vineri, 29 octombrie 2010

O vomă totală

"Ascultaţi ce vă zic: Când puteţi, cu prima ocazie, luaţi primul avion şi duceţi-vă. Aici oricum n-are sens nimic!" - fost profesor pe care l-am avut în liceu.
După cum bine ştiţi, cu scorul de 0-219, guvernul Boc "fără număr" (mai ştie cineva al câtâlea cabinet Boc este ăsta?) a rămas în picioare în urma moţiunii de cenzură de miercuri.
Interesant este că de luni, începe caterinca din nou şi la Parlament va fi depusă o nouă moţiune de cenzură. De ce de data asta şi de ce aşa de repede?
Păi pentru că guvernul şi-a asumat răspunderea (aşa se numeşte procedura - nu că într-adevăr chiar ar fi în stare guvernul actual să-şi asume vreo răspundere pe altceva decât pe spinarea noastră, a fraierilor) pe legea Educaţiei, una dintre cele mai mari cretinătăţi pe care mi-a fost dat să le văd până în acest moment. Sunt totuşi convins că n-am văzut nici pe departe ce-i mai rău care va să vie curând. Ehaa... până-n 2012 nu pleacă ăştia şi mai e mult până atunci.
Mai întâi de toate să pun legături către sursele la care mă voi referi pe parcursul acestei scrieri pentru a evita citatele lungi şi astfel a păstra dimensiunile articolului în limite rezonabile pentru ochiul obosit al cititorului. Aşadar, surse: 1,2,3 şi 4.
Această nouă lege "vomată" de către Executiv va fi implementată dacă moţiunea de cenzură va fi din nou repinsă (cel mai probabil scenariu) sau va fi remodificată în cazul în care moţiunea va trece şi guvernul va fi demis (aleluia deşi e extrem de puţin probabil să se întâmple asta).
Am lecturat şi textul complet dar am preferat surse care scriu mai pe înţelesul tuturor căci nici eu şi nici dumneavoastră nu cred că sunteţi fani ai textului riguros şi sec de tip legislativ.
Citind prevederile noi din această lege mă bucur odată în plus că am terminat liceul şi că nu va mai trebui să iau parte la noi experimente ale Ministerului Anti-Educaţiei. Spun asta şi pentru că eu voi fi terminat de mult facultatea până când prevederile ce vizează învăţământul superior vor fi pe deplin aplicate.
Aşa cum a mai fost în România pe vremuri, clasa a IX-a revine la gimnaziu şi, o dată cu ea se încheie şi învăţământul obligatoriu, liceul rămânând la latitudinea elevului dacă va mai dori să-l urmeze sau nu. Totuşi, în învăţământul obligatoriu va intra grupa pregătitoare.
Marea problemă aici este că, devenind obligatorie, grupa pregătitoare, deşi va face parte din învăţământul obligatoriu garantat de stat, va fi o povară pentru părinţi. De ce? Pentru că se va face în continuare în interiorul grădiniţelor. Grădiniţie care, ia ghiciţi, COSTĂ! MULT!
Ştiţi cât costă acum ca să ţii un copil la grădiniţă? între 350 şi 600 de RON PE LUNĂ! Băi nene... 6 milioane pe lună? Păi asta e pentru unele familii venitul total.
De unde să scoată unele familii cel puţin 32 de milioane? Şi stai... că astea nu sunt singurele costuri căci copilul mai trebuie şi îmbrăcat, îi mai trebuie chestii de-acasă care... toate COSTĂ. Cine va plăti? Dacă plăteşte statul, iar e o problemă. De ce? Pentru că nu sunt nici pe departe locuri suficiente în grădiniţele de stat şi atunci se vor dezvolta noi afaceri dubioase în virtutea legii parteneriatului public-privat. Şi nici asta nu m-ar deranja dacă nu s-ar fi ÎNCHIS şcoli pe motiv de "neperformanţă conform standardelor de cost".
Adică cum... închidem şcoli şi finanţăm grădiniţe private cu banii economisiţi?
Şi o altă întrebare: Ce se va "studia" la această grupă pregătitoare? Nu de alta dar mi se pare că "fură" din pâinea învăţătorului/învăţătoarei.
Am zis învăţător? Mă scuzaţi. Conform aceleiaşi legi, învăţătorii vor fi înlocuiţi tot de profesori care vor avea 6 ani de studii superioare.
Şi dacă aici lucrurile nu sunt foarte clare, purcedem la aspectul cu care toate ministerele educaţiei s-au jucat din '98 încoace: Admiterea în licee.
Nu, nu se revine la testele naţionale ci, mai rău, apare o nouă găselniţă în fundul preotesei: Portofoliul educaţional.
Prin urmare, liceele îşi vor organiza singure (dacă vor) concursuri de admitere care, însă, vor reprezenta doar 30% din media de admitere. Restul, de 70% va fi compus din media claselor V-IX şi găselniţa denumită eufemistic portofoliu educaţional.
Despre acest portofoliu educaţional, probabil singurul lucru pe care-l ştim cert, e că va fi întocmit de către dragii noştri profesori de gimnaziu cărora li se acordă o importanţă din ce în ce mai mare în viitorul individului.
În portofoliul educaţional vor conta comportamentul, absenţele, dorinţa de învăţare şi atitudinea faţă de învăţare.
Bun, comportamentul îl "măsori" prin nota la purtare (bănuiesc). Absenţele le numeri pur şi simplu şi, bănuiesc, că ăla de are absenţe mai multe, ia calificativ mai "naşpa" la portofoliu.
În schimb, ultimele două, întreb şi eu... cu ce le vor măsura? Şi cum? Cu învăţometrul? Se vor cuantifica în "învăţeli"? Un învăţel, doi învăţeli, un kiloînvăţel, hectoînvăţel, sau cum?
Nu de alta dar astea îmi sună a slobozeli relativiste vomate de guvern ca să dea şi mai multă putere profesorilor. Pe sistemul... dacă nu-mi place de faţa ta, zic că ai o atitudine naşpa faţă de învăţat. Sau... unul supradotat căruia evident i se rupe de ore căci oricum ştie toate alea, poate lua un calificativ negativ pentru că are o dorinţă de învăţare mai mică decât a colegului cărat cu sarmale din Pocreaca-din-Deal. Nu? Mie aşa mi se pare. Aştept să fiu contrazis.
Sau.. alt exemplu: Eu sunt pasionat de fizică. Şi îmi place să citesc despre realizările lui Nicolae Teslea şi vreau să le înţeleg. Pe de altă parte, o am pe doamna Silvestru(credeaţi că v-am uitat?) ca profesoară de geografie care-mi zice de Podişul Bărăganului, că la Baziaş România intră în ţară sau că Dunărea are 11075 de km pe teritoriul României. Evident, faţă de ce citesc eu, am o atitudine pozitivă căci e o mare chestie ce-a făcut domnul Teslea; în vreme ce pentru actul de învăţare practicat de doamna profesoară, nu pot avea nici în 10 milioane de vieţi o atitudine pozitivă din motive mai mult decât evidente. Şi, ce fac? Ea are dreptul să-mi dea calificativ naşpa pentru atitudine slabă faţă de actul de învăţare şi eu n-am niciun cuvânt de spus? Se pare că da.
Şi nici nu va mai fi alegerea de a-i evita pe cât posibil ora pentru a nu-ţi omorî neuronii. Nu de alta dar în cazul ăsta îţi bagi părinţii în rahat care vor trebui să scoată din buzunar chiar şi 50 de milioane pentru absenţele tale sau să sape şanţuri în folosul Primăriei.
Vă spun sincer că un elev ca mine, care mai lucra, mai făcea şi voluntariat şi care, în general, avea şi altă treabă în afară de şcoală, nu ar fi terminat şcoala în condiţiile astea.
Şi staţi pe pace... că aspectele care calcă în picioare demnitatea şi libertăţile elevului, nu se opresc aici.
Tot conform acestei legi elevii sunt înscrişi din oficiu la orele de îndoctrinare şi îndobitocire religioasă. Prin urmare, ca să termini şcoala eşti obligat să fii ortodox!
Dacă tot avem garduri imense şi gratii la geamurile şcolilor plus camere de luat vederea, acum avem şi un cadru prin care legal elevilor li se vor călca în picioare TOATE libertăţile şi-i va face pe profesori, chiar mai dumnezei decât se visau în urmă cu câţiva ani când aveam eu contre cu ei.
Şi, mai rău de-atât, acum se reglementează în mod legal, ceea ce domnul Valeriu Braşoveanu a făcut la Colegiul Naţional "Gheorghe Roşca Codreanu" în 2008-2009: Călcarea definitivă peste cuvântul elevilor şi politizarea completă a deciziilor ce se iau în şcoli.
Prin acest act normativ, se prevede ca în consiliul de administraţie a şcolilor (adică acolo unde se iau cele mai importante decizii) să fie o treime profesori, o treime părinţi şi o treime reprezentanţi ai consiliului local.
Dacă asta nu-i politizare (e drept, locală, dar tot politizare) a sistemului, să mă stuchiţi între faruri.
Am mai spus despre ce s-a făcut la codreanu cu uniformele: S-au întrebat în mod formal (că nu i-a păsat nimănui în realitate) elevii, apoi decizia au luat-o şmecherii. Cum? Păi simplu: Profesorii au votat cum "trebuia" şi la fel şi comitetul şcolar de părinţi a cărui componenţă nu o cunoştea nimeni cu excepţia domnului mai sus amintit.
Vreţi să-mi spuneţi mie că părinţii cu capul pe umeri au timp de consilii la şcoală? Nu! Căci muncesc de le sar capacele ca să plătească lefurile profesorilor. Aşa că... pentru a se respecta legea, treimea de părinţi va fi asigurată fie de părinţi pensionari cu mintea în anii '60 (şi cică asta e reformă a învăţământului) fie de părinţi cu foarte mulţi bani care vor lua deciziile în raport cu nivelul LOR de trai şi care nu vor clipi la o decizie care ar implica, de exemplu, ca fiecare elev să care 100 de lei pentru nu-ştiu-ce eveniment. Ce mai contează că poate pentru unii 100 de lei reprezintă traiul pe o săptmână? Vi se pare absurd? Dacă se adoptă legea, eu pun pariu că în maxim 5 ani se va ajunge la astfel de abuzuri!
E interesant că deşi în licee sunt şi mulţi majori, acestora li se calcă şi mai multe drepturi în picioare dar văd că nu-i prea pasă nimănui.
Să mor dacă pricep: Nici liderii de sindicat, nici opoziţia şi în general NIMENI dintre cei care se dau apărători ai învăţământului românesc pe care bau-baul Boc vrea să-l distrugă nu sesizează că din toată această schemă este sărit principalul element: ELEVII!
Şi asta nu-nţeleg mulţi profesori: Dacă pleacă ei, vin alţii în loc, nu-i stres. Dar dacă pleacă elevii, dânşii devin nişte oameni care ştiu chestii, calitatea lor de profesori devenind nulă instantaneu!
Eu să am acum copil de vârsă şcolară, aş face împrumut la bancă şi l-aş înscrie în şcoli private. Serios! Aşa ceva este un abuz şi un afront direct la libertăţile de care ar trebui să beneficieze elevii!
Uite încă o chestie pe care mă chinui să o înţeleg şi nu prea reuşesc: Şcoala este neinteresantă. Şi ăsta este un fapt de necontestat. Există câţiva profesori, care fac câteva dintre ore, să fie utile şi interesante. Dar, per ansamblu, şcoala în sine este profund neinteresantă.
Aceste reguli, incluse în noua lege, nu fac decât să oblige elevul ca împotriva voinţei lui şi a stării de fapt, să fie interesat de şcoala neinteresantă.
Pe cale de consecinţă, întreb şi eu: Pe profesori când aveţi de gând să-i obligaţi să nu mai vină când îşi aduc aminte la oră sau să nu mai fie plictisiţi şi să predea materia de-a futu-i lelea în speranţa că poate vin elevii la meditaţii?!
Impresia generală pe care mi-o lasă mie profesorimea este că ştie doar să facă greve şi să se plângă. Şi atât!
Apropo de greve, ştiţi că e tantea aia învăţător care s-a pus pe cură de slăbire prin greva foamei de vreo lună jumate? Aş spune despre dânsa dar există deja o părere foarte bine exprimată aici. (articolul cu pricina este interzis minorilor, cardiacilor şi celor care au o părere bună despre profesori!)
În mediul universitar mai e cum mai e. Există organizaţii studenţeşti, mai mult sau mai puţin manipulat politic sau după interesele unora dar există. Studenţii sunt puternic reprezentaţi atât în consiliile profesorale cât şi în senatele universităţilor; astfel că deciziile fundamental porceşti nu trec. Ah... că şi cei care sunt acolo sunt adeseori coruptibili sau deja corupţi... e altceva. În acest caz să-şi rezolve studenţii problema între ei. Dar măcar există!
Există posibilitatea să acţionezi şi de sus în jos. De ce? Pentru că universităţile înţeleg că nu există fără studenţii lor.
La nivel de elevi... ce există? Consiliile elevilor şi Consiliile judeţene ale elevilor? Să fim serioşi.
Şi ce putere au alea? ZERO! Când eram eu elev la "Godreanu", de acolo provenea preşedintele consiliului judeţean al elevilor, era cu un an mai mic decât mine şi-l chema Lucian ca pe mine.â
Nu era băiat rău doar că, deşi pe hârtie avea putere de decizie mare la multe faze, în realitate nu-l băga nimeni în seamă când venea vorba de decizii importante care afectau toţi elevii. De ce? Pentru că strcturile decizionale erau (şi sunt în continuare) organizate de-aşa natură încât opinia elevilor (indiferent sub ce formă sau prin cine sau cum ar fi exprimată aceasta) să conteze cât mai puţin spre deloc.
Pe sistemul ţăceţi dracu' din gură că noi ştim cel mai bine ce-i bine pentru voi chiar dacă părinţii voştri sau chiar voi ne plătiţi!
Băi nene... apă caldă sau WC-uri decente măcar la oraş nu sunteţi în stare să faceţi, dar legi aberante care subjugă definitiv psihicul şi libertăţile elevului, numa' numa'.
Că veni vorba de diferenţele dintre rural şi urban. Cum oare o să se aplice legea asta la ţară? Acolo unde copiii ca să aibă ceva de mâncare dau şi ei cu sapa cot la cot cu părinţii iar la şcoală ajung şi ei când pot între două prăşeli, 3 nămeţi cât casa şi ceva febră musculară. Ce faci? Îi amendezi şi pe ăia?
Sau pe părinţii care-s plecaţi afară? Ălora ce le faci?
Şi elevii-s de vină, oricum. În Olanda au ieşit elevii în stradă pentru că guvernul a refuzat creşterea alocaţiei de la 100 la 120 de euro pe lună.
La noi e sub 10 euro pe lună alocaţia şi pe-aia o impozitează Boc!
Da băi nene, o fi similar cu legea asta şi prin alte ţări. Dar în ţările alea elevii sunt respectaţi şi motivaţi să vină la şcoală. La noi... elevii au doar obligaţii, drepturi mai din părţi.
Iar când câte-un nesimţit cum am fost eu, îndrăznea să uzeze de drepturile ce i se cuveneau prin lege, era privit cu sictir de parcă trăiam pe moşia mămicilor lor!
Cum în România sunt 18300 de biserici ortodoxe întreţinute de stat şi doar 4300 de şcoli generale (din care se vor mai închide), cred că cea mai bună investiţie acum ar fi să-ţi faci liceu privat sau şcoală generală privată.
Eu cred că ar fi clienţi, mai ales dacă ştii cum să-ţi calculezi diferenţiat taxele.
Am tot dat exemplu colegiul din Bârlad. Ei bine, acolo la catedra de matematică există cel puţin 2 profesori foarte buni, la catedra de limba română cel puţin unul, la catedra de fizică cel puţin 2, la catedra de engleză doar unul (din păcate eu nu am prins-o pe dânsa) şi tot aşa. Şi aşa cred că e-n toate liceele.
Pe ăştia foarte buni îi poţi angaja, dându-le salariu de încadrare cel de la şcoală (nemicşorat cu 25%) plus... 50-100 de lei să zicem. Şi impui teste la nivel de clase şi în funcţie de rezultatele elevilor, dacă cresc, stagnează sau, regresează (deci profu' nu face ora interesantă) le măreşti, păstrezi, respectiv reduci salariile.
Şi să vezi apoi ce se vor pune serios pe treabă domnii profesori.
La stat e greu spre imposibil de aplicat asta, dar într-o şcoală privată vă garantez că funcţionează!
Cam atât despre legea vomitată de guvern şi adoptată în mod totalitar. Aşteptăm moţiunea şi apoi aplicarea ei.
Să trăim bine!

marți, 19 octombrie 2010

Un soi de independenţă

În această zi ploioasă şi aşteptând să plec la şcoală, am reluat lectura articolelor pe care le-am marcat în ultima vreme cu speranţa că poate voi apuca să le comentez aici. Aşa am ajuns la articolul despre un domn din judeţul Iaşi care, pe lângă faptul că este poligam, este şi foarte independent, neavând nevoie de nimeni pentru a-şi duce traiul.

Prezentarea pe scurt a subiectului

Ei bine, este vorba de George Chirilă, un sătean din comuna Ţigănaşi, judeţul Iaşi, care are 12 copii (6 băieţi şi 6 fete), cu două femei, ambele fiind soţiile sale. Cele două soţii ale sale sunt, printre altele, surori între ele ceea ce face ca ale sale progenituri să fie simultan fraţi şi verişori primari.
În fine... asta contează prea puţin spre deloc.
Ce contează este că domnul Chirilă, de profesie medic veterinar, trăieşte într-o casă foarte bună dar care nu este racordată nici la gaz, nici la curent, copiii săi sunt înscrişi în forme de învăţământ la domiciliu şi veniturile sale sunt exclusiv din vânzarea produselor pe care le obţine din stupii, oile, caprele, vitele şi cele 14ha de pământ pe care le deţine. Singurul ajutor de la stat pe care-l primeşte este subvenţia pentru ovine (care şi aia e plătită de UE nu de statul român).
Toţi copiii săi sunt educaţi (atât doar că nu ies din casă pentru a merge la şcoală), soţiile sunt mulţumite şi niciunul dintre ei nu pare să moară de foame.
Şi totuşi, statul e nemulţumit.
Întreaga poveste o puteţi citi aici.

Opinii personale

BRAVO NENE! Nu ştiu cum a făcut şi cum face dar bravo lui că reuşeşte să stea complet sub "radar".
Practic, asta e marea chestie ce-i "roade" pe ăştia de la stat: că nu-l pot avea la mână cu nimic.
Nu ia alocaţii pentru copii, nu are datorii la bănci, nu are datorii la stat şi nici nu se umileşte pentru ajutorul de căldură sau cel din legea 416. Nu! El se descurcă SINGUR!
Interesant este că până acum statul nu prea are ce să-i facă. Poligamia este interzisă în România dar cu sensul de a fi însurat cu două femei simultan cu acte. Dar concubinajul cu două femei nu este interzis (ar fi şi culmea!).
De asemenea, copiii nu sunt rezultatul unei acţiuni de incest, nu sunt nici neglijaţi, abuzaţi sau exploataţi şi, în ciuda opoziţiei faţă de sistemul educaţional de masă, sunt educaţi.
Cam un mare "ciu-ciu" de la domnul Chirilă pentru statul român!
Marea problemă a statului român cu acest Chirilă e că domnul în cauză nu este nici alcoolic şi nici prost. Ia uitaţi ce zice el despre învăţământul de masă: Pe linga cunostinte, in scoala se invata acum a fi superficial, a umbla dupa rezultate imediate, a mima. Eu nu vreau ca ai mei copii sa mimeze, eu vreau sa ia greul in piept pentru ca asa vor razbate in viata. Eh? Cum e?
Băi nene deci într-o propoziţie nenea ăsta a zis cam tot ce-am zis eu despre sistemul educaţional de pe la noi de vreun an încoace. De altfel, despre faptul că părinţii îşi distrug deseori copiii cocoloşindu-i şi că mulţi ajunşi la 20 de ani nu sunt în stare să mişte un pai fără mămicuţa şi tăticuţul, am mai scris şi eu şi partenerii.(exemplu1, exemplu2)
Atât de tare îl doare pe stat să-i curme viaţa independentă lui Chirilă întrucât a ajuns să-l întrebe pe Ionel Nechita ce se poate face. Din punctul de vedere al codului penal, barbatul nu incalca nici o lege. Cu siguranta exista insa anumite normative care sa-l oblige sa se supuna unor reguli generale ale societatii. Autoritatile locale trebuie sa ia masuri si se poate ajunge chiar la retragerea tutelei asupra copiilor. A spus avocatul ajuns deja expert în scos decizii aberante pe bandă rulantă.
Ei bine, cum se face că totuşi nenea ăsta se descurcă şi rămâne independent?
De ce-l doare atât de tare pe stat având în vedere că existenţa lui Chirilă şi a familiei sale nu-l costă nimic?!
Serios vorbesc, cea mai mare dilemă a mea cu privire la acest caz este de ce mama dracu' atâta stress? Pentru ăia care trăiesc pe banii noştri, ai tuturor, nu e un mare stress să-i scoată statul din situaţia asta dar aici? Ce vrea statul prin trompeta DGASPC Iaşi de la faza asta?
Lămuriţi-mă vă rog căci eu nu pricep.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan

vineri, 15 octombrie 2010

Intelect vs. burta plină

Atunci când am refuzat să mă rog lui dumnezeu pentru mâncarea din faţa mea, a fost prima dată când am început să am diferende de opinie cu toată lumea. Am spus atunci: dumnezeu nu ţine de foame.
Mai apoi, am tot extrapolat şi am scris în diferite locuri că filosofia sau înalta cunoaştere şi, în general intelectul, valorează fix 0(adică zero!) căci cu burta goală tot aia e.
Ce chef mai ai să creezi sau să lucrezi într-un mediu înalt din punct de vedere intelectual când "n-ai o chiflă în stomac", ca să citez un nene care n-are un neuron în cap dar are o chiflă în stomac?!
La ce folos să bagi în tine studii economice cu "kilu'" şi în general să bagi şcoală ca maniacu' în tine, să ajungi să lucrezi la Fisc şi apoi la capătul lunii să iei 470 de lei?! Păi eu ca student din "trei lulele, trei surcele" şi tot fac mai mult! Şi asta fără să-mi folosesc prea mult creierul!
Îmi place să fac facultate dar banii de traiul zilnic nu-i fac folosind cunoştinţe ce se pot dobândi în mediul universitar (nu neapărat la facultatea ale cărei cursuri le urmez eu). Facultatea consumă bani (şi încă mulţi! - sau în fine, mai mulţi decât un salariu de bugetar) ca să te ajute să "produci în viitor". Problema e că sloganul de la Dialog (pentru cine mai ţine minte) nu mai e valabil. Nu! Viitorul sună prost! sau... "The future's dark! The future's black!". Sună mai realist aşa.
Deşi sunt în mare proporţie convins că încăpăţânarea şi ambiţia mea nu mă vor duce până-ntr-acolo, totuşi nu pot să nu privesc cu inima cât un purice când văd că intelectualii ajung să mănânce la cantina de ajutor social.
400 de persoane mâncau, anul trecut, la cantina săracilor din Timişoara. Anul acesta numărul asistaţilor sociali s-a dublat.
„Am fost informat că au apărut cazuri de intelectuali care au ajuns să primească masa la Cantina Socială în Timişoara. Nu pot să fac publice numele lor pentru că este vorba de demnitatea persoanelor respective. Însă când li s-a făcut dosarul s-a văzut că aveau diplome şi au fost oameni perfect normali din punct de vedere social până mai ieri. Au avut funcţii, au avut joburi, poziţie de studii superioare, şi astăzi au ajuns să mănânce la Cantina Socială", a spus viceprimarul Timişoarei Adrian Orza. Se arată în sursa citată.
Cum sistemul "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara" al dracu' se încăpăţânează să funcţioneze de 21 de ani aproape încoace, nu pot să nu mă gândesc la cât de crunt vom ajunge curând!
Tot din Timişoara a venit capitalismul ăsta sălbatic (haljat meg hanyasban Tokes!), tot din Timişoara a venit valul II pro-băsescian şi acum tot din Timişoara vine continuarea firească: FOAMEA!
Ce ne mai aşteaptă oare dinspre oraşul de pe Bega?!
Toată ziua se dă vina pe comunism pentru mentalitatea românilor de a da "ceva" ca să-şi rezolve problemele. Poate aşa o fi dar Pile Cunoştinţe şi Relaţii n-ar mai funcţiona aşa de bine dacă... nu ştiu... ăia de la Fisc n-ar trăi mai prost decât un măturător?!?!
Păi cum s-am eu încredere că ăla-mi va gestiona corespunzător impozitele şi cum să am pretenţia de la aceşti funcţionari să absoarbă fonduri europene de investiţii destinante statului, când ei au salariul mai mic decât a unui împărţitor de pliante din Cluj?!
Cum să am eu curaj să mă mai duc la doctor la spital de stat şi să mă las pe mâna lui când e foarte posibil ca acesta să câştige mai puţin decât mine care muncesc part-time?!
Şi-apoi ne mirăm de ce, de exemplu, în Brăila (cunosc 3 cazuri documentate), profesori de matematică renumiţi pe plan internaţional, au plecat să şteargă babe la cur în Italia?! Păi de ce nu?!
Nu e prima oară când spun aici că unora dintre profesori eu le-aş da doar 25% din salariu, dar sunt şi profesori merituoşi care nu merită un astfel de tratament dar pe care statul li-l aplică şi apoi îi urechează că au prea mulţi repetenţi şi-i obligă să-i treacă clasa pe toţi meltenii gelaţi care, ce-i drept, au o chiflă în stomac, dar nu ştiu câte urechi au în cap.
O fi şi mentalitatea românului de vină, care-şi cumpără "merţan" înainte să aibă "o chiflă în stomac" sau care face foamea să-şi cumpere i-phone (sau, mai rău, face credit) ca să fie "în rând cu lumea". O fi şi mentalitatea românului de vină care este mânat de religie şi morbid căci altfel nu pot explica sutele de mii de oameni (unii din ei cu serioase probleme financiare şi de sănătate) care s-au înghesuit să pupe cadavrul Praschivei şi cadavrul lui Maxim Mărturisitorul.
Am şi eu o mărturisire de făcut: TOŢI care se înghesuie acolo sunt nişte subdezvoltaţi intelectual. TOŢI, făr' de excepţie!
De ce? Pentru că admiţând etica pupării de moaşte (în care eu nu cred), recent am aflat că rămăşiţele pământeşti ale femeii care cică ar fi fost sfântă, se află la acea catedrală PE TOT PARCURSUL ANULUI! Aşa că nu e nevoie să te calci în picoare şi să te ia apoi SMURD-ul că te-a luat mama dracu' şi-ai baldosit după ce ai înaintat 400 de metri în 6 ore!
Apropo de SMURD, Crucea Roşie şi alte ONG-uri cu scop sanitar. Probabil ştiţi că există un formular special prin care poţi direcţiona 2% din impozitul pe venit către o instituţie.
Hai să vă zic o treabă: 29% din populaţia României a direcţionat acele fonduri către Biserică! Băi nene, eu ştiu că trebe bani pentru catedrala mastodont, dar parcă totuşi... În vreme ce pentru SMURD, au direcţionat mai puţin de 1% ! Aia nu se pune?!
Şi când baldosesc ăştia pe la o coadă la pupături de moaşte de ce nu-i scapă biserica? Nu de alta dar tot SMURD-ul îi ajută. De ce?!
Bani pentru subvenţii la încălzire nu are primăria Iaşului dar să plătească câteva (ştiu, cacofonie!) angajate ca să facă 67000 de sarmale pentru cei care fac foamea la coadă la "cuvioasa", văd că se găsesc. Dar de ce?
Am văzut la TVR1 oameni care au făcut 29 de ore până la Iaşi şi apoi se mirau de ce li s-a făcut rău căci nu au avut bani să şi mănânce bine si... deh... nu toţi au organism rezistent.
Dacă era nevoie de intervenţia unui efectiv mare de jandarmi? Nu se putea căci toţi erau detaşaţi la "cuvioasa" ca să stăpânească norodul avid de pupat cadavre care e-n stare să-l calce literalmente în picioare pe celălalt s-ajungă el "primu".
Unii nu sunt în stare nici măcar să PARĂ creştini. Exact ca şi cu treaba cu fermoarul. Sau la bobotează când la Mitropolia din Bucureşti se bat efectiv pentru 1L de apă cu busuioc şi ţinută în aluminiu (că doar aia-i dă gustul ăla special nu "sfinţirile" - grea fizica!).
Am divagat... oare? Nu prea am divagat căci astea fac parte din mentalitatea multor români iar raţiunea a fost de mult înlocuită de religie or... naţiile dominate de religie... nu prea au progresat din ce cunosc eu. În fine, excepţie făcând ţările care deţin MULT petrol da' acolo-i altă treabă.
În multe cazuri e şi vina românilor că n-au "o chiflă în stomac" iar statul în cur pe fotoliu şi înjurat guvernul e aproape sport naţional. Totuşi, în aceste vremuri, suferim şi cei care facem ceva pentru noi, dar facem din ce în ce mai degeaba.
Iată un alt exemplu de familie din România: El de prin părţile Bacăului, ea de pe-acolo, se stabilesc în concubinaj în Jariştea. Cred că e în judeţul Vrancea dar nu sunt sigur şi mi-e lene să caut. Mă corectaţi dacă nu-i aşa.
Şi acum, fac cerere pentru ajutorul de căldură, mai ales că tavanul casei în care stau stă să pice peste ei. Bonus, au un copil care este persoană cu handicap. Până aici n-ar fi aşa de rău şi zici că statul e "naşpa". Dar, pe de altă parte, cei doi mai au încă doi copii, sănătoşi, unul de 2 ani şi unul de 10 luni!!!!!! Păi băi nene dar de "cep" n-aţi auzit?!
El are 0 clase, maică-sa e paralizată, taică-su inexistent iar ei i-au murit ambii părinţi.
Bun. E pe de o parte de vină statul că-i tărăgănează drepturile (mai ales pentru că are şi o persoană minoră cu dizabilităţi în îngrijire) dar, pe de altă parte, la fel le era situaţia şi acum 2-3 ani. Întrebare: DE CE EXISTĂ şi ceilalţi doi copii?! Că "i-a dat Dumnezeu"? Nu... p'asta n-o cred.
Uite eu n-am făcut cerere de ajutor de căldură pentru că nu mă încadram. Ah... sau studenţii care şi produc nu au voie, nu? Ei trebuie doar să plătească taxe la timp la UBB şi treaba-i bună. Puţin îi doare pe profesori cum trăiesc studenţii. Ei ştiu doar să aibă pretenţii şi să nu vină la cursuri. Atât!
Oare eu îmi voi putea plăti întreţinerea pe lunile de iarnă? Răspuns: Cui îi pasă? Şi în general, cui îi pasă de tinerii care acceptă ORICE slujbă pentru un pumn de mărunţiş cu care realist vorbind NU se descurcă? Neeeaahh... pensionarii care-au frecat manganu' la muncă sunt mult mai importanţi. (cu excepţiile de rigoare - menţionez mereu ca să nu fiu acuzat de generalizare)
Eu nu înţeleg de ce trebuie subvenţionaţi pe banii noştri pensionarii care stau la bloc. Serios... da' o casă la ţară ce-are? Stai la bloc cu tot confortul cât eşti tânăr şi PRODUCI. Pentru că... eu nu prea aud pe cei care stau la ţară să se plângă că mor de foame. Serios. Mai o găină, mai un ou... la ţară nu se moare de foame!
Iată de pildă în Cluj, studenţii care sunt nedreptăţiţi de sistem şi de foamea statului de bani şi studiază în regim cu taxă, trebuie să plătească un sac de bani pentru un abonament pe o singură linie RATUC (Regia Autonomă de Transport Urban Călători Cluj Napoca), în vreme ce studenţii în regim bugetat au parte de gratuitate doar pe o singură linie; şi asta în condiţiile în care anul trecut, de pildă, era 23 de lei pentru o lună pe două linii pentru cei în regim cu taxă şi 0 lei pentru cei în regim bugetat, tot pe două linii. 23 de lei pe lună nu mi s-ar fi părut mult pentru două linii că-mi dădea libertate de mişcare. Dar 50 de lei pentru o singură linie?! Băi nene!
Şi nu m-ar deranja dacă transportul din Cluj n-ar fi cel mai scump din România şi, bonus, pensionarii plătesc ZERO! Dar de ce? Cum era şi la Brăila... numai că acolo era mult mai dramatic căci 75% din populaţie era formată din pensionari.
Şi atunci ne mai mirăm de ce cea mai mare parte a tinerilor locuiesc cu părinţii pân' la adânci bătrâneţi? Eu şi unul dintre cei mai buni şi vechi prieteni, suntem excepţia care confirmă regula. Dar, aşa este, pentru cea mai mare parte a tinerilor este practic IMPOSIBIL altfel.
Trăim într-o ţară unde cei care ne administrează impozitele au salariu de ajutor social (470 de lei/lună); într-o ţară unde după 15-18 ani de şcoală, mănânci la cantina de ajutor social; într-o ţară unde pensionarii îşi permit să se plimbe prin ţară şi să meargă în staţiuni - tinerii NU; într-o ţară în care femeile muncesc mai puţin - bărbaţii trag ca hamalii câte 45 de ani şi la final sunt huliţi că nu respectă femeia.
Trăim într-o ţară unde bisrica este mai importantă decât serviciul de asistenţă medicală de urgenţă, unde ajunsul la pupatul de cadavre este mai important decât însăşi siguranţa cetăţenilor, unde juma' de miliard de euro pentru o biserică se găsesc dar câteva milioane pentru susţinerea studenţimii sau pentru reabilitarea de spitale - nu.
"Dragostea de ţară naşte proşti. România e o ţară plină de bănci, farmacii, cazinouri şi şaormării. E o ţare de prostituate, de hoţi de buzunare şi portari cu simţul răspunderii. Ceilalţi muncesc ca fraierii. Noi trăim. Suntem aici să scoatem acidul din apa plată!" - Paraziţii.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

marți, 12 octombrie 2010

Hai România?!

După cum am mai spus, sunt bolnav. Mama ei de faringită streptococică. Bag în mine antibiotice destinate celor ce cântăresc de la elefant în sus şi stau sub plapumă la +24 de grade celsius şi tremur. Sau mă rog... asta am făcut de sâmbătă până ieri. Astăzi chipurile mi-a fost mai bine.
Şi, dacă tot mi-a fost mai bine, m-am gândit să mă uit la tot meciul naţionalei României de la Paris (în transmisiune directă nu am văzut decât ultimele 30 de minute şi aia cu ochii înceţoşaţi) şi transmisiunea directă de la Botoşani, unde naţionala României U21 juca returul barajului de calificare la Euro 2011 cu selecţionata similară a Angliei.
Să le luăm pe rând:

Franţa - România 2-0 ('84 Remy, '90+1 Gourcuff)

Trecând peste ironia sorţii şi anume că marcatorii francezilor nu au alte goluri marcate la naţională, decât împotriva României, trebuie remarcat că golul de 1-0, marcat după o cursă foarte bună a francezului Remy finalizată cu gol în poarta uriaşului Costel Pantilimon, a apărut în urma unei pase la întâlnire. Nimic rău dacă Remy nu era cu 2 metri în spatele liniei româneşti de apărare. În manualele de începători într-ale fotbalului, asta se numeşte off-side şi se anulează întreaga faza dictându-se lovitură liberă indirectă în favoarea adversarului.
Ei... asta dacă eşti oricine sănătos la cap care joci fotbal. Dacă eşti naţionala Franţei, din rândul căreia se trage preşedintele UEFA şi unul dintre cei mai influenţi oameni din conducerea la nivel înalt a fotbalului din toate timpurile... ei... atunci poţi să şi dai goluri cu mâna (vezi returul barajului pentru Cupa Mondială din 2010, Franţa - Irlanda 1-1, gol marcat după o pasă cu mâna a lui Thiery Henry) sau goluri din off-side de 2 metri. E ok, că doar dom' preşedinte are el grijă.
De-aia-mi place de Kiros Vasaras, arbitrul grec care toacă mărunt toate echipele aparţinând ţărilor de origine ale arbitrilor ce au greşit împotriva naţionalei Greciei sau a unei echipe de club greceşti. Şi uite-aşa acum Grecia are parte de un arbitraj fantastic de bun şi nimeni nu mai are tupeu să arbitreze ostentativ în stilul de l-am văzut sâmbătă sau în stilul lui Borski, de la Steaua-Napoli.
Dar, trecând peste greşeala decisivă de arbitraj şi concentrându-ne efectiv asupra jocului, jocul a fost genial de prost. Slab, foarte slab.
De altfel, acele 30 de minute de le-am văzut eu şi-n transmisiune directă, se pare că au fost şi singurele momente în care s-a jucat şi fotbal căci în rest a fost un fel de na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie.
Şi, mai tare m-a scos din sărite un fotbalist francez căruia când i s-a adus la cunoştinţă că s-a marcat dintr-un offside vizibil şi din OZN, a răspuns cu un tupeu şi cu o nonşalanţă incredibilă: "eh... nu ştiu. Nu am văzut. Şi, chiar dacă a fost aşa, oricum meritam să câştigăm". Hai să mori tu?!
Raportul ocaziilor CLARE de gol a fost 4-4, inclusiv golurile francezilor şi şutul în bară. Păi... 4 ocazii de poartă în faţa a 70000 de spectatori, pe teren propriu? Şi meritaţi oricum să câştigaţi chiar dacă v-a ajutat decisiv arbitrul? Eh... măi băieţi. Hai să nu ne tragem de şireturi.
Şi totuşi, pe de altă parte, nu pot să nu remarc faptul că România joacă mai bine fără Adrian Mutu. Şi nu glumesc!
Iar Florescu mi se pare un pariu bun. Răzvan Lucescu însă în continuare mi se pare un pariu greşit. Dar nu-i nimic: Las' că i-a mai dat federaţia un kil de bani şi i-a prelungit contractul. Poate-l motivează să nu mai fie penal.
Deşi... e ca maşina aia de transformat unt din rahat (dar nu turcesc). E în funcţie şi de ce-ai băgat.
În fine... pe de altă parte aflu că în acest an România va mai juca un meci, un meci amical împotriva Squadrei Aiurea.
Totuşi, detaliile sunt consemnate greşit în unele surse. Meciul se va juca la Klagenfurt, Austria - unde am mâncat noi bătaie 1-2 de la austrieci - şi deci pe teren neutru, nu în deplasare.
Ah... şi România are 10 înfruntări cu macaronarii, 6 victorii ale Squadrei Aiurea, două egaluri şi două victorii româneşti - cea din 1983 (gol Ladislau Boloni) şi cea din 1989, gol Ioan Ovidiu Sabău). Eh... las' că merge-aşa că doar cine e "jmecher" e acum jurnalist sportiv.

România U21 - Anglia U21 0-0

Să trecem la partida de astăzi, disputată pe stadionul din Botoşani, partidă începută la 14:26 (sunt moldovean şi n-am nimic cu moldovenii dar, serios, aia-i oră de început meciul? Ce-avea 14:30?).
În meciul tur, disputat sâmbătă la Norwich, britanicii s-au impus cu 2-1 (0-0) la pauză, golul egalării la 1 fiind marcat de jucătorul echipei din Gruia, Hora, englezii obţinând victoria pe final.
În retur România avea nevoie de un 1-0, un gol al calificării care n-a mai venit...
În 2009 nu m-am uitat dar în 2003, 2005 şi 2007 am urmărit campionatele europene de tineret atât U21 cât şi U19 şi de fiecare dată Anglia avea o echipă care chiar juca şi ceva fotbal. Corect... avea!
Nu am văzut meciul tur dar în acest meci Anglia nu a arătat nimic!
Raportul ocaziilor clare de gol a fost 8-3 pentru România, posesia a fost 57-43%, am fost peste ei la absolut toate capitolele şi totuşi nu i-am putut depăşi.
Putem chiar să invocăm lipsa de noroc care, naiba să-l ia, ţine mereu cu cei potenţi financiar.
Totuşi, de azi înainte, la nivel de echipă naţională, o să refuz să vorbesc sau să consider ca argument plauzibil când aud din partea altcuiva, considerente de tipul "spiritul englez", "englezii au inventat fotbalul", "englezii sunt duri", etc. etc.
Nu! Naţionala U21 care s-a prezentat astăzi la Botoşani a fost o naţională de fetiţe şi a semănat mai degrabă cu naţionala statului Burkina Faso care alergau după primul punct în deplasare după 5 ani de secetă.
Practic erau doar 4 englezi pe teren, restul de 7 nici măcar nu erau născuţi în Anglia ci prin Zair, Zimbabwe şi altele, ţări care, din câte ştiu eu, au şi ele echipă naţională... de ce nu joacă acolo? În regulă, să joace la echipe de club englezeşti că se câştigă bine, dar să joace la naţionala ţării lor! Ei nu azi.
Englezii au tras de timp încă din minutul 10 (când România deja ratase două ocazii mari de gol), portarului englez luându-i aproape de fiecare dată câte 30 de secunde să bată out-ul de 6 metri.
Şi, cel mai tare, mă calcă pe nervi tot românii care comentează acum în genul "dom'le că trebuia să le dăm noi şi bla.... bla... bla...". Când se trage de timp în favoarea noastră şi pierdem, condamnăm lipsa de fair-play şi "băgăm" vechea placă: "aşa suntem noi românii; anti-joc şi tot timpul să mai "furăm" un pic şi nu putem fi fair-play". Dar când adversarii trag de timp împotriva noastră, mai ales dacă adversarul e cu "nume" zicem "eh... sunt mici trucuri ale fotbalului".
De ce nu suntem în stare să comentăm cu subiect şi predicat hoţiile pe bune?!
Şi o altă întrebare, mai abstractă aşa: De ce mama naibii nu avem şi noi măcar o dată noroc în ultimul minut de joc?
De ce nu prelungeşte şi pentru noi arbitrul un meci până când marcăm noi?!
De ce la cea mai mică infracţiune jucătorii noştri sunt taxaţi ferm de arbitri în vreme ce adversarilor li se permite orice?!
Cel mai trist este că această generaţie de fotbalişti, în frunte cu Florin Gardoş (Steaua Bucureşti) şi mai ales Sabin Sburlea (Rapid Bucureşti), a ratat o imensă ocazie de a se afirma căci la un turneu final U21 vin O GRĂMADĂ de scouteri de la toate echipele şi şansa ca ei să se maturizeze la cluburi importante din Europa era foarte mare, ceea ce, desigur, ar fi fost un real câştig şi pentru naţionala mare, naţională care, după cum am scris şi mai sus, se află într-o profundă criză de identitate şi se impune un schimb de generaţii.

Dar... până la urmă, ăsta-i fotbalul şi trebuie judecat ca atare şi mers înainte. Din fericire în fotbal există aproape întotdeauna "sezonul următor" şi ai aproape mereu ocazia să înveţi din greşeli. Păcat... unii nu vor mai avea ocazia.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan

joi, 7 octombrie 2010

Trei probleme arzătoare

Bine v-am regăsit.
În ultimele zile şi în special astăzi, în presă am văzut trei subiecte, două dintre ele predominante iar unul care mi s-a părut mie relevant.
O să încerc să le discut pe fiecare în parte, menţionând din start că nu au legătură unul cu celălalt şi, mai ales, avertizând de la bun început asupra eventualităţii unei subiectivităţi în analiza principială a subiectelor în cauză.
Să purcedem aşadar.

1. Egalizarea vârstei de pensionare


Nu e prima oară când scriu "contra regimului" şi condamn categoric modul de gândire din societatea actuală, unde nu există egalitate între femei şi bărbaţi ci o superioritate cât se poate evidentă a sexului feminin. (exemplu1, exemplu2, exemplu3)
În ceea ce-am numit eu acolo "exemplu3", chiar de această problemă, a vârstei de pensionare profund discriminatorie la adresa bărbaţilor, m-am legat şi am explicat, zic eu, destul de clar cât de genial e să fii femeie în ţara asta. Munceşti puţin, primeşti mult, pensie şi mai multă. Şi, bonus, eşti şi compătimită de toată lumea şi tot tu eşti dracu'-ştie-ce luptătoare. Bărbatul tău, care a muncit 15 ani mai mult şi primeşte 3 ani de pensie? Dă-l naibii că e un beţiv ordinar.
De parcă nu-ţi vine să-ţi înneci amarul!
Ei bine, deşi nu înghit actualul guvern, sub presiunea FMI, sau cine-ştie a cui (evit categoric să-mi dau cu părerea vis-a-vis de actuala putere căci mă suspendă CNA-ul după aia) parlamentul a votat o lege care pe mine m-a făcut să exult de fericire: Vârsta de pensionare va fi egalizată pentru toţi cetăţenii României (indiferent de sex) la 65 de ani!
În sfârşit! Am exultat eu de fericire pe-aici prin casă scârbit de toate babele care au muncit doi la metru, 5 la kilogram şi acum trăiesc de pe urma banilor produşi de tineri şi mai au şi tupeul nesimţit să-mi scoată ochii că "ele" au muncit "o viaţă", chiar dacă au ieşit la pensie cu "ordonanţa" la 58 de ani căci erau "aproape la 60". Şi pe-urmă îţi mai spune şi c-are 2 copii.
Bravo nene! Ai muncit 20 de ani şi primeşti pensie 30!
Şi pe urmă tot ei (pensionarii injuşti) se plâng că România e o ţară "naşpa". Ba nu e naşpa deloc! E chiar foarte bună pentru ei!
Da, pentru studenţii care nu au hands-free şi părinţi cu bani, România e o ţară în care se trăieşte greu şi prost. Dar pentru pensionari, sigur nu.
Şi când eram eu mai zâmbăreţ, văd astăzi că primul marinar al ţării retrimite legea în Parlament şi forţează mâna deputaţilor din subordinea sa (dacă cineva crede că deputaţii PD-L votează după propria conştiinţă, îl rog să apeste alt+f4 acum!) să reducă vârsta pentru "săracele" doamne la 63 de ani pentru că vezi-doamne realitatea socială din România arată că doamnele cu serviciu, mai au de fapt şi un serviciu acasă.
Nu zic că n-ar fi aşa, dar e vina mea, a contribuabilului?! E vina mea că ea nu e-n stare să comunice cu partenerul ei de viaţă?!
Şi, pentru că ea se complace în asta, eu să-i plătesc mai multă pensie?!
Dar de ce?!
Văd că-n ultima vreme bărbaţii sunt animalele proaste care muncesc iar pentru femei există "drepturile omului".
Cel mai tare compromis pe care l-am citit într-un articol pe care mi-e silă să-l citez, este acela că având în vedere că în cazul unora dintre femei, ar fi benefic să muncească mai mult (pentru a scădea sărăcia în rândul femeilor vârstnice - statistic mai mare decât în cazul bărbaţilor) să se poate alege; adică pe la 58-60 de ani, femeia să aleagă dacă mai vrea să muncească, sau vrea să stea acasă, la pensie, în vreme ce, desigur, bărbatul trebuie să meargă ca boul la muncă în mod obligatoriu până la 65 de ani, că doar ce PeLicanul Mariei, e bărbat, nu?!
Ei bine asta e mai stupid decât ce e acum.
În Norvegia, de pildă, vârsta de pensionare a fost DINTOTDEAUNA standard şi a fost crescută de la 64 la 67 de ani, încă din anii '70.
În Suedia, Danemarca, Finlanda sau Franţa, lucrurile stau similar.
Ne uităm cu jind la ţările scandinave că o duc mai bine decât noi... păi cum credeţi c-o duc? Cu un sac de pensii de-amboulea, cu protecţie socială total injustă şi cu muncă de 3 lei? Nu băi nene!
În Norvegia abia acum se face protecţie socială, când nivelul de trai a sărit de 100%, dar până acum... până acum au făcut ceea ce ar fi trebuit să facem şi noi după 1989.
Până în 1989, multe aspecte funcţionau, dar era cineva care, cu metode mai mult sau mai puţin democratice, avea grijă ca lucrurile să meargă. După 1989, nimeni nu mai avea grijă ca astea să meargă, dar mentalitatea şi legile care confereau un sac de drepturi, au rămas în vigoare.
Şi uite-aşa s-a dus naibii tot!
Şi noi ce facem? Ne scărpinăm (noi, cu sensul Statul român, desigur) de 10000 de ori până adoptăm o amărâtă de lege a pensiilor, care, cu toate hibele ei, este de foarte mult bun simţ întrucât femeile se supără când vin misoginii şi spun "fă! tu stai la cratiţă şi fă curat lună în casă!", dar, pe de altă parte, fug de muncă mai rău ca dracu' de tămâie (sau muncesc în videochat spre mândria părinţilor care-şi ştiu fiica "bine" la facultate).
Eu nu-nţeleg... cum vor femeile egalitate? Să aibă egalitate în materie de timp cu statul în Mall?
Pe sistemul, 8 ore de muncă el, 8 ore de "şoping", eu?!
Nu de alta dar într-un mall clujean am citit că "o femeie va aprecia mai mult un bărbat care poate produce mai mult decât poate ea cheltui".
E adevărat că există numeroase excepţii la această regulă, din păcate din ce în ce mai puţine excepţii...
E pentru prima oară de la instaurarea dictaturii băsesciene când îmi doresc ceva de la actuala putere: Faceţi pe dracu' în patru şi treceţi legea exact aşa cum e ea!
La muncă, nu la-ntins mâna!

2. Siguranţa în jurul şcolilor şi mâncărimile anale

Şi despre asta am mai scris şi de fiecare dată m-am arătat profund împotriva instalării sistemelor de supraveghere video dar în favoarea prezenţei măcar a unui poliţist de proximitate, în jurul fiecărei unităţi de învăţământ, în special a unităţilor de învăţământ aflate în zone ştiute a fi cu infracţionalitate crescută.
Ei bine, astăzi (sau ieri, depinde când citiţi articolul), un elev din Craiova a fost ucis în faţa liceului.
Pe de o parte, aduc argumentul de mai sus. Până nu de mult, împuşcăturile în plină stradă şi răfuielile între clanuri erau la ordinea zilei şi de cel puţin 3 ori pe săptămână auzeam la ştiri de bătăi parte-n parte cu săbii şi bâte solide în Craiova. Prin urmare, Craiova, este un oraş cu infracţionalitate crescută. Prin urmare, prezenţa unui "organ" prin zonă s-ar fi justificat.
Da, dar "nu sunt fonduri" şi-n plus poliţiştii sunt fie corupţi, fie ocupaţi să protesteze în faţa Palatului Parlamentului şi, bonus, domnul "no-name" care e ministru de interne acum (jur că m-am chinuit să-i reţin numele - tot nu pot!) e ocupat să ordone comsiarilor şefi de la IPJ-uri să meargă să negocieze creditele făcute de subalterni... în loc să se chinuie să eficientizeze procesul de aplicare a legii, proces care ar duce la creşterea fondurilor IPJ-urilor şi implicit a susţinerii salariale a angajaţilor. Ei... dar ce ştiu eu?!
Pe de altă parte, cazul seamănă destul de mult (doar că depărtarea faţă de liceu e mai mică în acest caz) cu un caz petrecut în urmă cu 6 ani (sper să nu greşesc) la Bârlad, când un elev a fost ucis în cam aceleaşi circumstanţe şi cam din acelaşi motiv: Mâncărimi profunde!
Atât elevul bârlădean cât şi cel craiovean din întâmplarea de acum sunt vinovaţi în mare proporţie. De ce? Pentru că i-a "mâncat" să "sară ei în apărare", în condiţiile în care atât cel bârlădeanul cât şi acest craiovean, nu erau nici pe departe "smardoii pământului" ca să zici că puteau face faţă la o bătaie în adevăratul sens al cuvântului.
Eu mereu am ştiu o treabă: Nu e domeniul meu şi nu e treaba mea, nu mă bag!
Ei... dar "sufletul mare" din el l-a împins dom'le să împartă el dreptatea... şi în căutarea dreptăţii, a nimerit uşa şi a ieşit... de tot... c-un cuţit direct în inimă!
Cazul de la Bârlad s-a-ncheiat ca-n trenu' de Buftea. Ceva-mi spune că şi cel de la Craiova se va încheia similar. Cum ştiu asta? Păi e simplu!
Din moment ce ăla-şi permite să umble cu cuţit şi să împungă oameni pe stradă, crezi că nu-şi permite câteva miare să mituiască pe cine trebuie ca să iasă basma curată?! Hai să fim serioşi.
Şi mai ales în Craiova, zonă cunoscută (ca şi Brăila de altfel) ca fiind cu implicaţii majore a lumii interlope în Poliţie şi viceversa.
Siguranţa în şcoli e un subiect fierbinte dar pe care nu prea îl abordează multă lume întrucât acum e la modă salarizarea profesorilor şi plângerea de milă, nici într-un caz siguranţa celor care reprezintă de fapt motorul educaţiei.
E interesant cum profesorii sunt "Dumnezeu"; ei fac ce vor, ei au drepturi, ei au nevoi, rate la bănci şi salarii "de mizerie". Şi în general toată lumea-i pupă în dos.
Dar, pe de altă parte, să nu uităm că profesorii reprezintă fix un scuipat pe gard fără elevi! Elevii sunt cei care fac dintr-un simplu om care ştie chestii, un profesor!
Profesorii universitari mai au o şansă în cercetare dar cei din preuniversitar nu reprezintă NIMIC dacă nu au elevi! Asta nu înţeleg dânşii!
În schimb, dacă siguranţa elevilor aduce şi ceva profit, atunci brusc e un subiect important, ca de exemplu la Liceul "Al. Vlahuţă" din Bârlad unde paza este asigurată pe banii elevilor. Ceva-mi spune că salariul portarului ăla e mai mic de 2000 de RON cât se strâng de la elevi lunar. Ei... dar şi alţii trebuie să trăiască plus că elevul e "în siguranţă", chiar dacă liceul e plin de camere de luat vederea şi elevii au nişte kitsch-uri de uniforme, toate acestea fiind realizate în trecut, tot pe banii proştilor, pardon, a elevilor.
Pe cât punem pariu că vreo firmă de pază va avea de câştigat de pe urma acestui deces?!

3. Meciul naţionalei României

Băi nene m-au înnebunit ăştia cu marele meci Franţa-România de sâmbătă.
Sincer mi s-a cam "luat" de naţionala lu' peşte prăjit de când incapabilul Răzvan Lucescu o conduce. Răzvan Lucescu a făcut performanţă la Rapid Bucureşti dar cu echipa 3 sferturi formată de Mircea Rednic!
În rest, performanţele lui Răzvan, atât ca antrenor cât şi ca jucător sunt exact ZERO. O promovare cu FC Braşov din "B" în "A", la ce jucători avea la dispoziţie şi la câţi bani erau la clubul ăla atunci, o reuşeam şi eu aşa că aia nu se pune!
În fine... România a fost în grupă la Euro 2008 cu Franţa unde a remizat 0-0.
Apoi am fost cu ei în grupă în calificările pentru Mondialul din Africa de Sud. Franţa a prins locul 2 şi s-a calificat la baraj graţie unui gol cu mâna împotriva Irlandei. România-Franţa, la Constanţa, s-a încheiat 2-2, iar în retur, graţie unui "bulan" fără margini, meciul s-a încheiat 1-1.
Prin urmare, suntem "chipurile" neînvinşi în ultima vreme cu Franţa.
Şi totuşi... cu aşa antrenor, cu care am reuşit să cădem sub Burkina Faso în clasamentul FIFA, ce aşteptări să am?
Precedentele rezultate sunt de toată jena. 1-1 acasă la Piatra Neamţ cu Albania şi 0-0 în deplasare la Minsk cu Belarus. Băi nene, cu Albania şi Belarus am fost în grupă şi pentru Euro 2008. Ce-am făcut atunci? Păi acasă am bătut Albania cu 6-1(şi-n deplasare cu 2-0) şi Belarus în deplasare cu 3-1 (şi acasă tot 3-1).
Totuşi, ce mă deranjează este că indivizi care s-au dezis de România, acum îşi dau cu părerea.
De exemplu Ladislau Boloni, fost jucător la ASA Târgu Mureş şi Steaua Bucureşti, care prin 2005 spunea că el nu e român ci maghiar (cu toate că a şi marcat pentru naţionala tricoloră), acum spune că "nu avem nicio scuză dacă nu prindem locul 2".
Băi nene, nu vorbi la persoana I despre naţionala României, căci tu cu guriţa ta ai spus că nu eşti român! Acum te-ai răzgândit?!
Ok, tot respectul pentru ce-a făcut pe plan fotbalistic, dar din moment ce te dezici de ceva şi scuipi acolo, apoi după aia nu vii să dai cu nasul. Zic şi eu... dar şi-n fotbal s-a ajuns ca-n politică. Nu se mai respectă nimic şi tot banul e şeful.
În fine, graţie antenei agăţate de balcon şi TV-Tunner-ului ieftin din calculator, sâmbătă o să-mi uit şi eu aplicaţia "Aver TV6.exe" fixată pe Pro TV.

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Anti-meritocraţie

Am vorbit de mai multe ori pe acest blog despre cum în ultima vreme, tot ce este raportat la legături cu această ţărişoară, este desfăşurat într-un sistem anti-meritocratic.
Doi români au murit în războiul altora, în ţara principală exportatoare de opium, Afganistan.
Mai iubit eşti mort decât viu, căci altfel nu-mi pot explica avansarea în grad pe care au "primit-o" cei doi.
Cei doi militari căzuţi la datorie au fost avansaţi în grad şi vor fi decoraţi de şeful statului cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler. - Se arată în Evenimentul Zilei, citat de Vremea Nouă.
Dar cât au fost în viaţă nu meritau oare să fie avansaţi în grad?! Dar cei care s-au întors în viaţă, au fost decoraţi în bloc cu Ordinul Steaua României?!
Nu de alta dar pe bunicul meu (veteran de război, în Aviaţia Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) l-au umplut de decoraţii la întoarcerea de pe front.
Nu cu mult timp în urmă am povestit şi-aici despre Vlad Mărgărint, un individ care a adus un sac de glorie pe plan internaţional ţărişoarei ăsteia la nivel educaţional. Şi?! Cum l-a tratat statul român prin intermediul Ministerului Anti-Educaţiei?! Cu spatele, desigur!
Un vechi prieten a fost trădat într-o afacere de partenerul pe care tot el îl scosese de la coada vacii.
La mine la facultate s-a modificat sistemul de glisări şi, totodată, au scăzut bursele.
Steaua a încheiat la egalitate un meci pe care l-a dominat pentru că arbitrul era în stare să prelungească meciul până a doua zi dimineaţă... aşa... pentru că putea.
Aş putea continua cu exemple ale anti-meritocraţiei la nesfârşit.
Ce mă macină pe mine este eterna întrebare care mi-a atras mulţi duşmani, şi anume "De ce?".
Că străinii nu prea ne înghit din cauza ţiganilor şi a şmecherilor care fac tâmpenii pe-afară, pot înţelege. Dar de ce şi statul nostru, a cărui funcţionalitate o plătim cu toţii, ne dă în cap?
Las' c-aşa ne trebuie, ne-am alăturat cu bună ştiinţă imperiului neosocialist European în a cărui parlament se află incompetente mai naşpa decât domnişoara Băsescu.
Eu văd că sunt unii care cer o rentabilitate de 20-25% şi cu o felaţie cvasi-nulă, în particular în perioadă de criză - A zis o tanti eurodeputat.
Adevăru-i că felaţia şi inflaţia sunt cam tot pe-acolo căci noi românii o cam tot luăm la clanţă din cauza inflaţiei.
Motivul pentru care scriu acestea nu este neapărat acela că aş avea eu probleme căci încă sunt foarte în regulă. Mă rog... atât cât să pot spune că am avansat faţă de acum un an.
Totuşi, vreau să mă întreb şi eu cât o să mai ţină?! Totul pare să fie ceva într-o plină şi eternă probuşire.

La final, iată o melodie sugestivă:

Şi-acum versurile:
Teatrul e circ si filmu-i minciuna.
Stirile tac, mutii vor sa ne spuna,
Ca nimeni n-aude cand orbii vad tot,
Si noi ne-ncalzim punand paie pe foc.

[Doamnelor si domnilor,
Bine-ati venit sub cupola circului nostru,
România 2010.
Copiii sa plece!
Avem dresura de gazele si lei,
avem clovni, avem maimute ?!
Avem tot ce vrei!]

Priviti aceste gazele
cum stau in bar si-n cafenele,
picior peste picior,
pline de fite, pline de ele.
Hai! Toate sus pe bar!
E momentul sa ne distrati.
Dati din cur toate,
Ca va biciuiesc de va cocosati.
Si-acum dragi gazele
sariti din sutiene.
Oameni buni, fiti atenti
Ca sunt atrase de portofele!
Aceasta rasa rară
e fierbinte ca lava.
Iti ia banii - abracadabra!
(Si dispare javra!)

In aplauzele dumneavoastra - maimutele murdare -
Deghizate-n lautari: niste exemplare rare!
(Atentie!!! Atentie!!! Priviti lumea cum se-mpinge!)
S-auda cum canta maimuta din faringe!
Sunt dubioase, devin nervoase, sunt puse pe rele
Daca-n timp ce canta n-aruncati cu bani in ele.
Regret nespus de mult ca n-avem clownii-n asta seara,
Da' sunt ocupati toti cu campania electorala

Roata se-nvarte, exemple sunt multe.
Cu sufletul la gura asteptam sa se-ntample
Minunea - si lumea toata zambeste
E-un carusel stricat care se prabuseste...
(x2)

(Sa intre leul!)
Il recunoasteti. va rog frumos
sa va apropiati! uitati-l!
piele si os.

El e neprietenos, fricos, si caraghios.
Daca-l vedeti lesinat ridicaţi-l de pe jos
(Marele magician)
Un marinar betiv ce minte,
Ascunde flota-n maneca si devine Presedinte.
(Aplauze acum pentru Omul-Ghiulea!)
Zboara ca din tun si-ntoarce pe dos toata Spania.
Inghititorul de sabii si-alte obiecte tari
Şi-a descoperit talentul intr-o noapte-n ferentari.
Dresorul de feline, in ceea ce-l priveste,
E-nconjurat mereu de ele, noi ii mai zicem peste.
Avem si clownul trist - un fost activist.
Mananca de pe jos si plange regimul comunist.
Asta-i Romania, ca v-am captat atentia,
Va rog frumos aplauze, continuăm distractia!

Roata se-nvarte, exemple sunt multe.
Cu sufletul la gura asteptam sa se-ntample
Minunea - si lumea toata zambeste
E-un carusel stricat care se prabuseste...
(x2)

Daca e circ, sa fie circ!
A fost un circ bolnav mereu
Dati-mi bagheta magica
Vreau sa ma joc si eu
Sunt tot aici, e randul meu
(Sus cortina băiete!)
Vreau sa conduc de ochii lumii
si sa iau banii pe bilete.
Toti circarii sa moara!
E un spectacol pan' la urma...
Va tai plasa cand va-mping,
Razand, de pe sarma.

Va transform somonu'
Si caviaru-n paine goala,
Diamantele-n paiete,
Palatu-n parnaie nasoala.
Fotoliu' de piele vi-l fac
WC-u turcesc,
Miliardu' din banca
O sa-l opresc,o sa-l topesc!
Acest iaht ajunge barca
Sparta-ntrun canal,
Cum devine parcul public
Cartier rezidential.
Va dau speranta si va omor
Exact cum faceti voi.
Va dau avant prin cuvant,
Si va strivesc in noroi!
Legat la ochi va-nfig
Cutite ruginite in bot,
Stati in maini sa curga banii-napoi
Si dati-va foc!
Vreau sa zambiti,
Cand va conduc de la spate
Cu focuri de-artificii automate
Hai ca se poate, mascaricii mei,
Acum o sa doara!
Invart in gol roata destinului
Pentru ultima oara

Roata se-nvarte, exemple sunt multe.
Cu sufletul la gura asteptam sa se-ntample
Minunea - si lumea toata zambeste
E-un carusel stricat care se prabuseste...
(x2)

Teatrul e circ si filmul minciuna
Stirile tac, mutii vor sa ne spuna
Ca nimeni n-aude cand orbii vad tot
Si noi ne-ncalzim punand païe pe foc

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails