duminică, 29 martie 2009

Din seria "Ce mai fac românii prin IT": Atenţie la numerele de telefon care încep cu +39

Marija Kusity, presedintele Forumului impotriva inselatoriilor bancare, a comunicat, la Belgrad, pe 5 februarie, impreuna cu Raiffeisen Bank, ca au aparut la nivel european nou forme de inselatorii informatice care utilizeaza retelele GSM. Astfel, pe telefonul mobil al unui abonat apare o instiintare privind un apel nepreluat.
Aceasta instiintare poate aparea chiar si atunci cand telefonul nu a sunat fizic. In cazul in care proprietarul telefonului vede numarul, este sfatuit sa il stearga imediat din memoria aparatului. In situatia in care apelantul are un numar care incepe cu +39, +391, +392, +393 sau +394, iar apelatul face greseala sa raspunda, acesta risca sa devina victima infractorilor.
Marija Kusity a dat chiar exemplul unui caz concret. Astfel, titularul unui abonament GSM a fost apelat de pe numarul +393193260045. Omul a sunat inapoi, insa nu a mai avut posibilitatea sa intrerupa convorbirea, costurile inregistrate pe factura depasind 2.000 de euro.
Ne zice ziarul Gardianul.
I-auzi mă ce chestie. Nenorociţii.
Deşi articolul nu spune că ar fi vorba de nişte români în spatele acestei mascarade eu sunt de părere că ai noştri conaţionali profită de pe urma aceste înşelătorii.
De ce aş crede eu o asemenea grozăvie şi de unde şi până unde am ajuns eu la asemenea concluzie? Păi... să vedem.
În primul rând, dacă memoria nu mă înşeală, numerele de telefon care încep cu "+39" sunt numere aparţinând reţelelor de telefonie din Italia. Câţi români sunt în Italia ? Cam mulţi.
Problema nu se pune neapărat câţi români sunt ci în general câţi imigranţi. Răspuns? FOARTE MULŢI !
Românii, deşi sunt eu profund nemulţumit de nivelul de inteligenţă pe care-l arată în prezent, sunt, oricât de ciudat ar părea, mult mai inteligenţi decât vest-europenii. De ce? Păi nevoia i-a învăţat. Românii sunt mai hoţi deci măsurile anti-hoţi sunt mai bune. Românii sunt mai săraci deci inventivitatea este profund stimulată. Sper c-aţi înţeles ce vreau să spun cu asta.
Ultimul paragraf al articolului din ziarul Gardianul este şi cel mai bizar: "Omul a sunat inapoi, insa nu a mai avut posibilitatea sa intrerupa convorbirea, costurile inregistrate pe factura depasind 2.000 de euro." I-auzi !
E clar că acel om nu era român. De ce ar suna înapoi un român când este apelat de un număr din afara ţării ? Să creadă că e vorba de vreo rudă ? Mă cam îndoiesc. De regulă cei de-acolo sună în ţară şi nu invers.
Mai apoi, ce înseamnă "nu a mai avut posibilitatea să întrerupă convorbirea" ? Din câte ştiu eu, un telefon mobil este alimentat de un acumulator care, ghici ce, se poate scoate ! Încă nu am auzit de vreo convorbire taxabilă prin reţea care să "dăinuie" şi după înlăturarea acumulatorului sau după înlăturarea cartelei SIM. Am mari îndoieli că respectiva convorbire s-ar "relua" după reintroducerea bateriei.
Tehnic vorbind, există destule excepţii. S-ar putea ca acest truc să funcţioneze dacă ai vreun SF de telefon cu cameră, bucătărie, maşină de spălat, baie, WC de servici, GPS, etc. etc. Exact aceeaşi poveste şi cu viruşii destinaţi pieţei "mobile".
Ştiindu-se că în România sunt totuşi puţine astfel de telefoane (care mai degrabă sunt calculatoare ambulante) trucul merge foarte bine pentru vestici. Măi al naibii de ce ocoleşte exact România ?!
A, şi ar mai fi ceva. Fie din sărăcie fie din prudenţă, majoritatea românilor încă preferă cartela pre-plătită şi nu abonamentul. Aşadar, în cel mai rău caz cu putinţă, pierd 10-15 euro creditul de pe cartelă, deci, nu-i bai.
Aveţi grijă aşadar pe cine sunaţi.

România - Serbia

Ei bine, stimaţi cititori, se pare că şi de această dată am avut dreptate.
Meciul a început mai apatic ca oricând şi noi chiar am crezut că jucăm Athletico Poşogeni şi nu cu o echipă ce are în componenţă jucători de la echipe adevărate de fotbal.
Până să apucăm să ne bucurăm de pasa luminantă a lui Mirel Rădoi ce a dus la primul şut pe spaţiul porţii al partidei, lovitura de cap a lui Adrian Mutu, sârbii au contraatacat frumos şi din trei pase (prima dintre ele urmare a unui puiuţ de henţ la mijlocaşul sârb) sârbii au şutat în stâlpul din stânga al porţii lui Lobonţ prin Krasici, mingea a sărit perfect la Jovanovici care a înscris pentru 0-1.
0-1 şi liniştea se instaura pe stadionul "Farul". Băieţii noştri au forţat, sau, mai precis, au încercat să forţeze însă nici măcar pasele elementare de 2-3 metri nu ieşeau. Mingea ţopăia de o lua mama naibii cum puneau românii piciorul pe ea în vreme ce sârbii o cuminţeau din una maxim două atingeri. Haideţi să vedem primul gol:

Am avut şi puţin ghinion dar... doamne ajută. Hai băieţii că se poate! Zicea lumea prin BT-NN.
Haideţi că se poate şi până în fatidicul minut 45 n-am mai văzut decât o intervenţie bună a lui Bogdan Lobonţ şi câteva cafturi tovărăşeşti între fanii sârbi veniţi cu torţe şi cu tot arsenalul de rigoare şi jandarmii români.
Vine şi minutul 45. Ultima fază a primei reprize. Corner sârbesc, Dorel Stoica (jucător care acum 3 ani juca în ligile inferioare şi acum e mare vedetă la obosita aia de echipă de-i zice Universitatea Craiova) aleargă după Nemanja Vidic, mingea îl depăşeşte pe fundaşul lui Manchester United şi îl loveşte în piept pe oltea şi se duce perfect în propria poartă pentru 0-2.
Minunat! După ce că nu eram în stare să atacăm nici măcar ca o echipă de ligă inferioară ne mai dădeam şi singuri goluri. Ia să vedem şi asta:

Şi vine pauza. Mă sună tata să mă întrebe cât 4-0 pentru sârbi e scorul. Oftez şi-i spun că-i doar 2-0 şi că poate mai salvăm ceva.
Pauza pare să fi fost un sfetnic măcar cât de cât bun căci în repriza a doua România a jucat entuziasmant.
Pe sistemul "tot înainte că şi-aşa nu mai avem ce pierde", românii s-au aruncat pe careul lui Vladimir Stojkovic şi după o ocazie mare, mingea se loveşte de Adrian Mutu (mă rog, comentatorii au zis c-a fost deviere de geniu, eu sunt de altă părere), Ciprian Marica, atacantul lui VFB Stuttgart sprintează către minge şi trimite dintr-o bucată un lob perfect peste portarul sârb pentru 1-2.
Hai că se poate! Să vedem mai întâi golul:

Frumos gol, ce să zic.
Am continuat să forţăm iar publicul împingea parcă de la spate echipa României care dorea să egaleze.
Schemă clasică: Contraatac sârbesc prin apărarea inexistentă a României, lovitură de colţ, centrare, învălmăşeală în careu şi gol. 1-3,
Branislav Iovanic înscrie printr-o foarfecă după ce 4 jucători români nu au izbutit să degajeze mingea din interiorul careului mic al lui Lobonţ. Haideţi să-l vedem şi pe ăsta.

Ăsta chiar c-a fost ghinion.
A fost golul care ne-a turnat parcă plumb în ghete. România nu s-a lăsat şi după câteva ocazii dintre care gsp.ro o consideră cea mai importantă pe cea a lui Cosmin Contra,

România a reuşit să marcheze din nou. Autorul golului? Dorel Stoica. Ei să nu-ţi dai cu tesla-n testicule ? Măcar şi-a spălat o parte din păcate.
Lovitură liberă directă, lateral stânga, execută Adrian Mutu şi Dorel Stoica finalizează cu capul pentru 2-3.

Hai mă, măcar un punct să scoatem şi noi. Zice lumea la BT-NN după ce ne-am bucurat pentru reuşita olteanului.
Presiunea a continuat la poarta lui Stojkovic dar abitrul(care n-a văzut un cot în figură aplicat lui Contra şi un penalty la Daniel Niculae), apărarea supraaglomerată a Serbiei şi arta tragerii de timp uzitată profund de adversarii noştri de aseară au făcut ca România să n-o mai bage-n aţe încă o dată.
Pe final acelaşi Cosmin Contra s-a accidentat la braţ însă pentru că România nu mai avea schimbări, fundaşul lui Getafe a strâns din dinţi şi a jucat până la final.
Final crunt: România - Serbia 2-3 şi rămânem cu doar 4 puncte după tot atâtea meciuri.
Clasament?
Loc; Echipa; jocuri disputate; puncte
1. Serbia 5 12p
2.Lituania 5 9p
3.Franţa 4 7p (Lituania - Franţa 0-1, meci disputat la aceeaşi oră cu al nostru)
4.Austria 4 4p
5.România 4 4p
6.Feroe 4 1p
Aşadar doar Insulele Feroe stă mai prost ca noi. Poate măcar în retur îi batem încă o dată măcar de n-om termina ultimii.
Următorul meci se va juca miercuri, 1 aprilie, când România va întâlni Austria pe terenul acesteia.
Gigi Becali, finanţatorul vicecampioanei Steaua Bucureşti s-a arătat pesimist fiind convins că vom pierde şi în Austria. Cornel Dinu, fost mare fundaş al echipei naţionale din anii '70 şi '80, crede că doar dacă Stoica nu va juca avem şanse cu Austria crezând că olteanul nu trebuia introdus în teren pentru un "asemenea meci".
Alţi oameni de fotbal sunt mai apropiaţi de suporteri care cer schimbarea antrenorulu Victor Piţurcă întru aducerea unei alte mentalităţi şi a unui alt caracter. Mirel Rădoi, fostul căpitan al Stelei, consideră că trebuie să batem Austria căci altfel ne facem de râs.
Cu cel din urmă înclin să fiu de acord.
Poate-i "păcălim" pe austrieci şi-i învingem cu 1-0 gol din offside eventual şi cu două bare.
Totuşi, la cum a jucat România astăzi (Cociş zice că echipa a jucat bine. Aşa o fi mă tată da' vezi tu, fotbalul ăsta e pe bază de goluri nu pe fiţe şi maşini "cool" sau pe bază de numele fotbalistului X sau Y) eu zic că nu vom face mare brânză în Austria.
Presa spune că România şi-a compromis în mare măsură şansele de calificare dar eu zic că încă nu-i totul pierdut mai ales că matematic şansele sunt chiar mari. Totuşi, dacă nu batem Austria eu zic că trebuie să ne cumpărăm toţi plasme ca măcar să vedem Campionatul Mondial la televizor în format full-HD.
România a jucat prost. Prost de tot în prima repriză şi binişor de la începutul reprizei a doua şi până la încasarea celui de-al treilea gol.
Dacă, să zicem prin absurd, ne calificăm jucând aşa, eu zic că mai bine nu ne prezentăm. România nu a jucat ca o echipă ce merită să se califice la turneul final al campionatului mondial.
Cum să te califici când toată echipa se bazează pe un jucător care nici nu ştie bine imnul naţionalei ?! Cum să te califici dacă 5 oameni nu sunt în stare să degajeze o minge ?! Cum să te califici dacă în situaţie bună de centrare la 2-0 pentru adversar tu preferi pasa înapoi?
La câţi nervi am, mă bucur că nu a ieşit un articol licenţios şi sper, din nou, să nu am dreptate când spun că n-o să facem nimic în Austria.
Hai România! Deşteaptă-te române !

sâmbătă, 28 martie 2009

Avancronica partidei dintre România şi Serbia

Unii dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, cunosc destul de bine faptul că îmi place enorm de mult să discut despre fenomenul numit fotbal şi mai ales despre cel românesc şi cel englezesc (primul pentru că sunt român şi al doilea pentru că ei l-au inventat).
Trustul de presă "Intact" prin vocile sale Antena 1, Antena 2, Antena 3, Radio Zu, etc. etc., a făcut din acest meci un eveniment naţional, chiar mai mare decât cum a fost meciul de handbal feminin de acum doi ani dintre România şi Rusia când, una peste alta, se juca cu titlul mondial pe masă; "Meciul unei naţiuni"... vai să mori tu !
Pentru diseară, Sică anunţa pe blogul său că începând cu ora 20:30 ar trebui noi cu toţii să stingem lumina întru economisire şi alte gargare ecologice de tipul acesta despre care am vorbit într-un articol anterior cam cât de porceşti le consideră subsemnatul. Sunt curios ce părere au patronii de cârciumi despre asta, având în vedere că "Meciul unei naţiuni" începe de la ora 20:45. Vreţi să punem pariu că nu stinge nimeni lumina ?
Ei bine acest meci nu se joacă nici cu titlul mondial pe masă, nu face parte nici din vreun turneu final şi nici măcar nu este decisiv pentru calificarea noastră la Campionatul Mondial din 2010.
Practic, chiar şi cu o înfrângere în această partidă, reprezentativa noastră încă ar păstra şanse de calificare având în vedere că nici celelalte echipe naţionale din această grupă preliminară nu au "rupt gura târgului".
Ei bine, acesta este cel de-al patrulea meci pe care-l susţine reprezentativa României în această campanie de calificare.
Pentru cei care nu sunt foarte disperaţi de fotbal spun că în primul meci România s-a făcut de râs pierzând în faţa Lituaniei cu 3-0; meciul s-a jucat la Cluj. În al doilea meci România s-a deplasat în Feroe pentru a întâlni modesta naţională a Insulelor Feroe. Pe vremuri, când România întâlnea naţionale de tipul ăsta gen Andorra, Feroe, Malta, Luxembourg, Albania, etc. etc. se punea problema "cât peste 3-0 le dăm?". Ei bine, de data aceasta românii au avut mari probleme cu modesta echipă. România a învins în cele din urmă cu 1-0 prin golul lui Răzvan Cociş, doar Lobonţ salvându-ne de o ruşine pe care a suferit-o până la urmă Austria care a izbutit doar un 1-1 pe terenul modestei echipe.
În cel de-al treilea meci România a întâlnit la Constanţa reprezentativa Cocoşului Galic (adică a Franţei). Atunci fostul căpitan dinamovist Florentin Petre a deschis scorul în minutul 6, pentru ca mai apoi uriaşul stelist Dorin Goian să facă 2-0. Cum în fotbal nimic nu se menţine frumos fără muncă, Franţa a egalat prin golul lui Ribery din minutul 37 şi prin fantastica execuţie a lui Gourcuff din minutul 69 când Lobonţ nu a mai fost la fel de inspirat.
Acum, în cel de-al patrulea meci, echipa naţională merge tot la Constanţa pentru a întâlni naţionala lui Antic (pronunţat Antici).
România a avut mereu probleme dintre cele mai mari cu echipele din fosta Iuguslavie, aşa cum a avut şi cu Iugoslavia în sine în meciurile din trecut, cel mai dur episod consumându-se în 1973 pe fostul "23 august" când România a condus cu 2-0 şi 3-2 la pauză dar a pierdut în cele din urmă partida cu scorul de 4-6.
Generaţia de astăzi nu mai este o generaţie de fotbalişti ci doar de jucători de fotbal. Fiţele şi deznaţionalizarea au făcut ca jucătorii de astăzi să nu mai fie atât de mândri că joacă pentru ţara lor ci mai degrabă să aştepte că nu nerăbdarea terminarea acestei "corvoade" cu meciul naţionalei pentru a se întoarce în cantonamentul călduros al formaţiilor vest-europene pe unde joacă.
O să-mi spuneţi că pleacă acolo pentru că-s mai bine plătiţi, etc. etc. Aşa o fi, nu zic nu. Dar spuneţi-mi şi mie de ce un fotbalist este plătit cu 500.000 de euro pe an, în vreme ce oameni de-un intelect deosebit nu depăşesc 200.000 de euro pe an. Fotbaliştii au patru perechi de testicule sau ce ?
De ce spun asta ? Păi... să vedem. Deseară voi fi trup şi suflet pentru echipa naţională a României la fotbal dar, oare merită să fiu ?
Cum să fiu eu alături de o echipă a cărei componenţi nici nu cunosc imnul naţional ? Cum să fiu eu alături de o echipă a cărei componenţi "se manjează" că urmează "derby-ul" cu FC Scuipă-n Dunăre din nu ştiu ce campionat ? Şi totuşi sunt.
Despre adversarul de diseară ? Ce să vă spun? Vă spun doar că sunt o naţională de fotbalişti şi cu un naţionalism bine conturat în jocul lor, asta poate şi pentru că nu sunt în U.E.
Ia să dăm şi o părere a unui jurnalist de sport. Mai toţi greii ziariştilor sportivi sunt optimişti şi îndeamnă la determinare. Radu Naum are curajul de-a spune lucrurilor pe nume. Iată primul paragraf din articolul său intitulat Cine o bagă-n poartă?:
Declar deschis: presa e vinovată! Vinovată pentru că fotbalul a ajuns ca sexul, se vorbeşte mult şi se înscrie puţin. Presa, nemernica, îi bagă în silenzio stampa şi în silenzio calcio. Fotbalul tacticizat de patroni, visat de antrenori şi dormit de jucători. Avem un fotbal fără vîrfuri, ca o societate fără genii. Sîntem maeştrii preludiului, adică ai acţiunii promise, cîntate, dar neîndeplinite. Ne sîntem suficienţi nouă înşine. Glosăm. Dar nu marcăm. Şi vine Serbia.
Domnia sa se referă la proaspătul import pe care l-a făcut "naţionala" prin aducerea jucătorului Herthei Berlin (liderul din campionatul german), Maximilian Nicu, născut la Bucureşti.
Biletele s-au vândut de mult şi unele dintre ele chiar s-au revândut la speculă la suprapreţ deci stadionul va fi arhiplin. Cel de-al 12-lea jucător aşa cum este numit publicul echipei gazdă în fotbal va exista. Dar oare îşi va face el treaba ?
Având în vedere că în prezent echipa naţională duce pe o bună parte dintre suporteri cu gândul la rivalităţile din campionat deja încep să cred că nu. Mirel Rădoi este huiduit în "Ştefan cel Mare" iar Claudiu Niculescu în "Ghencea" deşi ambii îmbracă în acel moment tricoul primei reprezentative. Suporterii au prins şi ei orgolii şi fiţe prosteşti de tipul celor pe care deja fotbaliştii lei au. Fotbalul nu mai are frumuseţea de altă dată.
Numai lecturând garnitura pe care a deplasat-o Serbia pentru meciul cu noi şi deja mi se face părul măciucă. Fotbalişti dom'le nu fiţe de Buftea.
Eu zic că dacă vom izbut un 1-1 ar trebui să fim foarte fericiţi. Piţurcă(antrenorul echipei naţionale) are abilitatea de-a motiva jucătorii. Poate voi fi din nou surprins aşa cum am fost la meciul pe care România l-a disputat la Campionatul European în faţa Italiei.
Îmi doresc să nu am eu dreptate dar eu nu cred că vom câştiga acest meci.

Până una alta, HAI ROMÂNIA !
Meciul va fi transmis în direct pe Antena 1 de la ora 20:45. (E păcat cu nu se mai transmit meciurile pe TVR)

joi, 26 martie 2009

Ministerul Needucaţiei, anti-Cercetării şi al Inovării

Din câte ştiu eu, nu este un "păcat" la adresa corectitudinii politice să iau "în deşert" numele unei instituţii care, într-o societate normală, reprezintă stâlpul viitorului; mă refer aici în mod evident la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Trecând peste numele teribil de lung şi care a variat de fiecare dată când culoarea guvernului s-a schimbat (ba MEC, ba MECT, acum MECI... ).
Nu sună amuzant ? M.E.C.I. - acesta este acronimul pentru respectabila instituţie. Oribil. Ei bine această instituţie conduce, de fapt, un meci al nervilor între nesimţirea de care dă dovadă instituţia cu pricina şi nervii elevilor şi mai ales ai studenţilor.
Deşi eram la curent cu această ştire, abia astăzi a apărut şi o informaţie publică ce vizează faptul că statul a cam "uitat" să plătească bursele pe care s-a angajat să le plătească unora sau altora.
În colegiul naţional în care încă studiez există şi elevi români dar, politic vorbind, străini... sunt elevi veniţi din Republica Moldova pentru o viaţă mai bună şi un viitor mai bun, la studii în România.
Vă spun sincer că, în urmă cu ceva timp, aveau dreptate să vină... acum... îmi vine mie să mă mut în Republica Moldova... în fine; nu despre asta era vorba.
Copiii ăştia aşteaptă bursa pentru luna februarie.... pe care trebuiau să o primească la începutul lunii martie. Nu e minunat?
Carte cu burta goală nu prea merge. După ce că e vorba de o sumă extrem de mică, nici p-aia nu e-n stare statul s-o plătească.
Şi mai vine şi câte-o tovarăşă profesoară feministă până dincolo de Federaţia Rusă şi înapoi, până la ceruri şi dincolo de ele, până-n Anglia şi 'napoi... şi mai articulează şi câte-o "victorie" în cataloage pe motiv de necunoaştere a personajului Harry Poter!
Măi da' las-o-n mizda păsii... tare-aş vrea s-o văd pe tovarăşă trăind cu 80 de euro pe lună... şi ăia veniţi cu întârziere, s-o văd... îi mai arde de analiză literară sau de ascultat ghiorăituri de maţe ? Greu se mai fac oamenii oameni!
Ei bine dacă la nivel preuniversitar lucrurile nu sunt atât de evidente şi de apăsătoare, la nivel universitar problemele duduie; şi duduie rău.
Astăzi la antena 1, la ştirile de la ora 19:00, probabil singura emisiune în afară de transmisiile meciurilor de fotbal pe care o vizionez la acest post, s-a spus că 40 de studenţi eminenţi plecaţi să studieze prin U.E. cu burse de stat... ajung acum să cam ia U.E. dar înmulţit la stânga cu simbolul fizic pentru "masă" în sistem internaţional. Pe scurt: oamenii ăia mor de foame pe-acolo.
Statul nu le-a mai achitat bursele de 4 luni ! Da! Stimaţi cititori ăsta e ministerul de la care eu am pretenţii să consolideze şcolile din mediul rural, să mai cumpere nişte cărţi (nu manuale obosite făcute pe clientelism politic), să mai angajaeze şi profesori nu numai feminisite obosite pentru care Dunărea are 11075 de km pe teritoriul României sau pentru care e o ofensă să nu ştii cine e Harry Poter, chiar dacă eşti cu stomacul gol şi cu banii mai prost decât a stat ea vreodată în viaţă; da! Ei bine astea sunt cazuri de la nivelul de jos... dar nici pe ăia de mai de la vârf ca rezultate şcolare nu e-n stare Ministerul Needucaţiei să-i ajute.
Explicaţii oficiale ? De unde atâta ?! Încearcă ziarul Gândul o explicaţie ce pare plauzibilă.
Oricum, având în vedere că pe toate agenţiile de presă plouă cu ştiri de tipul ăsta şi nimeni de la minister n-a ieşit cu o fiţuică (comunicat de presă) prin care să zică ceva, orice, mai tăceţi în alup din gură, nu e adevărat... ceva, orice, cred că un sâmbure de adevăr trebuie să fie.
După ce că sistemul universitar e plin de nepoţi, veri, cumnaţi, fraţi, unchi, mătuşi, etc, etc, astăzi am aflat că este aproape deschisă calea către ceva similar şi pentru învăţământul preuniversitar. Doamne ocroteşte-i pe români !
Desigur, în acel articol scrie că totuşi rămâne "prin concurs".
Nu am eu aşa de mulţi ani dar, totuşi, aşa pueril cum mă cred unii, mi-aduc aminte de un moment umoristic al regretatului Toma Caragiu.
N-ai pe cineva? Hopa c-un concurs! Concursul se ţine joi şi postul e ocupat de marţi.
Vai că bine mai grăia.
Aşadar, studenţii noştri eminenţi se duc să cânte la ceatârnă (nu râde Lovin !) prin U.E., fraţii de peste Prut vin în România pentru a trăi mai prost decât în Republica Moldova care, teoretic vorbind, are economia mult sub a noastră, profesorii mai rar înţeleg asta şi vor mai degrabă să le fie mărite salariile tuturor, buluc, că doar vai ce se ostenesc ei venind la şcoală.
Ştiţi ce? Eu cred că e şi vina elevilor. De n-aş face de rahat (din ăla dulce) statul român ori de câte ori aş avea ocazia şi cât mai public cu putinţă de-aş fi în locul lor...
Şi uite că deocamdată nu sunt în locul lor şi tot mă simt indignat.
Când am fost la Cluj, la Facultatea de Litere, secţia limbă norvegiană, erau câteva oferte de burse de stat pentru studenţii de la această secţie. Vreţi să vă spun ceva amuzant ? Nu se înghesuia nimeni. De ce oare? M-am întrebat atunci. Încet, încet încep să înţeleg de ce.
Pe hârtie totul arată frumos dar... cum practica e cel mai mare duşman... ca o manea... doar forma, nu şi fondul.
Că tot am zis de Toma Caragiu, pentru cititorii mai tineri, vă invit să ascultaţi sceneta "Un alipinist convins" care este, în opnia mea, extrem de actuală în ciuda faptului că a fost înregistrată acum mai bine de 35 de ani şi era raportată la realităţile de atunci.

marți, 24 martie 2009

Hoţii de mâine deja experţi

Nadia, o fătucă cu cetăţenie română ce abia a împlinit vârsta de 14 ani, este deja legendă în capitala Spaniei, Madrid.
La vârsta la care unele românce caută să studieze pentru teza cu subiect unic, încă se mai joacă cu păpuşele şi se uită la "Jetix", Nadia deţine deja recordul de 120 de arestări, toate pentru furt.
"Am ajuns sa o arestam si de trei ori pe zi", spune un subinspector spaniol. Nadia este cea mai cunoscuta dintre cei 40 de minori romani si albanezi kosovari care sunt transportati zilnic din cartierele sarace pana in centrul Madridului. Aici, cateva ore pe zi, copiii fura genti, telefoane mobile si ii pacalesc pe cei care scot bani de la bancomate. Fiindca au varste sub 14 ani, ei nu pot fi pedepsiti penal. Scrie ziarul Ziua.
Acelaşi ziar spune că de curând (acum mai puţin de o lună) Nadia a trecut pragul de 14 ani şi "s-a retras" devenind "profesor" pentru infractorii aflaţi ceva mai "în floara vârstei".
Şi ce credeţi că-i singura ?
Ca ea mai sunt alţi cel puţin 50 de mii de copii. Cine-i de vină ? Eeeehaa... ar trebui s-o iau de la capăt cu dezbaterea. Cert este că printre alţii este de vină şi statul român.
Noi îi creştem hoţi de mici! Spunea cândva un distins profesor.
Acest exemplu pare să fie confirmarea truistică a aceste afirmaţii. (a sunat cam pompos, nu?)
Ceea ce se omite este originea etnică a fătucii iar articolul vorbeşte despre "românca Nadia" şi nu despre "fata cu cetăţenie română" sau, de ce nu, "ţiganca Nadia". Greu se mai fac oamenii oameni !
La final, haideţi să vedem un videoclip cu un sunet oribil (vina celui ce l-a uploadat) dar care măcar este cenzurat. Versiunile clare erau necenzurate şi nu vreau să vă stric auzul, stimaţi cititori.

Aceeaşi poveste; în caz de nu suportaţi genul, vă rog măcar să citiţi versurile:
În Europa românească nu îţi trebuie viză
Îţi faci intrarea imediat cu o p****
Dacă ai două sau mai multe e mai bine
dar nu uita sa-ti iei si o geanta cu tine!
Tot în Europa se arata clasa romanilor
care au rupt in doua NASA
si daca-ti vine pe la usa un colet
surpriza, e un cadou de la românii de pe Internet.
Din Turcia până în Spania sau de la Ibiza la Antalia
hai sa lasam acasa jena
hai sa nu ne rupem vena si sa rupem Viena!
Europa româneasca sa traiască
si ala care ne vorbeste sa plateasca
sa nu uiti niciodata ca esti roman
politicieni se mai schimba dar eu raman

daca tu te dai baiat
si te simti cu adevarat
iti iei geanta si-ai plecat
si-o sa te intorci blindat

daca tu te dai baiat
si te simti cu adevarat
nu lasa capul plecat
pentru ca te-ntorci desbracat

Vreau două sau 4 sau 6 femei
care sa faca bani doar pentru noi 3
toate curvele de la voi sa facă bani
de la 20, 30, 40 de ani
În politie se fura, hoti peste hoti
de la avocaţi la procurori, mafioti
de la doctori la preoti, toti fura
sa traiasca, deci ne aflam in
Europa romaneasca.
Lumea pleaca la furat in Spania
sau poate la produs, chiar si nevasta-ta
poate la produs chiar si nevastă-mea.
Trebuie sa fac bani sa-mi fac si eu vila mea.
Deci, seria 7 sună bine, nu?
sau poate cine stie preferi bentley-u`?
sau daca nu ai nici un ban fi atent
ce-ti spun ... tre' să te doara-n p***
esti roman si-ti sta bine

daca tu te dai baiat
si te simti cu adevarat
iti iei geanta si-ai plecat
si-o sa te intorci blindat

daca tu te dai baiat
si te simti cu adevarat
nu lasa capul plecat
pentru ca te-ntorci desbracat

Daca faci muzica sau furi sau bei
sau faci matematica cu smecherii tai
daca tai, daca dai in cap sau vrei sa omori
nu te lua dupa cei care se dau cunoscatori
romanul in general stie sa faca tot
sa omoare, sa repare, pana strica tot
femeile sunt tarfele pe care le iubesti
asta e tara mea hai noroc sa traiesti
ma numesc roman si tot roman raman
tu daca in alta tara drum bun
o sa dau in microfon si pe la tine prin tara
facem ce se poate ca banii in aer sa sara
treburi legale sau mai putin legale
trafic de oameni sau o afacere mare
si cea mai mare piata de desfacere
stii sunt tarile din europa unde pleaca smecherii

daca tu te dai baiat
si te simti cu adevarat
iti iei geanta si-ai plecat
si-o sa te intorci blindat

daca tu te dai baiat
si te simti cu adevarat
nu lasa capul plecat
pentru ca te-ntorcï dezbracat

luni, 23 martie 2009

Braşov şi finalul călătoriei

Stimaţi cititori, îmi cer scuze pentru întârzierea înregistrată cu relatările din lunga călătorie pe care am avut-o în ultima săptămână.
Am pornit aşadar cu unchiul meu în maşina sa către municipiul reşedinţă de judeţ, Braşov.
Deşi era vorba de vineri după-amiaza, criza economică despre care spuneam că se vede acolo, la munte, drumul naţional 1 era foarte liber iar vremea era numai bună.
La plecarea din Buşteni erau -4 grade celsius iar în Braşov, în unele zone, temperatura ajungea şi până la +6 grade.
Nu am făcut propriu zis un tur al oraşului de la poalele Tâmpei ci doar o scurtă plimbare prin zona Piaţa Astra unde unchiul meu şi-a rezolvat o problemă pe care o avea la o bancă. Totuşi, chiar şi aşa, a fost loc şi de câteva poze:
Observaţi că spaţiile verzi sunt la mare cinste în oraşul Braşov aşa cum în Bucureşti nu sunt.
Probabil ăsta e motivul pentru care bucureştenii preferă să vină în această zonă a ţării când au nevoie de o "evadare".
Ei bine, nu eram la prima vizită în Braşov dar am rămas plăcut impresionat de curăţenia pe care nu o vezi în alte oraşe cum ar fi ăla cu 6 sectoare şi metrou...
Am revenit în jur de ora 18:00 în Buşteni unde erau tot -4 grade celsius dar cerul se mai limpezise şi un colţ de soare începu să se zărească măcar aşa pe finalul zilei în micuţa staţiune montană.
Dacă ar fi funcţionat telecabina aş fi făcut şi o poză de sus dar, după cum vă spuneam, un cablu este rupt şi până la vară telecabina nu funcţionează pentru public.
Aşa se vede de jos crucea de la Caraiman.
No las' c-oi mai mere la Buşteni şi să sperăm c-atunci va funcţiona telecabina.
Spre seară, la ora 20:45, am părăsit apartamentul unchiului meu şi m-am îndreptat spre gară unde, la ora 21:03, avea să sosească un tren personal din direcţia Bucureşti Basarab cu destinaţia Braşov.
La 21:10 se anunţă că trenul are o întârziere de 60 de minute. Aş fi avut timp să prind trenul de cursă lungă ce avea să mă ducă acasă dar am preferat să nu risc şi m-am urcat în trenul accelerat ce venea din direcţia Bucureşti Nord şi se îndrepta către Satu Mare(perechea de noapte a trenului ce mă adusese la Buşteni de la Cluj Napoca).
În scurt timp am fost la Braşov.
La 22:45 se anunţă la Braşov că trenul accelerat 1751 din direcţia Sibiu cu destinaţia Iaşi are o întârziere de 10 minute. Oftez scurt şi-mi spun totuşi că zăpezile de pe traseu trebuie să fie de vină.
la 23:00 ajunge parcă gâfâind şi personalul în care nu m-am mai urcat la Buşteni. Acum parcă-mi părea rău că am dat şi bani pe bilet de accelerat până la Braşov mai ales că nu m-a controlat nimeni deşi "naşul" a trecut de trei ori pe lângă mine. Eh.. dar dacă nu-mi luam.. îţi dai seama c-aveam show nu ?
Pe la 23:15 ajunge şi trenul accelerat şi mai degrabă personal care avea să mă ducă acasă.
Fiind noapte şi pentru că cei cu care am ajuns în compartiment doreau să doarmă, nu am putut face poze.
Totuşi, nu pot să nu spun că garnitura de tren era mai degrabă proprie trenului Mărăşeşti-Iaşi sau Bârlad-Huşi decât unui tren ce pargurge peste 600 de kilometri prin frumoasa noastră ţară.
Of,... unde eşti tu Ţepeş Doamne ?
Regret teribil că nu am ales varianta cu schimbare în Bucureşti Nord căci măcar aşa aş fi mers şi eu cu un tren decent.
În fine... pe lângă asta a trebuit să admir şi inscripţiile de tipul Sepsiszentgyörgy, Tusnádfürdő, Madéfalva, Csíkszereda sau Gymes. Nu pricepeţi nimic, nu ? Ei bine a trebuit să-mi storc ochii pentru a vedea inscripţiile mult mai mici şi greu vizibile (mai ales noaptea) care scriau şi numele româneşti ale staţiilor, respectiv Sfântu Gheorghe, Băile Tuşnad, Siculeni, Miercurea Ciuc şi Ghimeş.
Eh... ce să-i faci ? Asta e România corectă politic. Poate-or emigra mulţi români şi la Lisabona şi or să ceară şi ei ca în gara portugheză să scrie sub "Lisboa" şi denumirea românească "Lisabona" că doar ce pelicanul Mariei, nu ?
În gara Adjud am stat 40 de minute până când o parte din vagoane au fost desprinse pentru a lua drumul staţiei Suceava Nord pe ruta Bacău-Roman şi doar trei vagoane au fost lăsate atârnate de garnitura iniţială pentru a se deplasa pe ruta Mărăşeşti-Tecuci Nord-Bârlad-Iaşi.
Îmi pare rău că nu am făcut poze cu aceste inscripţii de care am vorbit mai sus dar, chiar şi-aşa, nu mă pot abţine să nu îmi exprim profundul dezacord pentru prezenţa acestor inscripţii fix în centrul României.
Nici măcar pe pereţii sediilor facultăţilor cu predare în limba maghiară nu scria în maghiară (mă refer aici în Cluj Napoca) şi acolo chiar şi la gară să scrie Csikszereda ? Ioi!
În staţiile mai sus menţionate doar au coborât oameni iar naşul era din Miercurea Ciuc şi îmi împărtăşea opinia legată de inscripţia din gară.
Ah ce mi-aş fi dorit să meargă la Bârlad câte unii de prin staţiile astea... cine ştie... poate le organizam o petrecere de "Bun venit în Moldova".
La final, adunând datele de pe biletele de tren adunate teanc, vă pot spune că am circulat în această săptămână exact 1330 de kilometri cu trenul, kilometri pe care i-am parcurs conform biletelor în exact 24 de ore şi 23 de minute. Dacă luăm în calcul întârzierile şi orele state prin gări ajung lejer pe la 27 de ore petrecute numai pe drum.
Pare mult şi obositor dar eu zic c-a meritat. Am pierdut o săptămână de şcoală şi din aşa-zisa pregătire asiduă pentru examenul de Bacalaureat dar am văzut oameni şi locuri pe care e foarte bine să le vezi înainte de a-ţi da cu părerea despre ţara ta.
Domnia stă în ce ştii, nu în ce deţii.
Vă salut cu respect.

vineri, 20 martie 2009

Din valea Prahovei...

Vă spuneam în articolul precedent că la 10:10 (+ ceva întârzieri) am părăsit capitala Ardealului cu destinaţia Buşteni, judeţul Prahova.
La scurt timp de la plecarea din Cluj Napoca peisajele au început să arate din nou ca-n martie şi mi se părea că mă îndrept din nou către o zonă unde vremea este "normală" (ce termen relativist am ales şi eu !).
La un moment dat chiar ieşea şi soarele şi vremea de afară mă făcea să zâmbesc chiar dacă am nimerit în compartiment cu două figurante de Bucureşti extrem de nemulţumite că aveau de mers 9 ore cu trenul până în Capitală.(păi măi tanti traversezi o ţară şi ai munţi în calea ta; cum ai vrea să meargă trenul?).
Viteza redusă a trenului îmi convenea de minune pentru că astfel puteam admira în voie locurile prin care treceam pentru prima dată în scurta mea viaţă.
Prima staţie: Câmpia Turzii; a doua staţie: Războieni... oraşele cu diferite rezonanţe în mintea mea se succedeau pe lângă mine iar vremea părea să se îmbunătăţească pe măsură ce kilometrii erau parcurşi de trenul accelerat.
Totul era bine şi frumos până când am ajuns în staţia CFR Aiud sau Nagyenyed... de ce Nagyenyed şi nu Aiud ?!
O să dezbat această problemă în cursul acestui an calendaristic însă nu mă pot abţine să nu mă întreb de ce Aiudul are trei denumiri ?!
Offf... greu tare.
A urmat apoi staţia CFR Teiuş. Vremea era în continuare însorită şi veselă.
N-am apucat să analizez în aglomerata-mi minte inscripţia din staţia Aiud căci s-a stârnit în vagonul în care eram şi eu un ditamai scandalul între Poliţia TF şi un cetăţean din judeţul Argeş care, vezi doamne, fuma în tren. Deşi şi poliţistul recunoştea că măsura de a interzice fumatul în tren este de mare porc (el fiind aşijderea fumător), tot a comis abuz asupra cetăţeanului insinuând că acesta a făcut scandal în tren şi că era băut.
Fapt: Eu nu i-am auzit glăsciorul până să nu-l preseze domnul poliţist deşi am stat numai pe culoar făcând poze.
Fapt2: Domnia sa mirosea a alcool dar nu era beat şi, în plus, nu scrie nicăieri că nu ai voie să mergi cu trenul aflându-te sub influenţa băuturilor alcoolice!
În sfârşit... o să vorbesc pe larg despre această situaţie la care am fost martor într-un articol viitor.
Încet încet, am ajuns la staţia CFR Mediaş. Vremea se întuneca dar nimic nu avea să prevestească ceea ce urma să fie.
Deja începeam să mă uit la ceas.
Inscripţia de la Aiud şi abuzul poliţiştilor de la TF mă făcea să nu mai trăiesc la aceeaşi intensitate această călătorie ci mai degrabă să-mi doresc să cobor cât mai repede ca să nu cumva să-mi crească pulsul peste limitele optime.
Mă apropiam din ce în ce mai mult de Sighişoara şi parcă îmi doream să fac o poză pe secundă.
De-a dreptul superb. O plăcere să mergi cu trenul pe-acolo.
Vremea devenea întunecată şi deja ninsoarea părea ceva de neevitat.
Deja când trenul a sosit în staţia CFR Sighişoara fulguiala se stârnise.
Plecasem din iarna clujeană şi aveam să ajung în iarna prahoveană.
Trenul începu să meargă din ce în ce mai încet.
Măcar am scăpat de bucureştence care s-au mutat în compartimentul alăturat care, în opnia lor, era mai bine încălzit.
Mai ascult un folk la căşti şi-mi mai spun o dată în cap: "Munţii noştri aur poartă,... noi cerşim din poartă-n poartă".
Zăpada se aşternea.
Îl sun pe unchiul meu de la Buşteni şi acesta-mi spune că la Buşteni e deja iarnă în toată regula.
Parcă nu prea-mi venea să-l cred...
Ajung în sfârşit la Braşov.
Mă gândeam aşadar că în scurt timp ajung la destinaţie.
O oră şi un sfert a făcut acceleratul de la Braşov la Buşteni.
Totuşi, nu-mi pare rău c-a mers aşa de încet căci am avut timp berechet să-mi calibrez aparatul de fotografiat pentru nişte poze inedite pentru mijlocul lunii martie.

Am ajuns aşadar, într-un final, în modesta gară Buşteni.
Pe lângă gară era un şantier în care se şi lucra. Brr.... pe frigul ăla să sapi fundaţie ?! Ioi!
Îmi revin repede după şoc, mă uit pe mersul trenurilor, constat că niciun tren nu duce în zona Moldovei şi apoi mă urc într-un taxi pe care-l ştiam că-i decent la preţuri (să te ferească toţi zeii să te urci într-un taxi dintr-un oraş mic şi să nu cunoşti... dacă ai bani... nu-i mai ai !).
După ce ajung în casa unchiului meu, îmi las geanta de 20kg şi ies din casă pentru a mai lua câteva cadre.
Pe măsură ce stăteam afară, vântul începu a bate din ce în ce mai tare şi devenea din ce în ce mai greu să stai afară.
Viscolul lua zăpada de pe jos şi o ridica în nişte forme ce plăceau ochiului meu ce nu văzu iarnă anul acesta.
Frigul se instaura peste staţiunea prahoveană şi de în ce mai puţini oameni aveau curajul să iasă din casă.
Din păcate, telecabina este defectă de o lună şi nu am putut ajunge la "Babele" pentru a vă împărtăşi imagini şi de acolo.
Vă invit să vedeţi cum arăta Buşteniul văzut de undeva de pe o poziţie superioară:

Aveam să aflu a doua zi de ce nu avea nimeni curaj să iasă afară. Nu avea cine să iasă decât câţiva localnici ce uitară probabil să-şi ia ţigări sau o pâine.
Seara am petrecut-o alături de unchiul meu pe care nu-l mai văzusem de aproape doi ani de zile.
Timpul a trecut pe lângă noi fără să ne dăm seama şi pe la ora 00:00 am adormit.
A doua zi, pe 19 martie, (ieri adică) după ce am servit cafeaua de dimineaţă, unchiul meu m-a luat la o scurtă plimbare prin staţiunile Azuga şi Predeal.
În acest sector, al turismului montan românesc, criza economică se vede cu ochiul liber. Ia uitaţi câteva poze:
Pârtiile din Azuga şi Predeal erau neprihănite.
Nici măcar un om nu coborâse cu schiurile, punga, sania sau orice altceva.
Hotelurile erau închise.
Ba chiar am văzut vreo trei hoteluri scoase la vânzare cu totul.
Practic nimic nu mai merge. Păi cum să meargă dacă un pachet "all inclusive" în Bulgaria este 80 de euro pentru trei zile, iar la noi e 200 de lei pe noapte o cameră la hotel ?!
De-a dreptul deprimant...
Totuşi, deşi unchiul meu este şi el afectat de această criză (el având un magazin în Buşteni), mă bucur pentru că, poate aşa, or să scadă preţurile până la un nivel decent şi o să ajungem şi noi românii să ne permitem să ne vizităm propria ţară; până atunci... le vedem pe-ale altora.
Până şi pe DN 1 era liber deci vă închipuiţi ce greu merge treaba pe-aici, nu ? Foame rău.
Niciun club nu era deschis şi astfel că mi-am petrecut seara urmărind meciul Aalborg-Manchester City. Din păcate s-a calificat City deşi Aalborg a revenit de la 0-2 la 2-2...
Pentru astăzi am programată o plimbare la Braşov cu unchiul meu.
În cursul acestei nopţi voi porni spre casă.
Vă salut cu respect şi revin cu poze din Braşov cât mai repede cu putinţă.

joi, 19 martie 2009

Din nou din mijlocul Clujului

A doua zi, pe 17 martie, sculatum-am la prânz şi după ce am luat o gustare am şi ieşit "din casă" cu scopul de a cunoaşte cât mai multe despre capitala Ardealului în care voi fi curând student.
Ei bine, pe strada din apropierea căminului studenţesc Poliţia Rutieră Cluj Napoca era pusă serios pe treabă.
Ce treabă? Păi cum ce treabă?! Ridicat maşini, dat amenzi pisat lumea la cap că nu mere pe trotuar (de parcă ar fi avut loc pe trotuar), etc. etc.
Clujul suferă de aceeaşi problemă de care suferă şi oraşul ăla cu 6 sectoare şi metrou: nu sunt parcări !
Se ştie că nu toţi studenţii sunt la fel; sunt destui cu maşină proprie. De-aia şi erau atât de multe maşini parcate pe lângă cămin.
Totodată, strada aceea mai are şi localnici care au şi ei maşinuţe. Clujul este şi el un oraş cam înghesuit având foarte multe construcţii istorice frumoase pentru ochi dar cam anevoioase în cazul în care localnicul vrea să aibă tot confortul, incluzând aici posesia de maşină.
Indiferent de situaţie, Poliţia Rutieră era hotărâtă să taie-n carne vie.
Localnicii ieşiseră în stradă şi o parte din poliţişti erau ocupaţi cu discuţiile cu cei înfuriaţi că le erau ridicate maşinile.
Vai, deci ar fi trebuit să fiu într-un elicopter ca să reuşesc să prind ce ditamai cârnaţul de maşini era şi într-o parte şi într-alta a drumului.
Am căutat să mă depărtez de situaţia de conflict şi să merg pe trotuar, mai ales că Poliţia la noi caută să te amendeze şi pentru simplul fapt că le respiri aerul.
Ce ziceam eu ? Că vreau să-i evit?! Nuuu! Nu se putea! Deci poliţie peste tot. Tot drumul de la Căminul din Haşdeu şi până la Facultatea de Medicină şi Farmacie era presărat cu poliţie rutieră şi comunitară.
Să ştiţi că atunci când cineva vă va spune că cea mai "a dreacu' " sămânţă e cea de poliţist nu vă minte ! Răsare chiar şi din asfalt !
După escala de la Facultatea de Medicină şi cea de la Telecomunicaţii, am început alături de Horaţiu o scurtă plimbare menită să mă familiarizeze şi pe mine cu marele oraş.
Am vrut şi eu să văd câteva din parcurile descrise prin scrierile vechi... nu prea mai ai ce ! În afara "eco-euro-coşurilor" de gunoi, în rest totul arată jalnic. Domnul Boc pare să nu fi făcut nimic.
Poate n-am fost eu chiar peste tot dar adevăru-i că nu se vede mâna de gospodar prin oraş.
Chiar şi-aşa, am avut ocazia să văd nişte chestii pe care nu prea le poţi vedea prin estul României.
Stau şi mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă undeva prin Moldova cineva ar fi ales să-şi atârne o chitară la uşa magazinului. Eu cred c-ar fi furat-o de mult.
Am revenit apoi în căminul studenţesc de 10 etaje supranumit... mai bine nu vă zic cum dar trebuie să ştiţi că acolo locuiesc 1200 de studenţi... ce mai... bloc în toată regula.
Seara am asistat la o farsă între studenţii în a căror cameră stăteam. Farsa nu a reuşit şi până la urmă autorii farsei au încasat-o de la victimă.
Dacă vor alege ei să publice filmările pe youtube atunci vi le voi arăta şi dumneavoastră. Deşi am filmat cu aparatul meu aproape integral faza, prefer să nu le public (încă) pentru a nu le face rău participanţilor.
Spre seară, mai precis spre noapte, am decis din nou să ies "din casă", de această dată mai aproape de cămin într-un băruleţ mai mic decât BT-NN dar deschis non-stop, cu specific similar şi cu preţuri decente.
Heavy metal de calitate, discuţii de nivel înalt, glume... ce mai ! A fost foarte frumos.
Nici nu realizezi când trece timpul şi, ştiind că trebuie să plec în direcţia Buşteni dis de dimineaţă, am dat să mă uit la ceas: 3:00 dimineaţa.
La intrare cerul era aproape senin şi temperatura de +6 grade celsius.
La ieşire, 3 ore mai târziu, temperatura de 0 grade celsius şi ningea cu fulgi mari... şi când spun fulgi mari,... mă refer la fulgi mari ! MARI !
Mai şi viscolea puţin... ce mai ! Decembrie curat.
Adevăru-i c-am şi eu un noroc... o ia vremea razna exact când plec şi eu de-acasă.
Am rugat pe cineva care ieşise să-şi ia ceva din portbagajul maşinii sale (pe care cred c-o parcase acolo după ce au trecut cei de la ridicări auto) să ne facă o poză celor 4 nebuni care am ieşit din cămin la la ora 23:30.
Ningea aşa de frumos... ca-ntr-o seară de decembrie curat!
M-am grăbit să ajung în pat ştiind că la ora 8:00 cel târziu ar fi bine să mă trezesc căci trenul accelerat din direcţia Satu Mare cu destinaţia Bucureşti Nord avea să mă ducă la Buşteni.
Eh... pe dreacu.
M-am ridicat din pat la 9:10 şi, deşi profund în întârziere, am ajuns chiar lejer în gara Cluj Napoca şi chiar m-am şi plictisit în tren până să plece, numai că n-am mai reuşit să mai fac poze.
Despre drumul până la Buşteni şi impresii din orăşelul prahovean... în articolul viitor.

marți, 17 martie 2009

Noaptea prin Ardeal...

Intai de toate doresc sa-mi cer scuze pentru nefolosirea diactricelor insa calculatorul de la care postez nu este "dotat" cu asa ceva.
Asadar, bine v-am regasit stimati cititori ai acestui blog si va invit acum sa cititi cateva impresii pe care mi le-am format eu dupa ce am luat pulsul mai cu de-amanuntul orasului Cluj Napoca.
Dupa ce am terminat de scris articolul precedent am parasit sediul respectivului partid politic si m-am indreptat catre un camin studentesc din Cluj.
Ma gandeam ca fac un dus, vad eventual un film, imi verific e-mail-ul si apoi ... somn. Eh as! Ti-ai gasit.
Am facut si eu cunostinta cu lumea prin camin.
Asa l-am cunoscut si pe Florin Oros un tanar din Zalau implicat in viata studentimii clujene.
Acuma, "no bine", fiecare poate zice orice dar Florin nu e deloc omul acela inchis la mine si profund indoctrinat exclusiv in directia-i.
Este mereu vesel si deschis oricand noului.
Dupa ce am facut rand pe rand cunostinta cu toata lumea, am pus mana pe telefon si l-am contactat pe Horatiu, un tanar din Dej pe care l-am cunoscut la precedenta mea deplasare in aceasta zona a tarii si cu care am tinut legatura in tot acest timp.
Surpriza a fost atunci cand am aflat ca Horatiu locuia tot in acelasi camin cu doar 8 etaje mai sus. Tot el m-a anuntat ca in seara de 16 martie avea sa sustina un concert formatia Luna Amara intr-un club numit Autograf.
Am decis sa merg si eu.
Dupa cateva interventii ale lui Horatiu s-a gasit un loc si pentru mine (era un numar limitat de bilete). Concertul a fost teoretic cu scop caritabil.
Foaia din stânga scrisului era singura lamurire cu privire la scopul manifestarii. Mai mult m-a bagat in ceata decat sa ma lamureasca.
Va spun sincer ca tot n-am inteles unde era scopul cartibail. In fine,... sa nu fiu eu prea cârcotas la acest aspect.
Dar nu pot sa nu fiu cârcotas atunci cand spun ca s-a exagerat cu biletele. Clubul era arhiplin.
Organizatorii au anuntat ca s-au vândut 190 de bilete. Plus staff-uri plus "unii-altii" erau lejer 230-240 de persoane.
Clubul era cumva la demi-sol sau chiar subsol iar lumina era cel putin chioara. Aerul a fost aproape irespirabil. Groaznic.
Si, colac peste pupaza, mai vine si-o chelnerita sa te certe cu privire la faptul ca platesti folosind bancnote de 1 leu si monezi de 50 de bani. "Cum sa-i predau eu pe astia?" Vai sa mori tu ! Da' de când s-au scos ma monezile de 50 de bani din circulatie ? In municipiul Cluj toata lumea are doar hartii cu fotografia lui Mihai Eminescu ? Ma cam indoiesc.
Peste toate acest mici inconveniente s-a adaugat sonorizarea cel putin infecta. Va spun sincer ca si-acum am probleme cu auzul de la cate microfonii a trebuit sa indur.
Si pentru ca tacâmul sa fie complet, formatia Luna Amara a interpretat toate piesele in format acustic, ma rog... unplugged... ati prins ideea. Va puteti inchipui cum a sunat "Gri Dorian" in format acustic ? Rau de tot.
Nu sunt eu cel mai infocat fan al trupei Luna Amara dar va spun sincer ca mi-as fi dorit sa aud cantata pe viu piesa Ego nr. 4, n-a fost sa fie. In continuare un filmulet din care nu se prea intelege nimic dar acestea erau conditiile de filmare.

Dupa recitalul trupei Luna Amara, invitatii/platitorii au fost rugati sa mai ramana putin pentru a astepta rezultatul tombolei.
Premiile au fost mai mult simbolice. Cel mai valoros era un tricou cu evenimentul, articol vestimentar ce-a fost castigat de cel fotografiat in stânga scrisului.
Ah! Norocosul ! :)
Desi evenimentul a fost in mare parte plictisitor si pe alocuri enervant, oamenii cu care am fost au facut toti banii si astfel nu m-am simtit chiar 100% rau.
Dupa "decernarea" premiilor, am decis cu totii sa mergem "acasa" adica fiecare unde-si avea patul rezervat caci oricum niciunul nu eram din Cluj.
Pâna sa ne despartim care-ncotro, Horatiu si Ionut au preferat sa-si faca poze cu tricoul castigat de Corin. Mai mult amuzamentul momentului a contat si mai putin pozele in sine. Macar am plecat zambind de la clubul respectiv daca distrat mai putin.
Am trântit o poza de grup dupa care ne-am despartit fiind convinsi ca situatia ne va mai aduce si altadata impreuna.
Am plecat cu Horatiu catre Camin cu un mic ocol pe la un alt club pentru a imprumuta cheia de la mai sus mentionatul, Florin.
Florin fiind mult mai proaspat decat mine a putut rezista pana mult mai tarziu in noapte insa eu, avand in vedere ca la ora 8:00 dimineata alergam dupa autobuz undeva la marginea Dejului iar ora se ducea lejer spre 2:30, parca preferam sa intalnesc un pat cu perna atasata si mai putin sa mai stau la petreceri studentesti nocturne.
Am ajuns pana la urma in camera de camin si in scurt timp am adormit.
Se incheia o seara petrecuta exclusiv printre ardeleni. Ardelenii sunt mult mai putin "hutuchiti" decat moldovenii insa modul in care ei inteleg "a se distra" este usor diferit fata de modul meu.
Ceea ce-mi place cel mai mult la felul lor de a fi este faptul ca oricand poti gasi un punct comun cu fiecare dintre ei si mai greu poti intra in disensiuni cu ei.
Este un fapt stiut dintotdeauna ca ardelenii sunt "mai altfel". Sper sa reusesc totusi sa ma adaptez.
Astazi pe la prânz, când am iesit din nou prin Cluj pentru a intreba in numele a doi prieteni pe la câte-o institutie de invatamant superior sau alta, Politia Municipiului Cluj era "chitita" pe ridicat masini... dar... despre asta intr-un articol viitor.
Salutari calde din inima Ardealului si voi reveni cu alt articol cand timpul mi-o va permite.
No servus !

luni, 16 martie 2009

Drum către Ardeal

Aşa cum v-am promis, stimaţi cititori, revin astăzi cu poze şi impresii din lunga călătorie ce mi-am plănuit-o prin frumoasa ţară, România.
În nopatea de vineri spre sâmbătă m-am îmbarcat în personalul Bârlad-Iaşi cu gândul ca la 6:26 să mă îmbarc trenul de cursă lungă Iaşi-Timişoara.
Drumul până la Iaşi, deşi lung de 3 ore, a trecut repede pentru că am cunoscut un fost elev al Colegiului "Codreanu" care-şi amintea de mine din vremurile când pentru mine orele de religie, desen şi educaţie fizică se traduceau simplu: informatică.
Din drumul de până la Iaşi vă pot spune doar că m-am speriat de faptul că după Vaslui se stârnise o ninsoare demnă de decembrie şi nici într-un caz de mijloc de martie.
Se vede şi-n poză dar vă spun că gradele cu minus se înmulţeau pe măsură ce mă apropiam de Iaşi şi totodată vântul bătea parcă mergeam în Siberia şi nu doar în minunatul nord al României.
În fine, cele 3 ore de "dat cu trenul" au trecut uşor iar trenul a fost ciudat de liber.
Ca să nu uit că încă sunt în Moldova, a trebuit să admir scrierile de pe pereţii compartimentului şi totodată să îndur fiecare "adiere" de vânt ce trecea prin geam mai ceva ca prin brânză.
Într-un final am ajuns la Iaşi unde nu ningea (încă) şi după numai 13 minute am urcat în trenul accelerat ce avea să mă ducă înspre prima destinaţie, municipiul Dej.
Prima oră de drum a trecut repede întrucât m-am luat în vorbă cu un domn ce mergea la... Arad (deci avea de mers cu trenul cu încă 6 ore mai mult decât mine).
În Suceava trenul a stat mai mult şi atunci m-am uitat pe geam: Ningea în stil de decembrie-ianuarie şi nu alta !
Nu se vede prea grozav în poză dar bătea un vânt teribil iar ninsoarea mă făcea să mă bucur că fermoarul de la geaca mai subţire s-a defectat când să ies pe uşă şi în consecinţă a trebuit să optez pentru geaca de miezul iernii.
Ei şi dacă la Suceava mi se părea mie că ninge, ia uitaţi cum era câteva staţii mai încolo:
Ce mai eram deja îngrozit şi în gândul meu stăteau numai întrebări de genul: "Văleu, unde mă duc?".
În ciuda acestei stări neobişnuite a vremii, peisajele pe care le-am putut admira din tren au fost extraordinare. Împărtăşesc şi cu dumneavoastră câteva:
Observaţi că pe undeva mai apare şi soarele.
După "Mestecăniş" vremea a început să semene din nou a primăvară şi soarele începu să-şi facă apariţia.
Am început să mă liniştesc şi să savurez acordurile piesei "Ţara de dincolo de vârfuri de brad".
Am făcut nenumărate poze cu aceste peisaje de iarnă. Extraordinar!
Uite astea-s frumuseţile româneşti nu construcţiile odioase gen nu ştiu ce Mall sau fabrica de telefoane Nokia de la Jucu.
În sfârşit,... să nu divagăm de la subiect.
Porţiunea în care peisajele de acest tip sunt alternate cu tunelele săpate direct în stâncă mi se par de-a dreptul fenomenale şi în opinia mea ar trebui admirate mai mult decât deja obositul Sfinx sau platforma "Babele", nu că n-ar fi şi alea frumoase dar parcă prea sunt uzitate.
După ce am intrat efectiv în regiunea numită generic "Ardeal" vremea "s-a schimbat" brusc şi perisajele s-au mutat calendaristic cu două-trei luni în faţă. Deja nu mai era iz de decembrie ci de martie :).
În depărtare se vedeau munţii cu zăpadă pe ei.
După 8 ore şi ceva rest plus 15 minute de întârziere, am ajuns în staţia CFR Dej Călători.
Pentru cine nu ştie, gara Dej Călători este undeva departe faţă de oraşul Dej. Cobor din tren şi văd autobuzul în staţie, traseul nr. 2.
Mă duc la magazinul de prin preajmă îmi iau repede bilet dar la o fracţiune de secundă ratez autobuzul. Eh, nu-i nimic vine altul! Zise cugetul meu obişnuit cu oraşele unde autobuzele locale chiar circulă.
Mă lămureşte scurt doamna de la chioşc că abia după vreo juma' de oră avea să vie altul. Terminat de oboseală dar parcă aşa ce-aş fi luat-o la pas... toţi cei 7 km câţi sunt de la gară şi până la reşedinţa unchiului meu.
Mi-aduc repede aminte că mă dor picioarele în draci şi că n-am dormit de "ţ" ore şi mă calmez.
Acele 30 de minute au fost groaznice căci nu aveai unde să te duci. Aş fi dat şi 10 lei pe-o cafea numai să am unde intra şi să mă uit la un televizor şi să stau jos... nu aveai unde. Terminat de plictiseală scot aparatul de fotografiat şi iau câteva cadre cu peisajul din faţa gării. Ia uitaţi cum arată în Dej imediat ce ai ieşit din gară:
Cum spuneam, gara e undeva în afara oraşului.
Undeva după dealul acela sălăşluieşte cartierul dejean "Dealu' florilor" singurul cartier de blocuri care de altfel este responsabil cu faptul că Dejul are calitatea de "Municipiu".
Deşi oraşul este net inferior la aproape orice capitol municipiului Bârlad, punctează fără probleme la capitolul oameni.
Astăzi dimineaţă la ora 8:00 când urma să vină trenul de Cluj ce-avea să care toţi navetiştii, era în gară o linişte teribilă. Se auzea zumzet de vorbe în stânga şi-n dreapta dar nu era lumea aşa de agitată pe cum vedem prin gările din estul şi mai ales din sudul României.
Pe-aici lumea e mai calmă şi mai puţin grăbită. Poate într-un fel e mai bine aşa.
Iată şi două poze din zona ultra-centrală a Dejului. Pe-aici pe undeva m-am întâlnit cu un văr şi după "una mică" de bun venit ne-am îndreptat către reşedinţa unchiului meu la care se ajunge cu un autobuz care circulă de 3-4 ori pe zi astfel că dacă l-ai ratat... ratat rămâne.
E groaznic. Deşi teoretic acele străzi aparţin de Dej, către ele există slabe şanse să ajungi dacă nu ai maşina ta sau răbdare de fier s-aştepţi autobuze.
Nici taximetriştii nu se prea înghesuie să te ducă iar care se încumetă îţi toarnă un "scor" de începi să-ţi spui că 7 km nu e aşa de mult. Înţelegeţi ce vreau să spun.
După un drum cu un autobuz fabricat în 1900 dimineaţa (dar care era totuşi curat şi avea scaunele întregi, nu ca prin Moldova unde toţi îşi încearcă briceagul pe ele) am ajuns la reşedinţa unchiului meu.
Vreau să spun că rudele astea ale mele de stau în Dej (mai precis la marginea Dejului) sunt cele mai fericite de pe Pământ. Sau aşa le consider eu. Sunt independente de sursa publică de apă potabilă, au parte mereu de aer curat şi nu sunt văzute de-o cameră video exact la ieşirea pe poartă.
Pe strada aceea sunt exact 7 case; neracordate la vreun serviciu public de alimentare cu apă. Au pus toţi mână de la mână şi au construit un bazin ce colectează apă din 6-7 izvoare mici şi, cu ajutorul căderii, alimentează pe toţi.
Nu tu clorinare, nu tu spargeri de conducte şi nu tu telefoane la Secretariatul General al Guvernului ca să-ţi "deie drumu' " la robinet. Ia uitaţi ce privelişte aveam când ieşeam din casă:
Vă spun sincer că parcă-mi venea să nu mai plec.
Pozele acestea sunt făcute ieri după amiază căci sâmbătă după amiază pe la ora 18:00 m-a ajuns un somn şi în consecinţă 16 ore am fost total indisponibil.
Şi semnalul la telefon era oscilant în acea zonă. De-a dreptul în afara sistemului rudele mele. Bravo lor.
Deisgur, au şi ei problemele lor şi eu-s un nimeni să le discut şi mai ales în această resursă publică dar, chiar şi-aşa, vă spun că-mi face mare plăcere să ies din "sistem" când mă duc la ei.
Astăzi dimineaţă la ora 7:00, toate cele trei telefoane au sunat. Trebuia să mă trezesc pentru a prinde ultimul autobuz de dimineaţă; asta dacă chiar vroiam ca astăzi s-ajung totuşi în Cluj.
Cât am luat micul dejun şi am dohănit un pagău numai ce s-a făcut de 8:13 şi am zis c-ar fi bine să ies în staţie dacă chiar vreau să merg la Cluj.
Autobuzul trebuia să vină cam pe la 8:15... a venit mult mai devreme şi norocul meu a fost că fusei iute de picior (da, ştiu, nu se potriveşte regionalismul) şi că şoferul m-a văzut.
N-a fost ca-n Moldova unde pleacă autobuzul de lângă tine că, vorba aia, "el are grafic dom'le". Nu. M-a aşteptat până m-am urcat cu tot cu "gentoiul meu imens" şi a pornit lin ca să am timp şi să compostez.
Am ajuns cu o oră înainte de-a pleca trenul şi am avut timp berechet să mai analizez puţin minunata zonă a gării din Dej.
Deşi spun mereu că ardelenii sunt mai dezvoltaţi şi că totul e "mai altfel" faţă de restul ţării, ei uite că se poate şi la ei ceea e în Moldova este fenomen generalizat.
Chestia asta din stânga scrisului e singurul lucru ce marchează faptul că aici e staţie de autobuz.
Tăblinţa are pe puţin 10 ani şi am remarcat-o într-unul din cele 30 de minute groaznice în care am aşteptat blestematul autobuz ce reprezenta traseul nr. 2.
În sfârşit la 9:29 cu trenul personal nr. 4103 din direcţia Bistriţa Nord cu destinaţia Cluj Napoca am părăsit gara Dej Călători îndreptându-mă spre capitala Ardealului, municipiul Cluj Napoca.
După o oră şi jumătate de "dat cu trenul" am reuşit să ajung la Cluj şi după încă 20 de minute de aşteptare m-am întâlnit cu o fostă elevă a Colegiului "Codreanu", actualmente studentă în Cluj Napoca.
Despre impresiile din municipiul Cluj Napoca voi scrie într-un articol viitor.
Acum voi menţiona doar că acest articol a fost scris folosind resursele organizaţiei municipale a unui partid politic şi că deja mi-au sărit în ochi câteva camere de luat vederea ce menţin Clujul în "limitele siguranţei".
Totuşi, faţă de alte oraşe, Clujul pare încă ferit de acest fenomen în ciuda faptului că este mai expus, geografic vorbind, directivelor Bruxelliene.
În plus, oamenii aici sunt mai toleranţi cu noul şi mai deschişi la minte (uneori chiar prea deschişi la minte, aş spune eu) şi deci n-ar ieşi aşa mare revoltă. Mă bucur totuşi că nu-s aşa de multe.
Vă salut cu respect şi sper ca în alte două-trei zile să scriu din nou despre locurile prin care am mai fost.

P.S. Vă pot spune sigur că imediat după examenul de Bacalaureat voi începe să studiez limba norvegiană la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca ;)

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails