marți, 18 noiembrie 2014

Reflecții post-electorale

Nu cred că mai e niciun secret pentru nimeni că m-am implicat activ în scrutinul pentru alegerea noului președinte al României - în special în turul al doilea.
Pentru unii constat însă că a fost o surpriză și nu-mi dau seama de ce.
Lucian și politica. Cine-ar fi crezut?
Zicea cineva printr-un colț de Internet. Bănuiesc (și sper) că se referea la politică partizană dâmbovițeană - nu la politică în general. Căci politică în general tot fac de ceva ani. În fine.
Au fost exact două motive pentru care m-am implicat:
1. Lansarea candidaturii lui Victor Ponta în stil Kim Ir Sen
2. Nivelul de fraudă muult prea mare în turul I

Nu are rost s-o dau pe ocolite. M-am speriat când am văzut lansarea candidaturii lui Victor Ponta. M-am speriat într-așa hal încât mi-am spus că de data asta chiar trebuie să fac mult mai mult decât să votez în stilul „orice mai puțin PSD iar dacă alternativa suge, anulăm votul” - și asta pentru că au ieșit la suprafață cele mai crâncene elemente din modul de gândire al PSD. În plus, se întâmplă ca eu să știu ceva mai multe despre domnul Ponta decât apare la televizor.
Spre exemplu știu despre domnul Ponta că are o tendință aproape nativă spre cult al personalității în jurul domniei sale. Știu asta de pe vremea când încă mai făcea dezbateri academice. Or... modul ăla de lansare a candidaturii m-a făcut să-mi dau seama că respectiva tendință nu doar că n-a fost cizelată în timp ci dimpotrivă, a fost amplificată foarte mult.
Legat de al doilea motiv, știam sate întregi în care nimeni, dar chiar nimeni din respectivele localități, nu intenționa să voteze cu Ponta și totuși, privind harta detaliată pe localități după primul tur, în acele localități candidatul PSD obținuse peste 40% din sufragii. Așa ceva e imposibil altcumva decât prin fraudă. Și să dea dracu' dac-aveam de gând să nu mă mișc deloc când știam nu doar proporțiile pericolului, dar și nivelul fraudei la care se putea ajunge.

Surprinderi

Pe scurt, aparatul PSD-ist a fost de-a dreptul surprins (în teritoriu vorbesc) de nivelul la care oameni obișnuiți, cărora li se rupea de politică până acum o lună, au fost dispuși să se mobilizeze cu camere de luat vederi, cu gura mare și cu telefonul pregătit pentru apeluri la DNA și Poliție.
Nimeni, dar chiar nimeni, nici măcar puținii suporteri ai lui Iohannis, nu se aștepta la așa ceva.
Ca rezultat, nivelul total de fraudă a fost, cel mai probabil, cel mai mic din istoria post-decembristă a României. Și nu glumesc cu asta. Au fost lejer 1000 de secții de votare la nivel național (aproape toate în mediul rural în sate izolate) unde aparatul PSD era pregătit pentru „adunat voturi” - și unde pur și simplu nu s-a putut pentru că cetățeni încăpățânați au decis să meargă acolo și să supravegheze ei înșiși procesul și să reclame cea mai mică neregulă.
Iar efectul s-a văzut. Printre altele, pentru prima dată în istorie, PSD a pierdut alegerile în județul Iași. Ăsta e în sine un șoc chiar și pentru cei mai anti-PSD-iști dintre anti-PSD-iști.
Așa cum am mai spus, lista completă a celor care au ajutat ca procesul electoral să fie unul corect și cât mai lipsit de fraudări probabil nu va fi publicată niciodată. Știu oameni care de capul lor au traversat România și au mers în jud. Teleorman ca să facă poze și să transmită în timp real pe Internet cum merge procesul de vot. Știu oameni care au preferat să stea în ploaie duminică seara numai ca să urmărească literalmente peste tot președinți de secție știuți ca fiind corupți până la momentul în care voturile erau sigilate și procesele verbale transmise exact așa cum au fost - astfel evitând cea mai comună formă de fraudă - „editarea” ulterioară cu pixul a proceselor verbale.
Toți acești oameni, unii dintre ei (încă) membri PSD(!!), merită toate felicitările. Și dacă ieșea Ponta, aceste ultime 10 rânduri tot le-aș fi scris - pentru că mie unul mi se pare fabulos faptul că în sfârșit societatea civilă chiar a existat pe bune și chiar a fost dispusă să-și miște târtița. Mare lucru, vă spun!

Și-acum?

Să ne-nțelegem, orice-ar spune unii sau alții, singurul motiv de bucurie este că n-a ieșit Ponta. Sunt prea puțini cei care se bucură că viitorul președinte va fi Klaus Iohannis. Sincer, mie nici nu-mi pasă. Dacă era un ficus în locul lui Ponta, tot la fel m-aș exprima. Scopul meu în acest scrutin a fost ca PSD-ul să ia bătaie.
Nu mă bucur prea tare că „Santa Klaus” o să fie prezident, însă mă bucur că un număr atât de mare de oameni n-au mai pus botul la eterna marotă că toți oamenii care nu ling în cur PSD-ul sunt niște băsiști împuțiți și că orice merge prost pentru PSD este, cumva, vina lui Băsescu.
Mă ce să vezi a dracu treabă - unii, printre care și subsemnatul, chiar pot exista în calitate de non-băsiști și pot funcționa mental independent de Băs. Știu că-i greu de crezut, dar încercați să vă imaginați măcar această minune, stimați „anti-băsiști”.
Oricât de ciudat ar părea, chiar există oameni pe planetă care doar detestă PSD-ul și tot ce reprezintă acesta, fără însă a avea o dragoste pentru Băzeus sau în genere o apreciere pentru vreun curent politic autohton nelegat de PSD.

Să ne-nțelegem: Nu a câștigat Dreapta - ci a pierdut PSD-ul.
Să ne-nțelegem: Klaus Iohannis NU este de dreapta. Repet: Klaus Iohannis nu este de dreapta! Ba dimpotrivă - a demonstrat de câteva ori că e mai aproape de leftiști (sau de statiști în general) în ceea ce privește înțelegerea domniei sale asupra economiei.
Faptul că Santa Klaus e mai de treabă, nu suge cur intens și nu e putinist nu e suficient pentru a-l face de dreapta și nici pe departe suficient ca să-mi placă mie. Dar, având în vedere alternativa și, având în vedere cât de puțini oameni din clasa politică românească apreciază idei de bun simț precum libertatea de exprimare, absența pe cât posibil a minciunii sau faptul că votul nu e doar o „lozincă” - deja parcă Klaus nu mai sună atât de rău.
În momentul în care PSD își permite să mintă într-așa un hal, parcă neajunsul lui Klaus că nu vorbește prea mult devine brusc o calitate.
Știți voi... pe modelul că mai bine taci și să creadă unii că ești prost decât să deschizi gura și să înlături orice îndoială.
Toate neajunsurile lui Klaus i-au fost trecute cu vederea tocmai pentru că alternativa a supt cur într-așa un hal încât a scos din sărite mult-mult-mult prea multă lume. Și Băsescu a scos multă lume din sărite - dar PSD-ul l-a bătut fără drept de apel în campania asta la acest capitol.
Și împotriva lui Băsescu s-a ieșit în stradă, dar împotriva lui Ponta s-a ieșit în stradă când nici măcar nu se știa dacă va fi președinte sau nu! Genul ăsta de „performanță” chiar că-i greu de atins!

În fine, cert este că ar fi o greșeală să ne așteptăm să curgă lapte și miere, că va dispărea corupția sau că în 5 ani o să gustăm din „lucrul bine făcut”. Sigur, ar fi frumos să fie așa, dar punem pariu pe cât vreți voi că n-o să fie așa. Pe de altă parte, putem să ne așteptăm să nu trecem „full Venezuela” sau „full Ungaria” că-i mai aproape. E realist chiar să ne așteptăm și la o creștere modică a investițiilor străine, acum că investitorii neputiniști pot conta pe-un factor de stabilitate neputinist.

Mai apoi, fiți siguri că neamțul o va sfecli - și asta cât de curând. Singurul lucru de care putem fi siguri e că o va sfecli mai puțin (poate chiar și mai rar?) decât ar fi sfeclit-o Ponta.
Discutam chiar în seara alegerilor cu un cetățean al Sibiului care-l cunoaște pe Santa Klaus ceva mai bine și-mi spunea că, de bine de rău, Klaus are tendința de-a-și forma bine echipa în jurul lui atunci când este lăsat. Noh... sper să fie așa, mai ales că acum, în această campanie, știm că nu și-a făcut el echipa ci i-a fost făcută de partid. Un partid care-i orice numai liberal nu,.... dar mă rog, asta-i deja altă poveste pentru altă dată.

Ah... și încă ceva: Comparațiile cu Obama sunt cretine - indiferent cine le face.
Am auzit leftiști zicând că „România a progresat” pentru c-a ales un minoritar ca prezident precum și dreptaci zicând că există riscul ca Santa Klaus să fie următorul Obama - căci și pentru el s-a ieșit în stradă și a fost văzut ca o rază de speranță pentru ca ulterior să ajungă maximul de supt cur posibil pe care-l putea atinge o administrație americană.

Hai, pe bune?! Să fim un pic serioși. Klaus e prea ardelean ca să fie ideolog (cum e Obama) iar atribuțiile lui oricum vor fi mult mai limitate decât ale lui Obama. Cât despre „progresat” - asta chiar e o glumă proastă. Faptul că n-am votat un admirator al Partidului Comunist Chinez înseamnă doar că în sfârșit putem să semănăm a țară - dar până la „progresat” mai e mult. Iar dacă „progresat” e înțeles cu sensul marxist cultural, eu unul sunt dispus să fac tot ce-mi stă în putință să nu „progresăm” niciodată în sensul ăla.
Mie-mi place România cum e acum - fără politică identitară și cu leftiști care se plâng că „noile linii de tensiune” nu prind la publicul românesc. Foarte bine! Nici să nu prindă vreodată! Și câtă vreme lucrurile stau așa, chiar îmi place România.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S.: N-ar fi drăguț să codificăm și noi cumva tradiția președinților cu „-escu”? De pildă, ar fi chiar simpatic un sistem ca cel Papal în care președintele să-și schimbe numele în ceva cu „-escu” atunci când ajunge la Cotroceni. Claudiu Iohănescu sună chiar așa de rău? :)

luni, 10 noiembrie 2014

Ziua Recunoștinței la români

Pfoa, iar a trecut mai bine de-o lună de când n-am mai scris pe-aici. Ba chiar am fost apostrofat că pare blogul părăsit. Eh... ce să-i faci - timpul meu liber e prea puțin și, în plus, au tot apărut oportunități noi. În fine, permiteți-mi să explic de ce este chiar foarte necesară apariția unei Zile a Recunoștinței în cultura românească modernă.

În primul rând pentru că sunt un munte de motive (și le voi detalia îndată) pentru care trebuie să fim recunoscători. Trăim în cea mai bună perioadă din istoria României.
În al doilea rând, pentru că tot ne plac sărbătorile și tot am luat trepanația aia de Halloween de la americani, de ce să nu luăm și ceva bun de pe-acolo?
Și, nu în ultimul rând, pentru că trebuie găsită o modalitate de-a tempera trendul general uman de-a avea mereu senzația că lucrurile merg mai rău chiar și când merg mult mai bine.

Zilnic aude toată lumea (inclusiv de la mine!) cum lucrurile merg rău de tot - UE are prea mult control și seamănă din ce în ce mai mult cu URSS-ul, marxiștii culturali avansează în lungul lor marș prin instituții, apar legi cretine, românii sunt împiedicați să voteze prin diaspora, taxele-s din ce în ce mai mari, etc. etc. Toate acestea sunt probleme valide și care trebuie tratate și discutate - însă ar trebui și ar fi minunat ca o dată pe an să ne oprim puțin și să punem în perspectivă lucrurile și constatăm că totuși, per ansamblu trăim fără dubiu mai bine decât acum 100 de ani și chiar semnificativ mai bine față de anul în care ne-am născut - și-aici o să presupun că nu există persoane mai tinere de 13 ani care citesc rândurile astea.

Cum așa? Păi să examinăm dovezile.

1. Libertatea absolută de exprimare

Începând cu anul 2004, internetul a devenit din ce în ce mai ieftin ajungând astăzi să fie în top 5 cele mai rapide din lume și tot în top 5 cele mai ieftine din lume. Asta a permis ca, pentru prima dată în istoria României, indivizii chiar să aibă libertate absolută de exprimare.
Pare greu de crezut dar în urmă cu 10 ani jurnaliștii erau vânați și bătuți pentru că îndrăzneau să zică ceva nasol de PSD. O sumedenie de artiști erau vânați și rupți cu amenzile pentru cele mai banale vorbe de un CNA mai activ ca niciodată iar scăparea nu prea era decât în anonimat - căci internetul era scump sau foarte greu accesibil sub un monopol Romtelecom care nu se mai termina.
Acum, aceiași artiști și jurnaliști pot liniștiți să ajungă la mase chiar mai mari de oameni din fotoliu și fără ca cineva să poată în mod realist să le închidă gura.
Fie și numai pentru această libertate și ar trebui să fim recunoscători și să nu riscăm să ajungem s-o luăm ca atare, ca fiind prin „definiție dată” - căci atunci riscăm să uităm s-o apărăm. Iar dacă uităm asta, o să ne ia Dracu'! (și nu, nu glumesc)

2. Trăim mai mult

În ciuda lamentărilor unora că „străbunicul era mai sănătos” și că „înainte era mai bine” - realitatea este că astăzi trăim mai mult. Chiar mult mai mult decât acum 50 de ani și mai ales decât acum 100 de ani.
În 1915, speranța de viață medie (la naștere) în România era în jur de 35 de ani. Da, străbunică-mea a trăit aproape 100 de ani (născută în 1907) dar ea era excepția. Majoritatea rudelor ei au murit cu mult înainte de-a prinde 50 de ani.
În 1950, speranța medie de viață era de 61 de ani, iar în 2011 era de aproape 74 de ani. Mai mult decât dublu în sub 100 de ani!
O să-mi spuneți că și mortalitatea infantilă joacă un rol aici - și sigur că aveți dreptate - dar numai din 1990 și până în 2012 rata mortalității infantile în România a scăzut de la 16,9‰ (1990) la 9,0‰ (2012) iar în cifre absolute în 2012 aceasta era de 5 ori mai mică decât în 1990.
Ba mai mult, față de 1960, în 2012 rata mortalității infantile scăzuse de peste 8 ori (75,0‰ în 1960). Sursa: pag. 25-26 din acest PDF.
Altfel spus, dacă plănuiești să ai un copil în România - fără dubiu astăzi e clar mai bine decât era acum 20 de ani și mai ales acum 35-40 de ani.

3. Trăim mai bine. Mult mai bine

Dacă pentru occidentali e un pic mai greu să realizeze că trăiesc mai bine astăzi decât acum 25 de ani - pentru noi chiar n-ar trebui să fie o problemă.
Nu este absolut niciun dubiu că majoritatea românilor trăiesc astăzi mai bine decât trăiau în noiembrie 1989. De fapt, aș merge până-ntr-acolo încât să afirm că peste jumătate dintre români trăiesc mai bine astăzi decât cea mai mare parte din „potentații” regimului Ceaușescu.
Recomand aici o analiză despre ce cumpăra o leafă pe vremea lui Ceaușescu versus anul 2011. Cu ceva mai multe detalii aici și, de asemenea, mai luați ș-un link din care aflați și cum salariile (toate!) sunt cu cel puțin un sfert mai mari decât în 1990 în termeni reali.
Spun „cel puțin un sfert” pentru că nicio analiză nu ține cont de economia subterană (care, vă zic eu, e foarte înfloritoare în România). Realist vorbind, veniturile majorității românilor sunt mai degrabă cu 40-45% mai mari decât în 1990 și cu peste 200% mai mari decât în 1997 (vârful negativ al cele de-a doua jumătăți a sec. al XX-lea).
Și atenție, cifrele sunt după „tăierile brutale ale regimului Băsescu” (cum ar zice unii) sau după readucerea cu picioarele pe pământ (cum aș zice eu).
Sigur, putem să zicem că 40% e prea puțin - că se putea mai mult, și e clar că se putea mai mult (hint: taxele de model suedez nu prea ne-ajută!) - dar faptul rămâne: cine-ți zice că trăia mai bine pe vremea lui Ceaușescu fie minte, fie e fost descurcăreț (existau și din ăștia - care făceau bani fără să fie parte din sistem, ci doar profitând de găurile din el), fie e fost lingău comunist. Dar cel mai probabil minte.

Altfel spus, și „săracii exploatați de patronii capitaliști” trăiesc mai bine decât „proletariatul” de-acum un sfert de veac.

4. Suntem mai sănătoși. Mult, mult mai sănătoși.

Acum nici 30 de ani încă aveam oameni în țară suferind de malnutriție. Și deloc puțini.
În prezent, ne plângem că avem ceva probleme cu obezitatea. Sigur, obezitatea e nașpa - dar e mult mai bine să te lupți cu obezitatea decât să te lupți cu foametea, nu găsiți?
Faptul că cea mai mare problemă azi e că mâncăm un pic cam mult e în sine un lucru bun.
Mai apoi, stilul alarmist al doctorilor (care evident caută să-și justifice fondurile primite de la Stat) ne fac pe noi toți să apreciem greșit (în rău) starea generală de sănătate a populației. Da, sigur, avem probleme cu obezitatea dar, în același timp, avem a doua cea mai mică rată din toată Uniunea Europeană - doar Franța stând mai bine decât noi. Auzim/citim vreodată asta pe fluxurile de știri? Nu, nici vorbă - auzim în schimb cum suntem cei mai bolnavi din Europa (deși nu suntem) și accentul cade pe puținele aspecte unde, într-adevăr, stăm mai rău decât țările din fostul bloc de Vest.
Da, stăm mai rău decât Vestul Europei - dar asta și pentru că n-avem nici măcar pe departe același context istoric și geopolitic. Și e evident că e loc de mult mai bine.

Veștile bune despre starea de sănătate a populației sunt de regulă îngropate într-un articol lung și alarmist (asta în puținele cazuri în care totuși ajung în presă). De pildă, în articolul citat mai sus în care ni se spune cum o să ne ia mama dracu pe toți și cum suntem noi putrezi de bolnavi... ni se dau și câteva fapte:
Ultimul raport statistic al Ministerului Sănătăţii, întocmit pe anul 2009, arată că starea general a sănătăţii populaţiei s-a îmbunătăţit, comparativ cu 1900. În urmă cu doi ani, s-au înregistrat doar 291.000 de cazuri de hipertensiune arterială (faţă de 2.900.000 în ‘90). Totodată, cazurile de anemie constatate au fost mai puţine de 150.000.
Nu știu alții cum sunt dar eu sunt sincer recunoscător pentru faptul că în 20 de ani numărul cazurilor de hipertensiune a scăzut de 10 ori(!) și că anemia devine ușor ușor o problemă a trecutului.

5. Suntem mai educați. Mult mai educați.

În ciuda impresiei multora (inclusiv a mea) că nivelul de prostie în populația generală se accentuează, totuși, în ciuda hopurilor, românii sunt fără dubiu mai educați astăzi decât erau în 1990.
Jumătate dintre români vorbesc cel puțin o limbă străină, iar la nivelul tineretului procentul sare bine de 60%. Ba mai mult, 8% dintre români vorbesc minim 3 limbi străine, situație foarte rar (spre deloc) întâlnită în 1990.

Nu primim și noi niște laude pentru asta? Evident că nu - presa de la noi ne spune că bubuim de proști și ne compară cu... Suedia și UK. Păi stați așa tovarăși, că în Suedia 4 din 10 cetățeni nu sunt născuți în Suedia. Nu mai zicem de UK unde numărul celor care au o altă limbă maternă decât engleza este în creștere galopantă.
O comparație corectă este cu alte națiuni ceva mai omogene și de mărimi mai mari decât Bucureștiul (deci nu, comparația cu Lituania nu se pune) - respectiv Portugalia, Spania, Italia, Ungaria, Slovacia, etc. Iar în comparație cu acestea chiar nu stăm deloc rău.

Și din nou - în loc să ne comparăm cu națiuni deschise de câteva generații, mai corect ar fi să ne comparăm cu noi înșine.
Și exemplul cu limbile străine e doar unul foarte evident. Profesioniștii români sunt fără dubiu muuuult mai buni astăzi decât erau echivalenții lor din 1988. Motivele sunt diverse - pornind de la faptul că posibilitatea de-a fi autodidact(ă) e reală și nesfârșită astăzi și terminând cu faptul că nu mai există un Stat care să-ți nege fără jenă accesul la tehnologii noi și posibilitatea de-a ține pasul cu restul planetei pe domeniul tău (indiferent care e acel domeniu).
Și nu trebuie să mă credeți pe mine - vă provoc să stați de vorbă cu IT-iști mai bătrâni sau cu ingineri de prin fabricile comuniste care în 1990 au constatat că erau cu decenii în urma restului lumii.

În 1899, 78% din populația României era analfabetă (download PDF).
În prezent, depinde cât înțelegem că e populația totală a României. După unii, rata analfebetismului în România e 10%, după alții 6% iar după alții 1,36%(!). Oricum, toată lumea citează cifra de 245-250 de mii de români care nu știu carte în România (cifră luată din ultimul recensământ, cel din 2011)

Sigur, e rău că 250 de mii de români nu știu carte. Dar și mai rău era acum 115 ani când peste 6 milioane de români se aflau în aceeași situație.
De asemenea, permiteți-mi să mă-ndoiesc sincer de statisticile comuniste care proclamau abolirea analfabetismului în România. Mi-e greu să cred că orele în stil hei-rup făcute cu forța în anii 60 au reușit să eradicheze analfabetismul. Nu-ncape nicio îndoială că acestea au redus din problemă (chiar dacă cu metode pe care eu le dezaprob) - dar mi-e greu să cred că într-o populație de 23 de milioane (câți eram în 1989) nu erau măcar 300 de mii analfabeți - în special având în vedere faptul că motivația de-a învăța era mai mică și accesul la cultură la rându-i era mai slab, oricum ai da-o.

Mai apoi, avem lamentare foarte mare asupra faptului că ne-a crescut rata analfabetismului (ceea ce face să dăm rău în statisticile Bruxelles-ului) însă, faptic vorbind, numărul analfabeților din România scăzuse în 2011 la jumătate față de 2002.
Cu alte cuvinte, incidența analfabetismului în România a continuat să scadă și după 1990 chiar dacă cei cu o viziune mai autoritariană n-au observat că „se face ceva” pentru că Statul n-a mai luat oameni la întâmplare să-i încuie în clase și să-i învețe să citească.

6. Trăim într-o țară mai sigură. Mult mai sigură.

Chiar dacă nu pare pentru unii, România e una dintre cele mai sigure țări din lume. Și n-o zic eu - o zice Economist Intelligence Unite care plasează România pe locul 26 din 121 de țări, într-un top condus de Norvegia.
În ciuda lamentărilor milițienilor cum că ar fi crescut rata infracționalității (când, de fapt, a crescut rata de raportare a lor, precum și faptul că s-au inventat infracțiuni noi) - de fapt România chiar e o țară sigură.
Dacă ne luăm după rata omuciderilor, România stă mai bine decât țări precum Muntenegru, Albania, Lituania, Rusia, Bulgaria sau Belarus. Stăm la fel de bine cu țări precum Belgia, Finlanda, Canada sau Grecia și batem lejer aproape toate țările din Asia (mai puțin Japonia și Corea de Sud), toate din America de Sud precum și SUA.

În ciuda lamentărilor gen „Știrile de la ora 5” - șansa de-a fi victima unei infracțiuni violente (incluzând crima) în România este mult-mult-mult mai mică decât în țări cu ștaif precum Marea Britanie, Suedia, Austria, Finlanda, Olanda sau Franța (sursa).

Motivele sunt multe - însă faptul rămâne: România e fără dubiu o țară foarte-foarte sigură. Evident, sunt județe unde e mai rău decât într-altele și zone unde gradul de siguranță e chiar foarte discutabil (la fel ca-n oricare altă țară!) - însă per ansamblu, ești mai în siguranță în România decât în Suedia.

Alte precizări

Nu, nu cred că România e paradisul pe pământ, grădina maicii domnului, centrul chakrelor Universului sau miezul din dodoașcă - chiar dacă am scris un articol despre România și miezul din dodoașcă acum vreo 3 ani ș-o țâră.
Nu, nu am scris articolul ăsta dintr-un puseu naționalist. De altfel, perioada asta e cea mai neagră pentru naționalismul meu și-așa foarte scăzut.
(Sunt convins că voi fi întrebat asta) -> Nu, nu cred că tentativele de îmbunătățire ar trebui încetinite sau stopate doar pentru că dovezile arată că totuși o ducem foarte-foarte bine față de acum 100 de ani și chiar bine de tot față de acum 25 de ani.

Însă cred că e cazul să ne mai temperăm un pic și să nu mai declarăm apocalipsă când un premier face niște ajustări oneste prin buget sau când unele procente ne pun nașpa cu Bruxelles-ul (vezi procentele de analfabetism).
De asemenea cred că n-ar strica să prezentăm unele știri pozitive într-o manieră pozitivă.
Iau tot exemplul cu analfabetismul. Durea pe cineva stomacul dacă titlul era ”România a redus la jumătate numărul analfabeților în ultimii 10 ani” în loc de ”România, prima în UE la RATA analfabetismului”?!?! Unde mai pui că fiecare a calculat rata analfabetismului după cum a avut chef în vreme ce adevărata știre - că-s de două ori și ceva mai puțini analfabeți astăzi decât acum 10 ani - fie n-a apărut deloc, fie a fost îngropată în mijlocul unui articol stufos în așa fel încât majoritatea cititorilor nici n-o vor vedea.

Steven Pinker zicea la conferința aniversară a FIRE că una din constantele omenirii e aceea că oamenii mereu cred că lucrurile se înrăutățesc, chiar și când acestea se îmbunătățesc în mod semnificativ și vizibil cu ochiul liber pentru oricine.

Sincer nu știu dacă e chiar o „constantă” - dar nu încape îndoială că noi românii suntem mult-mult-mult mai prăpăstioși decât e cazul în mult prea multe situații, pe de o parte, și, pe de altă parte, atunci când chiar ar merita să fim un pic mai atenți, fie nu observăm, fie ne concentrăm tot pe aspectele care în mod obiectiv s-au îmbunătățit.

De aceea propun instaurearea unei Zile a Recunoștinței în România. Nu trebuie să fie neapărat ca-n SUA - cu substrat religios și cu molfăit de curcan. Poate să fie cu mici de curcan și cu fundament laic. Sincer nici nu-mi pasă cum e sărbătorită. Dar ar fi fabulos să exersăm un pic mai des, măcar o dată pe an, sentimentul de-a fi recunoscători pentru ce avem.

Sau, dacă e prea greu, putem pune Ziua Recunoștinței pe 29 februarie și s-o sărbătorim o dată la 4 ani. Tot ar fi un mare pas înainte!

Sigur, sunt numeroase problemele cu care se confruntă România ca țară - și multe din ele necesită tratament imediat (cum ar fi erodarea brumei de stat de drept) - dar, avem și motive de zâmbet: Per ansamblu, lumea chiar s-a îmbunătățit pentru majoritatea românilor din România!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

sâmbătă, 20 septembrie 2014

Republica lui Vâlsan - Constituție

După modelul lui Bill Whittle cu a sa Republică a lui Bill și continuând discuția din articolul meu (Re)imaginarea contractului social, am zis să dau curs unor solicitări venite din partea oponenților filozofici și să-mi scriu și eu Constituție. Am mai zis de-a lungul timpului cum aș modifica unele porțiuni ale Constituției dar cred că cel mai simplu este pur și simplu să scriu una de la un capăt la altul.
În ideea de a fi mai ușor de acceptat, o să folosesc modelul actualei Constituții a României și o să evidențiez noutățile. Mai trebuie să menționez dinainte că o serie de articole pur și simplu nu există în Constituția mea - iar ca să fie evident unde am tăiat, am să păstrez numerotările originale și am să pun în paranteză articolele tăiate și o scurtă motivație. De asemenea, voi nota cu o steluţă (*) și culoare distinctă acolo unde doar voi tăia porţiuni din articol dar păstrând restul textului original. Așadar, să purcedem.

TITLUL I – Principii generale

Art. 1 – Statul român
(1) România este stat naţional, suveran, independent şi federal.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica semi-prezidenţială.
(3*) România este stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile individuale cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, economia liberă, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul republicii constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Art. 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Art. 3 – Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3*) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. Judeţele sunt autonome în toate aspectele cu excepţia celor definite de prezenta Constituţie.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
Art. 4 – Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni

(art. 4.1. se abrogă - solidaritatea e voluntară nu obligație constituțională)

(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Art. 5 – Cetăţenia
(1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.
(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.
Art. 6 – Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

(art. 6.2. se abrogă - măsurile de păstrare a identității sunt voluntare, private și la nivel local - nu treaba guvernului federal)
(Art. 7 se abrogă. Românii din străinătate se descurcă foarte bine și fără „ajutorul neprețuit” al Statului Român) 
(Art. 8 se abrogă. Redundant)
(Art 9 se abrogă. Sindicatele și patronatele sunt entități private. Nu se discută în Constituție) 

Art. 10 – Relaţii internaţionale
România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.
Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei prin referendum cu o majoritate absolută (75%).
Art. 12 – Simboluri naţionale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
(2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al României este “Deşteaptă-te române”.
(4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
Art. 13 – Limba oficială
(1) În România, limba oficială este limba română.
(2) Limba oficială este relevantă exclusiv în relația cetățeanului cu autoritățile federale sau cu entitățile ce sunt finanțate de guvernul federal.
Art. 14 – Capitala
Capitala României este municipiul Bucureşti.

TITLUL II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I – Dispoziţii comune
Art. 15 – Universalitatea
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2*) Legea dispune numai pentru viitor.
Art. 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.

(Art. 17 se abrogă) 

Art. 18 – Cetăţenii străini şi apatrizii
(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
Art. 19 – Extrădarea şi expulzarea
(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
Art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Art. 21 – Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

CAPITOLUL II – Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
Art. 23 – Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 45 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
(8*) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu, cu excepția situațiilor în care cel reținut sau arestat decide că prezența avocatului nu este necesară. Decizia celui reținut sau arestat este revocabilă în orice moment al procesului.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
(14) Cel reținut sau arestat are dreptul absolut de a nu se incrimina pe sine și de a refuza orice procedură care ar putea duce la acest lucru.
Art. 24 – Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare prin orice mijloace, inclusiv letale și cu arme de foc, este garantat.

(art. 24.2. se abrogă. Redundant)

Art. 25 – Libera circulaţie
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
Art. 26 – Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2*) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora.
Art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.
Art. 28 – Secretul corespondenţei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Art. 29 – Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(Art. 29.2. se abrogă. N-ai dreptul să nu fii ofensat)





(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea (dar nu și finanțarea) asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
Art. 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6*) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia viaţa particulară a persoanei.
(7*) Sunt interzise de lege îndemnul la război de agresiune, precum şi incitarea la violenţă publică.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Art. 31 – Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5*) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome.
Art. 32 – Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este inviolabil şi reglementat prin legi judeţene.

(Alin. 2-7 se abrogă. Nu e treaba guvernului federal)
(Art. 33 se abrogă. Redundant)




Art. 34* – Ocrotirea sănătăţii
(1) Statul se obligă să protejeze populaţia de efectele produse de pandemii, epidemii, atacuri biologice şi alte situaţii ce pun în pericol siguranţa naţională.
(2) Orice alte forme de ocrotire a sănătăţii revin în responsabilitatea autorităţilor judeţene şi/sau locale, precum și mediului privat.


(Art. 35 se abrogă. Eco-marxism)

Art. 36 – Dreptul de vot
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
(3) În alegerile federale, persoanele care nu au statut de plătitori de taxe nu au dreptul de a vota.
(4) Persoanele cu vârsta de sub 18 ani dar care au statut de plătitori de taxe, pot vota doar în alegerile locale şi judeţene.


Art. 37 – Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Art. 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit Art.ui 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
Art. 38 – Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.
Art. 39* – Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic.

Art. 40 – Dreptul de asociere
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2*) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva principiilor statului de drept ori a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.














(Art. 40, alin 4 se abrogă. Ambiguu și irelevant)

(Art. 41 se abrogă. Irelevant. Nu-i treaba guvernului federal.)

Art. 42 – Interzicerea muncii forţate
(1) Munca forţată este interzisă.

(alin. 2 se abrogă. Munca forţată este forţată şi când o forţează Statul)
(Art. 43 se abrogă. Dreptul la grevă se negociază privat nu prin Constituţie)


Art. 44 – Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4*) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri.

(alin. 5 se abrogă. Statul să joace după legile pieţei)

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatul (3) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(Alin. 7 se abrogă. Redundant.)
.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.
Art. 45 – Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.
Art. 46 – Dreptul la moştenire
Dreptul la moştenire este garantat.

(Art. 47 se abrogă. Nu-i treaba guvernului federal)

Art. 48 – Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2*) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc liber consimţit de soţi prin contract privat.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
Art. 49 – Protecţia copiilor şi a tinerilor
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.


(Alin. 2 se abrogă. Nu-i treaba guvernului federal)

(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4*) Minorii sub vârsta de 15 ani pot fi angajaţi numai cu respectarea principiilor din Art. 49 alin. (3) şi în condiţiile legii organice.

(Alin. 5 se abrogă. Nu-i treaba guvernului federal)
(Art. 50 se abrogă. Nu-i treaba guvernului federal)


Art. 51 – Dreptul de petiţionare
(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
(5) Autorităţile publice au obligaţia să motiveze în detaliu situaţiile în care răspunsurile la solicitări durează mai mult de 45 de zile calendaristice.
(6) Cetățenii sau organizațiile au dreptul de a acționa în instanță autoritățile publice dacă motivațiile nu sunt satisfăcătoare sau dacă răspunsul continuă să întârzie nejustificat.
Art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1*) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a sănătăţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale
Art. 54 – Fidelitatea faţă de ţară

(Alin. 1 se abrogă. Ambiguu. Redundant)

(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.
(3) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice atât în autoritățile federale cât și în cele județene sau locale se angajează în primul rând să respecte Constituția, înainte de legile organice.
Art. 55 – Apărarea ţării
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.
Art. 56 – Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.
(4) Cuantumul taxelor federale nu trebuie să depășească 5% din venitul, sau, după caz, profitul, individului sau entității.
(5) Cuantumul total al taxelor federale, județene, locale sau de altă natură nu trebuie să depășească 10% din venitul, sau, după caz, profitul individului sau entității.
(6) Instanța poate obliga autoritățile să restituie încasările de la indivizi sau persoane juridice în cazul în care se demonstrează că acestea au depășit procentul de 10% descris în Art. 56, alin. (5).

(Art. 57 se abrogă. Redundant)
(Art. 58-60 se abrogă. Avocatul Poporului e frecție la picior de lemn)

TITLUL III - Autorităţile publice
CAPITOLUL I - Parlamentul
SECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionare
Art. 61 – Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Art. 62 – Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.

(Alin. 2 se abrogă. Minoritățile să fie alese, la fel ca toată lumea)

(3*) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării iar numărul acestora nu trebuie să depăşească un reprezentant la 50000 de cetățeni.
Art. 63 – Durata mandatului
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2*) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult o lună de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3*) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 15 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
Art. 64 – Organizarea internă
(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.
(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.
(6) Bugetul celor două Camere poate fi revizuit doar în scădere de către Președinte şi Curtea de Conturi.
Art. 65 – Şedinţele Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.
(2*) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună.
Art. 66 – Sesiuni
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
Art. 67 – Actele juridice şi cvorumul legal
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.
Art. 68 – Caracterul public al şedinţelor
(1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.

(Alin. 2 se abrogă. Toate ședințele trebuie să fie publice)

SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor
Art. 69 – Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
Art. 70 – Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
Art. 71 – Incompatibilităţi
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Art. 72 – Imunitatea parlamentară
(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2*) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3*) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei.

SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea
Art. 73 – Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;





(lit. n,o,p,r şi s se abrogă. Nu-s treaba Bucureştiului sau autorităţilor federale în genere)

t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
Art. 74 – Iniţiativa legislativă
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2*) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.
(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.


(Art. 75 se abrogă. Redundant în contextul actualei Constituţii)

Art. 76 – Adoptarea legilor şi a hotărârilor
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.
Art. 77 – Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
Art. 78 – Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
Art. 79 – Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.
(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.
CAPITOLUL II - Preşedintele României
Art. 80 – Rolul Preşedintelui
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Art. 81 – Alegerea Preşedintelui
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Art. 82 – Validarea mandatului şi depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
(2*) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia, să apăr republica, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, precum şi independenţa şi integritatea teritorială a României.”.
Art. 83 – Durata mandatului
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Art. 84 – Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile Art.ui 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.
Art. 85 – Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Art. 86 – Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.
Art. 87 – Participarea la şedinţele Guvernului
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Art. 88 – Mesaje
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.
Art. 89 – Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3*) Parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.
Art. 90 – Referendumul
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.
Art. 91 – Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.
Art. 92 – Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.
Art. 93 – Măsuri excepţionale
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2*) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
Art. 94 – Alte atribuţii
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală.
Art. 95 – Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Art. 96 – Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Art. 97 – Vacanţa funcţiei
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.
(2*) În termen de o lună de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
Art. 98 – Interimatul funcţiei
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2*) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90, precum şi articolul 94, nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.
Art. 99 – Răspunderea preşedintelui interimar
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică Art. 95 şi Art. 98.
Art. 100 – Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în Art. 91 alineatele (1) şi (2), Art. 92 alineatele (2) şi (3), Art. 93 alineatul (1) şi Art. 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
Art. 101 – Indemnizaţia şi celelalte drepturi
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
CAPITOLUL III - Guvernul
Art. 102 – Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice federale.


(Alin. 2 se abrogă. Redundant)

(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Art. 103 – Învestitura
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Art. 104 – Jurământul de credinţă
(1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la Art. 82.
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.
Art. 105 – Incompatibilităţi
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Art. 106 – Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Art. 107 – Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la Art. 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Art. 108 – Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
Art. 109 – Răspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(Art. 109 alin. 2 şi 3 se abrogă. Membrii guvernului pot fi trimişi în judecată de orice Parchet nu doar dacă zice Preşedintele sau Parlamentul)

Art. 110 – Încetarea mandatului
(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la Art. 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile Art.ui 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
CAPITOLUL IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul
Art. 111 – Informarea Parlamentului
(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.
Art. 112 – Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
(1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Art. 113 – Moţiunea de cenzură
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
(4*) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură.

(Art. 114 se abrogă. Angajarea răspunderii e o tâmpenie.)
(Art. 115 se abrogă. Guvernul nu trebuie să aibă această posibilitate)


CAPITOLUL V - Administraţia publică
SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitate
Art. 116 – Structura
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.
Art. 117 – Înfiinţarea
(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
(3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
Art. 118 – Forţele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
(4*) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este permisă în condiţiile stipulate de legea organică.
(5) Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
Art. 119 – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.
SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală
Art. 120 – Principii de bază
(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

(Art. 120, Alin. 2. se abrogă. Nu e treaba guvernului federal)
(Art. 121 se abrogă. Nu-i treaba Bucureştiului)
(Art. 122 se abrogă. Nu-i treaba Bucureştiului)
(Art. 123 se abrogă și se rescrie după cum urmează)

Art. 123 – Prefectul/Guvernatorul
(1) Prefectul este guvernatorul județului și este ales prin vot direct cu majoritate absolută.
(2) Între prefect, pe de o parte și consiliile locale sau alte forme de organizare în interiorul județului există raport de subordonare limitată.
(3) Prefectul are drept de inițiativă legislativă județeană.
(4) Guvernatorul județului are drept de veto asupra legislației trecută de parlamentul județului cu excepția legilor inițiate de acesta. (5) Guvernatorul ales prin vot direct nu poate avea mai mult de două mandate a câte 4 ani fiecare. Acestea pot fi și succesive.
(6) Guvernatorul se obligă se respecte în primul rând Constituția.
(7) Guvernatorul poate promulga legi și decrete cu condiția ca acestea să nu contrazică prezenta Constituție.
(8) Curtea Constituțională este autoritatea supremă în cazul disputelor privind legile județene promulgate de Prefect/Guvernator.
(9) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local, al primarului, sau a oricărei alte autorități publice locale în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1 – Instanţele judecătoreşti
Art. 124 – Înfăptuirea justiţiei
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Art. 125 – Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
(3*) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.
Art. 126 – Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6*) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc actele de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Art. 127 – Caracterul public al dezbaterilor
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
Art. 128 – Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
Art. 129 – Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Art. 130 – Poliţia instanţelor
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public
Art. 131 – Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.
(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Art. 132 – Statutul procurorilor
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
(2*) Funcţia de procuror federal sau local este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată.
(3) Procurorii județeni și/sau locali sunt aleși direct de către cetățeni.
(4) Durata mandatelor și alte detalii cu privire la activitatea procurorilor județeni sau locali se stabilește prin lege organică județeană.

SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii
Art. 133 – Rolul şi structura
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
(2*) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 23 membri, din care:
a) 12 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori federali;
b) 4 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
d) 4 procurori județeni aleși în adunările generale ale magistraților și validați de guvernatorii județelor din care aceștia provin.
(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5*) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot la vedere.
(6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la Art. 134 alineatul (2).
Art. 134 – Atribuţii
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.
TITLUL IV - Economia şi finanţele publice
Art. 135 – Economia
(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;




(Arti. 135, alin. 2, lit. c, d și e se abrogă. Măsuri necapitaliste)

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.
Art. 136 – Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(3*) Spaţiul aerian, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale platoului continental al Mării Negre, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4*) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
Art. 137 – Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.
Art. 138 – Bugetul public naţional
(1*) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat dar nu şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete, dar nu mai mult de 5 zile lucrătoare.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legilor locale şi cu aprobarea Guvernatorului.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
(6) Deficitul bugetar nu poate depăşi 3% din valoarea bugetului pe anul precedent iar această valoare nu poate fi atinsă mai mult de doi ani la rând.
(7) În cazul în care legea bugetului de stat prevede un deficit mai mare decât prevederile Art. 138, alin. 6, Guvernul se obligă să reducă cheltuielile până când deficitul real se încadrează în prevederile Art. 138, alin. 6.
(8) Împrumutul pentru acoperirea unui deficit mai mare decât cel prevăzut la Art. 138, alin. 6 este strict interzis.
(9) Guvernul care încalcă prevederile Art. 138, alin. 8 se consideră demis de drept.
Art. 139* – Impozite, taxe şi alte contribuţii
(1*) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege și în limitele Art. 56.
(2*) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de autoritățile locale în limitele descrise la Art. 56.
(3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
Art. 140 – Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

(Art. 141 se abrogă. Irelevant. Poate fi definit și prin lege organică)

TITLUL V - Curtea Constituţională
Art. 142 – Structura
(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2*) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 15 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3*) Doi judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, doi de Senat şi cinci de Preşedintele României.
(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(5*) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 10 în 10 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
Art. 143 – Condiţii pentru numire
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
Art. 144* – Incompatibilităţi
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată.
Art. 145 – Independenţa şi inamovibilitatea
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
Art. 146* – Atribuţii
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a*) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, a cel puțin 20.000 de cetățeni români precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b*) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a cel puțin 20.000 de cetățeni români, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c*) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar, a cel puțin 20.000 de cetățeni români, sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d*) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru, a cel puțin 20.000 de cetățeni români, sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
Art. 147 – Deciziile Curţii Constituţionale
(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit Art.ui 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.


(Art. 148 se abrogă. Tratatul cu UE trebuie renegociat. E absurd să primeze aberațiile europeniste)
(Art. 149 se abrogă. Irelevant. România e deja în NATO)

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei
Art. 150* – Iniţiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin trei sferturi din parlamentari din Camerele reunite ale Parlamentului, precum şi de cel puţin 3.500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 50.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Art. 151 – Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Art. 152 – Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.
(4) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind limitele impuse Statului în privinţa exercitării puterii precum şi limitele impuse în privinţa exerciţiului bugetar nu pot forma obiectul revizuirii.
TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 153 – Intrarea în vigoare
Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. La aceeaşi dată, Constituţia din 29 octombrie 2003 este şi rămâne în întregime abrogată.
Art. 154 – Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii.
(2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.
(3) Curtea Constituţională şi Parlamentul se obligă să abroge sau să amendeze legile organice care contravin prezentei Constituţii în termen de cel mult 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii.
Art. 155 – Dispoziţii tranzitorii
(1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire.
(2) Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi.
(3) Prevederile alineatului (1) al Art.ui 83 se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial.
(4) Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire.
(5*) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi.
(6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare.
Art. 156 – Republicarea Constituţiei
Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă numerotare.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails