care se autoeducă, bravo lor, înseamnă că ceva le-a stârnit interesul pentru educaţie şi suplinesc acasă ce nu primesc la şcoală. Dar cu ăia de n-au posibilităţi? Ce facem cu ei căci parcă până în clasa a X-a învăţământul era obligatoriu şi gratuit?!
Am mers la această acţiune mânat şi de faptul că am primit nişte critici potrivit cărora nu aş fi eu bine ancorat în realitate şi că de fapt lucrurile nu stau chiar aşa. Ieri am avut confirmarea că stau EXACT aşa şi chiar mai rău decât precedntul meu contact cu învăţământul preliceal.
Soluţii sunt, atât de motivare a profesorilor cât şi a elevilor. Trebuie doar să vrem să le vedem şi, mai ales, să vrem să le aplicăm.
Dar ar cam fi cazul să vrem cât mai curând căci nu de alta dar dacă nu ne grăbim, aceşti copii cu educaţie incompletă şi incosistentă vor ajunge (într-o formă sau alta) să conducă ţara.
Or... eu sincer n-aş vrea să fiu aici când se întâmplă asta cât oi fi eu de patriot.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

duminică, 7 noiembrie 2010

Adrian Păunescu - sfârşit

După cum probabil bine ştiţi, vineri, 5 noiembrie, poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă la vârsta la care norvegienii abia ies la pensie, 67 de ani.
Iniţial vroiam să scriu acest articol sub o altă formă, mai structurată dar am renunţat la idee pentru că deja până astăzi, în ziua înmormântării, cam toată lumea s-a înghesuit să-şi prezinte regretele, omagiile dar şi injuriile la adresa personalităţii Adrian Păunescu.
Repetatele mele amintiri ale activităţii Cenaclului Flacăra aşternute aici mă fac să nu mă simt printre ipocriţii care au scuipat pe imaginea cuiva şi apoi sunt brusc fani după ce respectiva personalitate trece în nefiinţă. (Vezi cazurile Laura Stoica, Mădălina Manole sau Florian Pittiş)
Şi iată că la mai puţin de doi ani de când copilul de suflet al lui Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, a trecut în nefiinţă şi iniţiatorul Cenaclului trece în lumea umbrelor.
Am citit chiar multe poezii ale lui Adrian Păunescu (chiar mai multe decât ale autorilor pe care i-am studiat la şcoală) şi, chiar cu riscul să enervez multă lume, o spun cu subiect şi predicat că poezia sa nu este una de slabă calitate dar nici pe departe una genială aşa cum s-au hazardat cei de la Antena3 în cursul zilei de ieri.
Peste tot aud fie de faptul că Adrian Păunescu i-ar fi adus osanale lui Ceauşescu (şi deci era un comunist convins), fie că era poet, publicist şi om politic.
Să le luăm pe rând.
În primul rând, 80% din populaţia României a auzit de Adrian Păunescu şi totuşi când el a candidat la Preşedinţia României, a obţinut mai puţine voturi decât Remus Cernea, despre care mai puţin de jumătate din Românie auzise.
În al doilea rând, cea mai mare parte din editorialele scrise de Adrian Păunescu nu aveau trecere la nimeni. Să fim serioşi, cine deschidea ziarul ca să citească ce mai zice Păunescu? Mai nimeni.
Despre poezia sa deja am vorbit.
Dar, pe de altă parte, NIMENI nu vorbeşte în detaliu despre cel mai notabil lucru întreprins de Adrian Păunescu: Cenaclul Flacăra.
Adrian Păunescu, prin cele întreprinse de el, a reuşit ceea ce nimeni până la el şi nimeni de la el încoace (poate cu mici excepţii sporadice) nu a mai reuşit: Să umple stadioanele!
Că a avut el simpatiile lui pe Ceauşescu, e discutabil, dar sigur nu i-a picat deloc bine sistemul de sub Ceauşescu, sistem care, după cum am mai spus-o pe-aici, nu era nici pe departe în totalitate sub controlul tovarăşului.
Şi totuşi, dacă nu ar fi avut el această simpatie pentru Ceauşescu, aproape tot ceea ce numim astăzi "folk românesc" nu ar fi existat de fel. Valeriu Sterian, Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Ducu Berţi, Tatiana Stepa,... şi mulţi alţii, sunt artişti lansaţi exclusiv mulţumită lui Adrian Păunescu.
Să nu fi fost el, determinarea şi încăpăţânarea lui şi cenaclul lui, în România nu ar fi existat folk deloc!
"Nimica nu se face în poziţie de drepţi!" - Este un vers scris de Adrian Păunescu şi urlat pe un stadion "Dunărea" Galaţi arhiplin în 1980 de Nicu Alifantis.
Că poate uneori mai zicea şi de bine de regim sau că băga "la urgenţă" un text cu osanale când Miliţia se apropia de scenă pentru a opri spectacolul sunt, din punctul meu de vedere, deloc condamnabile ci dimpotrivă, lăudabile prin modul în care reuşea să transmită mesaj libertanist mulţumind simultan şi temutele comisii de cenzură.
Tinerii fugeau de-acasă în colţuri opuse de Românie ca să vadă o reprezentaţie a Cenaclului. Ia ziceţi-mi un alt artist român, din poezie sau muzică, ce reuşeşte asta în mod constant în prezent.
Am mai auzit pe unii care numesc Cenaclul Flacăra "programul intens de spălare a creierului tineretului - cântau osanale pentru tovarăşul şi se simţeau liberi şi rebeli". Mă trăi-v-ar familia voastră dar de "Imn" sau "Tu Ardeal" aţi auzit?
Niciodată nu am fost un fan înfocat al poeziei lui Adrian Păunescu, al editorialelor sale sau a personalităţii sale politice. Dar întotdeauna am respectat activitatea pe care a depus-o în perioada Cenaclului, activitate care, cu excepţia loviturii de stat din 1989, cred eu c-a mişcat cea mai mare masă de oameni.
E interesant cum oameni care l-au înjurat acum vin şi-l plâng şi la fel de interesant este că oameni care au avut o părere indiferentă vis-a-vis de activitatea (trecută sau actuală) a lui Adrian Păunescu, s-au trezit acum să-l înjure şi să-i minimalizeze importanţa.
Odihnească-se-n pace. Adrian Păunescu, cu bune şi cu rele, este nemuritor în conştiinţa celor care au auzit de Cenaclul Flacăra, a celor care i-au admirat poezia şi chiar a unui segment al lumii fotbalului.

La final, să dăm ascultare unei piese scrisă de Adrian Păunescu:
Nicu Alifantis si Florian Pitis - Imn


Dacă şi-asta vi se pare a osanală la adresa regimului, atunci mă scuzaţi că mi-am permis să aduc un mic omagiu unei reale valori româneşti.

miercuri, 3 noiembrie 2010

Educaţia la tembelizor

Bine v-am regăsit în noiembrie.
Mai întâi de toate "La mulţi ani!". Nu e treaba nimănui cui şi de ce dar simţeam eu nevoia s-o spun.
Mai apoi, e bine de ştiut că Guvernul va sări peste procedura totalitară ce-o plănuia pentru că CCR (deşi este o instituţie politică sub control PD-L) a declarat neconstituţională ideea guvernului Boc şi, prin urmare, odioasa lege a învăţământului recent comentată de mine, va fi adoptată în procedură democratică şi de bun simţ. (Dacă au elevii şi puţin noroc, poate o parte dintre articolele cu iz totalitar vor fi aşijderea eliminate - eh... de unde-atâta noroc?)
Tot bine de ştiut este că fostul tovarăş preşedinte, prim secretar de Partid şi comandat suprem al forţelor armate, Nicolae Ceauşescu, precum şi Ţaţa Leana (distinsa soţie a tovarăşului) sunt pe bune îngropaţi acolo unde scrie că sunt îngropaţi.
De ce-am zis astea când titlul e despre altceva? Păi... de unde credeţi c-am aflat astea? De la tembelizor că doar nu din altă parte. Da' ce-mi veni mie cu Ceauşescu? Păi... la scurt timp după uciderea mişelească precedată de un proces stalinist, se scanda: "Aţi prostit poporul, cu televizorul".
Din păcate pentru noi toţi (şi din fericire pentru câţiva), acea scandare este greşit pusă la perfectul compus; nu, ea trebuie pusă la indicativ prezent: PROSTIŢI poporul cu televizorul!
Programul meu încărcat şi multele griji mă încurcă astfel că sunt deseori în criză de inspiraţie aşa că m-am gândit să împrumut subiectul pe care-l are de dezbătut prietena mea într-o competiţie de profil. Întrebarea ce se pune în respectiva competiţie este dacă statul ar trebui să oblige într-un fel televiziunile private să-şi introducă în grilă emisiuni cu caracter educativ.
Nu stau acum să explic întreg mecanismul şi că televiziunile private există ca să facă bani, nu ca să facă lecţii de viaţă şi, în plus, ele difuzează ce cere audienţa ca s-o poată stimula şi să facă şi mai mulţi bani. E foarte simplu.
Totuşi, chiar şi-n ciuda ahtierii lor după bani, televiziunile private fac emisiuni educative.
Că din punctul meu de vedere, cea mai mare parte dintre ele eşuează lamentabil, e altă poveste. Cu totul şi cu totul altă poveste.
De pildă emisiunea educativă pe care o agreez în prezent este "România, te iubesc!", o emisiune în spatele căreia se află o muncă jurnalistică titanică şi, ca om care a făcut niţică presă la viaţa lui, chiar nu pot să nu apreciez. Ca să nu mai vorbim de rezultatele remarcabile obţinute.
Totuşi, emisiunea mai sus amintită este difuzată duminica, la o oră de minimă audienţă în cadrul ştirilor. E bine că-i duminica, dar ora e pusă prost. Nu stau să elaborez teorii conspiraţioniste doar că e de înţeles ora aleasă întrucât emisiunea aia nu-i pentru toată lumea.
Să prezinţi pe bune şi cu cifre starea ţării noastre scoţând în evidenţă că-i mai rău decât acum 30 de ani, nu e pe placul tuturor. Şi-n plus, câtor oameni chiar le mai pasă de ce se-ntâmplă în ţărişoară? Serios acum... prea puţini mai sunt cei care se interesează. Gândirea prin stomac e unicul model pentru mulţi. Unii poate nici nu sunt de condamnat pentru asta.
Dar nu despre asta îmi propusesem să vorbesc ci despre emisiunile regizate de tip "reality show" care au în vedere minori cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani şi care nu sunt la fel ca turma.
Exemple aici: Fata lui tata (Kanal D), Copii contra părinţi (Naţional TV), Schimb de mame(Prima TV) şi Comanda la mine (World's strictest parents), de la Antena 1.
Din primele două am urmărit câte două ediţii la vremea lor iar din cea din urmă am urmărit o singură emisiune, cea de acum câteva zile şi pe care aş vrea s-o comentez pe fond de mesaj transmis în următoarele rânduri.
În ediţia supusă analizei, un Emonel de 16 ani din Hunedoara şi o Emonică de 14 ani (habar n-am de unde) au fost căraţi în Craiova într-o familie de ciudaţi din extrema cealaltă.
Emisiunea a avut 6 personaje: Cei doi emonei, cei doi părinţi noi şi ciudaţi plus cele două fiice ale acestora.
Strict din punct de vedere personal, nu mi-a plăcut niciunul din cele 6 personaje şi personal i-aş fi băgat pe fiecare-n parte într-un centru de reeducare.
Că şi din punctul meu de vedere piercing-urile reprezintă echivalentul uman al belciugelor şi un semn al plăcerii automutilării sau că şi eu la 16 ani fumam fără să mă toace la cap părinţii pe tema asta (cu diferenţa că eu şi produceam, nu eram doar etern consumator) reprezintă câte un argument în favoarea fiecărei dintre părţi.
Totuşi, nu asta vreau să comentez (detalii din emisiune) întrucât sunt convins că cea mai mare parte a celor care citesc acest articol nu au văzut emisiunea cu pricina şi nu-i pot condamna pentru asta având în vedere că şi eu dacă aş fi avut orice altceva mai bun de făcut sau de văzut, aş fi făcut-o fără ezitare.
Problema e de fond: Şi televiziunile private se implică în educaţie prin emisiuni cu caracter educativ dar în ceea ce priveşte cele legate de educaţia pentru tineret, o fac, în opinia mea, într-un mod fundamental greşit!
În primul rând, educaţia nu se face prin intimidare emoţională. (Una din fiice avea un handicap la un picior)
În al doilea rând, educaţia nu se face prin "nu e bine pentru c-aşa spun eu".
Şi, în al treilea rând, educaţie nu se face dărâmându-i personalitatea individuală a minorului şi forţând înlocuirea acesteia cu dogma de partid şi de stat. Au mai încercat şi alţii şi s-a lăsat cu sânge!
Emisiunea cu pricina a fost regizată, ăsta e un fapt. Dar, pe de altă parte, sunt ferm convins că o parte dintre cei care au urmărit-o, nu ştiau asta. De asemenea, o parte dintre cei care nu ştiau asta şi au urmărit emisiunea, erau părinţi. Aşadar, ce mă face pe mine să cred că nu cumva măcar UN minor va avea de suferit grav în ceea ce priveşte psihicul său de pe urma unei emisiuni difuzate tenedenţios dar şi din cauza faptului că părintele său este uşor (mai mult) limitat intelectual şi nu face diferenţa între regie şi realitate şi înţelege ad-literam sintagma "reality show"?
Scena potrivit căreia Emonel nu este primit în şcoală pentru că e pletos mi-a lăsat un profund gust amar, pe lângă gustul amar al evidentei greşeli de regie: Emonel avea 16 ani iar ea 14 şi era clasa a 8-a? Cum naiba au nimerit în ACEIAŞI clasă?! Eh... să trecem peste.
Am fost elev câţiva ani într-o unitate net superioară ca prestigiu unei şcoli de cartier din Craiova şi totuşi nu s-a pus niciodată problema în acest fel. Cum oare?
E adevărat că în trecut am relatat şi eu despre un caz de tot rahatul din Sibiu şi că mai există astfel de cazuri izolate, cel mai recent fiind unul în Bucureşti, chiar anul acesta.
Şi totuşi, aceste cazuri sunt izolate şi trebuiesc tratate cu maximum de duritate din partea părinţilor acestor elevi persecutaţi pe motive stupide şi nefondate de către profesorii care se cred vreo 4 divinităţi întruchipate şi care au senzaţia că ei au întotdeauna dreptate. Şi totuşi... cum naiba exact într-o astfel de şcoală au nimerit ăia?
Şi dacă se trezeşte vreun părinte redus mintal să-i spună progeniturii sale: "Bă, ia tunde-te că am văzut eu la televizor că e neregulamentar. Nu ţi-or fi spus nimic acum dar nu vreau să mă trezesc chemat la şcoală (a se citi întrerupt din a bea banii tăi de alocaţie)"? Trage cineva la răspundere televiziunea pentru promovare şi diseminare de informaţie falsă? Nu, evident că nu!
Scenele destul de bine realizate cu noii părinţi repezindu-se efectiv asupra minorului pe sistemul "tu-l ţii şi eu-l tund" reprezintă o imensă traumă, din punctul meu de vedere. De ce? Păi tot în aceiaşi emisiune era spus că ambii copii proveneau din familii dezorganizate şi cu certuri frecvente în familie. Prin urmare, oricum nu erau prea stabili din punct de vedere psihic.
De asemenea, modelul "bun" de educaţie prezentat de părinţii craioveni reprezintă, din punctul meu de vedere, una din formele foarte grave de spălare a creierului. Ce să-ţi spun, fetele lor erau "bine" pentru că ştiau ce-i aia o metaforă şi nu aveau un accent oltenesc prea pronunţat dar, pe de altă parte, nu prea erau în stare efectiv de nimic. Nu că emoneii ar fi fost în stare de ceva sau mai puţin superficiali. Nu, departe de mine gândul ăsta. Doar că în realitate, între fetele lui "bine educate" şi emoneii răzvrătiţi nu era NICIO diferenţă de fond! Era doar diferenţă de formă. Alea arătau "bine" (a se înţelege mediocru) iar ăştia arătau "urât" în opinia închişilor la mine prezentate în emisiune ca nişte emisari ai bunei educaţii.
Partea bună e că nu au inclus în emisiune şedinţe de rugăciuni ortodoxe sau porcării inutile de genul ăsta c-abia atunci aş fi înjurat crunt.
Şi totuşi, ceea ce m-a revoltat cel mai mult şi m-a făcut să abordez pe larg subiectul de faţă a fost momentul în care în timpul certei dintre Emonel şi tatăl nou, acesta din urmă coboară brusc tonul şi începe să-i vorbească pe un ton povăţuitor tânărului explicându-i el cum "e bine" să faci în viaţă. Şi-i spunea cam aşa (citat aproximativ): "Nu e bine să arăţi cum arăţi tu. Trebuie să arăţi ca toată lumea. Să arăţi ca un băiat normal. Nu trebuie să ieşi tu în evidenţă cu nimic. E cel mai bine aşa". POFTIM?!?!
Asta-i lecţie de viaţă? Dacă nu zici nimic, nimeni nu-ţi zice nimic. Fii mediocru! Cam aşa-mi sună mie!
Bomboana de pe colivă am "gustat-o" spre finalul emisiunii când am aflat că Emonica avea o ditamai colecţia de diplome şi cupe câştigate pe la diferite concursuri de literatură şi chiar la un concurs de matematică iar suferinţa ei extremă era că părinţii ei nu apreciau deloc asta.
Între noi fie vorba, acele diplome o să-i folosească mai puţin spre deloc în viaţă dar, în acest moment, la această vârstă, ea le era net superioară din punct de vedere intelectual cât şi din punct de vedere al rezultatelor de orice fel fiicelor cretine care-i dădeau ei la începutul emisiunii lecţii de limba română şi care o jigneau în mod josnic pentru accentul uşor rural al Emonicii. Măi să fiu al dracu'.
Şi, colac peste pupăză, cea cu gura cea mai mare era cea cu handicapul la picior care pe la mijlocul emisiunii căuta compasiune de la cei doi emonei. Măi să fie! Halal lecţie de viaţă!
Întâi scuipi şi apoi lingi!
Ce să zic, bună lecţia de viaţă.
De ce sunt atât de revoltat pe o emisiune regizată şi în urma căreia participanţii au primit nişte bani?
Sunt revoltat pentru că sigur există nişte "unii" care "o iau de bună" iar un astfel de model implementat în viaţa unui adolescent mă înspăimântă.
Să fim bineînţeleşi: Consider că părinţii naturali ai celor doi poartă o mare parte din vină şi, de asemenea, consider că fiecare cum îşi aşterne aşa doarme. Dar, pe de altă parte, sunt profund revoltat şi dezamăgit în acelaşi timp de modelul de educaţie propus prin călcarea în picioare a individualităţii şi prin inducerea spiritului de turmă.
E suficient ca 4-5 părinţi să "ia de bun" mesajul cretinoid transmis şi deja este, din punctul meu de vedere, o imensă problemă.
Într-o Românie în care totul a luat-o razna, de la situaţia economică până la fundamentul de respect din relaţiile interumane, mesajele şi măsurile de tip radical prind foarte repede. Asta ştim. S-a întâmplat şi-n trecut, se va întâmpla şi de-acum înainte.
Într-o Românie în care mentalităţi de tipul "tineretul din ziua de azi a luat-o razna" , "unde se pomenea înainte "aşa ceva" ?!" sau "e normal şi logic să fii heterosexual, abstinent până la căsătorie, nefumător, creştin şi să-ţi respecţi părinţii până la adânci bătrâneţi chiar dacă aceştia îţi dau în cap - cei care nu sunt aşa sunt nişte oameni cu deviaţii grave de comportament, nişte tâmpiţi care duc ţara de râpă" sunt la ordinea zilei; într-o Românie în care a lua atitudine este considerată o "nesimţire"; într-o Românie în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti NU SUNT DELOC respectate; într-o Românie în care Biblia şi pupatul de cadavre este mult mai important decât orice şi într-o Românie în care prostia este ridicată la rang de virtute iar inteligenţa terfelită prin desert turcesc, astfel de mesaje profund dăunătoare pentru viitorul individului prind foarte uşor!
Aporpo de abstinenţa până la căsătorie. Am citit pe site-ul unde activez sub numele de "kongeriket" un comentariu ce mai avea puţin şi îmi crea senzaţii de vomă. Ia uitaţi aici: Cei care duc o viaţă desfrînată, contribuie în primul rînd să dăuneze conştiinţei altor personae, dar si lor insusi. Cel imoral răpeşte altor persoane ocazia de a intra curaţi într–o căsnicie. Poate că aduce dispreţ, ruşine, necaz rudelor celeilalte persoane, precum şi asupra rudelor sale. De asemenea poate să pericliteze sănătatea celuilalt în ceea ce priveşte spiritul, firea şi corpul său. Întreaga cretinătate o puteţi citi aici în răspunsul unuia dintre cei mai retardaţi utilizatori, "Afrodita" (scris de-amboulea cu majuscule intercalate). Între noi fie vorba, dacă vreţi să vă minunaţi de prostie în stare pură, mai citiţi aici şi orice răspuns al utilizatorului andre999. Succes!
Cu alte comentarii, o să mai revin.
Până atunci, rămân întrebările: Este oare "educaţia" oferită de tembelizor, indiferent de raţiunile pentru care este oferită, una justă?
Contribuie oare acest model de educaţie la uniformizarea noastră a tuturor şi la distrugerea individului?
Şi, întrebare ce le sintetizează pe primele două: Este prostit poporul cu tembelizorul?

Cu deosebit respect,
Lucian Vâlsan.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails